Când a intrat pe uşă, telefonul ţârâia de mama focului şi nea Tudoran se grăbi să ajungă lângă măsuţa pe care era aşezat. Şchiopătând şi sprijinindu-se zdravăn de baston, a apucat să ridice receptorul înainte de a amuţi. Se aşeză pe patul de alături, transpirat şi răsuflând uşurat. Apoi îşi drese vocea şi rosti:
– Alo!
– Alo, familia Tudoran?, se auzi de la capătul celălalt al firului.
– Da, eu sunt Tudoran.
– Vă salut, domnu’ Tudoran şi mă scuzaţi pentru insistenţă, dar vă sun a treia oară…
– Da? Dar care-i baiul?
– E vorba de Sebi, feciorul dumneavoastră… Eu sunt Ivan, un prieten de-al lui şi mă tem că am o veste proastă…
– Ce veste?, întrebă mirat Tudoran.
– Acum vreo patru ore a suferit un accident de circulaţie…
– Nu mai spune! Şi ce a păţit?, se auzi vocea îngrijorată a omului.
– Nu vă speriaţi. Viaţa lui nu e în pericol, însă are ambele picioare fracturate, în mai multe locuri. L-au adus cu o ambulanţă la spitalul Pantelimon, dar doctorii spun că s-ar putea să fie nevoiţi a-i amputa membrele fracturate. Sebi e acum inconştient şi a pierdut mult sânge… mi-a dat din timp telefonul lui mobil ca să vă sun.
– Mulţumesc drăguţule! Dar ce e de făcut?
– Nu vă speriaţi. Medicii mi-au zis că la un spital privat se poate interveni cu succes. Acolo au aparatură şi profesionişti mai buni. Doar că…
– Doar că ce…
– Singura problemă e că acolo costă mult şi trebuie plătit în avans. Altfel nu te iau iar timpul e preţios…
– Nu contează banii, măi Ivane, doar sănătatea lui!
– Aşa m-am gândit şi eu. De aceea v-am sunat. Trebuie să plătim pe loc circa 10. 000 de euro, altfel nu-l bagă în operaţie. Dacă aveţi aceşti bani…
– Am, băiete, cum să n-am pentru unicul meu fiu. Dar cum să îi trimit aşa repede?
– Puteţi să-i trimiteţi telegrafic, printr-o bancă. Eu mă duc, îi scot şi mergem rapid pentru internare şi operaţie. Ce ziceţi?
– Zbor cât pot eu de repede până la bancă, deşi un picior nu mă prea ascultă…
– Ştiu, că mi-a povestit Sebi de accident. Atunci aşa rămâne…
– Dar, Ivane dragă, nu crezi că 10.000 de euro e prea puţin pentru o intervenţie aşa dificilă? Ştii tu cum sunt doctorii de la noi, dacă nu le dai mai mult, fac o treabă de mântuială, chiar şi la privat. Eu zic că mai bine să trimit 20.000 de euro, ca să fim siguri că-şi dau tot interesul. De acord cu mine?
– Păi dacă ziceţi dumneavoastră… Ar fi excelent!
– Bun, băiete! Mă duc acum, dar… dacă stau şi mă gândesc, ar fi mai bine să-l urcaţi într-un avion şi să-l duceţi la Viena. Acolo s-a operat şi Băsescu, fiindcă sunt cei mai mari specialişti.
– Vai, domnu’ Tudoran, dar acolo trebuie bani serioşi!
– Ştiu, dar am doar un fecior. M-am gândit la vreo 40.000 de euro, pe care să ţii trimit acum, iar tu să-l însoţeşti. Dacă faci asta pentru mine, te recompensez cu 5000 de euro. Ce zici?
La celălalt capăt al firului se făcu linişte. Apoi, vocea emoţionată a lui Ivan:
– E o idee bună! Aveţi atâţia bani disponibili?
– Cum să nu, tinere? Eu stau pe un munte de bani! Uneori mă urc în blocuri turn şi fac avioane din bancnote de 500 de lei pe care le arunc spre sol şi mă distrez când se bate lumea de la ele. Iar când îmi fac joint-uri de marijuană, folosesc în loc de hârtie obişnuită, hârtii de 100 sau 200 de lei. Au un efect mai halucinant. De asemenea, la toaletă…
– Du-te dracului de moş nebun!, se auzi în receptor şi după aia… nimic.
Ivan închisese. Chiar atunci intră Sebi cu geamantanele. Îl adusese de la aeroport pentru înmormântarea mamei sale. Băiatul trebuia să vină cu trenul, dar n-a mai avut răbdare şi a luat avionul din Capitală până-n Baia Mare. Puse genţile jos şi-l privi curios pe tatăl său.
– E vreun necaz?, întrebă el
Nea Tudoran dădu din cap şi apoi din mână:
– Nu mare lucru. Doar că am aflat unde ţi-e telefonul ce ziceai că l-ai pierdut. Cel puţin e bine că ai venit cu avionul. Că de soseai mâine, cu trenul, atunci era bai!
racoltapetru6 