Datoria de cetățean

Știu că nu sunt un cetățean model – nefiind prezent la manifestațiile împotriva corupției – și îi admir pe oamenii de cultură sau pe artiștii care fac un mare efort pentru a ajuta țara noastră. Mi-ar plăcea să dau exemple, dar aș neîndreptăți pe alții, pentru că sunt mulți și apreciați de compatrioți. I-am văzut în demonstrații elocvente, sacrificându-și timpul și expunându-și concepțiile populare nouă. Personalitățile intelectuale ne avertizează de pericolul inculturii și al cenzurii, ușor de perceput pentru cei cu mintea limpede și obiectivă.

De trei decenii suntem manipulați, iar mulți dintre noi s-au scârbit de alegeri, considerând că toți politicienii sunt la fel, deci n-are rost să mergem la vot. Nici eu nu am încredere deplină în cel pe care-l voi alege, dar o să-mi sacrific o oră din program, cu încrederea că nu voi mai avea parte de aceleași ordonanțe anti-justiție pe care le-am văzut în ultimii ani. Avem o datorie de cetățeni, pentru democrație și o conducere dreaptă, fără nelegiuiți. Se tot imploră „prezumția de nevinovăție”, dar un om care conduce o țară trebuie să fie mai presus decât orice bănuială, iar aici mă refer, evident, la Liviu Dragnea.

E greu să te decizi atunci când vezi că atâția politicieni ne-au dezamăgit, sau nici măcar nu și-au făcut auzit glasul, în parlamentul nostru sau în cel european. Dar sunt sigur că, dacă vom sta mereu cu mâinile în sân, problemele noastre se vor agrava. Sunt mulți candidați și s-ar putea ca niciunul să fie pe gusturile noastre. ALEGE unul dintre ei, pentru că oamenii nu-s la fel și s-ar putea să te surprindă. Recomandarea mea ar fi să nu fie din PSD, astfel am scăpa de un penal și un partid populist, care spune multe și face puține. Sunt „doar” alegeri europarlamentare, dar e o ocazie în care putem demonstra că avem nevoie de schimbare la guvernare. Iar întrebările din referendum sunt un imbold în plus pentru a merge la vot.

„ALESULE, oricare ai fi tu, să nu uiți niciodată că ne-am rupt din timpul nostru – poate foarte prețios – pentru a te alege pe tine. Dar, înainte de acest gest, a trebuit să ne gândim bine, să analizăm toate variantele și să luăm o decizie grea. Voi merge la vot pentru tine și sper să apreciezi decizia pe care am luat-o. Să vorbești în Europa așa cum ai promis, să lași deoparte interesele de partid și, mai ales, cele personale. Alesule, fii altfel decât predecesorii tăi, dă o nouă speranță alegătorilor și fă-i să vină în număr mai mare la vot și data viitoare.”

Nu putem schimba România prin alegerile europene, dar putem începe acum, prin prezența cât mai mare la vot. Altfel vom rămâne mereu în expectativă, plângându-ne de societatea care ne surprinde neplăcut, de guvern, de sistem, de mediul în care trăim. Dacă nu mergi la vot, nu îți faci datoria de cetățean și nu ai dreptul să te lamentezi. Întotdeauna există o alegere, iar tu ai datoria să o găsești, altfel ești doar un amănunt insignifiant.

Vino la vot, să schimbăm percepția Europei despre români! Noi nu suntem precum baronii din PSD!

 

 

 

Fetița care visa pentru alții (16)

continuare

O ușă laterală se deschise larg, iar în fața ei apăru un bărbat masiv, cu ten închis la culoare, mustață de mexican, un costum de bucătar ce includea o bonetă înaltă care-i dădea un aer de chef. Omul se înclină într-un unghi de nouăzeci de grade și se adresă bărbosului, cu o voce afectată:

– Putem să servim masa, stăpâne?

Montezuma făcu din mână un gest scurt de aprobare, după care salonul a fost invadat de tinere creole, purtând fiecare un platou strălucitor, cu câte un fel de mâncare aburindă. Douăzecișipatru de frumuseți cu părul la fel de lung și prins într-o bentiță cu inscripții diferite – doar de cunoscători înțelese -, îmbrăcate cu fustițe scurte și un șorț imaculat. Cu mișcări grațioase și zâmbete cuceritoare, au înconjurat masa, oprindu-se fiecare în fața locului stabilit pentru a pune îmbietoarea povară pe platourile mari ce așteptau pe masă. Cu aceleași mișcări calculate, s-au așezat pe scaune și au servit câte două înghițituri din mâncarea adusă, după care s-au ridicat și înclinat în fața celor trei meseni, părăsind în șir ordonat încăperea. Nino era impresionat mereu de această defilare, dar de data asta nedumerirea lui primi o explicație din partea tutorelui său.

– Aceasta e tradiția Casei Împărătești, a neamului nostru milenar. Mâncăm doar o dată pe zi, când se pregătesc douăzecișipatru de feluri, câte unul pentru fiecare oră a zilei. Acestea sunt servite de fetele sau nepoatele supușilor mei, ele având și plăcuta datorie de a gusta primele din fiecare preparat, pentru a ne demonstra că nu sunt otrăvite. Știu că astăzi e aproape inutil, deoarece sunt otrăvuri care-și fac efectul după câteva ore sau chiar zile, dar obiceiul e frumos și trebuie păstrat. Ce zici, ți-au plăcut fetele? Unele sunt de vârsta ta, iar tu trebuie să ai deja nevoile unui bărbat. Spune-mi pe care o vrei, și la noapte va fi a ta.

Tânărul nu găsi cuvinte de răspuns, în schimb se auzi vocea subțire a omului cu glugă:

– Inima îi e atinsă de altă fată.

– Ce spui acolo, Pablo?, se arătă uimit Montezuma. Despre ce fată poate fi vorba, iar eu să nu știu? E adevărat ce spune Marele Sfătuitor, Nino?

– Nu-i nimic serios, se scuză tânărul. A fost o fetiță cu care m-am înțeles mai bine, dar a dispărut din viața mea.

– Dar simți tentația de a răspunde chemării ei, continuă misteriosul personaj.

– E doar un gând copilăresc, zâmbi Nino. Pe atunci eram vulnerabil și fără speranțe concrete, dar astăzi sunt un om împlinit, gata să-și făurească un viitor pe măsura visurilor. Nu am timp pentru idile sau gesturi cavalerești.

– Așa te vreau, copilul meu! Nu m-am îndoit nicio clipă că merită să investesc în tine, că ai sânge de aztec și ne-a fost dat să ne întâlnim. Chipul pe care l-ai primit și brațele cu care ai fost dotat sunt voința zeilor, transmisă prin reprezentanții lui. Nici nu știi câtă putere posezi, dar pot să te ajut chiar acum în această privință. Vino până la fereastră și o să facem o demonstrație.

Montezuma se ridică de pe jilțul aurit și-i făcu semn băiatului să-l urmeze. De la acea fereastră se vedea o mare parte din grădina exotică a castelului, cu bănci umbrite de arbori, un pârâiaș ce aluneca lin printre tufele înflorite și apoi se scurgea într-un mic iaz.

– Poate ți-ai dat seama că harul pe care l-ai avut înainte nu era suficient pentru ambițiile tale și planurile noastre. Aveai nevoie de un amplificator, care să transmită curentul electric la distanță, fără să te expui. Acest amplificator e încorporat în mâinile tale și are o putere extraordinară. Încearcă-l acum.

– Cum aș putea?, se interesă, nedumerit, tânărul.

– Îndreaptă o mână spre victimă și dă un impuls energiei din tine, cum o făceai înainte. Uite, de exemplu, înspre prietenul tău ce stă pe bancă.

Nino se uită intrigat spre bărbos, dar acesta râse:

– Hai că am glumit, de data asta. Alege altceva… cum ar fi căprioara aceea care bea apă din iaz… sau o pasăre în zbor.

Tânărul se gândi câteva clipe și întinse o mână spre cer, unde un vultur se rotea în cercuri tot mai strânse, pândind cu atenție vreo pradă de la sol. Fulgerul ce-i țâșni din palma deschisă îl sperie și pe băiat, de aceea rată din prima încercare. Își reveni înainte ca pasărea să dispară și lansă o nouă rază ucigătoare. Impactul fu instantaneu, pasărea fiind arsă complet și căzând din înălțimi, precum o piatră.

– Oaaau!, exclamă Nino, nevenindu-i să creadă.

– Ai început bine, dar mai trebuie să exersezi. Îți voi fi alături și te voi învăța multe, așa cum i-am învățat pe Iisus și Mohamed, îi promise Montezuma, arătând spre cei doi lei. La început s-au crezut regi și stăpânii lumii. Dar i-am adus pe calea adevărului, a luminii și a vieții adevărate, așa cum vreau să te aduc și pe tine. Eu ți-am dat putere și înfățișare, eu pot să ți le și iau, dacă nu le folosești după voia zeilor adevărați. Acum, hai la masă, că se răcesc bunătățile.

De luat în seamă

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* – Mă, tu de ce nu te însori?
– Am adus o grămadă, dar mamei nu-i plac.
– Adu una care seamănă cu ea!
– Am adus, dar a început să înjure tata.

* Un bărbat bate la ușa unui hotel. Apare altul cu un geamantan în mână:
– Se doarme bine în hotelul ăsta?
– Și încă cum! De o jumătate de oră bat și nu vine nimeni să deschidă.

* Soția:
– O să cumperi cauciucurile alea scumpe când tu ai o rablă de mașină?
Soțul:
– Ce, eu mă plâng când tu îți cumperi sutien nou?

* Cel mai dăunător lucru pentru sistemul nervos este internetul la viteză mică!

* – Tu stai lângă mare și nu știi să înoți? Cum se poate așa ceva?
– Dar ce? Tu dacă stai lângă aeroport, știi să zbori?

* – Marie, te iubesc atât de mult… vrei să scriu numele tău pe casă?
– Nu, bre Ioane…, mai bine scrie casa pe numele meu!

* Din avion coboară Gheorghe cu pantalonii în mână:
– Nu mai zbor în viața mea cu avionul! Pune-ți cureaua, scoate-ți cureaua!

* Alege o dietă, renunță la alcool, nu mânca nimic după 6 seara.
În două săptămâni, vei pierde 14 zile.

* Un bețiv oprește un taxi:
– Ești liber?
– Da.
– Atunci… vino lângă mine și hai să bem ceva!

* Stătea badea Costică pe deal cu un bumerang în mână și cu fața plină de sânge. Se apropie Ion:
– Ce faci, mă, Costică?
– Stau.
– Da’ ce ții în mână?
– Nu știu.
– Păi și de ce îl ții? Aruncă-l!
– Aruncă-l tu, că eu m-am săturat!!

* – Ce faceți?
– Jucăm table…
– Fără zaruri?
– Mergem pe încredere!

* Fumatul salvează vieți!!!
Mulți proști sunt acum în viață doar pentru că mi-am aprins o țigară și m-am calmat!

* În autobuz, o tipă se întoarce indignată spre bărbatul din spatele ei.
– Băi, nesimțitule, de când ai urcat, mă tot împungi cu sula în spate, nu ți-e rușine?
– Doamnă, nu e ce credeți! Azi am luat salariul și am băgat toți banii în buzunarul din față!
– Da’ ce, bă, nesimțitule, ție îți crește leafa între stații?

* Părinții lui Ionel voiau să facă sex, dar nu știau ce să facă cu copilul. Bărbatului însă, îi vine o idee:
– Ionică, ieși puțin pe balcon și povestește-ne frumos ce se petrece pe afară.
Ionică iese pe balcon și povestește:
– Nea Ion de la parter și-a dus câinele într-o tufă să facă pipi. Un polițai caută ceva. Tanti Paraschiva tocmai a plecat cu prietenul ei. Părinții lui Vasilică fac sex.
– De unde-o mai știi și pe asta?, îl întreabă tatăl, din cameră.
– Stă și el singur pe balcon, ca mine.

* Întrebare la Radio Erevan:
– Care este cea mai tristă insectă din România?
– Fluturașul de salariu!

* Telefon inteligent, mașină de spălat inteligentă, televizor inteligent… Rămâi, practic, ultimul prost din casă.

* Ardelenii sunt singurii români care pot forma o propoziție din șapte cuvinte, fiecare din câte două litere, care să aibă sens: „No, ni mă la el ce be!”

* Două doamne mai în vârstă:
– Tinerii din ziua de azi sunt mult mai destrăbălați!
– Da, dragă, ai dreptate!
– Acum ar fi trebuit să fim tinere…

* 9 din 10 bărbați mint.
Bine, și al 10-lea minte, dar de ăla îți place și te prefaci că îl crezi.

* – Te vreau sălbatic la pat, arată-mi că ești bărbat adevărat!
– DA! DA! DA!
– Spune-mi lucruri murdare!
– Baia, bucătăria, covorul din sufragerie…

* – Mă Gheo, ce-i aia impotență?
– Da’ pă mă, Vasâle, cum să-ți zâc io? Mă, impotența îi atunci când femeia își desface picioarele, iar bărbatul ridică din umeri!

* Eu nu am nevoie să merg la sală. Sunt român, am destule greutăți!

* La câte gropi sunt în România, dacă ai o gumă în gură, se mestecă singură!

* Programul guvernului cu întoarcerea românilor în țară dă roade.
Primul român care se întoarce, vine tocmai din Madagascar!

 

Occident Express (7)

Colonelul Zamfirescu avea multe calități, nu degeaba a ajuns unul dintre cele mai active și decorate cadre din armată. Toți știau că-i ambițios, perseverent sau încăpățânat – după cum considerau prietenii sau invidioșii -, neiertător și răzbunător din fire. De aceea, un om cu vanitatea lui, nu putea să treacă peste eșecul misiunii de a captura trenul pirat, o operațiune care păruse atât de simplă, dar care-l dezonorase în fața superiorilor. Însă nu reproșurile lor îl dureau cel mai tare, ci lovitura pe care o simțea în mândria lui de militar profesionist și ireproșabil. Acest sentiment dureros l-a împins pe nesimțite către obsesia de a îndeplini cu orice preț acest țel, oricâte sacrificii ar fi trebuit să facă.

I s-a dat mână liberă, după mai multe insistențe în cercurile politice pe care le cunoștea bine. A început cu anunțuri în mass-media, prin care promitea o recompensă substanțială celui care îi va da informații privind traseul Occident Express-ului. Reacția doritorilor de câștiguri ușoare nu a întârziat să apară: sute de oameni l-au contactat, asigurându-l că ei știu precis pe unde va trece trenul într-o anumită zi și la o anumită oră. Însă datele se contraziceau adesea unele pe altele, de parcă ar fi existat mai multe garnituri de acest fel. Iar atunci când pontul părea verosimil și colonelul își mobiliza trupele, ceea ce s-a întâmplat de multe ori, se dovedea că totul a fost o înșelătorie care-l înfuria la culme pe Zamfirescu și îl făcea să se descarce pe toți cei cu care venea în contact. Nici nevasta lui nu era exclusă de la aceste răbufniri care au determinat-o să-l părăsească, luând cu ea și cei doi copii.

Rămas singur, obsesia colonelului nu se diminuă deloc, ci crescu în intensitate și frecvență. Cutreiera incognito toată țara în căutarea ocaziei de a se răzbuna, se întâlnea cu oameni de toate categoriile, intrând în case deocheate sau crâșme prăpădite, însoțit de locotenentul Pascu, singurul care-l compătimea și-l ocrotea în același timp. De obicei, auzea despre trecerea trenului la trecut, iar asta îl scotea iarăși din sărite. Dar, dintre atâtea întâlniri, una l-a convins din nou să-și adune oamenii și să împânzească cu ei o gară de câmpie. Omul cu informația era lângă el, supărat că fiul său apelase la Occident Express pentru a părăsi țara. De mai multe ori a încercat să o facă pe căi obișnuite, dar l-a prins la timp și l-a întors acasă cu forța, după care i-a aplicat câte o bătaie sănătoasă. Ar fi făcut la fel și de data asta, dar auzise că trenul acesta poate veni pe unde nu te aștepți, deci se temea să riște. Mai bine să scape definitiv de amenințarea lui, plus că primea și o sumă frumoasă de bani, ca recompensă.

Colonelul putea să-și mângâie iarăși mustața, prevăzând parcă mult așteptata răzbunare. Soldații erau pe poziții, tunarul era unul nou și fără mustrări de conștiință, iar Pascu își desfășurase oamenii pe partea cealaltă a gării. De data asta nu vor pregeta să tragă cu toate gurile de foc, la prima vedere a locomotivei sau la primele semnale sonore. Evacuaseră gara și personalul de serviciu, pentru a preveni victimele colaterale, dar și martorii unor eventuale nesincronizări. Pasagerul nu putea fi confundat și numai el trebuia lăsat să se miște în voie.

Zamfirescu știa deja pe de rost mersul trenurilor, din câte misiuni a avut parte la fața locului sau pe care le-a pregătit teoretic, aplecat nopți la rând deasupra hărților. Acum, scruta liniștit depărtările ce se expuneau de-a lungul liniei de cale ferată, dreaptă precum lumânarea. Mirarea nu-i fu deloc mică atunci când văzu ceva apropiindu-se, deși băiatul încă nu-și făcuse apariția. Ca niciodată, trenul venea mai devreme, poate pentru a-l surprinde nepregătit, doar că el era precum un pescar veteran, răbdător și experimentat în toate trucurile.

– Simioane!, strigă el tunarului. Fixează ținta pe locomotivă și trage imediat.

Sergentul recepționă comanda și, în câteva secunde, proiectilul țâșni către ținta tot mai vizibilă. O lovitură în plin zgudui trenul și îl opri brusc din cursă, fapt subliniat cu un chiot de entuziasm al colonelului.

– Toată lumea în mașini!, transmise el. Mergem să prindem vinovații și să-i salvăm pe prizonieri. Să sune cineva la Salvare, pentru a prelua răniții.

În timp ce marea majoritate a soldaților se îmbarcau în autovehicule, în frunte cu colonelul, locotenentul Pascu și omul care-și aștepta recompensa, unii au luat-o înainte pe jos, nebăgându-l în seamă pe tânărul cu geamantan ce tocmai intrase în gară. Trenul era la aproape doi kilometri de stație, iar cei motorizați au ajuns imediat. Doar când s-au dat jos și s-au apropiat de vagoane, și-au dat seama că loviseră un tren obișnuit, care trebuia să fi trecut de două ore, dar avea întârziere. Au sărit cu toții să scoată oamenii din vagoane și să selecteze răniții, fiind bucuroși să constate că nu era niciun mort printre ei. În timpul acestei operațiuni, se auzi un șuierat cunoscut prea bine de colonel. Privind dincolo, peste fiarele îndoite și vagoanele răsturnate, văzu cum trece maiestuos Occident Express-ul, construindu-și singur calea temporară și apoi culegând-o cu aceeași rapiditate. Într-un acces de furie, scoase pistolul și îl descărcă înspre acele vagoane sclipitoare, țipând către soldați:

– Trageți în el cu ce aveți! Trageți în nenorocitul ăla de tren!

Dar militarii lăsaseră armele grele în mașini, pentru a fi mai eficienți în ajutorul dat pasagerilor. Până să ajungă la ele, garnitura oprise deja în gară să-l ia pe băiatul care pleca în Occident, lăsându-și tatăl bătăuș să se certe cu colonelul.

– Trebuie să-mi dați banii! V-am dat informații corecte, deci îi merit, căuta el să se facă auzit.

– Mai taci odată, că te împușc aici!, se răsti la el Zamfirescu. Grijania mamii lui de tren!

Epigrama care mușcă (CCLXIX)

MISIUNE DIFICILĂ

Am văzut babe frumoase
Și copii cuminți prin case,
Mult mai greu e să găsiți
Politicieni cinstiți.

Fetița care visa pentru alții (16)

Castelul în care o să intrăm astăzi nu o să-l găsiți pe hărțile turistice și, aproape sigur, nici pe altele. În primul rând, pentru că a fost construit recent și în mare taină. Iar asta a fost posibil tocmai pentru cea de-a doua calitate care a facilitat această discreție: e situat pe un vârf de deal greu accesibil, format din roci solide, fără o vegetație ce ar putea încuraja o cățărare. Niciun drum sau măcar o potecă spre noua construcție nu era de văzut, iar de la poale nu se putea distinge vreun semn de viață în preajma zidurilor înalte. Sătenii cei mai apropiați se hrăneau cu zvonuri din cele mai contradictorii și fanteziste, pe care le transmiteau mai departe turiștilor curioși, incitându-le imaginația. Unii povesteau că acea construcție impresionantă a fost ridicată de un mare miliardar american, alții că e un sediu secret al spionilor spanioli, dar se auzeau și voci șoptite ce susțineau că acolo trăiește însuși Contele Dracula.

Voi, dragi cititori, aveți puterea oferită de povestitor în a escalada cu ușurință acest deal provocator, în a ajunge pe platoul generos unde se întinde castelul misterios și de a intra dincolo de porțile înalte, bine zăvorâte, păzite de câini fioroși, oameni înarmați și camere de luat vederi. Veți fi uimiți de grădina nesfârșită și peste tot înfloritoare, de izvoarele care o brăzdează și formează pe alocuri cascade înviorătoare ce se avântă în mici ochiuri de apă. O să puteți zăbovi pe câte o bancă, privind peștii multicolori ce se oglindesc în apa pură, admirând viețuitoarele sălbatice care vin să se adape fără teamă și bucurându-vă de umbra arborilor exotici. Apoi, vă voi îndemna să mergem mai departe, fiindcă că un astfel de paradis trebuie să aibă și un centru, pentru acei care îl administrează și se bucură zilnic de beneficiile lui.

Așa cum era de așteptat, vom da de un palat de basm, cu trepte de marmură de un alb strălucitor și balustradă din argint masiv. Ușa e din lemn nobil și dens, încrustată cu simboluri enigmatice și figuri preluate parcă din desenele rupestre, toate din aur. Intrăm într-o clădire vastă, cu nenumărate uși și multe suflete care-și trăiesc viața departe de lumea obișnuită. Cea mai reprezentativă dintre încăperi este sufrageria spațioasă, cu o masă rotundă, acoperită de mătase și încărcată cu douăzecișipatru de platouri, tot aurite, firește. Pe cele două scaune ocupate, vom vedea întâi o persoană cel puțin interesantă, mică de statură, cu o calviție lucie, dar cu o barbă bogată, care-i acoperea tot chipul, cu excepția ochilor semi-închiși. Mâinile mici și fremătătoare, își găseau mereu ceva de făcut: ba să-și mângâie barba lungă cu ele, ba să-și scoată batista și să se șteargă la ochi, ba să-și pipăie pielea netedă a capului, ba să-i atingă brațul celui din dreapta lui.

Acesta era o altă figură exotică, în primul rând pentru că purta o rasă neagră cu o glugă care-i acoperea capul și aproape tot chipul. Doar nasul cârn, o mică parte din ten și vocea-i pițigăiată lăsa să i se ghicească vârsta foarte înaintată. Tot în preajma primului personaj, lâncezând de o parte și de alta a fotoliului său, puteau fi admirați doi lei, maiestuoși prin mărimea lor, dar și a coamei pe care o etalau. Păreau că sunt indiferenți la tot ce se întâmplă în jur, dar tresăreau în unison la fiecare zgomot sau mișcare mai puțin obișnuită. Cum a fost, de pildă, intrarea unui valet pe ușa de la celălalt capăt al încăperii:

– M-ați chemat, stăpâne?, rosti acesta în spaniolă, făcând o plecăciune.

– Tu ce părere ai, că am sunat din greșeală?, se răsti cel cu barbă. Cheamă-mi repede pupilul, că mâncarea-i gata imediat.

Valetul dispăru în mare grabă și nu dură mult până când deschise iar ușa, pentru a face loc unui tânăr chipeș și dezinvolt.

– Hai la tata!, îl întâmpină cu entuziasm același personaj. Nu știai că-i ora mesei? Doar n-o să lipsești de la cea mai importantă întâlnire din zi, Nino.

Tânărul se apropie și luă loc în stânga celui care-i făcuse invitația. Apoi zise cu reproș:

– Nu-mi place să vin fără prietenul meu. De ce nu-l accepți și pe el?

Bărbosul îl luă de după umăr, simulând o strângere în brațe.

– Tu ești fiul meu adoptiv, ești brațul meu războinic, viitorul erou al lumii. Cu celălalt nu mă pot înțelege, că-i mut și eu nu-i cunosc semnele, iar dacă întreb ceva, vreau să mi se răspundă. E drept că ai avut nevoie de el înainte de deveni complet, dar acum nu văd ce folos mai are.

– Eu văd, răspunse hotărât tânărul. El e singurul prieten pe care-l mai am, cel care-mi dă puterea interioară.

– Dar mă ai pe mine, dragul meu. Și îl mai ai pe Pablo, reprezentantul zeilor și trimisul zeiței Cuatlicue să ne ajute în renașterea lumii și pacea ei eternă, spuse bărbosul, arătând către omul tăcut și cu chipul ascuns. De aceea numele de Montezuma e binecuvântat, însemnând Zeul Muntelui, de unde vine puterea și toate darurile Pământului. Iar eu am fost reîncarnat pentru a îndeplini voința celor care ne veghează.

va urma

Cu miere și pelin

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Conversație pe internet:
El: – Salut, aș vrea să te cunosc mai bine, am 38 de ani, sunt parlamentar de 10 ani și sunt un om cinstit.
Ea: – Bună, mă bucur să te cunosc, eu am 30 de ani, sunt prostituată de 15 ani și sunt virgină.

* – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
– Da, tati! M-a pus să fac o piramidă. Dar ce, eu sunt faraon?

* – De ce vreți să divorțați, domnule?, întreabă judecătorul.
– Domnule judecător, eu sunt un bărbat viril. Deseori, fug de la serviciu acasă ca să fac amor cu soția mea..
– Și ăsta este motiv de divorț?
– Da, fiindcă de fiecare dată îmi cere bani, după fiecare partidă de amor.
– Este adevărat, doamnă, ce spune soțul dvs.?
– Da, domnule judecător, este adevărat! Și ce dacă este soțul meu? În timpul programului de lucru trebuie să plătească! De ce ar face el excepție?

* Țiganul și ciobanul
Țiganul se uita cu poftă la un cioban care mânca pe câmp slană cu ceapă. Ciobanul îl observă și-l întreabă:
– Vrei și tu o mușcătură, țigane?
– Daaa!
– Lăbuș, șo pe el!!!

* Îți obosesc ochii atunci când conduci?
Lasă-ți nevasta la volan și brusc o să vezi ca un șoim!

* Simți fluturi în stomac?
E clar… început de gastrită.

* Instructorul de parașutism:
– După ce săriți, numărați până la 50 și trageți de inel. Ardelenii să numere până la 3!

* Profesoara de religie, către școlarii de clasa a patra:
– Dragi copii, ce-a spus Moise când a despărțit apele?
– Cele plate la stânga, cele carbogazoase la dreapta!

* Înaintea exercițiului de tragere, sergentul se adresează tinerilor recruți:
– Atențiune!! Vedeți ținta asta? Ei bine, toate loviturile să fie grupate în cercul ăsta de 260 de grade!
– Permiteți, dom’ sergent…, cercul are 360 de grade…
– Gura, idiotule! Eu v-am arătat cercul mic, nu pe-ăla mare!

* – Aș dori o femeie ca Luna!
– Așa frumoasă și calmă?
– Nu, să apară seara și să dispară dimineața!

* Înainte de 89′ aveai curaj dacă plecai din România.
Acum ai curaj dacă rămâi.

* Locul profesorului e la catedră, al afonului, departe de muzică, al curvei, în bordel și a pușcăriașului în pușcărie.
În România, profesorul e zilier, curva e vedetă media, afonul e cântăreț și pușcăriașul e la guvernare.

* Se zice că lumea e condusă de forțele oculte.
Numai în România suntem conduși de forțele inculte!

* – Îl mai știi pe ăla de l-a trimis maistru’ să ia o găleată de curent?
– Da! Ce e cu el?
– A ajuns Ministrul Energiei!

* – Măi Gheorghe! Plăcutu-ț-o mâncarea?
– No, Rozi, așe o porcărie n-am mâncat în viața me’!
– Na, bine mă, dar ți-ai pus de două ori în farfurie!
– Tu, prima dată nu mi-o venit a crede!

* El: – Cum vine asta, contracepție orală?
Ea: – Simplu. Tu mă întrebi, iar eu îți răspund: nu!

* De când m-am înscris la înot, am reușit să beau cei 2,5 l de apă pe care mi i-a recomandat medicul.

* Într-o seară, Ion și Maria, după o ceartă înfocată, hotărăsc să nu-și mai vorbească.
Se pun ei în pat, iar Ion, care trebuia să se trezească de dimineață, îi scrie un bilețel Mariei: „Trezește-mă la ora 5”.
Dimineață, la ora 10, se trezește Ion. Nervos nevoie mare, se uită în pat și găsește un alt bilet: „Este ora 5… Trezește-te!”

* – Când este cineva felicitat pentru greșeala lui?
– Când se căsătorește!

* Un tip racolează o tipă. O plătește și intră într-o cameră de motel unde, în timp ce făcea dușul de rigoare, tipa constată cu stupoare că e în perioada aceea a lunii…
– Ce mă fac? Am primit banii… tipul e chiar drăguț… aș vrea și eu… o să sting lumina… n-o să-și dea seama și când se va trezi, eu voi fi demult plecată.
Zis și făcut. După o noapte furtunoasă, plină de sex, tipul se trezește, vede lângă el o baltă mare de sânge și tipa nicăieri…
– Am omorât-o!, zice și se duce să-și verifice pistolul. Acesta avea toate gloanțele.
– Am tăiat-o cu cuțitul!, verifică în bucătărie cuțitul, acesta n-avea urme de sânge.
– Am tăiat-o cu lama!, merge în baie, verifică aparatul de bărbierit… intact.
Când ridică capul și se vede în oglindă, strigă:
– AM MÂNCAT-O!

* O femeie găsește lampa lui Aladdin.
Imediat o freacă și, ca de obicei, un Geniu iese din ea. Femeia se uită la Geniu și-și exprimă dorințele…
– Vreau ca soțul meu să mă privească doar pe mine…
– Eu să fiu unica din viața lui…
– Să ia micul dejun, să mâncăm și să dormim mereu împreună…
– Când se ridică, să fiu primul lucru pe care îl apucă…
– Să nu mă lase niciodată singură, nici când merge la baie…
– Să călătorească întotdeauna cu mine…
– Dacă mă pierde, să dispere și să-mi spună cât de mult îmi duce lipsa…
– Să nu mă lase niciodată-n pace și să mă ia oriunde cu el…
Și Geniul a transformat-o într-un telefon mobil.

Jurnalul unei zile pline

Adică ziua de joi, cea mai așteptată de mine și, aproape întotdeauna, cea mai frumoasă. Nu numai pentru că ies la piață, fac cumpărăturile săptămânale (iau pâine pentru șapte zile), dar îmi place să mă întâlnesc cu oameni pe care nu i-am mai văzut demult, să-i întreb ce mai fac și să le spun, la rândul meu, ce simt. Ei bine, ieri am fost mai solicitat ca oricând, fenomen prevăzut printr-o invitație la o lansare de carte, dar precedat de instalarea aparatului de aer condiționat, începând de la ora 13.00.

Desigur că m-am pregătit sufletește și soră-mea mi-a fost alături, dar e drept și faptul că a sta și a privi doar cum cei doi oameni lucrează (patru ore), fără a-ți aduce contribuția, devine jenant și obositor. E drept că au făcut o treabă minunată, mai ales că șeful – Călin Racolța- a învățat meseria în Spania, iar ajutorul lui – Petru Ștef – nu-i ieșea din cuvânt. Nu-i așa că e o coincidență mare să găsesc doi oameni care poartă împreună numele meu?

Adevărata încercare a venit la o frumoasă lansare de carte, așa cum se obișnuiește la noi, în Seini. Am ignorat faptul că era o oră târzie (18.30), ținând cont de faptul că eu sunt un somnoros de fel, și am acceptat cu plăcere invitația primăriței noastre, Gabriela Tulbure, și a neobositului organizator, Dan Skorka, căruia îi datorăm toată recunoștința și pentru fotografiile minunate

A fost magic, cultură în versuri și proză, muzică și revelații cum nu se pot percepe decât la fața locului. M-a impresionat, în mod deosebit, alocuțiunea rostită de prietena mea, Lucia Tămaș, mai ales prin emoția pe care ne-a transmis-o și mesajul clar cu care ne-a cucerit. Poți să vorbești o jumătate de oră, să spui cuvinte mărețe, dar de fapt să nu transmiți mare lucru, ci să-ți exprimi doar vocabularul. Ei bine, Lucia și-a exprimat clar gândurile și sentimentele. Bravo ei și felicitări poetului iubitor de Seini, Teodor Morar!

Tânărul poet aduce slavă Seinului, pe care îl admiră, și femeii pe care o iubește. Demonstrează asta prin multe poezii, dar eu o să vă dau doar două exemple edificatoare:

„Frumoasă femeie ce mă tulburi!
frumoasă ființă ce mă scuturi!
de ce atunci când te privesc
în mine pomii… înfloresc?

De ce când glasul îți ascult
mă răscolește ca un cult
și simt păcat, dar și furtună
în ființa mea ce mă cunună?

Frumoasă femeie și dorință
te contopești în a mea ființă
când numele-ți rostesc pe buze
mă trec visări din țări confuze.

Și vreau și dor într-un cuvânt
să-mi treci prin ființă ca un vânt
înmiresmat cu flori… să simt
că sunt pe drumul din… Corint

Iar, în completare, adaug câteva versuri dedicate de poet Seiniului:

„Bun găsit, Seini!
Tu, un cântec de viață.
Bună dimineața, dealuri!
Voi ce purtați Crucea,
Pădurile, apa și piatra,
Dar și seninul vieții.
Viața???
Aici o vom găsi-o,
Dincolo de orice manuale.
Ascultă cântecul Seiniului
Murmurat de văi și dealuri.

Tânărul creator a găsit un colț de Rai în Seini, venind din alt colț de țară. Încercați și voi, dragi prieteni, poate veți fi uimiți de orășelul nostru!

Racolțisme (4)

 

 

* Culorile sunt note muzicale pentru ochi.
* Până acum, cel care deținea informația, deținea și puterea. Astăzi e mai puternic cel care o fabrică, pentru că lumea e flămândă după senzațional.
* Folosind mult telefoanele, ne apropiem virtual de cei îndepărtați, dar ne îndepărtăm de cei de lângă noi.
* Dragostea e precum arborele, cu atât mai puternică, cu cât și-a dezvoltat rădăcinile timp de mai mulți ani.
* O burtă de bere poate fi urmată de mai multe dureri de cap.
* Fiecare om se crede deștept, numai că unii reușesc să o și demonstreze.
* Jurnaliștii de astăzi sunt precum norii: se descarcă după cum bate vântul.
* Un adevărat patriot luptă pentru democrație chiar dacă o duce bine, dar vede cum mulți alți compatrioți o duc rău.
* Impozitele reprezintă taxa de protecție pe care o plătim statului, ca să ne lase în pace.
* Gândul unui artist nedescoperit: „pe mulți am să trezesc și eu, atunci când voi adormi pe vecie”.
* Dacă e nevoie să tot spui „te iubesc”, înseamnă că nu te pricepi să o arăți.
* Oamenii sunt ca planetele: pot arăta minunat din depărtare, dar după ce ajungi la ele, constați că n-au atmosfera necesară pentru viață.
* Oricare geniu poate să pice de prost câteodată, la fel cum orice prost poate să aibă câte o sclipire de geniu.
* Drumul vieții are indicatoarele lui, doar că suntem prea absorbiți de trafic pentru a le observa.
* Modestia este cel mai onorabil motiv de mândrie.

Fetița care visa pentru alții (15)

continuare

Cei doi vizitatori îl priveau pe Bogdan cu ochi diferiți, bărbatul cu un sentiment de compătimire, iar femeia cu indignare. De aici și izbucnirea nervoasă căreia Violeta îi cedă:

– Pentru asta ne-ați chemat până aici?! Am venit plini de speranță, crezând că aveți vești prin care putem să ne recuperăm copila, după atâtea zbateri zadarnice și drumuri sterile, iar dumneavoastră ne mai dați o lovitură. Am avut încredere atunci când ne-ați promis că sunt pe mâini bune, că totul e sub control, însă acum văd în fața mea un om înfrânt, care dă vina pe soartă, pe societate și pe Montezuma. Numai de asta nu aveam nevoie în situația noastră, când încercăm să ne menținem speranțele vii și să luptăm cu puținele puteri de care dispunem. Credeați că dacă-mi veți adăuga încă o veste proastă, mă voi simți mai bine?

Pe chipul doctorului se putea citi durerea pricinuită de aceste acuzații, la care cu greu ar fi putut răspunde. Poate că și-ar mai fi turnat o porție de coniac, însă își dădea seama că ar fi arătat și mai lamentabil. Noroc cu domnul Oșan, care-i veni în ajutor tocmai cu întrebarea pe care o aștepta:

– Ce am putea face noi, atâta vreme cât nici până acum nu am reușit nimic?

Bogdan ridică privirea, cu o scânteie în ochi, și spuse:

– M-am gândit la o strategie, de aceea am vrut să discutăm de îndeaproape. Nu avem puterea să eliberăm copiii, dar ei o pot face dacă îi motivăm.

– Nu înțeleg ce vreți să spuneți, interveni iar doamna Oșan. Cum să îi motivăm, când nici măcar nu putem să-i vedem? Și oricum, fata mea nu mai are nevoie de un motiv, dar tot nu poate ieși de unde-i închisă.

– În schimb poate să scape Șoc, completă cu entuziasm doctorul. Poate nu știți, dar Lena și Frățilă – pentru că așa îl cheamă de fapt pe Șoc – s-au plăcut reciproc încă de la prima vedere. Visătoarea era atrasă de voința și caracterul lui puternic, iar băiatului îi plăcea să fie încurajat de cineva care are harul de a prezice viitorul. E drept că sunt doar niște copii, dar nu din aceia obișnuiți. Sunt sigur că ar vrea să se întâlnească, să rămână împreună și să se ajute, pentru că au încredere unul în celălalt.

– Vreți să spuneți că l-ar prefera pe băiat în locul mamei?, se oțărî Violeta. Să scape dintr-un loc și apoi să o pierd iarăși, lăsând-o în compania unui egoist ce se vrea stăpânul lumii?! E o prostie!

– Nu m-ați înțeles sau nu m-am exprimat eu bine. Șoc poate fi vindecat de egocentrismul lui doar de fetița dumneavoastră. E drept că acum caută puterea și admirația întregii lumi, dar lumea se poate reduce la o singură persoană, dacă e cea care contează. Femeia are darul de a-l tempera pe bărbat, de a-l face să se simtă puternic doar oglindindu-se în ochii ei. Iar ea are nevoie să fie admirată de un băiat pe care-l apreciază.

– Uitați că e vorba, totuși, de niște copii, insistă femeia. Lena are doar doisprezece ani, iar băiatul tot minor este. Aici nu poate fi vorba de dragoste, ci doar de pasiuni trecătoare.

– Draga mea, interveni bărbatul ei, domnul Bogdan are dreptate. Acești copii s-au maturizat înainte de vreme, iar sentimentele lor sunt la fel de puternice ca ale noastre. Trebuie să acceptăm asta și să acționăm în consecință. Doar că nu văd ce am putea face, atâta vreme cât nu reușim a intra în contact cu niciunul dintre ei.

Violeta își privi surprinsă soțul, dar se abținu să-l contrazică, lăsându-l pe doctorul Bogdan să-și continue ideea.

– M-am gândit și la asta. Nu știm care e locația băieților, dar îmi aduc aminte că le place să se uite la televizor și să intre pe internet, ca majoritatea adolescenților. Puteți transmite un mesaj internațional pe canalul sau site-ul potrivit, ca și cum ar veni de la fetița dumneavoastră. Câteva cuvinte explicite, care să sune a solicitare de ajutor.

– Ce fel de mesaj?, se arătă uimită femeia. Să scriu în numele Lenei? Ar însemna o minciună, iar fata nu mi-ar ierta-o.

– Ei bine, puteți concepe unul neutru. Cum ar fi… „Visătoarea e prizonieră și are nevoie de Șoc”

Domnul Oșan dădu din cap, semn că-i plăcea ideea, în timp ce doamna se mai codea:

– Cred că-i zadarnic, zise ea cu o voce stinsă. Sunt puține șanse ca acest mesaj să ajungă la băieți, iar apoi aceștia să lase totul și să se implice într-o bătălie atât de mare.

– Nu-l cunoașteți pe Șoc. Cu cât e mai mare provocarea, cu atât e mai hotărât să-i facă față. Pe de altă parte, nu avem nimic de pierdut. Doar cei din internat îi spuneau Lenei „Visătoarea”, deci nu cred că o să știe altcineva despre cine-i vorba. Dacă vreți, mă ocup chiar eu de trimitere, pentru că mai știu pe unde intrau copiii în jungla aceasta a internetului. Poate că o să dureze ceva timp, dar măcar avem o nouă speranță.