Eligibile

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* O femeie grasă stă în fața oglinzii fermecate:
– Oglindă-oglinjoară, cine-i cea mai frumoasă din țară?
La care oglinda:
– Dacă vrei să-ți spun, dă-te la o parte, că nu văd nimic!

* – Dacă n-ar fi fost nevastă-mea, acum aș fi fost jefuit de hoți.
– Te pomenești că i-a pus pe fugă.
– Nu, ea mi-a golit buzunarele înainte de a pleca de acasă.

* – Băiețelul care-mi umple pălăria de soare cu nisip este fiul dvs.?
– Nu, al meu este cel care a intrat cu laptopul dvs. în apă…

* O tipă care se plimba prin parc avea la gât un medalion de aur în formă de avion. Stând pe o bancă, vede că un tip de pe banca alăturată se uită insistent la medalion, așa că îl întreabă:
– Vă place atât de mult avionul de la gâtul meu?
– Aaa, nu, eu mă uitam la turnurile de control de pe aeroport!

* Trei cercetători discută despre momentul în care începe viața.
– Viața începe la naștere, spune unul.
– Viața începe în momentul concepției, spune altul.
– Nu, fraților, spune al treilea, viața începe atunci când soția își ia copiii și pleacă la maică-sa!

* O soție își privește soțul lucrând de zor. Sătulă să-l mai vadă cufundat în lucru îi spune enervată:
– Să știi că m-am săturat să te văd lucrând așa. Tot timpul îți aduci acasă de lucru, de la serviciu, și de mine nu mai ai timp deloc.
– Bine, dragă, se apără soțul, dar înțelege și tu că am enorm de mult de lucru și nu răzbesc. Și, în afară de asta, o lume întreagă își ia de lucru și pentru acasă!
– Bine-bine, dar nu toți sunt medici ginecologi ca tine!

* Se întâlnesc doi prieteni.
– De ce ești supărat, prietene?
– Păi, cum să nu fiu supărat? Aseară, nevastă-mea mi-a luat telefonul, a căutat în agenda telefonică, a găsit ”Amor gratuit” și a apelat numărul acela…
– Păi, și?
– Și a sunat telefonul ei din bucătărie!

* O blondă intră într-o farmacie.
– Nu vă supărați, aveți prezervative King Size?
– Da, sigur, câte vreți?
– Nu vreau niciunul. Vreau doar să văd cine le cumpără.

* De unde vine denumirea de Yeti pentru Omul Zăpezilor?
Din Moldova! O fetiță de moldovean l-a văzut prima dată și i-a zis lu’ maică-sa: – Ieti, mama!

* – Fiica mea, când ți-am spus să vii acasă ca și Cenușăreasa, m-am gândit că vei veni la ora 24:00, și nu că vei veni cu un singur pantof și fără rochie!

* Un polonez merge la oftalmolog, care îi arată pe tablă literele: C Z W X N Q S T A C Z.
– Poți să citești asta?, îl întreabă doctorul.
– Dacă pot să citesc? Chiar îl cunosc pe tip!

* Într-o zi, pescuiesc, povestește un pescar înrăit, și rămân fără momeală.
Alături de mine, pe mal, văd un șarpe care se chinuie să-nghită o broască.
I-am luat-o și am tăiat-o bucăți ca să o folosesc drept momeală.
Simțindu-mă vinovat că i-am luat șarpelui mâncarea din gură, i-am turnat puțină votcă pe gât, că tot rămăsese cu gura căscată. Și ce să vezi?
După un timp, simt că mă înghiontește ceva la picior…
Era șarpele meu, cu două broaște în gură.

* După ce au inventat încetinitorul de particule, cercetătorii ardeleni care au zguduit lumea științei, au inventat și particula care doar șede…

* Corpul uman conține 70% apă, așa că stai liniștită, nu ești grasă, ești inundată!

* – Nevastă, plec în delegație. Sper că în perioada absenței mele nu mă vei înșela.
– Fii liniștit, bărbate! Astfel de gânduri îmi vin numai când ești lângă mine…

* Interviu la angajare:
– Caut de lucru!
– Aveți experiență?
– Sigur… Sunt trei ani și ceva de când tot caut…

* Când încep să mă dezbrac în baie, în colțul oglinzii apare inscripția: ”Atenție! Urmează imagini care te pot afecta emoțional!”

Copilul mării (8): Cu T de la teroare

Pentru cei mai mulți, ce nu au apucat să-l cunoască îndeaproape, denumirea de Doctor T li se părea normal să vină de la inițiala numelui, Tibor. De altfel cine s-ar fi gândit ca un om care are menirea să aline suferința să ajungă a primi o poreclă ce ar sugera un caracter fără scrupule, care pune pe prim plan experimentele medicale și științifice, cu orice preț, pentru a descoperi mereu ceva impresionant, ceva revoluționar, ceva nemaivăzut? La fel cum au încercat medicii racolați de Hitler pentru lagărul din Auschwitz, zvonindu-se că unul dintre ei a fost un bunic de-al acestui doctor T, cu T de la Teroare.

Dar să nu ne luăm după bârfe, ci să încercăm a reda cât mai real personalitatea acestui controversat specialist în chirurgia medicală, internist, psiholog, neurolog și alte domenii studiate în Germania, Franța și Marea Britanie, de unde s-a întors încărcat cu diplome, premii și aprecieri laudative din partea unor somități. Ar fi fost mai mult decât suficient pentru a-l propulsa direct la conducerea spitalului în care a ales să lucreze, dar el a preferat să stea în umbră și să-și vadă de cercetări, evitând orice contact mediatic și retrăgându-se la ultimul etaj al clădirii. Acolo avea dotări din cele mai moderne și extravagante, pe care nu le vedeau îndeaproape decât cei câțiva componenți ai echipei cu care lucra.

Etajul era bine păzit, iar saloanele în care erau internați pacienții aveau gratii groase la geamuri. Acești „norocoși”, care erau aleși cu atenție de doctorul T, veneau din secțiile spitalului și reprezentau cazuri fără speranțe, oameni care nu mai aveau nimic de pierdut, nici măcar rude sau prieteni care să le fie alături în ultimele clipe ale vieții. Treceau pe acolo copii cu malformații grave, tineri accidentați sau bătrâni cu boli în faza terminală. Majoritatea nu zăboveau mult, iar următoarele popasuri erau la morgă și apoi la incinerare. Foarte rar se întâmpla să mai întrebe cineva de ei, dar imediat se acționa printr-o filieră bine pusă la punct, iar curioșilor li se închidea gura prin despăgubiri sau amenințări. Doctorul avea multe relații, din care cele mai eficiente erau în afara legii.

E drept că s-au înregistrat și câteva reușite remarcabile, prin care spitalul a dobândit notorietate în rândul pacienților deznădăjduiți. Astfel că fluxul internări nu scădea deloc, ci dimpotrivă, veneau tot mai multe și interesante cazuri, iar doctorul avea mereu material pentru experimente, bani pentru noi echipamente și aparaturi, precum și idei din cele mai fanteziste. Colegii și ceilalți angajați aveau păreri împărțite despre persoana și munca lui T, dar nimeni nu îndrăznea să-l înfrunte, ci doar să-l lingușească. Bârfele și criticile și le spuneau în șoaptă, numai dacă erau siguri că nu vor fi deconspirați. Chiar și așa, s-au văzut unii dintre ei concediați fără un motiv plauzibil, doar ei bănuiau că au ciripit către cine nu trebuie.

Activitatea care se desfășura de câteva zile la ultimul etaj nu putea fi trecută cu vederea, având o amploare mare și implicând mai multă forță de muncă. Muncitorilor nu li se putea pune căluș la gură, doar să li se limiteze spațiul de acces, iar celelalte saloane să fie închise. La întrebările curioșilor, ei au răspuns că lucrează la un bazin mare și îngrădit, dar și la o conductă de apă ce va fi racordată la un bazin din curte. La ce i-o fi trebuit doctorului o piscină la etaj, când era una la parter, nimeni nu înțelegea și nici nu îndrăznea să întrebe. Nici măcar directorul spitalului.

Dar noi, judecând după întâmplările anterioare, ne-am putea da seama că doctorul T se pregătește să-l primească pe Paul, omul-scoică. Pentru că venirea prețiosului oaspete era iminentă, lucrările s-au desfășurat în ritm susținut, iar bazinul a fost umplut exact în ziua internării lui. Înfășurat într-o haină cu glugă și escortat de câte doi polițiști înarmați, doi jandarmi și două gorile de-ale doctorului, misteriosul personaj a fost dus direct în biroul gazdei. Aceasta l-a primit cu amabilitate și entuziasm.

– Te rog să te simți ca la tine acasă, l-a invitat T. Toate măsurile luate sunt pentru protecția ta și a celorlalți pacienți. Hai, dezbracă-te să te văd, doar ești în cabinetul unui doctor! Voi ieșiți și așteptați afară, vă chem eu când e cazul

Oamenii de pază au părăsit bucuroși încăperea, după care oaspetele se dezechipă cu mișcări lente. Medicul era fascinat de ce vedea și nu se abținu de la exclamații:

– Am auzit multe despre tine, dar ceea ce văd întrece orice așteptări.

Se apropie ca hipnotizat și întinse mâna să pipăie corpul înțesat de cochilii. Creatura din fața lui îi cuprinse mâna și strânse dureros.

– Ce ai de gând cu mine, doctore? Am venit de bunăvoie, vreau să fiu tratat omenește și apoi să plec tot de bunăvoie. Până atunci, cu ce te pot ajuta?

Chipul doctorului se strâmbă puțin, până i se eliberă palma. Zise, în timp ce-și masa degetele:

– Nu prea ai învățat ce-i aia politețea, în locurile din care vii. Ar trebui să fi mai cooperant, dacă vrei să fim prieteni.

– Nu suntem prieteni și nici nu vom fi. Trăim în lumi diferite și așa trebuie să rămână.

– Asta rămâne de văzut. Vei fi la dispoziția mea, atâta timp cât consider că-i necesar. Dacă vei colabora, va fi bine pentru amândoi, iar dacă nu, va fi rău doar pentru tine.

Despre comportamentul la masă

Ce spun despre tine modul în care te comporți la masă și cafeaua pe care o bei!

Bioenergoterapeutul Lidia Fecioru a vorbit despre cele mai simple gesturi pe care le facem, dar care dezvăluie foarte multe despre noi.

Oamenii care își fac selfie și țin camera de sus au întotdeauna o atitudine pozitivă față de ceilalți. * Persoanele responsabile și serioase rareori își dau un checkin și spun unde sunt sau fac fotografii să se vadă locul unde se află. De obicei, acești oameni duc lipsă excesivă de dragoste și asta ne poate arăta un nivel ridicat de tensiune nervoasă.

Cum se comportă oamenii când stau la masă

Oamenii care taie mâncarea bucățele mici sunt predispuși la relații pe termen lung și se străduiesc să trăiască așa cum și-au propus. * Oamenii care amestecă mâncarea în farfurie au o personalitate puternică, efectuează toate lucrurile pe care și le propun. * Cei care mănâncă repede au o personalitate multi-tasking, sunt respectați la locul de muncă. * Cei care mănâncă încet trăiesc în prezent și nu știu să se bucure de viață.

Cum vorbesc oamenii

Dacă o persoană spune o poveste și folosește pronumele „eu” de multe ori, cel mai probabil spune adevărul. * Acest lucru este un indiciu de egocentrism. * Folosirea frecventă a pronumelui „noi” spune despre incluziunea socială. Odată cu vârsta, oamenii folosesc mai multe verbe la viitor.

Când mănâncă popcorn

Introvertiții mănâncă fiecare bob separat. Extrovertiții apucă un pumn de floricele și le aruncă în gură. Cei care au mâncat popcorn într-o singură ședință și repede sunt mai puțin egoiști și apreciază mult mai mult interesele altora.

Ce fel de cafea preferă oamenii

Espresso – Îl beau doar liderii. * Espresso dublu – Executanții. * Latte – Îl beau cei care au dificultăți în luarea deciziilor. * Capuccino – Îl beau oamenii sociabili, creativi și iubitori. * Frappuccino – Înclinații către aventură. * Cafea neagră – O beau oamenii cu abordare simplă a vieții. * Zahăr și lapte într-o cafea obișnuită – Adaugă oamenii care sunt în căutarea a noi experiențe.

Sursă: Graiul Maramureșului

Atu

Stă o pasăre pe creangă,

Privindu-mă insistent,

Cu o bucurie vagă

Că, la zbor, sunt impotent.

Ispitiri

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Șeful vrea să își trimită subalternul în delegație.
– Ce Brazilia? Acolo nu găsești altceva decât fotbal și curve!
– Ce zici? Dar nevastă-mea e din Brazilia, răspunde șeful.
– Da? Și la care echipă a jucat?

* – Care este diferența dintre cei ce se roagă în biserică și cei ce se roagă în avion?
– Cei din avion o fac mult mai sincer!

* Un acuzat cam îngrijorat îi promite avocatului său 1.000 de euro în plus, dacă va scăpa doar cu un an de detenție. Acesta reușește, după care îi spune clientului:
– Să știți că am avut nevoie de multă putere de convingere să vă dea un an, pentru că judecătorul chiar ar fi vrut să vă lase liber!

* – Ce sunt părinții tăi, Bulă?
– Mama e gladiatoare și tata procuror!
– Cum așa?
– Păi, mama vinde gladiole și tata le procură!

* Pe chat:
– Ce-ai pățit?
– Nimik nu kontează!
– Dacă mai scrii o dată cu ”k”, eu nu-ți mai răspund!
– Oc.

* Dialog între două vecine:
– Pot să vă deranjez puțin?
– Cu ce vă pot fi de folos?
– Cu nimic. Am vrut doar să vă deranjez puțin.

* Pietonul către trecător:
– Mi-ați putea spune care este cel mai scurt drum către gară?
– Nu știu.
– Nu sunteți localnic?
– Ba da, dar sunt taximetrist.

* – Dragule, ce caută chiloții tăi la vecinii noștri de la etajul 3? Aștept o explicație!
– Dar tu ce ai căutat la ei?
– Am fost să–mi iau halatul.

* Cum să fiu cuminte?!
De mic îl vedeam pe Tarzan plimbându-se dezbrăcat. Cenușăreasa venea acasă pe la 12 noaptea. Pinocchio zicea minciuni. Aladin era hoț. Batman mergea cu 320 km la oră. Alba ca Zăpada locuia cu 7 bărbați. Popeye fuma și era tatuat.
Prea târziu! Nu e vina mea, este vina copilăriei mele!

* – Dumneata ai o nevroză, ar trebui să încerci să fii mai vesel, să fredonezi melodii de muzică ușoară, să spui bancuri, să zâmbești…
– Am încercat, domnule doctor, dar m-au dat afară din serviciu…
– Te-au dat afară?! Dar unde lucrai?
– La o firmă de… pompe funebre!

* – Domnule doctor, de ce pe mine mă doare mai des capul decât stomacul?
– Pentru că de multe ori capul digeră mai greu decât stomacul tot felul de prostii cu care îl hrănim.

* – Doctore, în fiecare dimineață am scaun la ora opt.
– Asta e excelent. E foarte sănătos.
– Da, dar eu mă trezesc abia la ora nouă…

* – Domnule, îi spune medicul pacientului, nu aveți nimic, sunteți sănătos tun.
– Ah, atunci m-am speriat degeaba…
– Ei, nu chiar degeaba, vă costă 300.

* Vine un moș, cu baba lui, la doctor:
– Domnu’ doctor, am venit pentru… pentru…
– Ei, pentru ce ai venit tataie?… Ce necaz te-aduce?
– Pentru… pentru… cum îi spune…
– Pentru ce? Ce supărare ai? Ia zi!
– Pentru… pentru… Auzi, cum îi spune la floarea aia la care îi rup tinerii petalele și spun ”mă iubește, nu mă iubește…”?
– Margaretă?!
– Așa, așa, așa… Margareto, pentru ce-am venit aici?

* – Ce înseamnă în engleză ”I don’t know”?
– Nu știu.
– Ei, vezi! Pe câți i-am întrebat, au răspuns la fel, niciunul nu știe…

* Un american, coborând din avion la Heathrow Airport, pe o ceață s-o tai cu cuțitul:
– Uuu… ce vreme împuțită! Mult timp o s-o mai țină așa?…
Un londonez:
– Din păcate, sir, nu vă pot spune nimic precis. Eu trăiesc aici numai de treizeci-și-cinci de ani.

* Un avocat englez își scrie testamentul, prin care își lasă toți banii la proști și la nebuni:
”De la ei i-am primit, lor li-i dau înapoi”.

Copilul mării (7): Întoarcerea omului scoică

*

continuare

Dimineață, intrarea Spitalului Județean din Constanța era plină de polițiști, jandarmi și chiar o unitate de intervenție antiteroriste. Vizitatorii erau opriți să intre, bolnavii erau împiedicați să iasă din secții, iar urgențele erau redirecționate spre alte puncte de primire, fără să li se ofere vreo explicație. Ce se întâmplase? Doar cei adunați în biroul directorului știau câte ceva, dar nici ei nu erau pe deplin lămuriți.

Poliția primise un apel pe la ora opt, în care se cerea întăriri în vederea imobilizării unui individ care pătrunsese cu forța în incinta instituției și se baricadase într-un salon de la parter. La fața locului s-a deplasat un echipaj compus din doi agenți, dar relatările martorilor arătau că e vorba de un act terorist, cu luare de ostatici și amenințări la adresa personalului. Astfel că au început să vină alte mașini cu trupe, iar aripa în care se găsea agresorul a fost blocată de agenți înarmați. Între timp, se constituise o celulă de criză formată din medicii conduși de dr. prof. Antonescu, care ținea locul doamnei dr. Abramovici, aflată în concediu de odihnă. În biroul încăpător se mai aflau jurnalistul Costeniuc, familia polițistului Eugen și portarul care fusese bruscat de individ. Pe ei i-a găsit comisarul Butnaru, însărcinat să conducă acțiunea.

– Să înțeleg că dumneavoastră îmi puteți da mai multe informații, se adresă acesta lui Antonescu. Ce dorește omul ăsta, câți ostatici are și cu ce e înarmat?

– E o poveste lungă, domnule comisar, oftă medicul. În primul rând, nu cred că e vorba de un om.

– Cum adică? Acum sunt mai mulți?!

– Nuuu… nu. Din cele ce mi-a spus angajatul nostru, și îl arătă pe portar, agresorul nu pare ființă umană, ci mai degrabă un mutant înfricoșător, cu o statură masivă și o putere ieșită din comun. Altfel nu ar fi reușit să treacă de pază. Cred că aceste aspecte le poate confirma și asistenta noastră, Maia, care e ostatică, dar păstrează legătura telefonică cu noi. Mai e un pacient… un copil bolnav pe care trebuie să-l trimitem azi la București. Mă tem pentru siguranța lor, într-o astfel de companie.

– Un mutant zici? Cum arată?, se arătă Butnaru interesat.

– Păi… e cam fără piele pe față… din cât am apucat să-l văd, răspunse namila de portar. Și corpul îi e tare ca piatra, că era să-mi rup mâna cu care l-am lovit. Colegul care mi-a sărit în ajutor a ajuns în ghips.

– Nu se poate! El o fi oare? Ia să-mi spui dumneata, domnule Ghiță, dacă e vorba de creatura ce mi-a făcut probleme acu’ vreo zece ani. Presupun că nu degeaba ți-ai băgat iar nasul.

Costeniuc își scărpină nasul încovoiat, apoi barba ascuțită, după care binevoi să zică:

– El o fi, comisare… Dar, din câte am aflat, nu vrea decât să-l elibereze pe băiat. Fără apa mării se stinge încet…

– Extraordinar! Așa e, doctore?, se întorse Butnaru către Antonescu.

– Nu știu cine sau ce e creatura despre care vorbiți, dar băiatul nu are părinți, deci statul, prin instituțiile lui, trebuie să se ocupe de el. E foarte bolnav și numai specialiștii în medicină îi pot pune un diagnostic, iar apoi să-l vindece.

– Înțeleg că prietenul dumitale vrea să-l răpească pe băiat, reveni comisarul la jurnalist.

– Dimpotrivă, vrea să-l elibereze. Iar pentru ca domnul doctor să nu rămână fără cobai, vrea să se ofere în locul copilului. Zice că ar fi chiar mai multe de văzut la el.

– E o propunere convenabilă, domnule doctor?, se interesă Butnaru.

– Desigur n-ar fi deloc rău pentru știință, dar și mai bine ar fi dacă i-am păstra pe amândoi. După cum am arătat, băiatul nu poate trăi singur.

– Interesul meu e să înăbuș cât mai repede și pașnic conflictul. Trebuie, așadar, să negociem cu agresorul până îl imobilizăm. Promite-i că faci cum îți spune, să-i dea drumul băiatulului și să se predea.

– Nu cred că va merge, interveni Ghiță. Mi s-a spus să-l duc pe Marin – așa îl cheamă pe copil – până la malul mării. Și numai după ce mă asigur că e liber, să-l sun pe mobilul asistentei.

– Te pot acuza de complicitate, omule!, se răsti comisarul.

– Poți să faci ce vrei, dar înainte de toate trebuie să rezolvăm problema.

– Nu-s de acord!, se revoltă doctorul Antonescu. De ce nu intrați peste el, doar aveți oameni echipați pentru asta? Nu dăm pasărea din mână, pe cea de pe gard…

– Așa e, doctore? Totul se reduce la o pasăre, la un proverb?, îl înfruntă Costeniuc. Dar nu ne gândim că sunt oameni? Sau nu mai sunt… decât obiecte de studiu?

– Terminați cu polemicile, că decizia o iau eu, interveni din nou comisarul. Vom face cum ni s-a cerut, până punem mâna pe creatură. Vreau s-o văd cu ochii mei, că de mult visez la clipa asta! Dar cine-i fetița asta, Eugen?, se interesă Butnaru.

– Să trăiți, dom’ comisar! E fiica mea. Ea l-a cunoscut prima pe băiatul acela ciudat, cu care s-a împrietenit. Vrea să-și ia adio de la el.

– Bine, bine… Pregătiți o ambulanță și sunați-l pe individ pentru preluare. Hai, că suntem într-un spital, și oamenii așteaptă ca instituția să funcționeze!

33 dintr-o lovitură

Un bărbat din Gorj a intrat cu autoturismul într-o turmă de mistreți, omorând 33 din ei

Atenție la oltean,

Când se urcă la volan,

Că te ia la tăvăleală

C-o mașină criminală.

Pe ape răcoritoare

Selecție de pe Google

Transfer

mi-am adunat toate amintirile
le-am înșiruit între coperți
poate vor rămâne peste veacuri
pentru cel care le caută

mi-am strâns toate gândurile
ce am considerat că mă definesc
în fraze și versuri succinte
să nu se piardă în abisul uitării

mi-am împărtășit toate speranțele
în articole din lumea virtuală
și le-am trimis în eter
botezându-le cu câte un link

dacă există reîncarnare
sunt șanse să le regăsesc
să fac un transfer de date
și să-mi regăsesc spiritul

 

 

Hidratări spirituale

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* – Mamă, zice Bulă, îl vezi pe omul ăla care trece strada acum? Cu nici-un chip să nu stai de vorbă cu el!
– Dar când m-ai văzut tu pe mine stând de vorbă cu străinii?
– Niciodată, dar ăla e profesorul meu de matematică…

* – Bulă, ce înseamnă să fii diplomat?
– Să te gândești de două ori înainte să nu spui nimic…

* La telefon:
Ea: – Ce faci, dragă?
El: – La Spitalul de Urgență.
Ea: – Aoleu! Cum la Urgență? Ce faci acolo?
El: – Fac la dreapta, pe Floreasca.

* Doi bătrânei își bârfeau vecinii. Unul dintre ei zice:
– Nu-ți pot spune mai multe. Deja ți-am spus mai mult decât știam!

* – De ce plângi, copile?
– Mămica l-a numit pe tăticu măgar. Tăticu i-a răspuns că e oaie.
– Ei și ce?
– Cine-s eu, atunci?

* – Nu aveți nimic de declarat?, îl întreabă vameșul pe călător.
– Ba da, papagalul meu.
– Atunci înseamnă că trebuie să plătiți o taxă. Sunt scutiți de vamă numai papagalii împăiați.
Omul are câteva secunde de ezitare… Deodată, se aude o voce răgușită din bagaje:
– Îți arde de glume? Plătește imediat…

* Pe plajă:
– Mami, pot să intru și eu în apă?
– Nu. E plin de rechini acolo.
– Dar tati de ce are voie?
– El are asigurare pe viață.

* După ce a vorbit cu Poliția la telefon, nevastă-mea a început să plângă și mi-a spus:
– Tocmai am aflat că mama a murit într-un accident de mașină… Nici nu-mi pot imagina prin ce a trecut, săraca!
– Probabil prin parbriz…, i-am răspuns.

* Poliția îl aduce pe soț acasă, beat turtă, fără niciun leu din salariu. Dimineață, soția îl așteaptă cu zâmbetul pe buze, micul dejun pregătit și cafea fierbinte. Pe scurt, o atmosferă de poveste…
Femeia îi sare în brațe, îl sărută, iar bărbatul rămâne cu gura căscată.
– Iubitule, aseară te-au adus polițiștii acasă și erai în ultimul hal.
– Păi și atunci ce e cu toată tandrețea asta, dragă?
– Iubitule, când te-am pus în pat și am încercat să îți dau hainele murdare jos, m-ai împins cu piciorul și ai spus: „Pleacă de aici, femeie, sunt însurat”.

* O blondă la doctor.
– Domnișoară, unde vă înțeapă?
– În mașină… dar mi-a promis că în curând închiriază o garsonieră.

* Examen la poliție.
– Ce capitală are Marea Britanie?
Liniște totală în sală, niciunul nu știe.
O voce contrariată, din spate:
– Ați zis să învățăm capitale de țări, nu de mări.

* Se organizează ședință de partid la legume.
Se ridică delegatul de Județ:
– Tovarăși, avem nevoie de propuneri pentru secretarul organizației de bază!
Prima propunere:
– O propun pe tovarășa Roșia! E o tovarășă hrănitoare, ieftină, iubită de popor și are o culoare muncitorească.
Obiecție:
– Da, dar tovarășa Roșia înainte de a fi roșie a fost Verde, și-a schimbat culoarea politică, deci nu putem pune bază în ea…
A doua propunere:
– În propun pe tovarășul Cartof. Eu un tovarăș iubit de popor, cu producție mare la hectar, modest, trăiește sub pământ, poate fi folosit în multe feluri…
Obiecție:
– Da, dar tovarășul Cartof provine din America, țara imperialismului, așa că…
A treia propunere:
– O propun pe tovarășa Fasole. E ieftină, face parte din meniul tuturor românilor, ușor de cules…
Obiecție:
– Da, dar din păcate tovarășa fasole are obiceiul să te vorbească pe la spate…
A patra propunere:
– Eu am o propunere imbatabilă: tovarășul Morcov. Are o culoare muncitorească, are o privire ageră, trăiește modest, sub pământ și, lucrul cel mai important, nimeni nu poate să conteste că acolo unde intră morcovul nu se face treabă!

* Doi internauți:
– Ce joci, mă?
– Counter Strike și ascult manele!
– Cum să joci Counter Strike pe manele?
– Simplu, Guță îmi spune mereu pe unde vin dușmanii…