Fotografii incredibile

Despre cum intrăm în planul fizic… şi ce facem după… suntem binecuvântaţi în pace, iubire, lumină!

FORMAREA UNUI FETUS ÎN UTER

Lennard Nilsson este un fotograf suedez care a petrecut 12 ani din viaţa sa pentru a fotografia cum se dezvoltă un fetus în uterul mamei.

Rezultatul: nişte fotografii absolut incredibile care arată doar o parte din minunăţia şi complexitatea evoluţiei umane. Imaginile au fost făcute cu o cameră dotată cu lentile macro şi un endoscop. Ele au fost apoi mărite de sute de mii de ori pentru a surprinde detaliile incredibile. Prima fotografie a fost făcută în anul 1965.

Un spermatozoid în trompa uterină

Trompa uterină

Spermatozoizii fac cunoştinţă cu ovulul

Doar unul e norocos

Spermatozoid în detaliu

Embrion după 8 zile de la formare

Creierul începe să se dezvolte în embrionul uman

Embrionul, după 24 de zile. Nu are schelet, ci doar o inimă care începe să bată după a 18-a zi

După 4 săptămâni

După 5 săptămâni, fetusul are 9 mm. Se poate distinge unde se vor forma ochii, nasul şi gura

După 40 de zile se formează placenta

Fetusul la 8 săptămâni este complet în interiorul sacului amniotic

După 16 săptămâni, fetusul începe să-şi exploreze propriul corp şi împrejurimile cu ajutorul mâinilor

La 18 săptămâni, fetusul are aproximativ 14 cm. Poate percepe sunete din mediul exterior

Fetus la 26 de săptămâni

Fătul are deja 6 luni. Mai are ceva de stat în mediul uterin dar se pregăteşte pentru călătoria vieţii, întorcându-se cu capul în jos. Aşa poate ieşi mai uşor.

Curiozităţi lingvistice

Oricât de neaoş ar părea, mujdei vine din franceză, de la mousse d’ail (spumă de usturoi). Să nu vă mai prind, aşadar, spunând “mujdei de usturoi”.

Cravata a fost iniţial croată, fiindcă o purtau mercenarii croaţi din armata lui Ludovic al XIII-lea, pe la o mie şase sute.

Şmecher vine din germană, de la Schmecker, care era degustătorul de vinuri. Actualii şmecheri, săracii, nu fac diferenţa între Veuve Clicquot şi căpşunică de Vârteşcoiu.

Chirpiciul vine tocmai din Persia, unde înseamnă cărămidă.

A dezmierda vine din latină, de la dismierdare, adicătelea a şterge la fund. Pentru că mamele pruncilor lui Traian aşa-şi dovedeau afecţiunea.

Oraşul Giurgiu se chema pe vremuri San Giorgio, că-l înfiinţaseră nişte genovezi aventuroşi care făceau comerţ. Tot mai bine decât oraşul de vis-à- vis, care s-a transformat din Sexaginta Prista în Ruse.

Pogăcile (nişte turte foarte simple, rustice, din grâu sau mălai) au ajuns la noi prin austrieci, care le ziceau Pogatschen, dar se trag din focaccia italiană, care vine de la focus, care înseamnă mijloc, centru, buric. Buricul casei era cuptorul. Voilà.

Tradiţionala damigeană vine din franţuzescul damme-Jeanne, adică tanti Ioana. În Argentina i se zice şi acum dama Juana, în timp ce englezii au făcut-o demijohn, iar Vestul sălbatic a transformat-o în jimmyjohn.

Jobenul se cheamă joben fiindcă un nene pe nume Jobin îl vindea pe vremea când încă nu era limpede cum ar trebui să se cheme în româneşte. Memoria colectivă a avut de ales între numele pălărierului şi “ţilindru”, care sună ca pălăria.

Clanţa se cheamă clanţă fiindcă face “clanţ”. Serios.

“Când dai, la început dai din ceea ce ai, apoi, de la un moment dat, dai din ceea ce eşti”. (Părintele Arsenie Boca)

Spirit călător: Floriana

Era esenţial pentru mine să nu pierd legătura cu spiritul femeii cu care m-am întâlnit în afara planetei. De aceea, imediat când mi-am revenit şi am fost în stare să o fac, am  sunat la informaţii pentru a-i afla  numărul de telefon. Am fost inspirat când, înainte ca trupul să-şi revendice dreptul la proprietate asupra sufletului, mi-am încărcat memoria cu numele de pe uşă şi adresa de pe bloc ei. Astfel am avut norocul să-i găsesc numărul de fix şi am sunat afectat de emoţie.

Telefonul ţârâia întruna, iar eu, deşi eram conștient că nu e civilizat să-l laşi să sune mai mult de cinci ori, mă încăpăţânam să nu închid. Şi insistenţa mea a dat rezultate, căci într-un târziu cineva a ridicat receptorul şi o voce caldă a răspuns, fără nicio umbră de iritare:

– Alo, da.

M-am precipitat şi, prin urmare, m-am bâlbâit zicând:

– Alo… cine e?… Aş dori să vorbesc cu Florica… adică Floriana!

– Eu sunt Floriana. Cine sunteţi?

Eram foarte bucuros şi mi-a trebuit câteva clipe să intru într-un ritm normal al unei conversaţii:

– Cred că ne-am cunoscut azi-noapte… Mai precis spiritele noastre s-au întâlnit şi te-am vizitat acasă, în Alba Iulia…

– Cine eşti?, i-am auzit vocea uimită.

– Numele meu e Serdi Valeriu şi sunt din Baia Mare. Te-am văzut pe pat, în stare de comă indusă…

Un timp nu s-a auzit nimic şi mă temeam că o să închidă. Apoi i-am perceput din nou glasul:

– De fapt noi îi zicem stare de separare… Deci tu eşti spiritul rătăcitor pe care l-am abordat! Călătoreşti de mult?

– Cred că da, am răspuns satisfăcut. Depinde ce înţelegi prin mult. Tu?

– Eu o fac de mai mulţi ani…

– Poţi să-mi povesteşti şi mie? Am atâtea întrebări să-ţi pun!

– Putem să ne cunoaştem mai bine, dar nu prin telefon. Dă-mi adresa ta de e-mail şi am să te conactez.

Bineînţeles că nu am ezitat şi am făcut schimb de adrese. În ziua aceea nu am mai vorbit, dar a urmat o perioadă în care petreceam mai multe ore în faţa camerelor de pe laptop, timp în care am aflat multe lucruri interesante.

Floriana avea 61 de ani şi arăta cu vreo zece ani mai tânără, fiind o ființă firavă şi mignionă. De la o vârstă fragedă a suferit de poliomelită şi a rămas cu sechele grave la membrele inferioare: nu se putea deplasa decât cu căruciorul, aşa ca mine. Mama ei a practicat yoga de când era tânără şi, în măsura în care era posibil, a convins-o şi pe fiica ei să practice anumite mişcări şi trăiri specifice. Astfel a ajuns Floriana să-şi dea seama de existenţa separată a spiritului şi să încerce a se folosi de capacitatea lui de a se desprinde din trupul imobilizat.

Spre deosebire de mine, ea nu avea nevoie de substanţe chimice puternice, care pot avea repercursiuni nocive asupra organismului, ci se folosea exclusiv de esenţe din plante. Acestea au fost aduse de mama ei, din diferite zone ale lumii şi preparate după o reţetă învăţată de la un călugăr ce s-a stins de mult şi care, la rândul lui, a experimentat călătoriile spirituale.

I-am cerut Florianei să-mi dea şi mie din esenţele vegetale, dar mi-a explicat că la mine nu ar evea efectul scontat, din cauza lipsei de practică în yoga. La întrebarea dacă mai cunoaşte călători cu spiritul, mi-a răspuns că sunt destul de mulţi, dar unii dispar în timp. Cum se întâmpla asta? M-a lămurit tot ea.

Poţi să călătoreşti cu spiritul pe toată planeta: în aer, sub apă şi chiar pe sub pământ. Eşti liber să zbori prin sistemul planetar, prin toată galaxia chiar, să vezi planete locuite de diferite specii de vieţuitoare sau sori incandescenţi care nu te pot afecta. Doar căldura sensibilă a unui alt spirit e sesizabilă, atunci când te obişnuieşti cu perceperea ei.

Un singur loc e fatal duce la dispariţia conştiinţei tale şi pierderea spiritului. E vorba de Eternia şi ea constă într-o Gaura Neagră din galaxie. Una nu e departe, şi dacă te apropii prea mult de ea, te aspiră cu o forţă căreia nimic nu-i poate rezista. Astfel trupul îţi va rămâne gol şi se va stinge inevitabil, conducând la starea căruia toată lumea îi zice deces.

Ce se întâmplă însă cu sufletul? Se pare că în miezul Eterniei, scăpând de conştiinţă, memorie şi tot ceea ce-l făcea să aibă personalitate, spiritul devine atât de uşor, practic fără vreo consistenţă, încât nu mai poate fi afectat de atracţia Eterniei. Golit de orice substanţă îşi reia plutirea liberă prin Univers. O altfel de putere este cea care-l atrage către o materie goală, materie vie ce aşteaptă să fie completată cu un spirit pur ce urmează să se reâncarce cu amintiri, conştiinţă şi să formeze o nouă personalitate. S-au văzut cazuri, e drept că foarte rare, când spiritul a scăpat din Eternia, fără să fie purificat complet şi au dat oamenilor senzaţia de reîncarnare. Ceea ce nu e departe de adevăr.

Toate acestea, şi încă multe altele, mi le-a povestit Floriana iar eu le-am notat consecvent în jurnalul meu. Despre călătoriile spirituale făcute cu ea, şi nu numai, voi reveni în alte părţi ale relatărilor mele.

Orele când se refac organele interne

Trăim cu toţii într-un univers ciclic. Totul în jurul nostru se repetă: secundele, minutele, orele, zilele, anii, anotimpurile, somnul, respiraţia, bătăile inimii… Viaţa e formată dintr-o întreagă gamă de cicluri care creează o adevărată simfonie. Adăugăm în fiecare zi câte o cărămidă la zidul vieţii noastre. Dacă reuşim să menţinem un ritm corect în interiorul, dar şi în afara noastră, “concertul” pe care-l susţinem aici, pe Pământ va fi unul lung şi melodios. *Ca să reuşim asta, trebuie să ştim cum.*

Un mecanism important al corpului este bioritmul cotidian al organelor interne. Despre bioritmul corpului uman s-a scris destul de mult, dar despre cel al organelor interne, mult mai puţin. Johanna Paungger şi Thomas Poppe, în cartea “Aus eigener kraft”, fac o descriere amănunţită a ritmului funcţiilor organelor noastre interne.

Autorii afirmă că fiecare dintre organele corpului are activitate maximă timp de 2 ore pe zi, după cum urmează:

vezica biliară (23:00 – 1:00)

ficatul (1:00 – 3:00)

plămânii (3:00 – 5:00)

intestinul gros (5:00 – 7:00)

stomacul (7:00 – 9:00)

splina şi pancreasul (9:00 – 11:00)

inima (11:oo – 13:00)

intestinul subţire (13:00 – 15:00)

vezica urinară (15:00 – 17:00)

rinichii (17:00 – 19:00)

circulaţia sangvină (19:00 – 21:00), iar o acumulare generală de energie se face între orele 21:00 şi 23:00.

* Haideţi să încercăm să analizăm, din acest punct de vedere al autorilor, o zi din viaţa noastră!

* Stomacul, splina, pancreasul

E foarte important cum ne trezim dimineaţa. Dacă am încerca să observăm cum se trezesc animalele dimineaţa, am constata că ele mai întâi se întind, începând fără grabă noua zi. Să luăm exemplu de la animale şi să încercăm să ne trezim dimineaţa liniştiţi, acordându-ne câteva clipe de relaxare înainte de orice activitate zilnică. Mulţi se trezesc dimineaţa cu “sufletul la gură”, cu teama că nu au timp de a rezolva ceea ce şi-au propus. Ar fi bine să ne trezim puţin mai devreme decât o facem de obicei pentru a simţi liniştea dinaintea zilei care abia începe.

* Între orele 7:00 şi 9:00, funcţiile stomacului sunt la valoare maximă, deci trebuie să luăm micul dejun fără grabă. Ar trebui să ţinem cont şi de calitatea şi cantitatea alimentelor pe care le consumăm la această masă.

* În intervalul orar 9:00 – 11:00, lucrează intens splina şi pancreasul, stomacul odihnindu-se. În acest interval e recomandat să nu consumăm alimente greu digerabile. Pancreasul e cel care controlează nivelul glicemiei. E de preferat să nu consumăm prea multe dulciuri pentru a nu forţa funcţia pancreasului… Splina, “cimitirul trombocitelor”, dacă nu funcţionează corect, se poate perturba nivelul trombocitelor din sânge.

* Inima, intestinul subţire

* Între orele 11:00 şi 13:00, activitatea inimii e la capacitate maximă. În această perioadă nu se recomandă mese copioase, care presupun un consum suplimentar de energie, care va fi luat din energia necesară activităţii intense a inimii.

Intestinul subţire are o activitate intensă între orele 13:00 şi 15:00. Autorii afirmă că nu de puţine ori s-a observat că un angajat cu norma redusă de muncă realizează la serviciu la fel de mult ca un angajat cu norma întreagă. De ce? Din cauza randamentului scăzut al organismului după ora 13, mai ales după un prânz copios. Activitatea intestinului subţire, cu rol important în procesul de digestie, e ghidată de sistemul nervos vegetativ, aceasta putând fi blocată sau dereglată de stres sau nervozitate. Din acest motiv se recomandă ca masa de prânz să fie luată în linişte.

* Între orele 15:00 şi 17:00 e perioada în care funcţionează la maximum vezica urinară. Vezica urinară are un rol important în detoxificarea organismului, alături de rinichi. Acest lucru poate fi accelerat cu ajutorul ceaiurilor diuretice, care au un efect maxim dacă sunt băute până la ora 19:00, deoarece între orele 17:00 şi 19:00 rinichii funcţionează intens. Dacă în acest interval orar, puteţi beneficia, alături de un ceai diuretic, şi de un masaj de relaxare, se produce o dezintoxicare mai eficientă a corpului… După ora 19:00 e bine să nu se consume o cantitate prea mare de lichide, înainte de somnul de noapte.

* Circulaţia sangvină are o activitate intensă între orele 19:00 şi 21:00. Autorii spun că dacă mulţi părinţi au o problemă cu adormitul copiilor înainte de ora 19:00, după această oră, trimisul la culcare devine deseori “o bătălie crâncenă”, care de obicei e câştigată de către copii. Acest lucru nu se întâmplă fără motiv: între orele 19:00 şi 21:00 circulaţia sangvină funcţionează cel mai bine. În această perioadă, corpul şi spiritul se gândesc la cu totul altceva decât la dormit.

* De la ora 21:00, până la ora 23:00 se realizează o acumulare intensă de energie în corp. Aceste 2 ore ale recuperării energiei se numesc la chinezi, după un meridian al corpului, “triplul încălzitor”. Cei care sunt în această perioadă sensibili la frig, cei care nu pot dormi decât într-o cameră încălzită, nu ar trebui să ignore acest semnal. Undeva s-a creat un dezechilibru fizic sau emoţional şi necesită atenţie. Pentru mulţi dintre noi, cele 2 ore sunt pline de vitalitate. Acest lucru e mai uşor vizibil la tineri, care în această perioadă se gândesc să meargă la distracţii şi nu la somn. Multora dintre noi ni s-a imprimat ideea, ani la rândul, că seara trebuie să ne culcăm devreme, corpul refăcându-se prin somn până la miezul nopţii. Poate că aceste vorbe sunt de fapt interpretarea greşită a ideii că noi acumulăm intens energie între cele 2 ore.

* Vezica biliară şi ficatul

Între orele 23:00 şi 1:00 se realizează intens funcţiile vezicii biliare. Aceasta, care contribuie cu secreţiile ei la digestie, e un organ care, prin disfuncţia lui, dă mari probleme întregului organism. Cei care se trezesc des noaptea în această perioadă trebuie să-şi pună cumva problema unei funcţionări greşite a bilei sau a ficatului. Stresul şi mâncarea consistentă cu prăjeli şi grăsimi seara, împiedică o funcţionare corectă a bilei.

Compresele umede şi calde aplicate pe zona ficatului sunt benefice în acest interval orar. Ceaiul fierbinte, băut cu înghiţituri mici, mai ales cel de pelin, băut cu 20 de minute înainte de masă, ajută la activarea funcţiei bilei. Sucul de ridichi ajută de asemenea. E de mare importanţă descongestionarea intestinului gros care, dacă nu se realizează în mod natural, se poate face cu ajutorul unei clisme. În acest interval orar ar trebui evitate, pe cât posibil, băuturile şi alimentele reci. Dacă sunt probleme cu funcţionarea bilei sau a ficatului, munca desfăşurată în perioada nopţii e foarte nocivă, deoarece nu se pot reface cele 2 organe.

Mai avem încă 6 ore din noapte pentru a încheia ciclul de funcţionare al organelor interne pe parcursul unei zile. Astfel, între orele 1:00 şi 3:00 funcţionează intens ficatul. Acesta, dacă are o structură deteriorată, se poate reface în anumite condiţii, importantă fiind odihna prin somn, alături de o bună încălzire a corpului. Funcţia ficatului suferă din cauza toxicităţii mărite a unor alimente, a alcoolului, cât şi a stresului. De reţinut e că alcoolul şi nicotina au un efect mult mai dăunător între orele 1:00 şi 5:00 dimineaţa.

* Între orele 3:00 şi 5:00 dimineaţa, e rândul plămânilor să funcţioneze intens. Mulţi fumători au un acces de tuse dimineaţa pentru că plămânii au lucrat toată noaptea şi acum dau afară substanţele care nu trebuie să fie în interiorul lor.

* Între orele 5:00 şi 7:00 dimineaţa, intestinul gros are o funcţie maximă. Hrana stă în intestinul subţire circa 2 ore, iar în cel gros chiar şi 20 de ore. Scaunul subţire indică o problemă de digestie în intestinul subţire, iar constipaţiile pun în evidenţă o creştere a toxicităţii organismului.

* Alungaţi bătrâneţea!

Cu această ocazie, prin scurta călătorie în intervalele orare ale unei zile, am încercat să vă prezint, cu ajutorul celor 2 autori, câteva aspecte ale ceasului nostru interior. Cunoaşterea acestor ritmuri ne face să avem încredere în instinctele noastre, acţionând corect pentru a ajuta funcţiile organismului. E foarte important să nu simţim că îmbătrânim o dată cu vârsta, căci starea bună a intelectului, puterea de a muncii, de a iubi, scad considerabil îmbătrânirea.

Să ne ascultăm ceasul interior şi să încercăm să ne adaptăm ritmului său, strivind prejudecăţile. Există personalităţi care au trăit, creând la vârsta de 80 de ani.

Pescărească

Se fac pregătiri pentru un congres al pescarilor. Preşedintele ia cuvântul:

– Trebuie să evităm situaţia din anii precedenţi, când la masa festivă, după vodcă şi pălincă, s-a început cu chestii răsuflate de genul: “Am prins o ştiucă atâta, am prins un caras ătâta, de 50 cm, de 70 cm, de la 3 la 7 kg, etc”; sunt chestii jenante. Aştept propuneri în acest sens.

Unul propune:

– Să se dea angajamente scrise.

Şeful spune:

– Asta am mai făcut şi nu s-a respectat.

– Un alt tip zice:

– Domnilor, sunt chestii ce nu pot fi controlate, la un pahar omul uită toate angajamentele. Eu aş sugera să folosim nişte cătuşe: fiecare să avem pe tot timpul mesei cătuşe la mâini şi astfel nu se mai poate arăta că a prins un peşte atâta de mare sau atâta de lung.

– Ok, se acceptă, spune şeful. E varianta cea mai bună.

Au loc lucrările şi se ajunge la masa festivă: gustări, vodcă, măsline, mămăliguţă, pălincă… Preşedintele tocmai vorbea:

– Am filat, am întins, a muşcat, am început să-l trag, l-am adus la mal, am luat minciogul şi l-am scos afară. Era, era… (vizibil jenat de cătuşe, arăta cu mâinile departe, făcute căuş), avea un ochi uite aşa de mare!

Banc deocheat

Două oltence discutau într-un compartiment de tren. Pe una din banchete stătea un domn, care se părea că doarme. O olteancă i se plângea prietenei cât de scumpe sunt rochiile şi bijuteriile în ziua de azi… Cealaltă îi spune:

– Ar trebui să îţi găseşti un prieten care, în schimbul unor mici “favoruri” să fie dispus să-ţi ofere 500 de euro pe lună. Ştii tu, soţii de azi nu mai sunt foarte atenţi cu soţiile, nu mai fac cadouri…

– Şi dacă nu-mi găsesc un prieten care să-mi ofere o aşa sumă?

– Îţi găseşti doi care să-ţi dea câte 250 de euro.

În acel moment, bărbatul de alături deschide un ochi şi le spune:

– Mă treziţi şi pe mine când ajungeţi pe la 20 de euro pe lună?

Legendele trandafirului

Una din florile cele mai iubite din lume, trandafirul, a inspirat nenumărate legende şi mituri pe cuprinsul întregii lumi.

Trandafirul este floarea iubirii. El a fost creat de Chloris, zeiţa greacă a florilor şi a primăverii, din trupul neînsufleţit al unei nimfe găsite în poiana unei păduri. Chloris a cerut ajutorul lui Aphrodite (Afrodita), zeiţa iubirii, care i-a dăruit frumuseţea; Dionysus, zeul vinului, a înzestrat-o cu nectarul care i-a conferit un dulce parfum, iar cele trei graţii i-au acordat farmecul, strălucirea şi bucuria. Apoi, Zephyr, Vântul de Vest, a împrăştiat norii dintr-o suflare pentru ca Apollo, zeitatea soarelui, să poată aduce căldura şi lumina asupra ei, făcând-o să înflorească. În acest fel, în mitologia grecească, a luat naştere trandafirul, încoronat apoi ca Regină a Florilor.

Conform altei legende greceşti, trandafirii albi au fost creaţi de zeiţa Aphrodite (Afrodita). Ei s-au născut din spuma mării şi au înconjurat-o pe zeiţă în timp ce se ridica din valuri.

Într-un mit din Grecia Antică, iubitul Afroditei, Adonis, fusese rănit de un mistreţ sălbatic. Din lacrimile zeiţei, provocate de acest incident, amestecate cu sângele lui Adonis, s-a născut o floare cu o aromă îmbătătoare, trandafirul roşu ca sângele.

De altfel, grecii din antichitate, cu prilejul ocaziilor festive, se împodobeau cu ghirlande din trandafiri şi îşi parfumau trupurile cu ulei de trandafir.

O legendă romană povesteşte despre o fecioară de o nemaipomenită frumuseţe, pe nume Rhodanthe. Farmecul ei atrăsese o mulţime de pretendenţi care o urmăreau zi de zi, fără a-i acorda nici o clipă de linişte. Epuizată de acest asalt continuu, Rhodanthe şi-a căutat refugiu în templul îndrăgitei zeiţe Diana. Din nefericire, Fecioara divină a fost cuprinsă de gelozie faţă de frumuseţea tinerei fete, iar atunci când peţitorii nerăbdători au fărâmat porţile templului Dianei, mânioasa zeiţă a transformat-o pe Rhodanthe într-o floare de trandafir, urmăritorii ei înflăcăraţi fiind preschimbaţi în spinii acestei flori.

Se spune că în întregul palat al Cleopatrei, covoarele erau înlocuite de petale de trandafir.

În mitologia vechilor persani, trandafirul roşu s-a ivit în lume datorită unei privighetori îndrăgostite de un trandafir alb. Atunci când Allah a proclamat acest trandafir ca fiind “Regina Florilor”, entuziasmată de veste, privighetoarea a zburat în grabă pentru a-şi îmbrăţişa floarea adorată, dar a fost străpunsă de ghimpii acesteia. Din picăturile de sânge vărsate de pasărea îndrăgostită a răsărit trandafirul roşu.

Într-o altă legendă de demult, se spune că trandafirul era lipsit de ghimpi în paradis, aceştia apărând pe tulpină numai după izgonirea lui Adam şi a Evei din grădina divină.

În mitologia Hindu, se istoriseşte că zeul Vishnu, protectorul lumii, şi Brahma, creatorul universului, se contraziceau pe tema celei mai frumoase flori de pe pământ. Vishnu, a pus chezaş pe poziţia lui de zeitate supremă în sprijinul superiorităţii trandafirului, în timp ce Brahma, care nu văzuse niciodată o roză, a proclamat că lotusul este cea mai fermecătoare floare din lume. Atunci când Brahma a zărit trandafirul, a fost de acord cu supremaţia lui. Ca recunoaştere a meritelor protectorului lumii, el a creat-o pe zeiţa Lakshmi, soţia lui Vishnu, folosind 108  petale mari şi 1008  petale mici de trandafir.

În vremuri străvechi, trandafirul era pictat pe tavanul încăperilor în care aveau loc întâlniri secrete, semnificând că nimic din ceea ce era spus nu trebuia transmis dincolo de pereţii acelei camere.

Tabletele din lut descoperite în templele din Ur, Irak, relatează despre apa de trandafiri necesară sultanului din Bagdad. Acesta folosea nu mai puţin de 30.000 de borcane cu apă de roze în fiecare an, pentru a se face plăcut numerosului său harem.

Generalul seracean Sarazin a trimis în întregul său imperiu nenumărate caravane cu cămile încărcate cu apă de trandafiri pentru a “purifica” moscheele pângărite de cruciaţi.

Timp de secole, creştinii au dispreţuit trandafirii, datorită conexiunii acestora cu imperiul roman care îi prigonise. În cele din urmă, însă, frumuseţea lor a învins. O martiră din secolul IV, Sfânta Doroteea (Saint Dororhy), era vestită pentru că un înger îi dăruise trandafiri din grădina paradisului, în timp ce se afla în închisoare.

Legenda spune că cel dintâi rozaliu a fost creat din adevărate roze.

În legendele medievale occidentale se afirmă că primii trandafiri au apărut, în mod miraculos, în Betleem, ca rezultat al rugăciunilor unei “frumoase fecioare”, care fusese acuzată pe nedrept şi apoi condamnată să fie arsă pe rug.

În creştinism trandafirul este un simbol al perfecţiunii sau al unicităţii, neperechii, şi este asociat în mod particular cu Fecioara Maria, una din titulaturile de celebrare ale acesteia fiind “Roza Mistica”. De asemenea trandafirul este atributul Sfintei Doroteea, care poartă roze într-un coş; al Sfintei Casilda, Sfintei Elisabeta a Portugaliei şi a Sfintei Rosa din Viterbo, care poartă trandafiri în mâini; a Sfintei Therese din Lisieux, care împarte trandafiri roşii; a Sfintei Rosalie, Sfintei Rose din Lima şi a Sfintei Victoria, care poartă coroniţe din trandafiri.

Trandafirul este emblema Angliei, iar în heraldică este un simbol al descendenţei celui de-al şaptelea fiu.

1000 de ani! Aceasta se consideră a fi vârsta celui mai “bătrân” trandafir din lume. El înfloreşte în zilele noastre pe zidurile Catedralei Hildesheim din Germania. Şi totuşi, trandafirii nu au vârstă. Recent, arheologii au descoperit fosile ale unor trandafiri sălbatici datând de peste 40 de milioane de ani.

Un limbaj secret al trandafirilor a fost inventat în haremurile din Orientul Mijlociu, ca mod de comunicare între îndrăgostiţii, cărora nu le era permis să îşi exprime în mod deschis sentimentele. La mijlocul secolului XVIII, Lady Mary Wortley Montagu, soţia ambasadorului britanic din Constantinopole, a descris acest cod tainic în scrisori publicate după moartea ei. Astfel, un boboc de trandafir semnifica o iubire abia născută, iar o floare deschisă de trandafir alb însemna: “Mă vei iubi?”. O floare roşie de roză deschisă transmitea: “Sunt plin de iubire şi dorinţă”, în timp ce una albă cu petale desfăcute comunica: “Mă vei iubi, orice s-ar întâmpla?”

ÎN LIMBAJUL FLORILOR, TRANDAFIRUL ARE URMĂTOARELE SEMNIFICAŢII:

– Trandafir de Burgundia: simplitate şi frumuseţe.

– Trandafir chinezesc: graţie sau mereu proaspătă.

– Trandafir sălbatic (maces, Rosa Canina): plăcere împletită cu spaimă.

– Trandafir ofilit: frumuseţea este trecătoare.

– Trandafir japonez: frumuseţea este singurul tău dar.

– Floarea de piatră (portulaca grandiflora): dragoste voluptoasă.

– Trandafir de mosc (Rosa moschata): frumuseţe capricioasă.

– Trandafir de Province (Rosa provincialis): inima mea este în flăcări.

– Boboc de trandafir alb: prea tânăr(ă) pentru dragoste.

– Trandafir alb cu mai mulţi boboci: taină, secret.

– Coroniţă de trandafiri: frumuseţe şi virtute răsplătită.

– Trandafir galben: infidelitate.

Actualitatea în epigrame

Comoditate

Astăzi avem mulţi şomeri în ţară,

Fie că e iarnă sau e vară,

Îi vezi frecvent la lucru, prin vreun bar,

Golind, cu sârg, pahar după pahar.

.

Realităţi

Adevăru-i relativ,

Viitorul e fictiv,

Dreptatea e elitistă,

Demagogia persistă.

.

Un tânăr sucevean din detenţie a luat cea mai mare notă la Bacalaureat

S-a văzut soluţia

Elevului de-a-nvăţa:

Ar promova fiecare

De-ar sta un timp la-nchisoare.

.

Epitaf pentru Alin Popa

Cel mai tare om din ţară

S-a-necat în astă vară,

A fost un om de neînfrânt,

Dar apa l-a pus la pământ.

.

Se face vinul!

Când e vorba despre vin,

De departe am să vin

Să-nchin pahare la mese,

Cât mai mari şi cât mai dese!

.

Tatuaje

Corpu-i este un panou

Ambulant, şi chiar, mai nou,

Să nu-şi uite numele,

L-a scrijelit pe piele.

.

Pâră…

Dacă sărăcia creşte

Şi la bănci suntem datori,

Guvernul ne sfătuieşte

Să ne facem… turnători.

.

… ca la Securitate

De ne vom pârî vecinii,

Vom plăti taxe reduse,

Se vor bucura cretinii

Că revin vremuri apuse.

.

Braconier rănit de urs

Iese ursul din pădure

Că nu mai găseşte mure,

Braconierii sunt pe fază,

Însă tot Martin… punctează..

.

Privatizare televizată

S-a privatizat Oltchim,

Statul zice: Aferim!

Însă noi aşa gândim:

C-a fost doar un circ ieftin.

8 oraşe spectaculose, vopsite într-o singură culoare

8 oraşe spectaculoase vopsite într-o singură culoare

Există locuri pe pământ care stârnesc admiraţia turiştilor prin coloritul lor. Nu e nevoie să spui decât Santorini – sau să arăţi o imagine a locuinţelor albe cu acoperiş albastru – şi imediat ştii despre ce e vorba. În afară de acest loc foarte cunoscut am ales de această dată să prezentăm alte oraşe ale căror clădiri sunt vopsite într-o singură culoare. Ele sunt foarte rare, dar se află în topul destinaţiilor turistice neobişnuite. Chiar dacă nu sunt atât de cunoscute merită din plin să fie vizitate.

8. Chefchaoen (Maroc)

Chefchaouen sau Chaouen este un oraş din nord-vestul statului Maroc. Este capitala provinciei cu acelaşi nume şi se remarcă prin clădirile sale vopsite în nuanţe de albastru. Străvechiul oraş a servit ca refugiu pentru evrei, în timpul Reconquistei spaniole din Evul Mediu. De asemenea, aici s-au refugiat mulţi evrei în anii “30, iar în renovarea locuinţelor au folosit lapte de var, de nuanţă albătruie. Astăzi culoarea a devenit reprezentativă pentru acest oraş, majoritatea caselor adoptând acest colorit.

7. Ubrique (Spania)

Este unul din celebrele Oraşe Albe ale Andaluziei. Sunt peste 1500 de oraşe şi sate albe în Spania. Alegerea acestei culori nu este una întâmplătoare, dimpotrivă temperatura aici este extrem de mare în verile lungi şi secetoase, iar albul acţionează ca un strat reflectorizant al razelor solare, păstrând răcoarea în interior. Localitatea este situată în provincia Cadiz şi are peste 17.000 de locuitori. O plimbare prin aceste locuri, în zilele cu soare din belşug, îţi poate lua ochii la propriu.

6. Piodao (Portugalia)

Piodao este o localitate istorică, aşezată pe pantele Serra do Acor, un munte din centrul Portugaliei. Din cauza materialului de construcţie existent în zonă, aproape toate casele sunt de culoare maro. Era considerat prin anii “80 modelul tipic al satului lusitan.

5. Collonges-la-Rouge (Franţa)

Această localitate este situată la 23 km sud-est de oraşul Brive, iar caracteristica sa este că toate satele sunt construite din gresie locală, care este foarte roşie. Oraşul este unul extrem de frecventat de turişti, care sunt miraţi de coloritul monocolor al acestuia. Localitatea face parte din Asociaţia celor Mai Frumoase Locuri din Franţa, fiind chiar locul de baştină al acestei organizaţii.

4. Jodhpur (India)

Jodhpur este o pată albastră în mijlocul Deşertului Thar, motiv pentru care este şi numit Oraşul Albastru. Fiecare faţadă în parte este văruită în albastru, fără ca cineva să impună acest lucru. Nu se ştie de unde le-a venit această idee locuitorilor, dar se presupune că are legătură cu sistemul de caste existent în India. Acest oraş are şi un centru istoric extrem de bogat în forturi, palate şi temple.

3. Jaipur (India)

Supranumit “Oraşul roz”, Jaipur este capitala regiunii Rajasthan. Toate clădirile de aici sunt placate cu marmură roz. Ca lucrurile să capete o nuanţă suprarealistă, pe lângă clădirile în roz întâlneşti elefanţi, cămile şi vaci. Oraşul a fost fondat în 1727 de Sawai Jai Singh II şi a fost denumit după acesta. Culoarea roz are o altă poveste: urbea s-a “îmbrăcat” aşa în 1863, în onoarea unei vizite a Prinţului Albert, soţul reginei Victoria.

2. Izamal (Mexic)

Izamal este un oraş din statul mexican Yucatan, aflat la 72 km de capitala acestui stat, Merida. Oraşul a fost locuit din cele mai vechi timpuri, având o istorie îndelungată. Are 15.000 de locuitori şi este cunoscut sub numele de Oraşul Galben. În fapt, este vorba de un galben muştariu cu care sunt pictate faţadele tuturor clădirilor. Este un oraş care merită să-l faci la picior. Surprize te pândesc la fiecare pas. Rătăcind printre străzile înguste şi casele galbene poţi da peste biserici vechi sau chiar piramide Maya.

1. Juzcar (Spania)

Juzcar (220 locuitori) este un oraş în provincia Malaga, parte a comunităţii autonome Andaluzia, din sudul Spaniei. În primăvara lui 2011, toate clădirile de aici, inclusiv biserica şi pietrele funerare, au fost vopsite în albastru, pentru a celebra premiera filmului Ştrumfii. S-au folosit peste 4000 de litri de vopsea.

În decembrie 2011, Sony Pictures s-a oferit să-i redea oraşului culorile originale, dar locuitorii au votat ca el să rămână pictat albastru. În şase luni a atras 80.000 de turişti, faţă de 300 câţi se strângeau în 12 luni, înainte de vopsirea caselor.

De la Adrian Păunescu citire…

Cristosul mamii voastre de nemernici!

La muncă, derbedei, că trece anul

Şi vin ăilalţi şi-o să vă ia ciolanul.

Făceţi pe democraţii cei cucernici,

Cristosul mamii voastre de nemernici!

Scuipaţi-vă-ntre voi cum se cuvine

Şi-apoi convingeţi-vă că e bine.

C-aţi luat o ţară de mai mare dragul

Şi i-aţi distrul averile şi steagul.

S-ajungem colonia de ocară

Care-şi va cere scuze în maghiară.

Şi, prin complicităţi cu demoni aprigi,

Aţi desfiinţat uzine, câmpuri, fabrici.

Şi, prin vânzări de ţară infernale,

Aţi omorât cu voia animale.

La greul greu care mereu ne-ncearcă,

Răspundeţi cu greu de moarte, parcă,

Şi i-aţi găsit şi bolii un remediu

Întoarceţi România-n Evul Mediu.

Ce căzături, ce târfe, ce mizerii,

V-aş desena cu acul, să vă sperii.

Dar voi nici sânge nu aveţi în vine,

Ci credite din călimări străine.

Le ştiţi lui Hitler şi lui Stalin taina

Şi-mpingeţi Bucovina în Ucraina.

Aşa cum ceilalţi, limpezească-i valul

S-au compromis negustorind Ardealul.

De unde sunteţi, mă, din ce găoace,

Cum v-au putut părinţii voştri face?

Ce condimente le-au picat în spermă

De e trădarea voastră-atât de fermă?

Aţi pus nenorocita voastră labă

Pe-această tristă ţară basarabă.

Şi vreţi cu-ameninţare şi cu biciul

S-o faceţi curva voastră de serviciu.

Mimaţi respectul pentru cele sfinte,

Dar vindeţi şi pământuri şi morminte.

Aţi inventat examene severe,

Supunere poporului spre-a-i cere.

Şi toată zbaterea a fost degeaba

Că-n nas mai marii v-au închis taraba.

Minciuna voastră v-a adus pe scenă,

Actori într-o politică obscenă.

Şi-acum, că-i un prăpăd întreg în ţară,

Ia cereţi-vă, puţintel, afară.

Decât să vă trimită ţara noastră,

Mai bine mergeţi voi în mama voastră.

Plecaţi de-aici, cu-o grabă funerară,

Şi nu albanizaţi această ţară.

Băgaţi viteză, că vă trece anul

Şi s-a scurtat şi s-a-nvechit ciolanul.

Şi ce vă pot eu spune la plecare

Decât lozinca lui Fănuş cel mare:

Nenorociţilor, se rupe şnurul.

“La muncă, la bătut ţăruşi cu curul!”

Adrian Păunescu (6 iunie 1997, Dăbuleni)

Titlul original: MARŞ DE ADIO