Spirit călător: Interviu cu Ceauşescu

M-a impresionat în mod deosebit o călătorie care mi-a dezvăluit una din tainele spiritelor care părăsesc pentru totdeauna trupurile în care s-au născut şi au evoluat. Se poate spune că a fost o întâmplare norocoasă, dar şi capacitatea mea tot mai mare de a găsi alte spirite ce călătoresc liber prin atmosferă sau Univers. Nu mai era nevoie să-i văd sclipirea aproape insesizabilă într-o zonă neatinsă de vreo altă licărire de lumină, ci puteam să percep căldura infimă, dar de neconfundat care o degaja spiritul când era în apropierea mea.

O astfel de căldură mi-a atras atenţia în timpul unei seri pe care o petreceam hoinărind prin Bucureşti. Mi-am dat seama că era un spirit plin de energie şi m-am străduit să-l urmăresc pentru a vedea cărui corp îi aparţine. Nu făcea ocoluri şi mergea hotărât într-o anumită direcţie, ceea ce-mi uşura sarcina. A intrat într-o casă de la periferia Capitalei şi eu am făcut la fel. Mă aşteptam să văd un corp în stare de inconştienţă, iar alături un asistent, aşa cum eram obişnuit că se procedează în călătorii de acest gen. Dar nu era deloc felul acela de spirit.

Am pătruns într-o cameră mobilată ciudat şi decorată strident în diferite culori ţipătoare, iar altele de-a dreptul morbide. La o masă rotundă stăteau trei persoane. O femeie bătrână, în straie ciudate, parcă de epocă, cu părul vopsit în blond cu mov şi un machiaj exagerat de consistent. În faţa ei era o femeie între două vârste, cu ochii înlăcrimaţi, pe care-i tot ştergea cu o batistă albă ce o frământa în mâinile-i tremurânde. Pe scaunul dintre cele două personaje se mai afla un domn ce se părea că doarme cu capul pe spătarul înalt. Pe masă se mai găsea un vas vechi cu un lichid din care ieşeau aburi. Doamna înlăcrimată se uita la bătrâna care se părea că-i gazda şi apoi întorcea privirea către bărbatul adormit. Cu o voce şoptită se adresă gazdei:

– Acum pot să-l întreb, doamnă Jiji?

Femeia cea fardată, căreia i se adresase, dădu din cap a negaţie şi zise:

– Doamnă Enache, aveţi răbdare să văd dacă am stabilit legătura. Doar v-am spus că nu întotdeauna funcţionează, fiindcă spiritul nu vrea sau nu poate să răspundă.

Atunci m-am luminat şi mi-am dat seama că nimerisem la o şedinţă de spiritism. Niciodată nu am avut încredere în şarlatanii care pretindeau că pot vorbi cu spiritele celor morţi, dar de data asta eram curios fiindcă “văzusem” un spirit care intrase în această încăpere. Să fie un spirit al cărui corp a decedat?

– Sebastian, eşti aici? Mama ta vrea să te audă, se adresă doamna Jiji omului care era în transă.

Se aşternu liniştea în timp ce doamna Enache aştepta cu inima chircită un semn. Când corpul inert al bărbatului se cutremură ca electrocutat, femeia îndurerată tresări la rândul ei. Spiritista întrebă iar:

– Sebastian, mă auzi?

După câteva clipe de suspans, omul grăi:

– Nu sunt Sebastian… Voi ce vreţi?

Doamna Enache se pierdu cu firea şi începu să plângă, astupându-şi gura cu batista. În schimb, doamna Jiji nu se pierdu cu firea şi continuă:

– Părinţii lui Sebastian, domnul şi doamna Enache, aici de faţă, vor să intre în legătură cu spiritul fiului lor pe care l-au pierdut de un an. Se poate să-l laşi pe el să ne vorbească?

– Ghinion, tovarăşelor! Dacă era prin preajmă trebuia să răspundă. Dacă nu a făcut-o, am profitat eu de chemare.

– Dar cine eşti şi ce vrei?

– Ai noroc să vorbeşti cu cel mai mare om din istoria modernă a României. Sunt fostul vostru preşedinte, Nicolae Ceauşescu! Aşa-i că nu vă aşteptaţi?

Doamna Enache nu-şi putu reţine un ţipăt de groază, dar şi gazda era profund răscolită. Totuşi putea să vorbească şi să-şi alimenteze curiozitatea:

– Chiar eşti… cine spui tu?! Dar eu nu te-am chemat…

– Ştiu, dar am venit oricum. Trebuia să mă descarc cumva de frustrările pe care le simt zi de zi, de atâtea lucruri pe care le văd şi n-am cui să i le dezvăluiesc…

– Doamna Elena Ceauşescu e cu dumneavoastră?, se interesă Jiji.

– Nu, ea a plecat de mult spre Eternia şi cred că spiritul ei s-a reâncarnat pe undeva. Nu a mai suportat să vadă toate ticăloşiile pe care le fac criminalii ce ne-au linşat. Eu nu plec şi stau aici, pe teritoriul patriei mele pentru a-i urmări peste tot, chiar şi la WC când se duc. Ei nu mă văd, dar eu văd tot ce fac. Cum vând ţara agenturilor străine, bucată cu bucată, cum fură şi mint poporul în fiecare zi.

Ascultam şi nu-mi venea să cred. Chiar întâlnisem spiritul lui Ceauşescu, iar acum aveam ocazia să-l ascult vorbind prin intermediul altui corp! Era ceva impresionant pentru mine şi se vede treaba că nu numai. Doamnele îi sorbeau vorbele şi gazda punea câte o întrebare:

– Dar, domnule Ceauşescu…

– Te rog să nu-mi spui aşa. Poporul meu îmi spunea tovarăşe Nicolae Ceauşescu şi m-a iubit cu mult mai mult decât pe şleahta asta de parveniţi… O văd când vin la mormântul meu şi când se adună în pieţe, regretând zilele acelea…

– Tocmai asta voiam să întreb? Pe vremea când eraţi preşedinte, nu aveam seara curent, televiziune şi, cei mai rău, stăteam la cozi imense pentru alimente.

– Asta a fost singura mea greşeală: că nu am cercetat situaţia mai îndeaproape. Am crezut ce-mi spuneau cei de lângă mine. Trebuia să mă conving cu ochii mei, să văd care sunt lipsurile şi să le elimin. Dar măcar eu am plătit datoriile externe şi am realizat multe obiective de interes major: Canalul Dunăre- Marea Neagră, Casa Poporului, Transfăgărăşanul, Porţile de fier, Complexul de la Cernavodă şi multe altele. Ei se înglodează în datorii, din care o mare parte o fură, iar poporul va trebui să o plătească. Am  fost de faţă la multe afaceri murdare pe care le-a făcut Ion Iliescu, Traian Băsescu, Victor Ponta, Crin Antonescu, Elena Udrea, Ion Videanu şi toată gaşca de politicieni…

Doamna Jiji interveni din nou:

– Asta o ştim şi noi, dar n-avem dovezi solide. Dumneavoastră aţi avea dovezi dar fiind doar spirit, nu le puteţi expune. Astfel că aproape toate ilegalităţile vor rămâne nepedepsite…

– Nu pentru multă vreme. Crede-mă că nu vorbesc în vânt. Doar am o experienţă de peste două decenii de existenţă sub formă de spirit. Am crezut că e mult, dar m-am întâlnit cu spiritele unor oameni morţi de sute de ani. Şi nu orice fel de oameni. E vorba de Alexandru Ioan Cuza, Vlad Ţepeş, Ştefan cel Mare şi alţi conducători care şi-au iubit cu adevărat patria şi care nu au vrut să plece de pe aceste meleaguri. La fel ca voi, cei cu trupuri vii, şi noi evoluăm şi am descoperit comunicarea între noi. Deocamdată veghem deasupra voastră şi vă urmărim. Dar suntem pe cale să punem la punct o metodă prin care vom putea interveni activ şi eficient în activitatea pe care o desfăşuraţi. Atunci va fi ZIUA JUDECĂŢII pentru cei care au înşelat şi au furat poporul. Vor plăti pentru toate păcatele făcute şi dacă vor fi deja spirite, nu vor scăpa decât în Eternia. Iar urmaşii lor vor da socoteală prin boli cumplite şi accidente groaznice. Căci noi nu uităm nimic şi pe nimeni! Şi să ştiţi…

În acel moment am simţit că trupul meu îşi cheamă spiritul, iar această călătorie ia sfârşit.

Advertisements

2 thoughts on “Spirit călător: Interviu cu Ceauşescu

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s