O bere caldă

În luna septembrie a fiecărui an se sărbătoresc zilele orasului Baia Mare, zile care au și un titlu sugestiv : Sărbătoarea Castanelor. Străzile din cele doua centre ,cel vechi și cel nou, sunt inundate de mirosul îmbietor al castanelor prăjite pe loc, dupa care poti savura un must dulce din struguri de viță nobilă, storsi la fața ta. Printre alte atracții, sunt recitalurile de muzică populară si usoară, tonetele cu tot felul de gustări si băuturi, precum și meșteșugarii care-și expun obiectele de artizanat. Anul acela, băimărenii au avut parte de o sărbătoare scăldata de un  soare darnic, cum rar întalnesti în mijlocul toamnei. O vreme ce te invita la ieșire și la cheltuială, dacă te ținea buzunarul.

Așa am făcut și eu cu prietenul meu Mitru, care a insistat să folosim Trabantul lui în vizitarea locurilor bifate pentru acea zi. Am urcat la barajul Firiza, unde am băut o bere, iar Mitru un suc, firește. Avantajul meu! Dupa ce ne-am fâțâit puțin pe acolo, am coborat in centru pentru a asculta cativa soliști. Eu mi-am mai luat o bere, iar șoferul meu niște castane fierbinți și un pahar de must. Se făcea ora 14.00, era prea cald și ni se făcuse foame. Ne-am înțeles să căutam o masă la umbră și să comandăm niște mici. Am găsit locul potrivit pe terasa restaurantului București, sub o umbrelă și având alături o fântână arteziană ce ne răcorea sufletul. Pe mine m-a atras încă o bere pe langa mâncare, pe când Mitru a comandat o cafea și a aprins o țigară. Problema era că după cele trei beri trebuia să găsesc un loc în care să mă ușurez, ca tot omul. Înăuntru restaurantului nu se putea intra fiindcă se pregateau mesele în vederea unei petreceri organizate de primărie. Prin apropiere nu era nicio toaletă publică, iar lumea mișuna peste tot. Nu voiam să-i stric ziua prietenului meu cerându-i să ne ridicăm și să mergem deja acasă, așa că mi-a venit o idee pe care i-am împărtășit-o. A fost de acord cu mine, iar eu am luat sticlă de bere goală de pe masa și m-am dus la mașina care era parcată aproape. Am intrat înauntru și m-am ușurat în ea, avand grijă să nu fiu observat din afara. I-am pus capacul înapoi să nu elibereze mirosul în cabina și am așezat-o între scaune. Apoi m-am intors la masă, eliberat de presiune și cu pofta de a mai goli o sticlă.

Atunci s-a apropiat de noi un tip cherchelit și cu mult tupeu. Și-a adus un scaun și, dupa ce s-a așezat între noi, i s-a adresat lui Mitru:

– Dom-le, îmi dai, te rog, o țigară?

– Nu am, i-a raspuns acesta indispus.

Mitru avea alergie la bețivi și uneori mă apostrofa și pe mine când depașeam măsura pe care o considera el rezonabilă. Tipul nu se lasa:

– Cum nu ai, dom-le, că văd scrumiera cu chiștoace pe masă?

– Nu mai am.

– Nu se poate să nu mai ai una. Uite ce e: pe mine mă cheama Buda și sunt rudă cu polițistul de la circulație, ăla rău. Nu-mi stă in obicei să cer, dar acum s-a întamplat să rămân fără țigări. Nu fi așa zgârcit că te văd bine îmbrăcat .Ce fel de om ai fi dacă fumezi și nu ai țigări? Dă-mi și mie una și te las în pace, că doar oameni suntem.

Eu mă amuzam. în timp ce prietenul meu era din ce în ce mai iritat. Sperând că va scăpa de pacoste, a scos o țigară și a întins-o musafirului nepoftit. Acesta a cerut și un foc, iar după ce a tras cu nesaț câteva fumuri, a reînceput cicăleala:

– Vezi, asta nu-mi place la tine! Aveai țigări și m-ai mințit că nu ai. Ce fel de om face așa ceva? Îți spun eu: un ipocrit si un zgârâie-brânză. Eu nu sunt așa. Mi-aș da și haina de pe mine dacă mi-ai cere-o! Rea e lumea dom-le, și tu faci parte din ea.

Simțeam că Mitru e la capătul răbdării, așa că am cerut chelnerului nota de plată și ne pregateam să plecăm. Dar cel care zicea că-l cheama Buda nu se lasă. Dupa ce am achitat, s-a întors spre mine:

– Dom-le, dai o bere?

Aș fi putut să fac asta, dar tipul îmi devenise antipatic iar Mitru mi-a facut un semn discret a negare. Așa că am motivat:

– Trebuia să-mi spui când a fost chelnerul aici. Acum nu-l mai chem.

– Lasă, dom-le, că-l chem eu. Dumneata doar să plătești.

Zicând astea, a început să facă semne repetate către ospatar. Noi am profitat de ocazie, ne-am ridicat de la masă și am pornit spre mașină. Ne-a văzut destul de repede și ne-a ajuns din urmș, strigând:

– Ce faci, dom-le? Promiți o bere și fugi? Ce fel de om ești și tu? Ai grijă că am relații la poliție și pot să fac să rămâneți fără carnet.

Între timp, am ajuns și am intrat în mașină, dar el a prins de ușa șoferului, adică a lui Mitru, nelăsându-l s-o închidă și insistând:

– Da-ți, mă, o bere! Aveți mașină și nu puteți să-mi platiți o bere? Ce fel de oameni sunteți?

Atunci mi-a venit ideea salvării și a răzbunarii. I-am întins sticla în care m-am ușurat și i-am urat poftă buna! A luat-o rânjind și reproșându-ne:

– Vezi că se poate! Trebuie să insiste omul atât pentru o bere? Păcat ca ați ținut-o în mașină și s-a încălzit.

În timp ce el îi scotea capacul și o ducea la gură, noi am demarat rapid din loc. Poate că în starea în care era nici nu și-a dat seama că bea urină. Eu cred că a meritat-o și nu mi-am făcut mustrări de conștiință.

Advertisements

2 thoughts on “O bere caldă

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s