Ce este inteligența inimii?

De-a lungul marii părți a istoriei consemnate, în scrieri și în tradițiile orale ale multor și diverselor culturi, oamenii au crezut cu tărie într-o inimă inteligentă. Ca și copii, ni s-a spus adesea să ne urmăm inima pentru răspunsuri. Când am făcut-o, am găsit adesea puterea de pătrundere sau claritate asupra problemei cu care ne confruntam.

Însă, apoi, pe măsură ce am crescut mai mari, am adoptat despre inteligență punctele de vedere pe care le-am învățat la școală: ca abilitatea de a învăța, înțelege, raționa și a pune în aplicare cunoașterea ca o funcție a creierului din cap. Nu ne-a venit niciodată în minte că simțul intuitiv sau claritatea pe care am dobândit-o acultându-ne inima avea ceva de-a face cu inima fizică. Așa că este oarecum firesc ca atunci când veți citi despre cercetările asupra „inteligenței inimii”, să rămâneți  fascinați, așa cum mi s-a întâmplat mie.

În timpul anilor 1960 și ’70, fiziologii John și Beatrice Lacey au condus cercetări care au arătat că inima de fapt comunică cu creierul în feluri care afectează enorm modul cum percepem lumea din jurul nostru și reacționăm la aceasta. Astăzi, la mai mult de o jumătate de secol după ce ei și-au început cercetările, știm cu mult mai multe despre inima inteligentă:

Inima ne trimite semnale emoționale și intuitive pentru a ne ajuta să ne guvernăm viețile.

Inima direcționează și aliniază multe sisteme din corp, astfel încât ele să poată funcționa în armonie unele cu altele.

Inima are propriul ei sistem nervos complex și independent, cunoscut ca și „creierul inimii”.

Creierul independent al inimii și sistemul ei nervos transmite informația către creierul din craniu, creând un sistem de comunicație duplex între inimă și creier.

Inima își ia multe din propriile decizii.

Inima începe să bată în fătul nenăscut înainte ca organul gândirii, creierul, să fie format, un proces pe care savanții îl numesc autoritmic.

Ființele umane își formează un creier emoțional cu mult înainte de unul rațional, și o inimă care bate, înainte de amândouă.

Cercetătorii de la diferite instituții au început să arate în anii 1980 și ’90 că succesul în viață depinde mai mult de abilitatea unui individ de a-și gestiona eficient emoțiile decât de abilitatea intelectuală a creierului din cap. Aceste descoperiri au avut în mod natural ca rezultat dorința oamenilor de a ști cum să insufle inteligență emoțiilor lor.

Doc Childre a fondat Institutul de Matematică a Inimii (Institute o HeartMath – IHM), în 1991, pentru a studia inteligența inimii. Savanții de la IHM au expus o teorie cum că inteligența inimii de fapt transfera inteligența emoțiilor și insufla puterea managementului emoțional. Cu alte cuvinte, inteligența inimii este în mod real sursa inteligenței emoționale. În cartea Soluția matematicii inimii (The HeartMath Solution), scrisă de Doc Childre și de asociatul său, și mai multă vreme purtătorul de cuvânt al HeartMath, Howard Martin, ei explică:

„Din cercetările noastre de la Institute of HeartMath, am concluzionat că inteligența și intuiția sunt elevate când învățăm să ascultăm mai profund de propria noastră inimă. Prin învățarea descifrării mesajelor pe care le primim de la inima noastră, noi dobândim percepția ascuțită necesară pentru a ne gestiona eficient emoțiile în mijlocul schimbărilor de viață. Cu cât mai mult învățăm să ascultăm de inteligența inimii și să o urmăm, cu atît mai educate, echilibrate și coerente devin emoțiile noastre. Fără influența călăuzitoare a inimii, cădem cu ușurință pradă emoțiilor reactive precum insecuritatea, mânia, frica și blamarea, ca și alte reacții și comportamente care ne seacă energia.”

Cercetările de început ale HeartMath au găsit că emoțiile negative ne scot sistemul nervos din starea de echilibru. Când s-a întâmplat acest lucru, ritmul inimii a devenit dezordonat și a apărut zimțat pe un ecran monitor cardiac. Inima a comunicat acea dezordine/tulburare a creierului și rezultatul a fost inhibiția corticală. Emoțiile pozitive, prin contrast, au fost găsite ca sporind ordinea și echilibrul în sistemul nervos și producând ritmuri lente, armonioase ale inimii, ritmuri care au amplificat abilitatea oamenilor de a percepe clar lumea din jurul lor.

Cercetările HeartMath definesc inteligența inimii ca fiind fluxul de conștientizare, înțelegere și intuiție pe care îl experimentăm atunci când mintea și emoțiile sunt aduse pe un aliniament coerent cu inima. Acest flux poate fi activat prin practică autoinițiată, și cu atât mai mult acordăm atenție când simțim că inima ne vorbește sau ne călăuzește, cu atât mai mare este abilitatea noastră de a accesa mai frecvent această inteligență și călăuzire. Inteligența inimii se află la baza organizării celulare, călăuzește și face să evolueze organismele către ordine, conștientizare și coerență sporită a sistemelor lor corporale.

Astăzi sunt zeci de documente științifice despre cercetările HeartMath asupra inteligenței inimii și zeci de universități studiind aplicațiile acesteia pentru autoreglare emoțională, sănătate, performanță academică, dezvoltare intuitivă și altele.

Sfatul meu: nu încetați niciodată să gândiți cu inima!

11 thoughts on “Ce este inteligența inimii?

  1. Urarea care vine din inimă, chiar dacă nu s-ar împlini, e oricum binevenită și se mulțumește profund pentru ea. Inima mea are aceleași sentimente și pentru tine, dragă Gabi!

  2. Foarte bun articolul! Și foarte adevărat! A gândi cu inima înseamnă a recunoaște emoțiile și sentimentele care o încearcă și totodată să acționezi rațional! Îmi place C.S.Lewis cum exprimă acest lucru făcând referire la iubire: „A iubi înseamnă a fi vulnerabil. Iubește din toată inima și, cu siguranță, inima ta va fi dezamăgită și poate chiar zdrobită. Dacă vrei să-ți păstrezi inima intactă, trebuie să nu o dăruiești nimănui, nici chiar unui animal. Înconjur-o cu grijă cu hobby-uri și cu obiecte cât mai valoroase..închide-o bine în sicriul egoismului tău. Dar în acest sicriu, sigur, întunecat, fără mișcare și fără aer, se va schimba. Nu va fi zdrobită, ci va deveni incasantă, impenetrabilă și nimic nu o va mai putea răscumpăra…Singurul loc sigur în afara Cerului în care te poți feri în totalitate de pericolele dragostei este Iadul.” – (C.S.Lewis, The Four Loves 1971)

  3. Foarte potrivită completarea ta, „floridemandarin” și îți mulțumesc în mod deosebit pentru ea. Ceea ce vine din inimă e întotdeauna mult mai valoros decât cea ce este oferit prin judecata creierului pe care-l considerăm noi a fi cel care ne conduce.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.