Metamorfoza (XIII)

– Ne-am împrietenit din prima lună de studenţie, deşi suntem din zone diferite: el maramureşean, şi eu moldovean din Rădăuţi. Spre deosebire de majoritatea colegilor ce căutau distracţia prin discoteci sau tot felul de petreceri, noi colindam Bucureştiul mirosind fiecare bibliotecă, cât ar fi de mică sau mărginaşe, vizitam muzee şi, în special, nu pierdeam nici un film, la oricare cinematograf ar fi rulat. Am ajuns să cunoaştem capitala ca pe localitatea natală şi ne plăcea să ne pierdem în şuvoiul de oameni ce se revărsa pe trotuare. Era primul contact cu centrul culturii româneşti şi speram amândoi să ne găsim posturi care să ne permită să nu-l părăsim. Dar nu a fost să fie şi ne-am reîntors fiecare în câte un capăt de ţară. Am păstrat mereu legătura, ba chiar ne-am vizitat uneori.

Lui Ghiţă îî plăcea să povestească şi Doina profită de asta pentru a afla mai multe:

– Cum de eşti atât de apropiat de comisarul-şef? Nici nu mă gândeam să scap de puşcărie când l-am văzut pe Virgil.

– Aaaa! De “Mafaldea” zici! Aşa îi spun mulţi, pentru că se laudă a le ştii pe toate. Cel puţin un lucru nu l-a ştiut: că avea probleme cu inima. Să fii trecut vreo opt ani de când i-am salvat viaţa, sau cel puţin aşa au zis cei de pe ambulanţă. Era o zi de caniculă şi mă răcoream în apa mării, într-un loc mai puţin aglomerat. Mă depărtasem destul de mult de ţărm şi am văzut că nu eram singurul. În faţa mea mai era un bărbat pe care nu l-am recunoscut imediat şi nici nu voiam să-i invadez “apele teritoriale”. Îl priveam uneori cu coada ochiului şi la un moment dat nu l-am mai văzut.Cum nu putea să dispară decăt sub apă, m-am grăbit spre locul unde l-am văzut ultima dată. Am avut noroc că apa era limpede şi l-am găsit timp. Era comisarul-şef, inconştient şi cu respiraţia oprită, aşa că am intrat într-o cursă contra-cronometru să-l aduc la mal. Imediat i-am făcut manevra de resuscitare, în timp ce nevastă-sa suna deznădăjduită după salvare. A fost o minune că şi-a revenit şi pe când a sosit maşina respira din nou. De atunci am o “pilă” bună la poliţie şi sunt invitat uneori la cină în familia lui. Plus că e o sursă de ştiri proaspete pentru meseria mea.

Izbucni în râs cu această remarcă, dar tânăra era curioasă încă:

-E şi o binecuvântare pentru tine, căci nu prea te văd gătind. Dar cum de eşti singur? Ai fost căsătorit?

Zâmbetul bărbatului dispăru de pe buze şi răspunse cu o urmă de tristeţe:

– Nu prea îmi place să vorbesc despre asta, cu atât mai puţin cu o persoană pe care am cunoscut-o acum câteva ore.

Îşi turnă un pahar de vin şi după ce sorbi îndelung,continuă:

– Nu am fost însurat, dar, ca orice om normal, am iubit şi eu odată. Poate că prea mult sau prea evident fiindcă mi-a reproşat că o sufoc cu dragostea mea. După doi ani de fericire deplină, cel puţin pentru mine, m-a părăsit pentru altul, care s-a dovedit că n-o iubea deloc. De data asta a fost ea cea părăsită, cu acelaşi motiv, însă nu s-a mai întors la mine deşi aş fi primit-o fără reţinere. Dar asta a fost demult şi de atunci mi-am pus stăvilar iubirii. Nu aş vrea să mai trec printr-o aşa dezamăgire, nu aş mai rezista… Ce ţi-e şi cu dragostea asta! Nimeni n-o înţelege! Dacă iubeşti prea mult, nu e bine, dar nici nu poţi să ştii care sunt limitele.

Tăcerea s-a aşternut câteva minute şi tot el a reluat cu un ton mai vesel:

– Destul cu vorbăria! Pune-te în pat şi te odihneşte că-i fii frântă de oboseală. Eu am să ies puţin.

Invitaţia era binevenită, fiindcă Doina nu dormise demult. Pe când Ghiţă ieşea din locuinţa, ea era deja în lumea somnului.

S-a trezit pe la ora şase, după-amiază şi se pregătea să plece spre Vama Veche, dar gazda a apărut la timp şi a reţinut-o:

– Doar nu crezi că am să-mi calc cuvântul?Am promis că nu vei părăsi această garsonieră până mâine, când îţi vine escorta.

Tânăra încercă să-l convingă:

– Trebuie să merg! I-am promis lui Paul că ne vom întălni seara…

– Seara da! Dar nu în seara asta. Oricum dacă erai arestată nu puteai să mergi. Plus că suntem filaţi dintr-o maşină parcată vizavi. Ai fi reţinută imediat şi condusă la secţie. Înarmează-te cu răbdare şi ascultă mai bine ce am aflat.

Neavând alte argumente, Doina se aşeză resemnată.

Ghiţă îşi trase scaunul mai aproape, îşi frecă mâinile mulţumit şi îi relată:

– Am fost la sediul MISA şi am motive să cred că se pregăteşte ceva. Tare mare afluenţă era şi, printre clienţi, cine crezi că era?

– Domnul Stănescu Virgil!?,exclamă tânăra.

– Bingo! Se pare că ai avut dreptate când l-ai bănuit. Bineînţeles că nu m-a văzut. Apoi am mers în port, de unde am aflat că iahtul COMUNION e încă în reparaţie, dar echipajul va pleca mâine seară înspre America Latină cu un alt vas. Se cheamă SEA STAR.

– Asta e!, se însufleţi Doina. Dacă e acelaşi echipaj, o fi şi aceeaşi marfă.Trebuie să le facem o vizită.

– Noi!? Ai uitat că tu eşti în detenţie şi eu sunt paznicul tău. Eu zic să-l informăm pe Mafaldea. Am încredere în el şi poate interveni la timp.

Fata nu era de acord şi pe tema asta s-au contrazis o bună bucată de vreme. În cele din urmă, au decis să aştepte până dimineaţă şi să urzească un plan de acţiune. S-au culcat târziu, Doina în pat, iar Ghiţa pe un scaun cu spătar.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s