LUMINAŢIA

Zilele trecute am fost la Luminaţie. E o tradiţie pe care mi-am însuşit-o şi eu, doar că de data asta, la cimitirul unde-şi dorm somnul de veci părinţii şi rudele mele, s-a ţinut mai devreme ca niciodată. Aşa au hotărât popii din localitate, pentru a putea parcurge toate locurile de veci timp de zece zile, fără a se stresa sau a lispi de la celelalte atribuţiuni, aducătoare şi ele de profit.

Luminaţia este un prilej binevenit pentru ca fiecare familie să-şi pregătească mormintele predecesorilor şi adeseori se întâmplă să fie singura ocazie. Unii o fac doar de ruşinea celor care se perindă în acea zi, dar am văzut şi cazuri în care nu mai era cine să smulgă buruienile sau să aprindă o lumânare. Era trist şi te făcea să te gândeşti că şi tu vei fi uitat de tot, dacă urmaşii tăi vor dispărea sau se vor muta pe alte meleaguri, poate prea îndepărtate.

Am nimerit o vreme mohorâtă, accentuând parcă starea de depresie la vederea numelor încremenite scrijelite pe marmura rece . Din norii călători cădea o ploaie măruntă şi persistentă ce făcea să rămână mereu deschise umbrelele mari şi negre. În plus mai bătea şi un vânt ce-ţi făcea aproape imposibilă aprinderea şi păstrarea în acest stadiu al lumânărilor. Cei care aveau candele erau privilegiaţi în acest sens, dar nu erau mulţi cărora le dădea mâna sau să fi avut din timp inspiraţia.

Pe la noi e obiceiul ca, pe lângă lumânări şi flori, să ducă fiecare de băut şi oarece de îmbucat după un pahar de tărie sau vin. Se bea pentru sufletul mortului şi cu toţii sunt bucuroşi să ofere câte ceva unor vecini de mormânt sau chiar necunoscuţilor aflaţi în trecere. Din acest punct de vedere unii chiar exagerează şi, pe lângă sendvişuri, gogoşi şi prăjituri, vin cu tot felul de mâncăruri, de parcă au venit la o chermeză.

Mă uit la o familie numeroasă, ce poposise la trei morminte în dreapta mea, care purta din portbagajul maşinii tot felul de tăvi şi pet-uri cu băuturi de tot felul şi de toate culorile. Ba, la urmă, capul familiei, un individ dolofan, cu obrajii rotofei şi roşii, a venit cu o oală mare, aburindă, pe care a pus-o pe un colţ al mormântului din beton. Doamna lui, de aceleaşi dimensiuni, a scos la iveală nişte pahare şi farfurii de unică folosinţă şi, după o rugăciune spusă în pripă, au tăbărât cu toţii asupra bucatelor. Erau cu toţii vreo duzină şi ploaia nu-i împiedica să se simtă în largul lor. Unii luau sarmalele cu furculiţa, iar alţii direct cu mâna, chiar dacă ulterior se plângeau că s-au fript.

Lângă mine era un loc de veci mai vechi şi sărăcuţ, unde o bătrână se chinuia să planteze nişte flori şi să aprindă o lumânare cu mâinile tremurânde. Avea baticul ud şi chibritele erau umede, aşa că a fost tare bucuroasă când cineva i-a dat o mână de ajutor. Chiar a insistat către binevoitor să ia de la ea o bucăţică de cozonac şi un păhăraş de pălincă. Nu era frumos să refuze, iar acesta a adăugat şi un “Dumnezeu să-i ierte şi să-i odihnească!”

Pe la toate mormintele treceau cete de copii de ţigan, care nu refuzau nimic, ba chiar insistau să le dai bani. Alimentele le puneau laolaltă în pungile pe care le purtau strategic cu ei. Când se umpleau, fugeau acasă, le deşertau şi veneau la o nouă raită. Părinţii lor apăreau mai târziu, după ce popii terminau de sfinţit mormintele la care erau chemaţi. Ţiganii maturi cereau de băut  şi unii beau atât de mult că nu mai erau în stare să meargă spre casă, dacă aveau aşa ceva.

Ploaia şi vântul continuau să-şi facă de cap în timp ce colacii numeroşi primiţi de la pomenirea morţilor de către preoţi, erau încărcaţi în portbagajele autoturismelor feţelor bisericeşti. Se pare că a fost încă o zi îmbelşugată pentru ei, aşa cum vor mai fi timp de o săptămână. Oamenii sunt darnici când e vorba de morţii lor dragi şi din sărăcia lor fac totul ca să se ridice la înălţimea cerinţelor actuale. Astfel că toţi colacii sunt mari, lucioşi şi pufoşi, aduşi din Baia Mare. Câteva zile orătăniile popilor vor fi îndopate cu o astfel de pâine, proaspătă sau mai mucegăită, că nu-i cine să mănânce saci întregi de colaci.

Lângă un alt mormânt s-a pripăşit un căţel ce tremura udat de ploaie şi abandonat. O tânără din apropiere l-a observat şi i-a aşezat în faţă o felie de pâine unsă cu pateu şi presărată cu ou şi salam. Ghemotocul de blană a încercat să guste dar se părea că vântul îl afectase şi frigul era prea mare pentru el. Tinerei i s-a făcut milă şi, după o discuţie cu mama ei (bănuiesc) a luat căţeluşul şi l-a băgat într-o plasă. Nu a mai zăbovit mult şi a plecat cu el spre casă. Era o zi cu noroc pentru bietul animal, fiindcă şi-a găsit o stăpână miloasă.

Multe personaje poţi vedea într-o astfel de zi şi unele chiar sunt interesante. Îi adună morţii, în singura zi când e forfotă printre ei, când ne amintim că au fost şi ei vii sau când ne gândim că e locul unde ne vom duce şi noi. Mai curând sau mai târziu, după cum vom şti să ne gestionăm sănătatea, viaţa în general. Până atunci, cei mai mulţi ne ducem doar de Luminaţie.

Pe cei plecaţi, îi onorăm

Şi Domnului ne închinăm,

C-o rugăminte omenească:

Pe noi să ne mai păsuiască!

Advertisements

Balada despre puţă

Bunicuţa lui Pandele

De pe strada Ghica Tei

A băgat discret de seamă

Cum că nepoţelul ei,

Când nu-i observat de nimeni,

Nici de Tonc, nici de Rodica,

Lasă orice jucărie                                                                      

Şi se joacă cu puţica.

Şi i-a zis:- Pandele dragă,                                                

Vai de mine, nu-i frumos!

Vezi pe domnul cel de colo,

Ăla grasu’ şi burtos?

Tot aşa o burtă mare,

I-a spus tainic bunicuţa,

O să-ţi crească, de vreodată

Ai să te mai joci cu puţa!

Rău s-a speriat Pandele,

Şi ofta cu-nfrigurare

Când gândea c-are să-i crească

Tot aşa o burtă mare;

Dar primind cadou o tobă

Şi un cerc şi o maimuţă,

De atuncea, niciodată

Nu s-a mai atins de puţă.

Şi-ntr-o zi, trecând pe stradă,

Într-o zi înnourată,

A văzut şezând pe-o bancă

O femeie-nsărcinată.

Şi-a strigat în gura mare,

De-a roşit şi bunicuţa:

– Vezi ce ai păţit, cucoană,

Dacă te-ai jucat cu puţa!

                                         

Proveniţi din familii bune?

Rabinul unei mici localităţi a murit şi după un timp congregaţia a hotărât că văduva trebuie să se recăsătorească. Având în vedere că localitatea era mică, nu s-a găsit decât un candidat: măcelarul. Nu prea entuziastă, pentru că se obişnuise să trăiască cu un intelectual, văduva acceptă, totuşi. După căsătorie, vineri seara, şi după baia rituală, soţul îi spune fostei văduve:

– Mama mi-a spus că la începutul Sabatului trebuie să fac dragoste cu nevasta, înainte de a merge la sinagogă.

Şi au făcut-o. Revenind de la sinagogă, soţul spune:

– Tata mi-a spus că trebuie să fac dragoste cu nevasta înainte de masă.

Şi au făcut-o din nou. Înainte de a se băga în pat pentru culcare soţul spune iarăşi:

– Bunicul a spus că trebuie să faci dragoste în noaptea de Sabat.

Şi au mai făcut-o o dată. A doua zi dimineaţă, la trezire soţul mai zice:

– Mătuşa mi-a spus că un evreu pios îşi începe ziua de Sabat făcând dragoste.

Şi au făcut-o încă o dată. Luni dimineaţă, fosta văduvă a rabinului se întâlneşte la piaţă cu o prietenă, care o întreabă:

– Cum îţi merge cu noul soţ, măcelarul?

– Dragă, nu e chiar un intelectual, dar să ştii că provine dintr-o familie foarte bună!

Articol nehotărât, analizat de un bărbat

Un bărbat analizează articolul nehotărât din limba română (să fie misogin?! n.m.)

“Stau şi mă gândesc: oare e întâmplător faptul că tot ce denumeşte ceva care te enervează, te pune în pericol, sau te distruge pare a fi FEMININ? Iar apoi, tot ce ne alină, ne bucură şi ne mai dă un ţel în viaţă este de natură MASCULINĂ?”

Voi, femeile, sunteţi O ploaie, O zăpadă, O grindină, O furtună. Noi suntem UN soare, UN timp frumos, UN paradis.

Stau şi mă uit, chiar nu aveţi noroc:

O bucătărie, O veselă, O mătură, O căldură, O mizerie.

Noi suntem UN repaus liniştit într-UN fotoliu confortabil, citind destinşi UN ziar şi ascultând UN jurnal, asta dacă nu veniţi voi să semnaţi O discordie sau să ne faceţi O şicană.

Voi, femeile, vă daţi mari că aveţi O telecomandă, dar priviţi la UN televizor, unde noi alegem UN post pe care îl dorim.

În trecut, pentru a face calcule aveaţi O numărătoare prăpădită, acum bărbaţii au inventat UN calculator.

Şi ceea ce vă defineşte, sexul, tot UN sex se spune şi niciodată O sex. Când vă simţiţi bine, trăiţi, nu-i aşa, Un orgasm, iar dacă o daţi în bară vă alegeţi cu O frustrare.

Voi puteţi avea O carte de credit, dar aceasta nu înseamnă nimic fără UN cont.

Ce poate provoca O problemă care se poate transforma într-O catastrofă? O eroare de pilotaj. O pană de benzină, O proastă vizibilitate, O întrerupere de curent.

Voi pentru a ne înrobi doriţi O căsătorie, dar există şi eliberarea, care este UN divorţ.

Este limpede că limba română a fost inventată de UN bărbat, care nu v-a avut deloc la suflet!!!

DRAGELE MELE PRIETENE, SUNT SIGUR CĂ AVEŢI REPLICA POTRIVITĂ LA ACEASTĂ GÂNDIRE MASCULINĂ. SUNT CONVINS CĂ VEŢI DEMONTA ACESTE CONCEPŢII MISOGINE!

Despre “DR. JIVAGO”

SECRETELE PUBLICĂRII CĂRŢII “DR. JIVAGO”

La aproape 50 de ani după ce, spre disperarea Kremlinului, Academia Regală a Suediei îi decerna Premiul Nobel pentru Literatură romancierului Boris Pasternak, a apărut în Occident o carte despre implicarea serviciilor secrete americane şi britanice în această “afacere literară”

AUTORUL CĂRŢII “THE LAUNDERED NOVEL”, IVAN TOLSTOI, ESTE REDACTOR LA “RADIO EUROPA LIBERĂ”  ŞI SPECIALIST ÎN LITERATURA RUSĂ DE DISIDENŢĂ SAU APĂRUTĂ ÎN IMIGRAŢIE. PUBLICATĂ ÎN 1975 LA MILANO, CARTEA LUI BORIS PASTERNAK, CARE A INSPIRAT FILMUL LUI DAVID LEAN, ,,DOCTOR JIVAGO”, DESCRIE O POVESTE DE DRAGOSTE PE FUNDALUL REVOLUŢIEI BOLŞEVICE, AI CĂROR PROTESTATARI SUNT UN MEDIC CU VELEITĂŢI DE POET, IURI JIVAGO, ŞI IUBITA SA, LARA.

ROMANUL – CARE A FOST INTERZIS ÎN FOSTA UNIUNE SOVIETICĂ PÂNĂ ÎN 1987 – A DEVENIT IMEDIAT UN BESTSELLER, IAR FILMUL A CÂŞTIGAT CINCI OSCARURI. CARTEA A FOST PUBLICATĂ ATÂT ÎN ENGLEZĂ, CÂT ŞI ÎN RUSĂ, NU DOAR ÎN EUROPA, CI ŞI ÎN SUA. ÎN 1958 ŞI 1959, CELEBRUL ROMAN S-A AFLAT , PENTRU 26 DE SĂPTĂMÂNI, PE PRIMUL LOC AL BESTSELLERULUI ALCĂTUIT DE PUBLICAŢIA  ,,NEW YORK TIMES”.

DAR POVESTEA ACESTUI ROMAN DE EXCEPŢIE ESTE, LA RÂNDUL EI,EXTRAORDINARĂ. DUPĂ CE TOATE ÎNCERCĂRILE SALE DE A-ŞI PUBLICA ROMANUL ÎN URSS AU FOST ZĂDĂRNICITE DE KREMLIN ŞI KGB, PASTERNAK A TRIMIS CÂTEVA COPII ALE MANUSCRISULUI SĂU UNOR PRIETENI REFUGIAŢI ÎN OCCIDENT, ÎN SPERANŢA CĂ ACEŞTIA ÎI VOR GĂSI O EDITURĂ DISPUSĂ SĂ-ŞI ASUME RISCURILE PUBLICĂRII UNEI ASTFEL DE OPERE LITERARE. PÂNĂ LA URMĂ, EDITORII AU APĂRUT, DAR NU AU FOST GĂSIŢI DE PRIETENII ROMANCIERULUI RUS, CI DE CIA, CARE A FINANŢAT PUBLICAREA ACESTEIA.

NU NEAPĂRAT DRAGOSTEA PENTRU LITERATURĂ A FOST MOTIVUL ACESTEI ACŢIUNI ÎNDRĂZNEŢE, CI RĂZBOIUL RECE, CARE PE ATUNCI SE PURTA CU ORICE MIJLOACE, MAI ALES PE TĂRÂMUL PROPAGANDISTIC.

MANUSCRISUL, FOTOGRAFIAT PAGINĂ CU PAGINĂ

UNA DINTRE COPIILE TRIMISE DE BORIS PASTERNAK PRIETENILOR DE DINCOLO DE CORTINA DE FIER A AJUNS ÎN EUROPA DE VEST PE CALEA AERULUI. IAR POVESTEA MANUSCRISULUI ESTE DEMNĂ DE UN ADEVĂRAT FILM DE SPIONAJ. AVIONUL CU CARE ERA TRANSPORTAT A FOST NEVOIT SĂ ATERIZEZE FORŢAT ÎN MALTA (FOSTĂ COLONIE BRITANICĂ). DIN CAUZA UNOR “DEFECŢIUNI TEHNICE”, PROVOCATE INTENŢIONAT DE ANGLO-AMERICANI. ÎN TIMP CE APARATUL DE ZBOR ERA “REPARAT”, ECHIPA DE AGENŢI CIA ŞIMI-6 AU FOTOGRAFIAT MANUSCRISUL PAGINĂ CU PAGINĂ ŞI L-AU PUS LA LOC. DUPĂ CARE S-AU APUCAT SĂ-L RESCRIE.

GĂSIREA UNEI MAŞINI DE SCRIS CU CARACTERE CHIRILICE SIMILARĂ CELOR FOLOSITE PE ATUNCI ÎN URSS ŞI A UNEI CANTITĂŢI SUFICIENTE DE HÂRTIE PRODUSĂ ÎN “ŢARA SOCIALISMULUI VICTORIOS” AU RIDICAT UNELE PROBLEME CARE PĂREAU LA UN MOMENT DAT SĂ COMPROMITĂ REUŞITA OPERAŢIUNII. ÎNSĂ “MANUSCRISUL” A FOST GATA LA TIMP PENTRU A FI PUBLICAT ŞI, MAI ALES, PENTRU A FI PREZENTAT ACADEMIEI REGALE SUEDEZE. PENTRU A INTRA ÎN “CURSA” PENTRU UN PREMIU NOBEL, UN ROMAN TREBUIE MAI ÎNTÂI SĂ FI FOST PUBLICAT ÎN LIMBA MATERNĂ A AUTORULUI.

TOTUL S-A REZOLVAT ÎNSĂ ÎN TIMP UTIL PENTRU CA BORIS PASTERNAK SĂ CÂŞTIGE PREMIUL NOBEL PENTRU LITERATURĂ ÎN 1958.

OBLIGAT SĂ REFUZE PREMIUL NOBEL

“PROFUND RECUNOSCĂTOR ŞI, ÎN ACELAŞI TIMP, UIMIT, MIŞCAT PÂNĂ ÎN ADÂNCUL SUFLETULUI ŞI MÂNDRU DE ONOAREA PE CARE MI-AŢI FĂCUT-O”, LE SCRIA, ÎNTR-O TELEGRAMĂ DE MULŢUMIRE, BORIS PASTERNAK, ACADEMICIENILOR SUEDEZI, PATRU ZILE MAI TÂRZIU, DUPĂ O “DISCUŢIE CONVINGĂTOARE” CU REPREZENTANŢI AI KREMLINULUI ŞI CÂŢIVA OFIŢERI KGB; SCRIITORUL AVEA SĂ TRIMITĂ O ALTA, PLINĂ DE “MÂNIE ŞI INDIGNARE REVOLUŢIONARĂ” PRIN CARE RESPINGEA PREMIUL.

CHIAR ŞI AŞA, NU A SCĂPAT DE PERSECUŢII. IAR IUBITEI SALE, OLGA IVINSKAIA – CARE L-A INSPIRAT CÂND A CREAT-O PE LAURA – “DOCTOR JIVAGO” I-A ADUS O CONDAMNARE DE OPT ANI DE MUNCĂ SILNICĂ ÎN GULAGUL SIBERIAN PENTRU “PRIMIRE DE FOLOASE NECUVENITE, REALIZATE DIN VÂNZAREA ROMANULUI”. NICI FIICA OLGĂI NU A FOST CRUŢATĂ, FIIND CONDAMNATĂ ŞI EA LA TREI ANI DE MUNCĂ SILNICĂ.

ÎN URMA PRESIUNILOR COMUNITĂŢII INTERNAŢIONALE, KREMLINUL A ELIBERAT-O PE IVINSKAIA DUPĂ “NUMAI” PATRU ANI DE STAT ÎN GULAG. PREMIUL NOBEL PENTRU LITERATURĂ I-A PUTUT FI ÎNMÂNAT LUI EVGHENI PASTERNAK, FIUL AUTORULUI, DE-ABIA ÎN 1989.

Efectul ţuicii

Maria şi Ion, în pat. Maria, înfierbântată, către Ion:

– Ioane da’ nica???

– Mărie, pune un pahar de ţuică!

Pune Maria un pahar de ţuică, Ion îl bea şi… adoarme. Trece jumătate de oră. Maria, plictisită, către Ion:

– Ioane, da’ nic’ nic’ în seara asta??

– Mărie, mai pune un pahar de ţuică!

Maria îi pune, Ion iar adoarme… Trece încă o oră. Maria, înfierbântată rău îi zice lui Ion

– Ioane, chiar nimic? Îs fierbinte rău.

– Mărie, mai pune un pahar de ţuică!

Bea şi al treilea pahar şi iar adoarme. Maria, indignată peste măsură, iese în palierul blocului şi strigă:

– CHIAR NU ESTE NICI UN BĂRBAT ADEVĂRAT ÎN BLOCUL ĂSTA???…

Nimic… Mai strigă odată şi dintr-un apartament se aude o voce de bărbat:

– De ce??? Ai ceva de băut???

Codul etic al amerindienilor

Codul etic al amerindienilor după care, dacă ne-am ghida cu toţii viaţa, Pământul ar fi un loc rupt din rai.

1. Trezeşte-te împreună cu Soarele şi fă-ţi rugăciunea. Roagă-te singur. Roagă-te des. Marele Spirit te va asculta, trebuie doar să-I vorbeşti.

2. Fii tolerant cu cei care s-au pierdut pe cale. Ignoranţa, Înşelătoria, Mânia, Invidia, Gelozia şi Lăcomia izvorăsc din înstrăinarea de Suflet. Roagă-te pentru aceşti oameni, ca şi ei să-şi găsească îndrumarea.

3. Caută-te pe tine – prin tine. Nu lăsa ca alţii să-ţi impună pe ce cale să mergi. Este calea ta şi doar tu mergi pe ea. Alţii pot merge, eventual, alături de tine, însă nimeni altcineva nu poate să trăiască viaţa ta.

4. Poartă-te cu multă consideraţie, cu oaspeţii care îţi intră în casă. Serveşte-le mâncarea cea mai gustoasă, dă-le patul cel mai bun şi onorează-i cu bunăvoinţă şi respect.

5. Nu fura ce nu este al tău, nici de la altă persoană sau de la comunitate şi nici din natură. Dacă nu ţi-a fost oferit sau dacă nu ai muncit pentru el, atunci nu-ţi aparţine.

6. Respectă tot ce se află de pe acest Pământ:  oamenii, fiinţele, plantele, tot ce este viu.

7. Onorează gândurile, dorinţele şi cuvintele oamenilor cu care intri în contact. Niciodată să nu-l întrerupi pe cel care vorbeşte, să nu râzi de el şi să nu-i copiezi comportamentul în batjocură. Permite-i fiecărui om dreptul la exprimare personală.

8. Nu-i vorbi niciodată de rău pe alţii. Energia răutăţii pe care o emiţi către Univers va veni înapoi către tine, multipicată.

9. Toţi oamenii fac greşeli. Şi toate greşelile pot fi iertate.

10. Gândurile rele produc îmbolnăvirea minţii, a trupului şi a spiritului. Practică Optimismul.

11. Natura nu este aici, pentru noi, ci este Parte din noi. Toţi facem parte din Familia Planetară.

12. Copiii sunt seminţele viitorului nostru. Plantează iubirea în inimile lor şi udă această iubire, cu înţelepciunea şi lecţiile vieţii. Copiii au nevoie de spaţiu ca să crească. Asigură-le acest spaţiu.

13. Evită să răneşti inimile celorlalţi, fii conştient că, rănind pe altul, otrava durerii se va întoarce înapoi la tine.

14. Fii cinstit întotdeauna. Corectitudinea este un test de voinţă în acest Univers.

15. Toate sunt interconectate. Fii echilibrat. Activitatea fizică dă forţă minţii. Bogăţia spirituală vindecă problemele emoţionale.

16. Ia decizii conştiente, legate de cine intenţionezi să fii şi cum intenţionezi să reacţionezi. Asumă-ţi responsabilitatea pentru propriile acţiuni.

17. Respectă spaţiul personal al celorlalţi. Nu te atinge de proprietatea altora, în special de obiectele de cult religios. Aşa ceva este un lucru interzis.

18. Fii cinstit cu tine însuţi. Nu poţi să îngrijeşti sau să ajuţi pe altul, dacă întâi nu te îngrijeşti şi nu te ajuţi pe tine însuţi.

19. Respectă alte credinţe religioase. Nu le impune credinţa ta.

20 Împarte din ceea ce ai. Participă la lucrarea de Caritate.

Diploma de prost

Un bac pentru oameni, alt bac pentru suboameni!

Asta vrea de fapt, ministra Educaţiei, Ecaterina Andronescu! Asta înseamnă de fapt “bacalaureatul profesional”. Cum s-a ajuns aici şi cine e de vină? Păi, ia să vedem:

* Existau până în 2009, şcoli profesionale. Profesionale pe bune! Unde cei săraci de minte (adică marea masă a poporului) să poată învăţa o meserie pe bune, ca să poată munci pe bune, să primească un salariu pe bune şi să trăiască la nivelul la care merita fiecare.

* Şcolile erau ieftine (gândite pentru familiile sărace) şi aveau chiar contracte cu firme din economia reală, care îi angajau pe elevi imediat după absolvire.

* Aceste şcoli profesionale au fost desfiinţate. Cine a fost idiotul care le-a desfiinţat? Păi… chiar madam Cati Andronescu, când a fost ultima oară ministru al Educaţiei. De ce le-a desfiinţat? Din două motive.

– Motivul oficial: “principiile” socialiste. Egalitatea socială. Cică toţi oamenii trebuie să fie egali: adică toţi trebuie să meargă la liceu şi după aia, toţi trebuie să meargă la facultate. Bineînţeles, o tâmpenie. Pentru că facultatea nu-i pentru toată lumea. Chiar dacă îi pui hăţuri unui bou, tot nu-l faci cal.

– Motivul neoficial: banii comuniştilor. Şpăgile. Legea dată de madam Cati, a alimentat imediat fabricile de diplome, adică facultăţile controlate chiar de politruci, indiferent că sunt de stat sau private. Şi unde profesori sunt (surpriză!) chiar politicienii, indiferent de partid.

Consecinţele desfiinţării şcolilor profesionale

1. Numărul absolvenţilor de liceu şi al studenţilor a explodat. Dar simultan, calitatea absolvenţilor s-a prăbuşit. Înainte erau doar “bacaloriaţi” analfabeţi: acum există analfabeţi cu facultăţi de relaţii publice, comunicare, studii europene, jurnalism etc. Forţa de muncă românească a fost descalificată intenţionat, exact la începutul crizei economice.

2. Până în 2009, firmele dădeau la angajare teste de limba engleză. În 2012, Asociaţia Investitorilor Străini a anunţat că firmele străine sunt obligate să dea acum teste de limba… română. Adică străinii îi testează pe români, la limba română. Iar românii pică testele!

3. În 2012, numărul absolvenţilor fără loc de muncă a depăşit 80.000. Nimeni nu angajează incompetenţi cu diplomă, indiferent dacă e recunoscută de Ministrul Educaţiei!

4. În schimb, facultăţile (indiferent, de stat sau private) s-au umplut de bani. Şpăgile date la minister pentru acreditarea universităţilor s-au îngroşat, iar salariile anumitor profesori au explodat: s-a ajuns la peste 7000 de euro pe lună (ASE Bucureşti). Cu cât livrau produse mai proaste, cu atât încasau mai mult! (Vezi Lista celor mai mari venituri ale profesorilor universitari din sistemul public)

5. Printre beneficiarii legii Andronescu se află însăşi Ecaterina Andronescu. Adică egalitate, egalitate… socialism, socialism… dar nu şi pentru socialişti!

Bacalaureat profesional, fără şcoală profesională?

Ce testează, de fapt, bacalaureatul profesional? Nimic! În nici un caz cunoştinţele profesionale: pentru că alea nu mai există. Pur şi simplu, nu se mai predau, după desfiinţarea şcolilor profesionale.

Deci dai o diplomă, care pentru angajatori este egală cu zero, şi o botezi “profesională”. Şi pretinzi ca angajatorii s-o ia în seamă (deşi ştii prea bine că firmele dispreţuiesc chiar şi diplomele de facultate, tocmai că nu sunt acoperite de cunoştiinţe reale). Cât de idiot poţi să fii?

Ce se va întâmpla în realitate, cu BAC-ul profesional?

Nimic. Firmele se vor pişa pe diplomele liceelor, aşa cum se pişă acum şi pe diplomele facultăţilor.

Da, învăţământul românesc are o mare problemă. Dar soluţia nu este “Bac-ul profesional”: o spun 59% dintre români, care s-au pronunţat împotriva acestei idei.

Care e soluţia reală?

Simplu: să recunoşti că oamenii nu sunt egali. Să-i înveţi pe bune meserie. După ce au învăţat-o, să-i testezi pe bune şi să le dai diplome de absolvire, tot pe bune. Adică să reînfiinţezi şcolile profesionale!

Iar pe diplomă să nu scrie generalităţi (“absolvent de bac profesional”, auzi tâmpenie!). Ci ceva foarte concret: chelner, frizer, electrician, mecanic, instalator. Şi orice altceva are nevoie piaţa muncii: adică firmele. Că ele plătesc bugetul Educaţiei, deci ele decid ce au nevoie. Nu un imbecil de ministru! Cine vrea să se facă specialist în studii europene, să se facă pe banii lu’ mă-sa, nu pe impozitele companiilor private!

Altfel spus, Ecaterina Andronescu a făcut în 2009 un mare căcat: iar acum trebuie să-l mănânce.

E nepoliticos să vorbeşti aşa cu o doamnă?

Păi, ia să vorbim noi politicos: dumneavoastră personal, doamnă Ecaterina Andronescu, sunteţi vinovată de trădarea intereselor României. Împreună cu colegii dumneavoastră miniştri, aţi subminat economia naţională.

În timp ce ei distrugeau firmele private cu taxe şi şpăgi, dumneavoastră le-aţi lăsat fără forţă de muncă calificată şi le-aţi distrus competitivitatea. Le-aţi lovit din toate părţile! Produsele româneşti nu se mai cumpără acum nici măcar în România, iar milioane de români au ajuns să şteargă la cur italieni bătrâni şi se prostituează prin toată Europa: că de altceva nu mai sunt în stare!

Dacă aş fi vreun conspiraţionist, aş zice că aţi făcut exact pe pofta Rusiei: dar nu sunt, deci zic că aţi fost doar hoţi şi proşti. Prăbuşirea economiei româneşti a dus la prăbuşirea nivelului de trai. Iar prăbuşirea nivelului de trai o să vă explodeze în faţă, ca o bombă: o bombă socială.

Vă amintiţi de tovarăşa Elena Ceauşescu? Vă amintiţi cum fugea şi urla de durere, când i-au intrat gloanţele în piept? Vă amintiţi cum arăta moartă în praf, cu paltonul ud de sânge? Ei bine, dânsa a făcut exact ce aţi făcut şi dumneavoastră: şi-a trădat ţara. Iar trădarea, doamnă, se plăteşte. Chiar şi după ani de zile, se plăteşte.

Iar eu sper ca, atunci când veţi plăti, plutonul să apese pe trăgaci cu toată politeţea posibilă.

Scris de Mihai Giurgea

Celebritate

Ion şi Vasile se plimbau prin Bucureşti. La un moment dat se apropie o coloană oficială, încetineşte şi din limuzină scoate capul pe fereastră premierul şi zice:

– Ce mai faci Vasile?

Ion, mirat, nu zice nimic. Scena se repetă puţin mai târziu cu preşedintele. Ion, exasperat, întreabă:

– Da’ de unde te cunosc pe tine preşedintele şi premierul?!

– Pe mine mă cunoaşte toată lumea, spune Vasile.

– Asta chiar că nu pot să cred, zice Ion.

– Dacă vrei, te duc să-l cunoşti pe Obama.

Merg ei la Casa Albă, îi primeşte Obama, servesc un păhărel. Ion, şocat, îl întreabă pe Vasile:

– Îl ştii şi pe Papă?!

Vasile îi spune că da şi zboară la Vatican. Gărzile de corp îl întreabă familiar pe Vasile ce mai face, Ion fiind tot mai şocat. Vasile îi explică precum că nu poate să-l ia şi pe el la Papă, dar că o să iasă pe balcon şi se vor îmbrăţişa. Lucru care, dealtfel, se întâmplă, iar Ion leşină în mulţime. Vasile îl vede, aleargă la el şi îl întreabă:

– Măi Ioane, chiar nu-ţi veni să crezi că mă ştie şi Papa?!

– Vasile, nu asta a fost problema; am auzit pe unul din mulţime că a întrebat: “Cine e ăla pe care îl îmbrăţişează Vasile?”

În cinstea lui Dan Puric

… un editorial reprezentativ

Când te desparţi din vina ta, încerci o vreme să te lupţi cu ireversibilul, îţi dai seama că n-are sens, te lamentezi de formă şi renunţi. Când te desparţi din vina celuilalt, ai nevoie de o perioadă de timp ca să înţelegi ce s-a întâmplat. Iei povestea de la capăt, pas cu pas, şi te chinui să pricepi ce n-a fost bine şi unde ar fi trebuit ca lucrurile să apuce pe alt drum. La fel se întâmplă şi atunci când te desparţi de ţara ta. Dezamăgit, înşelat, mânios, îndurerat. Nu ţi-e uşor s-o laşi. Ţara şi mama nu ţi le alegi. Te aşezi pe celălalt mal al lumii şi cauţi răspunsul: ce s-a întâmplat cu ţara mea de-am fost nevoit s-o părăsesc?

României i-a dispărut rostul. E o ţară fără rost, în orice sens vreţi voi. O ţară cu oameni fără rost, cu oraşe fără rost, cu minciuni şi înşelătorii care nu duc nicăieri. Există trei mari surse de rost pe lumea asta: familia, pământul şi credinţa.

Bătrânii. România îi batjocoreşte cu sadism de 20 de ani. Îi ţine în foame şi în frig. Sunt umiliţi, bruscaţi de funcţionari, uitaţi de copii, călcaţi de maşini pe trecerea de pietoni. Sunt scoşi la vot ca vitele, momiţi cu un kil de ulei sau de mălai de care, dinadins, au fost privaţi prin pensii de rahat. Vite slabe, flămânde şi bătute, asta au ajuns bătrânii noştri. Câini ţinuţi afară iarna, fără măcar o mână de paie sub ciolane. Dar, ce e mai grav, sunt nefolosiţi. O fonotecă vie de experienţă şi înţeleciune a unei generaţii care a trăit atâtea grozăvii e ştearsă de pe bandă, ca să tragem manele peste. Fără bătrâni nu există familie. Fără bătrâni nu există viitor.

Pământul. Care pământ? Cine mai e legat de pământ în ţara aia? Cine-l mai are şi cine mai poate rodi ceva din el? Majestatea Sa Regele Thailandei susţine un program care se intitulează Sufficiency Economy, prin care oamenii sunt încurajaţi să crească pe lângă case tot ce le trebuie: un fruct, o legumă, o găină, un purcel. Foarte inteligent. Dacă se întâmplă vreo criză globală de alimente, thailandezii vor supravieţui fără ajutoare de la ţările prietene. La noi chestia asta se numeşte agricultură de subzistenţă şi lui tanti Europa nu-i place. Tanti Europa vrea ca ţăranii să-şi cumpere roşiile şi şoriciul de la hypermarketuri franţuzeşti şi germane, că d-aia avem UE. Cântatul cocoşilor dimineaţa, lătratul vesel al lui Grivei, grohăitul lui Ghiţa până de Ignat, corcoduşele furate de la vecini şi iazul cu sălcii şi broaşte sunt imagini pe care castraţii de la Bruxelles nu le-au trăit, nu le pot înţelege şi, prin urmare, le califică drept nişte arhaisme barbare. Să dispară! Din beţivii, leneşii şi nebunii satului se trag ăştia care ne conduc acum.

Neam de neamul lor n-au avut pământ, că nu erau în stare să-l muncească. Nu ştiau ce înseamnă pământul, câtă linişte şi câtă putere îţi dă, ce poveşti îţi spune şi cât sens aduce fiecărei dimineţi şi fiecărei seri. I-au urăt întotdeauna pe cei care se trezeau la 5 dimineaţa şi plecau la câmp cu ciorba în sufretaş. Pe toţi gângavii şi pe toţi puturoşii ăştia i-au făcut comuniştii primari, secretari de partid, şefi de puşcării sau de cămine culturale. Pe toţi ăştia, care au neamul îngropat la marginea cimitirului, de milă, de silă, creştineşte.

Credinţa. O mai poartă doar bătrânii şi ţăranii, căţi mai sunt, cât mai sunt. Un strai vechi, cusut cu fir de aur, un strai vechi, greu de îmbrăcat, greu de dat jos, care trebuie împăturit într-un fel anume şi pus la loc în lada de zestre împreună cu busuioc, smirnă şi flori de câmp. Pus bine, că poate îl va mai purta cineva. Când or să moară ăştia, o să-l ia cu ei la cer pe Dumnezeu.

Avem în schimb, o variantă modernă de credinţă, cu fermoar şi arici, prin care ţi se văd şi ţâţele şi portofelul burduşit. Se poartă la nunţi, botezuri şi înmormântări, la alegeri, la inundaţii, la sfinţiri de sedii şi agheasmuiri de maşini luxoase, la pomenirea eroilor Revoluţiei. Se accesorizează cu cruci făcute în grabă şi cu un Tatăl nostru spus pe jumătate, că trebuie să răspunzi la mobil. Scuze, domnu’ părinte, e urgent. Fugim de ceva ca să ajungem nicăieri. Ne vindem pământul să facă ăştia depozite şi vile de neam prost pe el. Ne sunăm bunicii doar de ziua lor, dacă au mai prins-o. Bisericile se înmulţesc, credincioşii se împuţinează, sfinţii de pe pereţi se gândesc serios să aplice pentru viza de Canada. Fetele noastre se prostituează până găsesc un italian bătrân şi cu bani, cu care se mărită. Băieţii noştri fură bancomate, joacă la pokere şi beau de sting pentru că ştiu de la televizor că fetele noastre vor bani, altfel se prostituează până găsesc un italian bătrân cu care se mărită. Părinţii noştri pleacă să culeagă căpşuni şi să-i spele la cur pe vestici. Iar noi facem infarct şi cancer pentru multinaţionalele lor, conduse de securiştii noştri.

Sună-ţi bunicii, pune o sămânţă într-un ghiveci şi aprinde o lumânare pentru vii şi pentru morţi.