Metamorfoza (II)

Paul era întotdeauna mai matinal, iar când s-a trezit lumina pătrundea difuz prin pânza cortului. Afară era linişte, doar câteva voci răzleţe se mai insinuau intermitent. Se uită la chipul adolescentin al iubitei şi-i mângâie lin conturul părului de abanos, tuns scurt. Era fermecătoare chiar şi când dormea, dar ochii căprui erau cei care te subjugau. Degetele lui, care au ajuns la gâtul  prelung şi subţire, au făcut-o să tresalte şi să-l privească zâmbind.

– Ce faci?, şopti ea.

– Te admir. Ai ochi frumoşi.

– Mie-mi plac mai mult ochii albaştri precum cerul, aşa cum sunt ai tăi. Se spune că simbolizează sinceritatea. Şi părul tău şaten îţi vine bine. Îmi plac de asemenea  braţele tale puternice şi corpul atletic. Ce zici de un tatuaj mare şi frumos?

El se ridică în şezut, iritat:

– Nu am să-mi mâzgălesc niciodată ceva pe corp, oricât ar părea de interesant. În plus, urăsc acele şi nu-mi place să iau nici măcar medicamente.

– Am glumit, dragule, râse Doina cu vocea-i cristalină. Nici eu nu admir tablourile ambulante. Dar să lăsăm astea şi să vedem cum e pe afară.

Furtuna făcuse ceva ravagii şi unii-şi reinstalau corturile luate de vânt. Era răcoare încă, dar soarele promitea să reîncălzească plaja umedă. După ce au consumat micul dejun compus din conserve, s-au apropiat încrezători de malul mării, cu o pătură. Departe,î n larg, la o privire atentă şi ageră se putea vedea o ambarcaţiune într-o poziţie ciudată. Se părea că are probleme, fiindcă era nemişcată. Paul şi Doina erau buni înnotători, amândoi au participat la semifinalele campionatului naţional de nataţie şi era cât pe ce să intre în finală. Aceast posibil naufragiu era o nouă provocare pentru ea şi i-a împărtăşit fără reţinere iubitului întenţia de a înota până la vas

– Ești nebună?!, a exclamat Paul. E prea răcoare şi distanţa e mare.

– Aerul e rece, dar apa e caldă, a replicat ea. Haide şi vezi. Poate că acolo sunt oameni care au nevoie de ajutor.

Paul nu se lăsa convins:

– Ţi-ai găsit!Tocmai noi îi vom ajuta! Este paza de coastă, sunt salvamari. Ce putem face noi pentru ei? Poate că sunt cu toţii pe mal deja.

– Chiar şi aşa, merită să vedem ce s-a întâmplat. Eu una mor de curiozitate. Hai odată, nu fi copil! Ne întrecem până acolo!

Ca de obicei, Doina reuşea să-l convingă şi să-l atragă în tot felul de aventuri trăsnite. E adevărat că apa era călduţă şi au ajuns fără probleme până la vas. Câţiva gură-cască de pe uscat i-au urmărit cu privirea, fără să îndrăznească să-i urmeze. La faţa locului au constatat că era vorba de un iaht de dimensiune mare ce purta numele de COMUNION. Se pare că vântul la împins cu putere spre mal şi s-a izbit cu pupa de o stâncă de pe fund. Astfel că partea din spate era sub apă,iar prora era înclinată în sus. Era un dezastru provocat probabil de încăpăţânarea de a ieşi din port pe o asemenea furtună. S-au urcat pe puntea rămasă deasupra apei şi au dedus că echipajul părăsise în grabă vasul, probabil cu barca sau bărcile de salvare. Pe jos erau căni şi sticle cu băutură, precum şi alte obiecte personale. Doina i-a făcut semn să coboare sub apă, la pupa. Acolo erau câteva cabine inundate, de aemenea abandonate în fugă. Cea din capăt era mai afectată şi au intrat în ea să vadă îndeaproape stricăciunile. Un perete era complet distrus de impact şi o bârnă grea căzuse pe podea. Sub ea au descoperit cu stupoare corpul unei fetiţe de circa 12 ani, ale cărei picioare fuseseră prinse sub greutatea lemnului. Sărmana se zbătuse cu disperare să iasă, dar murise înnecată. Chipul ei exprima groaza de moarte, iar părul lung şi blond îi era răsfirat împrejurul capului. Era îmbrăcată într-o cămăşuţă de noapte şi purta nişte cercei mari, reprezentând câte o stea aurie. Precis că naufragiul a prins-o în pat şi ceilalţi au abandonat-o. Paul şi Doina au ieşit pentru câteva minute să ia aer. El era oripilat:

– E groaznic! Biata fată! Eu zic c-am văzut destul.Să plecăm şi s-anunţăm autorităţile.

Iubita lui nu era de acord:

-Aşteaptă-mă puţin. Revin imediat. Ştiu ca imaginea e şocantă dar mai vreau să cobor două minute.

Fără să accepte răspunsul se scufundă de una singură. Paul nu suporta să vadă  cadavrul a doua oară, aşa că înaintă spre prora. Păşea prin apa care acoperea marginea punţii, când a simţit că s-a tăiat în ceva. Ajuns sus s-a uitat la talpa piciorului drept şi a văzut cum îi curgea sângele dintr-o rană adâncă. Nu-i plăcea să vadă aşa ceva şi simţea că i se face rău. S-a aşezat să-şi mai revină până când a ieşit Doina. Avea asupra ei o mapă roşie pe care o găsise într-un sertar. Curiozitatea de reporter nu-i dădea pace nici în concediu. Au ajuns la mal cu bine, însă de acolo a fost o problemă. Paul nu putea să calce pe piciorul rănit şi a fost ajutat să ajungă la cort. Tânăra i-a examinat rana şi i-a propus să meargă la un medic,dar el nici nu vroia să audă, aşa că l-a pansat ea cu ce aveau în trusa de prim-ajutor. După aceea s-a dus să anunţe poliţia.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s