Deac Gheorghe şi pasiunea pentru şah

Am învăţat să joc şah deodată cu abecedarul şi amândouă deprinderile mi-au fost de mare folos de-a lungul vieţii.Se spune că dacă nu ai o pasiune,o preocupare educativă,e bine să-ţi găseşti una spre care să-ţi canalizezi energia,altfel ea se va revărsa spre viciile atât de multe şi ademenitoare.Studiind şi jucând şah,am cunoscut mulţi oameni minunaţi,iar dacă printre ei s-a strecurat câte unii mai puţin lăudabili,ei nu au fost decât excepţii.Unul dintre acele persoane deosebite,pe care-l consider mentorul meu în sportul minţii,a fost Deac Gheorghe,din Baia Mare.

Era în anii “70 şi eram angajat la cooperativa “Someşul” din Seini.Comenzile erau puţine şi remuneraţia în consecinţă.Am aflat despre desfăşurarea sferturilor de finală,din cadrul campionatului naţional de şah.Câteva săptămâni am făcut naveta Seini-Baia Mare şi am făcut o impresie bună.Aşa l-am cunoscut pe Deac,un om micuţ şi firav de statură,dar cu o privire cercetătoare,o minte ascuţită şi o politeţe remarcabilă.Avea o funcţie importantă în cadrul Consiliului Judeţean şi posibilitatea să ajute pe mulţi iubitori ai eşichierului să-şi găsească un loc de muncă,o locuinţă sau,pur şi simplu, le oferea bonul lui de masă.A înfiinţat o echipă de şah în care m-a cooptat şi pe mine şi prin care am ajuns să fim fruntaşi în judeţul Maramureş.Aveam o motocicletă şi totuşi îmi era greu să fac mereu naveta,una din cauze fiind şi costul benzinei.De câteva ori mi-a dat din banii lui de buzunar,numai să merg la meciuri.Apoi mi-a găsit un serviciu în Baia Mare,mai bine plătit şi cu cazare la un cămin de nefamilişti.Echipa de şah a devenit a doua mea familie,iar el un prieten de nepreţuit şi un ajutor spiritual important.Fără să etalez o falsă modestie,pot spune că deşi eram un bun jucător şi repurtam victorii preţioase în faţa unor adversari redutabili,în faţa lui Deac clacam şi nu reuşeam să-l înving.Probabil că mă copleşea personalitatea lui.

Am fost la multe meciuri împreună şi m-am simţit foarte bine,mai ales că el era coleg de cameră cu mine.Avea un sensibil simţ al umorului şi-ti doreai mereu să-i fi în preajmă.De aceea mi-a părut nespus de rău când a trebuit să mă mut din Baia Mare,fapt care a dus la pierderea legăturii dintre noi.Am auzit că a ieşit în pensie şi lucrează la o firmă,cu jumătate de normă.Eu simt încă o dată cât de adevărată e zicala precum că atunci apreciezi cu adevărat ceva,când nu mai ai parte de el.Eu totuşi mai sper să ne-ntâlnim şi să mai jucăm câteva partide,în amintirea vremurilor bune.Ar însemna enorm pentru mine şi sper să-i facă şi lui plăcere.Până atunci îi mulţumesc pentru tot!Din înimă!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.