Actualitatea în comentarii şi epigrame

Dictatura din România se clatină.Este anotimpul rece,dar demonstraţiile din multe oraşe sunt incendiare.În megalomania lui preşedintele Băsescu a mai făcut o greşeală.De data aceasta una gravă: a lovit în sănătate şi în omul care o reprezenta,Raed Arafat.Apoi,văzând că lumea se revoltă,a făcut un pas înapoi pentru a-şi salva pielea şi puţina credibilitate pe care o mai are.E cam târziu,fiindcă poporul şi-a amintit de toate minciunile pe care le-a auzit şi hoţiile la care a fost supus de politicienii pe care el îi conduce acum.

Totul a început în ”89,când românilor le-a fost confiscată revoluţia plătită cu sânge nevinovat.Ca şi acum,picătura care a umplut paharul opresiunii,a fost acuzarea unui om iubit de cei cunoscuţi.Atunci era un doctor de suflete,preot român de origine maghiară,acum e vorba de un medic al trupului,de origine siriană,cunoscut de toată ţara ca un bun profesionist.Atunci,ca şi acum,era o dictatură a unei familii ce avea în componenţă o Elenă cu ambiţii şi visuri de mărire nemuritoare.Şi atunci dictatorul a dat un pas înnapoi,încercând să îmbuneze poporul cu o sută de lei în plus la alocaţie.Acum s-a retras legea privatizării serviciului de salvare,iar preşdintele stă ascuns în spatele cordoanelor de jandarmi,aşteptând să se liniştească mulţimea şi să vină cu alte legi aberante,făcute pe genunchi.

Manifestanţii cer demisia lui Băsescu şi alegeri anticipate şi opoziţia jubilează la gândul că va câştiga alegerile şi vor ajunge să împartă ciolanul.Eu cred că e cale lungă până la debarcarea actualului preşedinte,fiindcă e uns cu toate alifiile şi o să apeleze la multe tertipuri pentru a păstra puterea.O să facă mai multe compromisuri,o să mai sacrifice nişte miniştrii şi o să caute să-şi mai îndrepte din imaginea şifonată.Singura posibilitate legală este să-i sancţionăm partidul,la alegerile care se apropie,tăindu-i astfel din tentaculele cu care manevrează guvernul,parlamentul,poporul.În speranţa că alegerile nu vor fi manipulate,avem şansa să mai schimbăm câte ceva,dacă ne vom prezenta la urne.Până atunci mai este puţin şi sper să auzim de bine în acest interval.În speranţa unui zâmbet,vă supun lecturii câteva epigrame proaspete:

Păpuşaru’

Situaţia e certă:/Prim-ministru-i marionetă,/Păpuşaru de succes/E Băsescu,s-a-nţeles.

Preşedintele-jucător

Ca şi preşedinte-jucător/Trebuie să fii răspunzător/Pentru situaţia din ţară/Şi să nu spui vorbe de ocară.

Legiuitorul

Cu legi create de un singur om,/Această ţară a ajuns în pom,/Un pom ce-ar trebui tăiat,/Decapitat.

One thought on “Actualitatea în comentarii şi epigrame

  1. SOLIDAR cu participanţii la mitingurile din Ţară (Epigrame)
    Preşedintelui Băsescu
    (de la un mitingist la televizor)

    Epigrama 1.
    Ca preşedinte jucător
    (Cu electorii între buturi),
    El a înscris GOL după GOL.
    Acum…îl iau portarii-n şuturi.

    Epigrama 2.
    Acuşi, din preşedinte jucător,
    Va deveni un simplu spectator.
    Şi cum un fan ca el e bun pe metereze
    Ultraşii vin în Piaţă…să-l negocieze.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.