Spirit călător: Să nu subestimezi un paraplegic!

Aproape toată noaptea m-am gândit la iniţiativa mea şi la repercursiunile ce le-ar putea genera. Poate că am reuşit sa bag frica în vicleana Călugariţă şi am pus-o pe fugă. Pe de altă parte, ma gândeam ca ar fi prea simplu să o sperie un telefon anonim, chiar dacă el conţinea nişte informaţii reale şi secrete. În mintea mea generam tot felul de scenarii posibile şi chiar fanteziste, căutând să mă conving că am procedat bine ameninţând-o cu denunţul. Un denunţ pentru care nu aveam nicio dovadă concretă.

Către orele dimineţii am adormit, obosit de atâtea frământari şi presupuneri. Pe la ora opt m-a trezit soneria şi am auzit-o pe Diana târşâindu-şi papucii spre uşa de la intrare. După câteva minute a intrat în camera mea, însoţita de o femeie îmbrăcată complet în negru, inclusiv o năframă şi ochelarii largi şi întunecaţi.

– Doamna zice că vrea sa vorbească ceva cu tine –  mi-a zis sora, invitând-o pe musafiră să ia loc pe scaunul de lângă pat. Eu ma duc să termin micul dejun. Doriţi un ceai, o cafea? – a mai întrebat-o ea.

Femeia a refuzat, dând din cap şi zâmbind discret. Diana a ieşit, iar străina a închis uşa după ea şi a luat loc pe pat. S-a uitat atent împrejur, zăbovind cu privirea pe scaunul cu rotile pliat, ce se rezema de perete. Apoi m-a luat pe mine în vizor şi a zâmbit  satisfacută. Eram curios şi intrigat de tăcerea ei, aşa că m-am exprimat:

– Ne cunoaştem de undeva?

Femeia în negru nu a binevoit să-mi răspundă, ci a scos mobilul din poşetă şi a format un număr. A sunat telefonul meu fix şi o bănuială m-a făcut sa ma îngrozesc! Pentru a-mi confirma temerea, musafira şi-a scos ochelarii şi a vorbit:

– Eu nu am avut “plăcerea” sa te cunosc, dar se pare că tu eşti cel care te-ai amestecat în viaţa mea…

Am îngheţat când i-am recunoscut vocea şi apoi ochii angelici! Era Puşa, alias Călugariţa! Cum m-a gasit oare?

– Probabil te întrebi cum am dat de tine… Crede-mă ca nu e greu atunci când ai numărul de telefon, o carte de telefon şi multă răbdare. Eu mă intreb ce naiba te bagi în treburile mele şi cum ai ajuns să mă spionezi?! Mi-a povestit George că are un prieten handicapat, dar nu mi-a spus că eşti atât de gelos pe relaţia mea cu el. Spune-mi, de unde ştii atâtea despre mine, din moment ce nu te poţi mişca singur din pat? Cu cine ai vorbit? Ţi-a spus Gicu ceva?

Bănuiesc că Gicu îi zicea lui George, iar ideea care mi-a sugerat sa o sun trebuia încercată. Am dat din cap afirmativ, însă Puşa nu era satisfacută:

– Minţi, nemernicule. Îl cunosc bine pe Gicu şi aş fi ştiut dacă se îndoieşte de mine. Pe de altă parte, ar fi putut sa mi-o spună direct şi nu să pună un paralizat să mă ameninţe la telefon!

La ultimele cuvinte a ridicat tonul nervoasă şi a căutat ceva în poşetă. Mâinile-i micuţe şi înmănuşate în piele neagră au scos un pistolaş lucios, ce ma inhibă şi mai tare. Asigurându-se că l-am observat, femeia continuă mai calmă:

– Nu-mi place să fiu ameninţată. Nu-mi place să mi se ia ceva în care am investit efort şi răbdare. Eu am ambiţia să ma realizez în viaţa. În schimb, tu nu mai ai ce să aştepţi de la viitor şi am auzit că ai încercat deja sa te sinucizi. Ce păcat că nu ai reuşit! Dar uite că nu e totul pierdut. Eu am venit sa te ajut. Un glonte în cap şi suntem amândoi satisfăcuţi. Ce zici? Îţi pun pistolul în mână şi toţi o să fie convinşi că ai reuşit să-ţi duci planul la îndeplinire.

– Şi soră-mea?- am bâiguit eu. O să auda împuşcătura…

– Mai bine nu întrebai, ca să mori mai liniştit. Cred că am s-o elimin şi pe ea. Se va crede ca ai ucis-o tu…

Chiar atunci intră Diana, purtând tava cu micul dejun. Puşa îmi arată discret pistolul şi-şi duse un deget la buze. Eu m-am supus, tăcând mâlc, doar soră-mea zise:

– Ce păcat că nu vreţi să serviţi ceva la noi!… Nu ştiam că vă cunoaşteţi… sau nu?!

Văzând că nimeni nu-i răspunde, a ieşit încurcată. Puşa se ridică să închidă din nou uşa, iar eu mă gândeam febril ce aş putea face. Nu voiam să mor ucis în felul acesta. Ar fi fost o luptă pierdută pentru mine, iar cineva ar fi jubilat ca învingator. Pe noptiera de lângă mine aburea ceaşca, cu ceai clocotit. Am luat decizia instantaneu, cu viteza şi determinare totală.

Când Călugariţa a lăsat clanţa şi s-a întors către mine, am azvârlit cana cu tot cu lichidul fierbinte în fată-i, orbind-o. A apucat totuşi să apuce pistolul şi să tragă, dupa care a scos un zbierăt ascuţit. Am simţit o arsură la umărul drept, dar care nu m-a împiedicat să sar din pat peste femeie. Greutatea, şi mai ales surprinderea, a făcut-o să-şi piardă echilibrul şi să cadă sub mine. Țineam o mână pe armă şi cu cealalta voiam să o strâng de gât.

Avea, totuşi, avantajul picioarelor şi a reuşit să mă doboare de pe ea. Acum era deasupra mea şi avea mari şanse să preia controlul pistolului. Pe uşă a intrat Diana, speriată rău, şi se uita buimacă la lupta noastră. Am strigat la ea să mă ajute şi a disparut din cadrul uşii. Pe când urmăream ţeva ameninţătoare a armei, ce se îndrepta încet dar sigur spre pieptul meu, am auzit o bufnitură şi trupul femeii în negru se prabuşi inert lângă mine. Diana stătea în uşa, cu tigaia din fontă în mână.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s