Bulgărașul de zăpadă (14)

Părinții mei au făcut doar câte patru clase, cât să poată scrie, citi și socoti banii, zilele, anii. Se vedea, însă, că mama a fost mai bună la învățătură, din moment ce doar ea mi-a scris și trimis rândurile pe care le așteptam cu mare nerăbdare în internat. Și tot ea era cea care aduna și împărțea bugetul mic al familiei, ținut cu sfințenie într-o cutie de pantofi care era așezată pe raftul cel mai de sus al dulapului. Ca să nu ajungă copiii, respectiv eu și soră-mea, la ei. Adesea – de obicei în zilele de chenzină sau înaintea unor cheltuieli mai mari – luau cutia, scoteau bancnotele, și mama le număra în fața tatei, explicându-i pentru ce e planificată fiecare sumă. Eu îi priveam curios și puteam descifra pe chipurile lor dacă ne ajung banii sau urmează o perioadă de recesiune în familia noastră. La sfârșit, tot ”contabila” casei era cea care-i așeza la loc cu sfințenie și îi punea de unde i-a luat, ca pe o comoară vitală. Deși avea școală puțină, ca multă lume din acele timpuri, mama era convinsă că numai prin învățătură ne puteam realiza și să ajungem ”domni”, așa cum nu au ajuns ei să fie. Aveau amândoi părinții un respect pentru oamenii cu carte, cum ar fi învățătorul, profesorul, popa, doctorul și, nu în ultimul rând, primarul localității.

Acestea fiind spuse, poate veți înțelege cât de mare le-a fost surpriza când li s-a comunicat că tata e așteptat ”în audiență” la domnul primar Moldovan. Mai trecuse părintele meu pe la primărie, dar numai pe la secretariat, pentru niște acte absolut esențiale. Pe primar îl știa din văzute și-l recunoștea când trecea grăbit în șareta cea elegantă, fără să-l învrednicească măcar cu o privire. Iar această stare de fapt îl făcea să simtă mari emoții la gândul că se va întâlni față în față cu cel mai important om al localității, chiar în biroul lui. Nici mama nu putea rămâne impasibilă, ba a intrat într-o febră a pregătirii omului ei, din punct de vedere a înfățișării și stării de spirit. A sacrificat toți banii pe care-i aveau pentru alte cumpărături și l-a trimis la tuns, i-a cumpărat o cămașă nouă, o căciulă și o cravată, l-a pus să facă o baie temeinică și i-a curățat bine de tot costumul cu care mergea la biserică. Între toate aceste treburi, nu contenea să-și instruiască bărbatul cum să se comporte și ce să răspundă la întrebările pe care le presupunea. Bănuiau ei că-i vorba de pământul acela de poveste, dar nu puteau să știe precis dacă era de bine sau de rău. Iar imaginația dădea loc la atâtea posibilități, cu întrebări și răspunsuri sucite și răsucite în fel și chip, încât tatei îi provoca dureri de cap. Dar a răbdat scrâșnind din dinți, pentru că nu avea încotro, iar cu femeia nu avea câștig de cauză în nicio ceartă.

A venit ziua și ora când tata a trecut, cu inima trepidând de emoție, pragul anticamerei în care își câștigau existența două secretare tinere, blonde și nespus de atrăgătoare. Erau gemene și amândouă răspundeau la același nume: Scumpi. Dar, pentru ca să nu existe vreo confuzie, uneia i se spunea Scumpi Unu, iar celeilalte, Scumpi Doi. Și tot în acest scop, una era îmbrăcată într-o rochie roșie și suficient de sumară pentru a i se putea admira dotările naturale, iar cealaltă într-una galbenă, cu aceleași dimensiuni și provocări. În acel moment, Scumpi Unu își împrospăta oja de pe unghiile degetelor fine, în timp ce Scumpi Doi era ocupată cu prepararea cafelei. Privirea celei dintâi l-a măsurat pe tata de la căciulă și până la pantofi, fără să-și întrerupă activitatea meticuloasă.

– Ce dorești, bade?, a întrebat ea cu un deranj vizibil.

– Mi s-a spus că-s așteptat în audiență, a îngăimat cu greu tata, afectat de parfumul îmbătător al domnișoarei.

– Aaa… stai puțin să văd dacă dom’ primar e pregătit să te primească, a răspuns Scumpi Unu, continuând să-și desăvârșească treaba.

Omul s-a conformat, mulțumit că mai are timp să se pregătească sufletește și să le admire cu coada ochiului pe cele două frumuseți. Într-un târziu, blonda și-a examinat în ansamblu munca și, părând satisfăcută, a pus mâna pe telefon, întrebându-l pe șef dacă-i liber pentru vizitator.

– Poți intra, i s-a adresat apoi tatei.

Acesta a simțit un fior mai puternic, dar asta nu l-a împiedicat să-și amintească instrucțiunile primite de acasă. Și-a descoperit printr-un gest mecanic capul, rămânând cu căciula într-o mână, după care și-a făcut curaj să treacă de ușa capitonată. Așa cum s-a așteptat, în spatele unui birou impresionant, îl aștepta un om la fel de maiestos, îmbrăcat într-un costum albastru, completând astfel tricolorul cu secretarele. Primarul nu s-a ridicat, dar toată lumea știa că-i înalt și cu burtă mare, care-i dădea prestanță în fața norodului. Calitate completată din plin de felul lui de a vorbi: aspru față de subalterni și amiabil când se adresa conducătorilor din municipiu.

– Dumneata trebuie să fii… ăla cu pământul…, a încercat el să ghicească, în timp ce-și aprindea o țigară lângă cafeaua proaspăt adusă.

– Petre îmi zice, domnule primar.

– Mă rog, n-are importanță asta, a dat el din mână a lehamite. Mai important e că ai dat de dracu.

Tata își mototolea căciula nouă între palme, încercând să-și amintească dacă avea pregătită vreo expresie pentru această acuzație. Nu, precis că nu se aștepta la asta, deci trebuia să improvizeze.

– Tot de pământul ăla blestemat îi vorba?, întrebă el cu un nod în gât.

– Chiar că e blestemat, omule, se răsti bărbatul de după fumurile de țigară. Ne-ai făcut comuna de rușine cu el. Afacerile dumitale au ajuns la urechile secretarului județean de partid, care mi-a trasat sarcini precise. Pământul acela trebuie să dispară pentru totdeauna și nici să se mai audă de el.

– Păi, eu vi-l dau când ziceți, că oricum nu-l folosesc, încercă tata să se justifice. N-am plantat sau semănat nimic pe el și nici afaceri nu fac. Ba îmi aduce numai necazuri, că trebuie să-l păzesc de cei care vor să ia din el, de parcă ar fi bun la ceva.

O palmă puternică lovi biroul primarului, făcând să trepideze scrumiera de alături. Edilul avea o fire aprigă când găsea omul în fața căruia să și-o etaleze.

– Crezi că primăria are nevoie și de problemele tale, omule? Ce n-ai înțeles din indicația că trebuie să dispară din localitate, din județ, din țară?

– Și cum aș putea să duc la capăt o sarcină ca asta? Că doar nu-s Dumnezeu…

va urma

Statul CIAD susține că România postdecembristă I-A FURAT MODELUL  DRAPELULUI. Cum de s-a ajuns la un aspect identic al celor două steaguri? |  Cunoaste lumea

C-așa-i lumea

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* – Scumpule, înainte de nuntă aș vrea să îți destăinuiesc toate păcatele mele.
El: – Ai făcut asta săptămâna trecută, draga mea.
Ea: – Dar sunt câteva date cu caracter personal, care trebuie actualizate…

* E destul ca o mamă să creadă că în sfârșit e liberă și poate trăi pentru sine… și fiica ei naște un copil.

* Am decis să nu mănânc după ora 18. Dar, ca să nu mă culc pe stomacul gol, am băut niște borș cu smântână.

* Soțul meu a vărsat cafea peste covorul persan al bunicii. Știe cineva cum se înlătură petele de sânge?

* Mă sună pe telefonul fix și mă întreabă: ”Unde ești?”
Răspund: ”Conduc acum, nu pot vorbi. Te sun mai târziu!”

* S-a chinuit mă-ta cu tine să-ți dea educație ca să nu ajungi cioban la oi… și tu fluieri caprele pe stradă.

* – Gheorghe, bețiv ordinar care ești tu! De două săptămâni nu ai mai dat pe-acasă! Unde ai fo’ mă?
– Ioooai, tu Rozi! Am strănutat în cârciumă! No, și ce să vezi? Cârciumaru o închis localu’ și ne-o țânut în carantină până amu!

* – De ce zboară sania lui Moș Crăciun?
– Pentru că, dacă ar sta în trafic, ar ajunge la Paște.

* Expresia asta: ”încă una și mă duc!”, se referă la a treia doză de vaccin?

* Copiii talentați moștenesc talentul de la tați, altfel, li s-ar spune talentmame…

* Un tip a cumpărat un apartament la parterul blocului meu, și a deschis Frizerie…
De-atunci tot blocul se tunde jos!

* Vorbesc bărbaților
Dumnezeu i-a interzis femeii să mănânce din pomul oprit… IAR EA A MÂNCAT. Înțelegi? Nu a ascultat de Dumnezeu și tu ești așa de naiv încât să crezi că va asculta de tine?

* Toamna este ca starea unei femei, o săptămână este drăguță, două săptămâni nu te mai înțelegi cu ea, o săptămână așa și așa…

* El: – Eu sunt ziua ta de ieri, ziua ta de azi și voi fi ziua ta de mâine, dragostea mea!
Ea: – Ce săptămână nașpa!

* Dumnezeu și Sf. Petru se decid să facă fapte bune și se hotărăsc să meargă prin lume și să bată la porțile caselor pentru a da cadouri stăpânului casei. Dacă era femeie, să îi dea o găină, iar dacă era bărbat, să îi dea o mașină.
La prima casă iese o femeie.
– Eu sunt stăpâna casei, ce doriți?
Fără să stea la discuții, cei doi îi dau femeii o găină și pleacă.
La următoarea casă, iese tot o femeie.
– Ce vreți? Că eu sunt șefă aici!
Cei doi îi dau o găină și pleacă mai departe. La a treia casă iese un bărbat. Sf. Petru îi zice lui Dumnezeu să îi dea mașina, că acolo bărbatul e șeful în casă. La care, bărbatul:
– Stați să vedem ce culoare vrea soția la mașină!

* Când o femeie îți spune: ”fă ce vrei” nu o faceee! Nu te mișca, nu clipi, nu respira, nu răspunde. Prefă-te mort!

* Gândiți-vă la șah, ca să înțelegeți diferența între un bărbat și o femeie. Regele se mută doar un pătrățel, regina face ce vrea.

* E frig acum, dar când te gândești că mai sunt doar 5 luni până la vară… parcă altfel înduri…

* Când începem să ne unim?, că nu mai am răbdare!

* Spaima copilăriei era propoziția: ”Hai, scoateți o foaie de hârtie!”

* Un orășean întreabă un țăran:
– Bade, cum se spune, șoric sau șorici?
– D-apăi, domnule dragă, noi îi zicem simplu: țesut epitelial.

* Un enoriaș îl abordează pe preot, la ieșirea din biserică:
– Părinte, e adevărat că e păcat să profiți de pe urma greșelii unui om?
– Mare păcat, fiule.
– Întotdeauna?
– Da, fiule, absolut…
– Păi, dacă-i așa, părinte, acum, că tocmai am divorțat, nu crezi că ar trebui să-mi dai înapoi taxa de nuntă de anul trecut?

* Ăștia mici, de 12 ani, cântă ”Buzele tale, două petale…”
Io, la 12 ani, cântam. ”oac, oac, diri-diri-dam…”

* Trei femei își bârfesc bărbații.
– Al meu e ca un BMW, rapid și puternic.
– Al meu e ca un Mercedes. Frumos și de încredere.
– Al meu e ca o Dacie. Nu sug, nu pornește.

* După război, o măicuță îi povestea unui tânăr din sat prin ce a trecut:
– Au venit germanii și ne-au violat pe toate… bine, cu excepția sorei Margareta. Când au venit rușii, iar ne-au violat pe toate… bine, cu excepția sorei Margareta. Apoi, a venit armata SUA ca să ne elibereze și din nou ne-au violat pe toate… bine, cu excepția sorei Margareta!
– Dar ce avea sora Margareta? Mirosea urât, era bătrână, era bolnavă, era urâtă?
– Nu, nu, dar ei nu-i plăceau chestiile astea…

* O blondă:
– Vreau să divorțez, domnule avocat.
– Și care e motivul, doamnă?
– Nu mi-a fost credincios.
– Adică?
– Adică mi-am dat seama că nu e tatăl copilului meu.

* – Domnule, aseară, din greșeală, v-am trimis un ”Te iubesc” pe messenger. Îmi cer scuze, nu era pentru dumneavoastră!
– Este târziu. Nevastă-mea te caută…

* – Porți ochelari?
– Nu!
– Te întreb pentru că ai semn pe nas.
– E de la halba de bere.

* Proverb ardelenesc: ”Românul are minte multă, da’ nu tătă-i bună!”

* Nu mai este hârtie igienică în magazine pentru că unul strănută și 100 se cacă pe ei de frică…

Răni interioare

M-ai lovit cu o privire
Ca o contondentă frază,
Dureroasă amintire
Care nu se mai tratează.

Am căzut între dileme
Și-am simțit o sfâșiere
Când au răsărit probleme
Și-am pierdut o mângâiere.

Sufăr ca o orhidee
Oropsită de urgie,
Mi s-a scrântit o idee
Și mă doare-o nostalgie.

Inima-i cea mai rănită,
Prin vene tot sângerează,
Iar sufletul se agită
Și neîncetat oftează.

Dorul stă să mă omoare,
Dar ar fi tămăduire
Dacă data viitoare
Mă vei privi cu iubire.

 

 

 

 

Bulgărașul de zăpadă (13)

continuare

Din hotarul neluminat al nopții și-a făcut atunci apariția silueta plăpândă a mamei. Glasul ei îngrijorat era suficient de grăitor pentru a-i ghici expresia chipului neatins de lumina plăpândă.

– Ce se întâmplă aici, omule? E o basculă în fața casei, din care au coborât mai mulți oameni și au intrat în grădină, fără să întrebe nimic. Doar n-au venit la furat de pământ…

– Dumneata să nu te bagi în treaba asta, tanti Vera, se oțărî Buiacul. Mai bine du-te și-ți vezi de fătucă, dacă nu vrei să pățească ceva.

Vorbele au căzut greu pentru părinții mei, dar, ca o mică alinare, pe fețele lor s-au așternut primii fulgi de nea din acest sezon. Amândoi le-au simțit mângâierea pufoasă, la fel și cei doi muncitori aduși de șoferi, iar asta s-a văzut când au tresărit surprinși. Ninsoarea era un fenomen neobișnuit în brumar, iarna respectând de obicei calendarul, iar oamenii nu erau luați pe nepregătite. Însă Cuțitarul și partenerul lui nu păreau să ia în seamă amănunte de genul ăsta, fiind prea absorbiți de afacerea pusă la cale. Tocmai când se pregăteau să le dea un exemplu dur proprietarilor, din altă parte a întunericului se auzi o voce bărbătească.

– Ești bine, bade Petre?, răsunară cuvintele vecinului Ion. Maricica a văzut pe fereastră că s-au adunat mai multe lumini pe lângă focul obișnuit, așa că m-a trimis să văd ce se întâmplă. Am adus cu mine și un hârleț, să-l am de îndemână.

Și în timp ce se explica, Folturosu își făcu apariția, ținând în mână unealta cu pricina și cercetându-i pe intrușii tot mai iritați.

– Tu cine dracu mai ești?, strigă la el Cuțitaru. Du-te și spune-i Maricicăi tale că totul e în ordine aici. Eu și cu vecinul tău avem o treabă care nu vă privește. Hai, repejor, repejor, până nu-mi ies din pepeni.

Fulgii au început să cadă tot mai deși și mai mari, de parcă s-ar fi hotărât să-și facă simțită intrarea în scenă și pentru cel mai insensibil spectator. Chiar și oșeanul pus pe fapte mari i-a remarcat, dar nu-i socotea un impediment atât de mare ca oamenii care începeau să-l calce pe nervi. Îi preveni încă o dată să-și vadă de treburile lor și toată lumea va fi bine. Doar că, în loc să se mai degajeze grămada, din pâcla nopții mai licări un lămpaș și un nou intrus se adăugă, reprezentat de gornicul Boitor.

– Ce se întâmplă aici?, a întrebat bătrânul paznic de noapte al CAP-ului, sprijinit de bâta lui noduroasă. Deși îi pământul tău, măi Petre, știi că-mi place să fie liniște peste toate câmpurile. D-aia m-am simțit atras ca molia de lumină, iar nasul meu îmi spune că aici nu miroase a bine. Drept îi, au ba?

Tata nu era hotărât încă în ce fel ar fi mai bine să procedeze. Acceptând ajutorul vecinilor, s-ar fi putut isca o bătaie din care ar fi ieșit mai multe victime. Nimeni nu-l înfruntase pe Cuțitaru fără să plătească prin sânge. Dar nici el nu era genul care să se umilească în fața cunoscuților, precum un om fricos și lipsit de caracter. O întrebare care-i veni în minte putea tărăgăna puțin confruntarea iminentă:

– Măi Cuțitaru, măi Buiacule… ne știm de atâta vreme și ne-am înțeles bine mereu. Nu v-am lăsat eu să vă luați apă din fântână? V-am zis eu ceva când băteați nucile cu pietre? Acum vreți să-mi luați cu forța și o basculă de pământ? Dar ce vreți să faceți cu el? Sunteți bolnavi sau aveți pe cineva pe care vreți să-l tratați? Duceți-vă o roabă cu lut, așa cum au făcut și alții.

– Hei, gura mai mică și urechile mai mari, strigă oșeanul în timp ce-și scoase cuțitul și îl răsuci la lumina lanternei. Că doar nu-ți iau grădina cu mine, iar sub pământul pe care mi-l dai este altul, poate și mai bun. Doar că eu am găsit clienți cu bani pentru el, iar încărcatul, transportul și descărcatul costă. Te plătesc pe tine, îi plătesc și pe nenorociții ăștia și restul ne rămâne nouă. Ne înțelegem cu vorbă bună sau trebuie să vă conving altfel?

Focul stingher nu a mai rezistat fulgilor care se întețeau de la o clipă la alta, dar nici celelalte surse de lumină nu răzbăteau prin perdeaua deasă de fluturi căzători ce îi asaltau și acopereau totul în jur. Niciunul dintre cei prezenți nu-și aminteau să fi pornit deodată o ninsoare atât de mare, de parcă s-ar fi rupt nori de nea. A fost rândul unuia dintre muncitorii angajați la încărcat să intervină:

– Apăi, fără supărare, dar pe o vreme ca asta nu se poate lucra. Nu se vede nimic și tot terenul va fi acoperit în curând cu un strat gros de zăpadă. În plus, noi nu suntem plătiți să ne și batem.

Probabil că și colegul lui i-a aprobat spusele, pentru că amândoi și-au făcut cruce și s-au pornit către curte. A fost momentul în care șoferii au realizat că nici măcar o încăierare sănătoasă nu mai era posibilă în aceste condiții. Cuțitarul a înjurat de câteva ori, Buiacul i-a ținut iarăși isonul, după care au luat exemplul celorlalți și s-au topit în noapte, nu înainte de a-și lua suta de lei și roaba. În urma lor, părinții și vecinii și-au arătat bucuria imensă, prin râsete și un dans de mulțumire pentru cea mai binecuvântată ninsoare din viața lor. Săreau, se felicitau și se îmbrățișau de parcă ar fi fost niște copii care au ieșit la joacă în prima zi cu zăpadă a iernii.

Doar după ce s-a luminat de ziuă, s-a aflat că ninsoarea a căzut doar pe strada noastră și, mai puțin consistentă, pe ulițele dimprejur. Însă localnicii nu și-au pus întrebări și nici nu s-au mirat, doar au mai văzut ei capricii de-ale vremii. Numai cei care au fost părtași la acea întâmplare au dedus că a fost vorba de o minune divină, menită să apere pământul sfințit și pe oamenii care erau în preajmă. Totuși, dintre ei, tata era convins și de această dată că a fost vorba de o simplă coincidență.

Cum va fi vremea în weekend la Cluj. Vezi când va ninge din nou - Ştiri de  Cluj

Printre zâmbete

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Oamenii de știință au încrucișat un rechin cu peștișorul de aur. Acum, rechinul împlinește trei dorințe. Ultimele trei dorințe…

* Când o femeie decide să se răzbune, chiar și diavolul se așează să ia lecții!

* – Iubi, pregătește-ți ghetuțele.
– Auuuu, vine moșu’?
– Nu, am vândut mașina… mergem la mă-ta pe jos.

* Rozi către Gheorghe:
– Vreau să merg la Paris, să-mi cumpăr parfum, poșetă, pantofi.
– No, bine tu, dar tăte aiestea le poți cumpăra și de aici, de la noi!
– Mulțumesc, asta e tot ce am vrut să aud!

* Mă sună dentistu’:
– Dane, banii pe care mi i-ai dat sunt falși.
– Să mori tu?!? Da’ dinții pe care mi i-ai pus cum sunt?

* – Vorbiți bine engleza?
– Nu prea bine, dar în schimb dau fluent din mâini.

* – Tu, Mărie, ți-ar plăcea să fii măcar o zi bărbat?
– Da, mă Ioane, dar ție?

* Coadă la farmacie. Primul client dă rețeta și farmacista îi spune:
– 30 Ron, vă rog!
Al doilea îi dă rețeta.
– 45 Ron, vă rog!
Al treilea:
– 27 Ron, vă rog!
Al patrulea client devine nervos:
– Doamnă farmacistă, toți venim de la același medic, toți suntem cu aceleași rețete, care spun ”BMNȘCAĂDȘTCA M”, de ce unii plătesc mai puțin, iar alții plătesc mai mult?
Farmacista îi explică:
– Păi, uite… rețetele înseamnă:
– ”Bună Mirela… Nu știu ce are ăsta… dă-i și tu ceva acolo. Mulțumesc.

* Pe vremuri, mâncai o bucată de ciocolată și toată noaptea sex la greu.
Acum, nimic… au stricat și ciocolata asta.

* Un ardelean:
– Moșu’ meu o băut tătă viața pălincă ș-o trăit fără probleme până la 95 de ani. Mai greu o fost când l-or incinerat, că nu să mai stingea.

* Experții români au descoperit cum putem trece iarna mai ieftin: mergeți trei luni în vacanță în Zanzibar, costă mai puțin…

* De la o anumită vârstă mai simți fluturi în stomac numai atunci când primești mesajul: ”în contul dumneavoastră s-a virat suma…”

* Guvernul României. Comunicat de presă.
Din cauza reducerilor bugetare recente și a creșterii prețului electricității, gazului, motorinei, benzinei și uleiului, luminița de la capătul tunelului a fost stinsă.

* Eu o vreau pă Turcan la educație. E pasul firesc spre inteligența artificială.

* S-a constatat că preferințele femeilor dintre brad și molid este Pinul, însoțit de card!

* Lui Mendeleev i-a luat mult timp pentru a-i demonstra soției că pe primul loc este hidrogenul și nicidecum ea.

* Un chinez intră într-un local din America, se așează la bar și-i cere barmanului un whisky. În dreapta lui, Steven Spielberg. Chinezul, un mare fan al filmelor acestuia, îi cere un autograf. În schimb, Spielberg îi dă o palmă și îi spune:
– Voi, poporul chinez, ați bombardat Pearl Harbor, pleacă de-aici!
Chinezul, uimit, răspunde:
– N-au fost chinezii cei care au bombardat Pearl Harbor, ci japonezii.
– Chinezi, japonezi, taiwanezi, sunteți cu toți la fel, a replicat Spielberg.
Chinezul, jap-jap, îi dă două palme lu’ Spielberg și-i spune:
– Tu ai scufundat Titanicul. Strămoșii mei au fost pe acea navă…
Șocat, Spielberg răspunde:
– A fost un aisberg cel care a scufundat nava, nu eu…
Chinezul:
– Iceberg, Spielberg, Carlsberg… toți sunteți la fel!

* – Ce faci de sărbători?
– Aștept să treacă.

* Americanilor le fură Dorel motorină de 2 milioane de dolari, direct din baza de la Kogălniceanu, și noi credem că ne pot apăra de ruși.

* Trei ardeleni stau de vorbă.
– Ah, ah, ah!, spune primul și tace.
După o jumătate de oră, al doilea:
– Of, of, of! și tace.
După încă o jumătate de oră, al treilea:
– No, dacă mai vorbiți de politică eu plec.

* Una dintre cele mai importante diferențe dintre oameni și animale e că animalele nu permit celui mai idiot să fie șeful haitei!

* Mi-a zis nevastă-mea:
– Dacă te duci cu capra aia… divorțez!
Uite-așa se pierd tradițiile și obiceiurile din moși-strămoși de sărbători…

* Mi-am cumpărat un ceas deșteptător cu bâtă. Acum mă trezesc înainte să sune!

* Cică sărutul este cel mai bun mod de-a face pe cineva să tacă, eu cred că un pumn în gură are același efect.

* La notar:
– Cât costă un divorț?
– 1 000 de euro cu toate cheltuielile!
– Dar, când m-am căsătorit, am plătit la primărie doar 100 de lei.
– Din păcate, libertatea este mai scumpă!

* – Tată, eu sunt născut din maimuță?
Tatăl: – Da.
– Dar pe mine nu m-a născut mama?
Tatăl: – Ba da!… ți-am zis că ești născut din maimuță!

* Eu beau atât de mult alcool, încât dacă strănut, nu infectez, dezinfectez!

* Te-a supărat cineva? Afișează-i numărul de telefon într-o grădiniță și spune-le copiilor că este numărul lui Moș Crăciun…

* Știe cineva dacă mai vine Moșu’ anul ăsta? Poate stau cuminte degeaba…

* Cuvântul bărbatului e lege.
Cuvântul femeii este actul adițional care modifică legea…

* Comunicatul Guvernului:
Nu e curentul scump, sunteți voi săraci!

* O blondă și-a pierdut inelul cu diamant lângă un bloc. Fiind noapte, este aprins un felinar în spatele blocului. Vine polițistul și o întreabă:
– Căutați ceva, domnișoară?
Blonda: – Da, mi-am pierdut inelul cu diamant.
Polițistul: – Aici l-ați pierdut?
Blonda: – Nu, la blocul vecin, dar aici e lumină!

* Ion o vede pe Maria ieșind cu vaca din curte:
– Maria, unde te duci?
– la taur.
– Și cu vaca ce faci?

* – De ce cozonacul este de sex masculin și pâinea este de sex feminin?
– Cozonacul are ouă.

 

 

O fată și o carte

Sunt mereu în căutarea cărții ideale,
Care să mă cucerească de la prima pagină
Și să mă țină captiv până la final,
Prin parfumul de nou sau vechi,
Cuvinte menite să ajungă la suflet
Și provocări pe placul temperamentului meu.

Nu am idee spre ce titlu să mă aplec
Și nici măcar cine este autorul,
Dar ochii îmi sunt însetați de lectură,
Iar mintea se bucură de fiecare carte citită,
Chiar dacă știu că n-am găsit-o pe cea visată.

Pașii îmi sunt neobosiți în țelul meu,
Mă poartă prin biblioteci și librării,
Aidoma căutării unei partenere de viață
Și sperând că le voi găsi pe amândouă deodată:
O fată și o carte… pe o bancă din parc.

Poze : scris, mână, carte, persoană, citind, deget, palma, copil, albastru 4000x2663 - - 83259 - Poze frumoase - PxHere

 

Bulgărașul de zăpadă (13)

Pe acea vreme, se răsfăța în spatele casei noastre o întindere mare de teren pustiu, rămas după plecarea definitivă a unui evreu foarte înstărit și ale cărui clădiri au fost rase de pe suprafața pământului, fiind prea exorbitante pentru concepțiile conducătorilor de atunci. Nu a durat mult și în locul rămas viran s-a mutat o autobază cu numele de IRTA, din cât îi mai rețin eu denumirea. Zeci de camioane erau garate acolo peste noapte, iar dimineața se cutremurau ferestrele caselor când porneau la treabă prin gropile tot mai mari de pe stradă. Seara se întâmpla la fel, doar că în sens invers, iar huruitul motoarelor și trepidatul provocat de mastodonții pe roți ținea până aproape de miezul nopții. Uneori, tot cu ajutorul acestor mașini se aducea pietriș de la Someș, pentru a nivela traseul de pe uliță, dar era o cârpeală care nu dura mult.

Noi, copiii, eram singurii care se bucurau la vederea atâtor mașini impresionante, la volanul cărora admiram bărbați puternici și, uneori, îngăduitori cu noi. Îi vizitam de dimineață, în speranța că-i vom convinge să ne lase în cabină, ba chiar să ne ducă până intrarea pe șosea. Iar pentru asta foloseam toate trucurile de care eram în stare, lăudându-le camionul, admirându-le hărnicia în întreținerea lui și măiestria de la volan, intrându-le în grații prin aducerea unei scule anume din trusa pentru reparații sau povestindu-le ceva amuzant din viața noastră. Duminica aducea liniște în garajul autobazei, dar pentru noi însemna o altfel de distracție. Paznicul era bătrân și adormea în ghereta lui, în timp ce noi ne străduiam să ajungem la o ușă lăsată deschisă de vreun șofer, să pătrundem în cabină, să răsucim volanul și să ne închipuim că suntem conducători auto pe șosele. Mirosul de benzină ni se părea cel mai plăcut parfum, iar pielea neagră de pe scaune ne oferea un confort de vis. E drept că nu întotdeauna găseam o mașină pe care să o putem explora, dar se aflau acolo și alte mijloace de distracție, cum ar fi rezervorul gigantic al unei cisterne, din care se alimentau camioanele. Și aici se întâmpla ca lacătul să nu fie pus întotdeauna, iar noi profitam de asta, spălându-ne pe mâini cu benzină, după cum am văzut că făceau șoferii. Doar când se trezea nea Ștefan și ne fugărea, cu gura mare și o bâtă fluturând în mână, trebuia să fugim din curte și să așteptăm pe aproape o altă ocazie. Știam noi că era om bun și nu ne-ar fi lovit niciodată, dar îl respectam pentru că și el închidea ochii la unele boacăne.

În schimb, părinții mei erau foarte necăjiți de vecinătatea cu acest garaj și de șoferii care le făceau multe probleme. Cel mai grav era faptul că ne polua constant fântâna, prin gălețile unsuroase cu care scoteau apă pentru mașini. Apoi cu pietrele pe care le aruncau în nucul nostru mare de la drum și din care unele ricoșau în ferestrele casei, spărgându-le. Și nu în ultimul rând, nu le plăcea deloc când veneam murdar cu vaselină și mirosind de la o poștă a benzină.

Poate vă întrebați ce legătură are această expunere cu pământul atât de dorit din capătul grădinii noastre, dar se va dovedi că există una… regretabilă. S-a întâmplat în cea mai neagră noapte de pază a tatălui meu, atât de întunecată încât nici luna cu stelele ei nu au putut să transmită măcar un strop de lumină. Deși nu era prea frig, tot se impunea un foc, măcar prin el să se poată vedea ceva în apropiere. Numai că și flăcările lui se înfiripau prea timid, de parcă s-ar fi rușinat să se expună într-o atmosferă acoperită de pătura norilor. Părintele meu știa că vecinul Ion nu avea de venit în noaptea asta după găleata obișnuită de pământ, deci îi va lipsi și vinul lui, iar asta îi transmitea un presentiment sumbru. Bănuiala a început să-și arate justificarea în momentul când, din întunericul dens, s-au apropiat de el patru siluete de bărbați. Pe doi dintre ei îi cunoștea ca fiind șoferi în autobază, dar asta nu-l liniștea deloc, pentru că ceilalți veneau împingând o roabă cu saci și unelte.

– Bună seara, bade Petre!, se adresă șoferul din față, un bărbat de-o vârstă cu tata, dar mai bine făcut și cu un prestigiu care inspira teamă.

Se știa că-i un oșean temperamental, ușor de scos din fire și greu de potolit în orice încăierare. Nu degeaba avea o cicatrice respectabilă pe față, după o bătaie în care și el a tăiat pe mulți, de aici și porecla de Cuțitaru. Colegul lui era mai mic de statură, ceva mai plinuț, prieten de pahar și năzbâtii, pe numele Buiacu. E posibil ca și ăsta să fie tot o poreclă dobândită prin comportamentul lui pretențios. Paznicul de ocazie i-a examinat pe cât îi permitea lumina plăpândă a focului și cele două lanterne mânuite de șoferi.

– Bună seara vă zic și eu, a răspuns el cu inima îndoită. Dar asta depinde numai de noi.

– Că bine zici, vecine, îl completă zâmbind Cuțitaru. Va fi bine pentru toți dacă ne lași să încărcăm niște pământ din ăsta, iar dumneata primești o sumă frumușică, fără să faci nimic. Oricum, am auzit că altora le-ai dat și pe gratis, ba chiar ai vrea să scapi de el.

Oșeanul își concretiză oferta printr-o bancnotă de o sută de lei, pe care o arătă și apoi o îndesă în buzunarul din dreapta pufoacei lui tata. Erau bani frumoși pe atunci, însă niciun om onorabil nu ar fi acceptat o tranzacție impusă, de parcă părerea lui n-ar mai fi contat. Părintele meu gândea la fel și de aceea a scos ușor hârtia albastră, sugerând cât se poate de politicos că nu vrea să o accepte.

– E drept că le-am dat oamenilor câte ceva, să-și încerce norocul în diferite necazuri, dar văd că voi veniți să cărați cât toți laolaltă. La ce vă trebuie atâția oameni și saci? Pun rămășag că vreți să umpleți o basculantă și să lăsați în urma voastră o groapă urâtă. Adevărat e că mă apasă problemele pe care mi le-a adus terenul ăsta, dar acum e sfințit și luat în inventarul miliției. Popa și șeful de post mi-au dat o sarcină, iar eu am promis că o voi duce la capăt, pe cât voi putea.

Amândoi șoferii au izbucnit într-un râs batjocoritor, imitați ca la comandă de ajutoarele lor. Cuțitaru s-a apropiat de urechea tatei și i-a șoptit pe un ton amenințător:

– Popa și miliția nu-s aici, acum, să te ajute. Așa că te sfătuiesc să iei banii și să stai liniștit sau o să te plătesc cu ăsta, termină el amenințarea, arătându-și ditamai cuțitul pe care-l purta la brâu.

va urma

Cuțite - Arrow

 

De actualitate

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Femeia este un amestec de sens, non-sens, contra-sens și dublu sens!

* – Draga mea, am luat bilete și mâine mergem la concert în aer liber!
– Dacă o să fie vijelie?
– Nu o să fie. E doar Mozart anunțat în program.

* Ce spune un moldovean, dimineața, la prima oră?
– Ciroză-i viața!

* Legea lui Arhimede:
Orice prost scufundat în politică este împins de jos în sus cu o forță egală cu prostia dislocuită.

* Masturbarea este interzisă în CONSTITUȚIE. Așa spune în articolul 17: ”Nimeni nu-și poate face dreptate cu mâna lui”.

* – Tati, bărbații ajung în iad?
– Doar burlacii, fiule. Ăia căsătoriți plătesc aici, pe pământ…

* În prag de Crăciun, soția își ceartă soțul.
– Ești ditamai căpitanul de Securitate și nu ești în stare să faci rost de niște carne! Mai ales că fostul tău coleg de liceu, Fane, e director la abator!
Bătut la cap, securistul sună la abator și cere cu directorul.
– Bună, Fane, sunt Gică…
– Să trăiți, tovarășe căpitan!
– Hai, măi, nu mă lua așa…
– Tovarășe căpitan, eu respect gradele!
– Bine, bine… Măi, mă bate nevastă-mea la cap… mă poți ajuta cu niște carne, acum, de sărbători?
– Sigur că da, să trăiți! Vă trimit porc, vită, pui, tot ce aveți nevoie, să-mi dați vă rog adresa și să-mi spuneți cât vreți!
– Mulțumesc, Fane! Dar, să ne înțelegem, am fost colegi, da? Deci cu bani, da?
– Sigur că da, tovarășe căpitan, vă trimit și 500 de lei!

* Explică-i tu unui străin…
Că românii mănâncă mușchi țigănesc și negrese!

* – Cum se numesc femeile care au absolvit facultatea de electronică?
– Electrocasnice!

* – Mama, de ce a plecat tata de acasă?
– Tu știi să ștergi conversațiile de pe WhatsApp?
– Da…
– Ei bine, tac-tu nu știe…

* În România este imposibil să slăbești, atâta timp cât toate relațiile încep cu ”mânca-ți-aș” și se termină cu ”mânca-mi-ai”.

* Apicultor autorizat, execut ieftin și BIO mărire de buze, sâni și fese!

* Aveți covid? Vreți? Am un văr care aduce covid sfințit din Israel, nu porcărie chinezească.

* Pentru cei pasionați de istorie:
– Cum se numea Mircea cel Bătrân în tinerețe?

* În povestea modernă, Făt Frumos nu-l mai bate pe Zmeu, îl ia de nevastă!

* Stă toată lumea pe telefon în metrou…
Și apare o nesimțită cu o carte.

* Sunt așa sărac, încât am bătut 10 minute cu pumnul în masă, ca să creadă vecinii că fac șnițele.

* Crezi că e tragic să treci printr-o despărțire?
Să vezi când ai 2 iubite și una te vrea cu barbă și alta fără.

* De ce îi zice ciorbă de perișoare și nu ”chifteluțe subacvatice”?!

* Problemă de matematică:
Dacă am 5 banane într-o mână și 5 pere în cealaltă… de ce nu am cumpărat o pungă?!

* Ai observat că miezul de nucă are forma creierului? Bine, mai sunt și nuci seci!

* Trăiți-vă viața! Să nu se plictisească popa când vă spovediți!

* – D-le doctor, eu tot văd capre negre!
– Ați văzut vreun psiholog?
– Nu, doar capre negre!

* Femeia nervoasă, prin casă. Bărbatul stă liniștit la masă.
– Și deci iar mă contrazici?, zice femeia.
– Dar n-am zis nici-un cuvânt!
– N-ai zis, dar asculți agresiv!

* Adam și Eva sunt izgoniți din rai. La plecare, ei întreabă:
– Doamne, cine va spăla vasele?
Dumnezeu le spune:
– Vă voi pune la o încercare. Vă veți sui într-un copac și voi da drumul la o pisică sălbatică să vă chinuie. Cine va vorbi primul, acela va spăla vasele toată viața. Zis și făcut.
Vine pisica și se urcă pe Eva, o zgârie pe picioare, o mușcă, Eva, niciun cuvânt.
Trece pisica la Adam. Îl zgârie pe picioare, îl mușcă, se ridică mai sus și observă între picioare doi motocei. Pisica începe să se joace cu ei și, la un moment dat, observă un șoricel ce părea mort și care începe să se miște și să crească. Și-a luat atunci poziția de asalt, dar când să sară, Eva a urlat:
– Zât, fire-ai să fii de pisică!
De atunci a rămas lege: femeile spală vasele! 🙂

* Am și eu o întrebare: dacă glumele mele nu vă fac să râdeți, pot să vin la voi acasă să vă gâdil?

* – Iar ai băut!, îi zice nevasta.
– Nu.
– Repetă după mine: un vultur stă pe pisc cu un pix în plisc.
– La naiba, am băut!

* Soția pleacă într-o delegație și când se întoarce găsește în sertarul cu lenjerie intimă o pereche de chiloți care nu erau ai ei. Furioasă, își ia soțul la rost. Acesta se apără:
– De unde să știu eu, dragă… nu spăl eu rufele!
Imediat, soția o interoghează pe servitoare. Aceasta, foarte indignată, se apără și ea:
– Chiar nu știu, doamnă! Nu-s ai mei! Eu nici nu port chiloți! Dacă nu mă credeți, întrebați-l pe domnu’!

* Cum vrei să meargă treaba într-o țară în care 70% dintre locuitorii ei sunt virusologi și epidemiologi?
Nu mai găsești lăcătuși, mecanici, sudori, medici, profesori, ingineri etc.
Doar savanți la tot pasul!

* Sexul cu o femeie trecută de 40 de ani este ca un ou cu surprize…
Nu știi niciodată dacă are orgasm, astm sau convulsii.

* Bunicul meu mi-a povestit cum i-a avertizat de la început că Titanicul se va scufunda, dar l-au ignora. El i-a avertizat din nou că o să se scufunde și o să fie mulți morți, dar ei au rămas indiferenți. Și totuși, el nu s-a lăsat și a continuat să le spune de mai multe ori… până l-au dat afară din Cinema!

La apusul toamnei

Am prins soarele de-o rază
Și îl trag cu mâna dreaptă,
Că prea se îndepărtează,
Tocmai când frigul ne-așteaptă.

Cu mătura-n mâna stângă,
Nu las norii să se-adune
Și lumina s-o restrângă,
Dacă n-au intenții bune.

Număr gradele cu teamă
Și îmi ies tot mai puține,
Iar unele, bag de seamă,
Sub minus se simt mai bine.

Dimineața-i somnoroasă
Și se-nvelește în ceață,
Apusul iute se lasă,
Cu aluzii pentru viață.

Toamna-i pe picior de ducă,
A terminat inventarul
Până la ultima nucă,
Și-n curând trece hotarul.

Copt Bruma Frunze - Fotografie gratuită pe Pixabay

 

Bulgărașul de zăpadă (12)

Familia Bercovici era pe atunci cea mai înstărită de pe strada noastră. Pentru mine păreau și cei mai bogați oameni din localitate, dar ce știam eu în anii aceia de copilărie. Îl admiram pe domnul Șiomon, capul familiei, cum venea de la servici într-un costum impecabil, cu o geanta de piele în mână și ochelari cu rame aurii. Nu știam ce lucrează și cât câștigă, dar mă impresiona când îmi zâmbea și adăuga câteva cuvinte sau chiar o invitație în casa lui mare și frumoasă. Cea mai mare și frumoasă din împrejurimi, cu camere multe și mobilier de lux, unde îi întâlneam băiatul de-o seamă cu mine, David.

Ca și mine, David a fost lovit de poliomelită și a rămas cu sechele la picioare. Deși nu putea să meargă, purta proteze și făcea zilnic exerciții de recuperare cu ajutorul menajerei care le îngrijea și casa. Acolo le mai admiram pe doamna Bercovici – o femeie plinuță, foarte preocupată de aspectul ei fizic – și fata de șaisprezece ani, Maria. Pe cea din urmă mi-o amintesc ca pe un înger înveșmântat mereu într-o rochie albă, un păr negru, lung până aproape de genunchi și un zâmbet călduros care îți topea inima în câteva secunde. Eu mă trăgeam până în antreul încăpător, având grijă să nu murdăresc covorul gros de la intrare, locul în care îmi așteptam prietenul de joacă. Menajera îl aducea pe un cărucior, odată cu jucăriile alese pentru a ne delecta în acea zi. Iar acestea erau nenumărate și din cele mai uimitoare, de parcă intrasem în raiul jucăriilor: avioane de diferite mărimi, soldați dotați cu arme de tot felul, lego, cuburi, puzzle-uri, mașini de pompier, de poliție, de salvare, dar mai ales o mașinuță care mergea în cerc aproape un minut, până trebuia trasă din nou cheia. Fiindcă mă asemănam în ce privește problemele cu deplasarea, eu eram singurul copil acceptat pe lângă David, părinții evitând astfel răutățile prin care cei sănătoși ar putea să-i afecteze sufletul sensibil. Însă nici eu nu puteam să-l vizitez decât atunci când mama lui considera că starea lui de spirit necesită o socializare cu cineva din lumea exterioară.

Țin minte când mi-am întrebat părinții de ce familia Bercovici e altfel decât oricare alta pe care o cunoșteam și am reținut un singur cuvânt: ”evreu”. Acea denumire, necunoscută mie pe atunci, a început să-și deconspire valențele în anii 60, când s-a dat o lege care le permitea evreilor să plece din țară, oriunde ar fi fost primiți. Doar că nu puteau duce cu ei decât o anumită sumă de bani, iar averile rămase intrau în posesia statului. Parcă revăd freamătul care a cuprins întreaga localitate, transmisă și mie prin veștile pe care le auzeam de la ai mei și vecini. Mulți ”jizi” s-au hotărât să plece, iar printre ei se numărau și cei din familia Bercovici. Își vindeau mobilierul, hainele scumpe și bijuteriile, iar banii obținuți îi cheltuiau pe petreceri organizate seri la rând, prin rotație. Eu priveam trist de peste drum cum vin musafiri țanțoși și ascultam muzica, cântecele vesele și glasurile puternice care se auzeau din casa impresionantă. Acolo nu mai era loc pentru mine, iar chipul lui David nu se mai arăta, măcar la una dintre ferestrele care dădeau spre stradă. Nici n-ar fi putut de unul singur, așa cum nici eu nu puteam să intru printre picioarele invitaților.

Am plecat la internatul școlii înainte ca vecinii noștri să părăsească țara, iar mama mi-a scris cum a fost această despărțire. Domnul Bercovici, așa cum îi spuneau majoritatea consătenilor, a venit pe la noi acasă, doar cu o zi înainte de marea plecare. Era trist și purta în mână o valiză, ca un simbol al călătoriei care-l aștepta. Tata s-a simțit onorat de vizita unui oaspete atât de respectabil și nu știa cum să-i facă mai plăcută șederea. Distinsul vecin nu era omul care să piardă vremea cu formalități și a trecut direct la subiect.

– Bade Petre, s-a dus vorba despre pământul dumitale, cum că ar avea calități deosebite, dar eu n-am avut încă ocazia să-i testez valoarea. M-am gândit mult în ultimele zile la asta, mai ales că David al meu are aceleași necazuri la picioare ca și băiatul dumitale. Doar știi că erau parteneri de joacă și se înțelegeau bine. Pe mine, însă, nu m-a lăsat inima să-l trimit singur în sanatorii și mă rugam lui Dumnezeu să-i redea sănătatea. Constat că nu a fost destul, pentru că Domnul așteaptă să punem și noi mâna la ajutorul pe care îl cerem. Ocupat cu alte treburi, am tot amânat să încerc un tratament cu ceea ce era aproape, lutul la care apelează tot mai mulți oameni și care se spune că a făcut minuni. Nu știu în ce măsură sunt reale spusele oamenilor, dar nu strică să încerc și eu această metodă. De aceea o să te rog să-mi dai și mie puțin din pământ, cât încape în această valiză.

Mirat de această cerere, venită din partea unui om cult și cu educație aleasă, tata și-a exprimat și de această dată scepticismul.

– N-aș vrea să vă faceți mari speranțe, pentru că eu chiar nu cred în miracole de acest fel. În plus, știu că mâine plecați din țară și nu aveți timp să-i faceți băiatului un tratament pe îndelete.

Vecinul zâmbi îngăduitor și continuă cu explicațiile:

– Tocmai de aceea am venit cu această valiză. O să duc lutul în America și mă voi folosi de el după ce va fi examinat de specialiștii de acolo. Am prieteni care se ocupă cu așa ceva. Știu că o să fiu controlat la vamă, dar le voi spune că mi-am luat din pământul meu, pentru a-mi astâmpăra dorul de patrie, de pământul pe care m-am născut. În ce ne privește, să știi că nu-l vreau de pomană, ci o să-ți ofer un divan foarte confortabil la schimb. De asemenea, te rog să primești această jucărie pe care o adora Petruca dumitale de câte ori venea să se joace.

Cu aceste cuvinte, domnul Bercovici a scos din buzunar mașinuța cu cheiță la care visam de când am văzut-o prima oară. Părintele meu a fost mai mult decât încântat să facă această ”afacere”, după cum s-a lăudat el după aceea. Dacă un evreu vrea o bucățică din pământul lui, pentru care vine cu astfel de daruri, e clar că trebuie să aibă o putere pe care el n-o putea înțelege. Astfel că tata s-a ales cu un divan frumos, iar eu am putut să mă joc cu mașinuța de vis până m-am plictisit și am abandonat-o. Adică atunci când am văzut la cineva o jucărie și mai și: un elicopter cu telecomandă.

Au trecut câțiva ani și s-a întâmplat să primim o scrisoare din SUA. Domnul Bercovici ne informa că și-a găsit un post bun la un institut de cercetare, iar David a început să meargă pe picioarele sale. Ne-am spus că acolo se găsesc tratamente pentru cei cu handicap, nicidecum la posibilitatea ca pământul nostru să-și fi făcut efectul.

Divan - Sufragerie - OLX.ro