Un Om Mare: Petre Ţuţea

NU DE CITIT, CI DE SAVURAT!
.
* Prima funcţie a unei religii reale este consolatoare, fiindcă fără religie am lătra precum câinii.
* Ne naştem, trăim, ne îmbolnăvim, îmbătrânim şi murim. Şi întreg peisajul speciei om culminează în cimitir.
* Destinul uman nu e o invitaţie la fericirea de a trăi.
* Singurul mod de-a evita neliniştea metafizică a cimitirilor este religia. Cu religia intri în cimitir la plimbare. Cu filozofia intri în cimitir – cum a intrat prietenul meu Cioran – prin disperare.
* Când va dispărea ultimul ţăran din lume – la toate popoarele, vreau să spun – va dispărea şi ultimul om din specia om. Şi atunci or să apară maimuţe cu haine.
* A fost întrebat un ţăran, în închisoare: ce înţelegi din tot ce spune Petre Tutea! Zice: nu înţeleg nimic, dar e o grozăvie!
* Treisprezece ani de închisoarea… Aveam doar o hăinuţă de puşcăriaş. Ne dădeau zeamă chioară şi mămăligă friptă. M-au bătut… M-au arestat acasă. Nici nu ţin minte anul… Când m-au anchetat am leşinat din bătaie. Iacătă că n-am murit! Am stat la Interne trei ani. Am fost după aceea la Jilava, la Ocnele Mari şi pe urmă la Aiud. Eu mă mir cum mai sunt aici.
* De multe ori îmi doream să mor. Am avut mereu laşitatea de-a nu avea curajul să mă sinucid. Din motive religioase…
* Treisprezece ani! Nu pot să povestesc tot ce am suferit pentru că nu pot să ofensez poporul român spunându-i că în mijlocul lui s-au petrecut asemenea monstruozităţi.
* M-a întrebat un anchetator: – De ce ai vorbit împotriva noastră, dom’le?
– N-am vorbit, dom’le.
– Cum n-ai vorbit?
– Păi împotriva voastră vorbeşte tot poporul român. Ce să mai adaug eu?
Şi mi-au dat 20 de ani de muncă silnică, fără motive. Mi s-a prezentat sentinţa de condamnare ca să fac recurs. La cine să fac recurs, la Dumnezeu?
* Eu, cultural, sunt european, dar fundamental spiritual sunt ţăran din Muscel. La închisoare, grija mea a fost să nu fac neamul românesc de râs. Şi toţi din generaţia mea au simţit această grijă. Dacă mă schingiuiau ca să mărturisesc că sunt tâmpit, nu mă interesa, dar dacă era ca să nu mai fac pe românul, mă lăsam schingiuit până la moarte.
* Eu nu ştiu dacă vom fi apreciaţi pentru ceea ce am făcut; important e că n-am făcut-o niciodată declarativ, ci am suferit pentru un ideal. E o monstruozitate să ajungi să suferi pentru un ideal în mod fizic.
* Eu n-adun nimic. Îmi spunea un popă, zice: – Păi dumneavoastră vă risipiţi aşa, vă poate fura oricine… Zic: – Uite, părinte, eu, zic, am adoptat concepţia regelui Franţei în materie de risipire a ideilor mele. Concepţia lui despre cartof. Când au venit cartofii din America, ţăranii nu-l cultivau. “Să mâncăm noi buruiana asta din pământ…” Ce a zis regele Franţei? “Mă, seamănă, mă, cartofi pe moşia mea şi, când or vedea ţăranii că îi păzesc, or să-şi dea seama că-s lucru bun. Lăsaţi-i să fure, că aşa se răspândesc cartofii în ţară.”
* (Vlad Ţepeş) are meritul de a fi pus pe tronul Moldovei pe cel mai mare voievod român, pe Ştefan cel Mare. Cu armele! Are meritul că l-a şi bătut. Şi mai are meritul că a coborât morala absolut prin ţepele puse în cur la nivel absolut. Dormeai cu punga de aur la cap şi ţi-era frică să n-o furi tu de la tine, ăsta-i voievod absolut, Vlad Ţepeş. Păi fără ăsta istoria romănilor e ca o pajişte cu miei!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.