Dacă inima te doare,
Din lipsă de înțelesuri,
Îți vei găsi alinare
Așternând gânduri în versuri.
La o bucurie mare,
Ce-o arăți cu frenezie,
Îi vei da amplificare
Apelând la poezie.
Când iubirea ți-e amară
Și-ți simți sufletul cum geme,
Vei prinde tărie iară,
Spovedindu-te-n poeme.
Natura de te-nfioară,
Îmbrăcând lucioase stofe,
Poți să-i cânți ca din vioară,
Punând metafore-n strofe.
Iar când Muza nu-i cu tine,
Părând doar o iluzie,
Te vei simți mult mai bine
Recitând o poezie.
Timpul a început să se scurgă tot mai dureros pentru doamna Popan. Deși se spune despre el că poate să vindece și cele mai adânci răni, pentru ea era un călău ce o chinuia zilnic, amplificându-i cinic durerea și adăugând noi motive de a vărsa lacrimi ce nu voiau să sece. S-au scurs așa săptămâni, luni și apoi ani, în care biata mamă s-a zbătut ca o nebună să-și regăsească fata dispărută, să audă din gura ei că e bine, să o mângâie cu mâinile ei pe căpșorul mic, să o vadă cu ochii ei că respiră plină de viață. Însă primea doar mesaje reci, parcă scrise la comandă, în care Lena o asigura că e bine, să aibă răbdare că se vor întâlni curând și atunci o să-i povestească mai multe. Acel „curând” se prelungea extrem de mult, făcând-o pe femeie să-și piardă răbdarea și să caute soluții mai rezonabile.
Baba Anița era un umăr pe care putea să se plângă și cu care făcea planuri din cele mai îndrăznețe pentru a-și împlini marea dorință. Împreună cu ea a încercat, în mai multe rânduri, să-l contacteze pe profesorul Bogdan, doar că acesta părăsise țara împreună cu cei doi băieți rămași în grija lui. De fapt, îi dăduse de înțeles că așa va face, imediat după ce fetele fuseseră ridicate și duse la o adresă necunoscută. Doamna Popan a apelat apoi la medicul Oșan, cel pe care-l socotea direct răspunzător pentru această nenorocire, prin recomandarea ce a dus la internarea copilei și apoi la publicitatea nefastă care a atras atenția politicienilor. Oșan se arătă spășit și înțelegător, drept pentru care îi oferi tot sprijinul de care era în stare. De două ori au fost împreună în București, iar în cea de-a doua vizită au obținut o audiență la Ministrul Educației, o persoană care părea pe dinafara subiectului și care le cita instrucțiuni și regulamente la fel de glaciale ca mesajele Lenei.
Pe scurt, fetița ei era bine și fericită, alături de prietena ei, Poligraf, fiind educate amândouă într-o locație secretă, ferite de influențele negative ce ar putea veni din partea dușmanilor poporului. Doamna Popan era felicitată că Lena își poate aduce astfel aportul la Siguranța Națională, dar nu i se poate permite să ia legătura cu ea, tocmai pentru a proteja anumite secrete ce s-ar putea scurge, cu sau fără voia ei. Rămâne să comunice prin mesaje electronice sau scrisori, cel puțin o perioadă de timp. Oricum, din dosarul femeii reieșea că nu-și putea permite să-i acorde atenția necesară unei copile cu nevoi speciale, fiind singură și ocupată cu un serviciu solicitant. Această întrevedere a bulversat-o și mai mult pe femeie, cu greu reușind doctorul Oșan să o liniștească, în drumul de întoarcere spre casă.
Poate din milă sau din încercarea de a-și răscumpăra vina, Oșan a continuat să o viziteze pe Violeta Popan, să rămână la discuții până târziu în noapte, în fața unui pahar de vin, după câte o cină în doi. Nu era nimic nepotrivit în asta, doar și el rămăsese singur de curând, iar acasă îl așteptau doar amintiri neplăcute. Puțin câte puțin, cei doi văduvi au simțit că au mai multe în comun, iar dorul pentru Lena era liantul cel mai puternic pentru sufletele lor. La care se adăuga un motiv cât se poate de pragmatic: căsătoria dintre ei ar fi eliminat orice motiv al statului de a o mai reține pe copilă, din moment ce primea o familie completă, cu tot ce e nevoie pentru o educație optimă.
Uniunea dintre Popan Violeta și Oșan Ion s-a făcut într-un cadru restrâns, dar asta nu știrbea deloc din emoțiile și tandrețea specifică unei iubiri înțelepte, în care sentimentele erau dozate cu grijă, să nu ardă prea puternic și să rămână vreodată fără combustibil. De acum aveau aceleași priorități, iar cea mai mare dintre ele era lupta pentru recâștigarea Lenei. Nelu și Violeta au mai încercat să contacteze personaje sus-puse din Capitală, dar se izbeau de același refuz. Într-un gest disperat s-au adresat presei, printr-o campanie hotărâtă și nemiloasă. Replicile n-au întârziat să apară, sub forma unor mesaje anonime, în care erau amenințați cu moartea sau cu imposibilitatea de a-și mai vedea vreodată fiica. Câteva incidente ulterioare au dovedit apoi că erau luați cu adevărat în vizor.
Dar nimic nu putea să sperie o mamă, atunci când își dorea cu ardoare să-și recâștige copilul. Zi de zi, seară de seară, mintea ei țesea planuri noi, din care alegeau împreună pe cele mai puțin fanteziste. Uneori se împotmoleau sau se contraziceau, dar aveau răbdarea să le întoarcă pe toate fețele și să culeagă ceva folositor, ceva care să le perpetueze speranța. Norocul își are rolul lui, oricât de mult te-ai baza pe ambiție și inspirație. De data asta a venit sub forma unui telefon din partea profesorului Bogdan, care îi invita la o adresă din Austria. Erau sfătuiți să fie discreți și atenți în a scăpa de urmăritorii care, în mod sigur, sunt mereu cu ochii pe ei. Speranțele celor doi au prins din nou aripi puternice.
BANCURILE SĂPTĂMÂNII
* – Domnule doctor, mi-ați spus că, dacă soțul meu va sta în stațiune la Vatra Dornei timp de o lună, se va vindeca de nevroză!
– Și n-a fost așa?
– Nu! Am stat trei luni și nu se vede niciun semn de ameliorare.
– Doamnă, eu nu v-am spus să vă însoțiți soțul!
* Ana țipă la Manole în timp ce o zidea:
– Manole, dobitocule, îmi murdărești rochia!
– Las’, că-ți vine beton!
* A doua zi după operația de apendicită, tânăra este vizitată de chirurg.
– Ei, cum merge, domnișoară?
– Bine, mulțumesc. Dar spuneți-mi, domnule doctor, o să fie vizibilă cicatricea mea:
Medicul o privește o secundă și îi răspunde:
– Asta depinde de dumneavoastră, domnișoară.
* Aterizând pe planeta noastră, comandantul navei extraterestre raportează entuziasmat superiorilor:
– Există viață pe Pământ!
Urmărind apoi starea socială: revolte, luptele pentru putere, înarmarea excesivă, salariile de mizerie, anarhia instaurată etc., acesta, după câteva zile, raportează cu amărăciune:
– M-am înșelat, sir. Asta nu-i viață…
* – Draga mea, ți-aș aduce soarele și luna…
– Poți să începi mai întâi cu salariul.
* S-a declanșat o anchetă internă la CFR, după ce un tren a dat tot traficul peste cap ajungând la timp!
* – Spune-mi sincer, tu ai pe alta?
– Nuuuu, iubirea mea, e tot aia de anu’ trecut…
* Se zice că oamenii frumoși dorm pe spate, cei deștepți dorm pe burtă, cei șireți dorm pe partea stângă, iar cei buni pe partea dreaptă.
Eu mă zvârcolesc toată noaptea de pe o parte pe alta.
O, Doamne, de ce m-ai făcut perfect?
* – Ce faci când iubita îți bate apropouri că sunteți de 5 ani împreună și ea vrea îmbrăcată în alb?
– O înscrii la karate.
* – Ce faci, mă, Ghio? Nu te-am văzut de o grămadă de timp!
– Ce să fac, mă, am fost o lună în comă!
– No, ce bine de tine… călătorești! Io numa-n satu’ ăsta stau de când mă știu!
– Nu te necăji că îmbătrânești! Stai liniștit, că tât o să mai faci prostii, numai că așa, mai încet!
* Cineva să le spună adormiților care traversează strada cu ochii în telefon, că de Paști învie doar Iisus Hristos!
* – Vecine, ți-l prezint pe vărul soției mele!
– Îl cunosc. Anul trecut era vărul soției mele.
* Fericirea vine din lucruri mărunte. Sărmăluțe, cârnăciori, sălățică de boeuf, țuiculiță…
* Băieți, vă dau un sfat: trimiteți soției la lucru un buchet de flori anonim, dacă vine fără flori acasă, aveți la ce să vă gândiți.
* Cetățenii României către Guvern:
– Vă rugăm să nu mai creșteți atât de mult nivelul de trai și salariile, că nu mai ajungem la ele!
* Îmi caut jumătatea. Nu știu pe unde e! Oooof… și era… de prună.
* – Scumpule, mai ții minte când ne-am cunoscut? Era o furtună groaznică, tuna și fulgera fără oprire!
– Daaa, țin minte. Dar eu, ca un netot, nu am înțeles avertizările naturii.
– Bulă, împreună cu trei prieteni, cărau pe umeri un sicriu așezat într-o parte. Un alt prieten îi întreabă:
– Ce s-a întâmplat?
Bulă:
– O înmormântez pe soacră-mea.
– Săraca, Dumnezeu s-o ierte… Dar de ce nu duceți sicriul cum trebuie?
– Păi, dacă o duc pe spate începe să sforăie!
* – Bună, aș dori pantofii aceia.
– Spuneți-mi numărul.
– 0755 567 4…
– Numărul pantofilor!
– Doi.
– Să vină un coleg să se ocupe de doamna Premier!
* Cineva ar trebui să le explice Cenușăreselor din ziua de azi că adevărata Cenușăreasă și-a pierdut pantoful, nu chiloții…
* – La ce ne mai folosește telefonul fix?
– Să ne găsim mobilul prin casă.
* Interviu de secretară. Directorul, foarte pretențios:
– Și, ia spuneți-mi domnișoară, cum vă descurcați pe calculator, o întreabă pe tânăra blondă.
– Nu știu. Pe calculator n-am încercat încă…
* – Șefii mei sunt ca berea.
– Adică?
– Sunt reci, galbeni și cu spume la gură.
* – Ion folosește curent alternativ.
– Adică?
– Când ia de la vecinul din dreapta, când de la cel din stânga.
* Un agent de poliție rus, proaspăt angajat, nu-și primise salariul timp de patru luni, din cauza unor erori de contabilitate. După ce a aflat de greșeală, superiorul lui l-a chemat la ordin:
– Ivan, nu ți-ai primit salariul de patru luni. De ce nu ai spus nimic?
– Credeam că, după ce mi s-a dat arma din dotare, trebuie să mă descurc cum pot…
* Sfântul Petru îl întreabă pe american:
– 2 x 2?
– 4, răspunde americanul.
– Bravo, du-te-n rai!
Pe francez:
– 3 x 3?
– 9, răspunde francezul.
– Bravo, du-te-n rai!
Pe român:
– 2646 x 4752?
– Bre, dacă nu mai ai locuri, spune așa, nu mă lua cu d-astea!
Liniștea părea să fie perfectă, parcă prea exagerată pentru un dormitor de internat cu douăzecișidouă de paturi, în care respirau tot atâtea piepturi de copii. Explicația venea din impunerea acestei stări, pentru că, pe lângă tăcere, în atmosferă se simțea plutind și frica, instrumentul cel mai folosit în această instituție. Primul semnal timid de viață se auzi doar după câteva minute, sondând cu speranță întunericul neprietenos:
– Putem începe?, șopti o voce nerăbdătoare. Cred că Fălcosul s-a dus la culcare.
Fălcosul era pedagogul cu bățul, cel care nu era fericit până nu bătea bine pe cineva în fiecare seară, ca să i se știe de frică. De data asta fusese rândul lui Lunganu’, băiatul care-i sărea cel mai ușor în ochi, fiind cel mai înalt dintre toți. Multe vânătăi acumulase copilul de treisprezece ani, dar de la un timp nici nu mai plângea, lucru care-l întărâta și mai mult pe mătăhălosul cu ceafă de mistreț.
– Moșule, se făcu auzit un alt glas șoptit. În seara asta ne-ai promis o poveste adevărată.
– Adunați-vă pe lângă mine, să văd câți sunteți treji, răspunse cel vizat din colțul cel mai întunecat al încăperii.
Șase copii de diferite vârste se ridicară, pornind într-acolo și purtând păturile strânse pe lângă corp. Se înghesuiră pe pătuțul mic, după ce numitul povestitor se trase cât putu și se sprijini de perete.
– Bine că Pisica a adormit, constată cu bucurie Țâcă, cel mai mici dintre ei. Ne pârăște de fiecare dată.
– De aia nu-i bătut niciodată, orice ar face, remarcă Lunganul.
– Ba primește și supliment la masă, adăugă Balena, un băiat mai plinuț la făptură.
– Liniște!, că poate doar se preface, îi avertiză Calu, o făptură plină de energie.
– Sau poate revine Fălcosul, dacă s-a pus iar pe băut, fu de părere Tunet, cu vocea lui groasă.
– Hai să nu mai pierdem vremea, conchise Stângaciu, cel din urmă dintre sosiți și căruia îi lipsea o parte din mâna dreaptă. Să auzim povestea, Moșule.
Îl numeau așa de la povestirile pe care le depăna în fiecare seară, deși nu era mai în vârstă ca ei. La televizor nu aveau voie decât rareori, și numai până cel târziu la ora opt, dar grozăviile cu care-i uimea colegul lor erau inepuizabile, le dădeau de fiecare dată speranțe și îi provocau la vise frumoase.
– Toate poveștile sunt adevărate, dar cea pe care o să vi-o spun azi este cea mai frumoasă dintre ele, începu să le vorbească Moșul, cu o voce misterioasă, tocmai potrivită pentru întunericul ce-i înconjura.
– E vorba despre eroi puternici?, nu se putu răbda Țâcă.
– Se poate zice și așa, dar mai degrabă de mai mulți oameni și… un tren.
– Un tren?!, se miră Lunganul. Ce fel de tren?
– Un tren magic, cum nu a mai văzut niciunul dintre voi. Un tren care ajunge oriunde și poate lua în vagoane pe oricine merită, îi asigură Moșul.
– E un tren vrăjit?, întrebă Stângaciul.
– Am zis că e magic, dar n-are nevoie de vrăji. Se zice că a fost inventat de un român bogat și deștept, pentru a-l dărui iubitei, ca dar de nuntă. Dar aceasta se căsătorise între timp, iar inima lui a primit o lovitură prea mare pentru a se mai putea vindeca. De atunci stă numai în cabina locomotivei și așteaptă mesajele celor despărțiți și îndurerați, după care pornește să-i salveze. Multă lume a apelat la ajutorul lui, iar poveștile lor au ajuns legende în toată țara și apoi peste hotare.
– Tu de unde ai auzit de acest tren?, îl întrebă Balena.
– De la tatăl meu, înainte de a fi închis. L-am crezut, așa cum cred că-i condamnat pe nedrept și că o să scape în curând. Ne vom întâlni apoi într-un loc frumos și numai cu oameni buni. Poate că deja mă așteaptă.
– De unde vine trenul ăsta?, interveni Calu.
– Îi zice Occident Express și unii spun că pornește din București, dar mie nu-mi vine să cred. Poate că iese din mare și merge până la oceanul cel mare, unde intră iarăși sub apă.
– Sau poate vine din măruntaiele munților, își dădu cu părerea Țâcă. Pot urca și copii ca noi în el?
– Cred că da, dacă am avea bilet, îl asigură Moșul.
– Tare mi-ar plăcea să urc în acest tren, zise cu o voce stinsă Lunganul.
Liniștea se așternu iarăși peste capetele celor șapte copii, care oftau cu gândul la un vis prea frumos ca să se împlinească.
– Poate că reușim să facem rost de bilete, sugeră Lunganul. Am putea scrie o scrisoare, dar nu știm adresa… sau am putea încerca să o aflăm!
– Cum? Dacă ne prinde Fălcosul, ne usucă în bătaie, îi aminti Balena.
– N-are decât, eu zic că merită efortul, bravă Lunganul. Știu cum să intru în biroul directorului Mapă și apoi să caut pe Internet. Dacă Moșul are dreptate, voi găsi o cale să transmit mecanicului de locomotivă mesajul nostru. Poate i se face milă și ne scapă de închisoarea asta, de bătăile zilnice și de foamea pe care o răbdăm de când am sosit aici.
Mai ții minte când ne jucam
de-a v-ați-ascunselea printre stele?
Eram copii și aveam multă imaginație
în a ne ascunde și în a ne descoperi.
Dar a venit o zi în care
tu te-ai ascuns atât de bine
încât nu te-am mai găsit,
oricât de mult m-am zbătut.
Nici astăzi nu am renunțat,
și te caut în fiecare noapte,
după toate stelele pe care le văd,
sperând mereu să te reîntâlnesc.
Oamenii care au fost buni
și au dovedit-o de-a lungul vieții,
trec granița dintre viață și moarte
călăuziți de sufletul celei mai îndrăgite persoane.
De aici provine și chipul împăcat cu care se sting,
un semn care ne sugerează Raiul mult visat.
Oamenii care au făcut mult rău altora
și au luptat doar pentru ei,
părăsesc această lume neîmpăcați,
călăuziți de chipul celui mai mare dușman.
Pe figura lor se va citi deznădejdea,
ce poate fi similară cu Iadul înfricoșător.
Sunt răcit, am febră mare,
Stau la pat și tremur tare,
Sug lămâi, beau aspirine
Și aștept să mă fac bine.
În fața ta, eu astăzi vin,
Cu dragoste să mă înclin,
Că-mi umpli inima de stele
Și ești esența vieții mele.
Sursa imagini: Google
Orele de agrement au început cu o surpriză neplăcută, confirmând temerile Lenei. Visase ceva rău, dar nu putea să-și dea seama în ce consta acesta, atâta timp cât nu recunoștea chipul care îi provoca neliniștea. Doar când au intrat în sală și a văzut un om străin printre ei, și-a dat seama că despre el era vorba.
– Astăzi, avem un oaspete din partea guvernului, i-a lămurit profesorul Bogdan cu un ton oficial, fără căldura și zâmbetul cu care-i obișnuise. Dumnealui este domnul Vâlvoi, consilier al prim-ministrului și împuternicit să facă unele schimbări în ceea ce ne privește.
Domnul acela era îmbrăcat impecabil și purta cu fală un ceas scump, avea o tunsoare parcă sculptată, ochi neastâmpărați și un zâmbet fals în colțul buzelor. Asta putea vedea oricine, fără să apeleze la Poligraf. Plus că era un intrus în grupul lor, ceea ce nu le plăcea deloc, iar atitudinea mentorului lor era încă un semnal de alarmă.
– Bună dimineața, copii!, îi salută omul în costum de firmă. Am auzit multe despre voi și problemele cu care vă confruntați, de aceea ne-am mobilizat imediat să venim cu soluții în folosul vostru și al țării noastre. Pentru că, sunt sigur, voi vreți să vă valorificați calitățile speciale cu care v-a hărăzit natura. Tu trebuie să fii fata care visează viitorul, nu-i așa?
Lena se simțea din nou timorată, la fel cum era înainte de integrarea în această echipă. De aceea răspunse doar printr-o aprobare tacită.
– Iar tu ești cea căreia i se spune Poligraf, continuă consilierul, adresându-se fetiței blonde. Chiar știi să citești adevărul în ochii oamenilor?
– Încercați și o să vedeți, răspunse copila. Dar nu cred că-i un dar cu folos, din moment ce prea multă lume preferă să creadă în minciuni.
– Ha-ha, se arătă domnul Vâlvoi amuzat. Îmi place că ești și spirituală, dar nu trebuie să ai nicio grijă, pentru că noi, cei din conducerea statului, respectăm și promovăm adevărul.
– Deja ați spus o minciună, domnule…, rosti Poligraf.
– Poftim?!, se oțărî consilierul.
– Vă rog să o scuzați, dar uneori vorbește fără să se controleze, interveni profesorul Bogdan.
– Mda, înțeleg, doar e un copil încă, iar educația lasă de dorit, argumentă domnul Vâlvoi. Oricum, eu vin cu vești bune, în special pentru voi, fetelor. Mâine plecăm la București, unde veți avea condiții mai bune și profesori care vor fi alături de voi, nu doar pe monitor.
Chipurile celor patru copii nu exprimau deloc bucuria, ci surprindere și apoi deznădejde. Doar profesorul părea pierdut cu ochii în actele pe care nu le lăsa parcă niciodată din mână. Șoc a fost primul care și-a exprimat supărarea, în stilu-i caracteristic:
– Asta se cheamă discriminare, pe mai multe criterii. De ce numai fetele merg în Capitală? Eu, care am cel mai mare har, nici nu am fost întrebat nimic. La fel și Sentimente, cel mai sensibil băiat din lume.
– Știu totul și despre tine, la fel ca despre prietenul tău, îl temperă consilierul. Deocamdată luăm fetele, iar după ce adaptăm condițiile pentru fiecare, venim după voi.
– Asta-i o altă minciună, se auzi replica lui Poligraf.
– V-aș sfătui să purtați ochelarii negri, dacă vreți să mai spuneți ceva… incert, ca să zic așa, îi sugeră profesorul.
– Eu nu vreau la București!, zise clar și hotărât Lena. De ce să nu rămânem laolaltă, aici, unde poate și mama să vină în vizită?
– Draga mea, o liniști consilierul. Mama te va putea vizita și la București, iar prietenii o să-i revezi…
– Țin să…
– Tu să nu mai vorbești neîntrebată, o întrerupse iritat pe Poligraf. Astea sunt dispozițiile ministrului și nu e loc de tocmeală. Țara a investit și va investi în voi, dar trebuie să fiți cuminți și să răsplătiți această încredere. Trecem prin momente grele, în care dușmanii patriei ne atacă din toate părțile, dezbinându-ne și slăbind astfel puterea națiunii. Toți cei care nu sunt cu noi, sunt împotriva noastră, de aceea trebuie să-i găsim și să-i anihilăm. Nu-i așa, profesore?
Domnul Bogdan tresări, revenind parcă dintr-o altă lume. Închise dosarul și ridică privirea către invitat, spunând:
– Eu v-am spus părerea și n-am să mi-o schimb nici în fața elevilor mei. Încă sunt niște copii, care ar trebui să-și păstreze inocența, să-și folosească timpul pentru educație și acumularea de cunoștințe. Altfel există pericolul…
– Bine, am înțeles, i-o tăie scurt Vâlvoi. În situații disperate, se cer măsuri disperate, iar acești copii pot rezolva multe probleme acum, când e mare nevoie. Să nu uităm că semnalul de alarmă a venit tot din rândul lor, iar dumneata ai putea fi cercetat în ce privește condițiile și profesionalismul cu care i-ai tratat. Noroc că am intervenit la timp și totul se poate rezolva prin măsuri blânde și eficiente. Vei putea să te convingi, prin vizitele pe care le vei face în noua lor locuință. Gura închisă, Poligraf!
– O să vă pară tare rău că nu m-ați luat și pe mine, amenință Șoc. Vă e groază de figura mea arsă, de corpul meu incomplet? Vă e rușine de Sentimente, fiindcă e surdo-mut și poate transmite iubire? Puterea mea și sentimentele lui se vor întoarce împotriva voastră, vă jur pe viața mea!
