Visuri împlinite

Sunt sigur că aproape fiecare din noi a visat sau visează în continuare să vadă măcar o dată America, iar alții să rămână definitiv acolo și să devină cetățean al SUA. Așa a fost de când mă știu, chiar dacă pe vremea comunismului nu puteam să recunoaștem această dorință. Vorbeam doar între noi și visam cu ochii deschiși la o aventură demnă de filmele de la Hollywood. O făceam mai mult la locul de muncă, între colegi și prieteni de încredere și cu ochii în patru, ca să nu fim auziți de cine nu trebuie. Una din persoanele cele mai apropiate sufletului meu era Letiția, o fată descurcăreață și plină de viață. Lucram alături zi de zi și de câte ori îmi spunea că are de gând să plece în America, zâmbeam înțelegător și o aprobam dând, ca de obicei din cap. Nu știam că ea o să aibă curajul să treacă la fapte. Iar când am auzit că nu s-a mai întors din excursia efectuată în Iugoslavia, am rămas mut de admirație.

De atunci a trecut aproape un sfert de veac și nu am mai primit nici o veste de la ea. Uneori îmi aminteam de chipul ei optimist și încercam să-mi închipui că totul e bine și că mai trăiește încă, dar tăcerea ei nu-mi dădea mari speranțe. Aici viața decurgea greu, fiindcă revoluția nu a adus ceea ce speram majoritatea din noi. Pe lângă munca de zi cu zi eram absorbit și de pasiunea pentru șah, iar ambiția și dăruirea a făcut ca echipa din care făceam parte să ajungă campioană județeană. Iar norocul de a-mi vedea visul împlinit a derivat de aici, precum un bulgăre de zăpadă care se rostogolește la vale, crescând neîncetat. La o lună de la obținerea titlului de campioni am primit la sediul clubului o scrisoare prin care eram invitați la New York pentru un meci amical de șah cu o echipă din marea metropolă.

Nu ne venea să credem, mai ales că toate cheltuielile de deplasare și cazare erau asigurate de o firmă despre care nu auzisem niciodată. Oricum, căpitanul echipei noastre s-a grăbit să se ocupe de formalități și, prin relațiile pe care le avea, a reușit să procure vizele la timp. Era o ședere de o săptămână, în care erau incluse trei meciuri la zece mese: cinci seniori, un tânăr sub 25 de ani, o junioară, un junior și două senioare. În ziua hotărâtă am luat avionul spre Anglia și apoi spre New York. Emoțiile ne copleșiseră pe toți și niciunul dintre noi nu a putut să doarmă pe tot timpul zborului. Când am văzut prin hublouri Statuia Libertății, am scos exclamații de bucurie și fascinație. Visul nostru de a vedea Lumea Nouă, țara tuturor posibilităților, devenise aievea.

Statuia Libertății

La marele aeroport J.F. Kennedy am fost întâmpinați de un american care știa destul de bine românește și care ne-a condus la un microbuz. Cu el, după aproape o oră de mers, am ajuns în fața unui restaurant care se numea „Mara”. Uluirea noastră tot mai mare a atins apogeul când, intrând în minunata locație am fost întâmpinați cu brațele deschise și cu un zâmbet călduros de către o femeie drăguță și… cunoscută! Era chiar Letiția, care, chiar dacă se schimbase între timp, avea aceeași ochi veseli și o voce care-ți isca nostalgia. Unii din componenții echipei de șah nici nu o cunoscuseră, dar lucrurile s-au lămurit după salutările și îmbrățișările înfocate. Lety, cum i se spunea acum, ne-a povestit în mare ce s-a întâmplat de la plecarea ei din țară.

Din Iugoslavia a trecut în Italia și a cerut azil politic. După un an a obținut viză pentru SUA, unde avea o mătușă. S-a angajat la un restaurant ca femeie de serviciu, apoi chelneriță, iar când s-a implicat și în bucătărie restaurantul a început să fie mai apreciat de clienți. Știa să gătească și a venit cu idei noi, cum ar fi sarmalele cu mămăliguță, micii și alte delicatese cu specific românesc. Patronul a apreciat-o atât de mult încât… s-a îndrăgostit de ea și a cerut-o în căsătorie. Cu ocazia cununiei au schimbat și numele restaurantului, pentru ca românii să-l găsească mai ușor. În sufletul ei persista dorul de România și de graiul dulce al țării natale. Nu a avut ocazia să revină de unde a fugit, dar a fost la curent cu ceea ce se întâmplă prin județul Maramureș și așa a aflat că eu și echipa de șah Victoria, am ajuns campioni județeni. Astfel i-a venit ideea să ne provoace la o confruntare cu o echipă din care făcea parte și soțul ei.

Pentru noi totul părea o minune și nu ne venea să credem. Iar în zilele care au urmat, minunea a continuat prin meciurile „aprig” disputate (care s-au terminat cu un scor egal, așa cum se cade la un joc amical), prin plimbările din timpul liber și în care Lety ne era ghid, dar, nu în ultimul rând, și prin mâncărurile bine alese și făcute la marea artă. Astfel am trăit cea mai frumoasă săptămână din viața mea, iar la despărțire mulți dintre noi au lăcrimat. Era normal: cine știe dacă vom mai vedea vreodată America? Sau pe prietena mea cea bună, Lety?

Acest articol participă la competiția SuperBlog.

22 thoughts on “Visuri împlinite

  1. Nu îţi împărtăşesc fascinaţia pentru America, dar îmi place povestirea ta.
    Ce mică e lumea. Şi ce ciudaţi suntem: unii îşi doresc să plece, alţii să revină.

  2. Oare cate compromisuri si sacrificii a trebuit sa faca Lety pt. a reusi in Tara Fagaduintei?… Sincer, nu mi-ar placea sa traiesc acolo, din multe pcte de vedere, dar sa fiu turista, da! 🙂 daca r fi sa plec din tara mea, as prefera sa traiesc undeva mai aproape…prin Elvetia, de ex, sau Tarile Nordice, unde civilizatia si nivelul de trai isi merita pe deplin renumele.

    1. Sunt sigur că prietenei mele nu i-a fost deloc ușor. Dar a avut puterea să creadă în visul american, iar ambiția și hărnicia ei (caracteristice prin aceste zone) au făcut-o să reușească. Exemple de acest gen sunt multe, însă e nevoie și de noroc. La fel ca peste tot.

  3. Ce placut este cand te intilnesti cu prieteni valoros peste ani de zile cei care au acceptat soarta de a trai pe meleaguri straine…. parca ne intoarcem in timp…Iti doresc o seara minunata.

  4. Am citit cu plăcere, Petre, sorry, nu-s fan America. Îmi place să călătoresc, mereu mi-am dorit să văd şi alte ţinuturi… culmea este că niciodată nu mi-am dorit să ajung în America 😉

      1. Fireşte că… dar în niciun caz preferinţele mele n-au niciun substrat geopolitic. Pur şi simplu dacă aş fi pusă în situaţia să aleg şi mi s-ar oferi posibilitatea… America ar fi prima pe care aş tăia-o de pe listă 😀 .

  5. Da, sa ma stabilesc acolo nu-mi doresc, dar sa vad New York-ul macar o data, n-ar fi rau…. Cu el as incepe, si apoi m-as mai duce si in alte parti daca s-ar mai putea. Daca nu, macar as ramane cu el pe retina (si in poze ! ) si ar fi interesant precis. E cam greu, insa. Dar poti sa stii ?

    1. Chiar asta am vrut să exprim și eu. Să văd cât mai multe locuri și să revin de fiecare dată la matcă pentru a-mi astâmpăra dorul de locurile natale. E încă un vis care așteaptă să se împlinească.

    2. Daca ar fi sa aleg primul loc pe care sa-l vizitez in SUA cred ca ar fi Grand Canyon si partea SUA a Niagarei…Apoi Yellowstone, Florida si daca imi ramane timp :), sa ma pierd putin printr-un oras mare…precum New York…sau de ce nu??? Los Angeles….pe cealalta parte.

  6. M-a emoţionat reîntâlnirea ta cu prietena ta, Lety. Mi-a plăcut povestea ta, Petru.
    Eu, nu mi-am dorit şi nici nu-mi doresc să trăiesc în nicio altă ţară. N-o spun din ipocrizie, crede-mă. Mă deranjează foarte multe nereguli de aici, însă, n-aş putea sta departe de familia mea nicio zi. Aş muri de dorul lor.
    O seară lină îţi doresc, Petru şi-o nouă săptămână binecuvântată! 🙂

    1. Mulțumesc pentru comentariul tău, care rezonează în bună parte cu ceea ce simt și eu în ceea ce privește atașamentul față de locurile și persoanele pe care le cunosc. Sper să ai parte și tu, Ștefania, de o săptămână plină de iubire și împliniri! 🙂

  7. @ Buna dimineata CAMPIONULE !!!
    Eu ma multumesc doar la a te felicita pentru performanta de la SAH
    si pentru ca VISUL de-o viata ti s-a implinit !
    Felicitari !
    Aliosa.

    1. Sunt flatat de felicitările tale, Alioșa, și îți mulțumesc din suflet!
      Din păcate, de când m-am mutat din municipiul Baia Mare, nu mai activez în domeniul șahului decât foarte rar.

  8. M-a emotionat si pe mine povestea ta! Eu as vizita locurile unde traiesc indienii amerindieni sau locuri care evoca spiritul lor. Si Graceland, unde totul aminteste de Elvis Presley.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s