Uleiul de măsline (reţete)

Medicul Ioan Nedelcu, specialist în boli dermatologice la Spitalul Elias din Bucureşti, vă învaţă ce întrebuinţări puteţi da uleiului de măsline extravirgin. Astfel, specialistul vă pune la dispoziţie 20 de reţete ce vă pot ajuta în ameliorarea unor afecţiuni, precum şi remedii utile în cosmetică.

1. Paradontoza

Prin masarea periodică a gingiilor cu ulei de măsline s-a observat că este mult diminuat pericolul paradontozei. Folosiţi ulei de măsline de trei ori pe zi.

2. Ulcerul duodenal

Se bate un albuş de ou proaspăt cu o linguriţă de zahăr pudră şi o lingură de ulei de măsline până se face cremă. În fiecare dimineaţă se consumă acest amestec pe stomacul gol, timp de zece zile.

3. Gastrita

O linguriţă de ulei de măsline extravirgin luată înainte de fiecare masă protejează stomacul împotriva ulcerului şi gastritei.

4. Constipaţia

Dacă se consumă o lingură sau două de ulei de măsline dimineaţa, în combinaţie cu zeama de lămâie sau cafea, se previne constipaţia.

5. Balonări şi arsuri la stomac

Folosiţi 250 ml de ulei de măsline presat la rece, 1 kg de miere de albine şi 4 lămâi trecute prin maşina de tocat carne. Se amestecă totul şi se ţine în borcane la frigider. Se iau 3 linguri pe zi, cu 30 de minute înaintea meselor.

Cura cu salată de pătrunjel este de asemenea eficientă. Se mănâncă zilnc, timp de două săptămâni, o legătură de pătrunjel tăiat mărunt, la care se adaugă puţin ulei de măsline şi puţină lămâie. Este şi un detoxifiant excelent al organismului.

6. Eliminarea petrelor de la vezica biliară

Reţeta 1: Folosiţi 200 grame de ulei de măsline, un gălbenuş de ou, zeama de la o lămâie, 40 ml coniac natural de bună calitate, 1 linguriţă de zahăr, miere naturală. Se amestecă şi se bea cu înghiţituri rare. Staţi apoi culcat pe partea dreaptă, cu picioarele la piept. Urmăriţi-vă scaunul  şi veţi observa că aţi eliminat pietricele.

Reţeta 2: Folosiţi 250 ml ulei de măsline. Cantitatea se bate puternic cu zeama de la trei lămâi până ce uleiul devine lăptos. Beţi acest amestec două zile la rând.

7. Eliminarea pietrelor de la bilă

Se râşnesc seminţe uscate de pepene roşu. Timp de 10 zile, dimineaţa pe nemâncate se ia o linguriţă din pulberea obţinută împreună cu o lingură de ulei de măsline presat la rece şi se stă culcat pe partea dreaptă 20 de minute. Tratamentul durează 3 luni, câte 10 zile pe lună.

8. Probleme hepatice sau biliare

Se pot lua 1-2 linguri de ulei dimineaţa, înainte de masă sau 1-2 linguri de ulei înaintea fiecărei mese. Este recomandat ca după înghiţirea uleiului să se stea culcat o jumătate de oră pe partea dreaptă.

Dacă medicul constată că pietrele sunt destul de mici pentru a fi eliminate fără să se blocheze, se amestecă o jumătate de ceaşcă de ulei de măsline cu o jumătate de ceaşcă cu suc de lămâie sau grapefruit şi se bea seara înainte de culcare. Dimineaţa se bea ceva fierbnte şi apoi e posibil ca pietrele să fie eliminate. Alteori se poate posti două zile înainte, bând suc de mere din două în două ore, iar în cea de-a doua seară se bea amestecul de ulei şi suc de lămâie. Astfel se va curăţa vezica, se vor dizolva sau elimna pietrele mici.

9. Artroza

Se toarnă ulei de măsline peste frunze tinere de nuc şi se lasă timp de 3-4 ore, după care se aplică frunzele în 3-4 straturi pe locul bolnav. Masajul cu ulei de măsline şi suc de lămâie este şi el efcient. Încălziţi pe foc un amestec de ulei de măsline şi suc de lămâie, apoi masaţi-vă cu el articulaţiile dureroase. Aplicaţi un bandaj şi lăsaţi-l şi peste noapte.

10. Reumatismul

Se fierb 10 minute: o ceapă mare, tăiată fin, 4 linguri de ulei de măsline, 150 ml apă şi 40 g untură nesărată. Se bea foarte caldă, mai multe seri la rând. După două ore, la culcare, se bea un decoct de cruşin (o linguriţă la cană, fiert 3 minute). Tratamentul se face o dată pe an, timp de 7 zile. Se pun 8 linguri de piper negru măcinat într-un litru de rachiu tare şi se lasă la macerat 5-7 zile. Se filtrează ş se masează cu această soluţie zonele dureroase de 2-3 ori pe zi.

11. Ciocuri pe coloană

Alifia de sânziene: 20 g de plantă uscată, bine mărunţită, se pun la macerat timp de 12 ore în 30 ml spirt sanitar, într-un borcan închis ermetic. Se adaugă 200 ml ulei de măsline şi se ţine în “bain marie” timp de 3 ore, agitând vasul din când în când. Se lasă în repaus trei zile, după care se filtrează. După filtrare, se pune într-un vas pe foc şi se adaugă 50 g ceară de albine, amestecându-se continuu până se topeşte. După răcire, se păstrează la rece. Se fac fricţionări de-a lungul coloanei vertebrale în fiecare seară.

12. Arsuri

Uleiul de măsline s-a dovedit eficient pentru calmarea arsurilor. Se combină cu albuş de ou şi se aplică pe locul afectat.

13. Ten deshidratat

În cazul tenului obosit şi uscat, uleiul de măsline se foloseşte sub formă de comprese călduţe pe pomeţi, pe frunte sau pe tâmple. După câteva minute, compresele se înlătură şi se clăteşte faţa cu apă călduţă. Sunt suficiente câteva asemenea proceduri pentru ca tenul să îşi recapete strălucirea. Uleiul înmoaie pielea, hidratează, regenerează şi ajută la îndepărtarea impurităţilor.

14. Creme antirid

Pentru tenul ridat şi uscat este recomandată o mască dintr-un ou crud bătut bine, o lingură cu miere şi o lingură cu ulei de măsline. În acest amestec se poate adăuga şi puţin suc de fructe sau legume- lămâie, pepene, morcovi, castraveţi. Masca se aplică pe faţă pentru 15-20 de minute, apoi se spală cu apă călduţă. Se repetă de trei ori pe săptămână. Efect de întinerire a tenului şi de netezire a ridurilor are şi masca de ulei de măsline amestecat cu tărâţe, care se aplică în acelaşi mod.

15. Tonifierea tenului

Se amestecă o lingură cu ulei de măsline şi suc de castravete. Se adaugă argilă până se obţine o pastă care se aplică pe faţă în strat subţire timp de 20-30 de minute, apoi se spală cu apă călduţă. Dacă tenul este foarte uscat, doza de ulei poate fi mărită. Pentru hidratare, uleiul de măsline se poate combina cu argilă şi gălbenuş de ou. Pentru ca măştile să îşi facă efectul, trebuie repetate o dată la două zile.

16. Pete maronii

Amestecaţi bine o lingură de mălai cu un sfert de linguriţă de pudră din coajă de portocale (se poate realiza din cojile uscate de la o portocală, măcinate fin într-o râşniţă de cafea), o lingură de lapte bătut şi o linguriţă de ulei de măsline. Aplicaţi pasta obţinută pe faţă şi pe decolteu, lăsând-o să acţoneze până când începe să se usuce. Masaţi uşor pielea cu degetele, până când devine strălucitoare. Clătiţi faţa mai întâi cu apă caldă, apoi cu apă cât mai rece. Veţi îndepărta astfel petele maronii, iar pielea va deveni netedă şi catifelată.

17. Masca pentru ten gras

Amestecaţi bine o lingură de mălai cu câteva picături de zeamă de lămâie verde, jumătate de linguriţă de lapte şi o jumătate de linguriţă de ulei de măsline. Aplicaţi pasta obţinută pe piele, lăsând-o să acţioneze o jumătate de oră. Clătiţi din abundenţă cu apă călduţă.

18. Contra acneei

Compresele cu ulei de măsline. Încercaţi amestecul următor: ulei de măsline virgin, plus 100 de picături de ulei aromat de lavandă (ulei esenţial, nu industrial). Se amestecă bine şi se aplcă pe coşuri sub formă de comprese sau se fricţionează uşor. Primele efecte apar după câteva zile.

19. Mâini şi unghii

Pentru a vă întări unghiile, înmuiaţi-le timp de 10 minute în ulei de măsline călduţ, o dată pe săptămână. Ele vor deveni mai puţin casante. Această practică are meritul de a reduce cuticulele.

Dacă aveţi mâinile uscate, roşii sau crăpate, încălziţi puţin ulei de măsline într-un bol la cuptorul cu microunde (atenţie, uleiul de măsline nu trebue să fiarbă!). Înmuiaţi-vă mâinile timp de 15 până la 20 de minute, o dată la două zile şi pielea se va calma. Pentru a avea mâini cu pielea fină, masaţi-le cu ulei de măsline amestecat cu o linguriţă de zahăr.

20. Îngrijirea părului

Uleiul de măsline conferă strălucire părului uscat şi deteriorat. Pentru acest tip de păr este indicată o mască hidratantă pregătită dintr-un gălbenuş de ou şi o lingură cu ulei de măsline. Părul se masează cu acest amestec cu 20 de minute înainte de baie. Uleiul de măsline trebuie folosit însă în cantităţi mai mici, pentru că în exces poate provoca o uşoară îngrăşare a părului. Contra căderii părului se fac frecţii ale pielii capului cu ulei, seara, timp de 10 zile.

3 thoughts on “Uleiul de măsline (reţete)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.