Spionul care i-a salvat pe Aliaţi

Gevork Vartanian: Spionul care i-a salvat pe Aliaţi

Uneori, soarta întregii lumi a fost decisă de către un singur om, aflat bineînţeles la momentul şi locul oportun. Un astfel de personaj a fost şi armeanul Gevork Vartanian, unul dintre cei mai importanţi agenţi din istoria spionajului universal. Inteligenţa sa sclipitoare, curajul şi simţul înnăscut de a anticipa acţiunile inamicului, au dus la deconspirarea şi anihilarea celei mai îndrăzneţe operaţiuni a naziştilor. Nimeni alţii decât Iosif Visarionovici Stalin, Winston Churchill şi Franklin Roosevelt i-au datorat vieţile acestui om. Fără Gevork Vartanian, lumea ar fi fost altfel…

Ce se naşte din agenţi, spionaj mănâncă!

Pe data de 17 februarie 1924, în Nor Nackhicevan, o zonă populată de armeni din regiunea Rostov pe Don, se năştea cel mai longeviv spion sovietic şi unul dintre personajele cheie care au influenţat cursul celui de-al doilea Război Mondial. Cum nimic nu pare întâmplător în lumea fascinantă, dar atât de puţin cunoscută a spionajului, Gevork s-a născut într-o familie de spioni de anvergură.

Tatăl său, Andrei, a fost un spion sovietic armeano-iarnian care, sub acoperirea unui comerciant de succes, a activat clandestin în Teheran timp de peste douăzeci de ani. Tânărul Gevork Vartanian a debutat devreme în solicitanta şi periculoasa lume a spionajului.

În anul 1940, pe când avea doar 16 ani, Gevork avea deja prima sa misiune, alături de primul nume de cod, Amir. Nu avea să fie singur în această tagmă a spionajului său. Soţia sa, Gohar, a activat de asemenea, în spionaj. Gohar a fost recrutată chiar de cel care avea să-i devină soţ şi partener de servici pentru toată viaţa. Aceeaşi Gohar a acţionat alături de el timp de peste treizeci de ani în diverse locaţii şi numeroase misiuni.

În cadrul primei sale misiuni, Gevork, de acum agentul sovietic Amir, trebuia să identifice agenţi germani şi britanici. Cu toate că luptau ca aliaţi împotriva unui inamic comun, britanicii antrenau la Teheran o serie de agenţi care aveau apoi misiunea de a se infiltra ca spioni în Caucaz şi proaspetele republici sovietice din Asia Centrală. În acest scop, britanicii înfiinţează în capitala Iranului o celulă clandestină care se ocupa cu recrutarea de spioni pe care-i învăţau ulterior limba rusă în regim de urgenţă.

A fost tocmai motivul pentru care au fost descoperiţi de adolescentul Gevork. Acesta s-a infiltrat cu succes în rândurile lor, după care a transmis Moscovei informaţiile detaliate despre celula britanică. Foarte rapid, agenţii vorbitori de limba rusă trimişi pe teritoriul URSS-ului au fost capturaţi, fie recrutaţi de serviciile secrete sovietice pe poat de agenţi dubli. Fiul se anunţa pe măsura tatălui său…

Operaţiunea “Salt Lung”

În toamna anului 1943, pe când avea vârsta de doar 19 ani, Gevork Vartanian avea să anihileze la Teheran probabil cea mai importantă misiune a serviciilor secrete ale Germaniei Naziste. Având numele de cod “Salt Lung”, misiunea era aprobată şi susţinută de adolf Hitler, şi era condusă de temutul şef al Poliţiei Siguranţei, Ernst Kaltenbrunner. Dacă ar fi reuşit, misiunea nazistă ar fi schimbat nu numai finalul războilului mondial, ci însăşi lumea aşa cum o cunoaştem astăzi.

Ambiţiosul complot în care Hitler îşi punea mari speranţe, viza nici mai mult, nici mai puţin decât asasinarea sau capturarea în cel mai bun caz, a lui Stalin, Roosevelt şi Churchill. Hitler personal l-a numit conducător al echipei de lichidatori pe celebrul şi redutabilul Otto Skorzeni. Cu toate acestea, prima parte a planului a fost identificată de spionajul sovietic. Primele informaţii cu privire la misiunea nazistă din Iran au fost furnizate de agentul sovietic Nikolai Kuzneţov. Episodul merită amintit!

Dându-se drept Paul Siebert, chipurile un sublocotenent din Wermacht aflat în Ucraina, Kuzneţov l-a tras de limbă pe beţivul Ulrich von Ortel, un ofiţer SS de rang înalt. Cum, evident, neamţul nu ţinea la băutură ca rusul, în timpul partidei de băut, von Ortel a divulgat informaţia capitală către falsul Paul Siebert.

Atunci a intrat în scenă Vartanian, Spionul armean şi grupul său de tineri recrutaţi în Iran primiseră denumirea de cod “cavaleria uşoară”, deoarece se deplasau mai tot timpul pe biciclete. Mobili şi iuţi, agenţii descoperiseră astfel nişte aliaţi de nădejde în biciclete care-i ajutau să se strecoare uşor şi să-şi piardă repede urma pe străzile înguste şi aglomerate ale Teheranului de atunci. Grupul coordonat de Gevork mai cuprindea şapte agenţi, dintre care cinci erau compatrioţi armeni, un creştin asirian şi un lezghin. Mica celulă de agenţi s-a dovedit în cele din urmă extrem de eficientă, Dacă în primă instanţă misiunea lor consta în supravegherea activităţii agenţilor germani, acţiunile lor au dus la arestarea a peste 400 de agenţi nazişti de pe teritoriul Iranului.

Înaintea importantei Conferinţe din Teherin, celula lui Vartanian a depistat un grup de şase operatori radio germani paraşutaţi lângă oraşul Qum, situat la circa 100 kilometri de Teheran. Atenţi să nu fie descoperiţi, subordonaţii lui Vartanian i-au urmărit pe germani până în capitala Iranului, unde au avut inspiraţia să-i lase pe aceştia să contacteze celulele spionajului german care menţineau legătura cu Berlinul.

În acele momente, oamenii lui Vartanian au început o supraveghere ca la manual. Toate comunicaţiile agenţilor germani cu Berlinul au fost monitorizate, decodificate şi înregistrate, fiind remise imediat Moscovei. Astfel, sovieticii au descoperit că nemţii plănuiau de fapt trimiterea unui nou grup de acţiune condus personal tot de Skorzeny, pentru a duce la bun sfârşit asasinatele. De fapt, Skorzeny vizitase deja sub acoperire Teheranul şi identificase terenul şi punctele importante ale acestuia. Ce nu ştia temerarul german, era că fusese imediat identificat şi urmărit de oamenii armeanului. Odată ce sovieticii şi britanicii au aflat toate coordonatele asasinatului, grupul de radiotelegrafişti germani a fost arestat. Pe baza memoriilor lui Vartanian aceştia au acceptat să colaboreze cu sovieticii şi să trimită Berlinului informaţii false.

Totuşi, încă loial, unul dintre operatorii germani a introdus în mesajul trimis Berlinului un cod secret de urgenţă care semnifica faptul că fusese capturat şi dezinforma sub controlul sovieticilor. Descoperiţi de sovietici, germanii au hotărât anularea operaţiunii. Skorzeny simţise ceva în neregulă, imediat ce a observat inadvertenţele între informaţiile primite din Teheran şi situaţia de la faţa locului pe care o evaluase în prealabil, dar nimeni nu-l luase atunci în seamă.

Un erou cu multe necunoscute

Gevork Vartanian şi-a continuat activitatea în cadrul serviciilor sovietice de informaţii, cu specificarea că în afară de operaţiunea “Salt Lung”, nu se cunosc detalii importante despre cariera şi restul activităţii sale. Acestea sunt încă clasate în arhivele Moscovei. Se ştie bunăoară despre el doar că a absolvit în anul 1955 Institutul de Limbi Străine din Erevan, devenind un veritabil poliglot care vorbea fluent un număr de opt limbi străine, iar agenţia ITAR-Tass a subliniat că după încheierea celui de-al doilea Război Mondial, Vartanian a îndeplinit misiuni sub acoperire în Iran, Franţa, Grecia, Italia şi multe alte ţări.

Pe lângă multe alte ordine şi decoraţii primite pentru serviciile sale, Vartanian a primit în anul 1948 faimoasa Stea de Aur a Eroului Uniunii Sovietice pentru activitatea sa de ofiţer din al doilea Război Mondial şi perioada Războiului Rece. A decedat relativ recent, pe data de 10 ianuarie 2012, luând după sine în mormânt multe secrete. Imediat după deces, preşedintele armean în funcţiune, Serxh Sarkisian a trimis o scrisoare de condoleanţe soţiei, familiei şi apropiaţilor lui Vartanian, scrisoare în care elogiază profund serviciile şi eforturile întreprinse de către cel numit cu respect nelimitat “preţiosul fiu al naţiunii armene”. Vartanian s-a retras din FSB, succesorul KGB, de abia din anul 1992, dar cum dintr-un asemenea serviciu secret nu te retragi niciodată, venerabilul armean a continuat să predea tinerilor agenţi până aproape de momentul morţii sale. Identitatea sa a fost dezvăluită de abia în anul 2000.

Medalia Erou al Uniunii Sovietice – Cea mai înaltă şi preţuită decoraţie din perioada URSS-ului

Vladimir Putin, prim-ministru al Rusiei la acea dată a luat parte la funeralii şi a ţinut să-şi prezinte personal condoleanţele văduvei lui Vartanian, care a contribuit la crearea faimei celui mai important cuplu de spioni sovietici din istorie. Preşedintele rus de atunci, Dmitri Medvedev a ţinut un discurs în cadrul înmormântării în care l-a descris pe Vartanian drept un “Agent de o inteligenţă legendară, un patriot profund devotat ţării sale, care a scris istorie pentru Serviciul de Informaţii Externe al Rusiei”. Pe baza legendei sale, în anul 1981 s-a realizat o coproducţie cinematografică sovieto-franceză intitulat “Teheran-43” cu Alain Delon, o legendă vie a cinematografului mondial în rolul adevărat al unei alte legende, de data aceasta a spionajului mondial.

Cazul său ne pune încă o dată pe gânduri în privinţa atâtor necunoscuţi, care fac de fapt istoria, dar al căror nume nu le vom afla probabil niciodată.

CODUL BIBLIEI (II)

Un criptograf veteran de la strict secreta National Security Agency din SUA, Harold Gans era sigur că putea dovedi falsitatea demonstraţiei realizată de Rips pentru codul biblic. Gans a realizat propriul său program de calculator şi a refăcut căutările făcute de Rips în codul biblic, în legătură cu datele despre 32 de personalităţi care apăreau codificate în Biblie. Spre marea uimire a lui Gans, informaţiile existau: datele la care se născuseră şi muriseră acele personalităţi erau codificate în Biblie, împreună cu numele lor. Lui Gans nu i-a venit să creadă, dar tot mai era convins că nu există nici un cod în Biblie.

Astfel, el a hotărât să caute şi alte informaţii în legătură cu cele 32 de personalităţi care apăreau codificate în Biblie, în speranţa că va găsi ceva cu care să dea la iveală falsul din experimentul lui Rips, eventual chiar şarlatania matematicianului israelian. Gans a pornit de la ipoteza că, dacă există un cod adevărat, atunci el ar trebui să conţină şi informaţii exacte despre localităţile unde s-au născut cele 32 de persoane codificate. După aproximativ 400 de ore de căutări, Gans a verificat concordanţa celor 32 de nume cu localităţile lor natale. În plus, Gans a mai realizat o căutare asemănătoare pentru alte 34 de personalităţi cunoscute, pentru care a verificat concordanţa nume-loc de naştere, iar rezultatul a fost exact. Concluzia lui Gans a fost că în Biblie sunt codificate informaţii despre trecut şi viitor într-un mod care exclude, din punct de vedere matematic, orice coincidenţă, iar acest gen de informaţii nu se găsesc în nici un alt text. După spusele lui Gans, experimentele pe care le-a realizat în legătură cu codul Bibliei l-au transformat dintr-un ateu convins într-o persoană profund religioasă.

Rips şi Wiztum au prezentat articolul lor uneia dintre cele mai importante reviste americane de matematică, “Statistical Science”. Mai mulţi matematicieni care lucrau pentru acea revistă au verificat demonstraţia matematică ce susţine existenţa codului. Teoria codului Bibliei a trecut cu succes şi toate aceste teste, fiind astfel acceptată de “Statistical Science”.

În continuare vă prezentăm unele exemple de personalităţi marcante ce apar codificate în Biblie, precum şi menţiunile despre acestea pe care le oferă codul. Homer apare codificat ca fiind “poet grec”; Shakespeare apare codificat ca “reprezentant de scenă”, alături fiind codificate şi unele opere a lui: “Hamlet” şi “Macbeth”. Şi Beethoven şi Bach apar codificaţi în Biblie, pentru fiecare apărând menţiunea “compozitor german”. Mozart apare şi el în cod, alături de cuvintele “compozitor” şi “muzică”, iar Rembrant este codificat “pictor olandez”.

Fiecare progres al tehnologiei moderne a fost înregistrat în codul biblic. Fraţii Wright apar codificaţi alături de cuvântul “avion”, Edison este codificat cu “electricitate” şi “bec electric”, iar Marconi este codificat cu “radio”. Newton apare codificat cu “gravitaţie”. După cum am menţionat anterior, Newton intuia existenţa unui cod ascuns în Biblie, pe care însă nu l-a aflat; codul însă, “ştia” de Newton, deoarece, în codul biblic, alături de expresia “codul Bibliei” apare şi numele de Newton.

Einstein apare codificat în Biblie doar o singură dată. Enunţul “s-a prezis o persoană cu mintea ageră” apare în acelaşi loc. Cuvântul “ştiinţă”, peste care se suprapune expresia “o nouă şi excelentă înţelegere” intersectează numele savantului. Şi chiar deasupra lui “Einstein”, textul ascuns menţionează “el a răsturnat realitatea prezentă”. Teoria relativităţii, principala descoperire a lui Einstein, este de asemenea codificată. Este posibil ca şi teoria “câmpului unificat” să fie codificată în Biblie. Împreună cu numele lui Einstein, în matricea în care figurează unica lui menţiune, împreună cu teoria relativităţii, codul oferă şi indiciul “adăugaţi o a cincea parte”, lucru pe care l-a urmărit şi Einstein în studiile sale despre “a cincea forţă”.

În iulie 1994, lumea a asistat la cea mai mare explozie observată în sistemul nostru solar. O cometă a supus planeta Jupiter unui bombardament echivalent cu forţa a peste un miliard de megatone, generând globuri incandescente de mărimea Pământului. Coliziunea cometei cu Jupiter este codificată de două ori în Biblie, o dată în Geneza şi o dată în Isaia. Cometa “Shoemaker – Levy”, apare de ambele dăţi cu numele complet – numele astronomilor care au descoperit-o în 1993, iar impactul cu Jupiter este codificat aproape ca o reprezentare grafică. În codul Bibliei, numele cometei şi numele planetei Jupiter se intersectează de două ori, iar data impactului era menţionată anticipat: 16 iulie. Astfel, evenimentul pe care astronomii fuseseră în măsură să-l prevadă doar cu câteva luni înainte de a se produce, a fost prezis în codul Bibliei cu 3000 de ani înainte de a avea loc.

Despre ocuparea Tibetului de către chinezi, în codul biblic apare “Şi i-a pus sub pază în temniţă”, expresie care intersectează cuvântul “Tibet”.

Marea criză economică prin care a trecut SUA, în 1926, este codificată împreună cu prăbuşirea pieţei bursiere. “Colaps economic” şi “criză” apar laolaltă în Biblie, alături de cuvântul “acţiuni”. Anul în care s-a declanşat criza, 1929 – adică 5690 în calendarul ebraic – este codat în acelaşi pasaj. Un alt eveniment bulversant petrecut pe scena politică a Statelor Unite, căderea lui Richard Nixon în urma afacerii Watergate, este de asemenea codificat în Biblie. “Watergate” apare împreună cu “Nixon” şi cu anul în care acesta a fost silit să demisioneze – 1974. În pasajul în care a fost codat “Watergate”, textul codat al Bibliei formează o întrebare: “Cine este el? Preşedinte, dar a fost alungat.”

De asemenea, cu şase luni înaintea alegerilor pentru preşedenţia SUA din 1992, codul a dezvăluit alegerea lui Clinton. Alături de “Clinton” apărea viitorul titlu: “preşedinte”.

Aselenizarea primei nave pământene pe Lună este codificată şi ea în Biblie. “Om pe lună” apare în cod împreună cu “navă spaţială” şi “Apollo 11”. Până şi data la care Neil Amstrong a făcut primul pas pe Lună – 20 iulie 1969 – se regăseşte în Biblie. Cuvintele lui Amstrong: “Un pas mic pentru om, un salt uriaş pentru omenire” îşi găsesc şi ele ecoul în codul biblic: în pasajul unde apare data aselenizării, “Luna” este intersectată de expresia “Realizat de omenire, realizat de om”.

Cu acest gen de exemple am mai putea continua, însă cele oferite până acum sunt suficiente pentru a demonstra realitatea codului. Ar mai fi totuşi interesant să aflaţi rezultatele unor căutări în codul Bibliei ce au avut drept scop aflarea mai multor informaţii despre România. Astfel au fost găsite informaţii impresionante despre ţara noastră, chiar dacă nu s-a folosit un program foarte performant de căutare în codul biblic. Textele biblice pe care noi le-am avut la dispoziţie pentru căutare au fost următoarele:

– textul original în ebraică a Genezei, aşa cum apare el în cea mai cunoscută ediţie a Bibliei – “Biblia de la Ierusalim”;

– o traducere în greceşte a Noului Testament, recunoscută ca fiind foarte valoroasă;

– cea mai veche şi mai importantă traducere în engleză a textului Noului Testament, ce aparţine versiunii cunoscute sub numele “King James Version”, publicată în 1611.

Chiar dacă cele mai numeroase şi autentice informaţii pot fi găsite apelând în special la textul original al Bibliei, cel în ebraică, datorită încărcăturii spirituale excepţionale pe care o are textul biblic, anumite date se pot afla chiar în cazul în care apelăm la unele traduceri inspirate ale Bibliei.

Cu toate că în cele trei surse conţinute în programul de căutare în codul biblic (menţionate mai sus) nu am avut la dispoziţie traducerea integrală a Bibliei, chiar şi o bază de date limitată a fost de natură să ofere unele informaţii profunde. Pentru traducerea în română a pasajelor din Biblie a fost folosit textul Bibliei în limba română.

În textul ebraic original al Genezei, numele României apare codificat de 17 ori. Cele mai relevante informaţii le-am considerat a fi prezente în următoarele trei exemple:

– în secvenţa de mai jos, alături de “România” (ortografierea ebraică a numelui ţării noastre este încadrată în text) apar următoarele citate: “Iată Eu (Dumnezeu) sunt cu tine şi te voi păzi pe orice cale vei merge…” şi “nu te voi lăsa până nu voi împlini toate câte ţi-am spus”. (Geneza, cap. 28, versetul 15).

– într-o altă secvenţă din originalul Genezei în care apare codificat numele “România”, textul care intersectează numele ţării este următorul: “Şi cutremurându-se Iacov a zis: ,,Cât de misterios este locul acesta! Aceasta nu e alta fără numai casa lui Dumnezeu, aceasta e poarta cerului!” (Geneza, cap. 28, versetul 17).

– în cea de-a treia situaţie, numele codificat “România” este intersectat de citatul următor: “Şi a luat Domnul Dumnezeu pe omul pe care-l făcuse, şi l-a pus în grădina cea din Eden, ca s-o lucreze şi s-o păzească.” (Geneza, cap. 2, versetul 15).

În textul Noului Testament tradus în greceşte, numele “România” apare de 2 ori. Informaţii mai importante au fost găsite în secvenţa pe care o prezentăm mai jos: numele “României” este codificat cu următorul pasaj: “Zis-a lui Stăpânul: ,,Bine slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria Domnului tău.” (Matei, cap. 25, versetul 21).

În cazul Noului Testament tradus în engleză, numele “România” apare de două ori. Vă prezentăm o secvenţă concludentă şi pentru această căutare în codul Bibliei: în secvenţa de text care va urma se observă cu uşurinţă cum expresia “His own house Jesus, care se traduce prin “însăşi casa lui Iisus”, intersectează numele României. Toate aceste informaţii din codul biblic vin să confirme profeţiile despre ţara noastră, şi anume că România a fost aleasă de Dumnezeu să fie centrul spiritual al planetei în epoca ce va urma.

Majoritatea oamenilor consideră că Biblia este o simplă carte şi doar pentru o mică parte dintre aceştia, Biblia este o lucrare divin inspirată. Având în vedere informaţiile despre codul biblic, putem spune că a început un nou mod de explorare a Bibliei. Toţi cei care au avut posibilitatea să se convingă de existenţa codului Bibliei consideră acum că, ceea ce numim noi Biblie – cartea propriu-zisă – este doar primul său stadiu (nivel). Biblia s-a dovedit a fi şi un program de calculator, nu doar o carte pe care Rips a introdus-o într-un computer, ci un program pe care autorul său l-a conceput ca interactiv şi mereu adaptabil. Codul Bibliei se prezintă ca o serie de revelaţii temporizate, fiecare dintre ele fiind programată pentru a corespunde nivelului epocii sale. Eliyahu Rips spunea referitor la cod: “Cantitatea de informaţii din codul biblic este incalculabilă şi probabil infinită. Iar acesta nu este decât începutul, primul nivel şi cel mai simplu al codului biblic. Codul este mai puţin asemenea unui joc de cuvinte încrucişate, cât mai degrabă, asemeni unei holograme. Noi observăm doar matrice, adică tablouri bidimensionale, când probabil ar trebui să privim în cel puţin trei dimensiuni, dar nu ştim cum.”

CODUL BIBLIEI (I)

,,Iar tu Daniele, ţine ascunse cuvintele şi pecetluieşte cartea până la sfârşitul lumii.” (Daniel, 12:4.)

Cercetările unor oameni de ştiinţă au confirmat, în ultimii ani, o ipoteză (de altfel mai veche, dar nedemonstrată) care susţinea că în Biblie există inclus, alături de informaţiile spirituale evidente, şi un anume cod secret care poate dezvălui evenimente care au avut loc cu mii de ani după ce a fost scrisă Biblia.

Codul biblic a fost descoperit în versiunea originală a Bibliei, în limba ebraică, în Vechiul Testament. Cel care a descoperit codul biblic este Dr. Eliyahu Rips, care este la ora actuală unul din cei mai mari experţi din lume în teoria grupurilor, un domeniu al matematicii care stă la baza fizicii cuantice.

Eliyahu Rips este un om modest. El are, mai mereu, tendinţa de a acorda altora meritul pentru propriile sale realizări, astfel încât la prima vedere nimeni nu ar bănui că de fapt el este un matematician de renume mondial. Majoritatea ziariştilor care l-au văzut au fost tentaţi să susţină că descoperirile sale nu au nimic de luat în seamă. Descoperirea lui Rips a fost însă confirmată de matematicieni de renume de la Harvard, Yale şi Universitatea Ebraică.

Acest cod a fost verificat, de asemenea, şi de un specialist în cifruri şi coduri de la Ministerul Apărării al SUA şi a mai trecut cu succes trei expertize efectuate de specialişti la NASA…

Teoria legată de codul biblic a devenit mai cunoscută în mass-media şi a fost luată mai în serios abia după un tragic eveniment prezis cu ajutorul codului şi care, datorită faptului că nu a fost luat în seamă de persoana direct vizată, s-a adeverit mai apoi, din păcate. Iată derularea evenimentelor: la 1 septembrie 1994, ziaristul american Michael Drosnin a plecat la Ierusalim pentru a-i înmâna lui Ytzhak Rabin următoarea scrisoare:

“Un matematician israelian a descoperit în Biblie un cod secret care pare să dezvăluie amănunte ale unor evenimente care au avut şi au loc la sute şi mii de ani după ce a fost scrisă Biblia. Motivul pentru care vă aduc la cunoştinţă acest fapt este acela că singura dată când numele dumneavoastră complet, Ytzhak Rabin, apare în Biblie, el este intersectat de de expresia “criminal va asasina”. Faptul n-ar trebui tratat cu indiferenţă, deoarece atât asasinarea lui Anwar el-Sadat, cât şi atentatele cărora le-au căzut victime John şi Robert Kennedy sunt, de asemenea, codificate în Biblie. Cred că sunteţi într-un real pericol, dar acest pericol poate fi evitat.”

La 4 noiembrie 1995 a venit cumplita adeverire: un glonţ în spate, tras lui Ytzak Rabin, de către un om care se credea investit cu o misiune divină. Aceasta era o crimă codificată în Biblie acum 2000 de ani.

Acelaşi ziarist – Michael Drosnin – a mai urmărit să-l avertizeze pe şeful Cartierului Generakl al Serviciului de Contrainformaţii al Israelului despre războiul din Golf şi de intenţia Irakului de a lansa rachete asupra Tel-Avivului. Rips îi arătase ziaristului o secvenţă din codul biblic unde cuvintele “Hussein”, “Scud” şi “rachetă rusească” apăreau codificate împreună.

De asemenea “Hussein a ales o zi” era o expresie ce apărea în acea secvenţă. Aprofundând căutările în acest sens, Rips a găsit în cod “foc în 3 Şevat” – dată din calendarul ebraic ce corespundea zilei de 18 ianuarie 1991. Aceasta a fost şi ziua în care Irak-ul a lansat prima rachetă Scud împotriva Israelului, confirmând datele oferite de cod. La întrebarea lui Drosnin: “Cine poate şti cu 3000 de ani înainte că va fi un război în Golf, ca să nu mai vorbim de lansarea unei rachete împotriva Israelului pe 18 ianuarie?”, Rips a răspuns foarte tranşant: “Dumnezeu!”.

După aceste evenimente prezise de cod şi mai apoi adeverite, Michael Drosnin declara următoarele: “În mod cât se poate de limpede, codul nu este la fel ca profeţiile lui Nostradamus, nu este ceva de genul ,,o stea se va arăta pe cer de la Răsărit şi un mare rege va cădea”, cuvinte ce pot fi interpretate ulterior, astfel încât să corespundă oricărui eveniment care se petrece în realitate. Nu, aici este vorba de detalii la fel de precise ca acelea din ştirile transmise de CNN, toate acestea fiind descoperite înainte ca evenimentul să se producă.”

Teoria lui Rips despre codul biblic consideră Biblia ca o gigantică grilă de cuvinte încrucişate. Pentru a găsi codul, Rips a eliminat toate spaţiile dintre cuvinte şi a transformat întreaga Biblie originală într-un şir continuu de litere, cuprinzând 304.805 caractere. Informaţiile sunt obţinute prin selectarea a fiecărei a N-a literă, unde N are o valoare precisă şi corespunzătoare aleasă – de exemplu: 4,5,12,18,etc. Un exemplu foarte simplu ar fi următorul: avem propoziţia “Cum să obţii date.”, pe care o compactăm şi ea devine “cumsăobţiidate” din care vom selecta, începând cu prima, fiecare a cincea literă: “cumsăobţiidate” şi rezultă astfel cuvântul “cod”.

Cu ajutorul unui calculator, sunt căutate în această matrice formată de textul biblic adus în forma descrisă mai sus, cuvinte şi fraze ascunse de codurile de intervale. Se începe de la prima literă a Bibliei şi se caută pentru fiecare secvenţă de intervale posibilă cuvintele pe care noi le solicităm, care sunt descifrate cu intervale de una, două, trei litere, ş.a.m.d. până la câteva mii. Apoi se repetă aceeaşi operaţiune de căutare începând de la cea de-a doua literă şi continuând astfel până la ultima literă a Bibliei. După ce găseşte cuvântul-cheie, calculatorul începe să caute informaţii asociate aflate cât mai aproape de acesta. Astfel, de exemplu, unde a fost găsit numele de Rabin, se aflau alături şi alte date: Amir (care s-a dovedit ulterior a fi chiar numele asasinului), Tel Aviv, anul ebraic 5756 care începea în septembrie 1995, toate aceste informaţii reale fiind codificate în acelaşi pasaj.

Primul indiciu modern al codificării Bibliei a fost găsit cu peste cincizeci de ani în urmă, de către H.M.D. Weissmandel, un rabin din Praga. Acesta observase că, dacă sărea cincizeci de litere şi apoi alte cincizeci şi apoi alte cincizeci, găsea cuvântul “Tora”, înscris la începutul “Genezei”. De asemenea, observase că aceeaşi secvenţă de intervale ortografia din nou cuvântul “Tora” în “Ieşirea”, “Numerii” şi “Deuteronom”. Weissmandel nu a dat niciodată această descoperire publicităţii. Discipolii săi au publicat însă, ulterior, o carte cu tiraj limitat “Torat Hemed”, în 1958, în care se făcea pe scurt referire la cercetările rabinului Weissmandel în legătură cu codul, pe care acesta le efectuase în perioada premergătoare celui de-al doilea război mondial. Unul dintre aceşti discipoli, rabinul Azriel Tauber, a relatat că în acei ani, dinaintea apariţiei calculatoarelor, Weissmandel transcrisese întregul text al Torei pe fişe cuprinzând câte 100 de litere, dispuse pe 10 rânduri de câte 10 litere, şi apoi căutase cuvintele ortografiate cu litere aflate la intervale echidistante.

Primul savant modern, omul care a înţeles mecanica sistemului nostru solar şi a descoperit forţa gravitaţiei, Sir Issac Newton, era şi el încredinţat de faptul că în Biblie există un cod secret care dezvăluie viitorul. Newton a învăţat ebraica şi a urmărit aproape jumătate din viaţă să descopere acest cod. Isaac Newton considera acest cod mult mai important decât legea atracţiei universale.

J.M.Keynes, biograful lui Newton, susţine că acest cod biblic a fost o obsesie pentru marele savant. Când Keynes a văzut documentele lui Newton a avut un şoc: cea mai mare parte a lucrărilor lui Newton nu se refereau, aşa cum se aştepta el, la matematică sau la astronomie, ci la teologie esoterică. Acele scrieri dezvăluiau faptul că marele fizician era încredinţat că în Biblie era ascunsă o profeţie a istoriei omenirii. Newton avea certitudinea că Biblia, de fapt chiar întregul univers, era o criptogramă alcătuită de Dumnezeu, pe care el voia să o descifreze.

Newton nu a reuşit însă să descopere acest cod. Munca sa nu a dat niciun rezultat, oricare au fost formulele matematice aplicate. Descoperirea care i-a scăpat lui Newton a fost făcută de Eliyahu Rips, pentru că matematicianul israelian dispunea de un instrument esenţial pe care Newton nu-l avea: un calculator. Se pare că textul ascuns al Bibliei a fost codificat cu un fel de “zăvor” temporizat, care nu a putut fi deschis până la descoperirea calculatorului.

Cu tot scepticismul unor matematicieni, nimeni nu a putut găsi vreo eroare în demonstraţia matematică. Nimeni nu a putut să infirme cu argumente solide faptul uluitor că Biblia era codificată şi că dezvăluia evenimente care ulterior s-au petrecut după descrierea ei.

Unii oameni de ştiinţă, mai convenţionalişti, nu au acceptat codul. Un astfel de exemplu a fost cel al lui Avraham Hasofer, care a atacat codul biblic înainte ca Rips să fi publicat demonstraţia matematică. Hasofer a argumentat că este posibil ca anumite tipuri de configuraţii să existe în orice ansambluri mari de date.

La atacul lui Hasofer, Rips a replicat că este posibil ca, de exemplu, să găseşti într-un ansamblu de date suficient de mare numele de Saddam Hussein. Dar este aproape imposibil să găseşti termenii “Scud”, “rachetă rusească”, precum şi data declanşării războiului, în acelaşi loc, dezvăluite într-un mod anticipat.

Nimeni nu poate înţelege încă modul în care a fost creat codul. Toţi oamenii de ştiinţă care au constatat realitatea codului biblic sunt de acord cu faptul că nici cele mai rapide calculatoare de care dispunem în ziua de astăzi şi nici toate computerele de pe pământ lucrând împreună, n-ar fi putut să codifice Biblia, aşa cum a fost ea codificată acum trei mii de ani. Rips declara că: “Este vorba de o minte care depăşeşte cu mult orice imaginaţie a noastră. Informaţia inclusă în cod este probabil infinită.”

Nimeni nu ştie dacă, nu cumva, fiecare dintre noi, cu tot trecutul şi viitorul său, figurează în vreun cod de nivel superior şi încă necunoscut al Bibliei şi dacă aceasta nu este într-adevăr o “Carte a Vieţii”. Toţi marii conducători ai lumii din timpul celui de-al doilea război mondial – Roosvelt, Churchill, Stalin, Hitler – sunt menţionaţi în cod. America, ”revoluţie” şi anul 1776 apar la un loc. Napoleon este codificat alături de Franţa, dar şi de Waterloo şi Elba.

“Când am folosit un calculator, am dat lovitura”, relatează Rips. El a povestit că a găsit mult mai multe cuvinte codificate decât prevedea domeniul statisticii în virtutea “legilor hazardului”, iar atunci a fost cel mai fericit moment din viaţa sa.

Rips a elaborat un model matematic complex care, atunci când a fost implementat pe un program de calculator, a confirmat faptul că Vechiul Testament este, într-adevăr, codificat. Rips s-a împotmolit însă în drumul spre “victoria finală”, care trebuia să fie o metodă simplă şi elegantă de a dovedi realitatea codificării Bibliei. Pentru a reuşi, a fost ajutat de fizicianul israelian Doron Witzum, care a completat modelul matematic.

În rezumatul de pe pagina de deschidere a referatului asupra experimentului lor iniţial, intitulat “Secvenţe de litere echidistante în Geneză” se menţiona: “Analiza indică faptul că în textul ,,Genezei” sunt intercalate informaţii ascunse sub forma unor secvenţe de litere echidistante. Rezultatul este semnificativ în proporţie de 99,998%”. Rips şi colegii lui căutaseră numele a 32 de mari învăţaţi, înţelepţi, din epoca biblică până în vremurile moderne, pentru a determina dacă numele şi datele calendaristice ale naşterii şi morţii lor erau codificate în prima carte a Bibliei. Pe de altă parte, căutaseră aceleaşi nume şi date şi în traducerea ebraică a romanului “Război şi pace”, al lui Tolstoi, precum şi în alte două texte originale ebraice. În Biblie, numele şi datele erau codate laolaltă, pe când în “Război şi pace” şi în celelalte două cărţi, nu.

Probabilitatea ca informaţiile codificate să apară datorită unor coincidenţe accidentale s-a dovedit, în cele din urmă, a fi de 1 la 10 milioane. În cadrul experimentului său final, Rips a luat cele 32 de nume şi 64 de date şi le-a amestecat în 10 milioane de combinaţii diferite, astfel încât 9 999 999 dintre ele să nu corespundă şi doar o singură combinaţie să fie corectă. Apoi a efectuat o verificare pe calculator, pentru a vedea care dintre cele 1o milioane de combinaţii dădea cel mai bun rezutat şi a constatat că numai în Biblie numele şi datele corecte apăreau împreună. “Nici una dintre combinaţiile aleatorii nu era corectă. Rezultatele erau zero contra 9 999 999 sau, altfel spus, 1 la 10 milioane.”

Astfel de experimente, cum este cel descris anterior, au mai fost realizate folosind şi alte opere literare cum ar fi “Crimă şi pedeapsă”, de Dostoievski, un text ce cuprinde 304.805 litere, fiind deci comparabil cu şirul de litere din Biblie. Aici, numele Ytzak Rabin nu apărea deloc, în nicio secvenţă de intervale. Alte nume codificate în Biblie, cum ar fi Shakespeare sau Kennedy, apăreau şi aici. Cu toate acestea, în timp ce în Biblie cuvintele ce apăreau după numele lui Kennedy erau “va muri”, iar oraşul Dallas era codificat în acelaşi pasaj, în “Crimă şi pedeapsă” nu apărea nici un fel de asociaţie logică. La fel, “Shakespeare” apărea o singură dată în romanul lui Dostoievski, dar nicidecum asociat cu numele unor opere ale sale, cum apare acesta în Biblie.

“Distincţia dintre prezent, trecut şi viitor este doar o iluzie, oricăt ar fi de persistentă”. Albert Einstein, 1955 codificări şi alte scrieri l-au ajutat pe Rips să-şi susţină teoria şi să concluzioneze: “Fireşte că dacă s-ar căuta suficiente exemple într-o carte, s-ar găsi până la urmă unele cuvinte asociate logic sau apărând la un loc. Dar numai în Biblie apar informaţii asociate în mod constant şi coerent. Nimeni nu a descoperit nimic asemănător în nici o altă carte, în nici o traducere şi în nici un alt text ebraic original, cu excepţia Bibliei.”

Bancurile săptămânii

* Un ţigan se prezintă la stomatolog. După ce se uită în gura lui, medicul zice:
– Domnule, nu înţeleg de ce ai venit la mine. Ai toţi dinţii îmbrăcaţi în aur…
– Să-ţi trăiască familia, domn’ doctor, am venit să-mi pui o alarmă!
.
* Două blonde în parc…
– Până la urmă, s-a dovedit că bebeluşul pe care îl creşteam de două săptămâni nu era al meu. Cică a fost nu ştiu ce încurcătură la spital. Sinceră să fiu, m-am gândit şi eu la treaba asta… Mai ales că eu mă dusesem acolo ca să-mi scoată ghipsul.
.
* Ce spune un elefant când vede un bărbat în pielea goală?
Cum poate o fiinţă cu o trompă atât de mică să îşi ducă mâncarea la gură?!
.
* Soţia: – O să cumperi cauciucurile alea scumpe când tu ai o rablă de maşină?
Soţul: – Nu face un caz din asta. Ce, eu mă plâng când tu îţi cumperi un sutien nou?
.
* – Domnule judecător, spune soţia la divorţ, eu şi soţul meu nu am mai avut relaţii intime de foarte mult timp.
– Este adevărat? De ce?
– Este adevărat, domnule judecător, pentru că nu mai pot, recunoaşte soţul umilit.
– Auzi la el, spune soţia, jumătate din oraş poate, şi el nu mai poate!
.
* Costică îl întreabă pe Mitică:
– Mitică, de ce porţi verigheta pe mâna cealaltă?
– Pentru că m-am însurat cu femeia greşită…
.
* Ce scrie pe piatra de mormânt a unui preot?
– “Studii încheiate, plecat la examen!”
.
* Dacă toţi copiii ar ajunge ce doresc părinţii lor, lumea ar fi plină de genii care nu muncesc.
.
* Un tânăr stă de vorbă cu un domn mai în vârstă.
– Când mă însor, primul lucru pe care-l voi face va fi să o trimit pe soacră-mea doi ani în vacanţă!
– N-ai vrea să te însori cu fiica mea?
.
* – Părinte, în timpul postului am voie la femei?
– Da, fiul meu, numai să nu fie grase.
.
* Un bâlbâit sună la poliţie:
– Aaaallloo… ppolliţia?
– Da domn’le, ce s-a întâmplat?
– Aaam uun ccadavvru llângă mine!
– Vă rog să-mi spuneţi adresa unde vă aflaţi!
– Ssunt pe sstrada Cococ…
– Pe Kogălniceanu?
– Nnnuu.
– Dom’le, când ştii să-mi spui strada pe care eşti, atunci să mă suni!
Stă omul vreo 2 minute şi se hotărăşte să sune iar:
– Aaallo, ppoliţia?
– Da, dom’le. Ce s-a întâmplat?
– Dddoamnă, aam uun ccaddavru lângă mine.
– Şi ai aflat pe ce stradă te afli?
– Pe Coco…
– Pe Kogălniceanu?
– Nnnnuuu.
– Dom’le, dar ţi-am mai spus să mă suni când ştii să-mi spui pe ce stradă te afli.
Se enervează bâlbâitul şi după vreo 5 minute îşi ia inima în dinţi şi sună din nou:
– Aaallo, ppolliţia?
– Tot tu eşti dom’le?
– Ddar vv-am mai spus ccă aam uuun ccadavrru llângă mine!
– Am înţeles asta, dar tot nu mi-ai spus dacă eşti sau nu “pe Kogălniceanu”.
– Nnnu, ddaar ll-am aadus acolo.
.
* Antrenorul Olandei îşi anunţă jucătorii că au meci contra României. Nimeni n-are chef, dar la un moment dat portarul Van der Saar zice:
– Băieţi, uite ce zic eu, joc singur contra României, iar voi mergeţi într-un club, ok?
Toţi sunt de acord. La un moment dat deschid televizorul şi ce văd?: 1-0 pentru Olanda, gol Van der Saar, în minutul 5! Toţi veseli, închid televizorul şi se pun pe băute…
La capătul celor 90 de minute deschid din nou televizorul şi… România-Olanda: 1-1, gol Mutu, în minutul 90. Dau fuga toţi la stadion să îl felicite pe Van der Saar. Îl găsesc în vestiar, disperat, cu capul în mâini…
– Ce s-a întâmplat, măi Van der Saar?
– Băieţi, îmi pare sincer rău, dar am fost eliminat în minutul 6!

PAŞTELE ORTODOX

MINUNEA DE LA SFÂNTUL MORMÂNT

1. O flacără coboară din ceruri

* Una dintre puţinele minuni care au loc în fiecare an, în zilele noastre, este aceea a apariţiei Sfintei Lumini la Sfântul mormânt în noaptea de Înviere, adică a acelei lumini neaprinse de mâna omenească.

* Asupra acestui fapt există numeroase mărturii, sute şi sute de credincioşi fiind prezenţi în momentul când, în noaptea Învierii lui Hristos, luminează pe pământ pentru câteva minute un foc nematerial, o lumină care poate fi ţinută în mână fără a te arde.

2. Minunea are loc de Paştele Ortodox

* Minunea se întâmplă în fiecare an, de Paştele Ortodox, care este sărbătorit la o dată diferită de cel catolic şi protestant, din cauza folosirii calendarului iulian, utilizat în Occident.

* Sfânta Lumină se aprinde în Ierusalim, pe Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos, în Sâmbăta Mare, ziua, între orele 12.30-14.30, în timpul Vecerniei Mari.

3. Un miracol mai puţin cunoscut

* Miracolul ceresc al Focului Sacru este puţin cunoscut şi popularizat, deoarece Patriarhia Ortodoxă din Ierusalim nu a îngăduit nimănui să vulgarizeze acest moment sublim.

* Nici chiar populaţia de astăzi a Ierusalimului nu este la curent cu miracolul divin al venirii Sfintei Lumini, căreia nu i se dă importanţa cuvenită. Sunt israelieni care nu ştiu exact ce se întâmplă în Biserica Sfântului Mormânt în Sâmbăta Mare.

4. Mărturii româneşti

* Românii au avut ocazia să afle despre ceremonia Focului Sacru din cartea părintelui Iosif TRIFA, “Pe urmele Mântuitorului”, după un pelerinaj românesc la Locurile Sfinte, din anul 1925.

* Ulterior au mai asistat la acest miracol şi alţi preoţi români, care au adus mărturie despre Focul Sacru în faţa creştinilor ortodocşi. Unul dintre aceştia este prof. Ion LAZĂR, care a scris apoi cartea “Lumină din lumină”.

* O altă mărturie este cea a părintelui CLEOPA (în “Pelerinul român”), care a fost la locurile sfinte în anul 1974, cât şi cea a Prof. Constantin GALERIU (,,Duhovnici români în dialog cu tinerii”) din anul 1993.

5. Cum se manifestă?

* Lumina Sfântă se manifestă diferit de la un an la altul: ca o stea strălucitoare, ca roua, ploaia sau zăpada strălucitoare sau nori, ca înger sau porumbel, ca flăcări de foc care nu mistuie, ca sclipiri de lumină sau ca fulgere, ca o lovitură de trăsnet, ca o lumină albastră care creşte în intensitate şi devine albă.

* Timp de aproximativ trei minute, flacăra lumânărilor aprinse din Focul ceresc nu arde, iar credincioşii îşi ating faţa, gura, mâinile, hainele, spre binecuvântare şi tămăduire.

6. Mormântul păzit

* Sfântul Mormânt este controlat încă din noaptea Vinerii Mari, după prohod, de către câţiva poliţişti civili necreştini – un arab, un turc şi o persoană din partea statului Israel. Ei verifică ca toate obiectele din interior să nu aibă vreo sursă de foc, verifică lespedea Sfântului Mormânt şi controlează corporal pe arhiereul grec care presară vata pe mormântul Domnului.

* Apoi se sting toate luminile şi se pecetluieşte uşa Sfântului Mormânt cu două mari peceţi, benzi de pânză albă cu ceară şi sigilii la capete, în formă de X. Gardienii rămân de pază la uşa Mormântului, până când se aprinde Sfânta Lumină.

7. Patriarhul percheziţionat

* Sâmbătă, în jurul orei 12, patriarhul se dezbracă şi rămâne numai în stihar alb, cu epitrahil, mânecuţe şi brâu. Mai întâi este controlat peste tot de poliţiştii necreştini, în prezenţa reprezentanţilor oficiali armeni, catolici şi copţi, să nu aibă vreo sursă de foc.

* Apoi patriarhul desigilează uşa Sfântului Mormânt, prin ruperea peceţilor şi intră în prima încăpere, numită “Capela Îngerului”, însoţit, după tradiţie, de un arab musulman.

7.1. Mărturia Patriarhului

* Iată ce spune Patriarhul Ierusalimului Dioduros despre aceasta:

* “Intru în Mormânt şi îngenunchez cu frică sfântă în faţa locului unde a zăcut trupul lui Hristos după moarte şi de unde a înviat. Îngenunchind în faţa acestui loc unde El a înviat din morţi suntem aduşi în imediata apropiere a Învierii sale slăvite.

* Catolicii şi protestanţii numesc aceasta Biserica Sf. Mormânt. Noi o numim Biserica Învierii.

* Învierea este pentru creştinii ortodocşi centrul credinţei. Prin Învierea Lui, Hristos a câştigat victoria finală asupra morţii, nu doar asupra morţii sale, ci şi asupra morţii celor ce sunt aproape de EL.”

7.2. Lumina ,,Nedefinită”

* “Îmi găsesc drumul prin întuneric în camera interioară, unde cad în genunchi. Aici spun anumite rugăciuni care ne-au fost transmise de-a lungul secolelor şi după aceea aştept. Câteodată aştept câteva minute, dar în mod obişnuit minunea se întâmplă imediat după ce am spus rugăciunile.

* Din mijlocul pietrei pe care a fost culcat Iisus se revarsă o lumină nedefinită, în mod normal cu o tentă albăstruie, dar culoarea se poate schimba şi lua multe nuanţe. Nu poate fi descrisă cu cuvinte omeneşti.

7.3. “Lumina răsare din piatră”

* ,,Lumina răsare din piatră ca şi ceaţa care se ridică deasupra unui lac, piatra pare a fi acoperită de un nor, dar este lumină. Lumina se comportă diferit în fiecare an. Uneori acoperă doar piatra, alteori luminează tot Mormântul, aşa încât oamenii de afară văd Mormântul plin de lumină. Lumina nu arde! Niciodată nu mi-am ars barba în toţi cei 16 ani de când sunt Patriarh al Ierusalimului şi am primit Focul Sacru. Lumina are altă consistenţă, diferită de lumina focului care arde în candelă.

* La un moment dat Lumina se înalţă şi formează o coloană în care focul este de natură diferită, aşa că pot aprinde lumânările mele de la ea. După ce am primit flacăra, ies şi dau Focul întâi Patriarhului Bisericii Ortodoxe Armene, apoi Patriarhului Copt şi după aceea tuturor celor prezenţi în Biserică.”

8. Mărturia unei persoane aflate în biserică

* De această persoană ne vorbeşte părintele GALERIU (17 aprilie 1993): ,,Când am privit spre Biserica Golgotei, am văzut o femeie cu cele 33 de lumânări aprinse. Această femeie este din Bucureşti, se numeşte Ioana Elena Corneanu şi iată ce mărturiseşte:”

* ,,Înghesuită şi mişcată de valul lumii îmi plângea inima. Parcă mă vedeam părăsită de Dumnezeu – Doamne m-ai lepădat de la faţa ta! Patriarhul a intrat în Sfântul Mormânt. Mă rugam cu lacrimi.

* Deodată, apar fulgere de lumini şi scântei, ca mărgelele, ca globuleţele. Închid o clipă ochii, ca fulgerată, iar când îi deschid văd mănunchiul de 33 lumânări aprins. Lumea aprinde de la mine. Faţa îmi este scăldată în lacrimi.”

9. Mărturia unei persoane aflate în afara bisericii

* ,,Am stat afară la 100 m de biserică, în curtea din faţă, unde erau deja sute de oameni. Era prima dată când eram acolo şi nu ştiam când şi cum vine Sfânta Lumină, când deodată, pe la ora 12 s-a făcut brusc tăcere şi instinctiv m-am uitat spre cer (căci asta se simte în aer acolo, e ca şi cum câteva minute timpul se opreşte), atunci mi s-a părut că cerul de deasupra bisericii fierbe cum fierbe apa în clocot şi dinspre răsărit veneau nişte valuri azurii care puteau fi nişte nori, dar nu erau nori pentru că se terminau exact deasupra bisericii.

* Imediat după aceea am auzit clopotele şi strigătele de bucurie ale mulţimii şi am văzut lumânările care se aprindeau din mână în mână.”

10. Întotdeauna lumina a venit doar la ortodocşi

* Ori de câte ori non-ortodocşii au încercat să obţină Lumina Sfântă, tentativele lor au eşuat lamentabil. Se cunosc cel puţin trei astfel de încercări. Una dintre cele mai memorabile a avut loc în anul 1579, în timpul ocupaţiei otomane a Ierusalimului.

* Patriarhul ortodox a fost nevoit să meargă într-o biserică alăturată, pentru a fi cât mai aproape de altarul unde în fiecare an are loc minunea. Dintr-o dată, un fulger a lovit năprasnic mijlocul coloanei de marmură din incinta curţii interioare a Bisericii şi a crăpat-o, iar prin fisură, Focul Sfânt a trecut drept spre lumânarea Patriarhului, pe care a aprins-o.

11. În loc de concluzie

* Cine vrea să vadă o minune a zilelor noastre, cine doreşte să se întărească mai mult în credinţă, să meargă la Mormântul Domnului de Sfintele Paşti şi va vedea minune negrăită.

* Persoana care experimentează o astfel de minune pleacă de la Ierusalim complet schimbată. Pentru mulţi dintre cei care participă la ceremonie, viaţa se împarte în două mari perioade: “înainte” şi “după” miracolul Luminii Sfinte de la Ierusalim.

Necazul lui badea Gheorghe

Împuşcătura l-a speriat pe Vasile, care a dat fuga spre locul de unde se auzise: curtea vecinului său din spate, adică a lui badea Gheorghe. L-a găsit pe acesta stând pe tăietorul de lemne, cu puşca în mână şi înjurând de mama-focului. La vreo zece metri în faţa lui zăcea un cocoş sfârtecat de alice. S-a apropiat temător de vecinul nervos şi a îndrăznit să-i pună întrebarea firească:

– Da’ cei cu tine, măi Gheorghe? De ce ţi-ai împuşcat mândreţea de cocoş? Dacă voiai să-l pui în oală, nu puteai să-l tai şi tu cu cuţitul, ca tot omul?

– …tui mama lui de cocoş păcătos! Nu am mai avut răbdare să-l alerg şi nici să-l mai văd ce face. Mie nu-mi trebuie în curte o astfel de ciudăţenie.

– Dar ce-i cu el? Era bolnav?, întrebă nedumerit Vasile.

– Mai rău, măi Vasile. Mai rău. Ţii minte că mi-am pus cloşca pe ouă şi pe când a venit sorocul nu mi-a scos nici un pui? Mă miram cum de s-a întâmplat o asemenea grozăvie. Că nu ies din toate cele 21 de ouă, se mai întâmplă, dar chiar nici unu’, n-am mai păţit. Iată că azi am văzut cine-i de vină.

– Deci cocoşul nu se dădea la găini?

– Mai rău, măi Vasile! Mai rău. Ieri am mai adus un cocoş mare şi frumos, ca să-l ajute pe primul la cocoşit. Şi ce crezi că-mi văd ochii mai adineaori? Cocoşul cel vechi se dădea mereu la cel nou, să-l încalece. Adică el nu era interesat de minunatele mele găini, ci tot de un cocoş. Apoi când am văzut mi-a sărit ţandăra şi am pus mâna pe puşcă. Mie nu-mi trebuie animale care-s pe dos!

– Ahaaa!, se dumiri Vasile şi se aşeză alături de vecinul lui. Bag-samă că ai avut un cocoş homosexual. Eu credeam că numai printre oameni e boala asta, da’ văd că s-au molipsit şi animalele.

Gheorghe îl privi îndeaproape şi-l întrebă:

– Zici că asta-i o boală? Că azi-mâine mă trezesc că nici taurul n-o să se mai dea la vaci. Apăi io îl împuşc şi pe ăla, mama lui de deviaţi sexuali! Păi zi şi tu, ce rost ar mai avea să ţin un animal care nu-şi face treaba lui?

– Asta-i drept, măi Gheorghe. Da’ vezi că lumea asta s-o mai schimbat şi mulţi oameni sunt întorşi pe dos. Sunt homosexuali cu dreptul de a se căsători între ei şi de a creşte copii.

Badea Gheorghe scuipă în sân şi-şi aruncă pălăria de pământ.

– Nu mă zăpăci, măi Vasile! Cum să să ieie laolaltă şi să facă prunci?

– Păi nu, că nu-i fac ei. Îi înfiază de la alţii.

– Şi cine-i prost să-i dea? Să-i înveţe şi pe ei să fie pe invers? Măi, vecine, eu ştiu că Dumnezeu l-a făcut pe om ca să se înmulţească şi să stăpânească pământul. Dar dacă boala asta ciudată, sau ce-o fi, se împrăştie la toţi oamenii, nu mai e cine să facă prunci şi omenirea dispare. Vezi că deja s-au molipsit şi animalele. Da’ io nu ţin un animal care nu-şi are rostu’. Aşa şi omul. Ce rost mai are pe pământ dacă nu-şi îndeplineşte menirea dată de Cel de Sus? Zi, mă’, n-am dreptate?

Vasile clătină din cap şi glăsui:

– Într-o mână ai, da’ în cealaltă nu. Omul nu-i animal ca să-l împuşti. Dacă-i homosexual îl laşi cu ai lui. N-ai ce-i face.

– Eeee, pe naiba! Încă îi şi încurajezi în loc să-i vindeci. Tu nu vezi că-i împotriva firii? Nu-i un lucru normal şi ce nu-i normal, nu-i bine, măi Vasile! Îţi zic eu că se duce omenirea de râpă. La câte păcate are…

Vasile aprobă în tăcere şi întrebă:

– Da’ ce faci cu cocoşu’ împuşcat. O fi plin de alice…

-Ia-l tu dacă îţi trebuie. Eu nu mă ating de carnea unui cocoş ciudat!

Şi cu asta, badea Gheorghe se ridică cu năduf, îşi ridică pălăria şi intră în casă bombănind.

Decalogul părintelui Savastie Baştovoi

1. Să nu uiţi că trebuie să mori

Când aveam doi ani, am căzut din sania înhămată la cal, iar tata s-a dus fără să mă observe. Tata era pădurar pe atunci şi întâmplarea a avut loc chiar la poarta cantonului din Oricova. Când calul a pornit, eu am căzut pe spate, în zăpadă, amestecându-mă cu cerul alb de iarnă. Atunci am avut pentru prima oară descoperirea singurătăţii şi a morţii. Nu am plâns şi nici nu am strigat. Ţin minte că eram îmbrăcat într-o salopetă albastră cu glugă. M-am întors tăcut acasă, la mama, mergând atât de încet, încât să-i dau răgaz tatei să mă ajungă din urmă.

2. Să nu uiţi că trebuie să iubeşti

Cel mai cumplit lucru care i se poate întâmpla unui om este să nu fie iubit. Dar cred că şi mai cumplit este să nu iubeşti. Întotdeauna mi-a fost uşor să iubesc oamenii, să mă bucur să-i văd. De aceea, nu am avut nicio piedică în a înţelege Evanghelia. Când făceam vreo bazaconie, mama îmi spunea: ,,Du-te de la mine, nu te mai iubesc”. Asta era pentru mine pedeapsa supremă, pe care eu o trăiam ca pe o izgonire din Rai. Sfântul Isaac Sirul spunea că focul iadului nu este altceva decât dragostea pierdută pe care eşti condamnat să o contempli veşnic.

3. Să nu preţuieşti în bani ceea ce Dumnezeu ţi-a dat în dar

Am înţeles asta în adolescenţă. Eu fiind elev la Liceul de Artă (,,Octav Băncilă”) din Iaşi, mama m-a dus la Petersburg să văd Ermitajul. Acolo, am stat la o familie de abhazi, o femeie divorţată cu doi copii, dar foarte descurcăreaţă. O chema Izolda şi ea mi-a cumpărat prima mea chitară. Dumnezeu să-i dea sănătate! Avea grătar şi făcea mulţi bani. Eu niciodată nu am văzut atât de mulţi bani. Vindea frigărui noaptea, până spre dimineaţă, că erau nopţi albe. Uneori ieşeam şi eu cu ei, că era interesant. Ei făceau şi vindeau frigărui, iar eu desenam într-o mapă pe care o sprijineam pe genunchi. Cât oamenii mâncau, eu aveam timp să le “fur” portetele. Un bărbat chel şi vesel s-a apropiat de mine şi a început să exclame: ,,Păi ăsta sunt eu! Sunt chiar eu! Cât să-ţi dau ca să mi-l vinzi?”. Eu zic, vi-l dau aşa, eu nu vând. Şi i-am dat acel portret. Bărbatul totuşi mi-a dat un dolar, era în 1991. Apoi s-a dus. Eu am rămas cu acel ban. L-am pus într-un caiet şi nu l-am folosit niciodată.

4. Să nu crezi răul

De câte ori am crezut un rău despre cineva, am avut doar de pierdut. M-am simţit murdar, părtaş la o lucrare de urâţire a omului. Am vorbit şi eu de rău, iar timpul mi-a demonstrat de fiecare dată că nu am dreptate. Prefer să greşesc prin a-mi păstra o părere bună despre un om rău, decât să ajung să cred o vorbă proastă despre un om bun. Orice rău este o minciună. Răul, aşa cum spunea fericitul Augustin, nu există. Răul este o mare absenţă, absenţa binelui şi a iubirii. De aceea, a crede răul este totuna cu a te cufunda în absenţă, în minciună

5. Să nu te crezi pierdut

Eu sunt o fire înclinată spre deznădejde, cunoscând toate relele care ies din această cădere sufletească. Dar într-o zi mi-a venit gândul salvator. Mi-am zis că Dumnezeu cunoştea căderile mele, şi cele trecute, şi cele viitoare şi totuşi m-a creat, iar Dumnezeu nu aduce pe nimeni pe lume spre pierzare. Dacă ne-am născut înseamnă că Dumnezeu şi-a pus toată încrederea în noi. E o mare încurajare să te gândeşti că Dumnezeu are încredere în tine. La disperare omul e capabil de orice rău, el se porneşte cu război împotriva propriei fiinţe, având parcă o plăcare demonică din a-şi călca propriile principii, practic sinucigându-se spiritual. Cred că orice duhovnic adevărat îşi începe sfătuirea de după spovedanie prin cuvintele: ,,Să nu deznădăzjduieşti”.

6. Să nu te crezi sfânt

Sfântul Siluan Athonitul zicea: ,,Două gânduri să nu le primeşti şi să nu le crezi, primul că nu te vei mântui şi al doilea că nu eşti sfânt”. Să nu te crezi mai bun ca alţii. Lucrarea pe care o faci, prin darul lui Dumnezeu, poate fi mai bună decât a vecinului, dar asta nu înseamnă că tu eşti mai bun ca el, doar lucrarea e mai bună. Darurile date de Dumnezeu nu se iau înapoi, dar oricine se mândreşte cu lucrările sale ajunge să se întunece şi să folosească darul prosteşte, după care ajunge să-şi piardă demnitatea.

7. Să nu te pui chezaş

De câte ori m-am pus chezaş pentru cineva, am încurcat oamenii şi am făcut rău. De când mă ţin minte, mă băgam să salvez pe toată lumea. Narcomani, beţivi, femei bătute de bărbat şi aşa mai departe. N-am salvat pe nimeni, numai necazuri, bani furaţi, lucruri dispărute, probleme cu vecinii. Am ajuns la concluzia că dacă vrei să ajuţi pe cineva, ajută cât te ţin curelele, dar fără să implici şi alţi oameni. Asta înseamnă să te pui chezaş pentru cineva, să garantezi că el se va îndrepta, că te reprezintă. Mare greşeală. Odată am citit din Pildele lui Solomon sfatul acesta: ,,Să nu te pui chezaş”. Noi, când citim Scriptura, înţelegem şi reţinem doar atât cât am experimentat, celelalte cuvinte nici nu le vedem.

8. Să nu te răzbuni de două ori

Răzbunarea este un păcat, dar este omenească. Scriptura spune să nu pedepseşti de două ori pentru aceeaşi greşeală, principiu care a ajuns şi în dreptul roman. Pot înţelege un gest de răzbunare, deşi e mai bine să nu te răzbuni, dar mă înstrăinez de omul care se răzbună de două ori, adică la nesfârşit, pentru o singură greşeală. Când m-am răzbunat o dată, a mers cum a mers, m-a iertat Dumnezeu, dar când m-am răzbunat a doua oară, s-a întors totul în capul meu şi am ajuns să înţeleg că m-am războit cu mine însumi.

9. Să nu învingi cu orice preţ

Oamenii care caută să fie învingători cu orice preţ, în cele din urmă, pierd totul. Prefer să fiu considerat învins uneori pentru a-mi păstra şansa să înving la urmă. Odată un episcop român mi l-a lăudat pe Adrian Năstase (se întâmpla prin 2004): ,,Vă daţi seama, omul acesta (Adrian Năstase) a avut doar note de zece, niciun nouă! E extraordinar, nu-i aşa?”. Eu i-am răspuns: ,,Eu nu am încredere în oamenii care au avut numai note de zece”. ,,De ce?”, m-a întrebat episcopul surprins. ,,Pentru că ei nu ştiu să piardă, iar omul care nu ştie să piardă te vinde pentru o victorie vremelnică”.

10. Să nu râzi de ruşinea nimănui

Când eram mic, am auzit băieţii mai mari râzând de cineva care a fost prins într-un păcat ruşinos. Apoi, de fiecare dată când mă întâlneam cu acel om sau auzeam vorbindu-se de el, îmi venea în minte, fără să vreau, păcatul pe care îl făcuse. Dar niciodată nu am spus cu buzele mele acel păcat şi m-am purtat aşa cu acel om ca şi cum nu aş şti nimic. Nici acum, când el a murit, nu pot spune ce am auzit, pentru că nu vreau să-i răscolesc ruşinea.

De Ierom. Savatie Baştovoi. Decalogul a apărut în revista moldovenească VIP Magazin (februarie 2013, nr. 104-105).

Nimic nu e întâmplător

Doi îngeri călători s-au oprit să-şi petreacă noaptea în casa unei familii înstărite. Familia a refuzat să-i lase pe îngeri să înnopteze în camera de oaspeţi. În schimb, le-a oferit o cameră la subsol.

În timp ce îşi făceau paturile, îngerul cel bătrân a văzut o gaură în perete şi a reparat-o imediat. Când îngerul cel tânăr l-a întrebat de ce, celălalt înger i-a răspuns: “Lucrurile nu sunt întotdeauna ce par a fi”.

Continuându-şi drumul, în noaptea următoare îngerii au ajuns să se odihnească în casa unui om sărac, dar foarte ospitalier. Ţăranul locuia împreună cu soţia lui.

După ce au împărţit cu ei puţina mâncare ce o aveau, i-au lăsat pe îngeri să doarmă în patul lor, unde se puteau odihni în voie. Când s-au trezit a doua zi, îngerii i-au găsit pe ţăran şi pe soţia lui plângând. Singura lor vacă, al cărei lapte era singurul lor venit, murise pe câmp.

Îngerii l-au îmbărbătat pe ţăran şi au plecat mai departe. Pe drum, cel tânăr s-a înfuriat şi l-a întrebat pe cel bătrân, cum se poate întâmpla un asemenea lucru?

“Primul om avea tot şi totuşi l-ai ajutat”, a spus el. “A doua familie avea atât de puţin, dar era în stare să împartă totul, şi tu i-ai lăsat vaca să moară”.

“Lucrurile nu sunt întotdeauna ce par a fi”, i-a răspuns îngerul cel bătrân. “Când am stat în subsol am observat că în gaura din perete era depozitat aur. De vreme ce stăpânul era obsedat de lăcomie şi era incapabil să-şi împartă bogăţia cu altcineva, am astupat zidul ca să nu o mai găsească. Noaptea trecută, când am dormit în patul familiei de ţărani, îngerul morţii a venit după soţia lui. I-am dat în schimb vaca”.

“Lucrurile nu sunt întotdeauna ce par a fi.” Uneori chiar se întâmplă când viaţa nu se desfăşoară aşa cum ar trebui. Dacă ai credinţă, ştii că orice întâmplare este întotdeauna în avantajul tău. S-ar putea să nu ştii cum anume, (poate nu afli de de anume te-a păzit Dumnezeu), dar ştii că e aşa.

Unii oameni intră în viaţa noastră şi pleacă repede… Unii devin prieteni şi stau aproape de noi… lăsându-şi minunatele amprente asupra inimii noastre, iar noi nu mai suntem aceiaşi pentru că prietenia lor ne-a transformat!!!

Ieri a trecut. Mâine este un mister. Astăzi este un dar. De aceea se cheamă prezent (engl.: present = dar)! Cred că viaţa este minunată… trăieşte şi bucură-te de fiecare moment…

DE LA PRIETENI, PENTRU PRIETENI!

Sex şi băi termale la Boghiş

Întotdeauna am fost atras de băile termale şi, din fericire, trăiesc într-o zonă unde există o ofertă bogată şi variată în acest domeniu. Băile Felix, 1 Mai, Ocna- Şugatag, Satu Mare, Tăşnad, sunt doar câteva exemple de acest gen. Dar amintirea cea mai senzuală pe care o am provine de la o staţiune mai mică, dar curată şi cochetă: Băile Boghiş.

Era o toamnă rodnică când am fost solicitat de unul din maiştri mei să-l duc cu autoturismul până în localitatea lui natală, la cules de struguri. Acolo, la Diosig, se ştia că se face un vin de calitate şi foarte tare. Gospodarii îi măsurau mereu tăria şi adăugau alcool rafinat pentru a-l aduce până la o tărie de 18-20 de grade! Cam cât o vodcă mai slabă, dar fiind dulciu nu simţeai cum ţi se urcă la cap şi te pomeneai că nu te mai poţi urni din loc. Am păţit-o şi eu la prima degustare şi de atunci mi-am măsurat consumul.

Comuna Diosig era în drumul spre Zalău şi la o distanţă de circa 150 de km de Baia Mare, dacă nu mă înşală memoria. Am ajuns cu bine, înainte de amiază, şi, după o masă copioasă stropită cu vinul cel renumit, am plecat la Boghiş, despre care auzisem numai lucruri frumoase. Nu era departe şi am fost încântat să văd că nu era nici aglomerat în perioada aceea. Mi s-a adus la cunoştinţă că bazinul cel mare era în renovare şi doar la vană puteam să beneficiez de o baie termală. Bucuros, am acceptat imediat.

Ţin minte că erau vreo patru băi, iar eu am fost îndrumat să intru pe uşa uneia dintre ele. În afară de faptul că uşa nu se putea încuia pe dinăuntru, totul era perfect. Cada mare mă îmbia să mă dezbrac iar apa excelentă şi cu jet puternic mă înfiora. Pe când mă bălăceam eu mai bine, se deschide uşa şi în încăpere intră o femeie bine făcută, acoperită doar de un halat lejer. Părea că nici nu m-a observat, fiindcă, fără să-mi arunce vreo privire, îşi eliberează dezinvolt corpul de halatul care-i alunecă la picioare şi se pregăteşte să intre în apă.

Năucit şi cu gura căscată – bănuiesc – mă uitam la făptura-i voluptoasă şi bine făcută în toată splendoarea ei. Avea părul negru şi lung, ochii la fel de negri şi pătrunzători, buzele cărnoase şi întredeschise, sânii fermi şi îmbietori, iar picioarele lungi şi cărnoase. Eu, tânăr şi neconsolat în iubire, am crezut că mi-a trimis cerul o răsplată pentru perioada lungă de absinenţă sexuală şi aşteptam să văd până unde poate merge această binefacere.

Femeia, cam la vreo 40 de ani, scoase un ţipăt scurt când dădu cu ochii de mine. Îşi acoperi cu o mână păsărica şi cu cealaltă se întinse după halat, scuzându-se:

– Vă rog să mă scuzaţi, am crezut că e liber!

M-am străduit să-mi revin un pic din şoc şi s-o liniştesc:

– Dar nu-i nici un bai! Doar uşa nu era încuiată…

Făptura minunată a reuşit să-şi ia halatul şi să-l arunce pe ea, zicând:

– Ştiţi… celelalte erau închise, deci erau ocupate…

– Vă înţeleg, doamnă, nu-i nici o problemă.

Între timp mintea mea căuta o modalitate de a întârzia despărţirea de femeia ce dădea să iasă. Cred că m-am bâlbâit când i-am sugerat:

– Dar, nu trebuie să vă ruşinaţi…, oricum nu ne cunoaştem şi poate n-o să ne mai vedem niciodată. Propun să împărţim cada… doar e destul loc pentru amândoi…

Ea mă privi să vadă dacă vorbesc serios şi apoi lăsă să-i scape un zâmbet ironic:

– Chiar aşa? Nu vă deranjează? Dar dacă ne prinde cineva împreună? Poate soţia…

– Nici o grijă, că nu-s căsătorit, mă grăbi eu s-o liniştesc pe nerăsuflate. Iar uşa se poate bloca cu un scaun…

Femeia se destinse şi izbucni în râs:

– Sunteţi sigur că asta vreţi?

– Absolut!, o asigurai eu hotărât.

Ceea ce a urmat a fost o experienţă de vis! Făptura şi-a dezgolit din nou corpul, de data asta prin mişcări lascive şi provocatoare. Apoi a intrat încet în partea opusă a căzii, dar nu îndestul de îndepărtată pentru a ne feri de atingeri pătimaşe. Ar fi trebuit să ne bucurăm de apa caldă ce curgea zgomotos prin robinetul larg, dând naştere la numeroase bule de oxigen. Dar simţurile mele erau acaparate de în totalitate de imaginea şi plăcerea ce mi-o oferea trupul minunat al femeii din faţa mea. Am trecut împreună la o încleştare a iubirii şi am făcut ca sexul să ajungă pe aripile cele mai înalte ale extazului. Era nemaipomenit şi amândoi ne mişcam din ce în ce mai vivace, ca şi cum de asta ar fi depins însăşi existenţa noastră ulterioară. Apa din cadă se răscolea sălbatică, stropind toată încăperea, icniturile noastre erau ca nişte strigăte de luptă, iar corpurile se zvârcoleau luând poziţii aproape imposibile. Eram o singură fiinţă, care a uitat de legea gravitaţiei şi oricare altă lege. Era un act sublim ce ne trimitea spre începuturi, dar care, din nefericire, avea şi un sfârşit. Un sfârşit concomitent şi la fel de zgomotos.

Când mi-am revenit la realitate, eram îmbrăţişaţi şi răsuflam din greu în timp ce apa curgea la fel de nepăsătoare. Apoi am râs copilăreşte şi am ieşit pe rând din cada plăcerilor noastre. Discret, am părăsit şi baia, fără să ne dăm vreun nume sau orice alt amănunt. Poate tocmai misterul ce l-am păstrat despre identitatea fiecăruia a făcut ca această aventură sexuală să fie una deosebită: pentru că era şi irepetabilă. Nu am mai fost niciodată la Boghiş.

Plecaţi – PLECAŢI ACUM!!!

E TIMPUL SĂ PLECAŢI…
.
(Bunget Marin)
.
E timpul să plecaţi, cât nu e prea târziu,
Pân’ n-o simţi săracul că-i jupuit de viu.
I-aţi înşelat credinţa, vânzându-vă pe-un leu,
Nu vă forţaţi norocul… ferească Dumnezeu…
.
Cu toată bunătatea din sufletu-i flămând,
El e ca voi, tot muritor de rând…
Şi el are răbdare… şi-acelaşi Dumnezeu,
Dar nu-ntreceţi măsura punându-i greu pe greu.
.
E timpul să plecaţi, v-am suportat destul.
De-atâtea vorbe goale poporul e sătul.
Aţi stat la cârma ţării de douăzeci de ani,
Ne-aţi luat pământuri, case, ne-aţi jecmănit de bani.
.
De fiecare dată venind cu gura mare
Că vreţi o altă viaţă, că vă doriţi schimbare…
Schimbare v-aţi dorit, schimbare vrem şi noi,
Schimbare nu înseamnă… tot voi în loc de voi.
.
Mai sunt în talpa ţării voinici cu-nvăţătură,
Nu gângăviţi ca voi… şi plini de incultură.
Uitaţi-vă în jur, vă place ce-aţi făcut?
.
Cu paznici pe la porţi, de cine vă e teamă?
Cine mai credeţi voi că vă mai ia în seamă?
Nu sunteţi Dumnezeu, nici zeii din Olimp,
Dar nu întindeţi coarda… plecaţi cât mai e timp
.
Ieşiţi şi voi puţin prin lumea aia bună,
Ca să simţiţi şi voi cum euro se-adună.
În lumea aia-a voastră, cea plină de rahat,
La care ne-aţi vândut şi ne-aţi îngenuncheat.
.
În care obligaţi ne ducem sărăcia
Ca voi să puneţi ghiara uşor pe România.
Ne mor copii acasă din dorul de părinţi,
Iar voi ne vindeţi ţara, ca Iuda-n , doi arginţi.
.
De-o jumătat’ de viaţă vă tot plătim simbrie,
Cealaltă jumătate ne-aţi dat-o-n datorie,
Şi-n timp ce noi plătim… voi huzuriţi ca zbirii,
Aţi dus sărmana ţară la limita pieirii.
.
E timpul să plecaţi, lăsaţi-ne pe noi…
Destinul prost să fie… dar nu făcut de voi.
Voi ştiţi să locuiţi doar în afara legii,
Să adunaţi prin furt averi şi privilegii.
.
V-am acceptat prea mult, ce ironi-a sorţii,
Pe voi, ce-aţi luat… şi revoluţia şi morţii.
Doar nu cumva vă vreţi istoriei eroi,
S-ar ruşina, sunt sigur, istoria cu voi.
.
Iar voi, clevetitorii, pe screen sau condeie,
Ce-aţi tot suflat în foc, când ei v-au dat scânteie,
Treziţi-vă, e timpul, cu toţi, această ţară
S-o scoatem din ruşine, din ură şi ocară.