Cronica revelionului bucureştean

Să fie adevărat?

January 02, 2013

REVELION 2013 sau ÎNDOBITOCIREA MERGE ÎNAINTE. Din apelurile televiziunilor a lipsit doar fraza ,,VENIŢI ÎN PIAŢA CONSTITUŢIEI ŞI TRAGEŢI-VĂ UN  GLONŢ ÎN CAP!”

Noaptea de Revelion 2013. La orele 22.00, pe toate programele de televiziune din România, crainicii şi crainicele au început să apeleze oamenii să iasă pe străzi şi să se strângă în pieţe în cinstea ,,marelui eveniment”.

Pe România TV, ambii prezentatori ieşiseră în platou şi se întrebau unul pe altul cu îngrijorare: ,,Oare ne vom ridica şi noi, românii, la nivelul celorlalte ţări civilizate? Vom ieşi pe străzi şi noi cu toţii? Vom celebra şi noi revelionul în stradă ca şi ceilalţi oameni din ţările avansate?”

După care, reunindu-şi forţele, cei doi începeau să strige din nou la unison către telespectatori: ,,Veniţi în Piaţa Constituţiei! Bucureştenii au sosit deja aici, având la ei ceai, bidoane de vin fiert, este distracţie mare, vor veni şi nişte circari să se caţere pe zidurile clădirilor! Veniţi! Veniţi! Veţi auzi concerte ale unor trupe muzicale, veţi vedea lucruri interesante”.

Pe Realitatea Tv, aceleaşi apeluri, plus o lozincă mare care traversa tot ecranul pe banda de jos: ,,Distracţie cât Casa Poporului!” Două prezentatoare vopsite blond platinat, se bâţâiau lângă un brad pipernicit în care licăreau câteva beculeţe şi strigau ceva cam de genul: ,,Veniţi în Piaţa Constituţiei! Veţi vedea ceva nemaipomenit! Dăm legătura cu Piaţa Constituţiei! Iată că sunt copii şi mulţi adulţi care se pregătesc să întâmpine Revelionul în Piaţa Constituţiei!”

În Piaţa Constituţiei, peste şaptezeci de mii de bucureşteni, stând ca peştii în năvod, lipiţi unul de altul, gâfâind, cu priviri fixe, sticloase, priveau cu gâturile întinse, ca hipnotizaţi, către scena imensă pe care se afla o orchestră în care nişte inşi zdrăngăneau la nişte tobe. (Apropo: nepotul meu are cu mult mai mult talent decât ei, doar că nu e cunoscut, iar dacă eşti cunoscut poţi să emiţi orice mediocritate, renumele contează! n. m.). Un grăsan nebărbierit, cu o barbă ţepoasă în care cu greu l-am recunoscut pe Horia Brenciu, fugea de la un capăt la altul al scenei, sărind din când în când într-un picior şi strigând din adâncul bojocilor în microfonul pe care-l ţinea în dreptul gurii: ,,Ceeeooooo!… Meooo!… Ceheheoooo!…” Şi şaptezeci de mii de bucureşteni (mulţi oameni respectabili, cu părul cărunt) îi răspundeau răcnind la unison: ,,Beheheeooo!… Beheheeeooo!!”

Iar Horia Brenciu continua să alerge şi să sară într-un picior pe scenă şi să strige lungind cuvintele aiurea: ,,Avem nevoieeee de vocileeee dumneavoastrăăăă! Strigaţi după mine! Ceeeoooo!… Heoooo!… Ceheeeeeooo!…” Şi zecile de mii de bucureşteni răcneau: ,,Beheheeeeooo!… Beheheoooo!…”

Ştefania Bătrânică de la Digi 24 transmitea în direct din centrul Craiovei, unde craiovenii ieşiseră şi ei cu miile pe străzi ca să întâmpine Revelionul, dar oltenii erau tăcuţi şi nu behăiau ca bucureştenii. La fel se întâmpla în Oradea şi în alte judeţe.

,,Ieşiţi pe străzi ca să vă petreceţi Revelionul afară, sub cerul liber! Nu pierdeţi ocazia!”, îndemnau febrile toate televiziunile. Zeci de reporteri de televiziune postaţi şi pitiţi prin toate cotloanele Bucureştiului şi zeci de crainici de televiziune, mimând entuziasmul, chemau lumea să iasă afară din locuinţe. Mesajul era: ,,Ieşiţi din case! Părăsiţi-vă locuinţele şi ieşiţi pe străzi! Veniţi în pieţele Capitalei! Acum!”

Nimeni nu ştia de ce trebuia să părăsească la ora aceea casa, dar oamenii ieşeau din case, părăseau blocurile şi o apucau aiurea pe străzi, ca nişte mulţimi pornite în bejenie.

Pe cele trei posturi TV ANTENA, crainicii şi ştiristele, rânjind cu gura până la urechi, arătau imagini din pieţe şi de pe străzi şi turuiau ca mitralierele aceleaşi cuvinte care se repetau obsesiv: ,,fericire, bucurie, cântec, jocuri, spectacol, vedete, plăcere, nemaipomenit, distracţie”.

Adică se inducea în subconştientul telespectatorilor că fericirea, distracţia şi bucuria nu se găseau în casa ta, în sufrageria luminată şi călduroasă, lângă masa de Revelion şi lângă familia ta, ci afară, în bezna şi frigul nopţii, pe stradă, între străini. Poate chiar canalele Bucureştiului. Probabil că bucureştenii s-ar fi băgat cu toţii prin canalele Capitalei dacă reporterii de televiziune ar fi strigat: ,,Veniţi să vă petreceţi Revelionul în canalele Bucureştiului, alături de aurolaci, drogaţi şi cerşetori! Este o fericire nemaipomenită să faci Revelionul într-un canal, e cool, vă asigurăm! Ceva măreţ!”

În Parcul IOR, pe o scenă uriaşă, se bâţâia dând din cap şi agitându-se, un individ jegos, nespălat, cu fes pe cap. Vorbea repede celor patruzeci de mii de bucureşteni, într-un microfon pe care-l ţinea în dreptul gurii, rostind cuvintele grăbit, de parcă ar fi ţinut un discurs rapid la o adunare în scopuri caritabile: ,,Să ne iubim… şi să călătorim… şi să mă întâlnesc cu prietenii mei… hopa… şi să beau cu ei!… Sunt sătul de patul meu de-acasă… Şi cearşafurile nu mai îmi zâmbesc… casa mea nu mai îmi place…” etc.

Cuvintele purtătorului de fes se distingeau greu, curgeau repede, unul după altul, n-aveau nici un sens şi abia într-un târziu am înţeles că diareea aceea verbală era un ,,cântec” şi că individul de fapt ,,cânta”. Iar cei patruzeci de mii de bucureşteni adunaţi pe lângă scenă în Parcul IOR, înghesuiţi unul în altul, îi priveau cu ochii ficşi şi sticloşi, şi cu priviri rătăcite. Unii dintre ei erau îmbrăcaţi sumar, de parcă tocmai atunci îi ridicase Securitatea din paturi şi-i adusese cu forţa acolo. Oamenii nu se bucurau şi nu păreau entuziasmaţi. Păreau pur şi simplu hipnotizaţi.

Privindu-i, am avut pentru o clipă impresia că dacă în acele momente televiziunile ar fi strigat: ,,Cei care aveţi arme, luaţi-vă armele şi veniţi în Piaţa Constituţiei şi trageţi-vă un glonţ în cap” ar fi existat fără îndoială bucureşteni care şi-ar fi luat armele şi ar fi plecat spre Piaţa Constituţiei. Din fericire fraza asta a lipsit din apelurile televiziunilor.

Apoi pe scena din Parcul IOR, a apărut un malac. Avea trase pe sub ochi dungi negre, ca indienii piei roşii din tribul cherokee. Pe cap purta un joben englezesc uriaş, bălţat cu roşu şi verde. Lângă el sta o individă cu aspect funebru, îmbrăcată în negru, şi deodată au început să strige amândoi cu voci isterice către cei patruzeci de mii de bucureşteni adunaţi în Parcul IOR:

– Toată lumea mâinile sus! Ridicaţi toată lumea mâinile sus! Curaj! Suntem un popor curajos! Hai România, ridică mâinile sus! Mâinile sus, România!

Fraza m-a şocat, dar spre marea mea uimire, mulţimea celor patruzeci de mii adunaţi în Parcul IOR a ridicat încet mâinile în sus, la fel ca nemţii la Stalingrad, când s-au predat ruşilor. Femeia în negru a exclamat satisfăcută:

– Foarte bine! Bravo, România! Acum vreau să vă aud cum strănutaţi!… Toţi românii să strănute! Un, doi, trei! Şiiii! Strănutaţi!

Şi patruzeci de mii de bucureşteni adunaţi în piaţă au pufnit zgomotos:

– Hapciu!

– Bravo!, a exclamat femeia în negru, Aţi arătat lumii că sunteţi români şi că sunteţi un popor unit! Încă o dată! Să vă aud din nou strănutând! Acum!

– Hapciu!, a repetat mulţimea!

Mărturisesc că am rămas contrariat. Şi m-am gândit că toate astea trebuie să aibă un rost, o explicaţie logică, dar nu-mi dădeam seama care era acea logică. O clipă mi-a trecut prin minte că poate greşesc eu , poate sunt eu învechit, poate nu-mi dau seama că lumea s-a schimbat şi că aşa e ,,modern şi cool”. Am încercat să-mi spun că şi prin alte capitale ale lumii se întâmplă la fel. Dar nici acolo (văzusem asta cu ochii mei de atâtea ori) adevărata lume bună şi oamenii decenţi nu vagabondează pe străzi în toiul nopţii de Revelion, acolo ies noaptea de Revelion doar tinerii dornici de aventură. Însă ceea ce vedeam aici, în Bucureşti, ţinea mai degrabă de sfera absurdului şi a grotescului. Aici ieşise parcă pe străzi toată populaţia Bucureştiului, inclusiv moşnegii şi handicapaţii.

Priveam la televizor la sutele de mii de bucureşteni ieşiţi din casele lor în frigul nopţii (unii dintre ei aproape în izmene). Erau sute de mii de bucureşteni. Plecaseră toţi de lângă masa de Revelion ca să tremure afară în frig, cu copii în braţe în gerul nopţii, holbându-se la Horia Brenciu, care sărea pe scenă şi făcea tumbe.

În urmă cu doi ani, când li se tăiaseră pensiile şi salariile, nu adunaseră nici măcar treizeci de bucureşteni pentru a protesta în Piaţa Universităţii împotriva lui Boc şi a lui Băsescu. Acum pe străzi şi în pieţele din Capitală peste jumătate de milion de bucureşteni şi se holbau la H0ria Brenciu, şi alţi vreo doi sau trei care săreau pe câteva scene.

Nici un handicapat bucureştean nu ieşise pe stradă să protesteze la auzul că preşedintele Băsescu i-a tăiat ajutoarele sociale şi dreptul la medicamente compensate. Acum erau sute de handicapaţi pe scaunele lor cu rotile, în Piaţa Constituţiei şi în parcul IOR. Stăteau în cărucioarele de invalizi, holbându-se la sclipiciurile şi jocurile de lumini.

La celebra sărbătoare anuală a cărţii Bookfest, abia dacă  veniseră vreo douăzeci de mii de bucureşteni şi dintre aceştia, numai vreo două mii cumpăraseră o carte. Acum, în noaptea de Revelion, ieşiseră din case o jumătate de milion şi tremurau în frig şi-n noapte ca să-l vadă pe Brenciu şi pe căţărătorii pe ziduri.

,,Ridicaţi mâinile şi aplaudaţi!” răcnea de pe scena din parcul IOR, malacul mânjit pe sub ochi cu dungi negre, ca pieile roşii cherockee şi purtând joben englezesc. Şi patruzeci de mii de bucureşteni ridicau mâinile şi aplaudau. ,,Acum strănutaţi! Faceţi strănutul uriaşului!”, striga de pe aceeaşi scenă cu o voce batjocoritoare, paparuda îmbrăcată în negru. Şi patruzeci de mii de bucureşteni pufneau în cor: ,,Hapciu!” Iar malacul cu dungi negre trase pe sub ochi striga:

– Bravo! Aţi dovedit lumii că sunteţi români şi sunteţi uniţi! Ia mai strănutaţi odată, să dovediţi lumii că sunteţi un popor unit!”

Şi, cu ochii holbaţi, patruzeci de mii de români din Parcul IOR pufneau din nou: ,,Hapciu! Hapciu!” În mod normal cei de pe scenă ar fi trebuit să continue cu noi ordine, de genul: ,,Acum târâţi-vă pe jos în patru labe!” sau ,,Toţi cei care aţi venit aici, daţi-vă jos pantalonii şi pupaţi-vă-n dos unul pe altul!”. Sunt sigur că patruzeci de mii de bucureşteni ar fi început să meargă de-a buşilea sau şi-ar fi dat jos pantalonii.

Cu toate acestea, malacul s-a oprit. Nu a mai strigat la cei prezenţi să se târâie pe jos în patru labe. Poate că anul viitor o va face ,şi sutele de mii de bucureşteni vor întâmpina noul an, 2014, mergând de-a buşilea prin pieţe. Deocamdată nu suntem încă destul de tembeli pentru asta. Îndobitocirea trebuie să dea ţării noastre cretini perfecţi, idioţi desăvârşiţi. Mulţimile trebuie să devină atât de becisnice şi stupide încât o sută de ani de aici încolo să nu mai îndrăznească nici un român să gândească sau să vorbească liber, ori să nu execute orbeşte tot ce i se strigă cu voce poruncitoare de la un microfon, indiferent care ar fi acel microfonist şi indiferent unde s-ar găsi el: în ţară sau în străinătate.

Îndobitocirea trebuie să fie una completă, totală şi ea nu trebuie să dureze doar patruzeci de ani, cât a durat îndobitocirea comunistă a lui Dej şi a lui Ceauşescu, ci patru veacuri! Adică exact cât a durat înrobirea otomană. La mulţi ani, români!

după Ion Dinişor

One thought on “Cronica revelionului bucureştean

  1. Pingback: Free Piano

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.