Spirit călător: Dragoste cu suspiciuni

Din acea zi, legătura cu George a devenit şi mai strânsă şi am simţit o nouă nuanţă în prietenia noastră. Să fie admiraţie, respect, încredere totală sau câte puţin din fiecare? Oricum, mi se confesa mai des şi îmi spunea tot ce avea pe suflet, precum unui preot la spovedanie.

Astfel am aflat că de vreo două săptămâni e îndrăgostit lulea. Prima întrebare pe care era firesc să i-o pun a fost:

– Iară? Asta e o boală care-ţi trece repede. Mă mir doar că a durat atâta, căci, de obicei te vindeci într-o săptămână.

El a dat din cap, negând evidenţele:

– De data asta cred că mi-am găsit aleasa. E o fată deosebită: fină, cuminte, fermecătoare şi bună gospodină. Faptul că are şi o avere impresionantă nu mă influenţează deloc, dar demonstrează că e harnică şi chibzuită. Ce mai, e un înger pe pământ! Uită-te şi tu.

Şi îmi arătă nişte poze din care se putea confirma că are dreptate. Tânăra avea trăsături fine, un păr blond şi bogat şi nişte ochi angelici, ce te topeau când te uitai în adâncul lor. Lângă ea, in multe din imagini, se regăsea o altă fată, de aceeaşi vârstă. George mă lămuri:

– O cheamă Puşa şi poţi să zici că e cea mai frumoasă păpuşă. E cu patru ani mai tânără decât mine şi sunt sigur că e fată mare. Lângă ea e cea mai bună prietenă a ei, Maria. Sunt mai tot timpul împreună şi nu am văzut-o niciodată cu alt bărbat. E arhitectă şi nu are timp de aventuri. Doar eu sunt alesul şi nu vreau să dau cu piciorul unei căsnicii cu o asemenea făptură.

Vorbea cu patos şi cu sinceritate în timp ce gesticula involuntar. Am continuat să-l descos:

– Vrei să spui că nu ai făcut sex cu ea deşi o cunoşti de două săptămâni? Plus de asta, vrei să te însori în pripă?! Dragul meu, nu te mai recunosc! Cred că dragostea ţi-a luat minţile, aşa cum se întâmplă adesea.

George râse amuzat şi continuă să-şi susţină cauza:

– Până acuma, ziceai că e timpul să mă însor, să am familie cu copii, iar când îmi găsesc şi eu aleasa, mă apostrofezi. Poate că m-am schimbat, dar în bine, şi Puşa e cea care mi-a deschis ochii. Până acum am fost ca un bondar care zboară din floare în floare, dar a sosit timpul să mă aşez şi eu la casa mea, să mă mulţumesc cu o singură floare, şi ea e cea mai minunată dintre toate.

Nu avea rost să-l contrazic fiindcă riscam să facă o scenă, într-atât era de pasional. Am vrut doar să-l mai temperez:

– Măi, Georgică! Eu nu zic să nu te însori, dar trebuie să judeci la rece, nu copleşit de sentimente. Ce ştii tu despre această fată? Îi cunoşti părinţii, trecutul, năravurile şi preocupările? Nu te cam grăbeşti?

După ce până acum făcuse ture în jurul scaunului, surescitat, reveni la calm şi se aşeză, vorbind mai potolit:

– Vali, eu sunt un om versat şi cunosc caracterele feminine. Doar am avut nenumărate relaţii şi nu am căzut în plasa niciuneia. Crede-mă, asta e o fată pură şi nu ar putea să mă mintă cu nimic. E orfană şi a avut parte de o viaţă grea, dar care a călit-o fără să o întineze. Mi-a povestit totul şi nu are nimic de ascuns. M-aş simţi un ticălos dacă i-aş pune vorbele la îndoială sau să o spionez.

Atunci mi-a venit ideea şi am surâs cu înţeles:

– Nu trebuie să faci tu asta, dar aş putea eu, fără să am mustrări de conştiinţă.

M-a privit surprins şi după un moment de gândire a înţeles:

– Doar nu te referi la…

– Dragul meu, nu ai nimic de pierdut. Dacă e aşa precum spui tu, vei avea o confirmare în plus. Însă, dacă prin vizita mea invizibilă găsesc ceva compromiţător, rămâne la latitudinea ta în ceea ce priveşte consecinţele.

George tăcea şi se gândea, calculând riscurile unei asemenea acţiuni. Era o încălcare a intimităţii persoanei iubite şi n-ar fi vrut să facă ceva ce i-ar fi încărcat conştiinţa. Pe de altă parte era tentat să afle mai multe despre Puşa, care să-i confirme convingerea că ea este aleasa lui. Au trecut două minute până când a rupt tăcerea:

– În seara asta mi-a zis că lucrează acasă şi doar Maria o va vizita. Ar fi ocazia perfectă să te strecori şi să vezi ce se întâmplă. Nu ştiu ce să zic, dar cred că facem un lucru deplorabil, mai ales dacă nu are nimic de ascuns. S-ar putea să o vezi goală sau în situaţii stânjenitoare… Ştii ce? Dacă nu vezi sau auzi ceva esenţial, te rog să nici nu-mi spui nimic. Ok?

L-am asigurat de buna mea credinţă şi că totul va fi uitat dacă asta voia. El mi-a explicat unde era situată vila unde locuia iubita lui şi unde trebuia să-mi călăuzesc spiritul. Ştiam de acea locaţie, situată într-un cartier select, cu multe case de vacanţă şi spaţiu verde. Până la sosirea serii George a porţionat soluţiile, iar eu m-am pregătit sufleteşte.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s