Metamorfoza (XVII)

De data aceasta, din trupul doborât se scurgea un sânge maroniu şi vâscos. În primul moment, Doina a rămas înmărmurită, neştiind ce s-a întâmplat, apoi, cercetând cu privirea scena dramei, a sesizat despre ce e vorba. Nu a dat importanţă noilor veniţi, ci s-a prăbuşit peste Paul, căutându-i rana şi încercând să-i oprească hemoragia. Plângea şi îl implora să nu moară, iar ,din când în când, îi cerceta pulsul. Comisarul îşi băgă pistolul în teacă şi mormăi:

– Ce scenă dezgustătoare!, apoi cu un glas poruncitor continuă:

– Nu vă holbaţi atâta! Aduceţi fetele la bord şi curăţaţi cabina asta.Tu ce mama dracu’ ai păţit?

Se adresa lui Jose care sângera şi el din belşug. Şedea pe podea, cu ambele mâini în jurul rănii de la piept şi cu privirea disperată. Stănescu nu se lăsă înduioşat şi continua să strige la el:

– V-aţi pus pe băute şi pe pocker, în loc să fiţi cu ochii în patru! Data trecută aţi eşuat şi mi-aţi făcut o mie de probleme, iar acum tot eu trebuie să vă scot din încurcătură. Ar trebui să fiu plătit dublu. Pedro, ia-l de aici până nu-şi dă duhu’.

Pedro era un ciocolatiu mic de statură şi cu un rânjet permanent pe chip. Se părea că avea oarece ascultare, fiindcă, la chemarea lui, au sărit cei doi fraţi Mendez, ajutându-l pe Jose să se ridice şi să iasă. Ceilalţi le-au ajutat pe cele şase tinere din barcă să urce pe vas şi apoi le-au condus la cabine. Comisarul Stănescu şi-a tras un scaun lângă Doina, care murmura mereu şi-l mângâia pe Paul, şi şi-a aprins un trabuc. După câteva fumuri, s-a adresat tinerei:

– Vezi unde s-a ajuns? Capăt de linie, draga mea. V-aţi băgat unde nu vă fierbea oala şi aţi pierdut tot. Dacă stăteaţi în banca voastră, rămâneaţi fericiţi şi, ce este mai important, în viaţă! Îţi dai seama că nu pot să te las să pleci de aici.

Zicând astea, îşi scoase din nou pistolul şi-l puse pe masă, la îndemână. Continuă:

– Am de ales între a te omorî şi a le spune băieţilor să te arunce în largul mării sau, să dau dovadă de indulgenţă, să-ţi cruţ viaţa şi să te vând ca prostituată. Sunt sigur că valorezi bani frumoşi. Hmmm…cred că totuşi ar fi riscant să te las să ciripeşti, chiar şi peste ocean, deci cea mai sigură ar fi prima variantă. Ce zici, frumoaso?

Zicând acestea luă pistolul în mână şi îi scoase piedica. Atunci intră piticul zâmbăreţ cu ceilalţi marinari:

– Ce facem cu ei, domnu’ comisar?, întrebă Pedro, într-o română stâlcită.

– Le aruncaţi cadavrele în larg. Eu mi-am făcut treaba şi trebuie să mă întorc pe mal. E o noapte a dracu’ de nenorocită. Aveţi grijă cum navigaţi, să n-o mai daţi în bară şi de data asta.

Cu aceste recomandări, ţinti către Doina, dar în acel moment se auzi o voce, la megafon:

– Aici poliţia de coastă! Vă rugăm să ieşiţi pe punte şi să ne permiteţi accesul la bord!

Stănescu îşi ridică privirea spre ceilalţi şi ţipă la ei:

– Ce e asta? Ia vedeţi ce se întâmplă…

Marinarii au dat buzna afară şi după un minut Pedro reveni cu precizări:

– E o vedetă a poliţiei! Ce facem?

– Mama lor de nenorociţi!, se enervă comisarul. Porneşte motoarele şi bagă viteză! Dacă trag în noi, trageţi şi voi.

Piticul ieşi şi dădu nişte ordine, iar poliţistul se adresă fetei:

– Să nu crezi că m-am răzgândit. Dacă vom fi ameninţaţi, tu vei muri prima.

Apoi se grăbi şi el în furtună, având grijă să închidă uşa.

Vocile marinarilor se auzeau cu greu printre tunetele dese şi vântul ce bătea cu putere. La un moment dat a putut desluşi silueta lui Pedro lângă el, care ţipă:

– Nu putem porni din loc! Cred că s-au blocat elicele!

– Amândouă!? Cum mama dracului!?, urla comisarul agitând pistolul prin ploaie.

– Nu ştiu! Când am oprit motoarele totul era în regulă.

Megafonul continua să se audă:

– Aici poliţia de coastă. Vă rugăm să vă predaţi,altfel deschidem focul.

– Acum ce facem, domnu’ comisar?, ţipă piticul.

– Trageţi cu tot ce aveţi! Nu mă las eu prins!, răcni Stănescu cu ochii la ambarcaţiunea poliţiei.

Când au început să se audă focurile de armă, luminile de pe vedetă s-au stins şi se putea deduce că le dădea târcoale, precum un rechin prăzii sale. Trăgeau la întâmplare şi erau atenţi la orice indiciu vizual sau sonor, dar pe o asemenea vreme nu aveau speranţa să vadă sau să audă ceva util. În aceste condiţii, comisarul porni singur îndărăt spre cabină, pentru a o avea măcar pe fată în vizor, dar când să ajungă la uşă, văzu o siluetă mare ce se apropia în aceeaşi direcţie. Nu recunoştea cine ar putea fi şi îndreptă arma înspre ea, însă nu apucă să tragă fiindcă acea umbră se aruncă fulgerător spre el şi-l doborî. A încercat să se opună imobilizării, dar avea de-a face cu o forţă net superioară lui şi a trebuit să cedeze şi să accepte cătuşele. Când au intrat înăuntru, a văzut că era vorba de comisarul Bud.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s