Metamorfoza (IV)

În cea de-a patra zi a vacanţei, au decis să stea toată ziua pe plajă şi să prindă ceva culoare pe când se vor întoarce acasă. Căldura părea să revină pe malul mării, şi pe la ora 10 erau întinşi pe pătură. Mai erau destui tineri lenevind pe nisip, iar unii, mai îndrăzneţi sau încurajaţi de vreun stimulent mai mult sau mai puţin legal, făceau scurte incursiuni în apă. Pe la amiază, au intrat şi ei la o bălăceală şi un meci de volei acvatic cu vecinii de cort. Erau o pereche de olteni din Gorj şi veniseră de două săptămâni. Bronzul lor îi făceau invidioşi pe mulţi. Când s-au retras la prânz, au revenit şi Doina cu Paul pe mal, unde s-au gândit să mănânce nişte mici, aduşi de la restaurantul din apropiere. Apoi s-au întins din nou la soare. I-au trezit oltenii, chemându-i în apă:

– Haideţi că o să vă ardă soarele, zise Marin. Nu e bine să vă expuneţi dintr-o dată.

– Mergeţi voi cu Doina, a răspuns Paul. Rana de la picior mă supără încă şi mă tem să nu mai calc pe vreo piatră mai ascuţită. Cred că şi prima dată asta s-a întâmplat.

Într-adevăr, deşi începuse să se cicatrizeze, îl mai durea încă atunci când călca pe acel loc. Olteanul insistă:

– Măcar chemaţi-vă rudele, să fim mai mulţi.

Doina întrebă mirată:

– Despre ce rude vorbeşti? Noi suntem singuri.

– Cei care sunt în cort la voi. Ne-au spus că ştiţi de ei.

La auzul acestei veşti, amândoi au sărit în sus şi s-au grăbit spre locul de campare. Cortul era închis, dar dinăuntru se auzeau zgomote. Paul a tras fermoarul şi a văzut cum doi tineri în costume de baie cotrobăiau prin lucrurile lor. La apariţia lui s-au năpustit spre ieşire, dar Paul i-a îmbrăncit şi au căzut toţi trei în interior. Tânărul băimărean era mai solid ca ei şi a încercat să-l imobilizeze pe cel mai apropiat. A intervenit celălalt şi a fost nevoie să le aplice căteva lovituri de pumn. În cădere, unul a nimerit cu mâna pe o furculiţă de inox şi a înfipt-o în spatele lui Paul, în apropierea umărului. Acesta s-a schimonosit de durere ,suficient timp cât cei doi, printr-un efort conjugat, să-l proiecteze de pe ei afară, pe nisip. Apoi şi-au luat tălpăşiţa, în timp ce Doina a sărit să-şi ridice iubitul. Acesta a asigurat-o că e bine şi rana e superficială, dar fata a insistat să intre imediat în cort  pentru a-l îngriji. Căzuse pe locul împunsăturii, trebuia curăţat de nisip şi pansat. Bineînţeles că Paul a refuzat să meargă la un cabinet medical şi sarcina aceasta i-a revenit, din nou, Doinei, care l-a atenţionat:

– Se pare că nu-ţi prieşte marea. Suntem aici de câteva zile şi te-ai rănit de două ori. Ce să mă fac eu cu tine, băieţaş?

Tânărul se uită în ochii ei şi zâmbi spăşit:

– Nu am luat în socoteală că vom fi martorii unui naufragiu şi apoi al unui jaf.Cred că ştiu ce căutau şi sper că n-au apucat să găsească.

Fata îşi aminti de mapă şi se grăbi să verifice. Spre uşurarea ei, o găsi în buzunarul ascuns al valijoarei. Era evident că cineva voia neapărat s-o recupereze, iar ei erau o ţintă expusă. Nu degeaba avea ea îndoieli temeinice în ceea cel privea pe comisarul Virgil Stănescu. S-au sfătuit amândoi şi au ajuns la concluzia să se întoarcă acasă a doua zi. Poate că la capătul ţării nu vor mai fi hărţuiţi şi vor putea să apeleze la autorităţi necompromise. Părerea de rău că-şi vor întrerupe concediul visat le-a fost atenuată de vremea care s-a stricat către seară, când a reînceput să bată vântul şi să plouă în aversă. Dimineaţă s-au trezit devreme, au luat micul dejun, au împachetat şi, după ce i-au trezit pe olteni pentru a-şi lua rămas bun, au pornit spre gară. Trenurile nu mai erau aglomerate şi au avut o călătorie lejeră şi odihnitoare. În Baia Mare au găsit o vreme însorită şi călduroasă, iar mama lui Paul i-a întâmpinat cu încântare şi cu o masă îmbelşugată. Își luase o zi liberă pentru a le găti o mâncare de care n-au avut parte la uşa cortului: o supă pe găină, sarmale şi cartofi natur cu carne de pasăre. În timpul mesei au povestit impresii de la mare, fără să pomenească de problemele care le-au avut. După masă, tinerii s-au retras în apartamentul Doinei pentru a viziona DVD-urile găsite.

Pe prima din ele era o paradă de tinere nud filmate din toate poziţiile şi cu comentarii în limba spaniolă. Printre ele au recunoscut-o pe fetiţa decedată pe iaht. Avea aceiaşi cercei cu stea, era precum un îngeraş inocent şi speriat, iar în comentariu se specifica vârsta de 12 ani. Numele ei era Laura… şi atât. Alte date nu se dădeau, însă din actele găsite în mapă, în dreptul numelui ei era scrisă suma de 12.000$. A doua dischetă era cu scene de sex şi perversiuni cu diferite fete, dar  fără să o regăsească şi pe Laura printre ele. După ce le-au parcurs, Paul a revenit cu propunerea de a le preda poliţiei. Doina a fost de acord, dar a insistat să facă o copie după toate. Pentru orice eventualitate.

Efectele alăptatului

Tânăra soţie îi trimite de la spital o telegramă,soţului:

“Scumpul meu Petre,alaltăieri s-a născut îngeraşul nostru de băiat.E dulce,dar din păcate eu nu am lapte,aşa că am fost obligată să angajez o doică de lapte din Grenada.Eu n-am nici o vină,dar se pare că din cauza că ea este negresă,pielea copilului s-a închis la culoare şi este aproape neagră.Te iubesc şi abia aştept să viu acasă cu odorul nostru.

Telegrama lui Petre către mama lui,proaspătă bunică:

“Dragă mamă,Anca a născut alaltăieri un băiat.Totul a decurs bine,dar ea,neavând lapte,a fost obligată să angaleze o doică de lapte din grenada,care este negresă.Cum a început să alăpteze copilul,pielea lui delicată a devenit neagră.Anca n-are nici o vină că n-a găsit o doică neagră.Te sărut cu drag,fiul tău,Petre.”

Telegrama mamei către Petre:

“Dragă Petrişor,mă bucur că sunt bunică şi vă felicit.Pot s-o înţeleg pe Anca,pentru că eu am fost exact în situaţia ei,când te-am născut.N-am avut lapte şi a trebuit să te hrănesc cu lapte de vacă.Eu n-am nici o vină că ai ieşit un bou…”

Epigrame

Snobiştilor “literaţi”

Eminescu de-ar renaşte

Cu talentu-i de poet,

“Criticii” n-ar recunoaşte

Şi-ar zice că-i un inept.

Aceloraşi

E poetul talentat

Precum pictorul dotat:

Devine apreciat

După ce a decedat

Invazia manelelor

Se-nmulţesc manelele

Precum buruienile,

Repetănd lălăituri

De nu poţi să mai înduri.

Elenei Băsescu

Ai “povara” tinereţii

Şi “blestemul” frumuseţii

Eu îţi mai urez,în versuri,

Să ai parte de “succesuri”!

Unui politician

Din minciună te-ai născut,

În minciună ai crescut,

Tot în ea ai să trăieşti,

Inventându-ne poveşti.

Unui sinucigaş

Vezi un soare,vezi un nor,

Ai speranţe,chiar un dor,

Dar când tu renunţi la toate

Se numeşte laşitate.

Unei persoane cu dizabilităţî fizice

Deşi unii din “elită

Fac ce fac şi te evită,

Ai în caracter,pot spune,

Dragoste şi-nţelepciune.

Unui afemeiat

Azi e una,mâine alta,

Spui că are peşte,balta,

Însă,pescuind cu trudă,

Ai să dai de-o baracudă.

Sportivilor noştri,campioni

Hagi,Năstase,Nadia,

Reprezintă România:

Ei au fost de multe ori

Cei mai buni ambasadori.

Unui pierde-vară

De nu-ţi place să munceşti

Şi nici prea mult să gândeşti,

Dar vrei să câştigi un ban,

Fă-te politician.

Eticheta (V)

Cum ne comportăm la concerte,expoziţîî?

Punctualitatea la spectacole publice este o lege.Cei întârziaţi nu vor căuta să se strecoare printre rănduri,ci vor aştepta prima pauză pentru a-şi ocupa locurile.În mod obligatoriu se lasă la garderobă toate accesoriile: pălărie,umbrelă,pardesiu etc.Dacă într-un restaurant femeia poate intra cu pălărie,nu va face acelaşi lucru la teatru,în afara cazurilor când are loc la lojă.În sală şi printre rănduri,bărbatul merge în faţă şi oferă femeii locul cel mai bun.În timpul spectacolului nu se mănâncă şi nu se fac comentarii.Dacă este vorba de un concert,nu se marchează măsura nici cu capul,nici cu mâna sau picioarele.Nu se fredonează melodia în timp ce cântă orchestra.La teatru cunoştinţele se salută cu un simplu gest din cap şi nu se angajează discuţii peste capul spectatorilor.Se discută în timpul pauzelor.Constituie o gravă lipsă de politeţe,atât faţă de actori,cât şi faţă de public,părăsirea locului înainte de sfârşitul spectacolului sau chiar în timpul unei scene,numai pentru a ocupa un loc “mai bun” la garderobă.La teatru se aplaudă la sfârşitul fiecărui act şi la sfârşitul piesei.Se răsplătesc cu aplauze unele replici deosebit de reuşite şi chiar intrarea pe scenă a unui actor vestit.Într-o sală de concert se aplaudă intrarea dirijorilor şi a soliştilor.Dacă piesa se compune din mai multe părţi nu se aplaudă decât la sfârşitul ultimei din ele.

Plasamentul la masă

Locul de onoare este în faţa uşii de intrare.Dacă uşa este laterală,locul de onoare este pe latura mesei care se află în faţa ferestrelor exterioare.La o masă la care participă doar bărbaţi,primul loc este la dreapta gazdei.Când la masă participă şi soţia gazdei,primul loc este la dreapta acesteia.Când gazda este celibatar sau soţia este absentă,se obişnuieşte ca locul de onoare din faţa gazdei să fie oferit soţiei individului cu gradul cel mai mare.Femeile căsătorite sunt aşezate în ordinea de precădere a soţilor lor.Femeile văduve sau divorţate au precădere-în principiu-asupra celor necăsătorite,atunci când nu au funcţie.

Metamorfoza (III)

Doina s-a întors spre seară, căci a trebuit să meargă în Constanţa şi să aştepte până   şi-a făcut timp un poliţist s-o asculte. Era vorba de comisarul Virgil Stănescu, care i-a promis că la prima oră a dimineţii va veni pe plajă să vadă despre ce e vorba. Ştia că vasul COMUNION a părăsit portul seara târziu, împotriva averizării comandamentului, şi că a fost prins de furtună, dar aflase că toţi cei care se afau pe iaht au ajuns cu bine la mal. De aceea era neîncrezător în timp ce o asculta pe fată. Oricum, aveau să se întâlnească pe la 8.00, în faţa scenei. Toate astea i le-a relatat lui Paul, ce nu se simţea mai bine, ci dimpotrivă, avea febră. I-a făcut un ceai şi, curioasă, a deschis mapa găsită pe vas. Înăuntru era un dosar în limba spaniolă şi două DVD-uri. Din fericire, apa nu se infiltrase la ele şi documentele erau în stare bună. Pe coperta dosarului erau scrise, cu iniţiale mari, MISA, iar pe două file erau mai multe nume şi cifre.

– MISA, MISA, îngâna mereu Doina. Să fie secta aceea dubioasă a lui Gregorian Bivolaru?

– Mişcarea de intergare spirituală în absolut, o completă Paul. Ar trebui să predai mapa comisarului. Sunt treburi care nu ne privesc şi ar putea să ne facă probleme.

Fata nu era de acord:

– Nu-ţi dai seama ce subiect interesant am putea găsi aici? Nu spunem nimic, deocamdată. Mergem acasă şi ne uităm ce e pe DVD-uri. Apoi mai vedem noi. De ce crezi că s-au grăbit să iasă în larg, în ciuda furtunii? Sunt sigură că e ceva ilegal la mijloc. Din spaniola pe care am reuşit s-o deprind până acum, cred că e vorba de o livrare. Pe bani mulţi! În dolari.

Paul nu avea nici un chef s-o contrazică şi a lăsat totul la latitudinea ei. A doua zi se simţea parcă mai bine şi s-au dus amândoi la întâlnire. Aşteptarea a durat mai bine de o oră şi, în cele din urmă, au văzut o şalupă care a tras la mal. În ea erau două persoane: comiarul şi un scafandru. După prezentările de rigoare, au pornit spre iaht. Virgil era un zdrahon de bărbat între două vârste, îmbrăcat impecabil şi cu ochelari de soare de firmă. Pe scafandru îl chema Dinu şi era mic de statură. El conducea şi ambarcaţiunea. Când au ajuns la epavă, s-au scufundat Paul, Doina şi Dinu. Virgil a rămas pe şalupă, având grijă să nu-şi ude costumul. Apa era încă destul de caldă şi au ajuns repede la cabina în care se aşteptau să găsească trupul neînsufleţit al fetiţei. Spre mirarea tinerilor, acesta dispăruse fără să lase nicio urmă. Totuşi, ei şi-au dat seama că cineva a căutat mapa roşie, deoarece sertarele erau scoase şi împrăştiate în jur. Dinu a scotocit toate ungherele fără să găsească ceva care să le susţină declaraţia. Au ieşit la suprafaţă, dezamăgiţi. Comisarul fuma un trabuc şi dădea concludent din cap:

– Precis nu vi s-a părut că vedeţi un cadavru? Poate imaginaţia v-a jucat feste sau aţi tras ceva droguri, aşa cum faceţi voi de obicei când veniţi la Vama Veche.

– Domnu’ comisar Stănescu, noi nu ne drogăm şi suntem siguri de ceea ce am văzut, a răspuns Paul în timp ce se urca în şalupă împreună cu ceilalţi doi.

– Atunci unde e?, zâmbi comisarul. S-a desprins singur? Nimeni nu a reclamat vreo dispariţie.

Doina răspunse iritată:

– Poate că l-a luat cineva în timpul nopţii, poate fi opera unor traficanţi de carne vie. Ar trebui să deschideţi o anchetă.

De data asta Virgil izbucni în râs:

– Haida-de! Se pare că vă uitaţi la prea multe filme. Auzi la ei: traficanţi de carne vie! Din câte-mi amintesc, eşti jurnalistă. Voi sunteţi în stare să faceţi din orice întâmplare banală un subiect de senzaţie. Ascultaţi-mă pe mine, că sunt de 25 de ani în poliţie şi am un al şaselea simţ. Aici nu e cazul, fiindcă nu s-a întâmplat decât un naufragiu din care au scăpat cu toţii nevătămaţi. Am să le iau tuturor declaraţii şi lucrurile se vor lămuri. Voi mergeţi şi vă vedeţi de vacanţă. Aş putea să vă sancţionez, fiindcă nu aveaţi dreptul să vă băgaţi nasul pe vas. Aţi luat ceva de la bord?

Paul se uită instinctiv la iubita lui dar aceasta a răspuns imperturbabilă:

-Ce puteam să luăm? Când am văzut fetiţa, ne-am speriat şi am ieşit imediat din apă.

– Bine,bine… Terminaţi cu poveştile!, se oţărî comisarul. Dacă aţi găsit ceva, vă sfătuiesc să-mi spuneţi, altfel riscaţi dosar penal.

Cei doi tineri l-au asigurat că nu au luat nimic de pe vas, iar între timp au ajuns la mal. Virgil le-a cerut adresa de domiciliu, pentru orice eventualitate, apoi s-au  despărţit. Câţiva gură-cască se învârteau în jurul lor, curioşi, dar i-au neglijat şi s-au retras în cort să mănânce. În timpul mesei, Doina şi-a exprimat neîncrederea în comisar:

– Cred că ştia de documente. Altfel de ce a insistat să ne întrebe dacă n-am luat ceva de acolo?

– Eşti prea suspicioasă. Asta e procedura şi omul îşi face datoria. Totuşi, mă întreb unde e cadavrul?

– L-au ridicat azi-noapte.Dacă Stănescu venea aseară cu mine, îl găseam încă acolo.

– Vrei să zici că e şi el implicat? Ce să aibă el cu MISA? Doar e un om al legii.

– Nu ştiu, dar o să încerc să aflu, răspunse Doina cu o hotărâre care îl puse pe gânduri pe Paul.

Eticheta (IV).Comportamentul în viaţa zilnică

Pe stradă: Indiferent de motivul ieşirii pe stradă,regulile de bază ale etichetei cer o îmbrăcăminte curată şi decentă şi o pieptănătură corectă.Se merge cu paşi normali,cu corpul ţinut drept,fără a balansa braţele mai mult decât jocul lor firesc.Pe stradă nu se vorbeşte tare,nu se râde în hohote,nu se cântă şi nu se fluieră.Nu se gesticulează cu umbrela sau bastonul.Când vă ciocniţi de un alt trecător întâmplător,se va cere scuze.Este nepoliticos fixarea insistentă a unor pietoni şi în special al femeilor,ca şi privitul pe fereastră în locuinţele altor persoane.Pe stradă nu se scuipă,nu se aruncă hârtii sau alte deşeuri.Femeile nu se vor farda sau pieptăna şi alte operaţii de acest gen care se practică în intimitate,nu se circulă cu scobitoarea sau chibritul în gură şi nu se mănâncă (ceea ce azi vedem tot mai des).Când se merge pe stradă cu o persoană,locul de onoare este în dreapta.Când se plimbă două femei,cea mai în vârstă este lăsată la dreapta.Bărbatul merge la dreapta femeii numai când strada este îngustă.Doi bărbaţi lasă femeia la mijloc,cel mai în vârstă mergând în dreapta.Două femei lasă bărbatul la mijloc.Locul unui copil este între doi adulţi,iar cel al adultului între doi copii.la întâlnirea unui cunoscut pe stradă,salutul nu se adresează numai acestuia,ci şi persoanelor în compania cărora se află.

La restaurant: Într-un loc public,bărbatul nu se aşează lângă o persoană necunoscută,mai ales o femeie,decât dacă nu există nici un loc liber şi în acest caz,numai după ce a cerut permisiunea persoanei în cauză.Nici o femeie nu se aşează lângă un necunoscut.Femeia evită să intre singură într-un local în care se servesc băuturi alcoolice.Când este însoţit de o femeie,bărbatul este cel care intră primul într-un local public (restaurant,cafenea).Bărbatul este acela care caută masă liberă.dacă nu există spătari pentru a servi,bărbatul este cel care serveşte mai întâi partenera sa.Femeia se ridică prima de la masă.Bărbatul merge înainte,la ieşirea din restaurant.

Metamorfoza (II)

Paul era întotdeauna mai matinal, iar când s-a trezit, lumina pătrundea difuz prin pânza cortului. Afară era linişte, doar câteva voci răzleţe se mai insinuau intermitent. Se uită la chipul adolescentin al iubitei şi-i mângâie lin conturul părului de abanos, tuns scurt. Era fermecătoare chiar şi când dormea, dar ochii căprui erau cei care te subjugau. Degetele lui, care au ajuns la gâtul  prelung şi subţire, au făcut-o să tresalte şi să-l privească zâmbind.

– Ce faci?, şopti ea.

– Te admir. Ai ochi frumoşi.

– Mie-mi plac mai mult ochii albaştri precum cerul, aşa cum sunt ai tăi. Se spune că simbolizează sinceritatea. Şi părul tău şaten îţi vine bine. Îmi plac de asemenea  braţele tale puternice şi corpul atletic. Ce zici de un tatuaj mare şi frumos?

El se ridică în şezut, iritat:

– Nu am să-mi mâzgălesc niciodată ceva pe corp, oricât ar părea de interesant. În plus, urăsc acele şi nu-mi place să iau nici măcar medicamente.

– Am glumit, dragule, râse Doina cu vocea-i cristalină. Nici eu nu admir tablourile ambulante. Dar să lăsăm astea şi să vedem cum e pe afară.

Furtuna făcuse ceva ravagii şi unii-şi reinstalau corturile luate de vânt. Era răcoare încă, dar soarele promitea să reîncălzească plaja umedă. După ce au consumat micul dejun compus din conserve, s-au apropiat încrezători de malul mării, cu o pătură. Departe, în larg, la o privire atentă şi ageră se putea vedea o ambarcaţiune într-o poziţie ciudată. Se părea că are probleme, fiindcă era nemişcată. Paul şi Doina erau buni înotători, amândoi au participat la semifinalele campionatului naţional de nataţie şi era cât pe ce să intre în finală. Acest posibil naufragiu era o nouă provocare pentru ea şi i-a împărtăşit fără reţinere iubitului intenţia de a înota până la vas.

– Ești nebună?!, a exclamat Paul. E prea răcoare şi distanţa e mare.

– Aerul e rece, dar apa e caldă, a replicat ea. Haide şi vezi. Poate că acolo sunt oameni care au nevoie de ajutor.

Paul nu se lăsa convins:

– Ţi-ai găsit! Tocmai noi îi vom ajuta! Este pază de coastă, sunt salvamari. Ce putem face noi pentru ei? Poate că sunt cu toţii pe mal deja.

– Chiar şi aşa, merită să vedem ce s-a întâmplat. Eu una, mor de curiozitate. Hai odată, nu fi copil! Ne întrecem până acolo!

Ca de obicei, Doina reuşea să-l convingă şi să-l atragă în tot felul de aventuri trăsnite. E adevărat că apa era călduţă şi au ajuns fără probleme până la vas. Câţiva gură-cască de pe uscat i-au urmărit cu privirea, fără să îndrăznească să-i urmeze. La faţa locului au constatat că era vorba de un iaht de dimensiune mare ce purta numele de COMUNION. Se pare că vântul la împins cu putere spre mal şi s-a izbit cu pupa de o stâncă de pe fund. Astfel că partea din spate era sub apă, iar prora era înclinată în sus. Era un dezastru provocat probabil de încăpăţânarea de a ieşi din port pe o asemenea furtună. S-au urcat pe puntea rămasă deasupra apei şi au dedus că echipajul părăsise în grabă vasul, probabil cu barca sau bărcile de salvare. Pe jos erau căni şi sticle cu băutură, precum şi alte obiecte personale. Doina i-a făcut semn să coboare sub apă, la pupa. Acolo erau câteva cabine inundate, de asemenea abandonate în fugă. Cea din capăt era mai afectată şi au intrat în ea să vadă îndeaproape stricăciunile. Un perete era complet distrus de impact şi o bârnă grea căzuse pe podea. Sub ea au descoperit cu stupoare corpul unei fetiţe de circa 12 ani, ale cărei picioare fuseseră prinse sub greutatea lemnului. Sărmana se zbătuse cu disperare să iasă, dar murise înecată. Chipul ei exprima groaza de moarte, iar părul lung şi blond îi era răsfirat împrejurul capului. Era îmbrăcată într-o cămăşuţă de noapte şi purta nişte cercei mari, reprezentând câte o stea aurie. Precis că naufragiul a prins-o în pat şi ceilalţi au abandonat-o. Paul şi Doina au ieşit pentru câteva minute să ia aer. El era oripilat:

– E groaznic! Biata fată! Eu zic c-am văzut destul.Să plecăm şi s-anunţăm autorităţile.

Iubita lui nu era de acord:

-Aşteaptă-mă puţin. Revin imediat. Ştiu ca imaginea e şocantă dar mai vreau să cobor două minute.

Fără să accepte răspunsul se scufundă de una singură. Paul nu suporta să vadă  cadavrul a doua oară, aşa că înaintă spre prora. Păşea prin apa care acoperea marginea punţii, când a simţit că s-a tăiat în ceva. Ajuns sus s-a uitat la talpa piciorului drept şi a văzut cum îi curgea sângele dintr-o rană adâncă. Nu-i plăcea să vadă aşa ceva şi simţea că i se face rău. S-a aşezat să-şi mai revină până când a ieşit Doina. Avea asupra ei o mapă roşie pe care o găsise într-un sertar. Curiozitatea de reporter nu-i dădea pace nici în concediu. Au ajuns la mal cu bine, însă de acolo a fost o problemă. Paul nu putea să calce pe piciorul rănit şi a fost ajutat să ajungă la cort. Tânăra i-a examinat rana şi i-a propus să meargă la un medic, dar el nici nu vroia să audă, aşa că l-a pansat ea cu ce aveau în trusa de prim-ajutor. După aceea s-a dus să anunţe poliţia.

Eticheta (III)

Regula în eticheta vestimentară este:

O îmbrăcăminte corectă,în plină armonie cu conformaţia corpului şi împrejurările în care este purtată.În aceasta constă adevărata eleganţă.A fi elegant nu înseamnă preocupare exclusivă pentru numărul şi preţul toaletelor,ci grija pentru materiale bine cusute.O femeie cu tenul palid nu va purta culorile galben sau verzui.Una de statură mică va evita o rochie cu flori mari sau cu dungi orizontale.O femeie înaltă nu va îmbrăca o rochie cu dungi verticale.La bărbaţi,şosetele şi pantofii vor fi de culoarea costumului.Bărbaţii nu trebuie să poarte bijuterii,decât verigheta şi eventual un ac de cravată.Nici femeile nu trebuie să poarte multe bijuterii.O femeie de statură mică nu va purta niciodată cercei prea mari sau mărgele prea groase care atârnă până la talie.Nu se poartă de asemenea niciodată o bijuterie de aur alături de una de argint,decât separat.Nici nu se vor purta cerceii cu o piatră preţioasă şi inelul cu altă piatră preţioasă,ci numai în garnitură.Bijuteriile veritabile nu se poartă ziua.Accesoriile feminine artificiale snt astăzi extrem de răspândite şi le pot înlocui cu succes pe cele veritabile.

Ţinuta de zi:

Pentru femei: fustă cu bluză sau pulovăr cu taior.Pantofi cu tocuri joase.Accesorii discrete.Poşetă mijlocie sau mare.Se vor evita pantofii din piele lucioasă,haină de blană la o ţinută sport sau tocuri înalte la pantaloni.Pentru bărbaţi: costum discret,ţinută sport ori de oraş.Seara: la femei,rochie de seară din lână sau mătase ori taior bine cusut,ciorapi fini,poşetă de dimensiuni mici.Bărbaţi: costum de culoare închisă,cămaşă albă cu cravată de culoare deschisă,ciorapi şi pantofi negri.

Metamorfoza (I)

Vara a fost foarte călduroasă în acel an, aşa cum e bine să fie pentru a-ţi da speranţe într-o iarnă adevărată. Era septembrie şi încă temperaturile erau estivale, spre bucuria lui Paul şi a Doinei, care-şi planificaseră concediul pe la începutul primei luni de toamnă. De fapt concediu avea doar ea, după primele 11 luni de la angajare ca jurnalistă la ziarul “Graiul Maramureşului”.

S-au cunoscut din studenţie şi au absolvit cu brio institutul din Baia Mare, el cu un an mai repede ca ea, dar nu a găsit un post disponibil. După anul 2000, tot mai multe publicaţii îşi încetau activitatea neavând vânzari, cei mai mulţi cititori apelând la internet pentru a se informa. A intrat pe şomaj şi-l mai ajuta mama lui, Veronica, din micul ei salariu de profesoară de limba română. Chiar înainte de a lua diploma, s-a stins din viaţă tatăl lui, profesor de chimie, dar care abuzase foarte mult de chimia alcoolului şi a ţigaretelor ce i-au provocat cancerul fatal. Tocmai acest viciu al părintelui său la făcut să stea departe de băutură, ţigări şi chiar cafea. Singurul tonic pe care-l accepta era ceaiul tare, asiatic. Având atâta timp liber, între două slujbe sezoniere, precum vânzător de publicaţii la câte un chioşc, s-a apucat de scris în speranţa că-şi va concretiza ideile într-o carte. Poate că a fost invidios când Doina, după absolvire, şi-a găsit relativ repede un post de redactor, dar s-a şi bucurat pentru ea. Se iubeau din primul an şi se potriveau,deşi aveau firi diferite. Ea era prea temperamentală, el mai reţinut şi precaut. Astfel se creea un echilibru în relaţia lor. Ea provenea dintr-o familie de medici care lucrau acum în Spania şi care-i trimiteau lunar Doinei bani de întreţinere, ba chiar mai mult de atât. El era la limita sărăciei. Ea şi-a achiziţionat  un autoturism străin nou şi stătea singură la câteva blocuri distanţă, în apartamentul cu trei camere a părinţilor ei, el locuia cu mama lui în doar două camere. Cu toate acestea, Doina era parcă cea care căuta mereu compania lui Paul, tocmai pentru că el nu-şi dădea aere de mascul feroce şi de bani gata, precum erau mulţi dintre cei care au încercat s-o cucerească. Se înţelegea foarte bine şi cu Veronica, iar în weekend se întâlneau la o partidă de canastă cu vecinii şi prietenii de familie.

După cum spuneam, febra pregătirilor de plecare era în toi când a picat şi nenorocirea: Doina a avut un accident de circulaţie, din cauza vitezei mari cu care conducea de obicei. Partea bună e că a scăpat doar cu câteva zgârieturi şi nu au fost victime, cea proastă, că maşina era tamponată rău, iar ea a rămas fără permis pentru trei luni. În aceste condiţii, au hotărât amândoi să meargă cu trenul. Era mai interesant şi aveau ocazia să socializeze cu alţi tineri studenţi. Ţinta lor era Vama Veche, unde voiau să se instaleze pentru două săptămâni. Paul s-a înhămat la cortul de două persoane, o saltea dublă şi alte accesorii necesare, iar Doina a împachetat nişte afumături de porc, caş de oaie, doua termosuri: unul cu cafea şi celălalt cu ceai, şi tot ce a crezut că e strict necesar dar şi în limita posibilităţii de transport. Vinerea de 13 septembrie au luat acceleratul Baia Mare-Bucureşti Nord. Nu erau mulţi călători, sezonul se terminase, dar din capitală s-au urcat mai mulţi tineri întârziaţi, fiindcă majoritatea plecaseră cu o zi înainte. Aproape toţi mergeau la Vama Veche şi au intrat imediat în dialog cu ei. Doina chiar a încercat o ţigară din ierburi mai neobişnuite şi a băut o sticlă de bere. Era veselie mare şi se cânta de parcă ar fi fost deja la spectacolul formaţiei Holograf, care trebuia să dea un concert duminică seara. Au ajuns fără incidente în Constanţa, dar când au coborât a rămas în urma lor o mulţime de sticle şi doze de bere. Se pare că nimănui nu-i păsa, doar Paul se uita cu jale în urmă.

Îi aşteptau câteva autobuze care i-au dus până aproape de plaja. Era amiază,soarele ardea necruţător şi nisipul era aproape plin de corturi şi de grupuri vesele. Cu greu au găsit un loc convenabil, între plajă şi scenă, iar Paul a ridicat rapid cortul în timp ce Doina pregătea ceva de mâncare. Apoi, sătui, s-au aruncat în apa mării, caldă şi răcoroasă în acelaşi timp. Le era dor de acest moment şi s-au bălăcit până târziu. Obosiţi, s-au aşezat pe pătură, tânjind după puţin bronz.Vântul a început să adie cu sfială la început şi cu îndrăzneală din ce în ce mai mare. Priveau îngrijoraţi cerul serii pe care se adunau nori amenințători și tot mai mulți. Spre marele lor regret, devenea evident că se cocea o furtună. Vântul era acum nervos şi au început să cadă primele picături de ploaie care s-au transformat în gheaţă. Erau nevoiți să se retragă în cort, la fel ca toţi ceilalţi, iar cei care erau pe scenă au fost obligați să abandoneze intenţiile artistice. Valurile mării creşteau în înălţime şi zgomotul lor predomina ca intensitate. Era o schimbare bruscă şi majoră a vremii, dar sperau să rămână cu corturile ridicate până dimineaţă. După cină, au adormit, unul în braţele celuilalt.

Eticheta.Prezentările

Reguli de bază: bărbatul este prezentat femeii,cel mai tânăr celui mai în vârstă,iar gradul mai mic celui superior.Este deci incorect de a prezenta pe directorul X unui tânăr funcţionar sau o femeie unui bărbat,cu unele excepţii.La capitolul excepţii intră exemplele următoare: o fată tânără care va fi ea prezentată unui bărbat în vârstă şi nu invers.Dacă se prezintă o personalitate politicăâ sau bine cunoscută în viaţa publică se va prezenta numai titlul acestuia,nu şi numele.La o reuniune se va pronunţa mai întâi numele persoanelor care intră şi apoi a celor prezente.Ordinea se inversează numai dacă ultimul venit este o personalitate marcantă.Persoanele care vin singure sunt prezentate totdeauna perechilor ( soţ şi soţie ).Dacă persoana recomandată are mai multe titluri se pronunţă numai titlul cel mai mare.Prezentând o pereche ( soţ şi soţie ) se va spune “domnul şi doamna Mihalache”.Formule ca “încântat”,”sunt fericit de a vă fi întâlnit” se folosesc în mod curent.

Prezentarea în cazul când una dintre persoane stă pe scaun impune următoarele reguli de etichetă: bărbatul se ridică întotdeauna când îi este prezentată o altă persoană,bărbat sau femeie.Femeia rămâne pe un scaun,cu excepţia cazurilor când persoanele recomandate sunt o femeie mai în vârstă,fie un bătrân sau personalitate marcantă.

Autoprezentarea: se obişnuieşte frecvent la ocazii.Formula obişnuită este: “Îmi permiteţi să mă prezint: Nicolae Nan”.O femeie măritată sau divorţată va spune: “Doamna Mia Enache”.O femeie nemăritată se va prezenta însă pronunţându-şi doar numele.