Vecinul meu de(z)gustător

Încetul cu încetul încep să-mi cunosc noii vecini. Nu sunt mulți și am timp berechet să intru într-o relație normală cu fiecare, chiar dacă m-am mutat doar de trei luni la bloc și nu ies prea des din apartament. Printre primii cu care am intrat în vorbă și apoi ne-am apropiat este Raul, vecinul de alături. E mai tânăr ca mine, dar asta nu ne-a împiedicat să devenim amici și să ne vizităm unul pe altul. Însă, chiar de la prima invitație pe care i-am acceptat-o, mi-a făcut o impresie deosebită și nu pot să spun că e din cea mai bună.

Se vedea că e un om cu stare și maniere alese, deși nu știam cu ce se ocupă și cum reușește să ducă o viață pe picior mare. Pe pereții dintr-una din camere avea agățate mai multe diplome, iar într-o vitrină tronau tot felul de sticle cu vin rar. Atunci am crezut că i-am ghicit ocupația și chiar am vrut să-i demonstrez:

– Ia te uite! Mă bucur să am un vecin somelier!

Raul a râs în barba pe care și-o mângâia adesea și mi-a răspuns:

– Greșit! Somelierul e cel care-ți recomandă și servește vinurile. Eu sunt cu o clasă mai sus, una foarte importantă: degustător de vinuri!, îmi zise el cu o mândrie nedisimulată.

Am recunoscut imediat că nu prea mă pricepeam în domeniu, iar el m-a servit cu un vin deosebit, având un „buchet” și un gust nemaipomenit. M-a intrigat faptul că el nu și-a pus nici măcar o picătură, motivând că nu bea alcool deloc. Asta a fost încă un lucru uimitor pentru mine și chiar l-am întrebat cum reușește să-și facă meseria cu brio și totuși să nu bea.

– Foarte simplu, m-a lămurit el. Nici nu e indicat să bei atunci când participi la un concurs și guști mai multe soiuri. Alcoolul ți-ar putea afecta simțurile și memoria, deci, după ce guști vinul, îl scuipi într-o găletușă.

Atunci mi-am amintit că am văzut câteva filme în care se proceda astfel. El mi-a mai turnat puțină licoare înmiresmată în pahar, în timp ce continuam să-i inspectez apartamentul. Într-un colț am zărit mai multe medalioane din hârtie pe care erau tipărite figuri de politicieni de-ai noștri. Mi-a observat nedumerirea și a răspuns la întrebarea nepusă:

– Să nu crezi că sunt vreun simpatizant politic. Dimpotrivă. După cum mi-ai spus și tu, vecine, e bine să avem fiecare o supapă prin care să ne descărcăm de stresul zilnic, dar mai ales de nedreptățile societății în care trăim. Iar vina principală o poartă politicienii, care sunt egoiști, corupți și idioți. Unii dintre oameni se refulează în ei și se consumă, alții beau câteva pahare sau găsesc ceva prin care să-și verse năduful. Ei bine, eu îi scuip pe acești nenorociți, ori de câte ori particip la o sesiune de degustări. Pun pe fundul vasului medalionul cu poza politicianului care m-a enervat cel mai mult în ultima perioadă și-i scuip vinul din gură chiar între ochi. De-ai ști ce bine mă simt după aceea! Ba, de la o vreme, o parte dintre colegii mei mi-au cerut să le fac și lor medalioane. Așa că-i scuipăm în grup pe toți acești parveniți.

– Măi, Raul, păi nu ai putea avea probleme dacă se află că voi scuipați, precum țiganii, niște oameni din fruntea țării? Chiar dacă numai în poze, dar gestul contează.

– Cine să afle? Cine să-și bage nasul în găleata mea? Și nu e deloc dezgustător: meseria ne-o cere să scuipăm. Și-l scuipăm pe cel care nu ne place. Ei ne scuipă mereu fără să ne dăm seama, de ce n-am face-o și noi? Săptămâna trecută l-am scuipat pe Victor Ponta și poate, prin vin s-a strecurat și niște flegmă. Am făcut-o 4 inși. Data viitoare duc o poză cu ministrul Nicolaescu, apoi cu Băsescu. Poate vom fi mai mulți care o vom face. Și știi ceva? Nici măcar scuipatul acela cu vin nobil nu l-ar merita! Mai servești un pahar?

Nu puteam să-l refuz și nici să mă angajez într-o discuție pe tema scuipatului. Am tăcut, am zâmbit îngăduitor și l-am lăsat să se descarce. N-aș vrea să fiu și eu o victimă a degustărilor de vin. Nici măcar pe un medalion.

Degustare de vinuri
Advertisements

Doina – cea mereu tânără

Aveam doar trei anișori când mă rugam de fiecare barza ce zbura deasupra mea pentru a-mi aduce o surioară. Mă simțeam singur și voiam un partener de joacă, dar nu frate, fiindcă acesta mă dezamăgise. Dorința mea s-a îndeplinit în câteva luni și părinții m-au anunțat că în curând una din berze va aduce un bebeluș. Eram tare bucuros și o sâcâiam mereu pe mama întrebând-o cât mai e până îmi vine surioara. Ea se răstea uneori la mine și mă întreba de unde sunt așa de sigur că va fi fată. Îi răspundeam că sunt convins, deoarece eu așa am cerut. Apoi, ca să-i arăt cât sunt de pregătit, i-am spus și numele pe care voiam să-l aibă: Doina. Era numele pe care-l folosea mereu mama atunci când cerea cutiuța cu cremă emolientă de pe noptieră. Toate acestea mi le-au repovestit ai mei după ce am mai crescut, dar ele îmi rămăseseră adânc întipărite și în memorie.

Doina a crescut alături de mine câțiva ani, apoi ne-a despărțit școala. De mai bine de un deceniu suntem din nou nedespărțiți și ne depănăm împreună amintirile. Mă uit adesea la ea și constat că seamănă foarte mult cu mama când era tânără, dar care s-a stins de ceva vreme. La fizic, la caracter, dar și la preferințe. Printre altele, și ea a păstrat obiceiul de a folosi produsele cosmetice din gama Farmec, iar cutiuța cu cremă parfumată Doina este întotdeauna în poșeta ei. Nu că aș umbla eu prin lucrurile de acolo, dar o văd și o simt când folosește produsul. La fel ca și la mama, pielea feței și a mâinilor este elastică, suplă și strălucitoare.

crema-pastila-curat

La întrebările mele, ea mi-a explicat de ce are un așa atașament pentru aceste produse.  Astfel am aflat că gama acestora e mult mai largă, firma având o vechime de peste 120 de ani, iar produsele sale cuprind acum Gerovital H3 Evolution, Gerovital Plant, Aslavital, Farmec, Aslamed, Athos și Obsesie. Calitatea și originalitatea produselor FARMEC a fost recunoscută oficial în anul 2002, când compania a obținut Certificatul Internațional de Calitate ISO. Mezina familiei, crema Doina, asigură pilelii cantitatea optimă de apă și substanțe emoliente, cu efecte tonifiante și regenerante asupra pielii. Este un succes al acțiunii de colaborare KREM. La urmă mi-a arătat și o reclamă foarte inspirată pe adresa: http://www.youtube.com/watch?v=xFmX7orbgZc

Așa am aflat secretul tinereții veșnice a surorii mele și probabil a multor femei care folosesc această cremă cu proprietăți atât de apreciate în lumea întreagă. De fapt nu era nici un secret, ci un bun obicei moștenit de la mama și confirmat de cele mai noi cercetări din domeniu.

Acest articol participă la competiția SuperBlog 2013.

Beneficiile parteneriatului

Anul trecut eram singur, deși scriam de aproape doi ani pe acest blog. O făceam pentru mine și nu știam dacă e cineva interesat să citească ce gândesc. Începând din primele luni ale acestui an, încetul cu încetul, am ajuns să cunosc alți bloggeri și să intru în grupul unor persoane minunate, de la care am învățat și sunt sigur că voi mai învăța încă foarte multe. Cu ajutorul lor am aflat de competiția SuperBlog și m-am gândit că o astfel de experiență nu poate fi decât benefică pentru un novice ca mine. Astfel că m-am înscris și mă bucur că am făcut-o. Am pornit cu stângul, dar pe traseu am învățat o sumedenie de lucruri care se reflectă în articolele de la urmă.

Toate aceste cunoștințe și experiența care se acumulează sunt amplificate atunci când ai parteneri, iar colaborarea este cât mai intensă. Un parteneriat bazat pe comunicarea între bloggeri e visul pe care l-am avut de când m-am apucat de scris. Partenerii nu sunt numai cei care concurează împreună, ci și cei care se ajută prin informații și observații pertinente. E o competiție continuă în care toată lumea are numai de câștigat. Iar parteneriatul e ca un edificiu care devine mai trainic atunci când conlucrarea dintre componenți este continuă și eficientă. E ceea ce își dorește orice persoană sociabilă, care vrea să progreseze și să-și măsoare capacitățile cu ceilalți membri ai echipei. Pentru că împreună trebuie să formăm o echipă cât mai sudată, fără orgolii deșarte și fără frica de eșec.

zelistmonitor

Faptul că am fost întrebat și eu despre valoarea unui parteneriat mă face să fiu mândru și să cred că voi fi tratat de la egal la egal de ceilalți bloggeri, cu o mai mare vechime și experiență. Ar fi încă un pas pentru a mă perfecționa și a scrie mai bine, mai atractiv și să abordez subiecte cât mai interesante, de actualitate. Așa cum am învățat în aceste două luni de competiție SuperBlog, vreau să acumulez în continuare învățăminte noi, iar parteneriatul ar fi ideal pentru mine, la fel ca pentru mulți alții. Vă invit să faceți parte din această familie și sunt convins că nu aveți nimic de pierdut, ci dimpotrivă. Unde sunt mai mulți e și calitatea mai mare, iar perfecționarea e idealul fiecăruia dintre noi.

În încheiere vreau să mulțumesc pentru ocazia oferită de a-mi împărtăși părerea și a mă considera un potențial partener al blogosferei. E o onoare pe care o apreciez foarte mult și am să fac tot posibilul ca să o dovedesc.

Acest articol participă la competiția SuperBlog 2013.

Curajul de a trăi

Știm cu toții că rudele și vecinii nu poți să-i alegi, dar e o mare binecuvântare să fie buni și cât mai mulți, aș completa eu. Zic asta pentru că de mic copil am avut parte de multe neamuri: mătuși, unchi și veri. De acest avantaj am profitat din plin și nu pierdeam niciodată ocazia să-mi vizitez rudele, unde eram primit mereu cu bucurie și ospitalitate. Au trecut multe decenii de atunci și lista cu rubedenii s-a subțiat sensibil, căci timpul nu iartă pe nimeni. Constat cu tristețe că nu mi-a mai rămas decât o singură mătușă în viață, sora cea mică a tatălui meu. Din fericire ea e mătușa care m-a iubit și ajutat cel mai mult. Chiar și astăzi îmi găsesc refugiul în sânul familiei sale, unde pot să-mi descarc sufletul și să primesc sfaturi pentru problemele care se ivesc în viața mea.

Anul acesta, însă, eu am fost cel care a trebuit să o încurajez pe mătușa Veronica, pe unchiul și pe verișorii mei. Pentru că, în urma unui împrumut făcut la o bancă și pe care nu l-au putut restitui, casa pe care au construit-o în tinerețe, precum și toate acareturile, le-au fost scoase la licitație și vândute. Au făcut tot ce se putea omenește și legal ca să o păstreze, chiar au implorat în genunchi pe cine credeau că trebuie, dar executorul judecătoresc a fost de neînduplecat, la fel ca și noul proprietar. În consecință au fost nevoiți să se refugieze într-un depozit de materiale de construcții, pe care îl mai aveau în proprietate. Durerea a fost mare, iar unchiul a ajuns chiar în spital, cu probleme cardiace. Mătușa plânge de câte ori o văd, însă caut mereu să o încurajez spunându-i că viața e mai prețioasă decât orice casă. De aceea e bine să nu se gândească la ce a fost, ci la viitorul pe care-l mai au în față. Altfel, gândurile negre i-ar doborî prea devreme.

Poate că perspectiva mea optimistă o ajută, dar aș vrea să-i ofer și ceva concret care să-i amintească mereu că viața merită să fie trăită oricât de multe greutăți trebuie să învingi. M-am uitat la oferta generoasă de daruri de pe LuxuryGifts.ro”, la adresa: https://www.facebook.com/luxurygiftsro și am ales un cadou care cred că o să o inspire pe mătușa mea prin ceea ce reprezintă. E vorba de o pasăre colibri drăguță, harnică și curajoasă în lupta ei pentru supraviețuire.

Pasăre colibri

Citatul lui Paulo Coelho: „Există un singur lucru care face ca un vis să devină imposibil de împlinit: teama de eșec”, sper să o întărească pe mătușa Veronica, precum și pe toți ceilalți membri ai familiei. Iar visul lor trebuie să fie în aceste momente acela de a supraviețui tragediei peste care tocmai au trecut. Numai așa vor putea să-și realizeze fiecare alte visuri frumoase, așa cum e normal să aibă fiecare dintre noi.

Micuța pasăre de mai sus este prezentată, la fel ca alte minunate daruri, pe adresa http://www.luxurygifts.ro/paulo-coelho-despre-visuri-colectia-citate-motivationale-cu-cristale-swarovski-u0006-128-cm1

Acest articol participă la competiția SuperBlog 2013.

Topul celor mai secrete locuri din lume

Top 10 locuri din lume la care ai interzis să le vizitezi. Sunt locuri demne de scenarii de film, despre care se cunosc foarte puține lucruri. Dețin secrete bine păzite, iar legendele născute pe seama lor sunt numeroase. Care sunt cele mai fascinante dintre acestea? Iată o scurtă trecere în revistă, propusă de site-ul Drex.com.

Yamantau, Rusia

 

10. Mezhgorye

Muntele Yamantau și orașul Mezhgorye (cunoscut în trecut sub numele de Beloretsk-15 și Beloretsk-16) ascunde  unul dintre cele mai mari secrete ale Rusiei. Se zvonește că muntele Yamantau are legătură cu expresia „Mâna Moartă”. Mai exact, cu puterea de comandă nucleară și sistemul de control al rachetelor strategice. Sună foarte mult a proiect subteran secret, în cazul unui război nuclear.

  • Vatican, Italia

9. Arhivele secrete ale Vaticanului

Biblioteca Vaticanului este numărul 1 în clasamentul celor mai bine păzite instituții din tot statul papal. Cei aproape 50 de km de rafturi pline cu documente au „reputația” de a ascunde informații despre scandaluri în care au fost implicate personalități importante, secrete și descoperiri dintre cele mai șocante, toate păstrate în siguranță de-a lungul a secole de tăcere și discreție.

  • Club 33, SUA

8. Clubul 33

Walt Disney a simțit nevoia unui loc privat, special, în care să se poată întreține cu sponsorii sau alți oaspeți. Prin urmare, în 1967, a luat naștere Clubul Exclusivist. După moartea sa, Disney Land a decis ca acest Club 33 să fie deschis numai pentru membrii speciali și oaspeții lor. Exclusiv pe baza unei legitimații. Misterul? În iunie 2007, lista de așteptare pentru cei care doreau să devină membri era veche de 14 ani. Ea s-a închis în aprilie/mai 2007, astfel că nimeni nu mai știe cum poate avea acces în clubul lui Walt Disney.

  • Metro-2, Rusia

7. Moscova. Metroul 2

Rusia are un sistem secret de linii de metrou care sunt paralele cu cele ale metrolului public din Moscova. Lungimea Metrolului 2 se zvonește că ar depăși-o chiar și pe cea a celui public. Se spune că are 4 linii și 50, până la 200 de metri adâncime, și face legătura între Kremlin și cartierul Serviciului General de Securitate, aeroportul Vnukovo 2 și un oraș subteran la Ramenki, la care se adaugă alte locuri de importanță națională. În 1994, mai mulți lucrători de la serviciul urban au găsit accidental urme ale sistemului subteran.

  • Whites Club, UK

6. White’s Gentlemen’s Club

White’s este un club londonez al gentlemenilor, construit în 1693 de un imigrant italian, Francesco Bianco. La început, aici se vindea ciocolată caldă, o delicatesă rară și foarte scumpă la vremea respectivă. În secolul al XIX-lea, clădirea era exclusiv destinată tinerilor gentlemeni provenind din înalta societate. Teoretic, toți domnii la modă aveau statut de membru, dar practic numai cei foarte influenți aveau acces. Astăzi este cunoscut mai mult ca un loc de socializare și jocuri de noroc. Ca și în cazul clubului lui Walt Disney, nu se știe nimic însă despre cum poți să ajungi membru.

  • Aria 51, SUA

5. Aria 51

Aria 51 este cunoscută pentru natura secretă și incontestabila legătură cu studii clasificate despre fenomene neobișnuite. Așa se face că a devenit un punct de interes pentru teoriile moderne legate de OZN-uri. Localizată lângă Lacul Groom, este o mare bază militară secretă care susține dezvoltarea testelor experimentale și a sistemelor de arme. Perimetrul de securitate este păzit de forțe militare private. Baza nu apare pe nicio hartă publică a Statelor Unite. Cine încearcă să pătrundă în aria de securitate riscă să fie ucis.

  • Coreea Nord

4. Camera 39

Apărută în 1970, Camera 39 este una dintre cele mai secrete organizații din lume. Misiunea ei: să obțină susținere străină pentru regimul nord-coreean al lui Kim Jong II, liderul suprem al Coreei de Nord. Puternica entitate care există de zeci de ani, este bănuită că ar scoate fonduri din contrafaceri și contrabandă cu droguri și arme. Banii sunt folosiți de Kim, potrivit experților, numai ca să cumpere loialitatea oficialilor de rang înalt și să păstreze controlul asupra țării. Camera 39 se bănuiește că este localizată într-o clădire a Partidului Muncitorilor din Pyongyang.

  • Templul Ise, Japonia

3. Marele Altar Ise

Marele Altar Ise este considerat unul dintre cele mai sacre locuri din Japonia. Dedicat zeiței Soarelui, este cunoscut încă din anul 4 î.H.. Altarul este dărâmat și reconstruit o dată la 20 de ani, ca parte a convingerilor Shinto despre moarte și reînnoire a naturii. Singurele persoane care au acces în templu sunt membrii familiei regale și înalții preoți.

  • Mount Weather, SUA

2. Mount Weather

La 74 de km distanță de Washington DC, există o bază militară secretă, localizată în adâncurile unui munte, lângă localitatea rurală Bluemont, Virginia. Mount Weather este de fapt un oraș subteran. Aici se presupune că sunt străzi, cafenele și spitale, un sistem propriu de purificare a apei, clădiri de birouri, un mic lac cu apă proaspătă din izvoarele subterane și chiar un sistem de televiziune. Toate controlate de Agenția Federală a Managementului de Urgență. În cazul unui război nuclear, președintele, cabinetul sau și restul Biroului Executiv s-ar putea muta în Mount Weather.

  • Menwith Hill, UK

1. Menwith Hill

Este un loc aflat sub administrația Forțelor Aeriene Britanice, cunoscut pentru legăturile cu rețeaua de spionaj Echelon. Baza Menwith Hill este lângă Harrogate, în nordul Yorkshire-ului, Anglia. Este cea mai mare stație de monitorizare electronică din lume, care deservește atât Regatul Unit al Marii Britanii, cât și Statele Unite. Aici este cheia rețelei mondiale de supraveghere electronică și spargerea codurilor secrete, adică ceea ce se numește „hacking”.

Paradă umoristică

BANCURILE SĂPTĂMÂNII
.
* Înainte de operație, dentistul îl întreabă pe pacient:
– Îți dau puțin heliu?
Pacientul: – Anihilează durerea?
Doctorul: – Nu, dar o să fie mai amuzant când țipi!
.
* Un ginecolog francez și unul român vorbesc despre peripețiile care le-au avut cu pacienții. Zice francezul:
– Alaltăieri am avut o pacientă care avea clitorisul ca un pepene.
Românul: – Tâmpenii! N-ar fi putut merge cu un clitoris atât de mare.
Francezul: – Voi românii numai la mărime vă gândiți… eu mă refeream la gust.
.
* Un polițist oprește la miezul nopții o mașină care se deplasa în zig-zag. Se apropie și vede șoferul lovit, plin de sânge, cu fața tumefiată și cu un cuțit înfipt în gât…
– Auzi, mă, zice polițistul, nu cumva ești băut?
.
* Bărbații sunt precum ciocolata: dulci, îmbietori, și au de obicei ca țintă directă șoldurile tale!
.
* ÎNTREBARE: Care este diferența între doi homosexuali mexicani?
RĂSPUNS: Unul zice „Cucurucucu…”, iar celălalt zice „ai iai iai iai iai”!
.
* La confruntarea finală pentru funcția de președinte: Băsescu și Geoană. Moderatorul pune următoarea întrebare:
– Presupunem că sunteți Președinte și vă plimbați singur, într-o barcă cu două locuri, pe lacul Herăstrău. Deodată vedeți căzute în apă două femei: o negresă și o blondă care sunt pe punctul de a se îneca. Pe care din ele o salvați având în vedere că aveți, așa cum spuneam, un singur loc în plus în barcă?
Băsescu:
– Evident, pe ambele. Eu sunt marinar, știu să înot, îmi plac toate femeile, voi pune în barcă cele două femei și voi împinge barca lor la mal.
Geoană: – Voi salva negresa.
Moderatorul: – De ce?
Geoană: – Pentru că blonda ar putea fi Elena Udrea.
.
* – Mărie, eu cred că mă duc… și vreau să-ți spun ultimele mele dorințe.
– Ioane, spune și așa am să fac.
– Mărie, să ai grijă de copii.
– Da, Ioane.
– Să fii femeie cinstită și gospodină, cum te știu.
– Da, Ioane.
– După ce mor eu, să te măriți cu Gheorghe.
– Cum cu Gheorghe, că e cel mai mare dușman al tău?!
– Păi… tocmai de aceea! 🙂
.
* Un polițist, în tura sa de noapte, este constrâns din cauza nevoilor fiziologice să meargă la toaletă. Ajunge în dreptul unui ecotoilet și sesizează că este ocupat. Disperat, polițistul începe să strige:
– Cine e acolo? Legitimează-te!
– Istrate Cristian Alexandru Florin.
– Hai, ieșiți toți patru afară!
.
* Dintr-un raport al Poliției: „Făptașul legase victima cu o sfoară și era pe cale să o necinstească. Din fericire noi, Poliția, i-am luat-o înainte.”
.
* – Mă Bulă, văd că nu prea le ai cu istoria… da’ ca să nu zici că nu-s indulgent, pentru întrebarea de nota 5 îți dau trei variante. Cine a condus Dacia?
a) Traian Băsescu
b) Decebal
c) Alexandru Ioan Cuza
– Decebal!, zice Bulă.
– Bravo băiete! Cum ți-ai dat seama?
– Păi Alexandru Ioan Cuza n-avea carnet, și Băsescu merge cu BMW-ul, îi arde lui de dacii…?
.
* Un emigrant italian și un emigrant grec se întâlnesc în New York. Din vorbă în vorbă, ajung la faza nostalgică…
Grecul: – Ah, Grecia! Lumea a început cu noi… Alexandru, Sparta, Atena…
Italianul: – Eh! Imperiul Roman a cucerit lumea așa cum era cunoscută atunci…
Grecul (puțin iritat): – Mda! Dar Grecia a lăsat lumii construcții care rezistă de mii de ani. Gândește-te numai la Panteon!
Italianul (visător):- Eh! Voi aveți Panteonul, noi avem Coloseum-ul, apeductele, catacombele…
Grecul (și mai iritat): – Bine, bine, dar noi i-am dat lumii pe Platon, Aristotel…
Italianul (tot visător): – Sigur, pe de altă parte nu se compară cu Renașterea și tot ce a urmat…
Grecul (ca să-i închidă gura): – Știi ceva? Noi am inventat sexul.
Italianul (după un moment de surpriză): – …Ai dreptate… Însă noi l-am făcut mai bun folosind femeile.

Sevraj

Nu! Să nu credeți că scriu aceste rânduri fiind în starea definită de titlul de mai sus și care mi-a fost inspirat de o știre devenită obișnuită în societatea noastră. Un tânăr a tâlhărit o persoană în vârstă fiindcă era în sevraj și avea neapărată nevoie de drogul „izbăvitor”. Pentru el, și nu numai, era un motiv întemeiat, iar starea în care se afla îi dădea circumstanțe atenuante. Poate că nu sunt în măsură să comentez ceea ce simte un narcoman atunci când întârzie să-și ia doza și intră în acea stare neplăcută. Ar trebui să-mi fie rușine că nici măcar nu am încercat astfel de droguri, cum ar fi marijuana, cocaina, heroina și altele de acest gen? Nu cred, fiindcă am avut și mai am și eu parte de drogurile mele, legale ce-i drept.

Stare de sevraj

Nu numai la încetarea consumului de droguri puternice ai parte de o stare în care zici că parcă-ți explodează capul și inima. Factorii de excitare pot fi din cei mai diferiți, iar iubirea e unul dintre cei mai populari, chiar dacă nu ne dăm seama. Primul meu sevraj a fost când fata pe care o iubeam mi-a spus clar că nu am nicio șansă în a-mi împărtăși aceleași sentimente. Am simțit cum se năruie cerul pe mine și parcă nu mai avea rost să respir. Mă durea sufletul, iar corpului nu-i mai dădeam nicio atenție. Mi-au trebuit câteva zile ca să-mi revin și numai cu ajutorul celor din jur. Astfel de stări am mai trăit de multe ori și de fiecare dată au fost greu de îndurat. Dar în ultimii ani am învățat că e bine să nu mă îmbăt cu dragoste, fiindcă atunci când ea dispare e prea mare suferința pe care ți-o provoacă. Sunt multe cazurile în care cei aflați într-un astfel de sevraj nu mai rezistă și-și pun capăt zilelor. Eu am fost mai tare.

A fost o vreme în care am fumat. Nu mult timp – vreo 15 ani – și cam un pachet de țigări la două zile. Într-o zi mi-am impus să mă las dintr-o dată. Alt sevraj și alte tentații pe care a trebuit să le înving, dar am reușit din prima și mă simt mai bine de atunci. Să nu credeți, totuși, că sunt „ușă de biserică”! 🙂 Îmi închipui că ați fi crezut! Mai am încă parte de câte un drog și, bineînțeles de sevrajul aferent. Dar nu mă tem de el. Am învățat să fiu tare și să rabd dacă uneori au fost mai multe pahare și a doua zi simt cum gravitația planetei s-a înzecit. Cea mai la îndemână soluție ar fi să amân starea de rău și să mă „vindec” cu aceeași licoare cu care m-am îmbolnăvit. Dar în acest fel aș fi un laș și sevrajul, care va veni până la urmă, va fi mai puternic.

Unii ar spune că sunt totuși slab, dacă nu elimin toate viciile din viața mea. Eu prefer să cred că sunt tare încă și faptul că am trecut prin atâtea sevraje și le-am învins fără să-mi fac rău mie sau celor de lângă mine, e o dovadă. Nu mă condamnați prea dur, pentru că fiecare din voi are excitantele lui și ar trece prin chinuri dacă le-ar elimina brusc. Chiar și shoping-ul e un drog, dulciurile, mâncarea în general, nevoia de adrenalină, de distracție și câte și mai câte obiceiuri care ne satisfac și provoacă dependență. Nici eu nu vă reproșez aceste „droguri”, doar vă urez să aveți tăria ca uneori să le înfrânați și să învingeți cu succes sevrajul.

Scrisoare către Moș Crăciun

Dragă Moșule

Poate că îți mai amintești de mine, deși nu ți-am scris niciodată vreo scrisoare. N-am făcut-o fiindcă nu-ți știam adresa, dar azi am ocazia să-ți trimit aceste rânduri prin intermediul unor oameni care au legătură cu tine. Când eram mic și te așteptam cu fruntea lipită de geamul rece, te rugam de fiecare dată în gând să-mi aduci câte ceva și mie, iar de cele mai multe ori voiam o carte cu povești frumoase, cu poze în care apăreau eroii copilăriei mele și cu coperți lucioase, mirosind frumos a nou. Chiar și astăzi îmi plac povestirile și am aflat de curând că a apărut la Editura Nemira o carte foarte frumoasă, „Crăciunul în cele mai frumoase povești”, în paginile căreia se regăsesc texte ale unor autori cunoscuți și îndrăgiți, precum Charles Dickens, Mark Twain sau Arthur Conan Doyle. Știu asta fiindcă am intrat pe adresa http://www.nemira.ro/diverse/crăciunul-in-cele-mai-frumoase-povestiri-2250

Craciunul in cele mai frumoase povestiri

Deși multe dintre povestiri le-am citit, îmi voi face timp să rememorez nemuritoarele opere care sunt redate în acest volum. Pentru că, îți mărturisesc cu mâna pe inimă, în sufletul meu am rămas tot copil și uneori cred că nici mintea nu mi s-a copt așa cum ar fi trebuit. Ți-o spun doar ție, fiindcă știu că tu nu o să mă dai de gol altor oameni cu care vii în contact. De asemenea vreau să te rog încă o dată să nu mă uiți atunci când vei trece cu darurile prin localitatea mea. Chiar dacă sunt om în toată firea și am un venit propriu, recunosc că nu pot să-mi îndeplinesc toate dorințele. Iar una dintre ele a rămas mereu în stadiul de vis. Cred că ți-ai dat seama despre ce e vorba, fiindcă tu le știi pe toate, dar tot am să-ți amintesc, ca să fie scris negru pe alb.

Aveam doar 15 ani când am primit un ceas de mână, „Pobeda”, cu care mă făleam nevoie mare în fața colegilor de clasă și de școală. A fost ceasul care m-a ținut cel mai mult, aproape zece ani, și tare m-am supărat când nu s-a mai putut repara. De atunci mi-am cumpărat multe alte ceasuri, mai scumpe și mai moderne, dar niciunul din ele nu m-a ținut mai mult de cinci ani. Oi fi având eu ghinion sau e o simplă coincidență? M-am săturat să tot arunc banii de pomană și mi-am zis că așa îmi e dat. Cu ocazia acestei scrisori, însă, m-am gândit că numai tu poți schimba această stare de lucruri și să îmi aduci cadou un ceas de mână de calitate, care să fie și durabil.

Dragă Moșule, deși aș avea multe să îți povestesc, sunt conștient că ești foarte ocupat, așa că nu o să te rețin cu toate problemele mele. Îți mulțumesc că ai avut răbdarea să citești aceste rânduri și sunt sigur că vei face tot posibilul pentru a mă face fericit. Să fii mereu sănătos și vesel, așa cum îți stă în caracter! Eu te voi aștepta mereu cu răbdare și multă speranță.

Acest articol participă la competiția SuperBlog 2013.