Spirit călător: Dragoste cu suspiciuni (IV)

Au trecut zile şi chiar săptămâni, iar vizitele lui George erau rare şi scurte. Chiar şi în acele momente era abătut, cu mintea în altă parte şi dornic să plece la întâlnirea cotidiană cu fiinţa ce-l acaparase. În sinea mea eram gelos şi încercam să-mi reproşez acest sentiment egoist, dar vedeam și cum prietenul meu s-a schimbat şi dragostea oarbă îi măcina sufletul. Nu mai zâmbea ca înainte şi nici nu-mi mai împărtăşea bancurile auzite pe traseu. Alegea doar curse scurte, aşteptând cu nerăbdare să-şi revadă iubita ce-l subjugase întru totul.

Pe de altă parte, mă mustra conştiinţa că nu i-am împărtăşit cele descoperite de mine în scurta incursiune a spiritului, dar nici el și nici eu nu am mai adus vorba despre asta. Poate că se temea de ce ar putea auzi, sau pentru el nu ar mai fi contat  orice dezvăluiri i-aş fi făcut. Parcă era vrăjit şi îndoctrinat de ideile ce i le insufla Puşa. În aceste condiţii nu aveam nici o şansă să fiu crezut şi poate chiar simpla mea încercare de a-l aduce cu picioarele pe pământ, l-ar fi putut îndepărta definitiv de mine.

Astfel că sufeream şi eu, fiind probabil mai repezit şi faţă de Diana, tânjind după zilele bune, prin călătoriile spiritului pe care le-am avut şi care au încetat brusc şi neaşteptat. George nu mai avea răbdarea să mă asiste, iar singur nu puteam să încerc. Pe altcineva nu aveam, așa că mă simţeam din nou inutil şi părăsit.

Vestea pe care mi-a dat-o prietenul meu, în acea după-amiază, a fost picătura ce nu o mai puteam suporta. După aproape o săptămână în care nu-l mai văzusem, a venit şi mai întunecat la chip şi mi-a mărturisit că Puşa e însărcinată. Am tresărit şi l-am întrebat:

– Dar ce e rău în asta? Doar vreţi să vă căsătoriţi, nu? Ce-i cu mutra asta?

George dădea din cap şi ridică mâna să-mi oprească logoreea:

– Nu-i ceea ce crezi tu. Doar ţi-am spus că nu am avut relaţii sexuale împreună, nici înainte şi nici după… şti tu… Deci nu e copilul meu.

În liniştea care s-a lăsat, am reînceput să pun cap la cap piesele pe care le aveam în minte şi puzzel-ul se contura în felul în care bănuiam. Încerc o presupunere:

– Doar nu a rămas atunci când…

Nu m-a lăsat să continui şi s-a răstit:

– Da, da, da! Nenorocitul a deflorat-o şi a lăsat-o şi însărcinată. De atunci am făcut tot ce e omeneşte posibil să dau de urma lui, fără nici un rezultat. Parcă nu ar fi din acest oraş. Puşa mi-a spus că nici poliţia nu ar fi făcut mai mult şi e bine că nu am anunţat-o. De atunci nu o mai las să iasă singură din casă şi o duc eu cu maşina oriunde are de mers. Seara stau de pază până târziu în faţa locuinţei, dar nu am văzut nimic suspect.

S-a ridicat de pe scaun şi făcea paşi în jurul scaunului, gesticulând. Atunci a sunat telefonul şi am înţeles că la celălalt capăt era tocmai cea despre care vorbeam. Îl aştepta peste o oră să o ducă la cumpărături. Am aşteptat să închidă şi l-am acaparat din nou:

– Eşti sigur că e gravidă? Poate doar i-a întârziat…

– Absolut sigur! A fost la medicul ei ginecolog şi i-a confirmat. E în luna a doua şi nu vrea să-l păstreze. Îţi dai seama că i-ar aminti mereu de acele momente de coşmar pe care vrea să le uite. Eu l-aş adopta, că nu are nici o vină, dar…

Acum era pe scaun, vorbea mai potolit şi se juca în neştire cu mobilul, aplecat peste patul meu. Telefonul căzu pe pătură, însă el continua monologul cu ochii pierduţi:

– Nu vrea să apeleze la chiuretaj în România, fiindcă îi e ruşine de gura lumii şi se teme de incompetenţa doctorilor de la noi. Săptămâna viitoare merge în Italia şi are nevoie de 10. 000 de Euro. I-am promis că-i dau eu…

Poate gândea cu glas şoptit şi nici nu mai ştia că sunt lângă el. L-am trezit din rătăcire rugându-l să-mi aducă o cutie cu aspirine din camera Dianei. Am avut grijă ca, în prealabil, să acopăr mobilul cu o mişcare. Până a lipsit el, am aruncat o privire pe numărul de la care sunase Puşa. George a intrat deodată cu soră-mea, ce ţipa indignată:

– Ce aspirine vrei? Nu ştii că sunt la tine?

Mi-am cerut scuze şi i-am înapoiat telefonul prietenului meu, care se grăbea să plece. Apoi, toată seara mi-am făcut planul de acţiune. Am sunat după ora 23, când aveam cele mai mari şanse să o prind acasă, singură. Am recunoscut vocea care m-a întrebat:

– Cine e la telefon?

– Nu mă cunoşti, dar eu te urmăresc de multă vreme!, am răspuns străduindu-mă să fiu calm şi misterios.

– Eşti vreun pervers? Vezi că sun la poliţie!

– Nu cred că ar fii o idee bună, “Călugăriţo”!

Nu se mai auzea nimic de la celălalt capăt şi am aşteptat răbdător. În cele din urmă:

– Cine eşti? Ce vrei?

– Nu e relevant cine sunt, ci mai degrabă ce ştiu despre tine. Aş putea să te torn şi să te bag în puşcărie, unde te aşteaptă maică-ta, dar sunt dispus să facem un târg. Eu tac, iar tu îţi faci bagajele în noaptea asta şi te întorci la Dinu, în Italia. Dacă mâine dimineaţă, mai eşti în Baia Mare, o să regrete toată fiinţa ta angelică şi perfidă!

Am închis fără să-i dau ocazia să mai negocieze. Inima îmi bătea nebuneşte şi nu eram sigur dacă aş fi reuşit să joc dur până la capăt.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s