Ciupercile – pastile pentru sănătate

ÎNLOCUIȚI CARNEA CU CIUPERCILE
.
Trei-patru porții de ciuperci pe săptămână, sursă perfectă de proteine. Nu mai avem nevoie de carne, nu mai simțim oboseala și spunem adio durerilor de stomac. „Mănăstirea într-un picior” nu este doar subiect de ghiciotoare, ci și un tratament naturist.
.
* Tot mai multe studii arată că ciupercile ar putea intra în categoria super-alimentelor, alături de broccoli și afine. Iată care sunt principalele beneficii aduse organismului:
.
– SURSĂ DE FIBRE, VITAMINE ȘI MINERALE. Ciupercile sunt într-adevăr un aliment-minune. Asta pentru că nu conțin grăsimi, zahăr ori sare și sunt o sursă valoroasă de fibre și vitamine din grupul B. Ciupercile conțin și minerale esențiale, dintre care potasiu, cupru, fier și fosfor. Dar cel mai semnificativ este seleniul, care nu se găsește în prea multe fructe sau legume.
– SCAD APETITUL. Cu mai mult de 90% apă, ciupercile te fac să te simți sătul fără să crești conținutul caloric.
– AJUTĂ LA DIETE. Ciupercile au foarte puține calorii. O cană de ciuperci asigură organismului 50 de calorii din care acesta își poate extrage energia necesară. Această calitate le transformă într-un aliment de bază în curele de slăbire.
– BOGATE ÎN PROTEINE. Dintre toate legumele, ciupercile sunt considerate cel mai bun substitut pentru carne. Mai mult, spre deosebire de carne, ciupercile sunt mult mai ușor de digerat, procesul de digestie necesitând un consum mai mic de energie din partea organismului.
– LEAC ÎMPOTRIVA CANCERULUI DE SÂN. Cancerul de sân poate fi prevenit prin consumul zilnic de ciuperci, spun cercetătorii. Astfel, femeile care introduc în alimentația zilnică ciupercile prezintă un risc mai redus de a se îmbolnăvi de cancer mamar. Specialiștii susțin că șansele de a dezvolta tumori mamare sunt cu atât mai mici, cu cât consumul de ciuperci este asociat cu cel de ceai verde.
– ÎNLĂTURĂ OBOSEALA ȘI ANXIETATEA. Anxietatea, oboseala și stresul se pot trata și preveni cu ajutorul ciupercilor, datorită conținutului mare de zinc și vitamine din grupul B. Consumul a trei ciuperci zilnic reduce considerabil senzația de epuizare fizică și intelectuală, dar și sentimentul neplăcut de iritare și anxietate.
– CIUPERCILE DE CULTURĂ, BOGATE ÎN ANTIOXIDANȚI. Ciupercile Champignon conțin mai mulți antioxidanți decât germenii de grâu sau ficatul de pui. În consecință, au capacitatea de a întări sistemul imunitar.
– Extractele din ciuperci Pleurotus (burete sau păstrăv de fag) au fost încorporate în tincturi, ceaiuri sau pilule și au multe efecte benefice: antibacterian, antiviral, reduc tensiunea, protector cardio-vascular și tonic pentru sistemul nervos.

Capra cu trei iezi – versiunea modernă

Copiilor noștri „internauți”!!!

Dragii moșului, să vă spun o poveste? Păi vă spun.

Ieri navigam pe internet și am prins acolo un link de hi 5. Așa, ca pentru voi, vă spun, urăsc hi5-ul. Dar am intrat. Pe pagina unui tânăr de aproximativ 18 ani, de dansator modern. Și de succes. Spun asta având în vedere zecile de mesaje de la tinere ce-l doreau. Sub o formă sau alta.

Problema mea a fost că nu prea am înțeles ce încercau să-i comunice fetele. Gen: abea ast sa vi aici sa stam la brf k na, ti minte chef k maj’ meu. Sau: te poooooop lov u abea astept sa ne vdm: x:x:x Sau : plshe&hi5 tau ast comm d la u plz.

Priveam tatonările respective cu ochii unui retardat. Lumea se duce naibii, mă gândeam… Dispar cuvintele. Dispare comunicarea. Dispar imaginile pe care le pot picta cuvintele, frazele. Dispar înțelesurile. Astfel de limbaj presupune sfârșitul literaturii, al poeziei. Ce fel de poezie ai putea scrie cu „uof uof de nsf sometimes buah!?”

Știu, sunt un om bătrân, decrepit, ce stă la ușă cu o prostată defectă, dar dragii mei tineri utilizatori de ksh##33usk, o luați razna! Stiu că trăiți în viteză, știu că aveți alte priorități, știu că țoalele de firmă au luat locul cărților bune și versurile retardate ale unor melodii searbăde au luat locul poeziei, dar voi frânați evoluția și începeți să involuați! În curând veți comunica din nou cu bătăi de tobă și sunete nearticulate. Și, mai grav, omorâți poveștile. Sau veți ajunge să povestiți la fel de cursiv ca Tarzan cu Jane în momentul întâlnirii lor. Sper că știți cine-i Tarzan.

Pentru voi am decis să readaptez minunata poveste a minunatului Creangă (a murit săracu’… fără să vadă Bamboo-ul). Poate așa o veți citi. Și veți realiza spre ce vă îndreptați, cum vorbiți, ce doriți și în ce credeți.

NU MĂ ADRESEZ TUTUROR TINERILOR. Există tineri de aur, care cred în ceea ce cred și eu. Cei ce-mi citesc blogul intră în această categorie și le mulțumesc că sunt aici. Datorită lor mă simt și eu mai tânăr. Un pic. SI ACUM POVESTEA:

 

Kpra coo 3 iezi. (adaptare)

Era o dată o kpra haladita ce avea ksa in Pipera. Și 3 yezi. Mari bulangii. 1 mai fraer ca altu. Doolcik de kpra le zice intr o buna zi yezilor:

– Dragii mey, eu merg la mall sa iau ceva tzoale, ca s-a lansat colectia de toamna-iarna. Incuiati usha si activati sistemul de alarma, sa nu vina loopul la voi. kand ma intorc, va kant la usha:

„3 yezi bulangii, fug akum la D &  G
Si va aduce mama voo okelari cu rama noua
Ktarama de metal cat zabala de la cal,
Si trei blooze cu sclipici, si adidasi cu „arici”
Un mobil de la Vertu, k sa TZI MOARA DOOSHMANU”

– Ati bagat la mansarda, mici fraieri cokliti ce sintetzi?

– Da, mamook. Tu doote la mall, avem noi grija! Hai, paaaaa, te poooop, kisses: x:x: X Si kpra pleacă. Loopool era însa dupa zid. Smekerul, kre era numa figuri prin cluburi, moorea de foame. Si le puse gand rau celor 3 yezi. Si-a dres vocea si a inceput sa kante la udsha: – 3 yezi bulangii, ma imbrac la D & G &.

Yedool mare, bocna de fraer, a sarit sa deschida usha. Lui ii ajunsese ca cineva zicea „D&G” la usha. Restul nu mai konta. Ceilalti doi i-au zis insa: – Frate, fratiorul meu, nu auzi k vocea de la usha e groasa??? Mama are vocea doolcik.

Nervos, loopul a mers la tuuning sa-si dea mai incet bashii la voce. Si s-a intors. Si a inceput din nou sa kante. Fraierul mare iar a sarit ff hotarat sa deschida usha. Probabil de plikttysealaaaaa. Celalti doi, si-au dat seama orikat de fraieri ar fi fost, k ala mare traieste in loomea lui. Si s-au ascuns. Unul in semineu, celalalt sub patul kprei, batut in kristale swarovsky.

Ala mare a deskis usha, loopool nu a stat pe ganduri si l-a mankat. Apoi s-a pus pe pat. Sa-si faca digestia. Dar de la un flok de blana ce i-a intrat in nas, l-a luat stranutul. Yedool mijlociu, askuns sub pat, i-a zis:

– Hey, buah, snoof snoof, ai grije d tne!

Loopool l-a extras binishor de sub divan si l-a mankt shi pe el. Apoi le-a looat kptatzanile si le-a pus în geam. Sa o fraerească pe kpra. Shi a plekt. Vine kpra de la mall. Incepe sa knte, ala mic ii deschide si-i zice ce s-a intamplat. Kpra se enervează maxim, ii cad dekt kateva lakrimi si spune:

– Ii iau glanda la bulangiu!

Il suna pe mobil si-i spune:

– Loopoole, sti k te ioob3sk ff moooolt, hai sa bem ceva, vreau sa traiesk klipa cu tine! Mercic!

Loopool vroia de moolt să o fak pe kpra, ashea ca nu a mai stat pe gandoori. Si a fugit la vila ei din Pipera. Kpra i-a deskis usha, l-a invitat sa stea pe canapeaua cu swarovsky si a dat drumul l-a suoer skoola audio din living. Loopool a inceput sa askoolte, apoi sa urle, sa-i dea sangele pe nas si sa moara in kinuri. De ce?

[BFP says:] Capra, dragii moșului, îi pusese un CD cu VERSIUNEA ORIGINALĂ a poveștii lui Ion Creangă. Care sună cam așa:

„Ticălosul și mangolistul! Ei las’ că l-oi învăța eu minte. Încă se rânjea la mine câteodată și-mi făcea cu măseaua. Apoi doar eu nu-s de-acelea de care crede el. N-am sărit peste garduri niciodată. Ei taci, cumetre, că te-oiu dobzăla eu! Cu mine ți-ai pus boii la plug? Apoi ține minte, că ai să-i scoți fără coarne!”!

Mult peste puterea de concentrare a hapsânului lup. Creierul lui nu a făcut față avalanșei ce se revărsa neândurător din boxe. Și a crăpat.

Da, stimabililor. Așa sunau poveștile odată ca niciodată. Cam cum e fragmentul ce l-a ucis pe lup… Iar pentru viitor au neșansa de a fi scrise cam ca începutul poveștii mele. Asta în cazul în care poveștile mai au un viitor…

Totul se plătește!

Mulți afirmăm că totul se plătește în viață, dar unii nu o mai cred. Această credință ușor fantezistă este răsturnată de cei care arată cu degetul spre infractorii și politicienii corupți, care o duc bine mersi fără să plătească pentru hoțiile și faptele lor ilegale. S-ar părea că au dreptate și nici măcar Dumnezeu nu-i mai pedepsește pe păcătoși așa cum ne-am aștepta și cum ar fi corect. Dar nu este deloc adevărat și observația lor este pripită.

Se mai spune că Dumnezeu nu bate cu bota și (adaug eu) nu întotdeauna în viitorul apropiat. Dar ceea ce m-a făcut să mă conving că totul are o plată și o răsplată, a fost „accidentul” care i s-a întâmplat mamei surorilor Monica și Ramona Gabor, Veronica Bulai. Se știe că înainte de a fi lovită mortal de o stâncă în cădere, ea a încălcat interdicția pusă sub blestem a Sfântului Calinic și, îmbrăcată în bărbat a intrat în Mănăstirea Frăsinei. Curiozitatea nestăpânită a dus-o la un gest fatal, pe care cei credincioși îl consideră răspunzător pentru accidentul ce a urmat.

Acest exemplu însă nu este singurul care ne poate ajuta în convingerea că păcatele și faptele rele se pedepsesc. Priviți mai atent în jurul vostru și veți găsi multe alte nenorociri cu care sunt „răsplătiți” cei care au beneficiat de naivitatea și bunătatea celor din jur. Ei nu văd, pentru că sunt orbiți de măreție, dar noi, cei care suntem spectatori imparțiali putem să deslușim pedepsele și să bănuim vina pentru care le-a fost administrată. Gigi Becali și Adrian Năstase plătesc și au plătit cu detențiune pentru faptele lor de înavuțire pe căi neortodoxe. Pedeapsa le-a fost dată de justiția oamenilor, dar Dumnezeu sau Soarta au o mare influență în aceasta. Iar când legile nu fac dreptate, destinul  face ca pedeapsa să vină pe alte căi: un accident grav, o boală necruțătoare, o familie destrămată, o viață nefericită…

Nu putem știi ce e cu adevărat în sufletul sau în familia celor care au călcat strâmb. Dar vă asigur că nu merita să facă greșelile pe care le-a făcut! Chiar dacă nu are conștiință, care să-l mustre, chiar dacă el crede că s-a realizat, mai devreme sau mai târziu vine ziua plății. Iar acea plată va fi cu dobândă mare! V-a da socoteală nu numai el, ci și cei apropiați lui, care nu vor știi de ce sunt loviți atât de rău.

Dacă v-ați mințit prietenul, v-ați înșelat iubita sau poate ați luat ce nu vi se cuvenea de la cineva și nu reparați această greșeală, poate că nici nu vă pare rău. Chiar s-ar putea să fiți satisfăcut de câștigul pe care-l aveți din asta. Dar nu fiți naiv! Veți plăti îndoit greșeala făcută cu reavoință. Poate chiar în acest moment vi se pregătește pedeapsa. Poate că deja corpul vostru sau al cuiva din familie este bolnav. Sau destinul v-a pregătit un eveniment nefericit. Iar decât să stai cu frica în sân și să tremuri cu gândul la viitor, încearcă să îndrepți răul pe care l-ai făcut. Până mai este timp. S-ar putea să reușești și, in felul acesta, să scapi de pedeapsa divină. Însă, dacă ești convins că nu ai pentru ce să te mustre conștiința, te felicit! Caută să menții această cale și vei avea parte de o viață frumoasă. Nu plină de huzur, dar fericită!

Epigrama care mușcă (VII)

În cele din urmă avem Ministru al Transporturilor în persoana europarlamentarului Ramona Mănescu, soția primarului sectorului 6 al Capitalei, Rareș Mănescu

.

După discuții la masă,

Cu un spirit dârz, de frondă,

Ministru a fost aleasă

Competenta soață blondă.

.

P. S. – La ceremonia investirii, președintele PNL, Crin Antonescu, și-a luat tălpășița înainte de discursul lui Traian Băsescu

.

Crin, discursuri nu ascultă,

Că e turuială multă,

Dar îi place să ne spună

Câte-n stele și în lună.