No comment

Pisici
.
Copii
Violență
Pisică pierdută
Pisică grasă
Foto cu animale
Prietenie
Tenismene
Urși polari
Drăguțu
Elefant
Fotbal
Pisică în criză
Leopard dormind
Câini la împerechere
Raliu
Psicuțe
Purceluși
Motocicliști
La stână
Advertisements

Să plutești cu o mașină

Chiar așa! Unii ar putea zice că e doar o figură de stil, dar când te afli într-un autoturism Toyota hibrid, ai plăcuta senzație să experimentezi un zbor lin și plăcut, chiar dacă șoseaua se vede clar în fața ta. Nu am crezut că mă voi simți atât de plăcut și în siguranță decât atunci când am încercat confortul oferit de această mașină japoneză de ultimă generație. Astfel mi-am dat seama că renumele firmei nu e doar o legendă, ci este bazat pe experiență și profesionalism la cele mai înalte cote. Cursa pe care am făcut-o prima dată cu această minune a tehnologiei moderne m-a făcut să-mi îmbunătățesc cu mult părerea despre ce înseamnă o călătorie perfectă. Chiar că simțeam cum plutesc și doar frica de radar mă făcea să nu accelerez mai tare, pentru a testa și în acest fel calitățile bijuteriei pe patru roți.

Toyota hibrid

Totul era pentru mine impresionant: bordul, confortul din interior, ținuta de drum, portbagajul, designul în general și ușurința cu care se putea conduce. Plimbarea mi s-a părut mult prea scurtă și când am oprit și coborât din frumoasa pe patru roți, parcă aș fi coborât dintre nori. Mă uitam la ce las în urmă și autoturismul meu din prezent, iar deosebirea era de la cer la pământ. Atunci mi-am propus să fac orice pentru a achiziționa și eu o Toyota hibrid. Mi-am făcut un calcul care-mi arăta multiplele avantaje pentru a-mi schimba autoturismul cu un vehicul al viitorului. Și nu erau puține.

Pe lângă calitățile testate în prima cursă, era evident că factorul ecologic mă influența și el foarte mult. Consumul mai mic de carburant, datorat bateriilor din dotare, făcea ca poluarea mediului să fie redusă la minimum, dar făceam și o economie substanțială de combustibil și, implicit, de bani. În acest fel, diferența de preț pe care o voi plăti, se va amortiza destul de repede, în funcție de cât de mult voi circula. Iar acesta nu e un lucru de neglijat acum, când prețul carburantului e din ce în ce mai mare. Și în ciuda faptului că era un hibrid, acest autoturism avea o vioiciune de invidiat, ajungând la 100 km/h în doar 11 secunde.

O altă mare calitate era renumele și încrederea pe care o are toată lumea – inclusiv eu – în calitatea și fiabilitatea autoturismelor japoneze, care sunt lidere pe piața mondială. E o realitate care-ți garantează că nu vei avea probleme în întreținerea și exploatarea vehiculului. Și care din noi nu vrea să aibă siguranța că mașina nu o să-l lase la mijlocul drumului, sau că într-o zi nu va mai porni? Nu în cele din urmă sunt motivele pe care le-am enumerat la început și care au cântărit foarte mult la impresia mea despre acest autoturism modern și confortabil. Senzațiile care ți le oferă atunci când îl conduci sau chiar când ești pe scaunul din dreapta, sunt deosebite și de neimaginat până le încerci. Pe mine m-au vrăjit de la început și sunt sigur că la fel vor reacționa toți cei care se vor urca într-o Toyota hibrid de ultimă generație. Trebuie doar să încercați, restul vine de la sine!

Acest articol participă la competiția SuperBlog.

Topul celor mai periculoase meserii din lume

„The Sun” a realizat un top al celor mai periculoase 10 meserii și specializări din lume. Spre deosebire de alte clasamente de acest fel, cel realizat de publicația britanică este mult mai aplicat.

Meserie periculoasă
.
Iată clasamentul celor mai periculoase 10 meserii din lume în acest moment:
.
10. Polițist în Mexic. Polițiștii din această țară au una din cele mai riscante meserii. Anul trecut au căzut victime răpirilor și asasinatelor 60.000 de persoane în Mexic. Multe dintre victime au fost polițiști. Recent, un grup bine înarmat a atacat o secție de poliție din statul Michoacan, ucigând doi ofițeri.
.
9. Șofer de camion în Africa Centrală. Multe din drumurile din regiune sunt foarte lungi și nu sunt asfaltate. Mulți șoferi sunt implicați în accidente cauzate de oboseală. Mai mult, camioanele cad deseori pradă hoților.
.
8. Lucrător în pădure. În industria prelucrării lemnului se înregistrează foarte multe accidente grave și decese, cauzate de copaci căzuți, cabluri de oțel tensionate rupte sau răsturnări cu utilajele folosite în exploatare. În SUA, o persoană care lucrează în exploatarea lemnului prezintă un risc de 21 de ori mai ridicat de deces cauzat de accidente.
.
7. Lucrător pe pescador. Există chiar și o emisiune populară în care sunt arătate pericolele acestei meserii – „Deadliest Catch”. Cei care lucrează pe aceste nave înfruntă furtuni violente, frig și sunt tot timpul în pericolul de a cădea peste bord.
.
6. Expert în dezamorsarea de bombe. Tai un fir greșit și îți pierzi viața. Bombele sunt din ce în ce mai complicate, iar dezamorsarea lor devine mai dificilă.
.
5. Jurnalist în Siria. Statul este răvășit după doi ani de război civil. Pe lângă mii de civili și militari, în Siria au murit zeci de jurnaliști (39 după statisticile oficiale).
.
4. Angajat al unei firme de securitate din Irak. Mulți acceptă un astfel de job deoarece este bine plătit. Însă, pe măsură ce forțele armate ale SUA și ale aliaților săi se retrag din Irak, riscurile pentru agenții de securitate devin tot mai mari. La sfârșitul anului trecut erau 7.000 de agenți angajați. Numărul de victime înregistrat în rândul lor este de 121.
.
3. Miner în China. Puținele măsuri de protecție a muncii, programul lung de muncă și gazele toxice din subteran fac mii de victime printre minerii din China. Anul trecut au murit 1.284 de mineri în minele de cărbune.
.
2. Pilot de avion comercial din Rusia. Anul trecut, 800 de persoane au murit în accidente aviatice petrecute pe teritoriul Rusiei. Foarte multe avioane sunt vechi și uzate moral, iar riscul unor defecțiuni în zbor este foarte ridicat.
.
1. Șofer de autobuz în Guatemala City. În șase ani, bandele de infractori au ucis 900 de șoferi de autobuz în acest oraș. Doar 5% din dosare au fost soluționate de poliție. Șoferii sunt uciși deoarece regia care operează autobuzele refuză să plătească taxele de protecție pentru cele circa 10.000 de autobuze pe care le deține.

O vizită de neuitat

Nimeni din orășel nu-i cunoștea, deși localitatea nu era mare și bârfele circulau cu viteza telegrafului. Unele babe șopteau pe la colțuri că nici măcar nu sunt români de origine și că ar fi venit din Canada, SUA, Rusia sau chiar Laponia. Doar că nu aveau nici un accent străin, ba chiar foloseau un vocabular bogat care cuprindea numai cuvinte amiabile, însoțite întotdeauna de zâmbete călduroase. Era o familie de doi bătrânei mici de statură și mai rotofei în talie. Aveau o privire blândă și luminoasă, încadrată de un păr încărunțit frumos, de ziceai că-i platinat. Îi vedeai mereu împreună, braț la braț, fie că mergeau la piață, la teatru, la biserică sau doar la plimbare prin parc. Numele lor –  cel care iscase cele mai multe nedumeriri –  era exotic și mai greu de asimilat de cei mai conservatori. Li se spunea Domnul și Doamna LuxuryGifts! Nici mai mult și nici mai puțin.

Așa nume nu se pomenise încă prin aceste locuri și chiar dacă era mai greu de pronunțat, chiar și bătrânii l-au învățat și-l exersau de fiecare dată când venea vorba de misterioasa pereche. Despre copii, ce să mai vorbesc! Erau mereu prin preajma lor și de fiecare dată primeau câte o mică atenție din buzunarele largi ale bătrâneilor: dulciuri, broșuri, pixuri și alte mărunțișuri de care cei mici se bucurau și se lăudau în fața prietenilor care nu au avut șansa să fie prin preajmă. Astfel că, la scurt timp după ce și-au făcut apariția în comunitatea noastră, familia LuxuryGifts a devenit vedeta orașului și subiectul numărul unu de discuție. Dar cea mai mare surpriză a venit atunci când fiecare dintre noi a primit câte o invitație. Eram chemați cu toții să fim alături de ei cu ocazia zile de Sf. Nicolae. Ba chiar eram rugați să ducem și copiii cu noi, dar să nu ne prezentăm cu daruri.  Astfel am aflat care erau prenumele lor: Nick și Nicoletta.

Eram cu toții uimiți și umblam cu invitațiile pe la vecini, ca să ne dumirim. Ba chiar am întrebat prin telefon dacă și alți cunoscuți, din alte zone, au fost invitați. Apoi ne-am întrebat dacă nu cumva e o farsă, fiindcă nu ne puteam închipui ca cineva să aibă posibilitatea să-i găzduiască pe toți locuitorii unui orășel, cât ar fi el de mic. Era vorba de câteva mii de oameni, totuși! Dar curiozitatea fiecăruia dintre noi era prea mare pentru a refuza o astfel de ocazie și, în seara ce preceda marea sărbătoare ne-am îndreptat cu toții spre adresa menționată în invitație. Iar mirarea noastră a fost mereu în creștere, mai ales când am văzut casa imensă care parcă răsărise peste noapte la periferia localității. Cu toată mărimea ei, avea un aer cochet și era împresurată de mii de beculețe colorate. Iar curtea se prelungea cu o grădină plină de flori naturale, deși nu ne puteam închipui că ar fi putut rezista în acest anotimp.

Mese lungi și încărcate cu bunătăți culinare se întindeau până hăt, departe, și fiecare oaspete care intra pe poartă era întâmpinat cu brațele deschise de familia zâmbitoare, și poftit să ia loc. Nimeni nu a rămas în picioare și fiecare se simțea ca într-un basm în care muzica romantică îl făcea să-și deschidă sufletul către cei din jur. Copiii erau vrăjiți de spațiul mare de joacă din apropiere, care era dotat cu tot ceea ce ar fi visat să găsească, inclusiv o tiribombă.  Nu mai căutam explicații și nici întrebări nu mai puneam. Eram pur și simplu fericiți că suntem împreună într-un asemenea loc feeric, de neimaginat până acum. Nici măcar la zilele orașului nu am văzut atâta lume și atâta veselie. Familia LuxuryGifts era neobosită și trecea pe la toți, întrebându-i dacă le lipsește ceva. După miezul nopții și-a făcut apariția un tort gigantic din care fiecare a avut bucățica lui. A fost cel mai bun tort pe care l-am gustat vreodată! La fel ca si petrecerea la care am participat. Târziu, când oboseala și-a spus cuvântul, ne-am retras rând pe rând spre casele noastre. Iar dimineață, la trezire, ne întrebam cu toții dacă nu a fost doar un vis frumos.

Acest articol participă la competiția SuperBlog.

Zâmbete tomnatice

BANCURILE SĂPTĂMÂNII
.
* O blondă a aflat că soțul o înșeală și hotărăște să se răzbune.
Se duce într-un magazin de arme și își cumpără un revolver.
Ajunge acasă, iar acolo, surpriză, soțul cu amanta în plină acțiune. Blonda se pune în fața lor, scoate revolverul și îndreaptă țeava spre propria tâmplă. Soțul, speriat, se pune în fața ei în genunchi și o imploră să nu facă vreo prostie, la care blonda, cu un glas amenințător:
– Taci, nenorocitule, că tu urmezi!
.
* Un tip primește ca împrumut de la cel mai bun prieten 10.000 de euro. Emoționat și plin de lacrimi, îl îmbrățișează, moment în care celălalt, surprins, întreabă:
– Dar ce ai, mă? De ce trebuie să bocești? Și tu m-ai ajutat pe mine când am avut nevoie. Vorba aceea: „prietenul la nevoie se cunoaște”…
– Nu știu, frate! Da’ am un sentiment ca și cum ar fi ultima dată când ne mai vedem…
.
* BANC SEC: M-am întâlnit astăzi cu o zebră și-mi zicea că e șomeră și se duce să-și depună CV-ul pentru a se angaja pe post de trecere de pietoni.
.
* Mergeam pe stradă cu un coleg de birou când am văzut o femeie cu un cercel în nas, de care era atașat un lănțișor până la cercelul din ureche. Colegul meu m-a întrebat: „Nu se va rupe lanțul de fiecare dată când va întoarce capul?” A trebuit să-i explic că nasul și urechea unei persoane rămân la aceeași distanță una de cealaltă, indiferent de direcția în care va întoarce capul…
Aia e… Nu doar trăiesc printre noi, dar se și reproduc!
.
* ANUNȚ: „Vindem buchete de mireasă. Clientelor fidele le facem reducere 50%!”
.
* Un rocker vine de la concert cam afumat, deh, ca rockerii, mai o bere mai o vodcă și tot așa. Maică-sa, grijulie, îl întreabă:
– Ți-e rău puiule, te doare burtica, să-ți pună mama o manea ca să vomiți?
.
* Un bătrânel și o bătrânică se cunosc într-o casă de bătrâni. După un timp în care au devenit mai intimi, bătrânul îi spune bătrânei:
– Sex nu mai putem face, dar cel puțin vrei să mi-o ții în mână?
– Da, desigur!, răspunde bătrâna.
Și de atunci, seară de seară, pe o bancă în parc, bătrânica i-o ținea în mână…
După un timp a dispărut bătrânul și bătrânica era îngrijorată de ce i s-o fi întâmplat. L-a căutat prin parc și l-a văzut pe o bancă, cu o altă bătrânică… care i-o ținea în mână!
Enervată, bătrâna îl apostrofează:
– Ce are femeia asta și eu nu am?
– PARKINSON!, răspunse bătrânul.
.
* Recunosc că sunt dus cu pluta!… dar promit că am să mă întorc cu iahtul! 🙂
.
* Măria discută cu prietena ei franțuzoaică:
– Dacă mă înșeală Ion o dată, îl iert. Dacă mă înșeală a doua oară, divorțez, că doar n-oi sta cu un recidivist.
Marianne spune:
– Dacă mă înșeală Jean o dată, eu îl înșel de două ori. Dacă mă înșeală a doua oară, îl înșel de 100 de ori, ca să-mi vărs năduful. Dacă mă înșeală și a treia oară, divorțez, că doar nu m-oi face curvă din cauza lui!

Jocurile de ieri și de azi

Nu pot să mă gândesc la copilărie fără a-mi aminti nenumăratele ei jocuri, fiindcă ele au fost sufletul oricărei zile de atunci. Nu erau sofisticate, pentru că nici banii nu erau suficienți, dar nici oferta nu era prea mare în acele vremuri. Însă imaginația noastră era foarte bogată și puteam să facem un joc din orice obiect găsit la marginea drumului. Căci cel mai bine ne distram pe uliță, cu cât mai mulți copii prin preajmă și cu cât mai multe idei de divertisment. Uneori era suficient un cerc și o sârmă cu care îi dirijam traiectoria, sau chiar câteva pietricele colorate și bine șlefuite de ape, cu ajutorul cărora ne arătam îndemănarea în aruncarea în sus și prinderea lor la cădere, după ce, în prealabil mai culegeam câteva de pe jos. Dar și mai mult ne plăcea să jucăm „leapșa”, „de-a v-ați ascunselea”, sau orice joc cu o mingea improvizată din cârpe vechi.

Când aveam interdicția de a ieși afară, din cauza pedepselor sau a vremii neprielnice, ne invitam prietenii să ne jucăm în casă. Mie, cel puțin, mi-a plăcut să fiu aprovizionat cu cât mai multe jocuri la modă pe atunci, iar pentru asta am renunțat la dulciurile pentru care primeam câte un leu. Astfel că, în timp, mi-am putut cumpăra mai multe astfel de minunății, cum ar fi: „Piticot”, „Nu te supăra, frate”, două cutii cu cuburi și tot două jocuri de lego. Pe lângă acestea aveam și câteva improvizații făcute din cutii de chibrituri sub formă de tancuri, sau din bile și role de rulmenți cu care jucam popice. Cu acest arsenal mă străduiam să ademenesc cât mai mulți copii în casa mea și cea mai mare bucurie era să-i văd că sunt încântați de ce le văd ochii. Nu voiam neapărat să câștig la jocuri, ci să le câștig prietenia. Ceea ce nu reușeam întotdeauna și asta mă îndemna la alte economii, pentru a-mi spori dotarea.

nu te supara frate

A venit vremea să merg la o școală-internat și mai apoi, pentru câteva luni, la o stațiune pentru copii. Țin minte că acolo am văzut pentru prima dată o vitrină mare cu tot felul de jucării fascinante. Ursuleți de pluș, păpuși de diferite mărimi și culori, mașinuțe și motociclete cu arc, avioane și chiar un elicopter teleghidat. Acesta din urmă era vedeta expoziției și nu aveau voie să se joace cu el decât educatoarele. La celelalte aveam acces în anumite zile și doar sub o atentă supraveghere. Restul timpului ne jucam „telefonul fără fir”, „țăranul e pe câmp”, „ridichea uriașă”, „aș mânca o portocală”, sau ne uitam la diafilme.

Au fost jocuri minunate care ne-au luminat copilăria și ne-au stimulat creativitatea. Dar nici astăzi, că suntem oameni maturi, nu încetăm să ne jucăm, chiar dacă vremurile s-au schimbat și au apărut jocuri noi, moderne, pe calculator. Jocul vedetă care nu ține cont de nici o vârstă este cel cu trenulețele în miniatură, doar că e nevoie să ai un buget foarte mare pentru a ți-l procura și apoi a-l extinde.  Primul din noua generație a fost pentru mine cubul Rubik, apoi Tetris și au urmat altele, din ce în ce mai spectaculoase și amuzante. Le joc uneori, mai ales pe cele care-ți pun la incercare logica. Dar nu le-am abandonat nici pe cele clasice, chiar dacă de cele mai multe ori le joc pe calculator. Mă refer la jocurile de cărți, dar acum în loc de „Păcălici” sau „Șeptar”, joc „Canastă” și „Pocker”. Nu am uitat nici de rummy sau table, atunci când găsesc parteneri potriviți. Dar șahul a fost mereu preferatul meu și cred că el va rămâne neschimbat o veșnicie. Chiar dacă acum se joacă online și de multe ori cei cu care joci se ajută de un program pentru a învinge, eu voi continua să joc cinstit, cu fair-play, așa cum se cade să tratăm orice joc.

Jocuri noi

Acest articol participă la competiția SuperBlog.

Jocul Lumilor

Cererea pentru Jocul Lumilor am făcut-o de aproape un an. Era jocul suprem pe care fiecare ar dori să-l aibă acasă și să-l joace. Doar că pentru a-l primi și a avea dreptul să-l folosești, trebuia să îndeplinești niște criterii foarte stricte. Erai testat de Computerul Psiholog și trebuia să pui la dispoziția Comisiei Jocului toate datele personale și fișierele din care se putea deduce caracterul și personalitatea ta. Cu alte cuvinte, trebuia să fii CURAT, să nu ai impulsuri agresive, iar gândirea să-ți fie dominată de logică și onestitate. Din cauza acestor reguli, foarte puțini primeau aprobarea finală, pentru a se putea bucura de extraordinarele posibilități al acestui joc. Iar fericirea mea a fost imensă atunci când am primit aprobarea și, imediat, cutia cu accesoriile necesare.

De fapt era vorba doar de o cască, niște mănuși senzoriale și un minicomputer care făcea legătura cu Centrul de Comandă a jocului. Dar cel mai important era Regulamentul de folosire, pe care l-am parcurs de mai multe ori, fiindcă în caz de erori grave mi se tăia legătura, și jocul era oprit. Știam eu câte ceva de la puținii jucători pe care i-am cunoscut, dar și din interogatoriile și instrucțiunile preliminare, dar acum trebuia să intru în amănunte.

Voi încerca să explic în mare despre ce este vorba. În primul rând mi se atrăgea imperios atenția că Jocul Lumilor nu e chiar un joc, ci el se răsfrânge în mod direct asupra unei lumi reale, situată într-o altă galaxie, la milioane de ani lumină distanță. Cu alte cuvinte eram un fel de Dumnezeu, care trebuia să dea viață unei planete și să ajute vietățile să evolueze. Planeta care mi s-a repartizat era de clasa 2, mărime medie și aridă. Nici măcar o picătură de apă, darămite viață! Aveam la dispoziție 1 miliard de ani pentru a o schimba total, făcând-o înfloritoare și cu o civilizație cât mai avansată. Acea perioadă lungă de timp era condensată în zece ore de joc, împărțite în patru zile. Toate acțiunile mele erau sprijinite de Forța Universală aflată la centru, și erau irevocabile. Înarmat cu aceste cunoștințe, mi-am pus echipamentul, am intrat nerăbdător în circuit și am cerut permisiunea pentru începerea jocului.

Ziua 1. Mi-am examinat cu atenție planeta și apoi sistemul solar din care făcea parte. Nu avea atmosferă și nici un satelit, ceea ce-mi făcea misiunea mai grea. Ceva mai departe de ea era o planetă cu doi sateliți și, spre bucuria mea, unul din ei era înghețat la suprafață. După câteva raiduri rapide și căutări prin sistemul de date al jocului, am descoperit o cometă imensă, căreia i-am calculat un nou traseu, în așa fel încât să lovească satelitul înghețat. Am introdus datele și am așteptat cu emoții impactul. Acesta a fost spectaculos și mai multe bucăți de rocă amestecate cu gheață s-au desprins îndreptându-se spre planeta mea, pe care am botezat-o P1T1. Înainte de a se încheia prima fază a jocului, am apucat să văd cum acele fragmente s-au prăbușit acolo unde anticipasem.

Ziua 2. Eram curios să văd cum a evoluat situația timp de circa 250 de milioane de ani, cât s-au scurs de la vizita de ieri. Am fost plăcut surprins să văd că P1T1 avea un satelit! Din reluările la care am avut acces, mi-am dat seama cum a deviat cometa la impact și s-a lovit și de planeta mea. Ca urmare a coliziunii, din P1T1 s-a desprins cam o treime și a început să orbiteze în jurul ei. Acest lucru nu l-am luat în calcul, dar mi-am dat seama că era benefic. Planeta avea apă și atmosferă! Partea cea mai grea a jocului am trecut-o cu bine. Eram fericit, iar punctele acumulate îmi dădeau speranța să devin un profesionist cu dreptul de a participa la multe alte jocuri de acest gen. Pentru a grăbi procesul de evoluție a vieții, am trimis în sistem de urgență o capsulă cu bacterii, care au căzut într-unul din noile oceane.

Ziua 3. După 500 de milioane de ani planeta mea avea verdeață și câteva viețuitoare. Nu era o diversitate mare, dar, ținând cont că pe alte planete a fost nevoie de miliarde de ani pentru o evoluție ca aceasta, eram foarte mulțumit. Am cercetat cu atenție fiecare zonă și am generat câteva furtuni pentru a da un impuls și a împrăștia semințiile și în alte locuri. Chiar și cutremurele pe care le-am provocat erau benefice pentru a crea unele condiții noi, care ar fi ajutat să de dezvolte unele specii. De asemenea am schimbat traiectoria unor meteoriți ce mi-ar fi putut lovi planeta.

Ziua 4. Azi am intrat mai târziu, știind că e ultima zi, iar în cele două și jumătate, care reprezentau ultimii 25 de milioane de ani, aveam nevoie de o accelerare a civilizării planetei, pentru a primi un punctaj mare. Planeta mea era plină de viață, de o floră luxuriantă și o faună diversificată. Doar că specia dominantă erau niște animale mari și agresive care se bazau doar pe forță. Nu puteam să las ca planeta să fie la cheremul lor. Am deviat imediat un meteorit suficient de mare pentru a lovi P1T1. A fost un dezastru necesar, în urma căruia planeta a fost acoperită de un strat gros de praf. Doar după cinci milioane de ani, atmosfera a început să se curețe, iar viața să evolueze din nou. Animalele cele mari și agresive au dispărut, iar în locul lor a apărut o nouă specie: bipedă . Promiteau mult și mi-am concentrat atenția asupra lor. În câteva zeci de mii de ani au devenit stăpânii planetei și chiar aveau de gând să înceapă a explora Universul. Doar că și aceștia erau agresivi și se exterminau între ei cu cruzime. Au creat arme puternice de distrugere în masă, iar planeta mea risca să devină din nou aridă din cauza lor. Cu mare strângere de inimă, a trebuit să accept că am pierdut primul joc, chiar dacă asta mă făcea să pierd și punctele acumulate, iar apoi să fiu reevaluat de Comisie. Dar conștiința îmi spunea că nici aceste ființe nu sunt potrivite pentru o evoluție superioară. Așa că am trimis o cometă spre T1P1. Sunt sigur că aproape toate viețuitoarele au fost eliminate în urma impactului devastator. Sper doar ca planeta mea să renască. Poate în jocul viitor o voi primi tot eu și voi avea mai mult noroc cu ea.

imagine sf

Acest articol participă la competiția SuperBlog.