Aceeași toamnă

Toamna vine mereu împovărată,
Purtând pe umeri coșărci cu gutui,
De pe cap îi curg ciorchine de struguri,
În poale poartă nuci zornăitoare,
În mâini duce bostani dolofani,
Iar în spate îi atârnă un coș încărcat cu mere.
Mersul îi e greu și obositor,
Transpiră abundent sub formă de ploaie,
Tună când își pierde echilibrul
Și o trec fiori de rouă pășind prin iarbă.
E nerăbdătoare să-și deșerte darurile,
Pentru a reveni la silueta de invidiat,
Ușoară și zglobie ca o fată mare,
Prea zglobie și prea ușoară
Pentru a se putea împotrivi vântului
Care o va ridica pe sus,
Purtând-o înapoi spre origini,
Înainte ca noi să-i mulțumim pe deplin
Și să-i sărutăm mâna generoasă.
Ca de obicei, vom uita de darurile ei,
Ne vom aminti doar de transpirație
Și de oful exprimat prin bruma albă.

Imagine similară

Fetița care visa pentru alții (29)

continuare

„Dragul meu Jurnal

Rodica e noua noastră profesoară de limba română. Până atunci, au fost mulți domni și doamne, ale căror nume le-am uitat, în cea mai mare parte. Dar această doamnă s-a arătat de la început cu totul deosebită, când ne-a cerut prietenia și ne-a recomandat să-i spunem simplu pe nume. Voia să ne cunoască bine pe fiecare și a început cu o lucrare în care ne ruga să scriem un eseu despre cele mai mari trei dorințe pe care le avem. Nu era pentru note sau evaluare, dar mie mi s-a părut că Adormitul a scris cel mai frumos. Nu-și dorea nimic pentru el, ci pentru societatea din care facem parte: să avem conducători capabili și integri, să trăim între oameni harnici și deschiși la nou, să ne putem mândri cu o țară frumoasă și curată.

Textul meu a fost mai egoist, cu toate cele trei dorințe la care visez: să-mi regăsesc mama, să-mi reîntâlnesc prietenii și să mă vindec de boală. Rodica mi-a cerut să rămân după ore, ca să-mi vorbească între patru ochi. Era curioasă de situația mea și m-a asigurat că, de fapt, nu sunt bolnavă, ci am un dar pe care oamenii nu-l înțeleg, deci nu-l pot concepe ca pe o calitate. Mi-a mai spus că am niște ochi ca o poezie tristă, iar poeziile triste sunt, de obicei, cele mai frumoase. I-am mărturisit că am scris și eu poezii triste, aproape toate dedicate mamei, din care aș vrea să-i citesc măcar una, dar nu am cum. I-am și recitat-o pe cea mai recentă, iar Rodica m-a mângâiat pe cap, la fel ca o mamă iubitoare. Titlul ei este, bineînțeles, <Mamei mele> , iar versuri sunt cele pe care le-am scris mai devreme în paginile tale, dragă Jurnal:

Mintea îmi susține-ntruna
Că ne despart munți și ape,
Dar ea nu știe, nebuna,
Cât te simt, mamă, de-aproape.

Nu te văd de multă vreme,
Iar imaginea-ți pălește,
Dar îți creez diademe
Ce nimeni nu le zărește.

Nu-ți aud vocea domoală,
Ca o caldă mângâiere,
Chiar de mă zorea spre școală
Sau era o râzgâiere.

Port pe umeri grea desagă
Și odihna nu mai vine,
Dar te-asigur, mamă dragă,
Că iubirea-ți mă susține.

Deși văd o lume crudă,
Am speranțe de mai bine,
Chiar de mintea mi-e zăludă,
Sufletul îmi e cu tine.

Profesoarei i-a plăcut poezia și m-a încredințat că și mamei i-ar face mare plăcere să o audă. Dar cum ar fi posibil, din moment ce nu ni se permite să avem telefoane, iar internetul are parole necunoscute nouă, elevilor? Ea s-a uitat cu înțelegere la mine și mi-a strâns încurajator mâna. Nu am priceput atunci cum m-ar putea ajuta, dar a doua zi mi-a strecurat discret un telefon mobil, ca pe o comoară neprețuită. Cred că i-am zâmbit cu recunoștință, pentru că și ea mi-a surâs călduros, făcându-mi semn să fiu atentă când îl folosesc”

„A durat câteva zile până am găsit un loc din curte unde aveam semnal și intimitate. Numărul îl știam ca pe <Tatăl nostru>, dar mă temeam să nu-l fi schimbat de atunci. Temerile mele s-au risipit când am auzit vocea îngerească de care îmi era atât de dor: <Alo…, cine e acolo?… Alo…> Inima îmi bătea năvalnic, simțeam un nod imens în gât, iar emoțiile îmi stârneau lacrimi ce nu voiau să se sloboadă din strâmtoarea pleoapelor. Cât de mult am așteptat această clipă, iar acum stăteam mută, neștiind cum și cu ce cuvânt să-mi întâmpin mama pierdută! Nu am reușit să-mi revin la timp, deși parcă au trecut zeci de minute, iar telefonul s-a închis, lăsându-mă să cad într-un abis al disperării. Am încercat să-mi revin în următoarele ore, sperând că la viitoarea încercare voi fi mai pregătită, mai stăpână pe emoții. Probabil că-i ceva obișnuit să te blochezi când ajungi să ai parte de ce ți-ai dorit atât de mult.”

Din nenorocire, a doua încercare nu a mai fost să fie. Directorul, un tip solid și cu privirea încrâncenată, a intrat în camera noastră și mi-a cerut răspicat telefonul. Nu aș fi recunoscut, dar era însoțit de Rodica, iar ea mi-a făcut semn să mă supun. Cred că Poligraf le-a destăinuit secretul, dar nu-i pot purta pică, doar e în firea ei să spună adevărul, deși uneori o face cu strângere de inimă. Îmi pare rău după profesoara Rodica, pe care nu am mai văzut-o de atunci. În acea ultimă vizită, avea și ea ochii întristați, precum o poezie de dor neîmplinit.”

O bucurie a venit în aceeași seară, ca o recompensă, printr-un alt răvaș primit în prăjitura de la cină. În el scria: „Fiți tari, fetelor! Nu sunteți singure.” Am așteptat să vină noaptea și să intru într-un vis prin care să aflu cine este autorul încurajărilor, dar chipul pe care-l vedeam în bucătărie îmi era necunoscut. Un bătrân bărbos ce se deplasa cu ajutorul unui baston, dar care pregătea cu mare îndemânare și dragoste tot felul de bucate, în special deserturi din cele mai delicioase. Parcă mi-a făcut cu ochiul, înainte să mă trezesc.”

Imagine similară

va urma

Și mai crude, și mai coapte

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Doamna Popescu și un domn cu câinele, în stația de autobuz. Câinele se apropie de femeie. Nervoasă peste măsură, femeia spune:
– Luați-vă câinele de lângă mine că simt cum mi se urcă un purice pe picior!
– Bubico, vino aici, doamna are purici!

* Formulă de matematică:
Orice zvon, înmulțit cu „mi-a spus cineva…”, valorează zero.

* Cică bărbatul a domesticit lupul.
Mare scofală, dacă era deștept domesticea muierea.

Imagine similară

* Nunta = singura zi din viață în care mireasa știe exact cu ce se îmbracă.

* Bă, e tot mai frig. Tocmai a trecut un țânțar cu hanorac pe el.

* – Mă, prostule, de ce ai pus copilul să doarmă pe șifonier?
– Ce vrei fă?… ieri noapte a căzut din pat și nu l-am auzit!

* Și acum îmi aduc aminte când, pe vremuri, îmbrățișai o fată și era atât de moale și pufoasă. Acum, toate merg la sală să facă bicepși, tricepși, pătrățele… Când le iei în brațe, zici că te îmbrățișezi cu jandarmeria română.

* Legenda spune că ceea ce tu neglijezi devine a altuia. Din experiență vă spun că nu se aplică pentru datorii și facturi…

* Dacă bolnavul își plătește spitalizarea, pușcăriașul de ce nu-și plătește detenția?

* Intri în baie cu telefonul, stai 25 de minute.
Intri în baie fără telefon, stai 2 minute.
Concluzia: telefonul constipă.

* Profesoara: – Copii, ce ne dă porcul?
Un elev: – Carne!
Profesoara: – Bravo! Dar ce ne dă găina?
Un alt elev: – Carne și ouă!
Profesoara: – Bravo! Copii, ce ne dă vaca?
Bulă: – Teme pentru acasă!

* – Care este diferența dintre o morsă și o femeie?
– Una este foarte grasă și are mustăți, iar cealaltă înoată bine.

* – Unde vă sunt dinții, domnule Ionescu?, se miră dentistul.
– Păi, să vedem: șase la stadion, patru la bar, doi la serviciu și restul la o doamnă al cărei soț e boxer.

* O profesoară de franceză își întreabă elevii:
– Care e diferență dintre madame și mademoiselle?
La care un băiat din spate:
– Monsieur.

* Un american și un chinez, pe terasă în Hawaii…
– Știi karate, ceva arte marțiale?
– Mă întrebi asta pentru că sunt chinez?
– Nu, dar e deja a doua oară când bei din halba mea de bere!

* Am întrebat ospătărița:
– Pește aveți?
Mi l-a prezentat pe unul Alberto, 25 de ani, 130 kg.

* – Măi, Gheorghe! De ce i-ai tăiat coada câinelui?
– No, dar n-am mai suportat să văd cum se bucură când vine mă-ta la noi!

* Soțul la bucătărie, iritat la culme, către soție:
– Iarăși găină? În curând îmi vor crește aripi!
Soția, calmă:
– Să-ți gătesc vită? Poate-ți vor crește coarne.

* Concentrarea pe care o au femeile când își fac unghiile, nu o au nici cei care dezamorsează bombe!

* Dacă și pe lumea cealaltă e la fel, nici nu mă duc.

* Știind că cioburile aduc noroc, i-am spart toate geamurile vecinului…

* – Aveți cumva probleme cu băutura în familie?
– Nu. Chiar deloc! Ne ajunge la toți!

* Când ajung la muncă, întâi mă ascund, deoarece un muncitor bun e greu de găsit!

* Pe tine nu sare nici uleiul din tigaie, dar speri să sară bărbații.

* – Iubi, sunt grasă?
– Deloc, dragoste… Ești doar pregătită pentru iarnă.

* – Am auzit că te-ai despărțit de soție!
– Nuuuuu…, suntem în Brexit!
– Cum adică?
– Adică de doi ani mă tot amenință că pleacă, dar nu găsește ușa și un fraier mai bun!

* Mi-am luat câteva zile libere, să fiu alături de mama. Trece printr-o perioadă grea: Suleyman magnificul trage să moară!

* Aseară, nevastă-mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus:
– Domnule, ești arestat!
– De ce, am întrebat-o.
– Am auzit că sunteți foarte bun la pat!
După 3 minute, din lipsă de probe, acuzația a fost retrasă…

* România nu trebuie să se teamă de război.
Avem peste două mii de generali! SUA are doar trei sute!

Când te văd

Când te văd venind spre mine
Îmi saltă pulsul din vine,
Sângele îmi dă în clocot,
Inima bate în tropot.

Când te văd pășind prin iarbă,
Te-asemăn cu-o floare dalbă,
Ce-aduce dorului hrană
Prin parfumul ce-l emană.

Când te văd ieșind în ploaie,
Sufletul mi se înmoaie,
Și-nventez forme diverse
Să te apere de-averse.

Când te văd scăldată-n soare,
Ți-aș fi crema protectoare,
Ca să feresc de arsură
Pielea ta atât de pură.

Când te văd sub luna plină,
Simt că și ea ți se-nclină
Și-ți adună mii de stele
Să-ți facă un nimb din ele.

Însă orișice ai face,
Gândurile nu-mi dau pace,
Căutând să îți găsească
Doar partea dumnezeiască.

Imagine similară

Fetița care visa pentru alții (29)

continuare

„Dragul meu Jurnal

Am avut un vis pe care nu l-am înțeles, dar m-a întristat mai mult decât altele. Toate sunt un fel de coșmaruri, deși par atât de reale, iar uneori mă văd nevoită să evadez din ele. Știu atunci că sunt doar vise și pot să mă trezesc închizând ochii în fața pericolelor și deschizându-i apoi în patul meu liniștit. E drept că nu întotdeauna îmi iese, uneori sunt păcălită și trimisă în alt coșmar, unde trebuie să repet figura, înainte ca personajele rele să-mi facă rău. Cred că totul a pornit de la îndemnul doctorului cel nou și tânăr, Lupescu. Dumnealui mi-a explicat că vin alegerile și ar fi bine să aflu cine va fi câștigător. Eu nu mă pricep la treburile astea, însă mi-a spus că nici nu-i nevoie, trebuie doar să țin minte niște nume pe care să i le spun a doua zi.

A fost nevoie de mai multe încercări până am intrat în visul la care cred că am fost trimisă. Dragul meu Jurnal, știi că în astfel de experiențe pot să zbor precum o pasăre, asta fiind singura parte plăcută. Așadar, pluteam și de data asta peste pământ, doar că acum nu vedeam părțile cele mai frumoase și căutate de fiecare dată: apele și pădurile. În locul lor zăream doar deșerturi, munți de gunoaie și o pustietate care-mi provoca sete. Îmi simțeam gâtul uscat, capul înfierbântat de căldură, iar pleoapele înțepenite nu mai puteau coborî peste ochii lipsiți de umezeală. Într-un târziu, am văzut un bătrân care pescuia pe un râu secat, dar cu albia plină de gunoaie. Deșeuri erau peste tot, iar un copil de vreo șase ani căuta printre ambalajele goale din plastic, metal sau hârtie. Se oprea uneori, și pe fața lui nespălată de multă vreme puteam citi bucuria că a găsit ceva bun. Era vorba de o conservă care mai păstra urme din conținutul original și prin care își trecea degetul arătător, deget pe care-l sugea apoi cu ochii închiși de plăcere. Aceeași bucurie o exprima când găsea o parte dintr-o jucărie sau un obiect strălucitor.

Am aterizat lângă moșul cel tăcut și l-am privit atent cum agăța cu acul undiței tot felul de resturi inutile, după părerea mea. Dar el se lumina la față, ca de o captură importantă pe care o admira pe toate părțile și apoi o așeza alături. Mi-am dat seama că numai lui îi puteam pune întrebarea cu care fusesem însărcinată, așa că am îndrăznit să-i întrerup plăcuta îndeletnicire:

– Scuzați-mă, dar nu știți cumva cine a câștigat alegerile?

Bătrânul și-a întors spre mine chipul acoperit de o barbă încâlcită, iar zâmbetul i-a etalat gura fără niciun dinte și cu gingii sângerânde. Nu știu dacă era mut sau socotea că vorbele sunt inutile, însă mi-a răspuns întinzând mâna dreaptă și rotind-o larg în jur. Am privit mai atent spre ce arăta, dar nu vedeam nimic altceva în plus decât gunoi și pustietate. Poate că, totuși, nu era omul pe care-l căutam, așa că mi-am luat zborul spre zări mai îndepărtate, până la marea cea mare sau la ocean nesfârșit. Călătoream ca gândul, căutând un loc unde să-mi astâmpăr setea neîndurătoare. Doar când nu am mai văzut pic de pământ, ploaia a început să cadă din greu, transmițându-mi un fior neplăcut. Pentru că nu era una obișnuită, ci neagră ca smoala și grea precum plumbul. Nici vorbă să fie bună de băut și imposibil să mă mai mențin în aer, așa că m-am forțat să-mi închid pleoapele și să ies din această lume apocaliptică. Setea îmi dispăruse ca prin farmec, deși aveam pe noptieră paharul plin cu apă.

Doctorul cel tânăr mi-a reproșat că m-am dus prea departe cu viziunea și ar fi bine să mai încerc. Frații Horoscop, ca de obicei, s-au contrazis în presupuneri, fiecare după felul lui de a gândi. Horror m-a asigurat că am prevăzut felul în care va veni sfârșitul lumii, iar acest lucru se va întâmpla pe durata generației noastre. Scop era de părere că-i vorba doar de un avertisment, iar ceea ce am văzut se poate evita dacă luăm măsurile necesare: eliminarea poluării și curățarea planetei de deșeuri. Cică visele mele nu prezic evenimente certe, ci sunt doar varianta cea mai sumbră în cazul pasivității celor vizați și a neimplicării mele. Cearta lor escalada, ca de fiecare dată, și mă pregăteam să-i las singuri, când Adormitul a zvâcnit din letargia lui cu o concluzie înțeleaptă:

– Întrebarea ta a primit un răspuns cât se poate de evident, Visătoareo. Mă mir că doctorul acela nu și-a dat seama, dar e de înțeles când nu vrea să vadă decât ce-i place. Bătrânul din vis ți-a arătat concret cine a câștigat alegerile: gunoaiele! De altfel, nici nu e greu de ghicit, după cum merg lucrurile. Fiecare om vrea să ia câte o bucată cât mai mare din zestrea planetei, a fiecărei țări în parte, iar noi îi votăm pe aceia care fac acest lucru cu cât mai mare eficiență. Alegem să fim conduși de <gunoaie>, către o lume plină de gunoaie.”

Imagine similară

va urma

La un pahar cu must

Imagine similară

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Un tip aplaudă frenetic la o gală de box.
– Sunteți boxer?, îl întreabă cineva.
– Nu, sunt singurul stomatolog din oraș.

* – De ce ai băut?
– A născut nevastă-mea!
– Și cu mortul din portbagaj ce e?
– E tatăl copilului!

* – Dacă te lovește vreun nenorocit la școală, dă-i o lopată peste bot!
– Tati, dar eu sunt fetiță!
– Ia una roz!

* La psihiatru:
– Bună ziua, doctore.
– Bună ziua, luați loc. Cum vă numiți?
– Napoleon!
– Mmda… Cu ce vă pot ajuta?
– Doctore, e vorba de nevastă-mea, Josefina, nu știu cine dracu’ i-a băgat în cap c-o cheamă Vasilica Popescu…

* – Tată, a căzut soacră-mea în fântână, ce să fac?
– Aruncă-i mâncare, că apă are.

* Pe țigări scrie: cauzează cancer pulmonar, pe alcool scrie: dăunează grav sănătății, dar pe femei de ce nu scrie : distruge sistemul nervos…?

* – Porți ochelari?
– Nu.
– Te întreb pentru că ai semn pe nas.
– E de la halba de bere.

* Era Bulă în război și tot cerea o permisie fără a o primi. La un moment dat, ca să scape de el, căpitanul îi zice:
– Dacă faci o faptă eroică, poți pleca acasă.
Nu trec două ore și Bulă vine cu un tanc inamic nou-nouț. Primește permisia și când se întoarce mai merge o dată și mai aduce un tanc. Comandantul e intrigat și nu mai vrea să-i dea permisie dacă nu-i spune cum face de aduce tancuri bune de la inamic.
– Păi, dom’ colonel, m-am dus cu tancul spre inamic și l-am strigat: „Băi, nu vrei să mergi acasă?” „Ba da!” „Atunci hai să facem schimb de tancuri”.

* Un tip i se destăinuie unui prieten despre vizita pe care a primit-o acasă:
– L-am primit tradițional: o țuică, un vin, se destăinuie. El că nu bea decât chestii Bio. L-am servit cu un pahar de BioCarpet. Acum e relaxat, doarme pe scaun de când a venit.

* Un mare teleormănean, știți voi cine, este sunat de un „tovarăș” de-al lui.
Răspunde căsuța poștală: „telefonul are abonatul închis…”

* – Ce te supără cel mai tare, bade?
– Muierea, domn’ doctor. Dar io, amu am venit la dumneavoastră pentru reumatism.

* O femeie intră într-un magazin de bijuterii, atinge un inel de diamante și scapă o bășină. Ca să disimuleze întâmplarea, întreabă:
– Cât costă acest inel?
Vânzătorul îi spune:
– Hahaha, dacă numai când îl atingi te scapă un vânt, când ți-oi spune prețul te caci pe tine…

* Bulă vine noaptea acasă cu Ștrulă și îi arată apartamentul:
– Încet, să nu o trezim pe nevastă-mea. Aici e bucătăria, aici e baia, aici sufrageria și aici dormitorul. Cea din pat e nevastă-mea, iar cel de lângă ea sunt eu.

* – Domn’ profesor, cum merge Gigel al meu cu școala?
– Oi, aveți?
– Nu!
– Să vă cumpărați!

* Caut înger păzitor…, al meu s-a îmbolnăvit de nervi!

* Se spune că dragostea este mai importantă decât banii. Ia încearcă tu să-ți plătești facturile cu o îmbrățișare!

* Dacă ați ști voi de câte ori am spus adevărul prin glumele mele…
Ori m-ați bate, or m-ați iubi.

* După ultimele cercetări, savanții ardeleni or stabilit că 9 din 10 bărbați au recunoscut că femeia are întătdeauna dreptate!
Pe al 10-lea, și amu îl caută scafandrii!

* Mă plimbam pe stradă și văd doi tipi îmbrăcați la fel, băi dar fix la fel. Mă uit așa cu silă la ei și îi întreb:
– Bă, voi sunteți poponari?
Și m-au arestat…

* O veche zicală spune: „când se închide o ușă, se deschide alta”.
Știu asta, și eu am avut Dacie.

* „Cearta cu femeia e ca factura la curent. Din când în când se face regularizarea și ai de plătit din urmă”.

* Două lucruri îmi plac foarte mult!
Cârnatul, pentru că nu mă îmbăt de la el, și pălinca, pentru că nu-mi rămâne între dinți!

* După două ore de chin în care m-am gândit de unde să încep curățenia, mi-a venit o idee genială:
– Nu mai bine beau eu o bere?

* Mi-am cumpărat o canapea nouă. Mi-au spus că încap 6 persoane fără probleme.
Unde găsesc acum 6 persoane fără probleme?