Metamorfoza (XVIII)

Doina era tot pe podea și cu capul lui Paul în poală, iar când i-a văzut pe cei doi bărbaţi intrând a ridicat privirea spre comisarul băimărean, exclamând de câteva ori:

– Nu e mort! Nu e mort…Mai are puls. Îi simt pulsul!

Pe de altă part,e Stănescu se zbătea în zadar, răcnind:

– Eliberează-mă imediat, cretinule! Te implici într-o acţiune a poliţiei locale, netotule! Ţi-ai depăşit atribuţiunile şi vei suporta consecinţele, animalule!

Şi tot aşa mai departe până când l-a mai domolit un dos de palmă lată de-a lui Bud. Afară se mai auzeau îmuşcături din ce în ce mai rare şi comenzi scurte care răzbăteau printre tunetele care se răreau, îndepărtându-se totodată. Scăpat de văicărelile celui încătuşat, comisarul se aplecă deasupra corpului diform şi îi căută pulsul. Simţea o bătaie slabă, ceea ce-l mira, deorece glonţul îl lovise în zona inimii şi sângerarea a fost abundentă: pe jos era plin de sânge închegat. Fata i-a luat mâna şi a condus-o în jos, către piciorul drept. Acolo, în apropierea călcâiului, ceva bătea cu putere şi menţinea viaţa. Era o inimă nouă, de alt tip, ce s-a format din scoica ce-şi găsise ca gazdă trupul lui Paul şi îi preluase funcţiile vitale, salvându-i astfel viaţa.

Doina zâmbea către vlăjganul de comisar care nu înţelegea ce se petrece. Ochii rănitului s-au deschis şi de pe buzele lui s-a auzit doar un cuvânt şoptit:

– Apăăăă!…

Bud se precipită să caute un pahar, dar fata îl prinse de mână, spunându-i:

– Nu orice fel de apă. Are nevoie de apă de mare, şi în cantitate mare.

Chiar atunci se buluciră înăuntru un grup numeros de persoane. Era un ofiţer de la poliţia de coastă şi câţiva subordonaţi, unii răniţi, urmaţi de marinarii de pe SEA STAR, legaţi şi spăşiţi. La urmă a intrat Ghiţă, care s-a grăbit să o ajute pe Doina şi pe comisar. Au scos trupul lui Paul din cabina care devenise prea aglomerată şi gălăgioasă şi l-au dus pe punte. Acolo, Doina îl îmbrăţişă şi-l sărută prelung. Plângea cu lacrimi fierbinţi, sărate ca ale mării, iar picăturile se prelingeau pe obrazul iubitului ei, ajungându-i la buzele care le preluau ca pe un elixir al vieţii. Cu puterea generată de acele picături, tânărul o strânse şi el la piept rostindu-i:

– Te-am iubit mereu Doiniţă…şi te voi iubi mai mult decât aş putea să-ţi arăt…Tu eşti perla sufletului meu şi aş fi vrut să te ţin mereu aproape…să te admir. Dar acum suntem condamnaţi la despărţire…căci aparţinem fiecare altei lumi…Nu te voi uita niciodată, căci mintea nu mi-e tulbure şi va păstra limpede imaginea ta de zeiţă. Acum trebuie să mă laşi să plec în lumea mea…te rog, draga mea…simt că mă  sfârşesc…

Fata se dezlipea cu greu de pieptul lui Paul şi faţa ei ar fi vrut să rămână încă lipită de a lui, dar nu era posibil, iar cei doi bărbaţi care asistau la acestă dramatică scenă au înţeles că trebuie să intervină. A fost nevoie  ceva insistenţă şi hotărâre pentru asta şi apoi pentru a-l ajuta pe rănit să se arunce în apele agitate ale mării. Strigătul de durere a Doinei a sfâşiat îndelung, dar în zadar, întunericul nopţii. Dintre valuri nu se putea distinge nimic. Au lăsat-o câteva minute să se liniştească, după care au dus-o mai mult pe sus în cabină, unde i-a fost administrat un calmant din trusa cu medicamente a ambarcaţiunii.

Vasul a fost scotocit peste tot, iar cele şase fete găsite la bord, precum şi cei bănuiţi de contrabandă cu carne vie, au fost urcaţi pe vedeta poliţiei şi duşi pe uscat. La fel şi ceilalţi, cu excepţia a doi agenţi, ce vor asigura paza până dimineaţă. Furtuna se potolise şi nici vântul nu mai bătea. Era către dimineaţă şi cu toţii erau obosiţi după o noapte atât de zbuciumată, aşa că fiecare s-a îndreptat către un loc în care să se odihnească câteva ore. Doina în garsoniera lui Ghiţă, iar Bud era invitatul lui Mafaldea, cu care s-au întâlnit pe mal.

După-amiază erau aşteptaţi cu toţii la sediul poliţiei municipale, pentru declaraţii. Deşi dormise câteva ore, ajutată de efectele analgezicului primit pe vas, Doina era tot agitată şi îi dădea mari bătăi de cap jurnalistului constănţean.  Printre altele, a trebuit să-i povestească amănunţit cum a reuşit să mobilizeze poliţia pentru a intercepta vasul contrabandiştilor.

După despărţirea de la restaurant, au plecat glonţ spre gară, unde-i aştepta Bud, cu ochii pe ceas. Când a aflat că prizioniera lui a evadat, a explodat ca o grenadă şi era să-l ia la bătaie pe Butnaru. Cu greu a reuşit Ghiţă să-l mai tempereze şi să-l convingă că totul se va rezolva cu ajutorul comisarului şef. Aici a intervenit talentul jurnalistului care, într-o discuţie îndelungă cu Mafaldea, şi-a folosit toate argumentele disponibile şi a invocat chiar şi faptul că-i e dator de când l-a salvat de la înec. Ştia că pe vas se întâmplă ceva ilegal şi mai ştia locul unde s-a dus Doina. A mai exagerat el unele lucruri, dar numai în acest fel l-a convins să apeleze la poliţia de coastă. Restul a fost simplu: aşa cum bănuia, au găsit maşina pe plaja de la Vama Veche şi au pornit în căutarea lui SEA STAR, care nu putea fi departe. Noroc că cineva a blocat elicele cu plase de pescuit, iar acesta nu putea fi decât Paul, înainte de a urca pe vas.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s