Metamorfoza (VI)

L-au trezit razele soarelui,care se insinuau printre draperiile geamului întredeschis. Se uită buimăcit în jurul lui şi le văzu pe cele două fiinţe iubite cum discutau în şoaptă. Încercă să-şi amintească ce s-a întâmplat şi unde se află, dar memoria îi revenea lent şi cu sincope. În cele din urmă realiză că e în spital şi căută să se ridice. Atunci au observat femeile că s-a deșteptat şi l-au întâmpinat cu o exclamaţie de bucurie:

– Servus, dragul mamei!

Veronica se apropie şi-l pupă tandru pe frunte. Apoi veni Doina să-i de o sărutare pătimaşă.

– Văd că nu mai ai febră, observă ea mângâindu-l. Ai nevoie de ceva? Ieri n-ai mâncat nimic.

– Ţi-am adus pâine cu unt şi un ceai cald, aşa cum îţi place ţie, zise Veronica şi se grăbi să le scoată din sacoşe. Paul refuză categoric şi ceru un pahar cu apă, apoi se uită la ceas şi întrebă îngrijorat:

– Putem merge acasă?

Doina i-a adus apa şi i-a explicat că trebuie să vină doctorul care o să-i spună dacă mai trebuie să rămână internat. Paul gustă din apa de la robinet şi se strâmbă:

– Ce rea e ! Nu aveţi puţină sare?

Femeile s-au uitat mirate la el şi apoi una la alta.

– Sare!? Pentru ce? Doar n-o s-o pui în apă?, exclamă fata.

– Simt nevoia să beau ceva sărat. Poţi să-mi faci rost?

Mama lui se oferi să meargă în alt salon şi să-i aducă sare. Uimirea lor a crescut când au văzut că a pus toată cantitatea adusă în pahar şi apoi l-a dat pe gât, satisfăcut. Atunci a intrat nea Nelu, însoţit de un medic bătrân şi o asistentă voluminoasă. Era doctorul universitar Popescu Silviu şi asistenta de salon, Maricica. După ce au făcut cunoştiinţă, doctorul Popescu a examinat cu mare atenţie cele două zone suspecte de pe corpul lui Paul şi radiografiile din dosar. Într-un târziu, a dat din cap a încuviinţare:

– Se impune repetarea analizelor şi o inspectare amănunţită a tumorilor. E prematur să intervenim până nu ştim despre ce e vorba.

Paul s-a revoltat:

– Intervenţie chirurgicală!? Nici nu vreau să aud!

Nea Nelu a încercat să-l potolească:

– Nu e nimic sigur, dar s-ar putea să fim nevoiţi să apelăm la această măsură pentru a preveni o infecţie generală. Deocamdată ar fi bine să te întremezi. Ai să mănânci imediat după ce ţi se va recolta sânge. Spune-mi, totuşi,când ai făcut ultimele analize.

– Anul trecut. De ce?

– Nimic grav. O să vorbim luni dimineaţă, după ce o să ne parvină rezultatele.

Îl asigură doctorul Chiriguţ,cu o figură jovială. Paul insista să fie lăsat acasă în weekend, din moment ce nu mai avea febră. Nea Nelu ,ţinând cont şi de rugăminţile celor două femei, acceptă:

– Bine, dar o să stai la pat şi o să-ţi prescriu nişte antibiotice.

Cei doi doctori au ieşit, iar asistenta i-a recoltat sânge, i-a luat temperatura şi l-a condus la aparatul tomograf. Acolo era o echipă numeroasă de medici, asistente şi studenţi. Cu toţii vroiau să vadă această infecţie ciudată şi să-şi facă o idee despre diagnostic. Paul era din ce în ce mai iritat şi simţea că e tratat ca o ciudăţenie. A răsuflat uşurat doar pe la amiază, când au plecat acasă. Avea o poftă nestăpânită să mănânce peşte şi a înfulecat cât trei. Apoi a băut câteva pahare cu apă sărată. Veronica şi Doina îl priveau cu gura căscată.

– Vezi că nu am nimic? Aşa mănâncă un om bolnav? Niciodată nu m-am simţit mai bine! Acum aş avea o poftă să înot. Mergem la ştrand?

Vorbea el într-una şi mai trăgea o duşcă de apă sărată. Femeile au încercat să-l domolească amintindu-i ce i-a promis doctorului. Erau hotărâte să-l ţină în casă, mai ales că se comporta anormal. Până luni dimineaţă au stat amândouă pe lângă el şi au văzut că îngrijorarea lor era întemeiată. Mânca foarte mult, avea poftă numai de peşte sau fructe de mare, nu mai vroia să audă de ceai, dar bea multă apă sărată. Nu mai făcea febră, ci dimpotrivă, avea o temperatură de 36°! În aceste circumstanţe, au aşteptat cu nerăbdare să se întâlnească cu nea Nelu.

Acesta era la fel de nedumerit. Avea în mână radiografiile şi rezultatul analizelor şi încerca să găsească o explicaţie:

– Tot nu am putut să aflăm ce grupă de sânge ai. Se pare că organismul tău trece printr-o metamorfoză inexpicabilă şi nemaipomenită! Totul a început când ai călcat pe o scoică marină dintr-o specie necunoscută. Din imaginile tomografice s-ar părea că acest organism s-a încorporat în talpa piciorului tău şi trăieşte încă. Ba chiar mai mult, a realizat o simbioză cu organismul tău, producând shimbări ireversibile.

– Ce vreţi să spuneţi? Trebuie să mă operaţi?, întrebă Paul cu o jumătate de gură.

Doctorul dădu din cap:

-Mă tem că nu e aşa simplu. M-am consultat cu doctorul Popescu şi cu alţi specialişti de pe internet, iar unul dintre ei va sosi aici, săptămâna asta. Dacă extirpăm corpul străin, riscăm să-ţi punem viaţa în pericol. E ca şi cum ţi-am scoate un organ vital. De fapt nu mai e un corp străin, e a doua ta inimă! De aceea pielea ta se întăreşte precum a unei scoici. Încet, încet, te transformi într-o scoică umană!

Advertisements

One thought on “Metamorfoza (VI)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s