Spirit călător: Iniţierea

E ora 18 şi…George nu mai vine! Îmi repetam într-una versul din binecunoscuta poezie de Coşbuc, doar pentru a nu mă gândi la ceva trist, chiar tragic. Dacă s-a întâmplat ceva? Dacă a fost prins la vamă? Ultimul mesaj mi l-a trimis din avion… şi de atunci nimic! E drept că m-a avertizat să nu-l mai pisălogesc atâta la cap, că nu o să-mi răspundă la toate temerile mele obsedante. Cred că avea dreptate. M-am transformat într-o fiinţă cicălitoare, egoistă şi invadată de o depresie molipsitoare. Îi afectam pe toţi cei cu care intram în contact, devenisem o povară chiar şi pentru prietenul şi sora mea. Poate de aceea s-a refugiat ea în alcool şi evită pe cât se poate să-mi  intre in cameră.

Mai aveam o variantă de rezervă şi mă gândeam pe la ce oră să o pun în aplicare. De data asta am adunat peste 30 de pastile de diazepam şi sunt sigur că ar fi suficiente pentru a mă cufunda într-un somn etern, eliberator. Mai aştept un sfert de oră pentru a vedea în ce fel voi evada din acest corp nefolositor. Prima alegere ar fi ideală şi o experienţă nemaipomenită, pe care o visez de la câteva zile de când am vrut să-mi curm viaţa.

Atunci am găsit pe internet un articol al unui guru din India, care garanta posibilitatea de a călători cu sufletul, chiar dacă nu ai murit încă. La început nu am crezut, dar George a fost în Asia şi s-a întâlnit cu un discipol al acelui “om sfânt”, cum le spuneau ei. Nu ştiu dacă prietenul meu era convins de această posibilitate sau o făcea pentru a-mi abate gândul de la o nouă tentativă de sinucidere. V-am spus că am devenit sceptic la orice şi nu mai am încredere în nimeni. Totuşi, promisiunea lui solemnă şi o cât de mică speranţă, m-au făcut să-i acord un timp pentru a-mi aduce “ingredientele” necesare acelui miracol. Doar nu aveam nimic de pierdut, aşa cum un bolnav incurabil, nu se teme să încerce leacuri iluzorii, netestate.

E trecut de 18.30 şi s-ar putea ca totul să fie o cacealma. Am calculat fiecare minut de la aterizarea avionului, controlul la vamă, drumul cu maşina, şi toate cu marje de întârziere. Măcar de-ar suna nenorocitul de telefon!

Chiar atunci sună! Dar nu era telefonul ci soneria de la intrare. Am ţipat la Diana. Ce încet se mişcă femeia asta! În cele din urmă îi aud paşii lenţi pe hol şi apoi uşa care se deschidea. Auzul şi mirosul îmi erau ascuţite precum al unui lup. Era George!

De cum a intrat în camera mea l-am investigat până în străfunduri, şi rezultatul era încurajator. Mi se luase o piatră de pe inimă! Avea geanta cu el şi nu prea am zăbovit cu formalităţile unei revederi prieteneşti. I-am cerut să-mi arate ce a adus. A zâmbit înţelegător şi m-a sfătuit să mă domolesc, pentru că nu e aşa simplu. Mi-a zis:

– Vali, dacă vrei să mergem mai departe trebuie să mă asculţi. Sunt nişte reguli ce trebuie respectate, nişte riscuri enorme, iar rezultatul nu e garantat. Depinde de organism, de capacitatea de percepţie şi puterea de detaşare. Mă înţelegi?

– George, te rog să mă slăbeşti cu riscurile! Doar nu am nimic de pierdut!

– Iar te gândeşti doar la tine!, se oţărî la mine. Nu-ţi dai seama că dacă mori, voi fi acuzat de omucidere? Doar eu ţi-am procurat “otrava” şi tot eu trebuie să ţi-o administrez.

Avea dreptate şi trebuia să ascult, dacă voiam să primesc poţiunea. Am dat din cap şi l-am lăsat să continuie. A scos din geantă două cutiuţe şi le-a aşezat pe masă. A deschis una în care erau mai multe fiole şi mi-a explicat:

– Aceasta este o substanţă puternică cu efect asupra creierului. O am din Anglia, unde, în doze mici, se foloseşte pentru tratarea anxietăţii. E un drog care te face să pierzi legătura cu realitatea şi trebuie administrată o cantitate foarte precisă pentru a nu fi fatală dar să aibă şi efectul scontat. Se numeşte psilocibină.

Eram numai ochi şi urechi, încuviinţînd din cap ca un elev silitor. A deschis a doua cutie şi a scos din ea o sticluţă cu un lichid maro şi vâscos. Apoi a continuat:

– Asta este licoarea din India, şi crede-mă că m-a costat o avere. Cam cât a costat autotrenul tău. E ilegală, bineînţeles, şi a trebuit să apelez la un membru al organizaţiei secrete  “Magie Negra”.O sectă străveche, ce practică magia, după cu îi spune şi numele. E tot un drog, din care se bea câte o linguriţă, ce acţionează asupra corpului, încetinindu-i funcţiile vitale, în special bătăile inimii. Fireşte că şi ăsta e foarte periculos, pentru că rişti să-ţi provoci un stop cardiac. Se cheamă Mâna Neagră şi nu cred că ai vrea să ştii din ce e preparată.

Am intervenit, curios:

– Bine, bine, dar care e mai eficient?

George a dat din cap cu un oftat:

– Pentru efectul dorit de tine, trebuie să le iei simultan… Deci îţi dai seama că şi riscul este dublu.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s