Spirit călător: Dovezi

Prietenul meu s-a încruntat a mirare şi a deschis genta de alături, scoţându-şi carneţelul. A citit şi recitit ce scrisese aseară şi apoi mi-a arătat şi mie. Aşa cum i-am spus, pe o coală albă scria cu litere mari cuvântul “ALPINISM!!!”. Dar el era ca Toma necredinciosul şi a continuat să se îndoiască:

– Spune-mi cum ai făcut? Am văzut trucuri de astea la circ, în numerele de iluzionism, dar nu ştiam că te pricepi şi tu.

De data asta chiar că eram iritat şi mă pregăteam să-i dau o replică usturătoare, când atenţia mi-a fost atrasă de poza unei fete ce  era expusă pe ecranul televizorului. Era chiar fata pe care o văzusem în prima mea călătorie! I-am făcut semn lui George să fie atent la ştirea ce se derula în acel moment. Pe tânără o chema fireşte Florica, avea 17 ani şi se zicea că a fost găsită moartă de mama ei, în noapte, pe păşunea ce le aparţinea. Erau din satul Groşi şi fata a fost trimisă să strângă fânul uscat în căpiţe. Probabil că s-a dezechilibrat şi a căzut cu spatele pe greblă, accidentul fiindu-i fatal. Nici vorbă de suspiciune de crimă, iar de Vasile, tatăl vitreg, nici nu se pomenea. Intrigat, i-am explicat prietenului :

– Ai fost atent la poză? Ei bine, fata asta a fost ucisă de tatăl ei! Am văzut cu ochii mei… de fapt cu spiritul meu! E vorba de o crimă!

George era intrigat şi curios în acelaşi timp:

– Pe fata asta ai văzut-o azi-noapte?! Nu pot să cred?

– Îţi spun că e cât se poate de real totul! Trebuie să facem ceva, altfel criminalul scapă! E chiar tatăl ei şi a vrut s-o violeze! Nu putem să lăsăm lucrurile aşa!

Prietenul meu mă privea cum mă consum şi aştepta să mă mai calmez. Apoi zise:

– Presupunând că e adevărat ce-mi spui, că ai fost martor la o crimă, cum ai de gând să-l demaşti pe vinovat? Ai să chemi poliţia şi o să spui că sufletul tău a ieşit din corp şi a călătorit aiurea pe câmpii? O să te creadă nebun şi o să te trimită la ospiciu. Nu crezi?

Aici avea dreptate şi trebuia să găsesc o soluţie. După câteva clipe m-am luminat şi i-am zâmbit complice:

– Dragul meu, de aceea există telefoane anonime! Nu pot să sun de pe fix, dar tu ai mobil cu cartelă pre-plătită şi le-ar fi greu să ne detecteze. Vom furniza poliţiei nişte informaţii ce vor duce la rezolvarea cazului. Îmi împrumuţi telefonul sau suni tu?

George se scărpină în creştetul capului, neştiind dacă e o idee bună, dar l-am asigurat că nu avea nimic de pierdut, ci dimpotrivă, ar ajuta justiţia să-şi facă datoria. Mi-a întins mobilul şi am sunat la 112.

La început am fost luat drept un neserios care face glume proaste, dar insistând că sunt un om de bună credinţă şi că am de comunicat ceva important legat de o crimă, am primit un număr de telefon ce aparţinea comisarului Lemnaru, de la omucideri. L-am apelat imediat şi i-am zis că sunt un martor la ce s-a întâmplat în noaptea precedentă. La insitenţele lui de a-mi dezvălui identitatea, am motivat că mă tem de consecinţe şi nu vreau să am de-a face cu poliţia. I-am sugerat lapidar să caute costumul alb al tatălui vitreg şi în special pălăria, pe care ar trebui să fie pete de sânge. M-am încadrat în 30 de secunde, după cum am văzut în filme, pentru a nu fi reperat.

George dădea din cap, mustrându-mă din privire, dar, când a plecat, mi-a lăsat telefonul pentru a mai suna a doua zi. Tocmai atunci a intrat şi Diana să strângă masa. La urmă, am rămas singur, cu gândurile şi speranţele mele pentru a doua zi. Când a venit aceasta, am socotit fiecare ceas şi, pe la amiază mi s-a părut potrivit să-l sun din nou pe Lemnaru.

Am avut parte de o veste bună şi una rea. Poliţia chiar a făcut o percheziţie şi au găsit un costum alb imaculat, ca şi nou, dar care nu avea nici o urmă de sânge şi aparţinea lui Vasile, tatăl vitreg al fetei. De altfel, acesta avea un alibi greu de combătut: a petrecut toată noaptea la crâşmă, unde a băut şi a făcut cinste tuturor, căci tocmai îşi cumpărase un tractor nou. Comisarul continua să fie curios în ceea ce priveşte identitatea mea şi voia să afle de unde am informaţiile. L-am refuzat hotărât şi i-am sugerat să mai caute, fiindcă trebuia să mai existe şi pălăria, iar costumul de care ştiam eu nu părea să fie chiar nou. Au căutat la gunoi sau prin împrejurimi?

Am închis înciudat şi n-am mai avut chef de nimic. Se părea că nu puteam ajuta cu nimic, iar Vasile era destul de inteligent să ascundă dovada incriminatorie. Către seară a revenit George, curios să vadă ce am rezolvat şi nu mi-a fost uşor să recunosc că totul a fost în zadar. I-am înapoiat telefonul şi-i povesteam că totuşi am avut dreptate în ceea ce priveşte costumul alb, când atenţia ne-a fost captivată de ştirea ce se transmitea la televizor.

Era arătat Vasile, cu cătuşe la mâini şi încadrat de doi poliţişti, iar la microfoane vorbea un comisar tânăr, Lemnaru. Spunea că din surse neconvenţionale a primit informaţia cum că tatăl vitreg a fost cel care a omorât-o pe Florica şi, ca dovadă, aveau o pălărie albă cu pete de sânge, găsită în latrina din spatele casei. Petele erau încă vizibile şi chiar gestul de a arunca articolul de îmbrăcăminte era o dovadă incriminatorie. Cercetările vor continua cu bănuitul în stare de arest.

Am chiuit de fericire, în timp ce lui George nu-i venea să creadă! Era dovada supremă că spiritul meu putea călători!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s