După cum știm cu toții, noi ăștia mai în etate, primul partid de după revoluție a fost Frontul Salvării Naționale. În el s-au regăsit disidenți, revoluționari dar și oportuniști de calibru, în total vreo 39. Probabil ei sperau să rămână partidul unic din România, la fel cum a fost Partidul Comunist Român. Doar că foarte mulți și-au dat seama că dacă e democrație, numărul partidelor poate fi nelimitat, așa că a început sarabanda înregistrării de noi și noi grupări de acest fel, cu nume și programe cât mai atractive și promițătoare. Nu o să uit niciodată iritarea unuia dintre membrii fondatorii ai FSN – pare-mi-se Cazimir Ionescu – care a adus în studioul Televiziunii un cetățean ce voia să creeze un alt partid, al cărui nume îmi scapă, însă nu asta e relevant. FSN-istul țipa la bietul om intimidat și voia să-l convingă că nu are nici un rost să înființeze un partid, din moment ce au același scop: binele poporului. Omul nu se lăsa convins și pace! El voia să facă poporului bine în felul lui și sub sigla altui partid.
De atunci s-au născut mii de partide, mari și mici. Cele mai multe au dispărut rapid după ce au păpat sponzorizarea care venea de la stat. Altele s-au păstrat până în zilele noastre, schimbându-și doar numele sau păstrându-l mereu. Chiar și azi mai apare câte unul, cum ar fi Mișcarea Populară. Toate vor binele poporului, toate au specialiști și toate promit marea cu sarea, doar să ajungă la putere. Iar când ajung, toate, fără excepție, uită de promisiunile făcute și se apucă de împărțirea ciolanului pentru care s-au luptat și au făcut atâtea sacrificii. La noi nu există un crez politic, un program definit și o strategie concretă de urmat pentru a scoate țara din criză. Nimeni nu aderă la un partid pentru idealurile sale. Toți politicienii urmăresc doar funcții cât mai înalte și profitabile, iar pentru asta sunt în stare să se înscrie în orice partid. Astfel că aceste partide ar putea la fel de bine să poarte numele de găști sau grupări mafiote, pentru că acționează la fel, doar că-și legalizează furturile. Iar când unii se lăcomesc prea tare sau nu apucă să-și șteargă urmele, se întâmplă să dea socoteală în fața justiției. Oricum, sunt cazuri rare față de amploarea fenomenului.
Tot îmi zic că ar fi bine să ignor politica și să nu-i mai bag în seamă pe politicieni. Viața e mai frumoasă și mai liniștită atunci când uiți că ei există. Doar că oricât ai încerca să-i eviți și să-i uiți, nu te lasă ei în pace. Oriunde se ivește o afacere profitabilă, o activitate rentabilă prin care poți să câștigi bani printr-o muncă cinstită, dar ai nevoie de niște aprobări, imediat își bagă și politicienii coada și-ți spulberă toate speranțele. Au ei un al șaselea simț, prin care detectează de unde se pot stoarce niște bani nemunciți sau alte avantaje care decurg din funcția pe care o au și prin care pot bloca orice inițiativă care nu le convine. De aceea, cu toate sugestiile făcute de premierul Victor Ponta, președintele Traian Băsescu și alți demnitari din diferite funcții, investitorii străini nu se lasă păcăliți și cei mai mulți evită să deschidă afaceri în România. Chiar au specificat că atâta timp cât manageriatul este asigurat de politicieni, afaceriștii de bună credință vor ocoli țara noastră. Cu alte cuvinte, prostia și interesele egoiste ale politicienilor noștri ne sabotează orice speranță de a spori și diversifica locurile de muncă, ba chiar și cele existente sunt în pericol de a fi desființate.
Indiferent ce partid alegem și indiferent în ce politician ne punem speranța, până nu se schimbă mentalitatea lor, vom fi mereu dezamăgiți. Iar mentalitatea lor e atât de solid ancorată în subconștient încât ar trebui un șoc foarte mare ca să se schimbe. Încă nu am idee ce ar putea provoca acest șoc. Sau cine. Poate ar trebui tratați cu toții de un psiholog competent, pe termen lung și într-un spațiu restrâns. Cât mai restrâns.
racoltapetru6 