Spirit călător : Dragoste cu suspiciuni (III)

Dialogul divelor era din ce în ce mai interesant şi, precum era de aşteptat, tocmai atunci am simţit cum imaginile se estompează, sunetele devin mai îndepărtate, iar spiritul îmi era absorbit de trupul gol. Am intrat în somnul profund cu rol de readaptare a funcţiunilor unui organism normal.

La trezire eram singur şi mă bucura faptul că nu auzeam bombănelile Dianei. Am căutat din priviri ceasul de perete şi am dedus că era timpul să apară George. Trebuia să trec în revistă tot ceea ce am văzut şi auzit, dar şi modul în care i le voi dezvălui.

Pe noptiera de la capătul patului era tava cu micul dejun, răcit de mult. Mă durea capul, ca de obicei după drogurile pe care le-am absorbit, şi trebuia să consum ceva pentru a mă întrema. Era bun şi ceaiul rece, o felie subţire de pâine cu unt şi neapărat două aspirine. Tocmai când mă bucuram de liniştea ce mă mângâia blând, a intrat soră-mea şi a început cu cicăleala:

– Iar aţi stat până târziu!? Iar nu ai putut să te scoli!? Ce faceţi voi atâta timp cu uşa închisă? Vă drogaţi sau sunteţi homosexuali? Altfel nu-mi explic cum un om normal,  precum George, poate petrece atâta timp cu un handicapat imobilizat la pat. El nu are o viaţă personală, o iubită, un hobby ca toţi ceilalţi?

Noroc că a sunat telefonul şi am sărit să apuc primul receptorul. Era chiar George şi veştile erau din cele mai proaste:

– Vali, nu ştiu dacă mai apuc să trec pe la tine în seara asta…

– S-a întâmplat ceva?, am întrebat îngrijorat.

– Da, dar nu cu mine, ci cu Puşa. O să-ţi povestesc mai pe îndelete când ne întâlnim.

Am răsuflat mai uşurat în timp ce Diana striga să-i spun cine e la capătul firului. După ce am lămurit-o, i-am zis lui George că am ceva important să-i destăinuiesc şi îl aştept cât mai repede posibil. Nu a venit în acea zi, iar eu mă perpeleam în sinea mea căci numai de asta nu avea nevoie trupul şi cugetul meu extenuat. Am apelat la somnifere şi am reuşit să acumulez câteva ore de somn.

Dimineaţa e întotdeauna perioada cea mai frumoasă a zilei şi m-am trezit mai liniştit, cu speranţe şi planuri pentru ziua ce se năştea. Am început cu o baie îndelungă, revigorantă şi o masă sănătoasă şi consistentă. Bineînţeles că în mintea mea se ţeseau tot felul de scenarii despre ce ar fi putut să i se întâmple Puşei, eram circumspect în ceea ce o priveşte, doar am auzit ce intenţii are.

Spre surprinderea mea, George a venit imediat după miezul zilei, cu o figură obosită şi tare cătrănită. S-a aşezat pe scaunul lui şi a oftat semnificativ. L-am lăsat să se adune un timp, apoi am exclamat:

– Ei?

Probabil că acesta era semnalul aşteptat pentru a se porni:

– S-a întâmplat o nenorocire! Alaltăseară, în timp ce te vegheam, Puşa a fost atacată şi violată de un necunoscut.

– Nu mai spune!!!, am izbucnit eu neîncrezător şi probabil cu ceva ironie, fiindcă prietenul mă privi cu atenţie.

– Chiar aşa cum îţi spun. M-a sunat ieri dimineaţă plângând, am lăsat totul baltă şi am fugit la ea. Era vânătă la un ochi şi la braţe, iar cu psihicul era la pământ. A trebuit să stau toată ziua cu ea, nu cumva să se sinucidă. Îţi dai seama cum se simţea biata fată?S-a păstrat neprihănită până la căsătorie şi deodată un nenorocit o molestează şi-i răpeşte castitatea, onoarea! Dacă l-aş prinde pe individ aş fi în stare să-l omor!

– Cum, nu se ştie cine a fost? Ce zice poliţia?

George dădu din cap:

– Fără poliţie! Puşa nu ar îndura încă o umilinţă: să afle toată lumea că a fost dezonorată. Nici la medic nu a vrut să o duc şi vrea ca totul să fie cât mai discret. A îngrijit-o Maria şi în curând se va restabili. Doar amintirea acelei siluiri se va estompa mai greu şi de aceea v-a trebui să fiu cât mai mult timp aproape de ea, s-o liniştesc şi să o ajut pe cât îmi stă în putinţă. În paralel voi încerca să-l găsesc pe făptaş. Vreau să plătească pentru ce a făcut. Dar destul despre necazuri! Ai spus că ai ceva important să-mi spui şi iată-mă. Mi-am luat câteva zile libere şi am venit mai repede. Te ascult.

Ce puteam să-i zic în această conjunctură? Tot ceea ce mă pregătisem să-i relatez despre ce am văzut şi auzit era cu totul deplasat în acest moment. Nu era el destul de necăjit şi furios? Să-l adâncesc şi mai tare în durerea pe care o resimţea? Aş fi riscat să nu mă creadă şi să-l pierd ca prieten. Aş fi fost nemilos şi nu voiam să văd cum îi accentuez suferinţa. Dar ceva tot trebuia să-i zic, doar pentru aceasta l-am chemat, şi nu am găsit ceva mai bun decât:

– Eşti sigur că părinţii ei sunt morţi?

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s