Actualitatea în comentarii şi epigrame

-A fost ziua regelui nostru,Mihai I,iar poporul a sărbătorit-o ca şi cum ar fi fost ziua Romăniei.Chiar şi parlamentarii au ţinut să fie de faţă atunci când majestatea sa a luat cuvântul de la tribuna şi l-au aplaudat îndelung.El a fost şi este un rege şi un om care nu a pierdut nici o ocazie pentru a face loby ţării sale,deşi a fost obligat de către comunişti să abdice.Acum,că a revenit printre noi,mulţi dintre noi îl purtăm în suflet,acolo unde va rămâne mereu rege,iar istoria va arăta cât de preţuit a fost el de-a lungul anilor.Doar pe preşedintele în funcţie,Traian Băsescu,îl macină invidia şi nu concepe ca cineva să fie atât de îndrăgit de mase,drept urmare nu scapă nici un prilej ca să-l atace.Aruncă vorbe veninoase pe care,din fericire,regele le ignoră cu demnitate.Ca atare,cred că i s-ar cuveni şi lui nişte versuri înţepătoare:

Către regele Mihai,/Mare pizmă poţi să ai,/Dar ca el nu ai să fii,/Zece vieţi de ai trăi.

-S-a ajuns la un consens în cadrul UE şi astfel se crede că s-a evitat o criză care ameninţa Europa.Astfel Grecia v-a fi iertată de jumătate din datoria către bănci,iar la cealaltă jumătate îi va fi redusă dobânda.Părerea mea este că aceasta nu e decât o soluţie temporară şi guvernul elen va continua să se împrumute pentru a putea plăti salariile şi pensiile foarte mari,în comparaţie cu alte ţări care au cultul muncii,dar nu şi al veniturilor nejustificate.Ar trebui schimbate nişte mentalităţi care duc la inechităţi,doar de dragul pătrării unei uniuni.Nouă de ce nu ni se şterge o parte din datorie?Cred că se impune o epigramă,pe această temă:

Prin urmare şi-aşa deci,/Iar îi ajutaţi pe greci,/Ei primesc o sumă mare,/Noi mâncăm pâine cu sare.

-Echipa de fotbal Steaua Bucureşti,păstorită de Gigi Becali,a fost eliminată din lupta pentru Cupa României de către Poli Timişoara,care activează în liga a-II-a.Pentru fanii clubului e o deziluzie,care era previzibilă,având în vedere maniera în care patronul echipei se joacă,cu antrenorii şi jucătorii.E ca un copil naiv ce vrea să câştige şi bani din fotbal,dar să aibă şi jucători buni.Ori în fotbal trebuie să investeşti mult timp şi,poate,cu timpul vei avea şi beneficii materiale.El ar vrea să aibă şi capra şi varza,ceea ce mi-a  inspirat câteva versuri:

A fost o stea ce-a strălucit/Şi m-a făcut pe mine fericit,/Dar azi,când un oier o păstoreşte,/Obrazul meu de fan mi se-nroşeşte.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.