Secretul zilei de naştere (II)

11. Inspiraţii

Personalitate: Cei născuţi pe 11 sunt dintre “cei aleşi”. Se disting prin însuşiri aparte: vocaţie, iluminare, nspiraţie, intuiţie, imaginaţie, abnegaţie. Sunt nişte idealişti cu un destin deseori special, călăuzit de puterea convingerilor şi marcat fercvent de un talent timpuriu, de o revelaţie sau de chemarea unei misiuni. Au forţă morală, sunt înţelepţi şi diplomaţi. Le place studiul. Pot avea o percepţie ascuţită, până la apariţia unor manifestări parapsihice.

Defecte: Lipsa de realism, exaltare, excentritate, aroganţa, individualism.

Dragoste: Sunt romantici, sensibili, au sentimente nobile şi tendinţa de a idealiza fiinţa iubită. Au nevoie de un partener de viaţă cu care să comunice spiritual, dar care să aibă în paralel ceva mai mult simţ practic decât au ei.

12. Artiştii

Personalitate: Fie că evoluează sau nu în domeniul artelor, cei născuţi pe 12 au un simţ dramatic dezvoltat şi pun talent în ceea ce fac, chiar dacă e vorba de lucruri banale. Au o fire prietenoasă, le place să socializeze, să lucreze în colaborare. Sunt liantul grupului şi sufletul petrecerilor. Îi măguleşte să se afle în centrul atenţiei. Energici şi dornici de schimbări, sunt mereu în mişcare, preocupaţi mereu de altceva.

Defecte: Stări de spirit schimbătoare, nervozitate, instabilitate, dispersie, atribute care îi pot împiedica să-şi exploateze resursele.

Dragoste: Înclinaţi mai mult spre flirt decât spre ceva serios, arareori au legături stabile. Chiar şi atunci când iubesc sincer, independenţa lor şi dorinţa de a face doar ce îi taie capul, indiferent că celălalt este sau nu de acord, pot compromite relaţia.

13. Profesioniştii

Personalitate: Uzând de calităţi precum simţ practic, creativitate şi disciplină, cei născuţi pe 13 au darul de a şti să îmbine frumosul cu durabilul şi funcţionalul. Sunt oameni realişti, logici, organizaţi, meticuloşi şi de încredere, care pun preţ pe muncă, familie şi tradiţie. Profesia e de bază pentru ei, dar este esenţial să le placă ceea ce fac. Se poate să-şi schimbe ocupaţia până îşi găsesc vocaţia, dar când o găsesc, fac o artă din meserie. Sunt, în general, serioşi, vorbesc puţin, sincer şi cu miez.

Defecte: Rigiditate, încăpăţânare, conservatorism, scepticism, care pot bloca accesul la o serie de oportunităţi. Le trebuie mai multă deschidere…

Dragoste: Au sentimente profunde şi statornice. Prudenţi, se leagă greu, în timp. Chiar dacă nu sunt prea expansivi în dragoste, au un farmec special.

14. Jucătorii

Personalitate: Curioşi, independenţi şi adaptabili, cei născuţi pe 14 au nevoie de informaţie, provocări şi schimbare… Sunt curajoşi, riscă deseori şi cred în steaua lor norocoasă, având o fire de jucător. Inteligenţi, ingenioşi, practici şi creativi, găsesc rapid soluţii la orice şi sunt talentaţi în multe domenii. Dacă îşi consacră aptitudinile unei cariere pe placul lor, dacă fac apel la voinţa şi realismul cu care sunt dotaţi, pot munci foarte mult şi pot atinge mari succese. Altfel, s-ar putea irosi în van…

Defecte: Impulsivitate, lipsa de echilibru, înclinaţie către dependenţe (Alcool, tutun, mâncare, medicamente, droguri, jocuri).

Dragoste: Fermecători şi plini de temperament, nu duc lipsă de oferte. Totuşi, preferă să aleagă, nu să fie aleşi. Au o viaţă sentimentală bogată şi adesea destul de furtunoasă.

15. Creativii

Personalitate: Pentru cei născuţi pe 15 familia pare a fi cel mai important lucru din lume. Totuşi, au propriile lor nevoi, care nu trebuie neglijate, cum ar fi: de a-şi exersa talentele şi funcţiile mentale, de a dovedi că pot funcţiona independent, fără sprijinul altora, de a se pune în slujba unei cauze sau unei activităţi caritabile. Sunt sensibili şi generoşi, au talent pentru arte şi deprind uşor limbile străine. Sunt curioşi, dornici să călătorească şi să înveţe lucruri noi.

Defecte: Neâncredere, Timiditate, sensibilitate exagerată, mai ales la critici sau la lipsa de atenţie a celorlalţi.

Dragoste: Sentimentali, visători şi senzuali, sunt însetaţi de dragoste. Uneori tind să-şi facă iluzii, să se lege de persoane nepotrivite. Cu timpul, învaţă să îşi gestioneze mult mai bine enorma afectivitate.

16. Spiritualii

Personalitate: Intuitivi, inteligenţi, analitici şi profunzi, sunt aplecaţi spre cercetarea subiectelor serioase, de fond, interesaţi de cultură, filozofie, religie, etică, psihologie, legislaţie, ezoterism. Chiar dacă lumea spiritului predomină, împlinirea vine doar dacă au o familie şi o bună integrare socială. Darul de a aprofunda poate face din ei excelenţi specialişti sau experţi foarte apreciaţi.

Defecte: Dogmatism, suficienţă, vanitate, spirit de contradicţie, spirit critic

Dragoste: Au sentimente adânci, dar nu şi le exteriorizează uşor. Adesea, se îndrăgostesc de persoane diferite de ei ca temperament, vârstă, preocupări, etc. Când decid să-şi întemeieze o familie, aleg parteneri stabili, de încredere.

17. Managerii

Personalitate: Ambiţioşi, plini de energie şi cu viziune largă şi sintetică, au un talent special pentru afaceri. Sunt excelenţi organizatori, manageri şi promotori. Au o minte iute, progresistă, cuprinzătoare. Proiectele lor sunt ample şi îndrăzneţe, mijloacele de împlinire sunt originale, ingenioase şi eficiente. Pot să facă bani, uneori chiar foarte mulţi, dar nu banul este scopul, ci provocarea de a realiza ceva deosebit. Pot avea în paralel şi preocupări spirituale.

Defecte: Spirit autoritar, impulsivitate, simţ al posesiunii, lipsă de scrupule, obsesia controlului şi a puterii.

Dragoste: Personalitatea lor radiantă şi plină de forţă atrage ca un magnet. Au mai multe iubiri, mai toate intense; adesea, trebuie să facă o alegere importantă în viaţa lor sentimentală.

18. Finaliştii

Personalitate: Capabili, cu caracter puternic, curajoşi şi hotărâţi, cei născuţi pe 18 împlinesc aproape mereu ce-şi pun în minte. Sunt independenţi, înflăcăraţi şi idealişti, dar nu până într-atât încât să piardă controlul cu realitatea. Au un acut simţ al afacerilor şi al banului, pot să administreze firme mari şi prospere. Au succes mai ales în comerţ şi servicii. Pot să fie fini psihologi, pot avea talent artistic, ba chiar şi politic!

Defecte: Încăpăţânare, despotism, dificultatea de a înţelege şi a ierta; de evitat gândurile de răzbunare, care se pot întoarce împotriva lor.

Dragoste: Au sentimente pasionale, arzătoare, pe care nu se tem să şi le exprime, ba chiar să le însoţească de gesturi impresionante, dramatice. Chiar dacă nu sunt exemplu de fidelitate, îşi respectă şi ocrotesc familia.

19. Hotărâţii

Personalitate: Hotărâţi şi mari iubitori de libertate, cei născuţi pe 19 nu fac decât ce doresc ei. Sunt ambiţioşi şi mânaţi de imboldul de a reuşi, de a câştiga putere, de a ajunge să fie recunoscuţi şi respectaţi. Organizaţi şi eficienţi, ajung să fie piloni de rezistenţă ai sectorului în care activează. Au aspiraţii nobile, sunt intuitivi şi înzestraţi cu imaginaţie şi talent. Iubesc noul şi schimbul de idei. Năvalnici, îşi controlează emoţiile cu destulă abilitate.

Defecte: Nelinişte, stări de spirit schimbătoare, orgoliu, infatuare, impresia că sunt superiori celorlalţi.

Dragoste: Au o sexualitate puternică şi mult farmec. Iubesc cu pasiune, însă nu le place să-şi etaleze sentimentele în public. Sunt capabili de sacrificiu pentru omul iubit.

20. Sensibilii

Personalitate: Foarte sensibili la mediu, cei născuţi pe 20 îşi “acordează” emoţiile la acesta. Aspiră la armonie, frumuseţe şi afecţiune. Deşi par liniştiţi şi retraşi, au cultul prieteniei şi sunt făcuţi să trăiască în cuplu. Sunt foarte buni colaboratori, asociaţi sau consultanţi, aportul lor este deosebit de preţios, dar nu le place să iasă în faţă. Au o gândire profundă, analitică şi imaginativă, serioasă; sunt atenţi la detalii.

Defecte: Reticenţa, lipsa de încredere în propriile forţe. Incapacitatea de a refuza îi face uşor de exploatat.

Dragoste: Pot dărui mult, dar cer mult în schimb. Au nevoie de iubire şi căldură, atingeri tandre şi vorbe dulci. Sunt parteneri fideli, înţelegători şi diplomaţi.

21. Sociabilii

Personalitate: Comunicativi şi foarte deschişi către ceilalţi, cei născuţi pe 21 au un talent social înnăscut. Deţin darul de a-i antrena, entuziasma, atrage, înveseli pe oameni. Se remarcă la petreceri sau la alte evenimente mondene. Sunt plini de vitalitate, iuţi la mânie, talentaţi. Au putere de convingere, sunt extrem de dotaţi pentru intermedieri şi vânzări. Provocarea, pentru ei, este canalizarea aptitudinilor către scopuri precise şi perseverenţa în atingerea lor.

Defecte: Instabilitate, lipsa de disciplină, superficialitate, tendinţa de a risipi  în mai multe direcţii fără să finalizeze.

Dragoste: Sclipitori şi plini de farmec, nu întâmpină nici o dificultate în a lega o relaţie. Problema se poate ivi în a o menţine… Le trebuie un partener ager şi sensibil, dar ceva mai stabil

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s