Coincidenţe?

Abraham Lincoln a fost ales la Congresul din 1846.-  John F. Kennedy a fost ale la Congresul din 1946.

Abraham Lincoln a fost ales preşedinte în 1860. – John F. Kennedy a fost ales preşedinte în 1960.

Ambii au fost deosebit de interesaţi de drepturile civile. – Ambele lor soţii au pierdut câte un copil în timp ce trăiau la Casa Albă.

Ambii preşedinţi au fost împuşcaţi într-o vineri. – Ambii preşedinţi au fost împuşcaţi în cap.

Acum devine cu adevărat ciudat:

Lincoln a avut un secretar care se numea Kennedy… – Kennedy a avut un secretar care se numea Lincoln.

Ambii preşedinţi au fost asasinaţi de către un sudist. – Ambii au fost urmaţi la conducere de către un sudist numit Johnson.

Andrew Johnson, care i-a urmat lui Lincoln, s-a născut în 1808… – Lyndon Johnson, care i-a urmat lui Kennedy, s-a născut în anul 1908.

John Wilkes Booth, care l-a asasinat pe Lincoln, s-a născut în 1839. – Lee Harvey Oswald, care l-a asasinat pe Kennedy, s-a născut în 1939…

Ambii asasini au avut nume compuse din trei cuvinte. Ambele nume sunt compuse din cincisprezece litere.

Acum, să vă blochez de tot.

Lincoln a fost împuşcat la teatrul numit “Ford”. – Kennedy a fost împuşcat într-o maşină numită “Lincoln” construită de “Ford”.

Lincoln a fost împuşcat într-un teatru şi asasinul a fugit şi s-a ascuns într-un depozit. – Kennedy a fost împuşcat dintr-un depozit şi asasinul a fugit şi s-a ascuns într-un teatru.

Booth şi Oswald, ambii asasini, au fost ucişi la rândul lor, înainte de finalizarea cercetărilor.

O altă “întâmplare”…

O săptămână înainte ca Lincoln să fie împuşcat, el a fost în Monroe, Maryland, SUA. – O săptămână înainte de a fi împuşcat, Kennedy a fost la Marilyn Monroe.

Spirit călător: Întâlnire în Spaţiu

Vreau să vă relatez acum o călătorie care m-a afectat foarte mult şi mi-a schimbat esenţial perspectiva asupra vieţii şi viitorului. Am intrat în coma indusă cu gândul să-mi testez limitele şi să încerc a atinge depărtări nebănuite. Voiam să-i dau spiritului, cu care mă identificam, libertatea de a zbura în toate direcţiile, la orice distanţă, ignorând posibilitatea de a se rătăci şi a rata întoarcerea în carcasa-i deplorabilă. Era un risc pe care trebuia să mi-l asum, în dorinţa de a descoperi noi frontiere, noi posibilităţi de a mă hrăni cu imensitatea Universului.

Am început în forţă şi pluteam cu viteză spre vest, peste pământuri necunoscute mie şi unde oamenii vorbeau alte limbi. Uneori, atras de o privelişte sau o situaţie ce părea interesantă, mă opream brusc şi încercam să o înţeleg. Natura se lăsa descoperită şi admirată, însă fiinţele umane nu le puteam înţelege de multe ori şi plecam mai departe făcând doar presupuneri. Nu aveam timp de pierdut şi am ajuns repede la oceanul Atlantic al cărei întindere mi s-a părut anostă şi de aceea am străbătut-o în câteva minute.

În faţa mea a apărut simbolul intrării în Statele Unite ale Americii: Statuia Libertăţii. Mi-am dat seama că aici era ziuă, căci soarele mijea sfios în orizont. Eram în New York şi mă plimbam printre zgârie norii renumiţi, admirând şuvoiul de lume ce se scurgea către locurile de muncă. Nu mai văzusem atâta aglomeraţie, atâtea clădiri impresionante şi am zăbovit mai mult pentru a le impregna în memorie. Apoi mi-am continuat drumul spre vest, planând mai potolit şi căutând capitala Ţării Făgăduinţelor.

Am ajuns la Washington şi nu mi-a fost greu să găsesc Casa Albă, o clădire ce-ţi fura privirea în lumina matinală a razelor de soare. Nu puteam să ratez ocazia şi am dat o raită prin nenumăratele încăperi ale reşedinţei prezidenţiale. Era frumos şi curat peste tot, iar în ceea ce priveşte postura în care i-am surprins pe membrii familiei Obama, cred că e un lucru intim pe care nu se cade să-l relatez decât în jurnalul meu. Ca un mic detaliu pot să spun că preşedintele se bărbierea când l-am văzut şi a scăpat o înjurătură când, în graba mare, a ratat să radă o porţiune a feţei. La urma urmei e şi el doar un om.

Dar destul am zăbovit pe aici şi am purces mai departe, spre coasta vestica, către California însorită. Aş fi putut vedea multe şi mi-am promis să revin pe aceste meleaguri insolite cu altă ocazie, când voi dedica tot timpul doar unei astfel de incursiuni. Acum însă, aveam altceva în plan, deci am vizitat în fugă Los Angeles-ul şi cartierele selecte din acea zonă. Cuvântul de ordine era luxul şi lascivitatea, dar sunt sigur că am ratat partea mai puţin spectaculoasă a oraşului, cea a oamenilor străzii, fără slujbe şi acoperiş deasupra capului. Acest aspect nu sare în evidenţă şi nu e uşor de văzut de la înălţimea unui spirit călător ce se grăbeşte.

Mă chemau alte orizonturi şi trebuia să-mi drămuiesc cu grijă fiecare minut. Aş fi putut continua goana spre vest, dar eram atras mai cu insistenţă de înălţime şi am răspuns acestei chemări incitante. Urcam mereu în sus, spre cerul care-şi schimba rapid culoarea şi-mi oferea alte şi alte perspective. Pâmântul se depărta vizibil şi continentele deveneau din ce în ce mai mici, împresurându-se de albastrul mirific al oceanelor. Eram copleşit de uimire, pierdusem noţiunea timpului şi a spaţiului. Astfel că m-am trezit din contemplare doar când planeta mamă era departe iar eu eram înconjurat de întuneric.

Ajunsesem pe partea întunecată a Terrei şi nu mai vedeam nimic. Era un fenomen neobişnuit pentru spirit, care putea să vadă şi noaptea, precum ziua, dar să aibă măcar o mică sursă de lumină, precum luna sau o stea mai apropiată. Soarele era mascat de planetă şi parcă eram scufundat într-un abis cu un întuneric profund, cum nu mai văzusem niciodată. Doar în spatele meu se vedeau lucind stelele îndepărtate, dar ele nu aveau puterea să lumineze suprafaţa Pământului. În acele momente, privind în întunecimea absolută, mi s-a părut că zăresc un mic glob de lumină ce se rotea în faţa mea. La început am crezut că e o iluzie dar globuleţul se tot apropia de mine şi se depărta. Uneori parcă mă atingea şi simţeam o urmă vagă de căldură.

Era ciudat şi mi-am dat seama că luminiţa e reală, dar nu ştiam ce reprezintă. Din insistenţele cu care mă atingea şi apoi se ferea parcă, revenind iar şi iar, precum un căţeluş care te cheamă la joacă, m-am gândit că ar trebui să o urmez. Am pornit încet în urmărirea ei şi ea părea că e mulţumită de decizia mea. Dar, când am ieşit din beznă şi luna a mai atenuat întunericul, nu mai desluşeam globul. M-am oprit derutat, însă am simţit curând acea căldură timidă cu care mă obişnuisem deja. M-am ghidat după ea şi am coborât încet în jos, străbătând straturile atmosferice.

Eram curios să văd ce voi găsi la destinaţia unde eram călăuzit şi, când pierdeam senzaţia plăcută de căldură, mă opream derutat pentru a o aştepta şi a o urma supus. Nu mică mi-a fost mirarea când am desluşit că ne coborâm spre Europa şi chiar întrăm în spaţiul ţării mele: România! Vedeam munţii Carpaţi şi apoi un oraş pe care îl cunoşteam din alte călătorii: Alba Iulia. Acolo am intrat printre blocuri şi  în cele din urmă, într-un apartament.  Acolo, pe un fotoliu, se afla o femeie bătrână ce se uita insitent către patul de alături. În acel pat se afla o altă femeie de vreo 50 de ani, palidă de parcă ar fi fost moartă. Privind-o mai atent, mi-am dat seama că aşa arăt şi eu când spiritul îmi părăseşte corpul. Iar bătrâna de alături o fi fost asistenta. Deci nu eram singurul călător cu spiritul!

Competiţie

O GLUMĂ , DIN PĂCATE CU MULT ADEVĂR TRIST!

Un ţigan cumpără un teren de casă lângă un medic. Cheamă un inginer, un arhitect şi le spune că vrea să construiască o casă identică cu a medicului. Zis şi făcut. Când casa e gata, ţiganul strigă de la balcon către medic:

– Doctore, doctore!

– Ce este ţigane?,  spune medicul.

– Mă pot compara cu tine, că avem aceeaşi casă!

– Nu, spune medicul, deoarece nu avem şi acelaşi mobilier…

Angajează ţiganul pe cei care au decorat casa medicului şi le dă ordin să îi facă mobilierul întocmai ca al medicului. Când totul a fost gata, ţiganul iese la balcon şi strigă:

– Doctore, doctore?

– Ce este ţigane?

– Acum avem şi aceeaşi mobilă, deci mă pot compara cu tine!

– Nu, nu vezi că nu avem aceeaşi maşină, spuse medicul arătând către Mercedesul său…

Ţiganu’ face comandă de un Mercedes la fel ca al medicului. Iese apoi la balcon şi strigă:

– Doctore, doctore, acum sunt mai “bine” decât tine!

– De ce, măi ţigane?, se miră medicul.

– Pentru că avem aceeaşi casă, aceeaşi mobilă, aceeaşi maşină!

– Aşa, şi? De ce eşti mai “bine” decât mine?

– Cum de ce? Păi, eu am vecin un doctor, pe când tu ai vecin un ţigan!

Curioasa istorie a simbolului @

Curioasa istorie a simbolului “@”, alias “coadă de maimuţă”

Simbolul “@” este sinonim cu tot ce înseamnă comunicarea pe Internet, prin asocierea cu conturile de mail şi, mai nou, conturile de Twitter.

Originea simbolului Arond este încărcată de mister. Una dintre teorii îi indică pe călugării medievali drept părinţii simbolului care au convertit cuvântul latin “ad” (către) într-un simbol. Este la fel de posibil să fi fost creat de francezii care au vrut să prescurteze cuvântul “at” (“la&quot”), scrie smithsonian.org.

Prima apariţie oficială a simbolului a avut loc în 1536, într-o scrisoare a unui negustor florentin, Francesco Lapi. De fapt, negustorii foloseau simbolul pentru a denota sensul “la preţul de”. De exemplu “două kilograme @ un dolar”.

Totuşi, arond nu a fost inclus în gama de litere a strămoşului tastaturilor de astăzi, maşina de scris. Obscuritatea modernă a “cozii de maimuţă” a luat sfârşit în 1971. Informaticianul Ray Tomlinson avea o problemă: cum să adreseze un mesaj creat pe calculator şi trimis la alt calculator în condiţiile în care cele două maşini nu erau legate direct.

Adresa calculatorului trebuia să conţină un nume individual şi numele calculatorului care ar putea servi mai mulţi utilizatori. Simbolul care făcea legătura între cele două instanţe nu putea fi folosit deja la scară largă de alte programe, altfel se creau confuzii între calculatoare.

“Căutam un simbol care să nu fie folosit. Şi nu existau opţiuni – semn de exclamaţie sau virgulă de exemplu. M-am gândit să folosesc semnul pentru egal dar nu avea sens”. În cele din urmă, Tomlinson a ales semnul arond deoarece “nu voia să ajungă să folosească simbolul pentru “cent”.

Astfel, după ce fusese abandonată de negustorii moderni, “coada de maimuţă” a revenit pentru a fi iubită de toţi internauţii.

Cum se zice simbolul “@” în alte limbi:

Suedia – “ureche de elefant”;

Franţa – “Petit escargot” (melcişor);

Finlanda – “coadă de pisică”;

Germania – “klammeraffe” (maimuţa-paianjen);

Ungaria – “viermişor”.

Cel mai puternic factor natural…

CIAGA V & BERGISTEROL – cel mai puternic factor natural anti-oxidant cunoscut.

Fructele şi legumele de culoare NEAGRĂ conţin… un colorant polifenic numit BERGISTEROL, adică de departe cel mai puternic factor natural anti-oxidant cunoscut!!!

Când am folosit în limbaj medical cuvântul “anti-oxidant”, primul lucru la care trebuie să vă gândiţi este “anti-cancer” (atât ca prevenţie, căt şi terapie naturală), anti-îmbătrânire şi status antiinflamator; dar nu numai atât!

Să nu cumva să uitaţi că a doua cauză de deces la nivel european este reprezentată de CANCER: însă în România, începând cu 1997, principala cauză de deces este reprezentată de cancer şi apoi de bolile cardio-vasculare!

Dar oare această minune a cerului (Bergisterolul) să ştie să facă doar atât? Nici pe departe! Hai să vedem împreună:

– Întâi de toate se găseşte în general în fructele de culoare indigo-vişiniu spre negru (dar nu numai):

* dude negre,

* cireşe negre,

* struguri negri,

* sâmburi de struguri negri (dar şi albi),

* mure negre,

* noni,

* rodie,

* aloe vera,

* corcoduşe negre,

* coacăze negre,

* prunele închise la culoare,

* AFINE,

* varză roşie,

* ceapă roşie,

* merele violet,

* salata Lollo,

* lintea neagră,

* fasolea neagră,

* dar şi din varza de Bruxelles (care poate fi consumată fiartă,

* fragi,

* alune.

Ultimele trei sunt varietăţile de legume şi fructe care nu prezintă culoarea NEAGRĂ, dar conţin Bergisterol într-o cantitate mică!

– Bergisterol există într-o cantitate de 50-100 mg /g în pieliţa de strugure, mai mult decât dublul oricărei alte surse identificate.

– Are un efect de distrugere tumorală directă, acţionând împotriva oricărui tip de localizare tumorală, dar mai ales asupra celor hormono-dependente (sân, uter, ovar, testicul, prostată, ficat, stomac) şi a melanomului malign (cea mai periculoasă localizare canceroasă a pielii şi una dintre primele 3 localizări tumorale ca agresivitate).

– Blochează formarea de vase de sânge în jurul tumorii, dar şi metastazarea celulelor maligne.

– Conferă o protecţie deosebită materialului genetic nuclear (ADN), ferindu-l de mutaţii.

Este SINGURUL anti-oxidant care acţionează direct pe gena Matusalemică (sau “gena longevităţii”), având capacitatea de a creşte durata şi calitatea vieţii.

– Are şi efect de potenţiator de efect (bioflavonoid) pentru toate mineralele şi vitaminele întâlnite în cale, amplificând efectele acestora de zeci-sute de ori!!!

– Are un potenţial anti-oxidant de 50 de ori superior vitaminelor C şi E la un loc.

– Este de 10-20 de ori mai puternic decât vitamina E în protecţia anti-oxidativă a LDL-colesterolului.

– Reduce nivelul sangvin al colesterolului total şi al trigliceridelor.

– Este un vasodilatator arterial

– Se opune expansiunii fibroase a cicatricei post-infarct miocardic.

– Se ştie că are capacitatea de a inhiba agregarea plachetară indusă de trombină şi ADP (Kimura) => efect anti-trombotic.

– Are efecte anti-SIDA, antivirale (virusurile hepatice, dar nu numai!), antialergice (inhibând eliberarea Histaminei), antibacteriene şi antiinflamatoare.

– Elasticitatea articulaţiilor, stimulând sinteza fibrelor de colagen, atât la nivel articular, cât şi în piele (astfel având şi un rol cosmetic). Preîntâmpină ridarea şi îmbătrânirea pielii, menţinându-i elasticitatea şi tinereţea.

– Are efect protector faţă de boala Alzheimer prin blocarea proteinei NF-Kb, împiedicând astfel micrologia să distrugă neuronii.

– Există studii încurajatoare referitoare la potenţialul terapeutic al său în ceea ce priveşte şi alte boli neuro-degenerative.

– Toleranţa la efort, performanţele fizice şi psihice.

– Durata de viaţă şi potenţialul reproductiv la animalele de experienţă pe care a fost testat (cu 15-30%).

Capac la toate, se mai comportă şi ca un hormon fito-estrogen, adică:

a) Reprezintă cel mai puternic fixator de Calciu în/ din oase (alături de exerciţiul fizic), prevenind şi combătând eficient osteoporoza.

b) Conferă protecţie vasculară majoră, chiar şi la bărbaţi.

c) Combate tulburările de climacteriu.

d) Ajută la regularizarea ciclului menstrual şi se opune oricăror manifestări dismenoreice.

e) Chiar în exces, conferă protecţie împotriva cancerului de sân şi col uterin şi nu induce cancer.

f) Protejează celulele nervoase împotriva efectelor devastatoare ale stresului + măresc durata de viaţă a acestora + se opun apoptozei (morţii) acestora!

g) Creşte eliminarea renală a acidului uric, prevenind acumularea sa şi riscul de a dezvolta gută sau litiază urică.

h) (Fito-) estrogenii sunt substanţe inductoare enzimatice (hepatice) cu rol în detoxifierea organismului, dar nu numai: creşte sinteza antioxidanţilor endogeni, a substanţelor necesare corpului etc.

Dr. Mărginean Călin

 

Întâmplare adevărată

Bing-bang, bing-bang – iată sunetul pe care-l aştept.

Viaţa mea se rezumă la aşteptarea unui sunet idiot. Îmi petrec viaţa la 10.000 de metri şi trebuie să înghit toate prostiile pasagerilor. Obligaţia mea profesională este să accept totul, cu zâmbetul pe buze. La zborul trecut am avut o pereche de gemeni care au plâns non-stop, timp de 7 ore. Sunt convinsă că au adormit imediat după aterizare şi, în următoarele două zile, nu se vor trezi decât să mănânce.

Bing-bang, bing-bang, sunetul se repetă enervant. Trebuie să mă duc la 23B să văd ce vrea. Dumnezeule, nici măcar nu am decolat bine şi sunt chemată. E clar, voi avea o zi grea. Gândurile îmi zboară în aşteptarea semnalului de la pilot, că decolarea s-a încheiat. Acum sunt supărată, problemele au început să apară odată cu vizita mamei la spital, pentru controlul anual. Îmi aduc aminte cum o luam de mână şi… bing-bang, bing-bang. Astăzi sunetul ăsta o să mă omoare, 23B nu are pic de răbdare.

Mă uit la colega mea, care-mi face semn că pot pleca. Pilotul a terminat decolarea şi a dat semnalul. Mă ridic, îmi aranjez fusta şi cu mâna dreaptă îmi netezesc o cută imperceptibilă a gulerului. Cu zâmbetul profesional pe figură, dau perdeluţa la o parte şi plătesc la clasa întâi. Ochii scanează rapid persoanele de aici. Unul, doi, trei oameni de afaceri, care-şi scot laptopurile, un bărbat între două vârste ce se pregăteşte să citească o carte şi o familie cu doi copii. Mama copiilor îmi zâmbeşte sincer. Primesc cu multă bucurie zâmbetul ei şi o întreb dacă doreşte ceva. Îmi răspunde că nu. Până acum stăm bine, la clasa întâi n-o să fie probleme. Mai sunt câteva locuri libere. Îmi continui drumul pe culoar şi mă îndrept grăbită spre 23B. Cum o zăresc, îmi dau seama că este exact persoana care aduce necazurile. Tânără, înfumurată, crede că le ştie pe toate şi că i se cuvine orice. În mintea ei, toţi oamenii de pe Pământ s-au născut şi trăiesc numai ca să-i facă ei pe plac. Din păcate, eu chiar va trebui s-o mulţumesc.

– Vreau să mă mutaţi de pe acest loc, spune ea cu un glas piţigăiat.

Respir adânc şi o întreb zâmbind:

– De ce doamnă? Care este problema?

– Nu vezi că m-aţi aşezat lângă un negru? Crezi că pot suporta asta, tot zborul?

Uuupss! Problemă rasială, îmi spun în mintea mea. Arunc o privire către ceilalţi pasageri şi văd că toate privirile sunt aţintite asupra mea. Toţi aşteaptă răspunsul meu. Mi-e greu să spun ceva, mă uit la bărbatul de culoare de lângă ea şi-l văd cum se uită şocat la mine, fără să îndrăznească să spună ceva. Hainele îngrijite şi privirea inteligentă trădează un intelectual ce pare a merge la o conferinţă.

– Voi căuta să văd ce pot face, doamnă, îi răspund femeii zâmbind.

Mă duc până în spatele avionului. Este aşa cum am bănuit. La “economic” toate locurile sunt ocupate. Ştiam asta, dar trebuia să mă conving. Simt în ceafă privirile a zeci de oameni. Toţi sunt curioşi să vadă cum se va dezamorsa situaţia aceasta tensionată. Ajung din nou la 23 B.

– Stimată doamnă, după cum am bănuit, avionul este plin… şi fac o pauză, în care o privesc şi o văd cum stă gata să explodeze de revoltă şi de scârbă… singurele locuri libere sunt la clasa întâi. Va trebui să am acceptul căpitanului, pentru a putea muta o persoană la clasa întâi.

Dintr-o dată, o văd cum ia o faţă victorioasă şi întâmpină toate privirile dezaprobatoare, cu un aer de superioritate. Toţi pasagerii mă privesc supăraţi. Ei se aşteptau de la mine să o pun la punct pe această femeie. Nu pot să stau să le explic că nu am voie să mă cert cu pasagerii şi că nu aş fi făcut decât să pornesc o ceartă inutilă. Ajung la căpitan şi-l întreb dacă pot muta o persoană de la “economic”, la “business”, din motive rasiale.

Căpitanul îmi spune să procedez cum cred eu de cuviinţă, ca să rezolv situaţia. Cuvintele lui “am încredere în tine, ştiu că te vei descurca minunat”, mi-au adus un zâmbet pe buze. Deja mă simt mai bine şi acum pot gestiona orice situaţie dificilă. Cu acordul căpitanului, mă întorc la femeia isterică. Acum zâmbesc din toată inima şi încep să vorbesc:

– Stimată doamnă, căpitanul a fost de acord. Nimeni nu este obligat să stea lângă o persoană dezagreabilă.

Un murmur de nemulţumire s-a auzit în tot avionul. Femeia jubila. Negrul tăcea. Am lăsat murmurul să se stingă şi, exact când femeia începea să-şi strângă lucrurile, am continuat:

– Domnule…aţi fi aşa de amabil să mă urmaţi la clasa I? În numele întregii noastre companii, pilotul vă cere scuze pentru faptul că aţi fost pus în situaţia de a avea lângă dumneavoastră o persoană atât de neplăcută.

Dintr-o dată, am fost luată prin surpindere de zeci de aplauze şi ţipete de bucurie din întregul avion. Toată lumea se bucura alături de nergrul, căruia îi zărisem lacrimi în ochi.

întâmplare adevărată, petrecută pe data de 14 octombrie 1998

Ulterior, compania aeriană le-a transmis următorul mesaj, angajaţilor săi:

“Este posibil ca oamenii să uite ceea ce le-ai spus.

Este posibil ca oamenii să uite ce ai făcut pentru ei.

Însă nu vor uita niciodată felul în care i-ai făcut să se simtă.”

Tamara Lebedewa – Tratament (II)

Diabet. Trichomonadele se hrănesc cu insulină, substanţa folosită de cercetătoare pentru a le stimula în mediile nutritive. Ea spune că trichomonadele se aşează în celulele de tip B în insulele Langen Hans din pancreas, preiau insulina şi o distrug cu ajutorul toxinelor pe care le elimină. Şi această teorie este adevărată, după cum se poate constata din scrisorile pe care pacienţii de diabet i le-au trimis după ce aceştia au fost trataţi contra trichomonadelor cu metronidazol.

Scleroza multiplă: Lebedewa descrie cum, în anumite condiţii, mielina, o substanţă care este împrejurul nervilor, poate fi folosită de paraziţi ca hrană. În general, o infecţie ca de exemplu otita este predecesorul bolii SM la copii, infecţie prin care trichomonadele pătrund prin fereastra încă deschisă a Felsenben la creier, unde încep să distrugă nervii atunci când la sfârşitul creşterii copilului se încheie dezvoltarea capsulelor de mielină.

Adenom/ tumoare benignă la mucoase şi glande, ca de ex. la prostată. Lebedewa a observat cum aceste adenoame cresc des cu un vârf ascuţit şi că acest vârf se rupe brusc datorită gravitaţiei. Acelaşi lucru l-a putut observa atunci când culturi de paraziţi au fost lăsaţi să crească în neştire. Şi în acest caz ea a tras concluzia, din scrisorile pacienţilor, că tratamentul împotriva trichomonadelor a redus evident influenţa şi dezvoltarea adenoamelor.

Infertilitate/ Impotenţă: Trichomonadele se stabilesc la organele genitale şi se hrănesc cu hormoni. În testicule ele distrug spermatozoizii datorită toxinelor eliminate. Ele sunt chiar în stare să absoarbă şi să digere până la trei spermi deodată. Şi în mucoasa vaginală, trichomonidele sunt în stare să absoarbă spermatozoizi. De asemenea ele pot să distrugă glandele Keim ale femeilor.

Psoriazis: În analizele făcute în secreţiile bolnavilor de psoriazis s-a constatat că şi în sângele lor există trichomonade.

Carii/ Paradontoză: Trichomonadele bucale se stabilesc cu predilecţie în gingie. Periuţa de dinţi nu ajunge la ele. În special atunci când sistemul imunitar este slăbit, după citostatice sau iradiere, trichomonadele devin active şi creează paradontoză şi carii. Aceste forme de paraziţi au fost observate la microscop de Lebedewa. Paradontoza gravă se lasă tratată uşor cu o tinctură de metronidazol.

Colita: Trichomonadele intestinale sunt declanşatoare a mai multor boli intestinale. Acestea au fost descoperite deja în 1926 şi pot fi responsabile de hemocolită, colită, enterocolită şi colecistită.

Care sunt criteriile principale după care Tamara Lebedewa face legătura dintre cancer şi trichomonade. Cercetătoarea a stabilit lucrurile comune în modul următor: creşterea haotică, adică multiplicarea celulelor, nu se supune mecanismelor regulatorii din organism.

Proliferare – împărţirea de celulă asimetrică. Celulele omeneşti se multiplică simetric, adică dintr-o celulă se nasc două celule fiică, identice.

Polimorfism – Luarea de forme diferite: ca urmare a împărţirii celulelor în mod asimetric, celulele pot lua forme diferite, au mărimi diferite, pot să aibă mai multe nuclee de celulă şi conţinut genetic diferit. Din tumori/ colonii, celule independente se pot răspândi prin corp pentru a stabili colonii în alte părţi ale acestuia. Trichomonadele pot să pătrundă în vasele sanguine şi în ţesuturi şi să le traverseze.

Structurile de colagen ale celulelor sunt dizolvate cu ajutorul enzimei Hyaluronidaza/Kollageneza. Această enzimă este produsă de trichomonade. Aceste enzime sunt folosite (din păcate) şi ca mijloc de accelerare a resorbţiei în infuzii şi injecţii. După puncţii şi extirparea chirurgicală a tumorilor, care sunt urmate de citostatice, cancerul devine mult mai agresiv decât înainte. Datorită slăbirii sistemului imunitar prin citostatice (sau iradiere), răspândirea trichomonadelor în corp este uşurată.

Structura ţesutului tumorilor cancerigene nu are însuşiri caracteristice ca complexitate, polaritate, nemişcare ca şi multiplicare în Basalschicht. La tumori creşterea se face în părţile exterioare, la margini. Fiindcă culturile de trichomonade sunt formate din celule independente, ele sunt neordonate şi nepolare. Creşterea lor are loc la marginea coloniilor şi ele pot să pătrundă în ţesuturile învecinate. Celule din tumorile cancerigene ca şi trichomonadele elimină cantităţi mari de toxine care otrăvesc organismul. Trichomonadele există în forme şi mărimi diferite. În tumori ele se pot găsi deseori amestecate cu celulele umane. Datorită acestui lucru se pot explica multiple feluri de tumori care s-au întâlnit până în prezent. La celulele canceroase s-a observat des metabolismul anaerob (lipsa de oxigen), a glicolizei, în timp ce celulele normale se folosesc de oxigen pentru a transforma proteinele. Acest proces este tipic trichomonadelor, care par să existe mai mult de 800 milioane de ani, când atmosfera nu conţinea oxigen (n.t. această teorie anaerobă este o explicaţie, dar una foarte proastă, deşi aparent logică, căci dacă ar fi existat trichomonadele acum 800 milioane de ani, atunci ele nu ar fi avut cu ce să se hrănească, având în vedere că fără oxigen nu pot exista celule. Căci fără gazdă, nu poate exista parazit. Explicaţia adevărată este că aceşti paraziţi trebuie să existe aşa cum sunt şi nu s-au dezvoltat la întâmplare ci ca orice fiinţă, ele toate au fost create de Dumnezeu cu un anumit scop. Dar cum poate un protozor unicelular să ştie să producă o substanţă care să dizolve celula umană pentru a pătrunde în ea, când la oameni le-a trebuit 6000 de ani şi au reuşit aceasta de fapt copiind protozoare???).Tumorile şi trichomonadele supravieţuiesc la temperaturi sub zero grade şi diferenţe de temperaturi de mai mult de 30 de grade. Celulele omeneşti nu supravieţuiesc acestui lucru. Tumorile şi trichomonadele supravieţuiesc unui tratament cu pepsină şi trypsină, enzime pentru digestia proteinelor. Celulele omeneşti nu supravieţuiesc acestui lucru.

Teoria Tamarei Lebedewa arată că toate celelalte teorii sunt greşite? Nu. Dimpotrivă, ea le explică pe acestea. Cu ajutorul descoperirilor ei, se poate înţelege mai bine mecanismul cancerului şi însuşirile sale.

Acum se ştie cine este duşmanul cu care avem de-a face. Este important pentru toate terapiile de a cunoaşte însuşirile trichomonadelor şi comportamentul lor în organism. Asta e totul? Nu! Tamara Lebedewa a căutat ani în şir şi soluţii împotriva cancerului. A vorbit cu mulţi oameni, a făcut cercetări în bibliotecile din Moscova, St. Petersburg, Novosibirsk şi Krasnojarsk pentru a găsi remedii naturale pentru prevenirea cancerului şi ajutorarea vindecării în caz de îmbolnăvire cu toate bolile enumerate mai sus.

În afară de asta, ea a stabilit un program de curăţire a corpului în patru trepte.

1. Curăţirea organismului de toxine şi reziduuri

2. Aprovizionarea organismului cu vitamine, minerale şi elemente nutritive

3. Curăţirea corpului de trichomonade şi alţi paraziţi

4. Întărirea sistemului imunitar

Acest program de curăţire şi întărire a fost făcut mai degrabă pentru condiţiile ruseşti, unde oamenii, altfel decât în ţările industrializate – se duc în natură pentru a-şi procura ei înşişi mijloacele necesare. Pentru condiţiile din Germania, acest proces este prea lung şi prea complicat. El trebuie restructurat pentru a putea folosi produse care se pot găsi gata de cumpărat. Câteva produse se găsesc deja.

Unde trebuie să fie introduse descoperirile Tamarei Lebedewa în medicina naturistă?

La ce pot contribui aceste descoperiri şi la ce nu? Nu există o terapie prefabricată. Tamara Lebedewa propune multe posibilităţi cu care se pot trata cancere diferite şi ea dovedeşte că are cunoştinţe vaste. Însă aici se mai poate cerceta. Aceste cercetări trebuie să provină de la noi descoperiri. În acest fel se pot creea noi şi interesante terapii. Deosebit de important este faptul că există deja un şir de terapii alternative de cancer, care funcţionează şi care lasă mult în urmă tratamentele medicinei clasice. Aceste terapii alternative se pot rafina şi îmbunătăţii pe baza rezultatelor cercetărilor.

Lucrările Tamarei Lebedewa au arătat pericolele mari pe care le aduc paraziţii din corp precum şi soluţii de a le preveni şi elimina. Foarte valoroasă este diagnosticarea folosită. Lebedewa foloseşte mostre de sânge colorate ca şi sânge viu pe care le analizează la microscopul de câmp întunecat. Ea poate să dea indicaţii despre starea şi calitatea sângelui. În acelaşi timp Lebedewa are experienţă şi la lucrul cu microscopul fluorescent.

Descoperirea trichomonadelor ca patogen cancerigen deschide larg posibilităţile medicinei de a preveni şi învinge bolile. După o cercetare de mai multe decenii, s-a aflat în sfârşit cine este duşmanul şi factorul fizic care creează cancerul!

De ce Lebedewa nu dovedeşte asta tuturor? Ea a făcut deja asta! Problema este că nimeni nu vrea să vadă aceste dovezi. Cu excepţia oamenilor care sunt deschişi să se ocupe cu posibilităţile noi şi a celor care au curajul să verifice o teorie care are potenţialul de a revoluţiona medicina clasică. De asemenea, cu dovezile găsite de Lebedewa se vor ocupa şi toţi cei care caută alternative adevărate împotriva cancerului. Lebedewa şi-a încheiat lucrul cu succes. Ea ar dori să instruiască şi să îndrume şi pe alţi cercetători în descoperirile ei şi să le arate cum lucrează coloniile de trichomonade (tumorile cancerigene). Acest lucru nici nu durează mult şi nici nu este greu de învăţat. Aici nu este vorba de a le arăta oamenilor: “Aşa trebuie făcut!” Ci mai degrabă ca oamenii să fie invitaţi să arunce o privire. Într-un cerc sigur care le dă posibilitatea să nu-şi piardă onoarea. Căci cei mai mulţi care încă mai ţin la teoria veche a cancerului o fac cu conştiinţa împăcată că fac bine. Oamenii trebuie informaţi printr-un canal paralel ce are de spus Tamara Lebedwa. În acest fel se izolează succesul unui produs de promisiunea implicită de a vindeca pe cineva.

Doamna Lebedewa este o mesageră şi mesajul ei este simplu: “cele mai grave boli sunt produse de trichomonade”.

Tamara Lebedeva recomandă pacienţilor cu boli cauzate de trichomonade, după ce a studiat efectele lor asupra coloniilor de acest gen, următoarele remedii naturale (interesant că aceste remedii sunt de fapt bine cunoscute, mai ales cititorilor acestui site, căci ele au fost recomandate în cărţile cu provenienţă divină scrise de Jakob Lorber şi Hildegard von Bingen): * mujdei de usturoi cu ulei presat la rece (nu rafinat)

* boabe de ienupăr (mestecate crude şi ceai din ele)

* suc de răchiţea (Vaccinium oxycoccos) care este un soi de afin (Crannberry, Moosdeerensaft)

* suc de pelin alb (Wermut) – sau, înrudite sunt

* afinele şi merişorul; amândouă plantele sunt recomandate şi de Hildegard von Binger la mai multe boli. Folosirea acestor remedii trebuie bineînţeles făcută cu dietă alimentară corespunzătoare şi ceaiuri de curăţire, pentru ca toxinele şi paraziţii să potă fi eliminaţi din corp.

Tamara Lebedewa descrie şi o metodă bine cunoscută: clătirea îndelungată a gurii, dimineaţa, cu ulei de floarea soarelui (nerafinat). Până acum se credea că prin această metodă se elimină toxine din corp. Însă Lebedewa explică şi că uleiul de floarea soarelui deţine 38% acid liponic care este un stimulent în creşterea trichomonadelor. Uleiul se foloseşte ca momeală pentru trichomonadele bucale, care sunt eliminate odată cu scuiparea uleiului. În afară de asta substanţele toxice eliminate de trichomonade se dizolvă în ulei şi sunt eliminate şi ele odată cu acestea. Cura de clătire cu ulei este mult mai eficientă în curăţirea organismului decât se putea ghici până acum.

Tamara Lebedewa – Tratament (I)

Explicaţiile redate mai jos sunt perfect plauzibile. Microorganismele anaerobe Trichomonas sunt cunoscute ca fiind deosebit de agresive… iar mecanismele redate mai jos (într-o măsură descriptivă concisă) sunt reale şi posibile…

MICROBUL CANCERULUI A FOST DESCOPERIT!

Cine este Tamara Lebedewa? Tamara Jakovlewna Sviseeva, în Germania cunoscută sub pseudonimul “Lebedewa”, s-a născut în 1938 în Krasnojarsk şi a lucrat ca şi chimistă. La vârsta de 28 de ani ea a devenit şefa secţiei la un institut de cercetări. Din anul 1982 ea a fost şefa secţiei “tehnologii de viitor”. Datorită multor cazuri de cancer din familie, doamna Lebedewa a început să facă cercetări. Dând ascultare intuiţiei, ea a refuzat să creadă în teoria mutării celulelor canceroase – căci nu a putut să-şi închipuie niciodată ca celulele omeneşti să se lupte împotriva corpului însuşi. În anul 1989 ea a descoperit legătura dintre celulele canceroase şi protozoarele cu numele de trichomonade, care le sunt foarte bine cunoscute ginecologilor, dar care le consideră inofensive. Lebedewa a constatat că deja mulţi cercetători dinaintea ei au identificat aceşti paraziţi monocelulari ca fiind cauza cancerului, însă aceştia nu au putut să facă legătura cu aceste trichomonade.

În 1997 Lebedewa a tipărit în Rusia prima ei carte “Cancer – Puteţi învinge boala” şi împreună cu celelalte 12 cărţi, ea a vândut în Rusia peste 300.000 de exemplare. Tot în Rusia Lebedewa este foarte cunoscută şi respectată de popor, care nu mai este mulţumit cu medicina practicată şi suportată de stat. Ea primeşte multe scrisori de mulţumire în care oamenii îi raportează cum au putut identifica istoria bolii lor cu teoriile din cărţile ei. Oamenii îi înţeleg teoria. Ca urmare, a primit o mulţime de confirmări de la bolnavi. Şi atunci când este posibil, Lebedewa ajută oamenii cu informaţii şi le recomandă doctori care lucrează conform teoriei ei. Atitudinea chimistei din Moscova se recunoaşte foarte bine din titlul unei cărţi care a fost publicată în Rusia cu numele “Dacă ai fost vindecat, ajută pe alţii”.

Tamara Lebedewa a apărut des în Rusia la televizor şi la radio şi a încercat să convingă politicienii şi medicii, dar fără succes. Descoperirile ei se răspândesc numai “de jos în sus”. Mulţi doctori tratează pacienţii după metodele ei şi din ce în ce mai multe clinici private fac reclamă cu numele ei, lucru pe care ea îl afla numai din întâmplare. Din anul 2002, Lebedewa vizitează şi Germania, unde lectorează la conferinţe şi congrese.

Ce a descoperit doamna Lebedewa în mod concret? Tamara Lebedewa a cercetat mai întâi însuşirile parazitului trichomonade, despre care ea crede că are de a face direct cu cancerul.

Acest parazit, descoperit din 1836 de către francezul Anatoms Donne, face parte din grupa de flagelate şi este în stare să-şi schimbe forma în multe alte forme diferite.Acest lucru este cunoscut sub numele de pleomorfism. Aceasta este strategia parazitului de a putea supravieţui în medii diferite. Cercetătoarei i-a fost posibil să aducă parazitul în trei forme diferite prin stimuli chimici diferiţi: în formă de cistă, în formă de amibă şi în formă de flagelă. Între aceste stadii există multe stadii intermediare.

Celulele extrase din tumori cancerigene au fost tratate de ea cu aceleaşi mijloace şi au dat exact aceleaşi rezultate. Acest lucru este dovedibil şi reproductibil şi dovedeşte că celulele canceroase sunt de fapt trichomonade! Ce înseamnă asta? Acest lucru înseamnă că tumorile sunt de fapt o colonie de paraziţi monocelulari şi acest lucru mai înseamnă că dogma medicinii, că celulele canceroase ar fi celule umane denaturate, este complet eronată.

Acestor paraziţi nu li s-a dat nici o importanţă în medicină până la ora actuală, deşi statistica infecţiilor din ultimii ani arată că infecţiile cu aceşti paraziţi a crescut enorm.

Această descoperire este oul lui Columb? Nu, dar ea este o descoperire esenţială, care va schimba medicina. Căci pe baza acestei descoperiri, se înţelege de ce metodele medicinii clasice cu privire la cancer nu au până acum nici un succes şi nici nu pot avea. Descoperirea doamnei Lebedewa ne explică în plus de ce anumite remedii naturale au efect asupra cancerului şi ne arată însuşirile tumorilor cancerigene pentru care medicina clasică încă nu a găsit răspunsuri.

De ce această descoperire încă nu a dat ocolul pământului? Pentru asta există mai multe răspunsuri. Unul este deschis şi curios şi pune întrebarea: ce mai putem noi oamenii să facem pentru a salva bolnavii de cancer?

Al doilea este închis şi are teama de a nu face cumva ceva greşit sau de a pierde ceva (statut, venituri, prestigiu). Din cea de-a doua categorie fac parte acei oameni care stau în poziţii de putere şi care iau hotărâri. Ce dovezi trebuie aduse acestor oameni? Ce aduce o dovadă, atunci când cei de la putere nu vor să o vadă? Dovezile funcţionează greu şi după metoda “push” şi după metoda “pull”.

Cert este ca Lebedewa a adus dovada. Singurul lucru care lipseşte este faptul că această dovadă să fie recunoscută ştiinţific. Întrebarea este: ce este mai importantă, forma sau conţinutul? Pentru medicina clasică se pare că este numai forma…

Ce fac trichomonadele în corp?  Trăiesc bine! Într-un corp sănătos cu sistem imunitar trăiesc într-un echilibru strategic. Atunci când sistemul imunitar este slăbit şi corpul este într-o stare acidificată, atunci aceşti paraziţi se înmulţesc în sânge şi ţesut. Prin excrementele lor, ei dăunează organismului şi în plus sunt în stare să pătrundă în celule printr-o enzimă cu numele de Hyaloronidase (sau Kollagenase), enzimă pe care o produc singuri. În acest fel sunt în stare să intre din sânge în ţesut şi în sistemul limfatic. În felul acesta cresc tumori canceroase în ţesuturi.

Medicina clasică cunoaşte tricomonaze, infecţie vaginală care însă poate apărea şi în tractul uro-genital al bărbatului. Această boală este tratată cu metronidazol, un antibiotic împotriva protozoarelor. În Germania acest medicament este cunoscut sub numele de Clont © şi este prescris sub formă de tablete sau de infuzie. Interesant este faptul că unele clinici din Rusia tratează cancerul mai mult cu preparate din metronidazol (Trichopol ©). Însă se spune că acest preparat ar folosi numai stimulării sistemului imunitar.

Este cunoscut de mult că trichomonadele apar în organismul uman în trei forme diferite:

*trichomonade bucale (trichomonas tenax)

*trichomonade din tractul digestiv (trichomonas hominis/intestinalis) şi

*cele din tractul vaginal şi urogenital (trichomonas vaginalis/urogenitalis). Aceştia din urmă au fost identificaţi de Lebedewa ca fiind cei mai agresivi.

Descoperirea ei se aplică numai la cancer? Nu. Ea face aceşti paraziţi să fie responsabili pentru mai multe boli. În toate cazurile aceşti paraziţi au fost găsiţi în sânge de Lebedewa.

SIDA: Într-un şir de experimente într-o clinică din Moscova şi la institutul oncologic, cercetătoarea a descoperit că viruşii de SIDA pătrund în Trichomonade şi se înmulţesc în ele (şi clamidele fac acelaşi lucru). Urmarea este că paraziţii devin şi mai agresivi şi se produce o creştere masivă a toxinelor eliminate în sânge. Aşa se explică de ce în stadiile avansate de SIDA se observă o creştere mărită a tumorilor maligne.

Arterioscleroza/tromboza/plaque: sunt după Tamara Lebedewa o colonie de trichomonade. Acest lucru l-a putut dovedi cu ajutorul microscopului. Ea a pus trombe într-o substanţă nutritivă care s-a înmulţit ca o tumoare şi paraziţii şi-au schimbat forma. În forma de amibă şi de flagelată.

Scrisori de mulţumire de la pacienţi au confirmat faptul că tratamentul contra tricomonazelor, simptomele s-au retras.

Artrita şi artoza: Tamara Lebedewa a identificat în cercetările făcute în anul 1995 în lichide extrase din articulaţiile pacienţilor cu artrită şi artoză, tricomonade. Acestea se aflau în forme diferite, care otrăveau lichidele din articulaţii şi făceau ca zgârciul să fie erodat.

O poveste cu daci uriaşi…

O poveste cu daci uriaşi, securişti şi porţi misterioase spre alte universuri, inspirată parcă din romanele lui Pavel Coruţ şi poveştile budiste de adormit copiii, face ravagii pe Facebook. Postăm mesajul integral, care a strâns sute de comentarii, like-uri şi share-uri:

HIPERBOREENII ŞI ŞHAMBALLA

O descoperire senzaţională zguduie lumea oamenilor de ştiinţă. Istoria trebuie rescrisă.

BOMBA

În cursul lunii februarie 2012, o echipă de geologi, româno-canadiană, urmărind rămăşiţele filonului de aur la una dintre galeriile săpate de agatârşi în urmă cu 5.500 de ani de la Roşia Montană au făcut di întâmplare o descoperire care ar putea răsturna toată istoria omenirii. Ei au descoperit la baza galeriei capătul rectangular al unei lespezi aurii care nu părea a fi o rocă naturală. După prelevarea unei mostre, din rezultatele analizei de laborator a reieşit că era vorba într-adevăr de o piatră compozită, compusă din amestecul a 15%  praf de granit, 30% wolfram şi 55% pulbere de aur de 50 de karate, după o tehnologie imposibil de reprodus în condiţiile ştiinţei actuale.

HIPERBOREANUL

Faptul este cu atât mai surprinzător cu cât galeria unde a fost semnalată lespedea, supranumită şi Galeria Hiperboreană şi aflată pe Valea Cornei, sub satul Cornea de la Roşia Montană, fusese cercetată în urmă cu 36 de ani, mai precis pe tot parcursul anului 1976 şi, datorită uluitoarelor descoperiri arheologice şi antropologice, practic de neconceput pentru acea vreme, ea a fost închisă şi apoi sigilată la comanda Securităţii. Printre mineri încă se mai vorbeşte în şoaptă despre această galerie şi nu sunt puţini cei ai căror taţi sau fraţi mai mari, foşti mineri la Roşia Montana, care au luat parte la consolidările şi săpăturile arheologice din galerie la acea vreme, au dispărut de-acasă şi s-au întors bătuţi după câteva săptămâni. Între timp cei mai mulţi dintre ei au murit datorită bolilor profesionale. Cei patru martori rămaşi în viaţă nici măcar nu mai doresc să-şi amintească. Unul dintre ei, domnul Ion Moiş, şef de echipă pe timpurile acelea, după îndelungată chibzuinţă, s-a hotărât totuşi să rupă tăcerea. Iată relatarea faptelor petrecute atunci, aşa cum le-a trăit martorul ocular Ion Moiş:

,,Poate că nu trebuia să zic nimic, că doar am jurat la comunişti, dar eu mă trag de fel din Albac, chiar din neamul de moţi al lui Avram Iancu, aşa că nu pot să tac. Uite cum a fost în iarna lu’  ’76, am fost chemat de inginerul şef şi am primit dispoziţie să redeschid, să consolidez şi să electrific vechea galerie 13, rămasă închisă încă de pe vremea austroungarilor, urmând ca după consolidare să vină doi tovarăşi geologi să prospecteze. Galeria era veche, rămasă aşa neexplorată încă de pe vremea agatârşilor, care la vremea aceea scoteau din ea şi prelucrau aurul şi argintul pentru daci, iar filonul fusese epuizat cu multe secole înainte să ajungă romanii stăpâni pe minele de aur, sau Alburnus Maior, cum le plăcea lor să le spună.E drept că se văd urme de căutare şi din partea romanilor, dar este limpede că ei s-au lămurit foarte repede şi că au abandonat.

Lucrările de consolidare şi electrificare au durat până aproape în vara lui ’76 şi am avut nişte probleme cu golirea de apă a unei părţi a galeriei care se inundase. Atât valvele din mină cât şi valvele de la pompe ne-au fost de mare ajutor. Tot atunci am găsit şi un os spălat de ape, aşa de mare, cum nu ne mai fusese dat să văd niciodată. Nici ortacii mei nu mai văzuzeră. După ce l-am arătat directorului minei, acesta l-a predat securistului Întreprinderii Miniere de Stat Roşia Montana, iar pe noi ne-a anchetat Procuratura vreo patru zile. Că unde era osul când l-am găsit? Că în ce poziţie? Că cine a mai fost cu noi în mină? Că cine mai ştie de existenţa lui? Câţi am intrat şi căţi am ieşit din şut în ziua aia? Mă rog, tot felul de întrebări aiuritoare ca să ne sperie şi să ne facem să tăcem. Am tăcut cu toţii, evident, iar după ce ne-a pus să semnăm declaraţiile, ne-au trimis înapoi la galerie. Acasă n-am suflat o vorbă. Mi-era frică pentru ai mei. Atunci când treaba noastră a fost terminată au intrat în mină doi oameni de la Bucureşti, din care unul era geolog. Ce au lucrat ei acolo nu ştiu, dar aşaaa… ca la vreo săptămână, s-a prezentat un al treilea, unul foarte tânăr, cu o cicatrice la ochiul stâng, care a zis că e arheolog. La două zile după el au venit o echipă întreagă de civili dar şi câţiva arheologi cu nişte echipamente cam ciudate, împreună cu un echipaj de Miliţie care a blocat accesul la galeria 13 şi a început să ne controleze nouă legitimaţiile la poartă. După încă vreo lună jumate am fost chemaţi din nou, eu şi ortacii mei, cei care ne-am ocupat de consolidări şi care deja semnasem declaraţiile, să cărăm sterilul din fundul galeriei 13 şi să-l scoatem cu vagonetele afară din mină.

Atunci am văzut grozăvia. Arheologii scoseseră la iveală din stâncă un schelet uriaş, cam de 10 metri lungime, care zăcea pe o parte cu picioarele strânse. Omul pe care îl găsisem eu era legat cu o fundă roşie şi de-abia atunci am văzut că era de fapt o vertebră. Mamă da’ ce mai vertebră! Civilii se foiau de colo colo! Unii îşi notau câte ceva din ce ziceau arheologii, alţii făceau poze cu blitzul. Ziceau ceva de unu Densuşianu, apoi ceva de Hiperboreeni, apoi unul sare cu gura mare că să-şi vadă ăla cu Densuşianu de treabă, că Densuşianu era avocat, nu istoric, apoi a dat-o cu partidu’ şi cu securitatea. Altul, şi ăsta era arheologu’ cel tânăr, că l-am recunoscut după cicatrice, a scăpat una cum că scheletu’ ăla era de hiperborean şi că ar putea fi strămoşul nostru! “Nu se poate tăvărăşice! Ce hiperborean visezi!?” – a răcnit la el unul gras în haine de piele şi cu accent rusesc. – “Omul se trage din maimuţă! Unde ai mai pomenit o maimuţă de 10 metri? Gata! Ce s-o mai lungim? Scheletul ăsta pleacă în Moscova!… Ia luaţi-l pe reacţionaru’ ăsta d-aici! Bistro, bistro!”

Atunci ne-a cuprins groaza pe toţi. Doi gealaţi au sărit pe el, l-au legat şi l-au târât afară din mină. “Ia hai! Strângeţi, împachetaţi în lăzi şi duceţi totul la gară! Şi dacă mai suflă vreunul vreo vorbă v-arunc kaghebeu-n ceafă!” Tot pe noi a căzut măgăreaţa cu strânsul şi căratul.

S-a făcut dimineaţă când am terminat de împachetat, de cărat şi de urcat lăzile în tren. Dar nici pe noi nu ne-au lăsat să mai mergem acasă. Ne-au suit în două dube fără geamuri şi ne-au dus undeva. Unde?, nu ştiu… Dar ştiu că am mâncat bătaie vreo săptămână încheiată şi că m-au pus să semnez că n-am văzut şi că nu cunosc nimic, că am avut un unchi legionar care e bandit şi împuşcă securişti prin munţi şi mi-au zis că dacă suflu vreo vorbă îmi saltă nevasta şi copiii, iar pe mine mă bagă în puşcărie. Am semnat şi am tăcut, ce era să fac…?! Nici cu ortacii mei pe care i-am întâlnit din nou la mină nu am mai vorbit despre asta.

Ceva de bine totuşi mi s-a întâmplat după aceea. La o săptămână după ce m-am întors la mină, unul de-l aveam mereu coadă după mine când intram şi ieşeam din şut, a venit la birt şi s-a aşezat la masa mea. Cinstit să fiu, când l-am văzut mi-a îngheţat sângele în vine. “Uite Ioane, – mi-a zis -, şi eu sunt moţ ca tine. Şi tot ca şi tine, neam de neamul meu au băieşi la Roşia Montana. Am fost acolo când s-a descoperit scheletul uriaşului. Acum e la Moscova. Eu ca şi tine am fost martor. Ia plicul ăsta şi păstrează-l ca pe ochii din cap. Înăuntru ai o poză. Să ştii de la mine că acolo în galerie se află scheletul unui dac hiperbolean, strămoş de-al nostru. Păstrează poza şi arat-o nepoţilor tăi. Eu nu ştiu dacă scap pentru că am fost iradiat. Pe voi v-au speriat bine, dar pe noi ăştea din securitate nu ne mai sperie aşa de uşor, de noi se descotorosesc altfel. Nu te cunosc, nu mă cunoşti. Nu ţi-am dat nimic! Ai priceput?” ,,Da, am priceput!”. S-a ridicat şi a ieşit repede pe uşă. Doar două zile l-am mai văzut cum păşea ca o umbră în urma mea, apoi nu l-am mai văzut niciodată. Dar mai am în schimb poza cu hiperboreanul de la el”.

LESPEDEA

Dar să revenim la lespede…

Ne aflăm în luna aprilie 2012. În urma discuţiilor purtate cu uşile închise la Ministerul Minelor Petrolului şi Geologiei, partea canadiană a opinat că această descoperire să nu fie făcută publică iar galeria să fie închisă de urgenţă. Partea română a fost de acord cu păstrarea secretului însă a insistat să continue cercetările şi să trimită o a doua echipă, de data aceasta de arheologi condusă de un arheolog bătrân cu o cicatrice în colţul ochiului stâng. Timp de trei luni, săpăturile în jurul lespezii s-au derulat în secret, rezultatul fiind decopertarea integrală a lespezii. Nu a durat foarte mult, deoarece deasupra lespezii se aflase cu 36 de ani în urmă scheletul uriaşului dac hiperborean, aflat acum la Moscova, iar parte din munca cu săpatul rocii şi cu decopertarea o făcuseră arheologii de atunci. Măsurătorile au scos la iveală faptul că lespedea, perfect şlefuită, avea o lungime de 12 metri, o lăţime de 6 metri şi o înălţime de 3 metri, cântărind aproximativ 1700 de tone, cu 100 de tone mai mult decât a fost estimată “piatra femeii însărcinate”, respectiv lespedea descoperită la Baalbek, numai aurul conţinut în ea reprezentând cca. 900 de tone, de aproape trei sute de ori mai mult decât s-ar fi putut obţine prin reciclarea integrală timp de 120 de ani a haldelor de steril depozitat de milenii la Roşia Montană în urma exploatărilor aurifere, şi de 150 de ori mai mult decât tot aurul extras de la suprafaţă şi din toate galeriile de agatârşi pentru daci, apoi de romani, apoi de austroungari şi de români la un loc.

Zona a fost imediat închisă cu gard de sârmă ghimpată şi pusă sub pază militarizată, iar săpăturile preliminare pentru forarea unui puţ cu diametrul de 12 metri care să ajungă până la lespede au demarat la începutul lunii mai 2012. La sfârşitul lunii iunie, mai precis pe data de 23 ale lunii, lespedea a fost scoasă la suprafaţă, segmentată în 80 de calupuri egale, încărcată în containere şi transportată de urgenţă, noaptea, sub escortă militară către o destinaţie necunoscută. Totuşi există unele informaţii din surse demne de încredere, din care rezultă că fragmentele containerizate au fost predate Combinatului Siderurgic SIDEX Galaţi şi că au fost deja topite şi transformate în lingouri de aur şi wolfram, dar locul secret unde se află ele depozitate acum încă nu se cunoaşte.

SCRIEREA DACICĂ VECHE

Faptul că lespedea a dispărut şi nu s-a păstrat nici măcar o fotografie a ei e lesne de înţeles. Un lucrător care a participat la dezmembrarea ei susţine că există totuşi un  set de fotografii care au fost făcute de către un bătrân arheolog român de prestigiu, care au fost date spre studiu unui paleolingvist şi care, a atras atunci atenţia autorităţilor că lespedea prezintă o valoare culturală şi istorică inestimabilă pentru poporul român şi pentru întreaga umanitate şi în orice caz incomensurabil mai mare decât valoarea ei economică. Pentru argumentarea afirmaţiei arheologul a prezentat atunci câteva fotografii ale lespezii în care se putea observa că toată suprafaţa ei era acoperită de o scriere în basolerief, de un verde smarald, total necunoscută după spusele paleolingvistului, dar cu probabilitatea cea mai mare de a fi pelasgă, dispusă în trei şiruri paralele care porneau din partea stângă sus şi şerpuia în diagonală încolăcindu-se în spirală în jurul unui cap de lup, sfârşind apoi la baza ei, în colţul din dreapta. Se pare că autorităţile române au rămas insensibile la aceste atenţionări şi dovezi şi au dispus tăierea şi topirea lespezii, urmând ca după vânzarea aurului să verse la visteria Statului contravaloarea procentului de 19,31% negociat cu partea canadiană, conform contractului de exploatare a aurului şi a metalelor rare ale zonei.

SHAMBALLA?

,,Lucrurile însă au devenit de-a dreptul uluitoare atunci când, – declară de data aceasta reputatul arheolog, al cărui nume din motive de siguranţă personală nu-l putem face public – la ridicarea lespezii s-a putut observa un soi de puţ cu diametrul de 4 metri în interiorul căruia cobora o scară elicoidală are cărei trepte erau săpate în pereţii puţului, de parcă fuseseră tăiate cu laserul. Din interiorul puţului emana o lumină lăptoasă, violacee. Deşi cei câţiva lucrători, geologi şi arheologi, care au fost martori la ridicarea lespezii şi-au revenit după o vreme de uimire, totuşi înafara paleolingvistului care s-a precipitat ca un apucat pe scări în jos, nimeni nu a mai avut curajul să coboare şi să verifice ceea ce se afla în puţ, iar a doua zi a fost deja prea târziu. Am aşteptat cu toţîi ca paleolingvistul să apară, dar el nu s-a mai ridicat la suprafaţă. Peste noapte, SRI-ul şi armata au acoperit cu scânduri intrarea în puţul care ducea spre interiorul muntelui şi-apoi au turnat ciment şi au sigilat-o. A doua zi au fost închise gura puţului exterior precum şi intrarea în galeria săpată în vremuri  imemoriale de agatârşi. Tot a doua zi, eu, dimpreună cu toţi martorii care au asistat la prelevarea lespezii, a descoperirii puţului din adâncul minei, precum şi cei care au participat la ştergerea urmelor, am fost puşi să semnăm nişte documente care garantau păstrarea Secretului de Stat şi-apoi am plecat cu toţii speriaţi înapoi pe la casele noastre, care-ncotro”.

La sediile Ministerului Minelor Petrolului şi Geologiei şi al Institutului de Arheologie din Bucureşti, aşa cum de altfel era şi de aşteptat, nimeni nu ştie nimic. Peste toate aceste evenimente s-a aşternut tăcerea. Există unele voci care afirmă că persoane suspuse de la Guvern au muşamalizat toată afacerea şi că bancherii elveţieni îşi freacă mâinile satisfăcuţi. Ultima dată când s-a mai putut discuta cu bătrânul arheolog şi cu lucrătorul martor a fost după-amiaza zilei de 28 iulie 2012. După această dată aceşti doi martori care s-au expus şi au rupt tăcerea nu au mai putut fi găsiţi la domiciliu. De fapt ei nu au ma putut fi găsiţi nicăieri. Vecinii povestesc ceva despre nişte ridicări cu dube, cu agenţi mascaţi în miez de noapte, dar nici acest lucru nu este prea sigur.

ÎN ATENŢIA CITITORILOR!

Dacă veţi avea vreodată curiozitatea să vă aventuraţi singuri prin pădurile din jurul Sarmisegetuzei Regia, să nu vă miraţi dacă veţi întâlni un om cu o privire luminoasă, violacee, care susţine că a fost Shamballa şi că ştie un tunel pe sub Sarmisegetuza care duce către minele de aur de la Roşia Montană. Iar dacă începe să vorbească într-o limbă necunoscută, probabil pelsagă, ascultaţi-l cu atenţie, chiar dacă nu înţelegeţi ce spune în acel moment. Va veni o vreme când veţi pricepe.

Articol preluat

Nunta copilei – după George Coşbuc (parodie)

A fost o vreme supărat

Şi, cât fusese suspendat,

La inimă avea un cui,

Dar, azi, ca el un altul nu-i,

Căci Eba, Nicuşoara lui,

S-a măritat.

.

Şi dacă prinţi din largul zării

Şedeau la capătul cărării

Şi-i trimiteau bezele-ades,

Ei inima nu i-a dat ghes

Decât când şi-a găsit ales

Mai acătări.

.

S-au înţeles dintru-un privit

Şi fata nu s-a-mpotrivit,

Cum a făcut cu alţi coconi

De-asfaltatori şi de baroni,

Semn că puţinii neuroni

S-au isprăvit.

.

Gândindu-se atunci, ad-hoc,

Că nu va da apă la scoc

Acestei lumi care, perfida,

Va spune despre ea, timida,

Că-i mai deşteaptă decât SIDA,

Că nu-i deloc!

.

S-a anunţat fără istov,

Că-i nuntă mare la Snagov,

La care cică-s aşteptaţi

Puzderie de invitaţi,

Numai să fie îmbrăcaţi

În haine mov.

.

S-a dat de veste-n lung şi-n lat

Că vor fi singuri la Palat,

Doar miri, şi invitaţi, şi naşi,

Nici vorbă nu-i de alţi nuntaşi,

Şi n-o să vezi, la mii de paşi,

Vreun nespălat.

.

Căci socrul mic a dat ucaz,

În zi de luni, pe la amiaz,

Că nici ţipenie de om,

Român de-o fi sau de-o fi rrom,

Să nu stea cocoţat prin pom

Sau pe pârleaz.

.

În ziua de Răpciune întâi,

Oricine fără căpătâi

Sau paparazzi băgăcioşi

Din perimetru vor fi scoşi

De lefegii credincioşi,

Cum hotărât îi.

.

Când soarele a scăpătat,

Pe drum cu flori înmiresmat

Aleargă sutele de cai,

Ducând împărătesc alai

Spre locul unde socrul-crai

I-a invitat.

.

Onaca, fost scufundător,

Se-avântă-n fruntea tuturor,

Veghind făclia din garaj

Ce-o duce Neamţu, micul paj,

Iar MRU, prinzând curaj,

E-n urma lor.

.

Sosit era micuţul Boc,

Făcându-şi printre fuste loc,

Să-l vadă şeful, socrul mic,

Cât a ajuns el de voinic,

Că şi-a luat, pe mai nimic,

Pantofi cu toc.

.

Din fund de munţi, de la Pleşcoi,

Purtând podoabe mai de soi,

Blondina de la Cotroceni

Făcea furori printre meseni

Şi iar le promitea pomeni,

Chiar un purcoi.

.

Să-i facă socrului pe plac,

Roberta vine c-un abac,

Gândindu-se că-i necesar

Să socotească ea, măcar,

La cât ajunge azi un dar

De om sărac.

.

De peste Prut, cum a aflat

De nuntă, a venit Filat

Să îl asigure pe Crai

Că fraţii de acelaşi grai,

Ca să nu-i strice bunul trai,

Nu au votat.

.

Şi alţii, Doamne! Câţi supuşi,

Lingăi ce-aşteaptă pe la uşi,

Ţineau privirile în jos,

La socrul mic făcând frumos,

Cu gândul la un os de ros,

Precum Lăbuş.

.

Şi-atunci din uriaşul cort

Ieşi mireasa-n dalbui port

Care-a costat vreo zece mii

De euro, cum auzii,

Dar pentru astfel de copii

Nu-i un efort.

.

Dintr-o mulţime de băieţi,

Toţi ca şi SIDA de isteţi,

Aşa cum datinile cer,

A fost ales drept cavaler,

Nu-i pentru nimeni un mister,

Chiar Poponeţ.

.

Când a fost vorba de ospăţ,

Ce opulenţă, de dezmăţ!

Un râu de vin, somon şi pui,

Ficat de ciută cu gutui,

Purcei n-aveai unde să pui,

Să dai prin băţ.

.

Rapsozi de-ai noştri, populari,

Ce cântă pe la case mari,

Nu stau o clipă la cuvânt

Şi-nchină cânturi după cânt

Mesenilor care-şi fac vânt

Doar cu dolari.

.

Trei paşi la dreapta, săltăreţi,

Şi doi la stânga, mai înceţi,

Dar nu e muzica de vină,

Aici e vorba de doctrină,

De care dânşii vor să ţină,

Cu orice preţ.

.

Când fu petrecerea în toi,

Voinescu Sever, zis Cotoi,

Pe socru’ îl făcu atent

Că mai crescură c-un procent,

Conform sondajului recent

Făcut chiar joi.

.

Spre ziuă, mai către final,

Ciocni Videanu în pocal

Şi, închinând spre socrul mic,

Îşi drese glasul doar un pic

Şi-i zise, ca unui amic

Aflat pe val.

.

Întru mulţi ani să ne trăieşti

Şi-acest mandat să-l împlineşti,

Să-ţi fie viaţa fără pante,

Iar camere de-or fi vacante,

Pe-nsurăţei, la vila Dante,

Să-i găzduieşti!