Metamorfoza (XVI)

Doina s-a repezit din întuneric spre trupul căzut pe spate a lui Paul, care nu mai mişca. Îl striga pe nume şi încerca să se convingă că mai e în viaţă, timp în care echipajul se strânsese roată în jurul lor, luminându-i cu lanternele şi minunându-se. Vorbeau în spaniolă şi unul din ei, un metis pe nume Jose, se pare că era şeful. Avea o puşcă în mână, semn că el era cel care a tras. După câteva momente necesare pentru a-şi da seama despre ce e vorba, ridică vocea cu o înjurătură pe care mintea tinerei îndurerate o înţelegea, la fel ca şi celelalte expresii pe care le auzea în jurul ei. Totuşi, nu-i păsa ce vorbeau şi nu reacţiona în nici un fel, doar când au ridicat-o forţat a început să ţipe şi să se zbată.

– Ce dracu’ mai e şi ăsta!?, se mira Jose privind la trupul întins pe punte. Om nu e, dar nici nu cunosc vreo specie care să-i semene.

Îl lovi cu piciorul şi văzu că nu reacţiona în niciun fel. Unul din coechipieri îşi dădu cu părerea:

– O fi vreun monstru marin.

– Dar cum a ajuns pe vas?, lansă altul o întrebare.

– Şi cine e fata?, continuă altul.

Jose se gândi preţ de un minut, aşa cum îi stă bine unui şef care vrea să fie ascultat, după care concluzionă:

– O fi o creatură încă nedescoperită ce vine din mare. Probabil că fata l-a descoperit şi era animalul ei preferat. Acum e mort şi asta datorită mie, altfel cine ştie câte victime ar fi făcut. Duceţi-l jos în cală, iar pe fată aduceţi-o în cabină. Haide, mişcaţi-vă, că suntem uzi cu toţii!

Unii dintre marinari nu au apucat să-şi ia pelerinele şi acum se grăbeau să se întoarcă la locul călduţ dinăuntru. Doi au încercat să ridice cadavrul,dar era prea greu pentru ei, aşa că s-au gândit că e mai uşor să-l tragă după ei. Alţi doi se chinuiau să ţină fata imobilizată şi înjurau de mama focului când aceasta îi zgâria sau chiar muşca. Au reuşit să o lege şi să o fixeze pe un scaun din mijlocul cabinei şi, ca o recompensă binemeritată, şi-au umplut câte un pahar de vodcă dintr-o sticlă ce trona pe masă alături de nişte cărţi de joc. Unul întrebă:

– Ce facem cu ea, Jose? Nu arată rău fătuca! Eu zic să ne distrăm cu ea. Uite ce răni ne-a făcut, zici că-i o tigroacă!

– Nu-i rea ideea!, aprobă celălalt. Îmi plac fetele temperamentale!

Jose îi liniști în timp ce-şi dădea jos cămaşa udă şi se ştergea cu un prosop:

– Răbdare, măi, afemeiaţilor! Să aşteptăm până vine Pedro cu fetele şi o să aveţi parte de sex până o să vă stea în gât.

Apoi se adresă tinerei, într-o românească apoximativă:

– Ce cauţi aici?

Văzând că fata tace, continuă:

– Ce era ciudăţenia cu care ai venit?…Înţelegi ce te întreb?…Eşti româncă, nu?…

Doina îl fulgera cu privirea şi nu scotea nici un sunet. Cel puţin nu se mai zbătea şi nu-i blestema. Văzând că nu poate scoate nimic de la ea, Jose îşi puse şi el un pahar de vodcă, apoi aprinse tacticos un trabuc. Se întinse pe scaun şi, punându-şi picioarele pe masă, se adresă celorlalţi doi:

– Ia mergeţi unul din voi şi vedeţi ce mai aşteaptă fraţii Mendoza de nu mai vin. Că monstrul era fără haine, deci n-au ce buzunării!, şi râse cu poftă la gluma ce i se părea foarte reuşită.

După o scurtă controversă, se alese unul care trebuia să iasă în furtună. Tunetele nu încetau şi vântul bătea parcă şi mai tare. Astfel că nici nu au auzit când s-a deschis din nou uşa, ci doar au văzut ciudăţenia pe care au crezut-o moartă cum stătea în pragul ei, cu o mică ancoră în mână. Jose se repezi să ia puşca de lângă scaun, dar obiectul metalic îl lovi în piept, doborându-l. Celălat marinar şi-a scos cuţitul de la brău şi-l flutura ameninţător. Paul nu se grăbea şi se apropie fără temere. Cuţitarul lovi cu forţă în piept, dar lama ascuţită se rupse ca o aşchie. Apoi o mână puternică îi apucă braţul şi-l făcu să urle de durere când se auzeau oasele frânte. Mai recepţionă un pumn osos în plină figură care-i cauză pierderea cunoştinţei.

Doina striga din nou numele iubitului, de data asta cu mare bucurie, iar acesta se grăbi să o dezlege.

– Dragul meu, am crezut că te-am pierdut! Cum ai reuşit să scapi? Eşti rănit?

După o îndelungă îmbrăţişare, Paul i-a răspuns, bătându-se în piept:

– Se pare că am o platoşă de nepătruns. Am fost doar ameţit de şocul provocat de proiectil. În rest nu am nimic, pune mâna şi convinge-te. Măcar am şi o calitate pe lângă atâtea probleme ce mi le-a adus această transformare. Ce zici?

Dar Doina nu a apucat să răspundă la întrebare, că se auzi un nou foc de armă şi Paul se prăbuşea iarăși. De data asta era un foc de pistol tras de comisarul Stănescu, ce se ivise în uşă. Dădea aprobator din cap cu un zâmbet sarcastic şi aprobă:

– Poate că eşti invincibil în piept, dar spatele ţi-e expus! Nu e nici un păcat, un monstru mai puţin!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s