Parodie la o poezie (2)

Fețele dragostei

( parodie de Lucian Perța)

M-ai întrebat, cititorule, cât de mult iubesc
Poezia și eu ți-am arătat nemărginirea.
Pentru ea și pentru epigramă simt că trăiesc,
Pe colinele lor mi-e iubirea.

Mi-am ales cuvintele cu mare grijă
Din fondul principal de cuvinte al limbii române,
Să fie sentimentelor poetice strajă,
Sperând că prin poezie în suflet îți vor rămâne.

Dar n-a fost așa, tu ai crezut adeseori
Că doar niște pioni sunt cuvintele mele
Pe o tablă de șah pe care se joacă în nori
Cei cu capul în nori și în stele.

Poezia mea e de fapt ca o fetiță care
Visează pentru alții, pentru cei ce asta nu pot,
Noaptea rază de stea, ziua rază de soare,
Și, cum spunea doamna profesoară Milaș, fiind peste tot.

Știu sigur că tu, cititor, o vei găsi
Și-i vei gusta ființa și eleganța,
Nu mă descurajez, nu e departe aceea zi
Că, iată, acum a găsit-o și Perța!

Din ”Graiul Maramureșului”, 6 aprilie 2021

Pe urmele tatălui (44)

 

Ploua mărunt și insistent, cu o umezeală rece care ți se strecura în suflet și în gânduri, pustiindu-le. Acesta ar fi un semn că și cerul îl plânge pe cel înmormântat, după credința unora, în timp ce alții spun că vremea plânge pentru păcatele lui. Acest timp mohorât făcea ca ziua să fie și mai dezolantă, în special pentru cei care au venit la această ceremonie mai mult din complezență. Și nu erau puțini, ținând cont că nimeni dintre colegii defunctului Cosmin nu și-a permis să lipsească, majoritatea fiind îmbrăcați în uniforma de serviciu. Ploaia atenua din strălucirea lor, iar umbrelele deschise chiar o ascundeau.

Cei mai apropiați familiei aveau privilegiu să prindă un loc în capelă, alături de nea Matei, fratele Robert, venit din Germania, văduva îndurerată, alte rude și cei doi preoți care oficiau slujba. Printre ei erau Ivanciuc și fostul șef al secției de poliție, Mic. Delia, purtând o rochie închisă la culoare și ținând în mână o umbrelă neagră, a preferat să stea ceva mai departe, cu riscul de a nu auzi o parte din cuvinte sau a nu vedea tot ce se petrecea în preajma sicriului de un auriu strălucitor. Oricum nu-i plăcea să participe la înmormântări, mai ales după ce simțise la cea a tatălui său. Cea de acum îi amintea și mai mult de marea pierdere din viața ei, mai ales când îl vedea aici pe autorul abominabilei fapte. Cu toate aceste gânduri negre, trebuia să reziste până la capăt, să suporte priviri acuzatoare și să perceapă aluzii mai mult sau mai puțin voalate.

Din câte știa, nu se obișnuia, prin aceste părți, să ia cuvântul mirenii, oricât de apropiați ar fi de răposat, dar, de data asta, nea Matei a ținut neapărat să vorbească, după ce fețele bisericești au terminat să-i enumere calitățile celui care a fost un polițist exemplar și un om desăvârșit, din toate punctele de vedere. Sprijinit pe o parte de nelipsitul baston, iar de cealaltă parte de fiul mai mare, tatăl îndurerat a glăsuit grav, privind pe rând în ochii celor care-l ascultau.

– Cosmin ar fi împlinit anul ăsta douăzecișiopt de ani. Atât de tânăr și atât de dotat, încât toți colegii lui îl admirau și-l iubeau. Îmi amintesc de ziua în care s-a născut, când l-am privit și i-am văzut ochii verzi ca o câmpie înfloritoare. A scos doar un scurt scâncet, după care și-a întins mânuța dreaptă către mămica lui și i-a zâmbit precum un înger. În acel moment, doctorul care a ajutat la venirea lui pe lume a spus admirativ: ”E un copil perfect!”. Și prezicerea s-a împlinit, doar că zborul lui spre culmi a fost întrerupt de mafia împotriva căreia lupta din toate puterile. Mărturie sunt diplomele obținute în ultimii trei ani, arestările și confiscările de droguri pe care le-a făcut, precum și ajutorul dat colegilor săi, care dau dovadă de recunoștință prin prezența la această ceremonie, sub ploaia care-l plânge și ea. Mi-am pierdut un fiu drag, dar nu voi fi liniștit până când vinovații vor plăti pentru asta. Niște ființe degradate care l-au sechestrat și apoi i-au întins o capcană, tocmai când era pe cale să-i demaște și apoi să-i aresteze, aducând iarăși liniștea în frumosul nostru oraș. Secția lui dragă o să-i găsească pe nenorociți, iar eu promit că-i voi ajuta, chiar dacă acum trec și ei printr-un moment ingrat, în care valorile sunt date peste cap. Nu sunt un om agresiv, dar atunci când mi se ia ce am mai drag, pot să mă transform într-un răzbunător neîndurător.

Cam atât a înțeles Delia din discursul-avertisment pe care nea Matei l-a rostit cu o privire de gheață, în fața căreia a rezistat fără să plece ochii. Știa că era vizată și ea, însă avea, la rândul ei, o poliță mai veche de plătit. De aceea trebuia să-și păstreze tăria psihică și să o dovedească cu orice ocazie, în orice formă. Acest gând i-a dat putere să reziste până la capăt, când sicriul a fost scos din capelă și dus o sută de metri, până la cavoul familiei. Majoritatea participanților se împrăștia pe parcurs, dornici să ajungă într-un loc uscat și mai vesel. Delia era printre ei, iar gândul la ceaiul cald pe care-l aștepta alături de Mihaela, o înviora deja.

Însă, până la localul îmbietor, mai erau câteva străzi lungi de mers, o cale pe care ar fi putut să o parcurgă ușor cu mașina de serviciu. Ambiția de a nu-i da și ea satisfacție lui nea Matei a fost cea care a determinat-o să nu mai etaleze o mașină de poliție între cele cu care au venit colegii. E drept că putea să apeleze la cineva să o aducă, dar aici a intervenit mândria și dorința de a nu depinde de nimeni la plecare. Iar mândria și ambiția se plătesc acum, prin umezeala rece pe care o acumula și, uneori, câte o mică baie făcută de mașinile care treceau în viteză peste gropile de pe carosabil. Îi ”blagoslovea” ea în gând pe toți acei șoferi grăbiți și iresponsabili, dar celor mai atenți le mulțumea în gând.

Unul dintre autoturisme i-a atras în mod deosebit atenția, prin grija cu care ocolea fiecare baltă sau încetinea înainte de a trece peste ea, când n-avea de ales. ”Trebuie să fie un șofer matur, cu experiență și înțelegere pentru pietoni” și-a zis Delia, privind mai atent la numerele de înmatriculare. Obișnuință profesională care a pus-o pe gânduri după ce a citit literele ”PDN”. De unde știa ea combinația asta de litere? Memoria a început să-i lucreze la comandă, redând momente din trecut în care s-a confruntat cu probleme de acest gen. Derularea a fost atât de rapidă, încât a tresărit înainte ca autoturismul să dispară din raza ei vizuală. Era un Volkswagen, de culoare neagră, cu trei ștergătoare de parbriz în față și două în spate, despre care i-a vorbit minora Ioana, în spital. Nu putea fi o coincidență, a gândit ea și a iuțit pasul, omițând să-și mai păstreze umbrela în poziție verticală. Inima îi bătea puternic în pieptul înfierbântat, iar picioarele o purtau fără să le mai simtă.

Avea noroc că autoturismul rula la fel de grijuliu de parcă o invita să țină pasul. Nu-și mai amintea cât a durat urmărirea, când a cotit pe o străduță și s-a oprit în fața unei porți de lemn înaltă și vopsită în maro. N-a coborât nimeni, pentru că ușile s-au deschis automat, lăsând autovehiculul vișiniu să intre, după care s-au închis la loc. Era o casă modestă, pe strada Progresului, nr. 2. Dar cine putea fi la volan, din moment ce nea Matei era încă la înmormântare? Bănuielile Deliei se dovedeau neîntemeiate, dacă aceasta era mașina implicată în inseminări, după cum credea că a fost și autoturismul furat de Piciu și apoi vândut. Trebuia să afle a cui e casa și pe numele cui e înmatriculat autovehiculul.

Rămas bun, doamnă profesoară

 

Tocmai am aflat, cu nețărmuită tristețe și durere, că ieri, la ora 15:30, s-a stins din viață doamna Rodica Scutaru Milaș, profesoara mea de limba română. Ea mi-a fost mentor și părinte spiritual într-ale scrisului, cea care m-a molipsit cu dragostea pentru literatură și m-a determinat să scriu prima poveste, primele poezii. Nu ne-am mai văzut de când am plecat de la internatul școlii generale, dar, în urmă cu câțiva ani am reluat legătura online și telefonic. În acest mod a continuat să mă susțină, iar la ultima mea carte – ”Fetița care visa pentru alții” – mi-a făcut prefața și a contribuit la copertă. De altfel, această publicație i-am dedicat-o cu recunoștință, dar e păcat că nu a mai ajuns să o țină în mână și să se bucure de rezultatul final.

Doamna Rodica a stimulat mulți elevi în a învăța bine românește, a citi mult și a scrie, unii dintre ei fiind acum membrii în Uniunea Scriitorilor din România. A păstrat legătura cu toți cei care s-au arătat interesați și a avut mereu un caracter optimist și sfaturi pentru fiecare elev, indiferent de vârstă. A scris mult și frumos, în special poezie, a pictat cu un har aparte și a încântat viața celor care au cunoscut-o. Filiala clujeană a Uniunii Scriitorilor din România se mândrea cu ea, la fel cum ne mândream și noi, cei pe care ne-a păstorit cu răbdare și dragoste. Ne vom aminti mereu de ea, cu aceeași dragoste și mândrie, pentru că operele îi rămân pe pământ: volumele, tablourile și oamenii pe care i-a modelat cu atâta pricepere.

Vă mulțumim cu toții, doamnă profesoară! Pentru noi nu ați murit decât trupește, sufletul dumneavoastră este viu și e împărțit între toate sufletele pe care le-ați influențat de-a lungul școlii și a vieții!

De la sarmale la prăjituri

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Stau sarmalele înghesuite în stomac…
La un moment dat, apare o vodcă:
– Tu cine ești și ce cauți aici?
– Vodcă, și m-a trimis Vasile…
Se înghesuie ele să îi facă loc, mai trece o vreme, mai apare o vodcă…
– Tu cine ești și ce cauți aici?
– Vodcă, și m-a trimis Vasile…
Se înghesuie, ce se mai înghesuie, dar după a cincea vodcă, se enervează o sarma:
– Auziți, eu mă duc sus să văd cine-i Vasile ăsta…

* Dacă, într-o zi, femeia pe care-o iubești ți-e infidelă și îți trece prin cap să te arunci de pe balcon, adu-ți aminte că ai doar coarne, nu și aripi!

* M-am cântărit să văd cum e. E rău. Nu vă cântăriți.

* Pandemia asta a produs, procentual, mai mulți proști decât morți!

* Legea lui Arhimede: orice prost scufundat în politică este împins de jos în sus cu o forță egală cu prostia dislocuită.

* – He, he, copile! Am avut șansa să trăiesc vremuri groaznice… înainte de ’89 eram toți atât de săraci, încât femeile se căsătoreau din dragoste, iar la televizor erau filme atât de proaste, încât copiii citeau cărți.

* Credincioșii vor putea merge la biserică de Înviere. Și după două săptămâni la ATI pentru Înălțare!

* Bărbat adevărat, definiție: ”Tipul capabil să deturneze spre hotel o femeie care tocmai mergea la biserică”.

* Doi îndrăgostiți se plimbă prin parc. Visător, el întreabă:
– Iubito, ce ar zice acest tei, dacă ar putea vorbi?
– Că e castan!

* Un preot și un cantor stăteau pe marginea șoselei cu o pancartă în mână, pe care scria: ”Sfârșitul e aproape. Căiți-vă!”
Pe lângă ei treceau mașini și imediat, după fiecare mașină, se auzea o bușitură și o explozie. După o vreme, cantorul întreabă:
– Părinte, nu ar fi mai bine să scriem pe pancartă: ”Podul din față este rupt”?

* – Deci, fiule, primul tău dinte a căzut deja. Ce ai învățat?
– Că nu trebuie să o întrerup pe mama când vorbește.

* – Eu îmi sărut soția în fiecare zi înainte să plec la muncă. Tu cum procedezi?
– Eu? Ți-o sărut după ce pleci tu.

* Un francez, un italian și un român călătoreau cu același avion, pe locuri apropiate. La un moment dat, după câteva cocktailuri, francezul și italianul au început să se laude:
– Noaptea trecută, am făcut dragoste de patru ori cu soția mea, spuse francezul. Dimineață, când m-am trezit, mă așteptau niște clătite delicioase, iar ea mi-a spus că mă adoră.
– Eu am făcut dragoste cu soția mea de șase ori, noaptea trecută, spuse italianul. Dimineață mă aștepta o omletă gustoasă, iar ea mi-a spus că sunt singurul bărbat din lume cu care ar face dragoste.
Românul tăcea…
– Tu de câte ori ai făcut dragoste cu soția ta, noaptea trecută?, întreabă disprețuitor italianul.
– O singură dată, răspunse românul.
– Și ce-a zis soția ta dimineață, rânji francezul.
– Nu te opri, Ioane!

* De-ale copilăriei.
– Mamă, l-am văzut ieri pe tata cu una grasă și urâtă la piață.
– Avea căciulă?
– Da, una neagră.
– Eu eram. Să vezi ce bătaie îți iei acasă!

* La tribunal:
– Doamnă Rozi! Dumneavoastră l-ați bătut pe Gheorghe cu bâta de baseball!
– Numa’ ne-am jucat sportu’ aista, domn jude, nimic altceva!
– Dar, bine! Are 29 de urme de lovituri în cap…
– Încă nu cunosc regulamentul!

* Un soldat se întorcea din permisie. În vagon, alături, o tânără domnișoară.
Soldatul își deschide traista, scoate pita și o taie în dumicați mici, scoate slănina, o taie în bucățele mici și le pune pe dumicații de pâine, iar în sfârșit adaugă brânza și ceapa, face soldăței ca la copiii mici și începe să mănânce.
Tânăra domnișoară începe să saliveze de poftă și, când nu se mai poate abține, îi spune soldatului:
– Nu vă supărați, domnule soldat, mi-e așa o poftă, nu-mi faceți și mie un soldățel?
– Ba cum să nu, așteptați numai să termin de mâncat!

* Am tușit în mașină și GPS-ul mi-a spus: ”Ascultă, mă, ia dă-te tu jos, că n-am chef să stau în garaj două săptămâni!”

* – Bună ziua, vreau și eu un loc de muncă.
– Avem ceva bine plătit, dar e mult de lucru.
– Nu, mulțumesc. Dacă am bani, îi dau pe băutură.
– Atunci, avem un loc în care nu prea aveți de muncă, dar e prost plătit.
– Nu, pentru că dacă am timp, fac rost de bani și îi dau pe băutură. Nu aveți ceva unde să muncesc toată ziua și să fiu prost plătit?
– Îmi pare rău, dar nu aveți studii superioare…

* Matrimoniale:
”Tânără atractivă, inteligentă și săracă, dorește să cunoască un bărbat care posedă calități opuse”.

* Ciok, ciok la ușă…
– Cine e?
– Poliția!
– Nu-i nimeni acasă!
– Atunci de ce arde lumina?
– Iaca o sting!

* Eu și fratele meu împărțeam bătaia când eram mici.
Una mie, două mie, că el mă bătea.

* – Domnule profesor, nu înțeleg teoria relativității.
– Ok. Spune-mi, 3 fire de păr sunt multe sau puține?
– Puține!
– Așa e, dacă sunt pe cap, dar în ciorbă?

* Universitatea București organizează ziua porților deschise. Un grup de părinți cere permisiunea de a fotografia sălile și biblioteca, explicând:
– Avem un fiu care dă BAC-ul în vară și am vrea să-i arătăm ce-l așteaptă dacă decide să se înscrie aici.
Atunci, un alt părinte vede un grup de studente, toate arătoase, și le cere voie să le facă o fotografie, explicând:
– Am un fiu care anul trecut a picat BAC-ul. Vreau să-i arăt ce a pierdut!

* Cum e când toți din spital au coronavirus și tu vii ca nesimțitul că ți-ai spart capul?!

* Ziua 120 fără sex: încep să-mi pierd auzul în ochiul stâng…

* Bărbatul însurat e ca lupul: toată ziua vânează scufițe roșii și seara o mănâncă pe bunica.

* Doi tineri îmbrățișați se sărutau în scara blocului. Deodată, pe scară apare tatăl fetei. Fata, total jenată, își aranjează în grabă bluza, fusta și părul. Tatăl fetei, vizibil supărat, spune:
– Decât să stați aici, să vă vadă toată lumea, mai bine intrați în casă.
Băiatul, și el vizibil jenat:
– Nu, mulțumesc domnule, eu tocmai plecam.
După mai multe insistențe, acceptă totuși și intră. Mama fetei, nici ea încântată, îi servește cu o sticlă de vin și o farfurie cu chiftele. Ca să detensioneze atmosfera, băiatul se gândește să-i facă un compliment și spune:
– Chiftelele astea de pește sunt nemaipomenite.
Tatăl fetei, dându-și ochii peste cap:
– Ia cu cealaltă mână, sunt de pui!

* Vorbeau două găini în curte. Una zice:
– Mai stai, fă! Intri în casă odată cu oamenii.

* – Iubito, vrei să facem sex virtual?
– Nu pot, dragule, azi mă doare WiFi-ul…

* Am nevoie de puțină adrenalină! La ora 22:00 ies să mă joc de-a v-ați ascunselea cu Poliția.

* Am căutat pe Google ”vacanță de Paște” și mi-a răspuns: ”Să nu te prind că ieși din casă!”

* O tipă, la cofetărie:
– Două prăjituri cu ciocolată, vă rog!
– Le serviți aici sau la pachet?
– Aici, că acasă țin dietă…

O relație deschisă

Ne-am îndrăgostit de la prima întâlnire
Și ne-am despărțit cu promisiuni fierbinți;
Unele le-am încălcat fără supărare,
Pe altele le respectăm cu sacralitate.

Sunt ani în care nu ne putem vedea,
Ea îmi trimite poze, prin intermediari,
Eu îi scriu versuri de preamărire
Și i le transmit pe diferite căi.

Nu sunt gelos când, în imaginile ei,
Se vede cum îmbrățișează alte persoane,
Nici ea nu se supără când, în poeme,
Îmi aștern nenumărate alte iubiri.

Marea mă iubește fără condiții,
Deși are capricii de femeie,
Dragostea noastră va rămâne nealterată,
Pentru că avem o relație deschisă
În care e loc pentru oricine.

Pe urmele tatălui (43)

Șocul investirii în șefia secției a fost cel puțin la fel de mare pentru Delia ca și pentru colegii ei. E drept că i s-a dat de știre, cu câteva minute înainte de raportul chestorului, dar nu a avut timp nici să-și revină din buimăceală, darămite să realizeze răspunderea care i se punea pe umeri. Deși părea un joc de prost gust în care cel din urmă ajunge cel dintâi, nimeni nu zâmbea și nici măcar nu-l accepta în sinea lui.

Subit, i-au venit în minte ultimele cuvinte ale Jucătorului: ”Pe curând, doamnă viitor comisar!”, pe care le-a crezut atunci o zeflemea. Oare chiar atât de mare să fie influența lui în structurile unei instituții de stat esențiale pentru societate, încât să poată influența schimbări majore în ierarhia organelor de ordine? Și ce ar urmări un personaj ca el prin această manevră? Poate era un alt mod de a o anihila, oferindu-i ocazia să-și frângă gâtul printr-un eșec lamentabil. De ce să-și mai păteze mâinile cu sângele unei polițiste, când o putea elimina subtil și rușinos pentru ea. Dar putea fi și altcineva în spatele acestei decizii ciudate, de pildă acea misterioasă Viperă, despre care a auzit de atâtea ori, dar nu a reușit să se apropie de ea. Sau era în preajmă și tocmai de aceea nu putea să o găsească. Dacă era așa, avea o bănuială, în care maleficul personaj putea fi în spatele celui mai monstruos caz din câte a fost dat să fie cercetat de poliția municipiului, și nu numai. Persoana care i s-a insinuat în suflet și i-a mușcat din inimă, exact ca o viperă. Tot el, la fel ca șarpele biblic, i-a oferit un măr frumos, în timp ce o lăsa orfană și o lingușea în continuare.

Acum avea puterea de decizie în fața unor oameni cu state vechi de serviciu, pe care trebuia să-i convingă că poate face față situației. E ușor să fii șef când subordonații te respectă și treaba merge din inerție, dar e infernal să conduci o secție în care toți îți contestă locul și tu trebuie să vii cu ordine incomode și schimbări neplăcute. Oameni ca Ivanciuc sau Mic s-au obișnuit cu o rutină din care nu vor să iasă împinși de un ”boboc” ignorat până mai ieri. Mai mult ca sigur că acum se vor gândi să iasă la pensie, dacă noul comisar șef rezistă mai mult de câteva zile la conducere.

Delia era pe cont propriu și se simțea mai singură ca niciodată. Sfârșitul de săptămână îi oferea, totuși, două zile de gândire, însă tocmai sâmbătă era înmormântarea lui Cosmin. Oficial, rămânea încă un polițist merituos, până când i se va pronunța vinovăția în faptele de corupere ale căror urme au fost găsite de comisia ministerială. Dar colegii nu puteau fi opriți din a-i aduce un ultim omagiu, iar ea nu-și permitea să-i oprească. Dimpotrivă, se cădea să participe alături de ei, în noua calitate pe care o avea. Trebuia să dea din nou ochii cu cel mai mare dușman, pe care l-ar fi arestat cu plăcere dacă ar fi avut dovezi. Mihaela, prietena ei avocată, a fost și în aceste zile cea care a sfătuit-o, a domolit-o și a încercat să-i dea vești bune, de câte ori vorbeau la telefon, la fel ca acum, retrasă în sanctuarul de liniște de acasă.

– În Justiție trebuie să ai răbdare și să calculezi fiecare pas, dacă vrei ca vinovatul să ajungă la condamnarea meritată. Fii liniștită și adună dovezi solide pentru nea Matei și Jucător. Ține-i aproape, ca până acum, lasă-i să te creadă naivă, dar fii atentă la toate detaliile și notează-le pentru mine. Du-te la înmormântare din politețe sau din ce-or crede ei, dar rămâi mereu un fin observator la ce vezi și ce auzi. Iar ca să te mai înveselesc, îți dau de știre că Florin al tău va debuta pe scenă, duminică. Tatăl meu a apelat la un impresar bun, care va veni să-l asculte, iar dacă-i place cum cântă, îl propulsează în concerte, în televiziune, radio și pe scenă. Te bucuri?

– Nici nu s-ar putea altfel, a răspuns Delia cu strângere de inimă. Dar unde va avea loc audiția?

– La cel mai vestit restaurant al orașului: Amore. Ne întâlnim acolo, pe la ora opt seara.

– Amore? Localul Jucătorului?! Tu ești în toate mințile? Cum să calc eu acolo, după tot prin ce am trecut din cauza lui? Mai ales acum, când sunt comisar și am o reputație de apărat.

– Vei fi în timpul liber, îmbrăcată în civil, ca orice persoană normală care vrea să se distreze. Nu trebuie să interacționezi cu patronul, ci doar cu mine, cu impresarul și prietenul tău cântăreț. În plus, nu strică să arunci câte o privire și în fieful celuilalt dușman, tot pentru documentare. Trebuie să închid, că vine medicul în salonul tatei, dar mai vorbim noi după ce vii de la înmormântare. Ne vedem la cofetăria noastră. Pa!

Evenimentele se precipitau, iar asta îi dădea o stare de stres pe care o resimțea și copilul. Trebuia să se întindă, măcar o oră, și să se gândească la lucruri mai plăcute. Sarcina e tot mai grea, iar zilele se anunțau și ele tot mai apăsătoare. Poate alegerea unui nume pentru băiat ar fi o cale de deconectare de la realitatea dură. Dar mintea nu voia să o asculte, ci se agăța de altă veste neplăcută: posibilitatea de a-l pierde pe Florin. Tânărul era talentat – de asta era sigură -, iar dacă ajungea în lumina reflectoarelor, ar putea să-l piardă. Relația dintre ei se consolida încet, dar sigur, însă ieșirea lui în lume îl putea transforma ca pe tatăl său. O vedetă e asaltată de fani, mai ales de fete, omul se îndepărtează de cuibul în care trăia liniștit și revine tot mai rar. Simțea o strângere de inimă și se acuza de egoism. De unde veneau toate acestea dacă nu dintr-o iubire de a cărei existență nu știa până acum?

”E absurd”, își zicea, încercând din nou să-și reseteze gândurile. Oare ce nume ar fi potrivit pentru un băiețel fără tată? Poate, Florin… A naibii obsesie!

Să ne zâmbim

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* – Băi, Gheorghe, de ce mergi în fiecare zi la crâșmă?
– Păi, dacă nu avem filarmonică!

* -Iubi, ai luat bici de la sex-shop??
– Nu, era prea scump, dar am luat o paletă de muște!

* – Băi, Gheorghe, tu când te-ai însurat, nevasta ta era fecioară?
– Nu, Ioane, era vărsător!

* Badea Gheorghe se întâlnește cu un consătean:
– Salut, Gheo! Te văd fericit azi.
– Păi cum să nu fiu, măi, dacă nevastă-mea mi-a zis că sunt cel mai bun la pat din tot satul!

* – Mărie, ai pus sare în ciorbă?
– Da, am pus și io și mama…
– Apăi, pun și io și mâncați-o voi!

* – Gigi, ce s-a întâmplat? Nu te mai întâlnești cu femeia aceea superbă?
– Medicul mi-a interzis.
– Ești cumva bolnav?
– Nu, dar e nevasta lui!

* Conversație la un interviu:
– Bună zioa! Ne trebe neapărat bacu ca să candidăm?
– Nu, dom’le. Dacă îl are unul dintre părinți, merge cu împuternicire!

* Rozi către Gheorghe:
– Vreau să merg la Paris, să-mi cumpăr parfum, poșetă și pantofi.
– No, bine tu, dar toate astea le poți cumpăra și de aici, de la noi!
– Mulțumesc, asta e tot ce am vrut să aud!

* – Doctore, ce să iau când mă dor picioarele?
– Autobuzul!

* – Ce nu trebuie să mâncăm în post, părinte?
– Unii pe alții, fiule!

* Consumul de morcovi îmbunătățește vederea!!!
Consumul de vin, chiar o dublează!

* Astăzi am alergat pe bandă. Casiera de la Kaufland a spus că, dacă nu cobor, cheamă paza.

* 98% din români sunt mulțumiți de salariile lor. Sondajul s-a făcut pe un eșantion de 465 de persoane din clădirea parlamentului.

* Guvernul a anunțat că nu sunt motive de creștere a prețurilor la carburanți, de aceea ele vor crește fără niciun motiv!

* Ce bine e să știi să-ți ții gura! Îmi iese și mie câteodată, dar și atunci mi se citește subtitrarea pe față.

* – Gogule, ascultă-mă, merg eu acasă de la serviciu și văd o broască. O iau acasă, o hrănesc, o scald și o culc lângă mine să o încălzesc. Când mă trezesc, observ că s-a transformat, ca în poveste, într-o blondă superbă cu țâțe maaari! Mă crezi?
– Te cred! De ce?
– Pentru că nevastă-mea nu mă crede, mă!

* – Auzi, știi cum ții un prost în suspans:
– Cum?
– Îți spun mâine…

* – Doctore, mă doare capul, mă doare stomacul, mă dor mâinile și picioarele, am dureri în spate!
– Dar în rest ești bine?

* Când deschizi televizorul și vezi emisiuni gen Acces direct, pe cele ale lui Măruță și Capatos, Asia Expres, Insula iubirii, etc., realizezi că oricât de rău e virusul ăsta, tot prostia rămâne adevărata amenințare la siguranța națională!

* Cum naiba să lucrez până la 70 de ani, dacă eu acum m-am dus până în bucătărie și am uitat de ce…

* M-am uitat la meteo, a zis Busu că o să fie frig până se face cald!

* Să vezi cum va fi la vară la nudiști: fără chiloți, dar cu mască!

* Cea mai potrivită vârstă pentru căsătorie este 75-80.
El nu mai aude, ea abia mai poate vorbi…

* Suntem un popor legat puternic de pământ:
– economia la pământ
– cultura la pământ
– educația la pământ
– viitorul la pământ.
Să ne fie țărâna ușoară!

* Cică marijuana te ajută să slăbești. E logic. Nu poți mânca atunci când un dragon păzește frigiderul.

* – Am amigdalită emoțională!
– Ha-ha… ce-i aia?
– Nu te pot înghiți…

* Logică!!!
Dimineața, tatăl le spune băieților:
– Azi-noapte, nu știu care bulangiu ne-a furat vaca…
Băiatul mai mic:
– Dacă-i bulangiu înseamnă că-i mic de statură.
Băiatul mijlociu:
– Dacă-i mic de statură, trebuie să fie din Țăndărei.
Băiatul mare:
– Dacă e din Țăndărei, trebuie să fie Tică Slutu.
Au ajuns la Țăndărei, l-au găsit pe Tică Slutu și i-au tras o bătaie strașnică. Dar ăla nu le da vacă, zice că n-a furat-o el. L-au mai caftit o dată, dar tot degeaba. Au ajuns la judecată. Judecătorul întreabă:
– Dar de ce credeți voi că e mâna lui Tică Slutu?
– Cum de ce?, răspund frații. A furat vaca, deci e bulangiu. E bulangiu, deci e mic de statură. Dacă e mic de statură, e din Țăndărei, că acolo toți sunt mici de statură. Iar dacă e din Țăndărei, e clar că e Tică Slutu…
– Interesantă logică, n-aș prea crede, zice judele. Dar ia spuneți-mi voi (și le arată o cutie), ce am eu în cutiuța asta, după logica voastră?
– E o cutie pătrată – observă tatăl.
– Înseamnă că-năuntru e ceva rotund – zice mezinul.
– Dacă e rotund, înseamnă că-i oranj – cugetă mijlociul.
– Dacă-i oranj, e clar că-i o portocală, concluzionează fratele mai mare.
Judecătorul, stupefiat, scoate din cutie o portocală și, uitându-se foarte gânditor la Tică:
– Bă, dă-le ăstora vaca-napoi, nu te juca!

Epigrama care mușcă (CCCIII)

DIN SPATE LICEU…

Când o vezi numai din spate,
Inima tare îți bate,
Dar când se-ntoarce spre tine,
Te zgârie pe retine.

Citindu-l pe Petru Racolța. Cartea “Fetița care visa pentru alții”!

Vorbe pentru suflet...

AutorulPetru Racolțas-a născut în orașul Seini, unde trăiește și astăzi; acesta a publicat deja câteva cărți în palmaresul său, fiind un nume în literatura noastră. A început să scrie încă din 2011, când și-a deschis primul blog. Prima carte a fost pentru copii:„Revolta din ogradă”, publicată în 2014. Au urmat„Povestirile unui maramureșean”vol. I și II la Editura Eurotip, Baia Mare, 2016; apoi„Planeta Paradis”,publicată în 2016, primul său roman de ficțiune. În paralel, a publicat constant pe blogul dumnealui cât și în ziarulGraiul Maramureșului, epigrame, cugetări, poezii. Din opera citită a autorului se numără cărțile: „Versuri pentru suflet șicuget” și „Metamorfoza”.

Anul 2021 îi aduce autorului Petru Racolța un nou început printr-o carte fenomenală apărută la Editura SIONO, intitulată “Fetița care visa pentru alții”, o combinație dintre mistic și neverosimil, note de credibilitate dar și de purtarea gândului departe…

View original post 800 more words

Pe urmele tatălui (42)

Era sfârșit de săptămână, care coincidea cu încheierea investigațiilor ministeriale în ce privește activitatea secției de poliție condusă de Marele Mic. Cu toții așteptau raportul final, cei mai mulți cu teamă, dar erau și din aceia care se gândeau la o promovare. Vorba aia: paguba unora e câștigul altora. Aceste emoții se puteau citi pe chipurile fiecăruia, dacă îi urmăreai atent cum se salută pe culoare sau cu ce privire intră în sala de ședințe unde trebuiau să se confrunte cu temerile adunate în aceste zile.

În timp ce Marele Mic nu mai părea atât de mare, Ivanciuc parcă se făcuse mai înalt, iar la acea impresie contribuia și politețea crescută a colegilor care îl vedeau ca pe cel mai îndreptățit candidat în funcția pe cale să o piardă comisarul șef. Vârsta, experiența, numărul de cazuri soluționate îl dădeau ca favorit, iar ieșirea la pensie pe care o aștepta, se putea amâna cu această ocazie. Mai erau și alți agenți care sperau la promovări, însă cei mai mulți angajați se temeau să nu piardă ceea ce aveau deja. Scaunele se ocupau rând pe rând, cu excepția celor două puse deoparte și ale căror spătare erau traversate în diagonală de o eșarfă neagră. Fără nume, fără fotografie, dar toți știau că sunt în amintirea colegilor pierduți: Tivi și Cosmin.

Comisia și-a făcut apariția pe la nouă și un sfert, condusă spre pupitru de Mic Ioan, care a rostit o introducere înainte de a ceda locul chestorului. Ceva scurt, legat de necesitatea unor controale periodice și impulsionarea activității prin inocularea noilor tehnici deținute de orașele mai mari. Nimeni nu punea preț pe spusele lui, știut fiind că, de fapt, era vorba de fapte concrete, oameni anume care și-au făcut sau nu datoria așa cum ar fi trebuit. Atenția tuturor s-a amplificat la maxim când a luat cuvântul domnul Sturzu, cu prezentarea concluziei la care s-a ajuns după cinci zile de cercetări asidue.

– Doamnelor și domnilor polițiști, să știți că nu-mi face plăcere această postură, dar e parte din îndatoririle mele ingrate și trebuie să o îndeplinesc până la capăt. Am venit în orașul dumneavoastră pentru că voiam să văd cu ochii mei cât adevăr există în zvonurile despre cazurile nerezolvate de această secție. Credeți-mă că e greu să-ți faci o idee despre activitatea solicitantă pe termen lung, având la dispoziție un timp atât de scurt și bazându-mă doar pe dosarele, mai mult sau mai puțin complete. E drept că am discutat și cu oamenii, însă multe opinii și relatări erau contradictorii, așa că am fost nevoit să-l evaluez pe fiecare cu mult discernământ, să caut ce se ascunde în spatele cuvintelor. Nu știu cât am reușit, dar acesta a fost materialul la care am avut acces, iar concluziile sunt pe măsura celor văzute și auzite. Poate că nu s-ar fi ajuns aici, dacă nu apăreau reclamații tot mai multe și incredibile despre inseminări misterioase, în care victime erau fete tinere, în special. Aceste cazuri au fost tratate cu neîncredere de la început, iar ca dovadă e faptul că i-au fost pasate unei polițiste lipsite de experiență, la fel ca și colegul ei de echipă. În ciuda acestor impedimente, cei doi tineri și-au luat treaba în serios și au început să adune date care ar fi trebuit să alerteze toată secția, în frunte cu șeful ei. Dar, contrar așteptărilor, dosarul le este luat și repartizat unui alt agent, care nu i-a dat nicio importanță și, ca să se spele pe mâini, a venit cu o motivare din care citez: ”Acuzațiile aduse de fetele așa-zis abuzate sunt total neîntemeiate, menite să ascundă de părinți sau soți aventurile amoroase”.

Privirile celor din sală oscilau între chipul Marelui Mic și cele două scaune, în care parcă îi vedeau pe cei doi colegi, vii și atenți la fiecare cuvânt.

– Îmi cer scuze dacă trebuie să spun cuvinte mai puțin plăcute despre unul de-ai voștri, cu merite deosebite după cum se vede pe câteva diplome. Nu l-am cunoscut, dar am intrat în posesia mai multor documente compromițătoare. Unele se referă la intimidarea victimelor pentru a semna că renunță la plângere, iar altele în care sunt consemnate sume de bani pe care le primea de la o persoană necunoscută și din care împărțea altor colegi. Nu se știe ce servicii făcea în schimb, însă va rămâne în sarcina viitorului vostru comandant să descâlcească toate aceste ițe. Ați înțeles foarte bine că, în virtutea puterii cu care am fost investit de către Ministrul de Interne, pot să schimb conducerea secției pe o perioadă limitată, adică până va fi ales un nou comisar șef de la București.

Ivanciuc se lumină ca un soare la auzul acestei vești, pregătindu-se să se ridice cu agilitate în picioare, imediat când își va auzi numele.

– Noua numire nu ar trebui să vă surprindă, deoarece e vorba de cea mai potrivită polițistă care poate rezolva un caz cum nici nu s-ar fi putut închipui. Un mister pentru elucidarea căruia sunteți datori să-i acordați tot sprijinul, tot timpul și toată priceperea voastră. Trebuie să opriți odată această ”epidemie” de inseminări și să-i prindeți pe cei vinovați. Iar în această luptă veți fi conduși de noul comisar, Iuga Delia.

Surpriza a fost foarte mare pentru toți, iar rumoarea din sală și paliditatea de pe chipul lui Ivanciuc perfect explicabile. Fiecare ar fi avut de obiectat, dar chestorul le-a luat-o înainte, arătând că nu-i loc de discuții.

– Știu că e o alegere surprinzătoare, dar nu uitați că-i vorba de o situație extremă. Doamna Iuga are o sarcină avansată și dispune de puțin timp, însă cunoaște cel mai bine cazul și a dat dovadă de ambiția necesară. În plus, vă are pe voi alături, iar eu sper că nu o veți dezamăgi. În funcție de aportul adus în această misiune, veți fi recompensați după ce o veți duce la capăt. Eu vă doresc succes și vă promit că sunt cu ochii pe voi!