Metamorfoza (XI)

Era aproape ora zece şi comisarul Bud se pregătea de culcare, când a sunat telefonul. A început să ţipe în receptor şi a continuat să vorbească de unul singur în timp ce se echipa. Nici nu a băgat-o în seamă pe nevastă, o moroşeancă bună de gură, care insista să ştie ce se petrece. A ieşit val-vârtej pe uşă şi în câteva minute era la Spitalul Judeţean. Acolo îl aşteptau nea Nelu, Maricica şi asistenta de gardă, care plângea înfundate. Pe la ora opt observase că pacientul din rezerva doctorului Chiriguţ nu era de găsit şi, speriată, l-a sunat imediat. Acesta a sosit într-un suflet iar după căutări mai amănunţite şi întrebări puse, şi-a dat seama că Paul a evadat cu complicitatea mamei şi iubitei sale. Poliţistul avea motive să se răstească la medic:

– Eşti direct răspunzător pentru asta! Când ţi-am propus să-mi laşi un om la uşa lui pentru a preveni orice surpriză, mi-ai spus că nu e cazul fiindcă e prea slăbit ca să încerce ceva, că o cunoşti bine pe jurnalista aia şi nu ar face nimic fără să te consulte. Ei, poftim! Acum trebuie să-i caut, iar şeful meu o să dea vina pe mine! Ai idee unde ar putea fi?

Nea Nelu se scărpină în vârful capului şi răspunse evaziv:

– Am sunat la el acasă şi la Doina. Nu a răspuns nimeni.

– Ai sunat,ai sunat… Haide să mergem acolo!

S-au urcat în maşina comisarului, pornind spre locuinţa profesoarei. Aceasta le-a deschis speriată și nu au putut scoate nimic de la ea, cu toate ameninţările poliţistului şi rugăminţile lui nea Nelu. Au încercat şi la uşa Doinei, pe care au trebuit să o forţeze, însă nu au găsit nici o pistă.

– Spune-mi, doctore, unde ar putea fi dus în starea lui. Gândeşte-te mai bine…

Nea Nelu se scărpină din nou instinctiv în creştet şi mărturisi poliţistului:

– Avea pemanentă nevoie de apă rece şi sărată. Unde ar putea găsi? Doar nu s-or fi dus la mare!? E cale lungă şi nu cred că ar rezista…

– La mare zici? se lumină la faţa comisarul. Poate că e adevărat! Se întorc la locul faptei! Cu ce crezi că ar putea ajunge acolo?

– Fata are o maşină, dar permisul îi e suspendat…

– Nu mai spune!? Crezi că pentru ea ar fi un impediment? Să mergem la garaj.

Au găsit garajul, i-au forţat încuietoarea şi bănuiala lor s-a adeverit. În acest stadiu, Bud l-a sunat pe comisarul-şef. Trebuiau să acţioneze rapid şi ferm.

*****************************************************************

Acul vitezometrului cobora rareori sub 1oo km/h şi Doina se simţea în mediul ei, plină de adrenalină. Maşina zbura pe şoseaua aproape pustie şi vântul îi amorţise faţa. Alături de ea, Paul, îmbrăcat doar într-o cămaşă, era în stare de somnolenţă. Din când în când deschidea ochii şi căuta flaconul cu apă sărată. Înghiţea cu poftă, întreba pe unde au ajuns şi se culca la loc. Se vedea că nu-i era bine şi organismul lui tânjea după umezeală. De aceea timpul era crucial şi viteza mare îl putea reduce. După calculele fetei, dacă nu intervenea neprevăzutul, trebuiau să vadă marea pe la ora şase, când se lumina de ziuă. Au ajuns cu bine la Bucureşti şi l-au ocolit pe şoseaua de centură. De acum erau pe autostradă şi Mercedesul înghiţea kilometri cu nesaţ. Au trecut Dunărea şi se apropiau de Constanţa. Paul se simţea din ce mai rău, iar apa din bidon se isprăvise căci a folosit-o şi la umezirea pielii uscate de vânt.

O frână puternică l-a readus la realitate: în faţa lor era un baraj al poliţiei. Doina a oprit maşina şi calcula ce decizie ar fi mai potrivită. Dacă s-ar fi supus controlului, viaţa iubitului ei era în mare pericol, căci nu ar fi putut ajunge la apă. Poate chiar ei sunt ţinta acestui filtru! Trebuia să rişte! Se uită la Paul,iar acesta dădu uşor din cap cu un zâmbet abia perceptibil. Era prima dată când avea dezlegarea lui pentru o ilegalitate. Maşina demară cu forţă, lăsând în urma ei fum şi miros de cauciuc ars. O maşină a poliţiei bloca sensul lor de mers şi pe partea stângă erau doi poliţişti înarmaţi ce le făceau semne să tragă pe dreapta. Şi-au dat seama că nu aveau de gând să oprească şi au avut timp să se ferească din calea lor. Din maşină a ieşit un altul care a tras două focuri de pistol.Probabil că ţinta erau cauciucurile, care au scăpat totuşi neatinse.

De acum fiecare secundă conta fiindcă erau în colimatorul poliţiei alertate, în mod sigur. Doina a ales să intre prin Mamaia, evitând oraşul mai aglomerat şi unde erau mai uşor de blocat. A găsit un drum printre hoteluri şi nu s-a oprit până pe plajă, unde a sărit din maşină să-l ajute pe Paul. Tânărul era slăbit şi păşea cu greu. Faţa îi era despuiată de piele, vânătă şi uscată, doar ochii mai erau omeneşti. Cu o putere zămeslită de importanţa momentului, fata a reuşit să-l ducă până la primele valuri ce se rostogoleau către mal. Pentru el era ca o gură mare de oxigen ce i-a redat vitalitatea şi i-a dat puterea să o poată strânge în braţe.Şoaptele lui i-au mângâiat urechea:

– Mulţumesc, Doiniţă! Eşti cea mai bună fată! Din păcate, aici trebuie să ne despărţim.

Doina îl mângâie pe cap şi apoi îl privi în ochi.

– Ne despărţim acum,dar ne vom revedea curând, zise ea tot în şoaptă. Nu uita că ne-am jurat iubire până la moarte şi, chiar dacă nu suntem căsătoriţi,jurămintele se respectă. Eu te voi iubi mereu şi te voi aştepta pe malul mării. Acum grăbeşte-te, căci se aud sirenele poliţiei. Ne vedem la Vama Veche, seara. Hai, du-te!

La sărutat pe buzele reci şi umede, ce se întrezăreau de sub cochiliile în formare. Apoi l-a împins uşor şi a privit cu tristeţe cum se scufundă în apa rece a mării. Nu a mai revenit la suprafaţă. Pe mal erau trei maşini cu sirene şi mai mulţi poliţişti cu arma îndreptată către ea. Cu mâinile ridicate, s-a apropiat de ei şi a acceptat cătuşele fără să scoată un cuvânt.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s