Muşatescu… savori intelectuale!!

* Unii trăiesc gratuit, alţii degeaba.

* Dacă într-o vorbă îndeşi mai mult decât încape, devine vorbă goală.

* De ce prostul e mărginit, când prostia e nemărginită?

* Bănuitorul se trezeşte înaintea ceasului deşteptător, ca să-l controleze dacă sună exact.

* În fiecare zi de primăvară când vin rândunelele, pesimistul fredonează ,,vezi rândunelele se duc”.

* Caloriferul stins e mai rece decât frigiderul în funcţiune.

* Dragostea: Bătăi de inimă pentru dureri de cap; Sentimentul care vine în galop şi dispare în vârful picioarelor.

* Femeile nu se înşeală, compară.

* Lanţurile au redactat definiţia libertăţii.

* Ideea bine clocită trebuie să facă adepţi, nu pui.

* Când stai de vorbă cu proştii numai duminica e o adevărată sărbătoare.

* De ce au militarii acte de stare civilă?

* Fost primar, fost prefect, fost senator, fost ministru, conu Mişu a fost numai un fost.

* Ca să măsori distanţele, trebuie să le şi străbaţi.

* Marele cusur al femeilor este că te iubesc, totdeauna, când ai altceva de făcut.

* Nu sunt sensibil la frig. Chiar şi gerul mă lasă rece.

* E frumos să fii bun, dar trebuie să fii şi bun la ceva.

* Numai după invidia altora îţi dai seama de propria valoare.

* Fericirea se trăieşte numai de la o clipă la alta. Între ele bagă intrigi viaţa.

* Planta care provoacă insomnii unora: laurii altora.

* Minciuna premeditată nu mai e chestiune de fantezie, ci de caracter.

* Adevăraţii cai de cursă nu aleargă după premii, ci numai ca să-şi pună sângele în mişcare.

* Gloria, când moare, nu face testament în favoarea nimănui.

* În ziua victoriei, nu uita să-ţi aminteşti şi de înfrângerile anterioare.

* Nu gloria este efemeră, ci numai cei ce o au.

* Amintirile unora se numesc remuşcări.

* Fiecare inimă are podul ei cu vechituri, pe care nu se îndură să le arunce niciodată, dar le scutură din când în când.

* Amintirile sunt asemenea cărţilor din biblioteca ta. Cauţi câte una când nu mai ai nimic nou de citit.

* N-am cerut vieţii nimic. Tot ce am avut, i-am smuls. Şi tot ce n-am avut, mi-a furat.

* Cu vremea să mergi în pas, nu la pas.

* Una e să crezi şi alta e să fii credul.

* Una e să ceri, alta să cerşeşti, şi cu totul altceva să revendici…

* Amabilitatea adevărată trebuie să fie, în primul rând, o chestiune de caracter şi apoi una de educaţie.

* Nu plânge fără motiv. Şi mai ales, nu plânge când ai motive.

* Când ţi se cuvine ceva, să nu ceri. Pretinde.

* Viitorul unui om, ca şi al unei lumi, se construieşte, nu se visează.

* Te-ai întrebat vreodată câte mâini au făcut pâinea, pe care, cu una singură, o duci la gură?

Advertisements

Bancurile săptămânii

* Pe holul Facultăţii de Medicină din Cluj-Napoca se afla un penis. Trece pe acolo femeia de serviciu, îl ia în mână, îl studiază, îl întoarce pe toate feţele şi zice:
– A instalatorului nu-i, a fochistului nu-i, a electricianului nu-i, nu mă interesează.
Îl pune la loc şi pleacă mai departe.
Vine apoi profesoara de anatomie; tot aşa îl ia în mână, îl studiază şi îşi zice:
– A decanului nu-i, a rectorului nu-i, a prorectorului nu-i, nu mă interesează.
Îl lasă jos şi pleacă mai departe.
În sfârşit vine o studentă şi trece pe lângă ORGAN, îl ia şi ea în mână şi zice:
– Iooi, asta nu-i din Cluj…!
.
* La un restaurant foarte elegant, unul dintre clienţi şi-a legat şerveţelul de gât. Şeful de sală cheamă ospătarul şi îi spune:
– – Atrage-i, te rog, politicos, atenţia că aici nu se obişnuieşte aşa ceva!
Ospătarul se duce la client şi-l întreabă prietenos:
– Ce doriţi, ras sau tuns?
.
* În spital este adus un tip cu o fractură craniană. Asistenta, completând fişa, îl întreabă:
– Căsătorit?
– Ah, nu, am avut un accident cu maşina!
.
* Vorbesc două prietene:
– Ia zi fato, am auzit că ai fost la teatru cu amantul, ce a fost acolo?
– A fost tragicomedie?
– Cum adică?
– Ne-am întâlnit cu soţul meu acolo… şi el… tot cu amanta!
.
* Vreau să le doresc producătorilor din televiziuni ca în timp ce fac dragoste, în momentul cel mai interesant, femeia să se ridice din pat şi să spună:
– Iar acum,… reclame!
.
* – Ai urla dacă ţi-aş da acum chiloţii jos şi ţi-aş pune-o?
– Vai, aşa ceva încă n-am făcut!
– N-ai mai făcut sex?
– Nu! Niciodată n-am urlat.
.
* – Mămico, ce este ejacularea?
– Draga mea, este acel moment când bărbatul îşi pierde tot interesul pentru tine…!
.
* Ion şi Mărie, seara târziu, stau la poartă singuri. Enervată că întârzie fie-sa, mama Măriei iese în prispa casei şi strigă:
– Mărie, mai lasă-l pe Ion odată şi intră în casă!
Mărie răspunde:
– Bine mamă, îl mai las o dată şi vin.
.
* (graţie unui ungur din Râşnov, care NU recunoaşte că are sânge de maghiar)
Două blonde, Maria şi Ildiko, la examen.
– Mărie, cum se scrie corect, piept sau pept?
– Nu ştiu, Ildi, scrie şi tu ţâţe.
Scrie Ildiko, se uită nedumerită la foaie, se uită la Măria…
– Mărie, tu zici că e corect aşa: “în ţâţele mele bate o inimă de român?!”
.
* Se întoarce fata de la întâlnire. Conversaţie cu mama:
– Cum a fost, e frumos?
– Ahhh… Doamne, e suuuper.
– Miroase bine?
– Extraordinar. E un gentleman.
– Cina a fost gustoasă?
– Foarte gustoasă. Restaurant select.
– Dar… asta… A fost?
– A fost… e pur şi simplu excepţional.
Vine băiatul de la întâlnire. Conversaţie cu tata:
– Da?
– Da.
– Bravo!
.
* Doctorul:
– Dom’le, pentru a te lecui de răceală ţi-am recomandat un păhărel de ţuică şi, repede, o baie fierbinte! Care era problema?
– Dom’ doctor, ţuica am beut-o cât ai clipi din ochi, da’ baia caldă nu am reuşit s-o beu!
.
* Coşmarul anului 2020
Un evreu îl întreabă pe rabin:
– E adevărat că în anul 2020 va fi un război mare şi sfârşitul lumii?
– Nu e adevărat! În anul 2020 va fi o continuă luptă pentru pace! Va exista o singură ţară, Rusia! Capitala va fi la Washington şi va fi condusă de doi chinezi: Iţic şi Şloim.
.
* – Tăticule, ţie ţi s-a îndeplinit vreo dorinţă din copilărie?
– Sigur că da! Toată lumea mă trăgea de păr şi visam să fiu chel.

După 2500 de ani!!!

UN CITAT:

,,Copiii din ziua de azi iubesc luxul. Nu au maniere, dispreţuiesc autoritatea şi dovedesc lipsă de respect faţă de bătrâni. Nu se mai ridică în picioare când oamenii în vârstă intră în încăpere. Îşi contrazic părinţii, mănâncă în grabă delicatesele de pe masă, stau picior peste picior şi sunt tirani cu profesorii.

Tinerii din ziua de azi nu se gândesc decât la ei înşişi. Nu au pic de respect pentru părinţi sau persoane în vârstă. Vorbesc ca şi cum ei înşişi ar şti totul şi ceea ce noi considerăm înţelepciune este lipsit de relevanţă pentru ei. Cât despre fete, sunt directe, lipsite de modestie şi nefemenine în limbaj, comportament şi îmbrăcăminte.”

{Socrate (470 î.Hr. – 7 mai 399 î.Hr.)} Au trecut 2400 de ani…

URAAAA!!! Am ajuns … de unde am plecat!

Puţini ştiu însă că, atunci când Socrate spunea asta, Atena tocmai se prăbuşise deja din cauza acestei realităţi sociale decadente. Moleşită de bunăstare, pierduse toate războaiele şi era ruinată. Când Socrate le-a pus în faţă această oglindă, soluţia imediată a fost… condamnarea lui la surghiun sau sinucidere! Şi astfel, toate lucrurile inteligente care s-au spus vreodată, pun în evidenţă unicul lucru neperisabil din patrimoniul universal: prostia comunităţilor umane.

Şi s-a rejudecat procesul… După 2500 de ani. Filosoful antic grec Socrate, care a plătit cu viaţa pentru învăţătura şi activitatea sa neconformistă, a fost achitat în 2012, după 2500 de ani de la moarte, într-un proces rejudecat, simbolic, în Grecia, fiind reprezentat de zece avocaţi şi apărători ai drepturilor omului, rejudecarea procesului fiind organizată de Fundaţia Onassis.

MĂRTURISIREA MARICICĂI

MĂRTURISIREA MARICICĂI
.
– poezie populară, de pe la noi din ţară –
.
– Apoi, dragă Mărioară,
Am tot stat şi m-am gândit:
Io, duminică, pe seară,
Vin cu tata în peţit!
.
– Înainte de-a mă cere,
Musai Vasilică să-ţi zic
Că nu-s fată, mi-s muiere…
Şi nu vreu rostu’ să ţi-l stric.
.
S-o-ntâmplat la vremea sapei,
Noaptea, când veneam din Ştei,
Coboram pe firul apei,
Când m-am pomenit cu trei…
.
M-au ajuns la Fundătura
Şi m-au dezbrăcap pe loc,
Mi-au pus năframa-n gură,
Şi tăţi tri’-şi bătură joc…
.
– Numa’ spune-mi-i degrabă,
Că pe ţăţi îi trag prin şiş!
– Păi nu-i ştiu, Vasile dragă,
Era noapte, n-auzişi?
.
O umblat şi bietu, tata,
(Şi tu ştii că el nu bea),
Ba-ntr-o crâşmă, ba în alta,
Doar de o afla ceva…
.
Zile au trecut destule,
Şi nimica n-o aflat…
Da’ io zic că după “scule”,
Nu-s de pe la noi din sat!

Jurnalul bărbatului de peste 45 de ani

Din cauza serviciului meu sedentar şi în consecinţă a acumulării de grăsime pe burtă, compania mi-a oferit un serviciu de antrenament personal într-o sală de sport. Am acceptat bucuros şi chiar m-am dus personal să mă programez.

La sală, m-au repartizat la o instructoare personală pe care o cheamă Nadia, o bunăciune sculpturală de 26 de ani, model de echipament sportiv după câte mi-am putut da seama de pe afişele lipite pe pereţi. Ea mi-a explicat că ar fi util să-mi notez într-un carneţel experienţele, pentru a putea observa eu însumi progresul. Zis şi făcut şi acum aş vrea să împărtăşesc cu voi…

PRIMA ZI:

M-am sculat la 6 dimineaţa, cum stabiliserăm. Destul de greu să te scoli din pat ca să mergi la sală, dar totul s-a schimbat când am ajuns acolo şi am văzut că Nadia mă aştepta. Părea o zeiţă greacă, ochi verzi şi un surâs uriaş, cu buze cărnoase şi spectaculoase. Mi-a făcut un tur de sală, mi-a arătat aparatele şi mi-a măsurat pulsul după cinci minute de bicicletă…

Şi-a făcut griji pentru că i s-a părut pulsul meu accelerat, dar am profitat ca să-i fac un compliment şi i-am zis că era din cauza ei, pentru că purta un costum de licra care-i intra în poponeţ. Mi-a făcut destulă plăcere s-o urmăresc dând lecţii de aerobică la finalul zilei mele de exerciţii. Nadia mă menţinea motivat să-mi fac abdominalele în ciuda durerii mele de abdomen.

A DOUA ZI:

Am băut două ceşti de cafea şi într-un final am reuşit să ies din casă. Nadia m-a pus să mă întind cu faţa în sus, m-a pus să ridic o bară grea de metal şi pe urmă s-a mai şi hazardat să-i pună nişte greutăţi! Pe banda de alergat, picioarele îmi erau cam moi, dar am reuşit să fac un kilometru. Surâsul său aprobator şi ochiadele ei au făcut să merite osteneala. Mă simţeam grozav. Era o viaţă nouă!

A TREIA ZI:

Singurul mod în care am putut să-mi spăl dinţii a fost punând periuţa de dinţi pe chiuvetă şi mutându-mi capul dintr-o parte în alta. Cred că am o hernie abdominală. Să conduc n-a fost deloc uşor: până şi pentru a frâna maşina, mă dureau şi flocii din cur. Am parcat deasupra unei motociclete de livrare la domiciliu…

Nadia şi-a pierdut un pic răbdarea cu mine, deoarece considera că strigătele mele deranjau pe ceilalţi asociaţi ai clubului. Ca să fiu sincer, vocea ei mi se părea cam acută aşa devreme dimineaţa şi când ridica tonul devenea nazală… şi foarte supărătoare. Mă dor boaşele când merg pe banda alergătoare şi în consecinţă Nadia m-a mutat la scară. Mă întreb de ce mama dracului ar inventa cineva o maşină care să facă ceva ce a devenit demodat, odată cu apariţia ascensoarelor? Ea mi-a zis că o să mă ajute să fiu în formă şi să mă bucur din plin de viaţă. Altă imbecilitate de-a ei…

A PATRA ZI:

Nadia mă aştepta cu nenorociţii săi ochi verzi sfredelindu-mă ca un pumnal şi cu surâsul său batjocoritor, stil Jack Nicholson în Batman. N-am putut evita să ajung cu o jumătate de oră întârziere: fix timpul de cât am avut nevoie pentru a-mi lega şireturile de la adidaşi. Cretina m-a pus să lucrez la aparate, dar când a fost un pic neatentă am fugit şi m-am ascuns în baie… A trimis alt instructor după mine să mă caute şi drept pedeapsă m-a pus să vâslesc şi… mi-a scăpat o băşină pe care l-a auzit toată sala. De când sunt nu m-am simţit mai ruşinat.

A CINCEA ZI:

O urăsc pe Nadia mai mult decât pe orice altă fiinţă de pe lume. Anemică de rahat, cu buzele ei cu colagen, blondă fără creier! Dacă aş mai avea o bucăţică de corp care să nu mă doară i-aş trage şuturi în fund, mama ei de dobitoacă! A vrut să-mi lucrez tricepşii. EU NU AM TRICEPŞI. Şi dacă nu vrea să sparg pardoseala sălii, să nu-mi dea nenorocitele de bare de greutate şi nimic altceva ce cântăreşte mai mult decât un sandwich…

Bicicleta m-a făcut să leşin şi m-am trezit pe patul unei nutriţioniste, altă slăbănoagă imbecilă, care mi-a dat o lecţie de alimentare sănătoasă. Nenorocita habar n-are ce înseamnă să-ţi fie foame! De ce naiba n-am avut baftă de ceva mai liniştit, cum ar fi un curs de bucătărie sau de coafură?

A ŞASEA ZI:

Nenorocita dracului de Nadia mi-a lăsat un mesaj pe robot, cu vocea ei scârboasă, pentru a mă întreba de ce n-am fost azi. A fost de-ajuns s-o aud ca să arunc naibii telefonul, dar pe urmă n-am mai avut forţa să-l ridic, nici să ridic telecomanda televizorului, în consecinţă a trebuit să suport un singur canal: nenorocitul ăla de National Geographic. Şi a trebuit să văd un program de împerechere a păsărilor. Şi eu care nu mă mai simt în stare să trag pe sipcă de şase zile…

A ŞAPTEA ZI:

L-am rugat pe şoferul camionetei bisericii să mă ducă la slujbă ca să-i mulţumesc lui Dumnezeu că a trecut săptămâna asta. Mai mult, m-am rugat ca la anul să mă trimită să fac ceva mai distractiv: un cateterism sau o analiză de prostată.

10 leacuri excepţionale din vremea lui Iisus

1. Tămâia = darul magic

Unul din darurile pe care magii le-au adus la naşterea lui Iisus a fost tămâia. Tămâia era utilizată în acele timpuri drept un remediu universal în prevenirea infecţiilor şi era apreciată pentru capacităţile sale antiseptice, antiinflamatorii şi analgezice, precizează Aaron Tabor pe http://www.beliefnet.com/JesusDaily/Features/10-Medicines-Used-During-Jesus-Times.aspx?b=1&p=11 Istoricul roman şi botanistul Pliniu cel Bătrân recomanda tămâia ca un antidot pentru otrăvirea cu cucută. Se credea totodată că tămâia ar fi eficientă şi în problemele digestive şi în tratarea răcelii, a febrelor, a tusei, dar şi pentru regenerarea părului şi a pielii şi pentru întărirea gingiilor. Pentru a-şi astupa şi vindeca rănile din scoarţă, arborele de Boswellia, originar din Orientul Mijlociu, secretă această răşină specială.

tamaie

Esenţa de tămâie dispune de o energie yin vindecătoare, ce înlesneşte curăţarea energetică şi spirituală, dar are totodată efecte extraordinare în afecţiunile respiratorii şi în tratarea bronşitei şi a laringitei. În medicina modernă s-au făcut unele cercetări ce atestă calităţile excepţionale ale tămâiei. Cercetătorii au făcut referire la ea ca un posibil tratament pentru anumite tipuri de cancer, pentru colitele ulcerative, pentru boala Crohn, pentru anxietate sau astm etc.

2. Smirna = aur pentru sistemul imunitar

Alături de tămâie, cei trei magi au adus în dar pruncului Iisus şi smirnă, ambele considerate a fi obiecte ,,de lux” şi la fel de preţioase ca şi aurul. Însă beneficiile smirnei nu încetează să ne uimească şi astăzi, în epoca modernă. În mod tradiţional, smirna era folosită pentru a trata artrita, pentru a îmbunătăţii circulaţia, pentru tulburări digestive, dureri ale menstruaţiei, infecţii respiratorii, respiraţie urât mirositoare, lepra, febra şi răcelile, gingii slăbite etc, însă oamenii de ştiinţă i-au descoperit şi alte beneficii. Pe lângă întărirea sistemului imunitar aceştia cred că smirna stimulează producţia de celule albe din sânge.

smirna

Smirna este un antioxidant extrem de puternic, iar medicina actuală are în vedere efectele pe care le are aceasta în tratarea cancerului şi a tumorilor. Ştiaţi că în 2001, cercetătorii de la Universitatea Rutgers au identificat substanţele conţinute de smirnă care omoară celulele canceroase? La fel ca şi tămâia, smirna conţine 75% seschiterpene care stimulează partea creierului care controlează emoţiile. Totodată, ajută şi hipotalamusul, glanda pineală şi glanda pituitară.

Smirna are şi proprietăţi antifungice, antibacteriale şi antiinflamatorii.

Foto: IncenseWikivers – wikipedia

3. Usturoiul = planta vitalităţii

Usturoiul este una dintre cele mai vechi plante cultivate pe acest pământ, datând de acum 6000 de ani. Egiptenii antici credeau că usturoiul este înzestrat cu virtuţi sacre şi era plasat ca atare în mormintele faraonilor. Totodată, era obligatoriu ca sclavii care construiau piramidele să consume usturoi, intensificându-şi astfel puterea şi vitalitatea.

usturoi

Usturoiul era consumat şi în timpurile antice de atleţii greci şi soldaţii romani înainte de a pleca la bătălie sau la vreo competiţie, pentru a le spori vigoarea. Usturoiul era folosit atât ca aliment, cât şi ca medicament în timpul vieţii lui Iisus.

Usturoiul este într-adevăr miraculos şi are proprietăţi medicinale şi vindecătoare remarcabile. Este un antibiotic natural extrem de puternic, dar şi un antioxidant pe măsură, iar calităţile sale antibacteriene şi antivirale au devenit legendă. Conform oamenilor de ştiinţă de la Universitatea Alabama, Birmingham, o dietă bogată în usturoi poate preveni apariţia anumitor tipuri de cancer precum cel de colon, de sân sau de prostate, deoarece usturoiul are puterea de a amplifica producerea de sulfat de hidrogen. Totodată, usturoiul este minunat în ceea ce priveşte beneficiile cardiovasculare, reducând nivelul de trigliceride şi colesterolul total de la 5% până la 15%.

4. Limba Mielului = Bogată în fitonutrienţi, minerale şi vitamine

Bogată în fitonutrienţi, minerale şi vitamine, limba mielului era consumată atât în alimentaţie, cât şi pentru menţinerea sănătăţii în timpurile lui Iisus. În medicina tradiţională, limba mielului era utilizată pentru a reduce tusea, febra, durerile menstruale, reumatismul, eczemele.

limba mielului

Astăzi, se ştie că planta de Limba Mielului conţine acizi graşi esenţiali precum acid gama-linoleic (în concentraţie de 17-20%) ce sunt renumiţi pentru efectul lor antiinflamator.

Acidul linolenic este un acid gras omega-6 ce joacă un rol esenţial în reducerea durerilor articulare, în întărirea imunităţii şi a menţinerii sănătăţii pilelii.

Totodată, limba mielului conţine o cantitate însemnată de vitamina C (60% din doza zilnică recomandată per 100 g), vitamina A (140% din doza zilnică recomandată), vitamina B3 (niacin), fier (41% din doza zilnică recomandată), calciu, potasiu, cupru, magneziu, zinc.

Foto: Yummifruitbat – wikipedia

5. Feniculul = unul dintre cele mai bune alimente antioxidante şi antiinflamatorii de pe planetă

Feniculul era o plantă utilizată în timpurile lui Iisus, ca un substitut de sezon pentru piper, fiind totodată cunoscută pentru efectul său de creştere a apetitului. În Naturalis Historia a lui Plinius se menţionează însă şi întrebuinţarea medicală a feniculului: se credea că feniculul are efecte benefice asupra sănătăţii ochiului.

Cercetările moderne au arătat însă că feniculul este o sursă excelentă de vitamina C, acid folic, potasiu şi fibre dietare.

fenicul

Cu doar 27 de calorii per ceaşcă şi zero colesterol, feniculul este unul dintre cele mai bune alimente antioxidante şi antiinflamatorii de pe planetă.

Cercetătorii de la Universitatea din Texas au descoperit că anotelul, un fitonutrient antiinflamator ce împiedică transformarea celulelor normale în celule canceroase, se găseşte din belşug în compoziţia feniculului.

Feniculul este întrebuinţat astăzi în tratarea flatulenţei, a indigestiei, a hipertensiunii, în alăptare şi în tratarea sindromului premenstrual, în tratarea congestiei sinusurilor.

6. Rodia = ,,Super Antioxidantul”

Despre rodie nu se poate spune decât de bine… Încă din epoca lui Iisus, rodia era considerată un dar preţios al naturii şi folosită ca un remediu în medicină.

Rădăcinile de rodie erau preparate şi întrebuinţate pentru a elimina paraziţii intestinali precum tenia.

rodie

Florile de rodie serveau în schimb drept remediu pentru afte şi dizenterie. Ştiinţa modernă arată că rodiile conţin o paletă bogată şi diversă de substanţe protective şi benefice incluzând fitoestrogeni, polifenoli, tanin elagic, antocianina.

Mai mult, cercetătorii au demonstrat că sucul de rodie are abilitatea uimitoare de a anula ateroscleroza existentă. În plus, un studiu efectuat în Israel arată că sucul de rodie distruge celulele canceroase, lăsându-le în schimb intacte pe cele sănătoase.

Seminţele de rodie acţionează precum aspirina, prevenind formarea de cheaguri de sânge. Rodia conţine o cantitate însemnată de antioxidanţi (vitamine şi enzime răspunzătoare pentru menţinerea în cote normale a colesterolului) şi de aceea a fost numită ,,superantioxidantul”. Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din California, Berkeley, au descoperit că sucul de rodie are o putere antioxidantă de trei ori mai mare decât cea a vinului roşu sau a ceaiului verde, antioxidanţi puternici la rândul lor.

Foto: Sxc.hu

7. Tarhonul = Mai mult decât un condiment, un medicament excelent

Cu o aromă deosebită ce îl recomandă drept un preţios condiment, tarhonul era utilizat în vremurile lui Iisus şi ca remediu în medicina tradiţională. Se credea că tarhonul stimulează apetitul şi este util în tratarea sughiţului, a indigestiei şi a meteorismului.

tarhon

.

Ceaiul de tarhon era folosit pentru tratarea insomniilor, iar frunzele de tarhon erau pur şi smplu mestecate pentru ameliorarea durerilor de dinţi.

Cunoscut ca ,,rege al plantelor”, tarhonul are proprietăţi antioxidante şi contribuie la stimularea creierului, a sistemului nervos, a sistemului circulator, al sistemului endocrin şi digestiv.

Conform cercetărilor recente, componentele sale polifenice contribuie la scăderea nivelului de glucoză din sânge.

.

8. Varza = Peste 87 de remedii

În Naturalis Historia se arată pe http://www.beliefnet.com/JesusDaily/Features/10-Medicines-Used-During-Jesus-Times.aspx, Plinius menţiona cel puţin 87 de remedii atribuite verzei. Specialiştii în medicină ale timpurilor lui Iisus considerau că prin consumul frecvent de varză crudă te protejezi împotriva durerilor de cap şi îţi întăreşti vederea.

.

varza

De asemenea, consumul de varză crudă era indicat şi pentru menţinerea stării generale de sănătate, iar compresele de varză înmuitată în apă călduţă erau folosite în tratarea rănilor şi a luxaţiilor şi chiar a diverselor forme de cancer, chiar dacă termenul nu era cunoscut în acele timpuri.

Astăzi se cunoaşte faptul că varza este un bun antioxidant, conţinând chiar mai multă vitamina C decât portocalele. Este totodată o sursă bogată de iod, ceea ce ajută la funcţionarea optimă a creierului şi a sistemului nervos, dar şi la menţinerea unei bune funcţionări a glandelor endocrine.

Varza conţine şi vitamina E, calciu, magneziu, potasiu, vitamina B, fibre.

Foto: SXc.hu

9. Murele = fructele cu cel mai mare nivel de antioxidanţi

Murele erau considerate a fi eficiente în bolile gingiilor şi ale amigdalelor în epoca lui Iisus, se arată pe acelaşi site.

mure

În acele timpuri se credea că murele pot chiar neutraliza efectele veninului de şarpe. Pe de altă parte, Plinius menţiona în Naturalis Historia întrebuinţarea extractelor din mugurii de mur în scop diuretic şi curativ, iar frunzele de mur în tratarea rănilor pielii.

În zilele noastre, cercetătorii ne dezvăluie faptul că murele se numără printre fructele cu cel mai mare nivel de antioxidanţi. Dintre legume, doar spanacul şi varza Kale mai prezintă o cantitate similară de antioxidanţi. Murele sunt o sursă excelentă de vitamina C (100 g de mure conţin 35% din doza zilnică recomandată), au puţine calorii, conţin fitoestrogen, antocianine, acid elagic, salicil. Prin urmare, au efect de protecţie împotriva cancerului (cervical în special), a bolilor psihice şi a celor cardiace.

1o. Isopul = ,,Planta Sfântă

,,Curăţă-mă cu isop şi voi fi curat”, spune David în psalmul 51:7…

.

isop

Considerat a fi plantă purificatoare, isopul era folosit de vechii egipteni în curăţarea templelor, iar în timpurile lui Iisus pentru curăţarea ritualică a leproşilor.

Isopului i se mai spune şi ,,planta sfântă” şi este considerată a fi vindecătoare încă din timpurile biblice. Atunci când Iisus a fost răstignit pe cruce, cei din preajmă s-au folosit de un lujer de isop pentru a ridica buretele înmuiat în oţet menit să-i ,,stingă” setea…

Totodată, în timpul Paştelui evreiesc, isopul era utilizat spre a picta casele israeliţilor. Romanii au folosit şi ei această plantă pentru a se proteja împotriva ciumei.

Medical vorbind, isopul era folosit mai ales în problemele respiratorii, sub formă de ceai, dar şi în tratarea tusei şi pe post de decongestionant nazal. Durerile reumatice şi cele artritice, febra, dar şi rănile şi tăieturile erau tratate cu această plantă.

Cercetările moderne au demonstrat că, într-adevăr, isopul are proprietăţi antiseptice, antimicrobiene şi astrigente. Uleiul esenţial de isop este folosit în cazul bronşitelor sau a răcelilor.

Un studiu efectuat în 2003 şi condus de Brigham Young University a confirmat că isopul, în concentraţii mici, inhibă dezvoltarea celulelor canceroase.

Comanda de pizza

SE POATE ÎNTÂMPLA ŞI LA NOI…

Clientul – Alo, bună ziua, doresc să comand două pizza.

Telefonista – Mulţumim că aţi sunat la Pizza Hut. Puteţi să-mi daţi numărul dvs. de identitate (NIDN – national ID number), domnule?

Clientul – Numărul meu de identitate naţională… da, un moment: 6102049998-35-54610.

Telefonista – Mulţumesc, d-le X. Văd că locuiţi la 1742 Meadowland Drive şi aveţi tel. 494-2366. Telefonul dvs. de la serviciu la Lincoln Insurance este 745-2302 iar numărul de celular este 266-2566. Adresa de e-mail este http://us.mc318.mail.yahoo.com/mc/compose?to=xson123%40home.net. Corect?

Clientul -Mda… Da’ de unde aveţi toate informaţiile mele?

Telefonista – Suntem legaţi, ca orice companie, de HSS.

Clientul – HSS?! Ce drăcovenie mai este şi asta?

Telefonista – Suntem legaţi electronic de Homeland Security Sistem, domnule.

Clientul (oftând) – Asta e. Vreau să comand două pizza, Special All-Meat.

Telefonista – Nu cred că este o idee prea bună, domnule.

Clientul – Cum adică? Este vreo problemă cu pizza cu carne?

Telefonista – Domnule, analizele dvs. medicale arată că aveţi tensiunea arterială crescută şi un colesterol destul de mare. Conform dosarului medical, compania de asigurări nu va permite alegerea pizzei cu carne.

Clientul – Ceee? Şi atunci ce-mi recomanzi?

Telefonista – Aţi putea încerca Pizza cu Soia care are procentul de grăsimi foarte scăzut. Ar trebui să vă placă.

Clientul – Ce te face să crezi că o să-mi placă?

Telefonista – Ei bine, văd aici pe monitor că săptămâna trecută aţi fost la bibliotecă şi aţi citit o carte de Reţete Culinare cu Soia.

Clientul – Bine, bine. Dă-mi atunci două pizza mărime medie pentru familie.

Telefonista – Da, mărimea este potrivită pentru dvs., soţie şi cei patru copii, iar ceea ce rămâne puteţi să daţi celor doi câini. Totalul dvs. este de 49,99$.

Clientul (strigând în casă) – Nevastă, adu-mi te rog credit-cardul!

Telefonista – Îmi pare rău domnule, dar trebuie să plătiţi cash. Credit-cardul dvs. este blocat pentru depăşirea limitei.

Clientul – Dau o fugă la o maşină ATM şi voi scoate nişte bani înainte să ajungă pizza la mine la uşă…

Telefonista – Îmi pare rău domnule, dar nici asta nu va fi posibil. Văd aici că nu aveţi nici un ban în contul dvs.

Clientul – Da, bine, n-are nimic. Trimite pizzele şi găsesc eu nişte bani în casă până ajunge. În cât timp îmi vine comanda?

Telefonista – Suntem puţin în întârziere, aş zice cam în 45 de minute. Dacă vă grăbiţi, puteţi veni dvs. până aici să ridicaţi personal comanda, după ce faceţi rost de bani. Pe de altă parte, este puţin cam jenant să căraţi pizza pe motocicletă.

Clientul – Da’ de unde ştii că merg cu motocicleta?

Telefonista – Păi scrie aici la informaţii despre vehicul. Aţi avut o maşină care v-a fost luată de compania de împrumut pentru că nu aţi plătit la timp. Alături scrie că Harley-ul dvs. este cu plata la zi şi în plus i-aţi umplut aseară rezervorul cu benzină.

Clientul – %#&*…

Telefonista – V-aş sfătui să fiţi atent cu vocabularul ca să nu o păţiţi din nou. Văd că aţi fost arestat pentru că aţi înjurat un poliţist, apoi judecătorul cu care v-aţi certat v-a dat 90 zile de puşcărie. Văd că de-abia v-aţi întors în societate de câteva zile şi asta este prima pizza pe care o comandaţi.

Clientul – …. (fără cuvinte)

Telefonista – Mai doriţi altceva, domnule?

Clientul – Da, am un cupon pentru o sticlă de 2 litri de Cola, gratis.

Telefonista – Îmi pare rău, dar trebuie să citiţi mai bine. Pe cupon şi în reclama noastră scrie că persoanele care suferă de diabet nu se califică…

Atenţie! Virus!

Numele: MUNCA. Dacă primeşti de la vreun coleg sau şef un e-mail care înseamnă MUNCĂ, să nu te atingi de el! Acest virus îţi va distruge viaţa particulară. 

Dacă te-ai contaminat, ia-ţi haina, sună-ţi nişte prieteni şi mergeţi la cea mai apropiată… crâşmă pentru a distruge virusul. Comandă un rând de băutură, repetă tratamentul de cel puţin 4-5 ori şi vei observa că MUNCA ţi-a fost ştearsă din minte.

Atenţionează-ţi cel puţin cinci prieteni despre acest virus. Dacă observi că nu ai atâţia prieteni, înseamnă că ai fost deja virusat şi… MUNCA îţi guvernează toată viaţa.

Haremul – închisoarea femeilor favorite

Haremul – închisoarea femeilor favorite

I

Chiar dacă este cel mai adesea asociat societăţilor medievale arabe, care i-au dat de altfel şi denumirea (,,harim”, în limba arabă înseamnă ,,locul interzis”), haremul reprezintă un fenomen social larg  răspândit în Asia, mărturii despre existenţa unor asemenea palate ale plăcerilor provenind din China şi India antică. În India, ele se numeau purdah sau zenana, în vechea Persie, andarun. Se spune că regele hindus Tamba din Banaras (secolul VI î.Chr.) ar fi avut un harem cu 16.000 de femei – o cifră desigur exagerată, dar care ne dă o idee despre importanţa acordată acestei instituţii. Peste această armată de femei era stăpână favorita regelui, frumoasa Sussondi, care îl cucerise pe acesta, spune legenda, prin talentul ei la aruncatul zarurilor… Regii perşi aveau şi ei haremuri cu sute de fete şi devenise o tradiţie ca, după o expediţie de pradă, satrapii să trimită suveranilor cele mai frumoase femei capturate.

Săracii eunuci bogaţi…

Desigur, cele mai cunoscute haremuri au aparţinut sultanilor turci, iar această instituţie, care de multe ori a dictat politica unui întreg imperiu, nu va dispărea decât în 1909, odată cu abdicarea ultimului sultan, Abdul al-Hamid al II-lea. La ora actuală, oricât ar părea de curios, există încă haremuri în unele ţări arabe, dat fiind faptul că religia islamică permite bărbaţilor să aibă mai multe femei, funcţie de avere. Vă imaginaţi, aşadar, de ce ,,colecţii” pot dispune bogaţii şeici petrolişti ai Arabiei…

Haremul sultanilor turci adăpostea sute de femei, dintre care multe nici nu ajungeau vreodată să treacă prin patul stăpânului, mucezind până la bătrâneţe dincolo de zidurile intangibile ale palatului imperial. Toate erau sub supravegherea strictă a mamei sultanului, care alegea ea însăşi favoritele pentru fiul său, dintre cele mai frumoase şi mai distinse tinere din harem, şi a eunucilor.

Aceştia erau bărbaţi care deveniseră impotenţi prin mutilarea sau îndepărtarea totală a organelor genitale externe. De obicei, lor li se tăiau, încă din copilărie, testiculele, dar iniţial, în antichitate, soluţia adoptată era mult mai radicală: copiilor de sex masculin destinaţi să devină eunuci nu li se mai dădea voie să bea apă trei zile, apoi li se retezau, cu un brici ascuţit, toate organele sexuale, legate cu o sfoară. Pentru a nu se infecta, rana era arsă cu fierul roşu şi deasupra se presăra cenuşă. Timp de alte câteva zile, li se umezeau doar buzele cu apă, apoi, când rana de sub pântece prindea coajă, li se administrau mari cantităţi de apă. În cele din urmă, lichidul venit pe tractul urinar reuşea să ,,spargă” coaja, într-un loc, şi de atunci înainte, bieţii oameni urinau doar pe acolo… Puţinii care rezistau acestui tratament – mortalitatea era de aproape 90% – intrau în slujba suveranilor.

Ultimul eunuc al ultimului împărat

Deşi sunt asociaţi haremurilor orientale, eunucii au cunoscut gloria mai întâi în societatea romană şi cea bizantină (termenul eunouchos este de origine greacă şi înseamnă ,,păzitorii camerei de culcare”). Într-adevăr, în Roma imperială, eunucii aveau ca sarcină paza împăratului şi a soţiei acestuia, precum şi educaţia tinerelor lor odrasle. Şi în China, unde eunucii au o tradiţie milenară, ei erau însărcinaţi cu supravegherea femeilor din casa imperială. Interesant e faptul că mulţi eunuci proveneau din familii nobile, care vedeau în castrarea fiilor lor o cale de a-şi sluji împăratul. Privaţi de plăcerile sexuale, eunucii agoniseau averi uriaşe şi deseori deveneau mai puternici decât stăpânii lor.

În secolul XVII, bunăoară, eunucul Wei Zhongxian a condus efectiv China, închizându-l pe împărat în harem! Un alt eunuc, Zheng He, a devenit amiral, descoperind se pare America înaintea lui Columb. Sun Yaoting, ultimul eunuc chinez, a murit în 1996, la venerabila etate de 94 de ani, după ce-l slujise cu credinţă pe ultimul împărat, Pu Yi…

Organizare şi diversificare

Revenind la harem, să spunem că, în afara soţiilor şi concubinelor suveranilor, ori a eunucilor, el mai găzduia şi fiii naturali ai sultanului, ce nu împliniseră încă vârsta maturităţii. De altfel, acesta era şi scopul haremului: să ofere cât mai mulţi potenţiali urmaşi la tron, într-o perioadă când nivelul mortalităţii infantile era foarte crescut. Organizarea era exemplară şi regulile respectate cu stricteţe. Împăraţii chinezi dispuneau de o soţie principală – care purta titlul oficial de împărăteasă, trei prime-concubine, nouă soţii de rang secund, 27 concubine de rangul trei şi 81 de ranguri mai mici, în total 121 de femei aflate permanent la dispoziţia lor.

Sultanii turci aveau, de obicei, 300 de femei, iar gradele erau în ordine inversă decât la chinezi: cele de rangul unul erau doar slujnice, cele de rangul doi se culcau o singură dată cu stăpânul, cele de rangul trei treceau frecvent prin patul acestuia şi în sfârşit, cele de rangul patru erau considerate ,,favorite”, ele dăruindu-i sultanului copii. Desigur, dintre acestea cea mai apreciată era cea care îi oferea sultanului primul născut de stirpe bărbătească. Dacă micuţul devenea cândva, la rândul său, sultan, mama lui era numită sultană ,,valide”, primind puteri discreţionare asupra întregului harem.

Odaliscele au inventat jocul de cărţi

Spre deosebire de femeile din haremurile turceşti, care puteau fi şi sclave sau prizionere de război, împăraţii chinezi nu acceptau decât fete de rang înalt, provenite din rândurile aristocraţiei şi beneficiind de o educaţie fără cusur. Femeile sultanilor primeau această educaţie abia în harem, ele având dascăli eunuci care le învăţau să scrie, să citească, să cânte la instrumente muzicale, şi fiind iniţiate în arta plăcerilor de către concubinele mai experimentate, în aşa fel încâr să ştie cum să trezească simţurile sultanului. Ca o anecdotă, să adăugăm că tot femelile din harem au fost cele care au inventat jocul de cărţi, probabil din plictiseală…

Femeile care îi dăruiau fii sultanului aveau un statut social foarte ridicat. Ele primeau propriile apartamente, erau înconjurate de armate întregi de servitoare şi eunuci şi adunau averi fabuloase. La turci, ca şi la chinezi, sultanul îşi alegea partenerele nu văzându-le direct, ci admirând tablourile acestora, pictate de artiştii de la curte. Abia după ce parcurgea o întreagă asemenea ,,expoziţie”, sultanul era în măsură să decidă dacă o femeie merită sau nu să fie aleasă…

Recorduri incredibile

Printre cele mai numeroase hareme atestate ca atare, un loc fruntaş îl ocupă cel al şeicului arab Ghiyas-ud-Din Khilji, care a domnit în secolul XV. Până la vârsta de 50 de ani, când a preluat tronul, la moartea tatălui său, acesta se dedicase exclusiv pasiunilor sale: vânătoarea şi strângerea cât mai multor femei în harem. Dacă auzea despre existenţa vreunei femei frumoase, Ghiyas nu se lăsa până nu o cucerea, ori cu bani, ori cu forţa armelor, declanşând adevărate războaie din această cauză. Regele Mongkut al Siamului (1804-1868) se putea lăuda şi el cu 9000 de soţii şi concubine, care locuiau într-un oraş special construit pentru ele, Nang Harm (Oraşul femeilor cu văl). Înconjurată de ziduri puternice, aşezarea nu găzduia decât femei şi eunuci, orice bărbat în putere care îndrăznea să pătrundă acolo fiind ucis. Nu-i de mirare că, având o asemenea ,,bază de reproducţie”, suveranul siamez a lăsat în urmă 66 de copii… Un alt campion în domeniu a fost hanul mongol Kublai (1215-1294), ce dispunea de 7000 de concubine, care erau înlocuite la fiecare doi ani de alte fete, tinere şi proaspete.

Haremul – închisoarea femeilor favorite

II

Atunci când auzim cuvântul harem, imaginaţia ne poartă imediat către tărâmuri exotice, către palate fabuloase, desprinse parcă din ,,o mie şi una de nopţi”, către frumoase diafane, cu trupuri învăluite în văluri străvezii şi cu chipurile ascunse privirii muritorilor de rând, lăsând să se vadă doar ochii migdalaţi… Adevărul este însă mai puţin romantic decât această imagine languroasă, întrucât de-a lungul vremii haremurile au reprezentat locuri unde s-au ţesut cele mai mârşave intrigi şi s-au comis cele mai groaznice crime. O istorie a acestor stabilimente fascinante şi în egală măsură terifiante ne-am propus să vă înfăţişăm în rândurile ce urmează…

Suveranul se culca în fiecare noapte cu o fecioară

Marele cuceritor mogul Akbar (1542-1605) a dobândit, de-a lungul domniei sale asupra Indiei, mii de soţii şi concubine. Luminatul suveran nu era deloc pretenţios în ceea ce priveşte vârsta lor sau aspectul fizic, întrucât singurul lucru după care se ghida era importanţa politică a acestor ,,achiziţii”. Aşa se face că în haremul său convieţuiau fetişcane abia ieşite din copilărie, cu femei aproape bătrâne, dar care se înrudeau cu stăpânitorii regatelor învecinate, asigurându-i astfel abilului rege aliaţi puternici. Mai mult decât atât, Akbar şi-a format chiar o gardă personală de ,,amazoane” din Rusia şi Absinia, care-l apărau cu îndârjire de orice tentativă de asasinat – şi acestea nu au lipsit.

Deşi se declara un musulman fanatic, Akbar nu avea nici un fel de reţinere în a încălca regulile impuse de Coran, întreţinând peste 300 de neveste ,,cu acte în regulă” cum am spune noi. Un supus al lui Akbar, nobilul Ismail Quli Khan, întreţinea, la rândul său, un harem de 1200 de femei. El era atât de gelos, încât, neîncrezător în eunuci, poruncea ca ferestrele palatului unde locuiau frumoasele sale concubine să fie sigilate, peste zi. Grija exagerată pentru femeile lui i-au atras însă ura acestora, iar Quli Khan a pierit otrăvit.

Şi regele Marocului, Mulai Ismail (1646-1727), manifesta o apetenţă deosebită pentru sexul slab, adăpostind în palatul său aproape 4000 de tinere fete. Istoricul britanic Ockley scrie, citând surse apropiate suveranului african, că acesta ,,se culca în fiecare noapte cu câte o fecioară”. Haremul său era probabil cel mai cosmopolit din câte se cunosc, căci se regăseau fete din Spania, Italia, Georgia, Arabia, Anglia, Franţa, Rusia şi multe alte ţări. Pentru a nu veni în contradicţie cu perceptele musulmane, fetele erau convertite – la nevoie, prin tortură – la Islam.

Pe ,,scaunul plăcerilor”

Tot un conducător cu vădite deviaţii de comportament şi cu un apetit sexual instabil a fost şi împăratul chinez Yang Ti, din dinastia Sui (569-618), posesor al unui harem de 3000 de femei. Printre metodele sale de a face amor se număra şi aşa-numitul ,,scaun al plăcerilor”, invenţie a meşteşugarilor de la curtea sa. Îndată ce o femeie se aşeza pe scaunul respectiv, se trezea imobilizată de nişte cătuşe metalice, ce ieşeau din el, picioarele îi erau îndepărtate iar un mecanism îi împingea trupul în faţă, expunându-l astfel poftelor împăratului. Când călătorea, acesta avea permanent la dispoziţie zece fetişcane goale, plimbate în trăsuri deschise, înaintea sa, gata oricând să-l satisfacă.

Şahul persan Firuz, ce a domnit între 1351 şi 1388, şi-a neglijat total atribuţiile de conducător, lăsând guvernarea ţării în seama vizirilor săi şi dedicându-se ,,colecţionării” de femei. Negustorii lui străbăteau lumea în lung şi-n lat, selectând cele mai frumoase femei şi trimiţându-le stăpânului, care nu se uita la bani… Trecând la islamism, el a consultat învăţaţii musulmani şi, când a aflat că religia îi permite să se însoare cu 300 de femei, a făcut nunta cu toate 300 într-o singură zi. În ciuda exceselor sale sexuale, şahul a trăit până la 80 de ani, având o sănătate de fier şi o vedere excelentă, dovadă certă că lipsa activităţii sexuale duce la orbire…

Misteriosul palat Topkapi

Revenind la sultanii turci, cei mai faimoşi posesori de haremuri din lume, să spunem că iniţial, până la stabilirea capitalei Imperiului Otoman la Constantinopole-Istambul, femeile nu aveau un palat special destinat, ci trăiau în apartamentele sultanului ori îl însoţeau pe sultan în expediţiile sale războinice, alături de o numeroasă suită. Abia după căderea Bizanţului, Mehmed al II-lea va ridica palatul Topkapi, reşedinţa suveranilor turci pentru următoarele patru secole. În limba turcă, Topkapi înseamnă ,,poarta cu tunuri”, trimitere la faptul că palatul era puternic fortificat, fiind înălţat pe o colină, între Bosfor, Cornul de Aur şi ţărmul Mării Marmara.

Nu trebuie să ne imaginăm însă că Topkapi era un palat destinat exclusiv haremului. Iniţial, el adăpostea întreaga curte otomană, aproape patru mii de sclavi, funcţionari şi militari, dedicaţi trup şi suflet slujirii sultanului. Dacă în aripa palatului numită ,,selamlik”, bărbaţii aveau acces, căci sultanul îşi primea oaspeţii şi se sfătuia cu miniştrii săi, în harem nimeni, în afara eunucilor albi sau de culoare, nu puteau pătrunde. Cele mai apreciate odalisce proveneau din Caucaz şi erau faimoasele sclave circaziene. Dar nici europencele nu erau de lepădat.

Roxelana – o odaliscă, ajunge stăpâna Imperiului

De altfel, mama lui Mehmed Fatih a fost o sclavă provenită de pe coasta Adriaticii, Dobra, o fiică a doamnei Chiajna (apriga văduvă a lui Mircea Ciobanu) a fost dăruită sultanului Murad al III-lea, iar Roxelana, soţia lui Soliman Magnificul, era rusoaică. Această femeie aprigă a condus practic Imperiul Otoman în perioada lui de apogeu; după ce l-a convins pe Soliman să-l numească pe Ibrahim-Paşa, favoritul ei, mare vizir, aceeaşi Roxelana, văzând că demnitarul nu-i mai ascultă ordinele, a ţesut intrigi, determinându-l pe şovăielnicul Soliman să ordone executarea lui. Când noul vizir, Lufti-Paşa, l-a avertizat pe sultan că niciodată în istoria Imperiului nu se pomenise ca femeile din harem să dicteze decizii politice, s-a trezit şi el înlăturat.

Roxelana a manevrat în aşa fel încât fiul ei preferat, Mehmed, să fie numit succesor al sultanului, în locul lui Mustafa, cel mai vârstnic fiu al lui Soliman, un tânăr sârguincios şi talentat, căruia toţi îi prevesteau o domnie glorioasă. Intrigile Roxelanei l-au făcut însă pe Soliman să-şi piardă capul şi să poruncească decapitarea lui Mustafa… Dar curănd, şi Mehmed, beizadeaua aleasă, a murit şi în locul său va domni un alt fiu al rusoaicei, Selim, poreclit, din pricina viciului său, ,,cel beţiv”. El şi-a dedicat viaţa plăcerilor, întreţinând un numeros harem şi schimbându-şi deciziile, ca şi Soliman, în funcţie de influenţa favoritelor sale.

Unul dintre sultanii cei mai ahtiaţi după plăceri carnale a fost Murad al II-lea (1546-1595), care a preferat să-şi petreacă viaţa izolat între zidurile haremului, în vreme ce imperiul clădit de Baiazid, Mehmed Fatih şi Soliman se risipea… Plăcerea cea mai mare a acestui sultan era să privească zbenguiala odaliscelor, pe când acestea se îmbăiau, goale, înaintea lui. Se pare că acest act de voyeurism avea un efect deosebit de excitant, de vreme ce sultanul a lăsat în urmă nu mai puţin de 103 odrasle, care s-au măcelărit apoi între ele, slăbind considerabil forţa otomanilor. De altfel, timp de aproape şapte decenii, până în 1656, Imperiul va fi guvernat nu de sultani, ci de concubinele lor, această perioadă rămânând în istorie sub denumirea de ,,sultanatul femeilor”.

Cum arătau însă frumoasele de ai căror nuri se bucurau sultanii? Erau frumoase, trebuie să o spunem, după standardele musulmane, căci ambasadorii străini care aveau ocazia rarisimă de a le vedea le considerau ,,munţii de grăsime”, din simplul motiv că pentru musulmani frumuseţea era dată şi de numărul kilogramelor. Ca urmare, femeile din harem nu doar că erau epilate, parfumate şi date cu henna, un fel de praf de cărbune, cu care li se pictau pleoapele şi părţile intime, dar şi supuse  unui regim barbar de îngrăşare, fiind îndopate cu carne grasă şi dulciuri!

Era o vreme, în ţara asta…

Era o vreme când singurele sirene pe care le auzeam erau cele de dimineaţa şi de la ora 15, când la Electro sau Oltcit se anunţa începutul sau sfârşitul unei zile de muncă.

Era o vreme în ţara asta când cine termina liceul şi intra la facultate era privit cu admiraţie şi i se spunea cu respect, “domnul inginer sau domnul profesor, sau domnul avocat”. Când unul dintre ei, la cam 10-1 ani de activitate, îşi dădea şi lua (dacă îl lua) doctoratul tot oraşul se uita la el ca la Dumnezeu.

Era o vreme în ţara asta când dacă vedeai o maşină pe stradă ştiai că cel care se află în ea a muncit ca să o cumpere sau este vreun boss de la partid. Mai târziu au apărut şi norocoşii câştigători la cecuri sau loz în plic, dar îi puteai număra pe degetele de la o mână într-un judeţ. Şi mai era o categorie cu maşini, cei care lucrau în comerţ sau alimentaţia publică.

Era o vreme în ţara asta când dacă vedeai pe cineva pe stradă între 8 şi 16, te gândeai că este în concediu, libere, sau e bolnav săracu’ om şi merge la doctor.

Era o vreme în ţara asta când dacă vedeai un poliţist pe stradă mergeai liniştit să îi ceri o informaţie, sau dacă voiai să te plângi de ceva, erai ascultat.

Era o vreme în ţara asta când dacă ajungeai la spital cu cineva şi trebuia operat, îţi era frică să vii cu o floare la asistente sau cu o cafea sau o sticlă de whisky la doctor, şi le mascai neîndemânatic – ca toată lumea – în ziar, sub haină, convins că nu ştie nimeni ce e umflătura aia, de la piept. Când te întorceai fericit că nu te-a prins nimeni şi te întâlneai cu altul umflat în piept, te uitai superior şi zeflemitor la el gândind “ia te uite şi la fraierul ăla, merge cu sticla ascunsă la piept şi are impresia că eu nu ştiu că o duce lu’ dom’ doctor!”

Era o vreme în ţara asta când la şcoală, copiii mergeau în uniformă şi cum vedeai unul pe stradă în timpul orelor ştiai că “este unul din ăia de chiulesc sau nu le place şcoala” şi te uitai atent la el să vezi dacă nu e cumva copilul vreunui coleg de la fabrică. Şi ce bătaie lua acasă dacă afla tac-su că a chiulit!

Era o vreme în ţara asta când abia aşteptai să intri în câmpul muncii, să te angajezi undeva, să îţi faci raport pentru locuinţă şi să aştepţi cu înfrigurare, dar temei, să ţi se repartizeze una, ca să te poţi însura, să te aşezi şi tu la casa ta, să îţi întemeiezi o familie. Dacă nu aveai, nu prea îţi ardea de însurătoare, că nu se uita nimeni la tine fără serviciu şi fără casă, că nu erai de viitor.

Era o vreme în ţara asta când băieţi deştepţi erau consideraţi cei care ştiau carte, dar să o citească, nu să o joace, făceau o facultate şi terminau primii. La ei se uita lumea cu admiraţie: “ăsta e a lu’ Ilie de la sculărie. A terminat primul facultatea, l-au luat ăia la Bucureşti. Eheeeeeeeee, o să ajungă mare, e dăştept!”

Era o vreme în ţara asta când dacă te întâlneai cu un cunoscut pe stradă, te opreai bucuros să mai schimbi o vorbă, să mai auzi un banc, să te lauzi cu ce ai mai făcut sau să îi spui cum a fost în concediu la Mamaia, să te mândreşti că ai fost promovat sau ţi-a luat copilul la liceu, sau să îl inviţi peste o lună la ziua ta sau nunta copilului.

Era o vreme în ţara asta când veneai de la serviciu, băgai repede o ciorbă caldă în tine şi ieşeai în faţa blocului “la una mică cu băieţii”. Una mică putea fi o minge, o ţâgară, o tablă, o bere, o şuetă, după priceperea fiecăruia, dar nu era unu să nu facă “una mică” cu prietenii.

Era o vreme în ţara asta când mergeai liniştit pe stradă, nu îţi era teamă că te opreşte careva să te întrebe cât e ceasul sau de ce nu ai moţ la bască.

Era o vreme când lumea întorcea capul după militarii care treceau cântând sau în pas de defilare de la instrucţie, acolo unde aceştia erau nevoiţi să treacă prin oraş şi auzeai pe câte cineva spunând cu mândrie “uite mamă, trece armata”.

ASTĂZI din două în două ore se aud sirenele celor de la ambulanţă, de la smurd, sau de la pompieri, care anunţă începutul unei nenorociri sau sfârşitul unei vieţi sau destin.

ASTĂZI, toată lumea termină liceul, ia bacalaureatul pentru că s-a dat lege să nu fie nici un analfabet fără bacalaureat, iar facultatea a devenit locul unde se pun la cale cele mai tari chefuri şi se adună puştoaice pentru “o linie”.

ASTĂZI nu mai poţi merge pe trotuar pentru că nu mai ai loc de maşini staţionate şi şoferi grăbiţi.

ASTĂZI străzile sunt pline de oameni care în nici un caz nu merg la serviciu, dar nici la doctor. Toată lumea e în concediu fără plată.

ASTĂZI când vezi un poliţist pe stradă te uiţi speriat să vezi pe cine urmăreşte sau îl ocoleşti să nu îţi dea vreo amendă, aşa, pentru că l-ai deranjat când te-ai uitat la el. De regulă unde e gâtuit traficul, vei găsi un poliţist în intersecţie, “fluidizând circulaţia”.

ASTĂZI când mergi la spital, nu mai mergi cu sticla ascunsă sub haină. Când intri la medic în cabinet înainte de a da cu bună ziua trebuie să dai plicul. Nu mai vezi pe nimeni cu pieptul umflat, toată lumea intră cu sacoşe burduşite. Nu se mai uită nimeni chiorâş, toţi paznicii ştiu că ai acolo feşe, vată, antibiotice, cearşafuri, dezinfectant, medicamente, analgezice, perfuzii, pungi cu plasmă pentru operaţie.

ASTĂZI când vezi copii de şcoală, te întrebi dacă merg la şcoală sau la discotecă, ţinuta este aceeaşi, machiajul la fel de strident, rucsacul din spate are un caiet şi laptopul, ipodul, iphonul sau tableta.

ASTĂZI tinerii nu mai au nevoie de serviciu ca să îşi întemeieze o familie, doar de bani de la babaci şi îşi întemeiază câte o familie pe săptămână fără acte, fără biserică, fără serviciu. Fetele abia aşteaptă să fie neveste sau nevestite la câte cineva, cine nu are câte un “maman” este ori urâtă cu crengi, ori “tută”.

ASTĂZI băieţi deştepţi sunt cei fără carte, care reuşesc să “se învârtă” sau sunt “băieţi de băieţi deştepţi” care obţin bani uşor din “afaceri” cu fraierii. Cu cât păcăleşti sau furi mai mult, cu atât eşti mai deştept.

ASTĂZI când te întâlneşti cu un cunoscut pe stradă, îl ocoleşti ca să nu te întrebe cum o mai duci, sau să nu îţi ceară bani cu împrumut, să te invite la o nuntă.

ASTĂZI oamenii nu se mai întâlnesc în faţa blocului, le e ruşine să se întâlnească şi la gunoi, se uită fiecare pe geam să se asigure că nu e nimeni să se uite în gunoiul lui amărât sau să observe că nici câinii vagabonzi nu zăbovesc lângă resturile lui, pentru că nici oase nu mai sunt în gunoi. Cel mai mult oamenii stau ascunşi în casă sau pleacă “la ţară” de zilele onomastice, ca să nu se trezească cu invitaţi nepoftiţi. Nimeni nu mai zâmbeşte, toată lumea circulă cu capul în jos, de ai zice că toţi au pierdut câte un galben şi îl caută disperaţi. Te miri că nu se dau cap în cap.

ASTĂZI ieşi din bloc şi după doi paşi apare unul cu un cuţit sau un pistol, ţi-l pune la gât şi te întreabă de ce te-ai însurat cu nevastă-ta, nu ştiai că e prietena lui?

ASTĂZI când lumea aude de armată întoarce capul pentru că “ăştia au tras în noi în 89”  şi acum “au pensii nesimţite”.

Oare ce va fi mâine? Va mai fi ţara asta?

după Alexandru Petrescu Emil y Conde de Transilvanya