Metamorfoza (XV)

Vântul bătea nervos şi aduna nori plumburii deasupra litoralului. Câteva picături de ploaie se grăbeau să anunţe furtuna ce se pregătea temeinic. Pe plaja pustie de la Vama Veche era o singură persoană, o tânără care se încăpăţâna să înfrunte natura vitregită. Doina, cu privirea ei pierdută spre valurile ce se spărgeau de ţărm, arăta de parcă nu-şi dădea seama ce se întâmplă în jurul ei. Lumina zilei se stingea prea timpuriu, iar undeva în zare un turist întârziat mai făcea câteva ture cu o şalupă. Fata făcea abstracţie de orice imagine sau zgomot ce o înconjura şi căuta cu insistenţă un anumit reper. Astfel că nici nu a observat când şalupa s-a oprit pe nisipul plajei şi cel care a condus-o se apropia încet de ea. Abia când a ajuns la vreo doi metri l-a sesizat şi a scos un ţipăt, înăbuşit imediat cu propria mâna. Era Paul… şi parcă nu mai era el. Nu avea nici un veşmânt şi nici piele, tot corpul fiindu-i acoperit de cochilii de scoici de culoare violetă. Părul îi căzuse de pe cap aproape în totalitate şi doar ochii lui albaştri şi mersul biped aminteau de o fiinţă umanoidă. Pentru oricine altcineva ar fi fost considerat un monstru, însă Doina avea o tărie de caracter mai puţin obişnuită şi a pus-o pe toată la bătaie pentru a nu se vedea cât era de răvăşită. Poate că era şi dezgustată de o asemenea imagine, dar şi-a luat inima în dinţi şi i-a sărit în braţe,şoptindu-i:

– O, dragul meu! Mi-a fost frică să nu fi păţit ceva!

Trupul lui era rece şi solidificat. Doar puţina piele din partea dorsală mai amintea de învelişul catifelat de odinioară. Paul se lăsă cuprins de braţele ei şi nu cuteză să o împresoare cu mâinile. Îi zise doar, jenat:

– Nu trebuie să faci asta! Ştiu că arăt ca naiba şi nici o femeie nu ar vrea să mă aibă la pieptul ei. Nu vezi că nu mai sunt om!?

Fata depuse tot efortul şi îl sărută pe buze, apoi zise, privindu-l bine în ochi:

– Pentru mine ai rămas acelaşi om şi chiar dacă nu arăţi precum unul, eu te iubesc pentru ceea ce ai reprezentat şi reprezinţi încă pentru mine. O să mă obişnuiesc cu noua ta înfăţişare şi asta contează foarte mult pentru noi. Ai răbdare cu mine şi eu voi avea cu tine.

Paul se mai linişti şi o strânse uşor la piept. Au stat aşa un timp după care s-au aşezat pe nisip, sub picăturile din ce în ce mai mari şi mai dese, slobozite de norii ce străfulgerau lumini. După cuvintele de tandreţe şi îngrijorare au trecut la partea pragmatică;

– Nu mă aşteptam să fii motorizat .De unde ai şalupa?, a fost curioasă fata.

– Am subtilizat-o de la Mamaia. Promit să o duc înapoi!

– Te cred, dar acum ne prinde bine. Ce zici de un drum până în portul Constanţa?

Şi fata îi povesti despre SEA STAR şi ce a aflat despre MISA, cu ajutorul lui Ghiţă. Paul era bucuros de cele auzite şi nerăbdător să se răzbune faţă de cei care au contribuit la nefastul accident. Apoi au pornit împreună prin valuri şi întuneric, cu tânărul la cârma şalupei. La câteva mile, în larg, le-au atras atenţia nişte lumini ce se distingeau în larg. Era un vas care staţiona. Mânaţi de curiozitate s-au apropiat cu atenţie pentru a vedea despre ce e vorba. Ploua bine şi tunetele acopereau orice alte zgomote, aşa că nu puteau fi sesizaţi de cei de pe vas. Astfel au ajuns să vadă că era vorba chiar de SEA STAR, ce ieşise din port pe o vreme de furtună, precum a făcut şi predecesorul lui, COMUNION. Semn clar că aveau ceva de ascuns.

Dar de ce staţiona în acest loc, periclitându-şi siguranţa? Să aibă vreo defecţiune sau aşteptau pe cineva? Paul o avertiză pe Doina că merge în recunoaştere, după care sărit în apă şi s-a scufundat în mediul lui. Trecu aproape o jumătate de oră până s-a reîntors, iar în acest timp fata era ca pe jăratic, imaginându-şi tot felul de scenarii. A răsuflat uşurată când l-a văzut făcându-i semn şi ghidând-o spre o frânghie ce spânzura de-o parte a iahtului. Probabil că o improvizase tânărul din plasele de pescuit ce abundau în aceste zone, însă nu avea timp să intre în detalii. S-au căţărat împreună, el înainte şi dându-i mâna pentru a o ajuta. Capătul frânghiei avea o ancoră de prindere. Pe punte, înfăşurat într-o pelerină de ploaie, un om scruta depărtările cu o lanternă în mână. Paul l-a luat prin surprindere cu o lovitură ce la doborât la pământ, inconştient.

Dintr-o cabină se auzea gălăgie mare de oameni care petreceau şi glasuri în limba spaniolă. Trebuiau să caute în alte încăperi şi să găsescă fetele ce erau traficate. Au coborât sub punte, răscolind peste tot, în zadar însă. Toate cabinele erau goale, aşa că, dezamăgiţi într-un fel,au ieşit cu gândul să se ascundă şi să vadă ce va urma. Sus era zarvă mare şi patru bărbaţi se agitau în jurul celui pe care l-a doborât Paul. Doi se chinuiau să-l aducă în simţiri, iar ceilalţi au pornit în căutare, cu lanterne şi arme. Prima ţintă erau cabinele şi le-au luat la rând,ţipând şi înjurând. Cei doi intruşi au profitat de ocazie, trântind ușile de acces și blocându-i acolo. Mai rămâneau cei deasupra şi Paul se pregătea să-i întâmpine când se auzi o împuşcătură ce-l doborâ la pământ. Era un glonţ de la puşcă cu calibru mare, care l-a lovit în plin.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s