Metamorfoza (VII)

S-a lăsat o tăcere rece şi li se părea că nimic nu e aievea. Nu înţelegeau prea bine ce se întâmplă şi căutau o întrebare potrivită. Lacrimile curgeau pe nesimţite,umezind obrazul mamei îndurerate, care găsi totuşi puterea să întrebe:

– Ce se poate face,domnu’ Chiriguţ? Doar e singurul meu fiu şi dacă l-aş pierde nu ar mai avea rost să trăiesc. Trebuie să fie…

Paul o luă de mână şi încercă să-i dea speranţe:

– Lasă,mamă, că nu e ceva fatal. Nu-i aşa doctore?

Nea Nelu schiţă un zâmbet şi continuă:

-E adevărat că nu ne-am mai confruntat cu aşa ceva, dar o să ne consultăm cu mai mulţi medici şi sunt sigur că vom găsi o soluţie. Deocamdată este obligatoriu să te internăm şi să te monitorizăm permanent. Apoi trebuie să-ţi extragem corpul străin de sub umăr, şi aceasta chiar mâine. Vă rog să mergeţi în acelaşi salon şi puteţi sta cu el o oră, până vine comisia.

La insistenţa medicului, au ieşit toţi trei şi, după internare, şi-au luat rămas bun cu inima îndoită şi cu promisiunea că vor reveni după-amiază. Chiar când cobora scările spitalului, împreună cu Veronica, Doina a primit un telefon de la comisarul Bud, care o chema la secţie. Poliţistul o aştepta în biroul lui plin de fum de ţigară, cu o expresie sarcastică:

– Ce aventuri mai are în plan, jurnalista noastră?

Tânăra a răspuns cu o figură nedumerită:

– Nu înţeleg. Numai de aventuri nu am chef acum.

– Comisarul Stănescu e de altă părere, completă Bud. Tocmai ce-am avut o convorbire cu el. Îmi povestea că v-aţi drogat pe acolo, chiar și bătut cu doi tineri. De asemenea, aţi pus poliţia pe drumuri, născocind tot felul de poveşti.

Fata se uită bine la el ca să vadă cum stă la capitolul credibilitate şi-l sondă cu o întrebare:

– Credeţi că am minţit? Bineînţeles că da, din moment ce el e comisar de poliţie, dar ce ziceţi de filme? Le-aţi vizionat?

– Da, le-am văzut, acceptă îngândurat comisarul. Stănescu presupune că le-aţi procurat pe alte căi şi chiar mi-a sugerat să iau măsuri severe în ceea ce vă priveşte. Totuşi le-a cerut, să vadă despre ce e vorba.

-Şi i le trimiteţi?, sări Doina.

-Le-am şi expediat. E vreo problemă?

Tânăra înghiţi în sec şi nu răspunse. Putea să-şi manifeste neîncrederea într-un coleg de breaslă de-a interlocutorului ei? Fireşte că nu. Bud o lămuri:

– Te-am chemat să-ţi spun că, în ceea ce mă priveşte, totul s-a lămurit şi dacă e de făcut o anchetă, ea revine celor din Constanţa. Să fii mulţumită că nu vă acuz de nici o infracţiune, căci aş avea motive întemeiate. Ne-am înţeles?

Comisarul se ridică de pe scaunul ce oftă uşurat şi se uită adânc în ochii ei, iar fata nu putea decât să accepte. Au dat mâna şi s-au despărţit fiecare cu convingerea lui. De aici Doina s-a dus la editura ziarului “Graiul Maramureşului”, să-şi vadă colegii. Cu toţii erau bucuroşi s-o reîntâlnească şi să afle cum a fost în scurta vacanţă. Le-a promis că o să revină mai repede la lucru şi a intrat în biroul lui Popa, redactorul şef. Era un bătrânel simpatic, cărunt şi cu o pipă mereu neaprinsă în colţul gurii. A întâmpinat-o cu un zâmbet şi o privire iscoditoare pe deasupra ochelarilor mici.

– Ia te uite ce ne-a adus pisica?, a glumit el ca de obicei. Nu-ţi place în concediu sau ţi-e dor de noi?

Tânăra la pupat pe obraz şi s-a aşezat pe scaunul din faţa lui, zicând:

– Mi-e dor de tine, nea Ghiţă, dar şi de lucru. Cred că aş avea material de un articol fierbinte.

Popa se uită dacă vorbeşte serios şi, văzând că nu e de râs, o întrebă:

– Nu poţi aştepta până după concediu? E ceva urgent?

– E vorba de MISA. Am nişte dovezi că fac trafic de carne vie.

Bătrânul se scărpină în cap a nehotărâre:

– Draga mea,ăsta e un subiect prea delicat şi nici nu mai e de actualitate. S-au scris atâtea articole, s-a dat la televiziune, pe internet…Lumea şi-a pierdut interesul, iar mulţi chiar îi simpatizează. Ce se mai poate spune? Ce dovezi poţi să ai? Vrei să ne dea în judecată? Mulţi dintre ei sunt avocaţi buni, intelectuali cu funcţii.Nu e bine să ne legăm la cap dacă nu ne doare, crede-mă.

– Nea Ghiţă, e ceva serios şi de actualitate. Mai e vorba şi de omucidere. Trebuie să mă laşi să investighez!

Popa se arătă mirat:

– Crimă!? Asta e treaba poliţiei.

– Ştiu, dar cea de aici zice că nu-i treaba ei, iar cea din Constanţa vrea să muşamalizeze totul.

Şi Doina îi povesti totul. Redactorul şef se ridică în picioare şi se plimbă îngândurat prin birou trăgând cu sete din pipa neaprinsă. Se uita la fată şi dădea din cap a primejdie. La urmă, întrebă:

– Cu ce vrei să te ajut eu?

– Să mă trimiţi oficial la Constanţa şi să-mi dai mână liberă la acest subiect.

– Vrei să mergi şingură acolo? Poate fi periculos.

– Sper să merg cu cineva,dar o să dureze câteva zile până mă pregătesc. Am vrut să te anunţ din timp.

Popa clătină iar din cap:

-Totdeauna ai fost încăpăţânată. Să-mi spui când eşti gata de plecare. Acum şterge-o, că am de lucru.

Doina îl pupă iar pe obraz şi ieşi mulţumită. Trebuia să meargă acasă, să se schimbe, şi apoi avea întâlnire cu Veronica. Când a ajuns la uşă, stupoare: cineva i-a spart yala! A alergat direct la locul unde pusese copiile de pe acte şi DVD-uri. Nu mai erau acolo.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s