Metamorfoza (XII)

Comisarul Stănescu era preocupat de tastele de la calculator, când Doina a fost introdusă în biroul lui. În timp ce agentul o elibera de “brăţări”, tânăra l-a salutat, dar nu a primit nici un răspuns, aşa că s-a aşezat fără mofturi pe scaunul din apropiere. După vreo cinci minute, poliţistul a abandonat computerul şi, deschizând un dosar, a privit-o pe deasupra ochelarilor. Într-un târziu a dat din cap, exclamând:

– De data asta ai întrecut măsura! Avem multe cazuri de tineri din toată ţara care vin aici şi ne fac probleme, dar tu ai vrut să te afirmi printre cei mai mari delicvenţi. Nici nu ştiu cu ce să încep. Am aflat că de data asta ai venit cu autoturismul. Ai permis de conducere?

– Am, dar e suspendat, răspunse cu calm fata.

– Deci nu ai!? Plus că nu te-ai oprit la semnalele organelor de control a circulaţiei, ba chiar ai comis o tentativă de omor…

– Nu am oprit fiindcă aveam o urgenţă medicală, dar nu a fost nimeni rănit.

– Urgenţă medicală!? Dumneata ai răpit un bolnav din spital, conform informaţiilor primite de la IGP Maramureş! Nu în spital trebuie tratate urgenţele?

– Nu am răpit pe nimeni,domnule Stănescu. A fost dorinţa pacientului să părăsească spitalul şi eu doar l-am ajutat.

– Aşa spui dumneata!se irită comisarul. Unde e persoana în cauză ca să confirme?

Doina coborî privirea şi răspunse cu glasul slab:

– A plecat…Nu mai voia să fie internat şi a fugit…

– A plecat? A fugit? Păi,dacă era aşa de grav,cum a putut să fugă? Unde s-a dus?

– A intrat în mare şi a înotat în larg…

– Mai slăbeşte-mă,domnişoară ,cu fabulaţiile astea de jurnalistă de senzaţie, că doar nu a înotat până la turci! Plus că apa e rece şi ar face hipotermie. Ia dumneata o foaie de hârtie şi dă o declaraţie despre tot ce s-a întâmplat, dar fără să omiţi nimic. Oricum, ai timp berechet, fiindcă eşti arestată până mâine, iar de mâine sunt sigur că încă 29 de zile.

Cu acestea îi împinse un teanc de hârtii de pe masă şi un pix. În timp ce tânăra îşi trăgea scaunul la o masă laterală şi se pregătea să facă ce i s-a cerut, uşa biroului s-a deschis, lăsând să intre un bărbat în vârstă, de statură medie,uscăţiv, cu o cocoaşă evidentă şi un nas cârn.

– Ce faci Ghiţă pe aici?, se oţărî comisarul la el. Iar umbli după cai verzi?

– Nicidecum comisare,nicidecum. Am venit să-ţi spun că te cheamă şefu’.

– Da? Ce-o mai vrea de data asta?

Se ridică şi ieşi împreună cu cel care i-a adus vestea, însă, după un minut, cel din urmă intră din nou în cameră. Se apropie de Doina şi îi întinse mâna:

– Numele meu e Costeniuc Gheorghe şi am fost sunat de Nicu pentru a te ajuta. Dumneata trebuie să fii Doina.

Tânăra îi strânse mâna cu un zâmbet.

– Mă bucur să vă cunosc,zise ea. Din păcate am intrat în bucluc şi nu mai ai cum să mă ajuţi. Sunt arestată.

– Nu se ştie încă. Tocmai am vorbit cu comisarul şef, care mi-e dator, şi sper să se rezolve altfel.

-Oaaau! Da’ repede te-ai mişcat, fără să mă fi cunoscut în prealabil!

– În meseria noastră e bine să fii rapid. Am aflat de spectaculoasa ta capturare şi m-am grăbit să te scap de Virgil până nu e prea târziu.

Uşa s-a deschis din nou şi cel pomenit intră nervos şi bodogănind.

– Ce cauţi aici?, se răsti la Ghiţă. Te-am lăsat pe hol. Te rog să pofteşti afară!

Apoi se adresă tinerei;

– Termină declaraţia şi eşti liberă până mâine, când se va prezenta cineva din Maramureş să te ducă acasă. E treaba lor ce ai făcut şi să te condamne acolo.Măcar scap de completarea atâtor acte. Apropo: maşina rămâne la secţie deocamdată.

Mai continuă el cu ceva despre lumea asta care e întoarsă pe dos şi îşi aprinse un trabuc. Doina nu zăbovi mult asupra hârtiei şi, după ce i-o înmână comisarului, ieşi uşurată pe hol, unde o aştepta Ghiţă.

– Eşti în custodia mea şi arest la domiciliul, îi zise acesta râzând. Vorbesc serios. Trebuie să mergem direct la garsoniera mea şi probabil vom fi urmăriţi mereu. Mâine dimineaţă trebuie să te aduc înapoi. Sunt sigur că ţi-e foame şi de aceea voi opri pe drum să iau ceva provizii. Te rog să-mi spui Ghiţă, ca toţi cei care mă cunosc.

Au urcat într-o Dacie 1310 veche şi, după comandarea unei pizza alăturată unei sticle de vin, au oprit în faţa unui bloc de locuinţe vechi, de multe decenii. Garsoniera era la parter şi intrarea pe casa scări era neîngrădită de vreo restricţie. Înăuntru era o dezordine care n-a luat-o prin surprindere pe Doina. Au eliberat împreună masa din cameră şi s-au aşezat la masă, iar după un pahar de vin şi o felie din delicatesă, dialogul s-a înviorat. Tânăra i-a mulţumit şi i-a povestit despre vasul COMUNION şi bănuielile ce le are despre MISA. L-a întrebat dacă ştie unde e sediul lor din Constanţa.

– Bineînţeles că ştiu, la fel ca mulţi alţii. Am auzit multe despre activităţile lor, însă nimic concret. Dacă ceea ce spui tu se poate proba, ar fi o ştire de senzaţie!

– Crezi că am putea intra înăuntru, fără să fim prinşi?, se interesă tânăra jurnalistă.

– Heeei! Mare puşlama eşti! Văd că a avut dreptate Nicu.O să mă gândesc la asta, până te odihneşti tu. Probabil că eşti obosită după o asemenea cursă.

– Lasă asta şi mai bine spune-mi de unde-l cunoşti pe şeful meu.

Ghiţă luă paharul în mână şi se adâncii în amintiri.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s