Cârciumile de altădată ale Braşovului

În perioada interbelică, Braşovul era un oraş vesel. Oamenii îşi permiteau destul de des să meargă la o cârciumă sau la o terasă pentru a mânca sau bea ceva. Centrul vechi era plin de localuri de lux, dar şi de tot felul de cârciumioare, care aveau fiecare clienţi fideli. Se mânca bine şi se bea pe săturate, fără a sărăci. Nu lipseau, în cartierele mărginaşe, aşa zisele bombe, unde muncitorii îşi înecau amarul în alcool.

Patronii de localuri o duceau bine, dacă e să ne luăm după o statistică – în 1920, la Braşov, exista o crâşmă la 20 de locuitori. La cârciumă se făcea politică, se aflau “ultimele ştiri”, se încheiau afaceri sau se încingea câte o partidă de cărţi. Era un fel de club al bărbaţilor, care se relaxau la o friptură şi la un pahar de vin sau… mai multe. În presa vremii, apăreau anunţuri mari care anunţau deschiderea vreunui local sau în care patronii îşi îmbiau potenţialii clienţi cu tot felul de atracţii gastronomice.

* Coroana, local de lux

Pe strada Republicii, se afla unul din cele mai vechi localuri de lux din oraş. Restaurantul Coroana a fost inaugurat în anul 1910. Până la apariţia restaurantului ARO, în 1939, Coroana era considerată de mulţi cel mai select din oraş. Şi pentru că erau mulţumiţi de cum şi cu ce au fost serviţi, clienţii lăsau şi un bacşiş care mergea până la 10 la sută din nota de plată. În perioada comunistă, Coroana a fost rebotezat în Postăvarul, pentru că vechea denumire aducea aminte de monarhie. După 1990, şi-a reluat prima denumire. În Piaţa Sfatului, unde se află acum Restaurantul Chinezesc, era pe vremuri un loc select de întâlnire a elitei Braşovului, restaurantul Luther. Era localul pe care-l frecventau intelectualii – medici, profesori şi, în special, avocaţi. Patronul restaurantului Luther era renumitul comerciant Ioan Moşoiu, care era considerat un adevărat fiu al Braşovului, datorită donaţiilor pe care le făcea, în special pentru liceul Şaguna.

* La Aro, vinuri de la ,,mama lor”

În 1939, crème de la crème de la restaurante a devenit Aro, care făcea parte din complexul hotelier Aro, proiectat de către arhitectul Horia Creangă, nepotul îndrăgitului povestitor din Humuleşti. Restaurantul Aro a devenit un simbol al gastronomiei şi al divertismentului de înaltă clasă. Seara, cânta orchestra condusă de Jean Sibiceanu. Profesorul braşovean Dimitrie Cazacu îşi aduce aminte cât de bine se prepara peştele la Aro, dar nu uită nici azi de ghiveciurile, musacalele sau tocăniţele de aici. Inspiraţia culinară venea de la celebrul Capşa din Bucureşti. Dată fiind calitatea serviciilor, şi preţurile erau pe măsură, dar totuşi, nu de speriat. Un profesor, de exemplu, nu-şi permitea să mănânce în fiecare zi la celebrul Aro, dar în ocaziile în care o făcea, nu sărăcea. Vinul pentru clienţi venea direct din pivniţa hotelului, care îşi ademenea muşterii cu anunţuri în ziare: ,,Pivniţele Aro care primeau vinuri de la ,,,mama lor”’ aveau deviza: “Pentru sănătatea şi economia dumneavoastră, încercaţi vinurile noastre!” Şi Casa Sfatului adăpostea odinioară, în pivniţă, o vinotecă extrem de apreciată. Modelul a fost preluat din Austria, unde erau vestite acele Rathauskeller. Vara, în subsol era întuneric şi răcoare, iar aburii vinului pluteau în aer. Mai greu le era clienţilor când ieşeau la lumină şi căldură. Pământul începea să se învârtă cu cei care au uitat măsura.

* Tuzlama regală, la Ursu

Lângă Aro, pe colţ cu strada Mureşenilor (în superbul palat Czell), se afla un alt local căutat – Ursu. Era un restaurant elegant, care avea însă şi o braserie, unde era deschis de la 5-6 dimineaţa. Chelfii de la alte cârciumi care închideau în zori veneau cu sufletul la gură la Ursu, pentru a se drege cu o ciorbă de potroace. De la ora 7, era gata şi ciorba de burtă, iar pe la 8 se puteau ghiftui cu celebra tuzlama regală-bucăţi fragede de burtă cu sos cu smântână şi usturoi. Profesorul Dimitrie Cazacu şi-l aminteşte pe patronul de la Ursu, Nicu Cătănoiu, ca fiind un om jovial ce vorbea cu clienţii, trecea pe la masa fiecăruia şi lăuda meniul zilei. Nu ezita să ciocnească un pahar cu vin cu vreun muşteriu fidel. Peste drum, la parterul clădirii de azi a Rectoratului era un alt local de prestigiu – Transilvania. Aici îşi organizau nunţile românii. Clădirea (ridicată în 1902), care azi găzduieşte Muzeul de artă, a aparţinut Asociaţiei meseriaşilor germani. Şi cum, după o întâlnire a meseriaşilor, era binevenit un chef, la parter era un restaurant vestit pentru concursurile de bere. Uneori, se chema ambulanţa pentru a duce la spital un concurent care se ,,delecta” cu atâta bere, încât nu mai putea să se mişte.

* Flechii de la Gaura Dulce

În spatele restaurantului Cerbul Carpatin, din Piaţa Sfatului, se afla celebra Gaura Dulce. Odinioară, la acest birt se servea o specialitate a Braşovului – flechii. Cele mai frumoase bucăţi de carne din măcelărie erau cumpărate dimineaţa, de birtaş. Grătarele sfârâiau non-stop la Gura Dulce. Carnea friptă se aducea pe un fund mare de lemn, numit cârpător, iar chelneriţa o tăia cu mare iuţeală în formă de tăieţei, peste care se presărau sare şi piper, dând naştere la delicioşii flechi. Delicioasele flechii se stropeau din belşug cu vin cu borviz, adică apă minerală, în limba maghiară. Circula prin oraş şi o glumă pe seama acestui local. Când cineva întreba unde era Gaura Dulce, i se răspundea s-o caute în fundul Cerbului. Dacă voiai să te distrezi până în miez de noapte într-un bar, animatoarele te ţineau treaz cu dansuri speciale, fetele dându-şi chiar şi poza la ziar. Pe lângă diverse restaurante se ştia că funcţionau case de toleranţă, prostituţia fiind legală până la venirea comuniştilor.

* La Mielul Alb, chefuri electorale

Pe strada Lungă, era deschis localul Mielul Alb, iar câteva case mai jos era Gambrinus, ce funcţiona în clădirea unde este actualul sediu al Partidului Democrat Liberal. Cărturarul braşovean Sextil Puşcariu îşi aminteşte că la Gambrinus erau vestite cotletele de porc sau vacă, servite pe farfurii de lemn. Mielul Alb nu a fost niciodată un local pretenţios. Denumirea cârciumii venea de la un miel alb, sculptat pe frontispiciul clădirii ridicate în 1909. Se spune că aici se adunau, pe vremuri, liberalii. În campania electorală, simpatizanţii partidului erau cinstiţi la Mielul Alb. Restaurantul şi-a păstrat denumirea şi în comunism, însă calitatea acestuia a scăzut, ajungând o bombă, iar în cele din urmă s-a închis.

Restaurantul Gării din Braşov îşi anunţa clienţii: ,,Bufetul extraordinar de bogat cu variate răcituri, pescărie, trufandale şi comestibile fine, pentru toate pungile. Şuncă fiartă de Praga, salam de Sibiu, frankfurter, caşcavale de penteleu. Toate turneele artistice, excursiunile şcolare şi domnii voiajori comerciali, la consumaţie şi mese au rabat mare. Trenurile au opriri suficiente pentru masă.”

* Catering de la fabrica de avioane

Şi în perioada interbelică exista serviciul de catering, adică livrarea de mâncare gătită, acasă sau la diverse evenimente. Iată cum îşi făcea reclamă cantina fabricii de avioane: ,,Ocazie minunată pentru elita Braşovului de a aranja ospăţuri şi banchete selecte cu prilejul sărbătorilor aniversare, onomastice, etc. Cantina fabricii de avioane din Braşov trimite la domiciliu atât preparate executate de bucătari specializaţi în Franţa, cât şi inventarul necesar şi oameni de serviciu.” Cărturarul braşovean Sextil Puşcariu scria în ,,Braşovul de altădată” despre obiceiurile casei, atunci când se mergea la cârciumă:

* Lăutarii cântau în birturi cu vin bun şi în grădini cu copaci umbroşi. Ţiganii ştiau ce cântări îi plac fiecăruia dintre noi. Conducătorul tarafului pleca capul pe vioară, se apropia de tine şi, fără să ceri, îţi cânta la ureche cântecul favorit.

* De obicei, vinul se bea cu borviz, de Borsec, de Vâlcele sau din alt izvor din Carpaţii estici. Jumătate şi jumătate. Dacă lăsai acest amestec mai multă vreme în pahar, se înnegrea. De aceea, el se servea în pahare mici, pe care le goleai dintr-odată. Vinul greu şi vechi din Ardeal era numai de desert.

* La bodega Erenias. Se găseau vinuri bune înfundate şi avea, a doua zi, murăturile şi sărăturile cu care te puteai drege, castraveţi, scrumbii, sardele şi alte pescării, care la rândul lor cereau băutură, ca să stingi focul intern.

* Berea se bea mai mult ziua. Toţi ţineau ca gulerul să fie întreg, semn că berea nu era stătută. Şi temperatura berii trebuia să fie potrivită. Unii suflau în spuma albă şi groasă, ca să o dea la o parte şi să nu-şi umple mustăţile cu ea. Alţii ştergeau paharul unde puneau buzele, iar alţii beau de lângă toartă, unde ştiau că nu se obişnuieşte să se pună gura.

după Elena Cristian

2 thoughts on “Cârciumile de altădată ale Braşovului

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.