Spirit călător: Repercursiuni

Soră-mea privea năucită la o scenă, care era mai presus de înţelegerea ei şi cu greu a reuşit să se adune. Eu m-am tras până la noptieră şi am sunat la poliţie. Sângele îmi curgea prin pijamale şi, la vederea lui, Diana s-a precipitat, acompaniind cu vaiete. Am convins-o că nu era o rană serioasă iar glonţul minuscul nu a rămas în mine. Apoi s-a postat lângă trupul nemişcat al Puşei, cu tigaia în mână şi pândindu-i orice mişcare. Pistolul era alături şi am considerat că nu era indicat să-l ridic.

S-a potrivit ca echipajul de poliţie care a venit la faţa locului să fie condus de acelaşi comisar Lemnaru, cu care am colaborat în cazul precedent; doar că el nu avea de unde să ştie acest lucru. Tânărul a recoltat arma şi s-a aplecat asupra victimei pentru a-i lua pulsul, dar tocmai atunci aceasta a dat semne violente de revenire: ţipa şi se zvârcolea într-atât încât a fost nevoie să i se pună cătuşele. Ţipetele s-au transformat în răcnete şi înjurături când şi-a văzut faţa opărită în oglindă. A fost nevoie de doi agenţi s-o scoată afară.

Lemnaru m-a ajutat să mă ridic în pat, s-a uitat la rana de la umăr şi chemat o ambulanţă. Apoi a urmat un interogatoriu ad-hoc. I-am spus că am fost atacat fiindcă am aflat că persoana în cauză ar putea fi vestita Călugăriţă pe care o caută şi poliţia din Italia. Comisarul era mirat:

– De unde ştii dumneata toate astea?

– Am dedus din navigările de pe internet şi din felul cum se comporta cu prietenul meu, George, am răspuns fără ezitare şi cu o mină cât se poate de sinceră. Vă rog să verificaţi. Altfel nu m-ar fi ameninţat cu moartea.

Tânărul dădu din cap neîncrezător şi continuă:

– Ce legătură are acest George cu inculpata?

– I-a fost iubită şi zicea că-i însărcinată! Dar eu nu cred. Vă rog să verificaţi.

– Bine, bine, o să verificăm noi. Şi unde-l pot găsi pe prietenul tău?

– Dacă vreţi îl chem acum. Nu cred că a plecat în cursă. În ultima vreme era orbit de dragoste…

L-am sunat pe George şi i-am spus să vină repede. Între timp a venit o asistentă care m-a pansat, iar întrebările au luat-o în vizor pe Diana. Nu se putea afla ceva de la ea şi răspunsurile erau mai mult monosilabice.

George a avut un şoc când a aflat despre ce e vorba şi nu s-a putut discuta cu el, aşa că l-au dus la secţie. Eu am fost scutit de asta şi am semnat o declaraţie pe loc. După-amiază, prietenul meu s-a reîntors şi l-am văzut pentru prima oară plângând cu suspine. Îmi era milă de el şi în sinea mea îmi reproşam o parte din vină, chiar dacă ştiam că acest incident a reprezentat de fapt eliberarea lui din sclavia care l-ar fi dus la pieire. La figurat şi poate şi la propriu. L-am lăsat să se descarce şi să se liniştească. Diana l-a sevit cu două cafele tari şi o palincă de prune ce l-a îndemnat la destăinuiri.

– Nu pot să cred ceea ce s-a întâmplat! Nu e normal… Îmi amintesc că tu nu ai avut încredere în ea şi nu te-am crezut. Nu am vrut să ştiu ce ai aflat când ai vizitat-o cu spiritul şi de aceea nu te-am întrebat. Totul părea atât de frumos! Eram sigur că ea e aleasa… şi azi am aflat că era o infractoare căutată internaţional. Şi-a făcut operaţii estetice pentru schimbarea fizionomiei. E acuzată de crimă, şantaj, fals în acte şi uz de fals şi nici nu mai ştiu câte…

– Au dovezi? – am îndrăznit să-l întrerup.

Şi-a trecut batista peste ochi şi peste frunte, a ridicat din umeri şi a continuat:

– Bănuiesc că da… Amprentele se potrivesc, prietena ei, Maria, a mărturisit tot ceea ce ştia, doar să scape de acuzaţia de complicitate. Mai rămâne să aflu dacă e cu adevărat însărcinată. Totul e dat peste cap şi parcă trăiesc un coşmar. Spune-mi acum adevărul: este acea Călugăriţă despre care am auzit? Ce căuta la tine cu un pistol şi de ce a tras?

Înainte de ai răspunde l-am mai îndemnat la un pahar de tărie, după care i-am povestit tot, fără să omit nici un amănunt. A ascultat tăcut până la capăt; doar gesturile şi mimica feţei trădau frământările prin care trecea la fiecare amănunt mai dureros. Când am terminat s-a aşternut tăcerea şi nu ştiam la ce să mă aştept. După câteva minute de cugetare, am simţit o durere ascuţită pe rana de la umăr şi am gemut. Era mâna lui George care se aşezase acolo în semn de mulţumire, dar uitând că acea parte era beteagă. A sesizat imediat, a mutat-o pe partea cealaltă şi, după ce şi-a cerut scuze, mi-a spus vorbele ce le aşteptam de mult, cuvinte care m-au uns la suflet:

– Îţi mulţumesc, prieten drag! Am fost orb pentru că am refuzat să văd. Iartă-mă că nu te-am ascultat şi-ţi promit că nu voi uita ajutorul tău!

M-am străduit cât am putut să nu dau şi eu apă la şoareci. Bine că tocmai intra Diana şi m-a salvat. Am lăsat-o pe ea să continue cu întrebările.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s