Povestea Stâncii

Un om dormea în coliba lui, când dintr-odată, într-o noapte, camera s-a umplut de Lumină şi I-a apărut Dumnezeu.
Domnul i-a cerut să facă o muncă pentru el şi i-a arătat o stâncă mare din faţa colibei.
I-a explicat că va trebui să împingă piatra zilnic, cu toate puterile sale, ceea ce omul a şi făcut.
Mulţi ani a muncit din greu: de la răsăritul la apusul soarelui, împingea din toate puterile, cu umerii proptiţi pe suprafaţa masivă şi rece a stâncii de neclintit.
În fiecare noapte, bărbatul se întorcea trist şi isovit în coliba lui, simţind că întreaga zi a irosit-o degeaba.
Tocmai când bărbatul era mai descurajat, “adversarul” (Satana) a decis să-şi facă apariţia în gândurile plictisite ale acestuia:
– De atâta timp împingi piatra şi ea nici nu s-a clintit.
Aşa încât omul a rămas cu impresia că sarcina lui este imposibil de realizat şi că toată munca lui va fi un eşec.
Aceste idei l-au deprimat şi descurajat pe bărbat. “Adversarul” i-a mai spus:
– De ce te distrugi singur pentru asta? Petrece-ţi timpul făcând doar un efort minim şi te vei simţi mai bine.
Bărbatul ostenit tocmai aşa îşi propusese să facă, dar înainte de asta a decis să se roage şi să-şi spună pasul lui Domnului.
– Doamne, a spus, am muncit mult şi greu pentru Tine, adunându-mi toate puterile să fac ce mi-ai cerut. Acuma, după atâta timp, nu am reuşit să mişc piatra nici un jumătate de milimetru. Cu ce am greşit? De ce am eşuat?
Domnul i-a răspuns înţelegător:
– Prietene, când ţi-am cerut să-mi slujeşti şi tu ai acceptat, ţi-am spus că sarcina ta era să împingi cu toate puterile în stâncă, ceea ce ai şi făcut. Niciodată nu am spus că aştept ca tu să o şi mişti. Sarcina ta era doar să împingi. Şi acum vii la Mine obosit, spunând că ai eşuat. Dar chiar asta e realitatea? Priveşte la tine… Braţele îţi sunt puternice şi musculoase, spatele e vânjos şi bronzat, mâinile îţi sunt bătătorite de atâta apăsare, picioarele ţi-au devenit solide şi puternice. Te-ai dezvoltat mult şi capacităţile tale sunt peste ceea ce te-ai fi putut aştepta să ai. Adevărat, nu ai mişcat stânca. Dar vocaţia ta a fost să mă asculţi şi să împingi, ca să-ţi pui la încercare credinţa şi încrederea în înţelepciunea Mea. Ceea ce ai şi făcut. Acum EU, prietene, voi muta stânca.
.
CÂTEODATĂ, CÂND AUZIM CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU, AVEM TENDINŢA SĂ NE FOLOSIM GÂNDIREA PENTRU A DESCIFRA CE VREA EL, CÂND, DE OBICEI, EL NU CERE DECÂT SIMPLĂ ASCULTARE ŞI ÎNCREDERE ÎN EL.
CU TOATE CĂ NOI CREDEM CĂ PRIN CREDINŢĂ MUTĂM MUNŢII, DE FAPT TOT DUMNEZEU ESTE CEL CARE ÎI MUTĂ DIN LOC.
.
“Dumnezeu nu ne cere minuni. Acelea le face El” – Arsenie Boca

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.