Haltă în zbor

Imagine similară

Din doruri secătuite

Ce-mi aleargă spre apus,

Rămân unele dosite

Printre norii cumulus.

 

Advertisements

Cum am ratat o moștenire

Nu cred că am întâlnit un copil căruia să nu-i placă dulciurile. Firește că și eu am fost tare dornic de ele, mai ales când era vorba de prăjituri. Pe această temă, îmi revine mereu în minte o întâmplare din vremea când eram elev, mai precis pe la zece ani.

Internat fiind la un spital din București, pentru o intervenție chirurgicală, profitam din plin de zilele necesare analizelor postoperatorii, hoinărind pe holuri și intrând pe toate ușile deschise. Mâncarea era bună și îndestulătoare, dar întotdeauna, la desert, se putea și mai bine. Mircea, un tânăr de optsprezece ani, cu un picior în ghips, îmi povestea că dacă trec de ușa de la capătul holului principal, pot ajunge într-o aripă unde sunt internați adulți, în principal oameni în vârstă, pentru refacerea și recuperarea capacității de muncă. Acolo, zicea el, o să primesc prăjituri câte pot eu să mănânc. Îl ascultam cu gura căscată, ca pe un prezicător cu har, și îmi saliva gura numai gândindu-mă la acele bunătăți.

Două zile am tot încercat ușa spre paradisul de dincolo, însă o găseam mereu închisă. Dar se întâmpla uneori ca infirmierele sau alte cadre medicale să uite sau să amâne pentru câteva minute zăvorârea intrării, iar norocul mi-a surâs în cea de-a treia zi. Mare emoție pentru mine când am trecut granița, cu inima temătoare și grăbindu-mă să nu fiu întors din drum. Am împins cu putere de roțile scaunului cu rotile, până am ajuns la o bifurcație neprevăzută a culoarului. Mircea nu mi-a pomenit de ea, iar eu nu știam dacă e bine s-o iau pe drumul din stânga sau pe cel din dreapta. Presat de timp și bazându-mă pe noroc, am ales holul din stânga, continuând să rulez cu spor.

Nu a trebuit să merg prea mult și am oprit în dreptul unei uși de salon deschisă larg. Înăuntru, doi bătrâni jucau table, în timp ce al treilea comenta și umplea niște pahare. Când m-au observat, am fost poftit cu amabilitate înăuntru, intrând în centrul lor de atenție. Cel mai în vârstă dintre ei, care era și cel mai respectat, părea să fie tare bucuros că m-a întâlnit, mai ales când a auzit că avem același nume de familie. Mă întreba dacă nu știu să am rude în București, pentru că familia lui provine din părțile mele, iar acum nu mai are pe nimeni. În schimb, deține o avere impresionantă, dar nu știe cui să o lase. Eu inspectam din priviri salonul, dar în afară de băutura din care tot gustau, nu am văzut nimic dulce. Astfel că am acceptat să gust și eu din ea, neștiind cât de ușor se urcă vermutul la cap. Am aflat a doua zi, când mahmureala de după m-a ținut la pat, neștiind infirmierele de ce sunt atât de cuminte. Iar Mircea mă certa că nu am ales calea cea bună, spre saloanele femeilor.

Trebuia să mă reabilitez în fața lui și să-mi îndeplinesc visul, ceea ce am reușit foarte curând. De data asta părea că am ajuns cu adevărat în rai, când două femei, trecute bine de a doua tinerețe, m-au invitat în camera lor. Era foarte frumos acolo, cu flori proaspete pe masă și, mai ales, un tort mare și o tavă cu prăjituri alături. Zânele bune zâmbeau mereu la mine și, printre întrebările puse cu blândețe, îmi strecurau în brațe câte o farfurioară cu bunătăți cremoase, cum nu mai mâncasem în viața mea. Eram îndemnat să gust din fiecare, ba fiindcă-i făcută de nepoata uneia, de fiica celeilalte sau dintr-o rețetă recomandată de ele. Am petrecut câteva ore acolo, chiar dacă nu mai încăpea în mine nicio înghițitură de prăjitură sau suc. La plecare, mi-au pus într-o pungă din toate, să am și pentru cină, m-au pupat pe obraji și m-au rugat să le mai caut.

Imagini pentru imagini cu prăjituri

Mircea m-a primit cu brațele deschise, când a văzut ce delicatese i-am adus. Atunci am aflat că încercase și el o astfel de incursiune, dar era prea mare să înduioșeze inimile bătrânelor ce tânjeau de dorul copiilor și a nepoților. Puțin după aceea am fost operat și imobilizat la pat, plimbările mele devenind doar o amintire. Bătrânul care avea același nume cu mine m-a căutat de câteva ori, tot îndemnându-mă să-i întreb pe părinți dacă știu să aibă rude în Capitală. Un simplu da, ar fi putut să mă transforme într-un moștenitor, dar pe mine nu mă atrăgea ideea unei averi, din moment ce omul nu venea niciodată cu prăjituri.

Suculente

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Trei câini voiau să dea la facultate. Vine un alt câine:
– Unde mergeți?
– Să dăm la facultate!
– Da? Unde anume?
Primul câine spune:
– Eu dau la medicină.
– Păi de ce?, întreabă al patrulea.
– Acolo e un os de ros!
– Eu la drept, spune al doilea.
– De ce?
– Acolo e de lătrat!
– Tu?, îl întreabă pe al treilea.
– Eu la informatică economică.
– Cum așa?
– Acolo e viață de câine!

* Într-o zi, Bulă vine cu papagalul la școală.
– Bulă, ce caută papagalul aici?, întreabă învățătoarea.
– Păi… nu pot risca! Când eram acasă, tata i-a zis mamei: ”Imediat ce pleacă Bulă la școală, îți nenorocesc păsărica!”

* – Ce poate fi mai rău decât o pietricică în bocanc?
– Un firicel de nisip în prezervativ.

* Un bătrân merge la farmacie.
– Vreau și eu un sfert de Viagra.
– Păi, ce să faceți doar cu un sfert?!
– Vreau să nu mai fac pipi pe pantofi…

* O furnică stătea necăjită pe marginea Dunării, fiindcă nu putea să treacă pe malul celălalt. Deodată, îl zărește pe elefant.
– Elefantule, te rog, trece-mă și pe mine pe malul celălalt.
Elefantul o trecu.
– Mulțumesc, zise furnica.
– Lasă vrăjelile și dezbracă-te, spune elefantul.

* Două șoricioaice vorbeau:
– Auzi, dragă, am un nou prieten. Uite, am și o poză cu el.
– Dar ăla e un liliac!
– Da?! Mie mi-a spus că e pilot!

* La telefon:
– Bună iubi, ce ai făcut azi?
– Am citit toată ziua, ceva a dracului de interesant. Abia aștept să-ți arăt și ție!
– Serios, ce ai citit?
– Mesajele tale de pe Facebook!

* O blondă indecent de tânără, foarte înaltă și grăbită foc, intră în tramvai și calcă din greșeală pe picior un pitic bătrân, flegmatic și scandalos de mic.
– Hei, roșcovano, fii mai atentă!
– Sunt blondă, nu roșcată.
– Eu de jos văd mai bine!

* – Buni, trebuie să-ți spun ceva…
– Spune, dragule!
– Eu sunt… altfel!
– Adică homosexual? Care-i problema scumpule?, tu să fii sănătos!
– Nuuu, buni! Sunt vegan!
– Acu’ chiar îți trag una în cap cu cratița asta cu sarmale! Degeneratule!!!

* Cel mai bun electrician din România: Liviu Dragnea. Ține în tensiune 18 milioane de români, fără nicio siguranță!

* Te trezești dintr-un somn adânc, în anul 3000. Care-i primu’ lucru pe care-l cauți pe Google?
„Câți ani de pușcărie mai are de executat Dragnea…”

Imagine similară

* – Mămico, mămico, am văzut cocoșul pe găină de zece ori azi-dimineață!
– Du-te și spune-i lu’ tac-tu, el o să înțeleagă.
– Tăticule, mi-a zis mămica să-ți spun că am văzut cocoșul pe găină de zece ori azi-dimineață!
– De zece ori pe aceeași găină, dragul meu?
– Nu!
– Atunci du-te și spune-i mă-tii, ea o să înțeleagă.

* Doi logodnici vizitează un apartament proaspăt finisat, pe care ar dori să-l cumpere.
– Sunt bine gândite dulapurile astea în perete, remarcă bărbatul.
– Da, dragule, și extrem de încăpătoare.
– Scuzați, intervine agentul imobiliar, dar nu-s dulapuri, sunt chiar camerele!

* Vine la consultație o bunicuță de la țară, încurcată că e nevoie să se prezinte în fața doctoriței. Îi spune ce problemă are, doamna doctor o ascultă atentă, dar o informează că, totuși, trebuie să o consulte.
Bunicuța se uită lung la ea și o întreabă timid:
– Cum adică, trebuie să v-o arăt?
– Da, îi răspunde aceasta, nu e suficient să povestești, trebuie să și văd.
Ca urmare, bunicuța noastră se dezbracă și îi spune resemnată, dar cu năduf:
– Nah, doamnă, uite că-ți arăt și spurcăciunea!
Și, pe când doamna doctor își exercita meseria, stăpânindu-și râsul, adaugă:
– Da’ ce meserie urâtă ți-ai ales și matale!
– Ce să fac, bunică, dacă nu mi-a plăcut cartea…
– Vai, maică, apoi eu tot am făcut patru clase…

Tangențial (18)

Satisfăcut de ofertă, Sibel își arătă puterile când reuși să-și ridice prizonierul și să-l arunce pe un umăr, cu toată greutatea de aproape două sute de kilograme și împotrivirea lui prea slabă ca să-l deranjeze. Degeaba striga victima, trecând de la amenințări la blesteme și apoi la cuvinte de reconciliere, cei vizați își întorceau privirea și își astupau urechile, așteptând să scape de priveliștea dezolantă. Au răsuflat ușurați când cei doi au părăsit încăperea, iar ei puteau să-și concentreze atenția asupra lui Georgică.

– Ei? Ai reușit să intri în centrul de comandă?, îl întrebă Săndel.

– Nu mă stresați, dacă vreți să lucrez la capacitate maximă, răspunse omulețul iritat. Fișierul acela are o parolă pe care nu am spart-o încă. Am încercat tot felul de metode, dar am nevoie de un indiciu cât de mic. Un nume sau un șir de cifre pe care să le combin, o punte prin care să ajung la cheie. Dar așa… pare o misiune mai dificilă decât a sparge orice sistem de protecție de pe Pământ.

– Fii calm și caută în continuare, îl liniști comandantul. Am vrut să știu cum stăm, iar tu să afli că nu avem mult timp la dispoziție. O cafea tare ne-ar prinde bine acum, nu credeți?

Ideea părea foarte bună, doar că, ori nu știau ei să comande ce vor, ori nu exista așa ceva pe această planetă. Astfel că s-au mulțumit cu licorile pe care le-au nimerit, gustând pe rând și încercând să facă un clasament al celor mai acceptabile. Toiul disputelor a fost întrerupt de un geamăt puternic și cutremurător, după care lumina se stinse complet. Energia reveni după circa un minut de derută printre membrii echipei, însă lumina era intermitentă și geamătul se transformă într-un cutremur continuu, de mică intensitate. Toți au crezut că Georgică a generat aceste probleme, și s-au adunat imediat în jurul lui.

– Nu am făcut nimic!, îi asigură acesta. Nici nu știu ce se întâmplă.

Atunci își făcu apariția Sibel, plin de sânge pe haine și pe mâini, cu un chip răvășit și mersul greoi. În ochii lui se citea dezamăgirea, neputința și teama.

– A murit!, bolborosea el ca pentru sine. A murit și nu a spus nimic din ce l-am întrebat. Iartă-mă!

A trebuit ca omul să se apropie de ei ca să-i înțeleagă cuvintele. Nu știau, însă, cui îi cerea iertare și de ce.

– Acum a murit?, întrebă Sabina, cutremurată. Oare de aceea se întâmplă astea?

– Chiar n-a mai scos niciun cuvânt de când a ieșit de-aicea?, se interesă Titus.

Sirianul dădea din cap a negație, ca un tic dobândit recent.

– Poate… doar când și-a dat duhul… ca o izbăvire…

– Ce anume?, sări Georgică. Ce cuvinte?

– Ceva cu… Ze… și nu știu ce, bâigui Sibel.

– Zeus? Zemelo? Ze și mai cum?

– Nu, nu, că era și un x…

Imagini pentru imagini cu zalmoxis

 

– Să fie Zamolxis?, continuă Gică.

– Ăsta e!!!, se lumină fața sirianului. E important?

– A fost zeul tracilor și s-ar putea să fie important pentru noi, se bucură IT-stul, revenind în forță în fața monitorului.

Sibel se prăbuși epuizat pe fotoliul folosit înainte de victima sa. Avea nevoie de timp ca să uite și să-și revină după o experiență atât de cumplită. Cutremurul se simțea tot mai puțin iar lumina dădea semne să se liniștească.

– Asta era!, exclamă victorios Georgică. ZAMOLXIS plus semnul infinit și cele zece cifre cunoscute de omenire. Am intrat!

– Bravo, micuțule!, îl felicitară cu toții, adunându-se în jurul lui.

– Ia vezi unde ne aflăm și încotro mergem?, veni Săndel cu întrebări concrete.

– Numai puțin…, așaaa…, acum, așaaa… și… să fiu al…

– Ce-i?, se auzi pe mai multe voci.

– Păi, avem o viteză incredibilă, cu mult peste cea a luminii… Destinația este… Pământul.

– Deci nu ne-a mințit, ne întoarcem după sufletele oamenilor, deduse Săndel. Poți să faci ceva?

– Nu știu încă. Ce ați vrea să fac? Deocamdată avem probleme mari aici.

– Ce probleme?, se interesară Titus și Sabina.

– Sunetul acela prelung, urmat de cutremur, a trezit cel puțin unul dintre semenii zeității moarte. Uitați-vă și voi…

Pe monitor se puteau vedea câteva șiruri de sarcofage transparente, din care unuia tocmai i se ridicase capacul. Din el se ridicau aburi, iar după puțin timp se putea distinge un trup identic cu cel de care tocmai s-au dispensat.

– În curând o să vină peste noi, rosti Săndel. Putem să-l oprim cumva?

– Nu știu ce dotări are, dar caut. Poate găsim un sprijin, spuse Georgică în timp ce-i dansau degetele pe tastele invizibile. Uite, aici sunt niște „celule” la care nu am avut vedere până acum. Cred că sunt alte ființe din Univers, ce sunt ținute în captivitate și despre care am auzit de la cei doi frați că au puteri nebănuit de mari. N-ar strica să ne căutăm niște aliați. Ce ziceți?

– Bine, bine… Încearcă tot ce se poate, îl îndemnară coechipierii.

– Ăsta mi se pare interesant, gândea micuțul cu glas tare. Nu-i disting ochii, dar știu sigur că mă vede, are în schimb urechi mari, deci percepe bine sunetele. Nu-și mișcă buzele, dar îl aud în minte cum îmi spune: „Eliberează-mă și te voi scăpa de ei. Te voi servi fără să-ți cer mare lucru în schimb. Sunt cel mai potrivit pentru asta”.

Celor două jumătăți

Am fost provocat de cineva la niște versuri închinate celei mai mari însușiri ale femeii, aceea de reproducere. După ce, persoana care vrea să rămână anonimă, a compus versuri dedicate însușirii de însămânțare pe care o are bărbatul. Iată ce a ieșit din această colaborare:

LUI (autor nedivulgat)

Pilon al omenirii, de viață purtător,
Tu porți sămânța vieții, miracol sau mister
Tu-ncununezi iubirea și-i dai aripi de zbor
Să guverneze sacru între pământ și cer.

Cu forță și tărie iubirii dai avânt
O faci o rugăciune când e curată, pură,
Dar poți să faci cenușă, purtată doar de vânt,
Când faci păcat și-mprăștii în juru-ți numai ură.

Deși tu porți sămânță a omenirii-ntregi,
Un zeu te face omul cu sufletul curat.
Poți zămisli în lume doar împărați și regi
Sau poți să fii un vierme de intri în păcat.

Imagini pentru poze cu îndrăgostiți

ODĂ FLORII OMULUI (contribuția mea)

Tu, floarea cea mai ascunsă,
Fără martori și lumină,
Doar de dragoste pătrunsă,
Înflorești o dată-n lună.

Iar atunci, când simți fiorul,
Și cronometrul te sună,
Atragi polenizatorul
Cu sămânța cea mai bună.

Și-l provoci la luptă dreaptă
Pe falnicul cu tărie,
Ce-n strânsoarea-ți delicată
Va fi stors ca o lămâie.

Din sămânța cucerită,
Atrasă s-ajungă-n față,
Numai celei ce merită
O să îi oferi tu viață.

Și minunea se produce:
Timp de nouă luni de zile
Tulpina-ți va reproduce
Un urmaș ce-l chemi „copile”.

Picanterii

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* – Ce faci, Ioane?
– Am pus apă minerală unei flori aflate în ghiveci și acum aștept să o aud cum râgâie.

* Un tip vine pe la 4 dimineață acasă. Intră tiptil în camera unde dormea soția și dă să-și scoată pantalonii.
– Bețivule, iar vii la ora asta acasă?
– Nu, dragă, zice omu’, trăgându-și pantalonii la loc, acum plec.

* – Iubito, pot să te întreb ceva și să-mi răspunzi fără să te enervezi?
– Sigur, dragul meu!
– Cum spuneai că te cheamă?

* Câțiva tipi intră și jefuiesc o bancă. Unul din ei, înarmat cu un pistol, întreabă un client al băncii:
– M-ai văzut pe mine intrând și jefuind banca?
– Da, îi răspunde bărbatul speriat.
Este împușcat imediat în cap de răufăcător.
– M-ai văzut pe mine intrând și jefuind banca?, întrebă spărgătorul altă persoană.
– Da, răspunde timid acesta.
Spărgătorul o împușcă în cap și pe aceasta.
– M-ai văzut pe mine jefuind banca?, întreabă spărgătorul alt bărbat.
– Eu nu te-am văzut bine, însă uite cum se uită la tine soacră-mea, răspunde acesta arătând spre femeie.

* Cică Sfântul Petru stătea la poarta raiului și aștepta musafiri, ca de obicei. La un moment dat aude „cioc-cioc”… deschide poarta, se uită, nimeni. Mai trece un timp scurt și iarăși „cioc-cioc”…, iese, nimeni.
„Măi să fie, careva are chef de joacă”, își zise el. După scurt timp, „cioc-cioc-cioc”, iese, nimeni.
„Cred că sunt drăcușorii ăia de jos și fac mișto de mine”. Își ia scăunelul și se așează lângă poartă, cu mâna pe clanță.
„Cioc-cioc”…, deschide brusc poarta și vede un tip care alerga iute de tot de la poarta raiului.
– Alooooo, ce tot bați și fugi ca disperatul înapoi? Poate nu te mai primesc deloc!
– Nu vreau să fac asta, dar sunt unii care mă tot resuscitează…

Imagine similară

* Trei oameni scapă dintr-un naufragiu și ajung pe o insulă. Acolo era doar o mănăstire de maici, la poarta căreia au bătut pentru găzduire. Maica stareță a ieșit și le-a spus condițiile:
– Noi suntem femei neprihănite și nu primim bărbați care ne-ar putea întina. Dar dacă țineți neapărat să intrați, trebuie să vă tăiem penisurile.
Cei trei năpăstuiți se îngroziră la auzirea acestei condiții, dar își dădură seama că rămânerea în plină furtună însemna moarte sigură, așa că au acceptat. Intră la tăiere primul bărbat, se aude un „trosc”, urmat de un urlet și apoi gata. Intră al doilea, de la care se auziră urlete de durere timp de o jumătate de oră. Cel de-al treilea, când este chemat în camera de operare, întreabă:
– De ce la prima tăiere s-a auzit doar un țipăt, iar la al doilea a durat atâta vreme?
Maica stareță îi explică:
– Noi vă eliminăm organul, în modul în care tratați obiectul muncii voastre. Primul a fost tăietor de lemne cu securea, deci i l-am tăiat dintr-o lovitură de topor. Al doilea a fost tot tăietor de lemne, dar cu joagărul, așa că i l-am tăiat cu încetul.
Auzind asta, omul începu să râdă cu de nu se mai putea opri. Maica îl întreabă, contrariată:
– Ce poate fi de râs aici?
– Păi, cum să nu?! Eu sunt cofetar, cu specializarea în acadele.

* Polițistul către doi indivizi care cărau un sac suspect:
– Stați așa, v-am prins cu mâța-n sac!
– N-ai ghicit, noi în sac avem droguri.

* O văduvă, care vrea să știe ce mai face soțul ei decedat, se duce la o ședință de spiritism.
– Tu ești, Ioane? Ce faci pe acolo?
– Ce să fac? Încep de dimineața cu sex, sex, sex, și apoi pe la prânz, iar sex, sex, sex, după-amiaza sex, iar seara – sex, sex, sex.
– Dar când ai devenit un om așa de… temperamental?
– Ce om?! Eu acum sunt iepure, în Australia.

* – Bulă, care e viitorul verbului a fura?
– Pârnaie, doamna profesoară!

Tangențial (17)

– Eu nu pot să suport violența, interveni Sabina. Oricine sau orice ar fi, trebuie să-i arătăm că suntem civilizați și umani, nu niște răzbunători fără judecată și milă.

– Judecată vrei, judecată o să-i facem!, se irită Sibel. Îl acuz de blasfemie și îi cer condamnarea la moarte prin tortură. Vrea cineva să-l apere și să-l scape, n-are decât, dar cu mine nu-i merge. Trebuie să scăpăm de ființa asta oribilă și de ceilalți asemeni lui, chiar dacă ar fi să ne dăm viața pentru asta. Uitați-vă cât de despuiat ni s-a arătat. Spre asta tinde și civilizația așa-zis creștină de pe planeta noastră. Femeile umblă tot mai goale, în loc să poarte burka sau măcar un văl islamic, ispitindu-i pe bărbați și comițând astfel păcate de neiertat. Dacă nu luăm măsuri, vom ajunge toți un butoi de grăsime fără pic de rușine sau credință. Alah ne-a avertizat și numai ascultându-i poruncile putem evita un viitor atât de jalnic.

Femeia, Titus și Georgică veniră cu obiecții, fapt care generă o polemică gălăgioasă. Săndel a fost cel care s-a impus cu un ton mai ridicat.

– Hoooo! Hoooo!… De acord cu Sibel, într-o anumită măsură. Dacă planeta aceasta și cei care o conduc vor să ne stârpească de pe Pământ, e de datoria noastră să-i împiedicăm prin orice mijloace. Însă, înainte de toate, avem nevoie de informații precise. Poate reușim să ne întoarcem acasă, eliminând și amenințarea despre care ni s-a vorbit. Sperăm ca Georgică să intre în fișierele secrete și astfel să găsim o cale prin care să ducem la îndeplinire ambele misiuni. Treci la treabă, micuțule, și arată-ne ce poți!

Apoi, comandantul îl luă la o parte pe Sibel, apropiindu-se amândoi de ființa generatoare de conflict. Aceasta încetase să-i mai amenințe și îi asculta cu ceva interes.

– Și cum zici că ai să-l faci să vorbească?, îl întrebă Săndel pe sirian, având grijă să fie auzit și de cel vizat.

– Războiul m-a învățat multe, iar tortura e una dintre aceste învățături. Pot să-l fac să sufere cum nici nu gândește, să-și dorească cu ardoare să moară, dar să nu poată nici măcar a urla așa cum vrea. Nu am nevoie de instrumente anume, brațele și dinții îmi sunt de cel mai mare ajutor. Îi voi suci picioarele și mâinile, îi voi smulge organele genitale și îi voi scoate ochii din orbite, cu răbdare și plăcere.

Gazda obeză nu părea prea intimidată de amenințările lui Sibel și continua să-i sfideze din priviri. Săndel se aplecă spre urechea lui și îi spuse cu voce tare:

– Vrei să ne demonstrezi că ești nemuritor? Acum ai ocazia: tipul acesta n-are milă și credință în tine, te poate chinui mai rău decât a fost chinuit Iisus pe cruce. Dacă îți tranșează corpul în zeci de părți, iar inima ta continuă să mai bată și călcată în picioare, poate că pe mine mă vei convinge, dar nu și pe el. Te sfătuiesc să te gândești mai bine și să ne spui câteva lucruri, scutindu-ne pe toți de o experiență neplăcută și salvându-te pe tine.

„Creatorul” îi fulgeră pe rând cu privirea, la început în tăcere, după care cu aceeași voce amenințătoare:

– Credeți că mi-e frică de moarte, oameni slabi și fără minte? Eu am murit și am înviat de mii de ori, precum voi dormiți și vă treziți în fiecare dimineață. Vreți să mă răstigniți și să-mi batjocoriți trupul? Acesta nu-i decât o carcasă pe care o voi schimba la fel de ușor cum vă schimbați voi de haine. Eu sunt mai presus de înțelegerea voastră, iar dacă-mi provocați mie chinuri, în chinuri o să sfârșiți, în timp ce eu mă voi înălța din nou.

– Cine ești tu, cu adevărat?, întrebă Săndel.

– Tocmai ți-am spus, dar nu ai priceput. Încă nu-i târziu să reparați ce ați stricat, încă mai pot ierta ce mi-ați făcut. Dați-mi scaunul înapoi și vă voi păstra în slujba de administratori ai planetei, pe termen nelimitat.

– Așa cum ai făcut cu cei doi frați? Să devenim roboți care te hrănesc și curăță după tine? Să ne pierdem conștiința, iar tu să ne elimini rudele și prietenii de acasă? Nu cred că-i o situație mai bună decât moartea.

 

Imagine similară

– Pot să anulez recoltarea sufletelor de pe planeta voastră, rosti gazda cu o voce mai împăciuitoare. Sunt multe alte planete care așteaptă să fie valorificate.

– Nu cred nimic din ce spui, păcătosule!, răcni sirianul. Te-ai dat drept Alah, iar asta nu se iartă. Alah cel Mare îmi cere să-l răzbun, iar eu o voi face.

Privirea celui căzut deveni din nou sfidătoare, iar gura nu-i mai scoase niciun sunet. Săndel se ridică și îi șopti lui Sibel:

– Faci ce vrei, dar nu de față cu noi. Nu suportăm să vedem torturi, mai ales că avem și o femeie printre noi. Îi găsești o încăpere și încerci să scoți cât mai multe de la el. Eu mă spăl pe mâini și nu mai știu nimic despre asta.

Intrusul

Nici eu, și nici Mitru, nu l-am observat când a poposit în dreapta noastră, pe malul bălții din Satulung. Eram preocupați de sculele noastre noi de pescuit, dintre cele mai sofisticate pe care le-am găsit în Baia Mare. Bețe lungi și lansete strălucitoare, fire din cele mai rezistente, momeală variată și apreciată de pești, mulinete cu mulți rulmenți și clopoței de avertizare la mișcarea vreunei posibile capturi. Am cheltuit o sumă considerabilă pe toate astea, dar eram mândri de cum arătau și aveam mari speranțe că, de data asta, norocul ne va surâde. Chiar dacă până atunci nu am scos nimic din această baltă, deși o vizitam foarte des, mai ales că aici găseam și râme groase și lungi, o delicatesă pe care-ți venea s-o mănânci din ochi.

Imagine similară

– Bună ziua, a fost salutul prin care noul venit și-a făcut cunoscută prezența.

I-am răspuns amândoi cu un „bună” și o privire fugară. Era un bărbat tânăr, bine bronzat, desculț, cu pantaloni scurți și uzați.

– Ați prins ceva?, puse el întrebarea care nu ne-a picat bine.

– Încă nu, am răspuns eu. Dar abia am venit.

De fapt erau cam șase ore de atunci, însă timpul e relativ pentru fiecare.

– Frumoase undițe aveți!, continuă el admirativ, fapt care ne unse la inimă.

– Tot ce-i mai bun pentru pești, am confirmat tot eu complimentul, Mitru fiind atent la fiecare mișcare de pe luciul apei.

– Văd că aveți un băț pe care nu-l folosiți, observă individul. Mi-l puteți împrumuta câteva minute?, să mă joc mai mult, că nu-s priceput la sportul ăsta.

Abia atunci binevoi și prietenul meu să intre în discuție, mai ales că era o undiță veche de-a lui:

– Poți să-l iei, dacă vrei să-ți încerci răbdarea.

– Da’ îmi dați și vreo doi metri de fir, mai îndrăzni să ceară străinul după ce observă că nu are.

– Ia și fir de pe tamburul ăsta, îi întinse Mitru.

Omul mulțumi și se apucă să-și pregătească cu entuziasm instrumentul. După câteva minute:

– Se poate să-mi împrumutați și un ac, dacă aveți în plus?, supralicită individul, cu aceeași voce rugătoare.

Mitru oftă deja agasat, dar căută în trusă și alese un ac la întâmplare.

– Poate vrei și un plumb, anticipă el în timp ce i-l întinse.

– Nu vreau să fiu tupeist. Lăsați c-am găsit pe-aproape o piuliță, tocmai potrivită la greutate. Dar nu m-aș supăra dacă mi-ați da o râmă.

Un alt oftat din partea prietenului meu, atunci când îi întinse cutia cu momeala cerută, însă ne-am consolat la gândul că intrusul o să ne lase în pace, acum că bățul lui era complet echipat. Așa a și fost: omul s-a îndepărtat vreo zece metri de noi și a aruncat momeala, nu prea departe. Noi îl priveam cu coada ochiului, curioși să vedem cât rezistă în bătaia soarelui, fără pălărie și fără vreo șansă să prindă ceva într-un loc atât de pretențios. De aceea ne-am intrigat la culme când am auzit o exclamație de bucurie din gura lui și am văzut apoi cum se învolburează apa acolo unde-și aruncase râma. Omul trăgea cu mâna de fir și striga către noi:

– Veniți repede cu minciogul, că-i pe fir dihania!

Uimiți de întorsătura atât de puțin probabilă, am acționat instinctiv și i-am dus instrumentul cerut, ba chiar l-am ajutat să extragă din apă crapul de vreo cinci kilograme. Individul îl ținea fericit în brațe și nu înceta să-i laude frumusețea, în timp ce noi îl priveam tâmp. În cele din urmă, când entuziasmul i se mai potoli, ni se adresă cu o nouă rugăminte:

– Nu aveți cumva o pungă sau o plasă veche în care să-l pun?

– Lasă că te descurci tu și fără, îi răspunse Mitru, înciudat.

– Nu ar fi nicio problemă, dar poate mă vede un inspector de la asociație, iar eu nu am permis de pescuit, ne lămuri intrusul norocos.

– N-avem nimic, îi răspunse scurt Mitru.

Omul n-a avut încotro și s-a îndepărtat fără nici măcar să ne mulțumească pentru ajutor. Doar vorbele prietenului meu îmi răsunau în urechi, după ce și-a dat cu clopul de pământ:

– Venim aici de ani buni, hrănim peștii cu cele mai alese momeli, dăm o grămadă de bani pe benzină și scule, ne pierdem nopțile dormind în frig sau făcând insolație, dar vine unul cu mâinile goale, fără permis și experiență și ne ia captura la care visam. Cum să nu te enervezi?!

Atunci a fost ultima dată când am pescuit pe balta din Satulung.

Imaginea e preluată de pe Google