Cei mai inteligenţi oameni de pe Pământ

Merită să supuneţi atenţiei această scală a ,,COPIILOR-MINUNE”! Mi s-a părut senzaţională!

Cei mai inteligenţi oameni de pe Pământ nu sunt nici Carlos Slim, cel mai bogat om din lume, nici Bill Gates, creierul de la Microsoft. Un coreean, care ar putea trece drept ,,anonim”, dacă nu ar avea IQ-ul de peste 210, conduce topul celor mai deştepţi.

* Kim Ung Yong. Admis la universitate la 4 ani.

Născut în 1962, este cel mai inteligent om din lume. A intrat în Cartea Recordurilor cu un IQ estimat la 210. La vârsta de patru ani era capabil să citească în japoneză, coreeană, germană şi engleză. La cinci ani rezolva ecuaţii diferenţiale şi calcule integrale. Mai târziu, invitat la o televiziune japoneză, şi-a demonstrat fluenţa în chineză, spaniolă, vietnameză, tagalong, germană, engleză, japoneză şi coreeană. La trei ani, când alţi copii sunt fascinaţi de cărţile de colorat, Kim a fost invitat să participe la cursurile de fizică ale Universităţii Hanyang, iar la şase ani îşi petrecea timpul alături de savanţii de la NASA. A lucrat aici până în 1978, când s-a reorientat, alegând ingineria civilă, domeniu în care şi-a luat doctoratul. I s-a oferit ocazia să studieze la cele mai prestigioase universităţi din Coreea, dar a ales o universitate de provincie, unde lucrează şi în prezent.

* Gregory Smith: Nominalizat al Premiului Nobel la 12 ani

Născut în 1990, Gregory Smith a învăţat să citească la doi ani, iar la 10 era deja student. Totuşi, geniul este doar o parte a vieţii lui Gregory. Când nu devorează orice carte îi cade în mână, băiatul bate Globul în lung şi-n lat ca activist pentru drepturile copiilor. Este fondator al International Youth Advocates, o organizaţie care promovează pacea şi buna înţelegere între tinerii din întreaga lume. S-a întâlnit cu Bill Clinton şi Mihail Gorbaciov şi a ţinut discursuri la ONU. Pentru toate acestea, Gregory a fost nominalizat de patru ori (!!!) la Premiul Nobel pentru Pace. Ultima lui realizare? Şi-a luat permisul de conducere…

* Akrit Jaswal: Chirurg la şapte ani

Cu un IQ de 146, Akrit a fost desemnat cel mai inteligent copil din India, ţară cu peste un miliard de locuitori. Akrit a intrat în atenţia publică în 2000, când a realizat prima operaţie chirurgicală. Avea doar şapte ani, iar pacienta lui, o fetiţă de opt ani, suferise arsuri grave la una din mâini, astfel că degetele sale erau lipite unul de celălalt. Deşi Akrit nu avea cunoştinţe medicale, a reuşit să desprindă degetele, astfel că fetiţa şi-a putut folosi mâna din nou. În prezent studiază la Universitatea Chandigarh din India şi susţine că este pe cale să descopere un leac împotriva cancerului.

* Michael Kevin Kearney: Absolvent de facultate la 10 ani, profesor la 17

A devenit cel mai tânăr absolvent de facultate, la vârsta de 10 ani. În 2008 a câştigat varianta americană a jocului de cultură generală ,,Vrei să fii miliarfar?” Născut în 1984, Michael a vorbit pentru prima dată când avea patru luni! La şase luni i-a spus medicului său pediatru: ,,Am o infecţie la urechea stângă”, iar la zece luni deja ştia să citească. La patru ani lua punctaj maxim la un prestigios test de matematică, iar la şase ani termina liceul. A urmat Antropologia la o universitate americană, pe care a absolvit-o la doar 10 ani.

* Saul Aaron Kripke: invitat să predea la Harvard încă din timpul liceului

Fiul unui rabin, Saul Aaron Kripke s-a născut în 1940, la New York şi a crescut în Omaha. Când era în clasa a patra a descoperit algebra, iar când se afla încă în şcoala primară stăpânea deja geometria şi se apuca de filosofie. În adolescenţă a scris o serie de eseuri care ulterior s-au transformat în studii de logică formală. Pentru unul dintre acestea a primit invitaţia să predea la Harvard, ofertă pe care a refuzat-o, motivând că: ,,mama a spus că ar fi cazul să termin mai întâi liceul şi apoi să merg la facultate”. Kripke este laureat al Premiului Schock, echivalentul Nobelului în filosofie. Este considerat cel mai mare filosof în viaţă.

* Marko Calasan: Puşti de 9 ani, inginer angajat cu acte la Microsoft!

La prima vedere este un puşti normal. Stă în Macedonia şi este pasionat de calculatoare ca orice copil de vârsta lui… însă Marko Calasan are ceva ce alţi copii nu au: o diplomă de administrator de sistem şi o slujbă de inginer la Microsoft. Calasan şi-a obţinut prima diplomă recunoscută de Microsoft, cea de administrator de sistem, la vârsta de 6 ani. Recunoaşte că petrece cam 4 ore pe zi în faţa calculatorului, însă se întâmplă ca, atunci când este pasionat de ceva, să stea şi câte 10 ore.

Potrivit site-ului său, Marko a început să citească la vârsta de 2 ani, şi-a instalat primele programe pe calculator la 5 ani şi tot atunci a început să lucreze – voluntar – ca administrator de sistem pentru ONG-uri. Pentru că petrecea atât de mult timp în faţa calculatorului, Marko a obţinut permisiunea de la guvernul macedonean să meargă la şcoală atunci când are timp. Şi face acest lucru atunci când scapă de la ore… pentru că este şi PROFESOR! Le predă elevilor de 8-12 ani lecţii de informatică.

* Fraser Doherty – la 14 ani a făcut o avere din… gem

Cei mai mulţi antreprenori tineri fac averi din site-uri web de succes. Scoţianul Fraser Doherty a găsit însă o metodă tradiţională de a se îmbogăţi peste noapte. La 14 ani a început să facă gem, inspirat de reţetele bunicii. La 16 ani a renunţat la şcoală ca să lucreze full-time la fabrica SuperJam. Acum vinde în jur de 500.000 de borcane de gem pe an, adică 10% din piaţa de dulceţuri a Marii Britanii. Băiatul are o avere estimată la aproape 2 milioane de dolari.

* Milan Karki – la 18 ani a inventat un panou solar din păr uman în valoare de numai 23 de lire

Băiatul, originar dintr-un sat din Nepal, spune că panoul solar este o sursă ieftină şi ecologică de energie. Acesta este de părere că părul uman este un bun conductor şi că va revoluţiona industria energetică. Părul înlocuieşte siliconul, un ingredient destul de scump folosit la construcţia panourilor solare, aşa că dispozitivele vor fi construite la preţuri mult mai mici şi vor fi accesibile comunităţilor fără acces la o sursă de energie electrică. În Nepal, una dintre cele mai sărace ţarî din lume, accesul la energia electrică este foarte restrâns.

* Jordan Romero – la 13 ani a cucerit Eversetul

Jordan Romero este cea mai tânără persoană care a cucerit cel mai înalt munte din lume. A pornit în aventuroasa călătorie împreună cu tatăl său, iubita lui şi o echipă de alpinişti profesionişti. Pentru că Jordan era prea tânăr, nu au fost lăsaţi să escaladeze Everstul prin Nepal, aşa că au ales un traseu din China, mult mai dificil. În plus, la numai 9 ani, băiatul a cucerit Kilimanjaro.

* Carmen Johnson – la 19 ani şi-a vândut site-ul pe o sumă formată din şase cifre

La numai 15 ani, Carmen Johnson câştiga între 300.000 şi 400.000 de dolari pe lună din afaceri cu site-uri web. La 19 ani îşi vindea una dintre paginile electronice pentru o sumă formată din şase cifre… în dolari, pe care nu a vrut să o facă publică. Totul a început când, la 9 ani, lui Carmen i-a venit ideea de a vinde felicitări electronice, făcute chiar de el în Photoshop.

* Deitrich Ludwig – la 16 ani a construit singur o maşină electrică

La vârsta la care majoritatea adolescenţilor învaţă să conducă, un băiat din Monclova, Ohio, a construit singur un Chevrolet S-10 electronic din 2000. Deitrich a înlocuit motorul în patru cilindri al maşinii cu unul electric, fără emisii de gaze.

* Jonathan James – la 15 ani a reuşit să ,,spargă” sistemul NASA

Adolescentul şi-a câştigat faima după ce a devenit primul condamnat pentru infracţiuni informatice. Băiatul a stat şase luni în arest la domiciliu, la vârsta de 16 ani. Pentru început, Jonathan a reuşit să intre în sistemul uneia dintre agenţiile Departamentului de Apărare al Statelor Unite care se ocupa cu depistarea şi combaterea, printre altele, a atacurilor nucleare, biologice sau chimice împotriva SUA. Apoi a reuşit să spargă codurile NASA şi să fure din sistem tehnologie software în valoare de aproximativ 1,7 milioane de dolari. Cei de la NASA au fost nevoiţi să închidă toate sistemele, pentru un cost de 41.000 de dolari. Jonathan James s-a sinucis în 2008.

* Thiago Olson – la 17 ani a construit în pivniţa casei lui un dispozitiv nuclear

Colegii l-au poreclit ,,Cercetătorul nebun”. Şi pe bună dreptate! Thiago a construit în pivniţa casei lui din Oakland Township un reactor de fuziune nucleară. 1.000 de ore de studiu şi lucru, timp de doi ani – atât s-a chinuit băiatul să construiască dispozitivul care, la scară mică, crează o fuziune nucleară.

* Evan Graham – la 16 ani ştia să piloteze cinci tipuri diferite de avioane

Evan Graham şi-a sărbătorit cea de-a şaisprăzecea zi de naştere pilotând singur cinci tipuri diferite de avioane: un WWII L-4 Piper Club, un R-22 Robinson, un Cessna 150 Aerobat, un Robinson 44 Raven II şi un Cesna 150-150 din 1965. Totul în numai două ore.

* Alia Sabur – la 18 ani a devenit cel mai tânăr profesor universitar

Alia Sabur lucrează full-time ca profesor la Universitatea Knokuk din Coreea de Sud. Fata a intrat la facultate la vârsta de 10 ani, urmând cursurile Universităţii Stony Brook, iar la 11 ani a devenit membru al Orechestri Rockland Symphony. Alia cânta la clarinet şi ştia să citească de la vârsta de 2 ani.

* Oscar Selby – geniu al matematicii şi consilier al ministrului de finanţe

Oscar, un copil de 7 ani din Anglia, este cotat drept unul dintre cei mai inteligenţi copii din lume. Este atât de deştept încât micuţul şi-a permis să îi dea câteva sfaturi extrem de pertinente ministrului de finanţe, în legătură cu redresarea economică a ţării.

* Hamad Al Humaidhan, Micul ,,Picasso”

Este vorba despre un băiat din Kuweit, care a fost catalogat de specialiştii englezi ca fiind un adevărat geniu al artei. Cu toate că nu a văzut niciun tablou al lui Picasso, operele micuţului Hamad seamănă extrem de mult cu picturile maestrului spaniol.

* Charlie Vaughan – la doar 10 ani are soluţia pentru curăţarea de petrol a Golfului Mexic

Este considerat de jurnaliştii americani un mic geniu, după ce a venit cu o idee salvatoare pentru curăţarea petei de petrol din Golful Mexic. Într-un filmuleţ pe care l-a trimis televiziunii americane Fox News, Charlie Vaughan demonstrează specialiştilor de la British Petroleum, compania responsabilă pentru dezatrul ecologic produs în Golful Mexic, că au la îndemână o soluţie foarte simplă pentru a pune capăt poluării din zonă – nu au nevoie decât de o farfurie de oţet, o cheie şi un robot subacvatic.

* Elise, geniu la trei ani, cu un IQ de 156!

O fetiţă din Marea Britanie a devenit cea mai tânără membră a societăţii MENSA, care îi grupează pe oamenii cu cel mai mare IQ din lume, asta pentru că Elise are un coeficient de inteligenţă cum numai 2% dintre pământeni mai au. Pe şleau, e chiar geniu. Deşi încântaţi, părinţii Elisei sunt uşor speriaţi de fata lor super deşteaptă.

* La numai 9 ani a inventat o aplicaţie pentru iPhone

Un puşti din Singapore a creat o aplicaţie pentru iPhone, folosită acum de 150.000 de oameni. Băieţelul ştie să folosească un computer încă de la doi ani. Acum se distrează scriind programe care depăşesc înţelegerea a milioane de oameni. Deşi a devenit celebru, băiatul îşi vede liniştit de calculele sale.

* Ethan Bortnick, copilul-minune al muzicii

Nu există vreun cuvânt care să-l descrie mai bine pe Ethan Bortnick decât ,,GENIAL”. Micuţul, în vârstă de numai 9 ani, poate fi comparat cu Mozart în ceea ce priveşte calităţile sale muzicale. De la jazz, rock’n roll sau muzică clasică, nu este vreun gen de muzică ce nu poate fi interpretat fără greşeală de Ethan. Micuţul geniu spune că de fiecare dată când urcă pe scenă nu vrea să impresioneze lumea, ci vrea să se distreze şi să îi facă pe oameni să uite de griji şi probleme.

Urmaşul lui Papa Benedict al XVI-lea (II)

Fratele Arnold nu şi-a putut imagina că simpla idee de a publica această listă va face să curgă apoi tone de cerneală şi va fi un fel de fir conducător al scaunului pontifical. În privinţa interpretării acestei profeţii se contrazic două şcoli.

Prima, şcoala latină, a susţinut întotdeauna că lista cu cei 111 Papi ai lui Malachi este exactă şi că ,,vremurile din urm㔑 vor începe cu al 111-lea Papă, adică tocmai cu Benedict al XVI-lea. După cum am văzut deja, acest lucru corespunde, de asemenea, revelaţiilor Fecioarei de la La Salette în Franţa şi de la Garabandal, în Spania: Conchita Gonzales, una dintre micile clarvăzătoare, spusese: ,,Fecioara mi-a spus că nu vor mai fi decât trei Papi”. Deci pentru Fecioară, Benedict al XVI-lea nu este un adevărat Papă, sau, mai bine zis, el este ,,Petrus Romanus” al Sfântului Malachi.

A doua şcoală, anglo-saxonă, susţine că ultimul Papă, faimosul Petru al II-lea, nu va veni decât după decesul ,,Gloriei măslinului” (Benedict al XVI-lea). Această afirmaţie a fost în principal răspândită de Peter Bander, profesor de teologie la Cambridge, în cartea sa ,,Profeţiile sfântului Malachia şi ale sfintei Columbkille”.

În aceste condiţii, apare, totuşi, o problemă: în vechime, oamenii care primeau viziuni de la Dumnezeu nu erau preocupaţi să le modifice şi să le găsească greşeli în ceea ce li se releva, astfel că este cu totul neverosimil ca Sfântul Malachia, după ce a transcris cu precizie laborioasă lista celor 111 papi, să-l uite tocmai pe un presupus al 112-lea Papă, care, în plus, să fie şi cel mai important. Chiar admiţând că urmează încă un Papă, ,,Petrus Romanus”, ar trebui ca un cardinal să fie într-adevăr lipsit de inteligenţă ca să-şi ia tocmai numele de Petru al II-lea după ce a fost ales…

Daniel Réju, autorul lucrării ,,Moartea papilor şi Apocalipsa”, remarca deja acum 30 de ani că Malachi cântăreşte foarte greu în balanţa pontificală, chiar dacă numele său nu era niciodată pronunţat oficial: ,,Trebuie să avem în vedere un obicei curios al Bisericii, de teamă, superstiţie, respect pentru o tradiţie al cărei sens este uitat sau ascuns în mod intenţionat: niciun suveran pontif nu şi-a ales numele de Petru după ce a urcat pe scaunul pontifical. Se presupune chiar că a fost prevăzută adoptarea unui prenume pontifical pentru a se evita ca un prelat cu numele de Petru, care ar fi ajuns pe scaunul pontifical, să trebuiască să poarte acest prenume. Or, este totuşi vorba de scaunul lui Petru, ucenicul lui Hristos, fondatorul Bisericii Apusene. În mod logic, noul ales ar fi trebuit să se bucure că se află sub un asemenea patronaj. Totuşi, acest lucru nu s-a petrecut niciodată: niciun prelat nu şi-a ales numele de Petru ca prenume pontifical. Ce tabu misterios poate fi atât de puternic, pentru a fi respectat atât de scrupulos? Ce interdicţie înconjoară cu atâta rigoare prenumele de Petru, pentru a întreţine o teamă aproape supranaturală?”

Într-adevăr, este interesant de aflat de ce niciun cardinal ales Papă nu s-a numit, niciodată, Petru al II-lea, dând astfel naştere unei ,,dinastii” cum este, spre exemplu, cea a Papilor numiţi Benedict (16 Papi), a celor numiţi Clement (5 Papi) sau a celor numiţi Pius (14 Papi)? Se pare că numele de Petru al II-lea este văzut mai mult ca oricând drept un pericol, tocmai din cauza listei lui Malachi. La Vatican nu iese niciodată fum fără foc, mai ales dacă ţinem cont de această conjuncţie stranie între viziunea unui mistic cistercian din Evul Mediu şi profeţiile Fecioarei. Această conjuncţie ne spune poate ceva foarte important, şi în acelaşi timp foarte simplu: că anii care vor veni vor fi mai dramatici decât toată istoria umanităţii.

Material preluat din broşura Cel de-al treilea secret de la Fatima dezvăluit.

Urmaşul lui Papa Benedict al XVI-lea (I)

Profeţii eronate. Urmaşul lui Papa Benedict al XVI-lea va distruge Roma.

După anunţul demisiei lui Papa Benedict al XVI-lea, o profeţie şocantă a ieşit la lumină. Aceasta spune că urmaşul lui Papa Benedict al XVI-lea va distruge Roma.

Profeţia Papilor, atribuită Sfântului Malachi, este alcătuită din 112 fraze scrise în limba latină care descriu toţi capii Bisericii Catolice, începând cu Papa Celestin al II-lea (ales în 1143) şi terminând cu urmaşul Papei Benedict al XVI-lea. Potrivit profeţiei, distrugătorul Romei este numit Petre Romanul.

Pentru ptrima dată, această carte a fost publicată în 1595 de către Arnold de Wyon, un istoric benedictin. În anul 1139, Malachi se afla la Roma, chemat de Papa Innocentiu al II-lea, când a avut viziunea despre cei care vor ocupa Sfântul Scaun. Scrierile sale au fost păstrate în arhivele romane până au fost redescoperite în 1590. Enciclopedia Catolică susţine că documentele sunt un fals din secolul al XVI-lea, realizat probabil de Nostradamus.

Profeţiile lui Malachi

În 1968 s-a publicat la Paris cartea ,,Les Prophéties des Papes de Malachi”  (Profeţiile despre Papi ale lui Malachi). Această profeţie datează din Evul Mediu, cuprinzând de fapt o listă de scurte sentinţe profetice despre o înşiruire de 111 Papi, care urmau să ocupe începând cu anul 1130 scaunul Sfântului Petru, şi, în final, descrierea ultimului Papă, care va fi martorul… Apocalipsei.

Iată ce spune, în mod foarte semnificativ, profeţia despre un Papă care a fost ales în 1978 şi care a avut neşansa de a fi ,,chemat de Domnul” la o lună după alegerea sa ca reprezentant pe Pământ al lui Dumnezeu! Aşadar, Malachi l-a desemnat pe Papa Ioan Paul I prin sentinţa ,,De medietate lunae” (De la jumătatea lunii). Aceasta descria o fatalitate: cardinalul Albino Luciani a fost găsit mort la câteva săptămâni după ce a preluat investitura. La acea vreme, moartea sa suspectă a făcut senzaţie iar presa şi întreaga lume s-a repezit la profeţiile lui Malachi pentru a verifica dacă există concordanţă.

Ioan Paul I, născut în dioceza Belluno (lună frumoasă) a fost ales la jumătatea unei luni (25 august), a domnit cam o lună şi a murit în timpul celeilalte jumătăţi (28 septembrie), iar calendarul lunar din 1978 dovedeşte acest lucru. Cât despre colaboratorul său apropiat, cardinalul Villor, acesta s-a născut, şi nu este un lucru inventat, la periferia Lyonului numită Tassin la Demie-lune! De altfel, Villor a asigurat interimatul până la alegerea lui Ioan Paul al II-lea… Daniel Réju, istoric specialist în Malachi, a descris astfel evenimentul care a produs uimirea lumii creştine de la acea vreme:

,,În acea dimineaţă de 29 septembrie 1978, spre orele 5:30, secretarul personal al Papei, părintele Magee, a intrat în dormitorul Papei Ioan Paul I. Negăsindu-l în capelă ca de obicei, l-a căutat în camera sa şi l-a găsit mort în pat, cu lumina aprinsă, ca şi cum ar fi citit. Medicul, care a venit imediat, a constatat decesul, survenit probabil către orele 23, pe 28 septembrie, prin moarte subită, datorită unui infarct miocardic”.

Acest comunicat laconic al Vaticanului, preluat de teleimprimatoare, reluat de canalele radio şi televiziunea de pe cinci continente, a aruncat întreaga lume, şi în special creştinătatea, într-o stupefacţie totală. Consternare, neîncredere, emoţii, teamă, nu sunt decât nişte sărmane cuvinte pentru a descrie sentimentele diverse şi confuze pe care le-au simţit oamenii atunci când au aflat această veste, atât de neaşteptată, la care cu o zi înainte nu s-ar fi gândit nimeni. Pe 6 august seara, abia murise Paul al VI-lea, iar pe 28 septembrie se stingea, la rândul său, Ioan Paul I, succesorul său. Cel care părăsea astfel această lume după un pontificat de 33 de zile, Ioan Paul I, până atunci singurul pontif care alesese un prenume compus din istoria Papalităţii (lucru pe care unii l-au interpretat ca un semn  de rău augur), corespundea celei de-a 109-a sentinţe a sfântului Malachia, ,,De medietate Lunae”. (,,Mort des Papes et Apocalypse”, Daniel Réju, Editions du Rocher, 1979, pag. 104).

Consecinţă logică: de atunci, Sfântul Malachi este, mai mult ca oricând înainte, privit ca fiind degetul Sfântului Petru în persoană. Ca un episod anecdotic, în 1958, în timpul conclavului care urma să-l aleagă pe cel de-al 107-lea Papă anunţat ca ,,Păstor şi marinar”, cardinalul de New York, Francis Spellman, s-a coborât pe fluviul Tibru care desparte Roma în două, pentru a se potrivi cu profeţia lui Malachi! Dar a fost ales arhiepiscopul de Veneţia, păstor şi marinar cu mult înainte de conclav. Neplăcându-i să piardă, cardinalul Spellman, arogant şi lipsit de spirit creştin, a declarat presei americane în legătură cu noul Papă Ioan al XXIII-lea: ,,Acesta nu este un Papă! Mai bine ar vinde banane”. Papa Pius al VI-lea (1755-1799) a nimerit mult mai bine: el a emis medalii comemorative cu fraza lui Malachi (,,Peregrinus Apostolicus”) sub portretul său.

Este inutil să mai subliniem că în timpul ultimului conclav din 2005, ca de obicei, toţi cardinalii au consultat lista înainte de a merge la Roma, pentru a verifica dacă au vreo şansă. Astfel, presa italiană a relatat că toţi cardinalii râdeau în mantii atunci când cei doi candidaţi principali, cardinalul Ratzinger şi cardinalul Martni, n-au putut fi departajaţi. De fapt ,,Gloria măslinului” i se potrivea destul de bine lui Martini şi mulţi au votat cu el tocmai din acest motiv. Dar Conştiinţa Superioară veghea…

Sentinţa cu numărul 110, corespunzătoare lui Ioan Paul al II-lea, este uimitoare, ,,De labore Solis” (De eclipsa solară, sau Lucrarea Soarelui). Malachi, care a trăit în timpurile aşa-zis întunecate ale Evului Mediu, nu avea de unde să ştie, altfel decât prin revelaţie dumnezeiască, despre foarte solarul cardinal Woytila că avea să vină pe lume într-o zi cu eclipsă de Soare, pe 18 mai 1920 (arhivele NASA precizează chiar că această eclipsă a fost una dintre cele mai puternice eclipse de Soare ale secolului. Asemenea lucruri nu pot fi scornite. El nu putea doar să îşi imagineze lucruri atât de precise şi cu atâtea secole înainte. Era el un mesager divin, care s-a supus Proniei cereşti? Putem să fim încredinţaţi de acest lucru şi datorită descrierii sale ,,Religio depopulata” pentru Papa din timpul Primului Război Mondial, Benedict al XV-lea (1914-1922). Această ultimă sentinţă profetică este dovada, dacă mai era necesar, a geniului său vizionar, chiar dacă Sfântul Malachi s-a mulţumit să atribuie doar o simplă frază în latină, un sui generis motto, fiecărui Papă.

Singurul care a beneficiat de mai multe rânduri este cel care va domni în vremurile din urmă: ,,In persecutione extrema Sacrae Romanae Ecclesia sedebit Petrus Romanus qui pascet oves in multis tribulationibus; quibus transactis, civitas septicollis diruetur; et Judex tremendus judicabit populum.” În traducere românească: ,,În timpul ultimei persecuţii la care va fi supusă sfânta Biserică Romano-Catolică, ea va fi condusă de Petru Romanul. El va păstori turma credincioşilor în vâltoarea a numeroase frământări, care va culmina cu distrugerea cetăţii celor şapte coline (Roma), iar apoi Judecătorul cel de temut va judeca poporul.”

Înţelegem astfel de ce rândurile scrise cu pană de gâscă acum 900 de ani mai planează şi astăzi ameninţător deasupra Romei. Trebuie să mai adăugăm că din cauza ,,Profeţiilor lui Malachi”, mulţi oameni din ziua de azi au emoţii, rugându-se să nu i se petreacă nimic grav lui Benedict al XVI-lea, ca să nu mai vorbim de toţi cei care afirmă sus şi tare, pe nenumărate site-uri de pe internet, că noi trăim ultimii ani înaintea faimoasei Apocalipse, pentru că cel de-al 111-lea Papă al Sfântului Malachi este în funcţie chiar în acest moment. Deci din punct de vedere tehnic, conform acestei interpretări, noi am intrat deja în ,,vremurile din urmă”.

Dincolo de raţiunile divine, să observăm totuşi – şi acest fapt este foarte neplăcut pentru noi, deoarece ne apropie de sfârşitul fatal – că preferinţele cardinalilor merg întotdeauna spre candidatul cel mai în vârstă, şi asta nu neapărat din motivul înţelepciunii sau al sfinţeniei, ci adesea din raţiuni cât se poate de omeneşti: pentru ca acest post foarte dorit să devină vacant cât mai repede posibil. Din acest punct de vedere, Ioan al XXIII-lea a murit după numai patru ani şi jumătate, iar Benedict al XVI-lea a fost al doilea ,,cel mai în vârstă ales în această funcţie” în 2.000 de ani.

O altă profeţie, chiar mult mai precisă, a fost făcută unei fetiţe (Conchita Gonzales) de Fecioara Maria în 1962 în Spania, la Garabandal. Profeţia este uimitoare pentru că ea a prevăzut cu 16 ani înainte evenimentele la care se referă: ,,După moartea Papei Ioan al XXIII-lea, vor mai fi încă trei papi, iar unul dintre ei va avea o domnie foarte scurtă. După aceea vor veni vremurile din urmă, dar nu şi Sfârşitul Lumii”. Or, putem observa că după Papa Ioan Paul al XXIII-lea a fost Papa Paul al VI-lea, urmat de Papa Ioan Paul al II-lea. Aceasta arată că din punctul de vedere al lui Dumnezeu, Ioan Paul al II-lea a fost ultimul Papă catolic în sensul propriu al cuvântului, iar cu Benedict al XVI-lea încep vremurile din urmă. Benedict al XVI-lea ar corespunde, deci, din acest punct de vedere, lui ,,Petru Romanus” din lista Sfântului Malachia!

În ce îl priveşte pe Malachi, pe numele său laic Maolmhaodhog O’Morgair, acest mistic irlandez născut în 1o94 şi canonizat în 1199 pentru sfinţenia sa, nu ştim prea multe despre el, decât că a fost hirotonisit preot în 1119 şi că a devenit vicar de Armagh, apoi episcop de Connor în 1124. Cum părinţii săi îl puseseră sub patronajul ultimului proroc biblic, Malachi, era cumva firesc ca acest prenume să-l fi predestinat într-o oarecare măsură unei cariere de proroc al vremurilor din urmă. De fapt, ,,Cartea lui Malachi” încheie ,,Vechiul Testament”, aşa cum ,,Apocalipsa lui Ioan” încheie ,,Noul Testament”. Malachi şi Ioan par a fi predestinaţi să ,,încheie” timpurile. După biografia sa foarte interesantă scrisă de Bernard de Clairvaux, Sfântul Malachi era cunoscut pentru puterea sa de a vindeca bolnavii şi mai ales pentru cea de a prezice viitorul. El şi-a prezis locul şi anul morţii, ca şi pe cele ale multor oameni cu care s-a întâlnit, ceea ce indică aptitudinea sa incredibilă de a ,,vedea” viitorul şi destinul. La apogeul vieţii, el a luat hotărârea de a se retrage în mica dioceză de la începuturile călugăriei sale, Down, pentru a regăsi viaţa monastică cisterciană din tinereţe. Istoria ne spune că în 1139, în piaţa Sf. Petru, el a avut o viziune-extaz în legătură cu fiecare Papă ce urma să vină şi cu lucrarea lui, până la faimoasele vremuri din urmă (până la el fuseseră deja 165 de papi, primul fiind Sfântul Petru, ,,ales” în ’67), caracterizate de distrugerea Romei.

Pentru a complica lucrurile, lista nu a fost făcută publică decât la 452 de ani după moartea sa, adică în 1595, şi aceasta datorită bibliotecarului benedictin Arnold de Wyon, care a transcris-o în dicţionarul, elaborat de el, al călugărilor din ordinul său, intitulat ,,Arborele vieţii” sau ,,Lignum Vitaeornamentum et decus Ecclesiae”. Este vorba despre o simplă notă de dicţionar la litera D, despre dioceza Down: ,,Sfântul Malachi, irlandez, episcop de Down, călugăr în Bevehor şi arhiepiscop de Armagh. După ce a ocupat acest scaun mai mulţi ani, el l-a părăsit în anul Domnului 1173 şi s-a retras la locaşul din Down, unde a rămas până la sfârşitul vieţii sale. A murit la 2 noiembrie 1143, în conformitate cu viaţa sa descrisă de Sf. Bernard… Se spune că a scris el însuşi câteva opuscule, dar eu nu am văzut niciunul, cu excepţia unei anumite lucrări, numită <<Profeţia despre suveranii pontifi>>. Pe aceasta, deoarece este scurtă, şi pentru că nu a fost niciodată, după cum ştiu, imprimată, şi deoarece mulţi vor să o cunoască, o reproduc în cele ce urmează.” 

Bancurile săptămânii

* Plictisit de viaţa de la oraş, Tom şi-a cumpărat o casă la ţară, înconjurată de văi şi păduri. După şase luni de singurătate, la uşa lui apare un tip bărbos, neîngrijit, care îi spune: – Sunt vecinul tău, Bill, şi locuiesc peste vale. Dau o petrecere diseară şi m-am gândit să te invit şi pe tine.
– A, ce bine!, spune Tom, chiar mă plictisisem.
– Va fi ceva de băut, poate şi ceva lupte, Sper că nu te deranjează.
– E ok, cred că pot face faţă.
– Şi se va face şi sex.
– A… ce bine! Sunt un tip deschis oricăror provocări. Cum crezi că ar trebui să mă îmbrac?
– Nu contează. Oricum vom fi numai noi doi!!!

* Costică vine acasă uşor afumat, dar vesel. – Pune masa, nevastă, că mi-e foame…
Stă el la masă, când aude un zgomot pe balcon. Iese el la faţa locului şi găseşte un ins numai în cămaşă şi chiloţi.
– Ce faci, mă, la mine pe balcon?, se înfurie Costică.
– Domnule, fi rezonabil, intervine cel de pe balcon. Nu face scandal, te implor. Am avut şi eu o aventură la etajul de mai sus, a venit bărbatul acasă şi, ce să fac, am coborât pe balcon la dumneata.
– Bată-te să te bată, se înveseleşte Costică. Nevastă! Ia adu o pereche de pantaloni de-ai mei să poată pleca omul acasă…
Zis şi făcut, individul pleacă, cei doi soţi se culcă… pe la miezul nopţii sare Costică din pat şi îşi ia nevasta la bătaie.
– Ce ai omule, ce ţi-a venit?
– Abia acum mi-am adus aminte că stăm la ultimul etaj…

* Doi amici, la un pahar: – Eu nu cred în poveştile astea cu extratereştri… Ce, tu ai văzut vreodată vreo farfurie zburătoare, zice unul.
– Eu prevăd că am să văd chiar în seara asta vreo câteva, după ce ajung acasă… Doar sunt om însurat.

* Un bărbat vrea să cumpere chiloţei tanga pentru nevastă. Vânzătoarea: – Ce mărime doriţi?
– Hmmm, greu de spus…
– Este important să cunoaşteţi mărimea…
– A, ştiu… mărimea 77!
– 77!? Această mărime nu există! Cum aţi ajuns la mărimea asta?
– Păi avem acasă un televizor de 81 cm şi când ea se pune în faţa lui rămân în stânga şi-n dreapta cam doi centimetri liberi!

* Soţia îşi urmează soţul care tocmai ieşea pe uşă: – Unde mergi?
– Cu prietenii, la o bere!
– La ce oră te întorci?
– La cât vreau eu!
– E în regulă, dar să nu întârzii nici măcar un minut!

* La ieşirea dintr-o farmacie, un bărbat intervievează clienţii pentru un sondaj: – Bună ziua, domnule. Reprezint laboratorul KIGLISS şi fac un sondaj asupra multiplelor utilizări ale vaselinei. Puteţi să-mi acordaţi câteva minute spre a cunoaşte cum folosiţi dumneavoastră acest produs?
– De acord. Acasă folosim vaselina pentru piele uscată şi de asemenea când facem dragoste.
– Apropo de ultima întrebuinţare de care aţi vorbit: puteţi să precizaţi în ce condiţii o folosiţi?
– Sigur. O pun pe clanţa uşii pentru a-i împiedica pe copii să intre în cameră!

* Cică unu moare şi ajunge în iad. Acolo descoperă că există câte un iad pentru fiecare ţară. Merge în iadul german şi întreabă: – Ce ţi se face aici?
– Păi… te pun pe scaunul electric pentru o oră, pe urmă te aşează pe un pat de cuie pentru încă o oră şi restul zilei te biciuieşte dracul german.
Omului nu-i place ce aude şi încearcă iadul rusesc:
– Ce ţi se face aici:
– Păi… te pun pe scaunul electric pentru o oră, pe urmă te asează pe un pat de cuie pentru o oră şi restul zile te biciuieşte dracul rus.
Pe urmă verifică iadul american, francez, etc şi primeşte răspunsuri asemănătoare. Apoi ajunge în iadul românesc şi descoperă că este o coadă foarte mare la intrare.
– Ce ţi se face aici?
– Păi… te pun pe un scaun electric pentru o oră, pe urmă te aşează pe un pat de cuie pentru încă o oră şi restul zilei te biciuieşte dracul român.
– Dar este cam la fel ca în celelalte iaduri, de ce vrea atâta lume să intre?
– Pentru că scaunul electric nu merge şi nimeni nu vine să-l repare, cuiele din pat au fost furate, iar dracul român este un fost senator, aşa că vine, semnează de prezenţă şi se duce la bar!

Rugăciunea unei/ui femei/bărbat

Rugăciunea unei femei

Doamne, acuma, înainte de a merge la culcare, mă rog cu multă credinţă, să-mi dăruieşti un bărbat frumos, inteligent, puternic, drăgăstos şi supus. Să fie compozitor, poet, să aibă mult umor, din acela pe care eu îl înţeleg. Să-i placă familia şi prietenii mei şi nu fotbalul.

Să nu sforăie şi să urineze aşezat, fără să stropească prin baie. Să nu mă facă să aştept atunci când spune că mă va suna. Să ajungă la timp acasă, fără să miroasă a săpun necunoscut.

Să ştiu mereu unde este, mai puţin când îmi cumpără flori şi cadouri, sau să-mi facă serenade. Să-mi dea 3 ore să mă aranjez atunci când spune că vom ieşi, să leşine de emoţie atunci când mă vede, să danseze mai bine decât Fred Astaire.

Să aibă un serviciu foarte bine remunerat. Să fie generos şi când cheltuiesc banii să nu se supere. Să ştie să gătească şi să-i placă să ajute la treburile casei. Să-i placă să rămână ore întregi ascultându-mă. Să gândească înainte de a vorbi şi să spună adevărul, numai adevărul şi nimic altceva decât adevărul.

Să-mi tragă scaunul când mă aşez la masă, să-mi deschidă portiera la maşină şi să ştie să-mi facă masaj pe spate. Să mă vadă slabă mereu, mereu. Să înţeleagă durerile mele de cap şi să-mi aducă micul dejun la pat.

Dă-mi Doamne un bărbat fidel, drăgăstos, care să mă iubească cu respect şi cu pasiune, numai pentru mine şi nu pentru mărimea sânilor mei. Să nu aibă ochi pentru nici o altă femeie şi să-mi spună mereu ce frumoasă mă vede şi ce noroc a avut să mă întâlnească.

Te rog Doamne, dă-mi bărbatul care mă va iubi până la moarte! AMIN.

Rugăciunea unui bărbat

Doamne, te rog, dăruieşte-mi o blondă, surdo-mută şi nimfomană şi să fie fiica unui distribuitor naţional de bere. AMIN.

Cele mai ciudate 50 de legi din lume

Membrii tuturor societăţilor umane acceptă tacit (printr-un contract social, ar spune filozofii) Legile, deoarece acestea sunt norme obligatorii şi aparate de putere de Stat prin care este garantată însăşi funcţionarea societăţii şi armonizarea relaţiilor dintre oameni. De asemenea, legile duc la crearea unui cadru relativ de siguranţă şi dezvoltare. Ce se întâmplă însă când dogma religioasă, absurdul situaţiei, superstiţiile şi ridicolul sunt amestecate cu legea? Un scurt, dar edificator periplu printre cele mai stranii legi de pe mapamond, oferă un răspuns mai mult decât evident în privinţa gradului de evoluţie şi maturitate al speciei Homo sapiens în pragul mileniului trei… (În ciuda aparenţelor, acest articol nu este o păcăleală).

1. În Elveţia este ilegal să trânteşti portiera oricărei maşini.

2. În anul 1979, regimul politic din Irak a interzis filmele cu arte marţiale.
Bruce, mai termină cu figurile!

3. În Danemarca legea permite deţinuţilor să evadeze din închisori.
4. În Myanmar este ilegal să accesezi Internetul. Oricine o face ajunge să stea ani buni după gratii.
5. Pe timpul desfăşurării Primului Război Mondial, bărbaţii care erau dovediţi homosexuali, erau executaţi pe loc, fără niciun proces.
6. În Singapore este contrar legilor acestei ţări să mesteci banala gumă de mestecat.

7. Datorită faptului că celebrul personaj de desene animate Donald Duck nu purta pantaloni lungi, filmele de desene animate care-l aveau drept erou principal au fost interzise de lege în finlanda.
Eşti un răţoi indecent! Adio!

8. În anul 1935, guvernul României din acele timpuri a introdus o lege prin care personajul de desene animate, Mickey Mouse a fost interzis pe motiv că era atât de urât desenat încât speria copiii mici.
9. În urmă cu peste 2000 de ani, Cezar a interzis accesul carelor în Roma, pe motiv că încurcau şi aglomerau circulaţia cetăţenilor romani.
10. În Marea Britanie, legea permite oricărei femei gravide să urineze oriunde doreşte, inclusiv în cascheta unui poliţist, fără să poate fi trasă la răspundere.
11. În Anglia oricine lipeşte greşit o marcă poştală care o reprezintă pe regină, poate fi acuzat de trădare de ţară.
12. În statul american Florida, este interzis orice act sexual cu un porc spinos.
Un porc mult prea sexy pentru noi…

13. În Texas, porcii care fac sex în apropierea oricărui aeroport, încalcă o lege încă în vigoare care-i incriminează direct pentru astfel de fapte.
14. În oraşul Alexandria din statul american Minneapolis, există o hotărâre legală care-i interzice oricărui bărbat căruia-i miroase gura a peşte, să aibă vreun contact sexual cu o femeie.
15. În statul Carolina de Nord, este interzis de lege să înjuri în prezenţa… morţilor.
16. Legile statului Ohio pedepsesc cu închisoarea pe oricine încearcă să îmbete un peşte.
17. În statul Florida, dacă o femeie nemăritată sare cu paraşuta în zilele de Sâmbătă, aceasta ajunge invariabil la închisoare.
Răzi tu râzi, dar dacă e Sâmbătă şi n-ai verighetă, ai încurcat-o!

18. Tot în oraşul Alexandria din statul Minneapolis, dacă răsuflarea unui bărbat miroase a usturoi sau ceapă, acestuia-i este interzis de lege să aibă orice fel de contact sexual cu soţia sa…
19. În capitala statului El Salvador, oraşul San Salvador, există o lege care condamnă la moarte prin împuşcare în faţa unui pluton de execuţie, orice şofer prins băut în interiorul capitalei. Anul trecut 32 de şoferi ghinionişti au fost executaţi în acest mod.
20. În oraşul englez York există încă în vigoare o lege datând din Evul Mediu, care-i permite oricărui cetăţean al oraşului să ucidă orice scoţian întâlnit în York. Evident, doar dacă scoţianul vizat poartă asupra sa un arc şi o tolbă cu săgeţi.
21. În Anglia anului 1837, dacă un bărbat săruta o femeie fără voia ei, exista o lege care-i permitea femeii sărutate forţat, să-l muşte de nas cât se poate de tare pe bărbatul vinovat.
22. În statul american Vermont, pentru orice femeie care vrea să poarte o proteză dentară, este nevoie de acordul scris şi semnat al soţului acesteia.
Honey, pot să-mi pun proteza? Nu Predator, eşti frumoasă şi aşa!

23. Dacă ajungi cumva în oraşul Logan County, să nu săruţi niciodată o femeie care doarme, indiferent dacă îţi este soţie sau prietenă. Legile acestui oraş pedepsesc acest gest cu închisoarea.
24. În Paraguay duelul este permis de lege, atâta timp cât cei doi participanţi la duel fac dovada că donează sânge spitalelor.
25. Hipnoza este o practică interzisă în şcolile publice din oraşul american San Diego.
26. În timpul regimului politic din Afganistan, clericii musulmani au adoptat o lege care le interzice femeilor să poarte şosete de culoare albă, pe motiv că astfel bărbaţii se excită sexual în preajma lor.
Poate că talibanii aveau totuşi dreptate…

27. În statul american Iowa, dacă un bărbat sărută o femeie mai mult de 5 minute neîntrerupte, fapta se consideră infracţiune, iar bărbatul pătimaş riscă închisoarea.
28. Acum circa 300 de ani, orice cetăţean japonez care încerca să părăsească Imperiul Soarelui Răsare, era condamnat pe loc la decapitare pentru trădare de ţară.
29. În oraşul Eureka din statul american Nevada, legea interzice ca un bărbat cu mustaţă să sărute o femeie.
30. În Bangladesh, chiulitul de la şcoală este interzis de lege. Orice elev prins în afara orelor de curs, ajunge la închisoare.
31. Oraşul St. Louis din Missouri are în vigoare o lege conform căreia este interzis ca un bărbat să salveze o femeie aflată în pericol, dacă aceasta este îmbrăcată în pijamale.
32. Pe teritoriul Franţei este ilegal să dai numele de Napoleon unui porc.
33. În oraşul Baltimore din Maryland, este ilegal să intri cu un leu într-o sală de cinema.
Dragă, poţi să ragi cât vrei, nu avem voie să mergem la mall!

34. Este contrar legii pentru orice cetăţean britanic să moară în interiorul Palatului Parlamentului din Londra.
35. Dacă ajungeţi în oraşul Miami din Florida, reţineţi că este interzis de lege să imitaţi orice fel de sunete emise de animale.
36. În Bahrein este interzis de lege ca un bărbat ginecolog să examineze direct organele genitale ale unei femei. Puţinii bărbaţi medici ginecologi din această ţară musulmană, se folosesc în acest scop de o oglindă poziţionată astfel încât să le ofere imaginile de care au nevoie atunci când stabilesc un diagnostic pe cale vizuală.
37. În statul american Oklahoma, orice persoană care se strâmbă în mod voit la un câine, ajunge la închisoare sub învinuirea de agresiune asupra celui mai bun prieten al omului.
Tataie, atât îţi trebuie să scoţi limba la mine!

38. În Liban, bărbaţilor le este permis să întreţină acte sexuale cu animalele de sex feminin. Dacă în schimb, un bărbat este surprins în timpul unui act sexual cu un animal de sex masculin, este pedepsit cu moartea fără nici un proces.
39. Singura ţară din lume care nu a cenzurat niciun film porno este Belgia.
40. În oraşul italian Milano există o lege locală care-i obligă pe cetăţeni să zâmbească tot timpul, cu excepţia situaţiilor când merg la spital sau la înmormântări
Un italiano vero

41. În statul american Washington, dacă un cetăţean se laudă în public că are părinţi bogaţi şi influenţi, persoana în cauză ajunge la închisoare.
42. Există o lege în oraşul Oxford din statul Ohio, care interzice oricărei femei să se dezbrace în faţa unei fotografii care reprezintă un bărbat.
43. Legile oraşului Willowdale din statul Oregon interzic oricărui bărbat care face dragoste cu o femeie, să înjure sau să blesteme pe durata întregului act sexual.
44. În timpul oricărui act sexual petrecut în oraşul Conorsville din Wisconsin, este interzis de lege ca un bărbat să tragă cu o armă de foc în momentul în care partenera se apropie de orgasm.
45. Orice femeie aflată pe teritoriul oraşului Tremorton din statul Utah va ajunge la închisoare dacă face dragoste cu un bărbat în interiorul unei ambulanţe.
46. În Indonezia, legea pedepseşte masturbarea efectuată de bărbaţi sau femei, cu moarte prin decapitare.
47. Până în prezent, 24 de state americane dau câştig de cauză divorţului intentat de orice femeie care pretinde că soţul său este impotent.
48. Dacă ajungeţi cumva în statul american Kentucky, să nu transportaţi niciodată cornete de îngheţată în propriile buzunare. Există o lege în vigoare conform căreia puteţi ajunge la închisoare pentru această faptă
Nu mă băga la prăvălie!

49. Dacă cumva transportaţi o bombă nucleară în oraşul Chico din California, sunteţi pasibili de o amendă de 500 $, pentru transport de material radioactiv pe teritoriul oraşului.
50. În Danemarca există o lege care-i obligă pe toţi posesorii de automobile să se uite sub propriile maşini în căutarea unor eventuali copii ascunşi acolo, înainte de a urca la volan şi a demara.

DON JUAN

La 75 de ani Don Juan s-a decis să se mai însoare o dată… cu Ana, o tânără de 25 de ani. După nuntă, din cauza diferenţei de vârstă, Ana s-a decis să doarmă în camere separate.

După petrecere, Ana se pregăteşte să se culce, când… ciocănituri în uşă… Este proaspătul ei soţ, Don Juan trecut de 75 de ani. Îi oferă Anei un număr de neuitat şi, zâmbind, îi dă un pupic, apoi se întoarce în dormitorul său.

Peste o jumătate de oră bate din nou la uşa Anei… pregătit pentru numărul următor… care-i reuşeşte fără probleme. Un zâmbet şi un pupic… şi se întoarce în dormitorul său.

După nici o oră acesta bate din nou la uşa Anei… proaspăt de parcă ar fi de 25 de ani. El începe un număr irezistibil şi sălbatic, ca în tinereţe. Ca de obicei, la sfârşit… pupic şi…

A cincea oară stă iarăşi în faţa uşii de parcă nu ar fi fost niciodată pe acolo. Când vrea să se întoarcă în dormitorul lui, Ana îl întreabă dacă nu vrea să rămână acolo, dar Don Juan îi răspunde că la vârsta lui nu mai are rezistenţă şi trebuie să se odihnească. Ana izbucni în râs:

– Modestule, eu am cunoscut atâţia bărbaţi cu multe decenii mai tineri ca tine, care nu mi-au oferit ce mi-ai oferit tu!!!

Don Juan stă câteva minute pe gânduri, contrariat, după care o întreabă pe Ana:

– Am mai fost azi pe la tine?

MORALA: Alhzeimer are avantajele ei…

Drogul din alimente

Te-ai întrebat vreodată:

De ce alimentele cumpărate sunt mai gustoase decât cele de acasă?

De ce mâncarea de acasă n-o egalează niciodată la gust pe cea de la fast-food?

De ce sunt atât de gustoase mezelurile, deşi sunt făcute doar din câteva resturi de carne?

De ce sunt atât de ,,bune” unele alimente, încât atunci când le mănânci, pur şi simplu NU te mai poţi opri?

Răspunsul este simplu:

Producătorii mezelurilor / cipsurilor / supelor la plic / condimentelor de la fast-food adaugă intenţionat un ,,E” care să ne păcălească papilele gustative şi creierul. Despre ce ,,E” este vorba?

Monoglutamatul de Sodiu (MSG) sau E621

Monoglutamatul de Sodiu (E621) face ca un salam obţinut din fiece resturi de carne pe care oricine le-ar arunca la gunoi, să fie un aliment atât de gustos încât să nu te poţi opri din mâncat. Ţi se pare că acel aliment este irezistibil de bun. Mai mult de atât, te face să îţi doreşti să mănânci acel aliment şi mâine şi poimâine şi apoi în fiecare zi – ÎŢI DĂ DEPENDENŢĂ.

Aroma din MSG se numeşte ,,Umami” sau ,,Al cincilea gust”. Odată ce papilele tale gustative simt acest gust, transmit creierului o senzaţie de plăcere şi euforie, motiv pentru care începi să mănânci din ce în ce mai mult şi simţi că nu te mai poţi opri.

Oamenii care consumă regulat alimente care au MSG adăugat, ajung să dezvolte o aşa mare dependenţă de alimente, încât mâncatul devine pentru ei principala satisfacţie în viaţă. Paradoxul este că aceşti oameni sunt nevinovaţi pentru starea lor. Ei sunt doar victimele unei manipulări la nivel biochimic, care are printre scopuri îmbogăţirea producătorilor şi îndobitocirea consumatorilor. Partea cea mai proastă este că acest ,,E” nu numai că dă dependenţă, ci este şi extrem de DĂUNĂTOR pentru organismul uman.

Ştiinţific vorbind MSG-ul este un aditiv alimentar (,,potenţiator de gust”) format din 79% Acid Glutamic şi 21% Sodiu. Dacă sodiul NU reprezintă un pericol pentru sănătate, acidul glutamic sintetic este, aşa cum spune Dr. Russel Blaylock, ,,o otravă mai rea decât nicotina şi alcoolul, dar care se găseşte din abundenţă în bucătăriile fiecăruia dintre noi”.

Acidul glutamic e un aminoacid necesar omului care se găseşte în mod NATURAL în organism: în sânge, în creier sau în laptele mamar, dar şi în unele alimente: în ouă, roşii, soia, în seminţe, ciuperci, în brânză, în peşte etc. Până aici nicio problemă, ÎNSĂ când acidul glutamic este SINTETIC – obţinut de oameni prin procese chimice – el devine otravă curată pentru organism, dar în special pentru creier. E de înţeles că în MSG se găseşte 79% Acid Clutamic SINTETIC (deci dăunător).

Ce boli provoacă?

Deşi se fac eforturi imense pentru a ascunde şi a minimaliza efectele dăunătoare ale MSG-ului, studiile arată CLAR că această substanţă este una deosebit de dăunătoare pentru sănătate. Conform oamenilor de ştiinţă, Monoglamatul de Sodiu poate provoca o mulţime de boli:

* Creierul – principalul organ afectat

,,Ne prăjeşte neuronii” MSG-ul e clasificat ca excitotoxină sau neurotoxină, deoarece excită neuronii atât de tare încât îi distruge – şi de aici derivă o serie de boli şi dezechilibre ale creierului:

– Bolile Alzheimer şi Parkinson – Hiperactivitatea şi deficitul de atenţie la copii (ADHD)
– Autismul şi Epilepsia
– Atacurile de panică şi Migrene
– Oboseala cronică, şi nu în ultimul rând
– Depresia şi tulburările de comportament: Dr. Blaylock a demonstrat în cartea ,,Exitotoxinele: Gustul care ucide” că MSG-ul, nu numai că provoacă o grămadă de boli de creier, dar are şi un efect devastator în comportamentul de zi cu zi al oamenilor, din cauză că creează dezechilibre puternice în hipotalamus.

Aşadar ai toate şansele să devii o persoană deprimată, iritată, stresată şi obosită cronic, dacă în dieta ta zilnică se găseşte MDG (şi se găseşte garantat dacă mănânci la fast-food şi consumi alimente procesate).

* În ce alte moduri te afectează MSG-ul?

– Afectează Glanda Pitulară – care este responsabilă pentru buna funcţionare a celorlalte glande din organism. Astfel că, MSG-ul dereglează întreg echilibrul hormonal al organismului şi de aici – o reacţie în lanţ care va afecta sănătatea întregului organism. – Duce la OBEZITATE, din două motive:
1. Strică echilibrul hormonal al organismului – deoarece afectează glanda pitulară
2. Creşte cu 40%-50% apetitul – cel puţin aşa arată studiile. Pofta de mâncare creşte deoarece se dezechilibrează mecanismele naturale care ne dau pofta de mâncare. Astfel că MSG-ul te va face să-ţi doreşti să mănânci din ce în ce mai mult, chiar dacă nu ai nevoie.
– Afectează vederea: studiile arată că un consum excesiv de MSG duce în timp la scăderea vederii la distanţă – Miopia.
– Provoacă hipertensiune – deoarece are un efect vasoconstrictor asupra sistemului circulator (îngustează vasele de sânge).

Mai mult decât atât. Pe lângă că este foarte periculos pentru sănătate şi provoacă atâtea boli, MSG-ul dă şi DEPENDENŢĂ. Acesta este şi unul din principalele motive pentru care producătorii îl introduc în alimente.

Cum ne ferim?

Probabil acum te întrebi cum ai putea să te fereşti de efectele dăunătoare ale acestui E621. Foarte simplu:

Citiţi eticheta!!!

Dacă obişnuieşti să nu citeşti eticheta, este timpul să-ţi faci un obicei nou când mergi la cumpărături. Pentru a te feri de efectele dăunătoare ale MSG-ului şi a nu deveni dependent de alimentele procesate, este ESENŢIAL să citeşti eticheta alimentelor pe care le cumperi. Partea proastă este că producătorii de alimente nu sunt proşti. Ei nu au niciun interes ca TU să ştii că alimentele pe care le cumperi sunt injectate cu un ,,E” care pe lângă că te îmbolnăveşte, îţi dă şi dependenţă. Din acest motiv producătorii folosesc denumiri alternative pentru GSM, prin care încearcă să ne ascundă faptul că alimentele care ei le vând conţin acest aditiv.
Partea bună e că poţi afla mai jos denumirile care maschează faptul că un aliment conţine MSG. Alimentele care au înscrise pe etichete următoarele ingrediente conţin ÎNTOTDEAUNA MSG:

– Glutamat- Glutamat de sodiu
– Aromă de fum
– Potenţiator de aromă
– Gelatină
– Extract de drojdie
– Acid Glutamatic
– Potenţiator de gust
– Glutamat Monosodic
– Proteină vegetală hidrolizată
– Cazeinat de Sodiu
– Arome naturale
– Cazeinat de calciu
– Proteine texturate
– E621
– Aromă naturală de pui, vacă sau porc

Şi eu ce mănânc?

1. Cea mai bună alegere o reprezintă întotdeauna HRANA VIE.

2. Alege întotdeauna alimentele de casă în locul celor din comerţ!

3. Citeşte eticheta şi alege alimentele fără ,,E”-uri şi cu termen de valabilitate scurt.

4. Consumă cât mai puţine alimente procesate: dulciuri, supe la plic, cipsuri, mezeluri, sosuri cumpărate, condimente procesate şi sucuri răcoritoare.

5. Renunţă pentru totdeauna la Junk-Food. Mâncarea de tip Fast-Food are de obicei un conţinut ENORM de MSG, de aceea este şi atât de bună încât îţi dă dependenţă!

Sănătate multă!!!

TRENUL (poezie superbă!!!)

Această poezie stă scrisă la intrarea în biserica de la Sadinca, jud. Sibiu, loc unde s-au pus bazele unei mănăstiri condusă de părintele-călugăr David. Atât de frumoasă pe cât de adevărată.

.

TRENUL

.

Un lung tren ne pare viaţa,

Ne trezim în el mergând,

Fără să ne dăm noi seama,

Unde ne-am născut şi când.

Fericirile sunt halte,

Unde stăm câte-un minut,

Până bine ne dăm seama,

Sună, pleacă, a trecut.

Iar durerile sunt staţii

Lungi, de nu se mai sfârşesc

Şi în ciuda noastră parcă,

Tot mai multe se ivesc.

Arzători de nerăbdare,

Înainte tot privim,

Să ajungem mai degrabă

La vreo ţintă ce-o dorim.

Ne trec zilele, trec anii,

Clipe scumpe şi dureri,

Noi trăim hrăniţi de visuri

Şi-nsetaţi după plăceri.

Mulţi copii voioşi se urcă,

Câţi în drum n-am întâlnit,

Iar câte-un bătrân coboară,

Trist şi frânt, sau istovit.

Vine-odată însă vremea,

Să ne coborâm şi noi.

Ce n-am da atunci o clipă,

Să ne-ntoarcem înapoi?

Dar pe când, privind în urmă,

Plângem timpul ce-a trecut,

Sună goarna VEŞNICIEI:

AM TRĂIT ŞI N-AM ŞTIUT.


Asumaţi-vă faptele (super!)

Doi buni prieteni avocaţi, pasionaţi de schi, pleacă să se dea pe cel mai înalt munte, cu cel mai mare grad de dificultate, etc… La un moment dat îi surprinde o mare furtună de zăpadă, urmată de o avalanşă. Cu chiu cu vai se târăsc prin zăpadă şi când pierduseră orice speranţă ajung în faţa unui mare castel, cocoţat în vârful muntelui.
Fericiţi bat la poartă, strigă şi într-un sfârşit apare stăpâna castelului în persoana unei blonde superbe.
– Ce vreţi?, îi întreabă aceasta.
– Găzduire peste noapte… răspund ei.
– Ştiţi… nu se poate… soţul meu, Baronul, a murit abia de două săptămâni şi nu se poate ca eu, femeie singură, să primească în toiul nopţii doi bărbaţi singuri…
– Dar, doamnă, nu vă gândiţi că ne condamnaţi la moarte, zic ei… Suntem la 50 de kilometri de cea mai apropiată aşezare, afară se înnoptează şi mai este şi furtuna… Vă rugăm…
– Ok… zice blonda… ar exista o soluţie… să dormiţi în grajd…
– Vai, vă mulţumim că ne-aţi salvat viaţa. Vă promitem că mâine la prima oară plecăm fără să vă mai deranjăm…
Zis şi făcut… cei doi se culcă în grajd… în timpul nopţii unul din ei se ridică şi zice că trebuie să meargă să se uşureze…
A doua zi cei doi prieteni pleacă de dimineaţă, fără să o mai deranjeze pe stăpâna casei. La nouă luni după incident, la biroul de avocatură al celor doi, soseşte un curier care înmânează o scrisoare unuia dintre ei. Acesta citeşte scrisoarea şi intră în biroul celuilalt în mare viteză…
– Măi… acum nouă luni, când am înnoptat la castelul blondei şi tu ai ieşit noaptea să te duci la budă, nu cumva ai intrat în casă la gazdă?
– Ba da…
– Şi nu cumva aţi făcut…
– Ba da… Na… Ce vrei, ea tânără văduvă, ai văzut şi tu cum arăta… om sunt şi eu…
– Aaaa… Şi nu cumva te-ai recomandat cu numele meu?
– Ba da… Na… Ce să fac…? Ştii că eu sunt însurat, tu eşti burlac… era mai simplu aşa… dar de ce? Ce s-a întâmplat?
– Nimic… nimic…
– Zi, omule, nu mă mai fierbe… am dat de necaz, nu?!
– Nu, boule… Să-mi fie de bine… Cucoana a murit luna trecută şi pentru că alături de ,,MINE” a trăit cea mai pasională noapte m-a trecut în testament ca unic moştenitor al averii ei de 50.000.000 $…