Jocurile de ieri și de azi

Nu pot să mă gândesc la copilărie fără a-mi aminti nenumăratele ei jocuri, fiindcă ele au fost sufletul oricărei zile de atunci. Nu erau sofisticate, pentru că nici banii nu erau suficienți, dar nici oferta nu era prea mare în acele vremuri. Însă imaginația noastră era foarte bogată și puteam să facem un joc din orice obiect găsit la marginea drumului. Căci cel mai bine ne distram pe uliță, cu cât mai mulți copii prin preajmă și cu cât mai multe idei de divertisment. Uneori era suficient un cerc și o sârmă cu care îi dirijam traiectoria, sau chiar câteva pietricele colorate și bine șlefuite de ape, cu ajutorul cărora ne arătam îndemănarea în aruncarea în sus și prinderea lor la cădere, după ce, în prealabil mai culegeam câteva de pe jos. Dar și mai mult ne plăcea să jucăm „leapșa”, „de-a v-ați ascunselea”, sau orice joc cu o mingea improvizată din cârpe vechi.

Când aveam interdicția de a ieși afară, din cauza pedepselor sau a vremii neprielnice, ne invitam prietenii să ne jucăm în casă. Mie, cel puțin, mi-a plăcut să fiu aprovizionat cu cât mai multe jocuri la modă pe atunci, iar pentru asta am renunțat la dulciurile pentru care primeam câte un leu. Astfel că, în timp, mi-am putut cumpăra mai multe astfel de minunății, cum ar fi: „Piticot”, „Nu te supăra, frate”, două cutii cu cuburi și tot două jocuri de lego. Pe lângă acestea aveam și câteva improvizații făcute din cutii de chibrituri sub formă de tancuri, sau din bile și role de rulmenți cu care jucam popice. Cu acest arsenal mă străduiam să ademenesc cât mai mulți copii în casa mea și cea mai mare bucurie era să-i văd că sunt încântați de ce le văd ochii. Nu voiam neapărat să câștig la jocuri, ci să le câștig prietenia. Ceea ce nu reușeam întotdeauna și asta mă îndemna la alte economii, pentru a-mi spori dotarea.

nu te supara frate

A venit vremea să merg la o școală-internat și mai apoi, pentru câteva luni, la o stațiune pentru copii. Țin minte că acolo am văzut pentru prima dată o vitrină mare cu tot felul de jucării fascinante. Ursuleți de pluș, păpuși de diferite mărimi și culori, mașinuțe și motociclete cu arc, avioane și chiar un elicopter teleghidat. Acesta din urmă era vedeta expoziției și nu aveau voie să se joace cu el decât educatoarele. La celelalte aveam acces în anumite zile și doar sub o atentă supraveghere. Restul timpului ne jucam „telefonul fără fir”, „țăranul e pe câmp”, „ridichea uriașă”, „aș mânca o portocală”, sau ne uitam la diafilme.

Au fost jocuri minunate care ne-au luminat copilăria și ne-au stimulat creativitatea. Dar nici astăzi, că suntem oameni maturi, nu încetăm să ne jucăm, chiar dacă vremurile s-au schimbat și au apărut jocuri noi, moderne, pe calculator. Jocul vedetă care nu ține cont de nici o vârstă este cel cu trenulețele în miniatură, doar că e nevoie să ai un buget foarte mare pentru a ți-l procura și apoi a-l extinde.  Primul din noua generație a fost pentru mine cubul Rubik, apoi Tetris și au urmat altele, din ce în ce mai spectaculoase și amuzante. Le joc uneori, mai ales pe cele care-ți pun la incercare logica. Dar nu le-am abandonat nici pe cele clasice, chiar dacă de cele mai multe ori le joc pe calculator. Mă refer la jocurile de cărți, dar acum în loc de „Păcălici” sau „Șeptar”, joc „Canastă” și „Pocker”. Nu am uitat nici de rummy sau table, atunci când găsesc parteneri potriviți. Dar șahul a fost mereu preferatul meu și cred că el va rămâne neschimbat o veșnicie. Chiar dacă acum se joacă online și de multe ori cei cu care joci se ajută de un program pentru a învinge, eu voi continua să joc cinstit, cu fair-play, așa cum se cade să tratăm orice joc.

Jocuri noi

Acest articol participă la competiția SuperBlog.

22 thoughts on “Jocurile de ieri și de azi

  1. Jocurile noastre se jucau faţă în faţă… Copiii de azi se dau peste cap să câştige prietenii… virtuale… Nu ştiu să se joace şi se ceartă pe Facebook… Ador tehnologia, netul şi, recunosc, joc şi jocuri pe calculator. dar… Aş bate şi mingea, din când în când! Şi parcă tot mai amuzantă e o partidă de cărţi sau de Rummy, cu prietenii!…

  2. Eu nu-mi găsesc parteneri pentru canastă, joc pe care nu l-am mai jucat de peste zece ani. Generația de tineri nu mai are răbdarea să învețe jocurile cu care noi suntem obișnuiți.

  3. Mi-a plăcut mult articolul tău, Petru şi vreau să ştii că m-am regăsit în el.
    Nici noi nu am avut o mulţime de jucării ca alţi copii, dar am avut destule, însă am ştiut să ne jucăm cu ceea ce aveam şi ne bucuram de fiecare clipă a copilăriei. Profitam de toate oportunităţile care ni se iveau să ne jucăm şi eram mulţumiţi.
    Eu am locuit toată copilăria la sat şi nu ştiam de atâtea jucării, pentru că nu ne ducea nimeni la oraş, aşa că dacă nu le vedeam nu râvneam la ele, credeam că toţi copii se joacă la fel ca şi noi.
    Îmi amintesc cu drag că în iernile geroase de iarnă ne jucam “Moară” desenată pe coperta blocului de desen, iar piesele erau grăunţe de mălai şi fasole, apoi am primit un, Rummy, care era fascinaţia noastră şi un Scrabble, cu aceste jocuri ne jucam noi în serile de iarnă după ce veneam îngheţaţi de la săniuş sau schii, cu ţurţuri la pantaloni şi obrajii roşii ca focul şi mâinile umflate de frig. Dar eram fericiţi.
    În anotimpurile călduroase jocul nostru era afară, jucam: oină, lapte gros, raţele şi vânătorii, şotron, hoţii şi vardiştii băieţi şi fete laolaltă. Trăiam într-o armonie incredibilă. Bineînţeles că după ce ne terminam temele şi sarcinile din gospodărie, şi parcă ne mai rămânea timp destul, apoi, toată lumea era a noastră, nu ne lăsam băgaţi în casă până târziu în noapte.
    O zi minunată îţi doresc, Petru şi un week-end superb! 🙂

  4. Așa cum te-ai regăsit tu în amintirile depănate mai sus, și eu am făcut-o în comentariul tău binevenit. Chiar mi-ai amintit de alte jocuri pe care am uitat să le menționez. E vorba de „Moară” și Scrabble (acesta din urmă l-am procurat mai târziu, după angajare), dar și de multe alte jocuri, pentru care ar fii nevoie de ceva timp ca să le enumăr.
    Mulțumesc mult pentru completare și urările mele de bine să te însoțească în acest sfârșit molcom de săptămână, Ștefania! 🙂

  5. Week-end-ul trecut, am fost cu niște prieteni, într-o cafenea, în București, numită foarte frumos „Ludic”! Minunățiile acestei cafenele sunt, bineînțeles jocurile. Nu-ți poți imagina câte îți pot pune la dispoziție și ce poți juca!!! Noi am ales să jucăm remi și am făcut-o ore în șir, timp în care, toți ceilalți jucau câte ceva, în grupuri mai mici sau mai mari, cu cărți, cu pul-uri, cu pioni pe cartoane mari, frumos desenate, unii exersau caligrafii, unii dădeau cu zaruri… Nu-ți pot descrie frenezia de pe chipurile lor, bucuria cu care se jucau, izbucnirea la unison a râsetelor, a unui strigăt de deznădejde, a unor ropote de aplauze….atmosfera era incredibilă…unii jucau pe porunci, alții veneau la masa ta să te întrebe nu știu ce regulă…era nemaipomenit! Deși toți eram trecuți de-o vârstă pe-acolo, întoarcerea la copilărie era evidentă pentru toată lumea!
    Și încă ceva…de vrei să ajungi acolo, îți trebuie deja rezervare, pentru că deși dispun de trei saloane imense, sunt pline ochi, tot timpul 🙂

    1. E foarte adevărat că jocurile nu au vârstă și nici oamenii nu devin reticenți la ele după ce s-au maturizat. Cei care nu le mai practică devin mai ursuzi și închistați în ei. De aceea sunt încântat de atmosfera descrisă de tine și chiar că aș vrea să întâlnesc și eu un astfel de local. Însă, după cum ai menționat, sunt atât de rare încât e greu să le frecventezi.

      1. Eu sper că se vor mai deschide astfel de cafenele dar oricum, nimic nu te împiedică să te aduni cu prietenii la un joc de canastă,la un scarbble sau la un remi, oriunde! Restul îmi par doar pretexte :))

  6. Erau minunate jocurile copilariei, atat la sat cat si la oras. La sat alergam in natura ca bezmeticii, pe dealuri, cu treaba sau fara treaba. La oras jucam SOTRON sarind sa ridicam o bucatica de sticla, rar o bucata de plastic….. Ce vremuri !!!! Asa ne-am dezvoltat armonios fizic, ca niste adevarati sportivi, puternici, sanatosi si deschisi la minte.
    Acum, pacat de copilaria cotidiana, copiii petrec prea mult timp in fata computerului, introvertiti, singuratici, vesnic inversunati sa castige….
    FERICITI COPIII CARE AU INCA PARINTI SAU RUDE LA TARA !!!!

    1. Ar fi ideal ca jocurile de pe calculator să fie dintre acelea care îți dezvoltă capacitatea de a gândi logic, dar să fie alternate de cele în aer liber, care presupune mișcare și socializare. Asta depinde, într-adevăr de părinți, profesori și educatori.

  7. Și eu jucam Piticot și Nu te supăra, frate! cu tatăl meu în vremuri mai bune. La cubul Rubik nu mă descurcam, așa că scoateam pătrățelele cu adeziv și le așezam în așa fel încât să pară că am câștigat. Mulțumiri, Petru, pentru aceste aduceri-aminte!

    1. Nici eu nu m-am descurcat la cubul Rubik, dar nici n-am insistat să-i învăț tehnica. În schimb, îmi amintesc cu drag și de Piticot sau de cutia cu piese de construcție, din care am cumpărat două. Jocurile Lego erau prea scumpe și rare pentru mine, în acele vremuri. Și eu îți mulțumesc pentru participarea la această nostalgie frumoasă, Roxi!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.