Spirit călător: Argumente

– Vali! Vali! Vali, trezeşte-te!

Era vocea stridentă a surorii mele, care mă scutura violent. Mi-am ridicat alene pleoapele şi am mormăit ceva de nedesluşit. Aveam din nou o migrenă îngrozitoare şi simţeam că mor de frig, deşi eram învelit foarte bine. Mi-am amintit încet ce s-a întâmplat cu mine şi o mulţumire plăcută îmi mai atenuă starea fizică. Doar vocea Dianei continua să mă agaseze:

– Ce e cu tine? E aproape amiază şi încă nu ţi-ai mâncat micul dejun! Arăţi ca naiba!

Am depus tot efortul să mă mişc cât mai natural şi să zâmbesc liniştitor. I-am răspuns sarcastic:

– Nu e nici o problemă, scumpa mea surioară. Am dormit şi eu mai mult, că mă simţeam obosit. Chiar şi tu îmi spuneai că somnul mai îndelung mi-ar face bine. Acum totul e în regulă, doar că nu mi-e foame încă. George a plecat?

Femeia se uită la mine şi-mi zise iritată:

– Normal că a plecat! Doar n-o să stea toată ziua lângă patul tău. Destul a zăbovit azi-noapte. Dar bea măcar ceaiul ăsta! Mă duc să ţi-l încălzesc?

Am acceptat şi am mai luat două aspirine. Apoi a trebuit să intru sub un duş fierbinte pentru a-mi readuce temperatura corpului aproape de normal. Am adormit din nou şi când m-am trezit, am reuşit să şi mănânc. Bineînţeles că mintea îmi era la experienţa recentă, despre care nu puteam vorbi decât cu asistentul meu.

Către seară a apărut cu geanta-i diplomat şi cu costumul lui impecabil. Era curios să vadă cum mă simt, iar eu a trebuit să-l liniştesc şi pe el. Mi-a reamintit cu glas hotărât:

– Mi-ai promis că asta a fost ultima încercare! Slavă domnului că nu s-a întâmplat o nenorocire! Aveai un puls de doar 5 bătăi pe minut şi de abia peceptibil. Te-am vegheat până la miezul nopţii, când ţi-ai mai revenit. S-a trezit şi Diana şi a intrat…

– Taci!, l-am oprit eu. Nu mai îmi spune nimic!

– Ce ai? Ce s-a întâmplat?, se intrigă George.

– Dragul meu, am reuşit!, i-am zis eu extaziat.

Era mirat, căci nu ştia la ce mă refer, aşa că m-a întrebat:

– Ce ai reuşit?

L-am luat de mână şi i-am strâns-o cu putere, lămurindu-l:

– Am ieşit din corp! Te-am văzut pe tine, pe soră-mea, m-am văzut şi pe mine în timp ce eram inconştient! Sufletul meu a plutit prin cameră şi apoi a reintrat în sălaşul lui.

George se uita la mine, neștiind ce să creadă. A învins o expresie neîncrezătoare ce se citea pe chipul lui şi care a generat o concluzie pe măsură:

– Ai avut un vis sau un coşmar… Ce ai văzut?

Bănuiam eu că nu mă va crede şi trebuia să vin cu dovezi, aşa că i le-am enumerat:

– Am văzut ştirile de noapte, cu Băsescu făcând cumpărături…

– Eh, astea au fost şi peste zi, încercă să-mi taie el elanul.

– A intrat sora mea şi te-a întrebat de ce nu te-ai dus acasă, iar tu ai zis că ţi-a căzut canalul.

George căzu câteva clipe pe gânduri, dar reveni cu o explicaţie:

– Se pare că auzul nu-ţi era deconectat de la realitatea înconjurătoare. Mi se întâmplă uneori ca sunetele să se integreze în visul meu şi să-l influienţeze. Nu e ceva neobişnuit.

Pe mine mă scotea din pepeni argumentul lui, dar am plusat:

– Te-am văzut, când te-ai aplecat deasupra mea, mi-ai luat pulsul şi m-ai învelit cu plapuma.  Am plutit deasupra noastră şi ţi-am citit pe chip îngrijorarea! Crede-mă, nu a fost un vis!

Prietenul meu deveni serios şi se uită mai atent în ochii mei. Apoi mă întrebă:

– Ai văzut tu, toate astea?! Nu cumva e un tertip pentru a continua experimentul?

Trebuia să-l fac să mă creadă, pentru că numai pe el mă puteam baza. Am marşat pe cât am putut de convingător:

– Georgică, dragul meu, totul e cât se poate de real. Am trăit o experienţă nemaipomenită şi data viitoare o să-ţi demonstrez şi mai concret că acest lucru e posibil. Trebuie doar să mă acomodez cu spiritul liber şi să-l pot ghida după dorinţe.

George tăcea şi trăgea cu sete din ţigara care tocmai şi-o aprinse. Se gândea, de bună seamă, dacă merita să rişte în continuare şi dacă putea să creadă ce i-am zis. Am apelat la argumentul suprem:

– Ştii că nu te-am minţit niciodată şi n-aş face-o nici acum. Ai încredere în mine şi vei vedea că e cea mai bună alegere. Te rog!

Nu zicea nimic şi aşteptarea a continuat câteva minute. Nu mai trebuia să insist, căci riscam să stric tot. Într-un târziu se ridică, îşi aranjă cravata privindu-se în oglindă, după care îmi întinse mâna, zicând:

– Promite-mi că o să te fortifici zilele următoare, fiindcă ai nevoie de energie! Când o să văd că arăţi destul de bine, mai încercăm o dată. Vreau să fiu convins că ceea ce mi-ai spus e posibil. Până atunci, mai trec eu pe la tine. Acum mă duc, că am o întâlnire cu o tipă trăsnet. Să fii iubit, Vali!

Ne-am despărţit cu zâmbetul pe buze, iar eu cu o nouă speranţă în suflet.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s