Iarna vieții

APOI A VENIT IARNA…

(din jurnalul unui pensionar)

Știi… timpul are un fel al său de a se mișca repede și de a nu-ți da răgaz să devii conștient de trecerea anilor. Parcă mai ieri eram tânăr, abia căsătorit și urcându-mă la bordul noii vieți alături de partenera mea de cuplu. Într-un fel, parcă s-a întâmplat cu ani în urmă și mă întreb unde s-au dus toți acești ani. Știu că i-am trăit pe toți. Am străfulgerări în care văd cum era odată, cu toată speranțele și visele.

Dar iată că acum trăiesc… iarna vieții mele și sunt luat prin surprindere. Cum am ajuns aici atât de repede? Unde s-au dus anii și unde s-a dus tinerețea? Îmi amintesc clar cum întâlneam oameni mai în vârstă decât mine de-a lungul anilor și cum gândeam că acești oameni mai în vârstă erau la ani distanță de mine, astfel încât această iarnă părea atât de departe, încât nici măcar nu mi-o puteam imagina prea bine.

Dar iată-mă aici… prietenii mei sunt pensionari și au încărunțit… se mișcă mai încet și eu văd în ei persoane vârstnice. Unii sunt într-o formă mai bună, alții într-o formă mai proastă decât mine, dar la toți constat o mare schimbare… Nu mai regăsesc în ei pe cei de care îmi amintesc că erau tineri și vibranți, ci… ca și mine, vârsta lor începe să se arate, și acum suntem noi acei oameni mai în vârstă pe care îi vedeam și în care nu ne imaginam că ne vom transforma. Acum, în fiecare zi am sentimentul că și a face un duș reprezintă o provocare pentru ziua respectivă! Iar a trage un pui de somn după-amiaza nu mai înseamnă răsfăț, ci obligație! Căci dacă nu dorm din proprie voință, adorm pe locul în care mă aflu!

Pensionar

Astfel, intru acum în acest alt anotimp al vieții mele, nepregătit pentru toate durerile și junghiurile, pentru pierderea puterii și a capacității de a merge și de a face lucruri pe care mi-am dorit să le fac, dar nu am reușit niciodată! Cel puțin, însă, știu că iarna a sosit și nu știu cât va dura… asta știu, că atunci când s-a terminat pe acest pământ, s-a terminat pur și simplu. Va începe o nouă aventură!

Da, am regrete. Există lucruri pe care nu aș fi vrut să le fac, lucruri pe care ar fi trebuit să le fac, dar, într-adevăr, sunt și multe lucruri de care mă bucur că le-am făcut. Toate s-au întâmplat într-o singură viață.

Așa că, dacă nu te afli în iarna vieții tale, lasă-mă să-ți reamintesc că ea va sosi mai repede decât îți închipui. Deci, orice ți-ai dori să realizezi în viață, te rog să realizezi repede! Nu amâna prea mult lucrurile! Viața trece repede. Fă azi ceea ce poți, căci nu poți ști cu siguranță dacă te afli sau nu în iarna vieții tale! Nu ți s-a promis că tu vei avea parte de toate anotimpurile, așa că trăiește pentru azi și spune toate lucrurile pe care vrei ca cei dragi să și le amintească… și speră că ei te vor aprecia și iubi pentru toate lucrurile pe care le-ai făcut pentru ei în toți anii trecuți!

„Viața” este un dar pentru tine. Felul în care îți trăiești viața este darul tău pentru cei care vin după tine. Transformă-l într-unul fantastic. Trăiește-ți bine viața! Bucură-te de azi! Fă ceva amuzant! Fii fericit! Fă din această zi una grozavă!

Ține minte, „Adevărata avere este sănătatea, nu niște amărâți de bani”. Trăiește fericit în 2014! În sfârșit, gândește-te la următoarele: azi ești mai bătrân decât ai fost vreodată, totuși ești mai tânăr decât vei fi de acum înainte, bucură-te de această zi de la un capăt la altul al ei.

Copii tăi devin tu, dar nepoții tăi sunt perfecți! Să ieși din casă este bine, a te întoarce acasă este și mai bine! Uiți nume, dar… este bine, căci alți oameni uită și că te-au cunoscut vreodată!!!

Nu-ți mai pasă de lucruri de care îți păsa, dar cu siguranță îți pasă că nu-ți mai pasă de ele. Dormi mai bine pe un fotoliu, cu televizorul zbârnâindu-ți în față, decât într-un pat. Acesta se numește „pre-somn.”

Îți lipsesc zilele când totul mergea doar apăsând pe un buton de „pornit” și „oprit.” Ai tendința de a folosi mai multe cuvinte cu patru litere… „ce?” (what, în engleză), „când”. Acum, că îți permiți bijuterii scumpe, nu le mai poți purta în siguranță nicăieri. Ai observat că tot ceea ce se vinde în magazine este „fără mâneci?” Ceea ce odată erau pistrui, sunt acum pete hepatice. Toată lumea șoptește. Ai trei mărimi de îmbrăcăminte în dulapul tău… dar două dintre ele nu vor mai fi purtate niciodată. Dar VECHI este bun în anumite sensuri: cântece vechi, filme vechi și mai ales prieteni vechi!… Nu ceea ce Aduni, ci ceea ce Răspândești spune ce fel de viață ai trăit.

Sursa: email

31 thoughts on “Iarna vieții

  1. azi ești mai bătrân decât ai fost vreodată, totuși ești mai tânăr decât vei fi de acum înainte, bucură-te de această zi de la un capăt la altul al ei.
    La Multi Ani plini de sanatate si sa te simti tanar plin de elan ca azi esti mai tanar ca maine…

  2. Este ziua ta? Daca da , iti urez “La multi ani!”.
    Daca am inteles gresit , atunci ramn cu aprecierea postarii si zic ca fiecare isi asteapta iarna asa cum si-a asternut 😀

    1. Chiar dacă nu e ziua mea, îți mulțumesc pentru urare! Oricum suntem în preajma Anului Nou! 🙂
      Pensionarul despre care este vorba nu sunt eu, dar s-ar putea să mă simt la fel peste câțiva ani. Ca și mulți dintre noi!

  3. M-a înduioşat teribil fila de jurnal, pe care ne-ai împărtăşit-o, Petru şi-ţi mulţumesc din suflet pentru că ai împărtăşit-o cu noi.
    Doamne cât de adevărat spune acest om, iar sfaturile dumisale sunt pline de înţelepciune şi demne de urmat.
    O zi minunată îţi doresc, Petru! 🙂

    1. Tocmai emoțiile pe care mi le-a transmis și mie, m-a făcut să le împărtășesc cu prietenii mei de pe blog. Mă bucură că ai simțit la fel ca mine, Ștefania!
      Un sfârșit de săptămână cât mai tineresc îți doresc, dragă prietenă! 🙂

  4. Emoţionant şi adevărat! Timpul trece repede, chiar şi eu uneori mă simt bătrână mai ales când vecinii (de-o vârstă sau chiar mai mari decât tata) îmi răspund la salut cu săru’ mâna, dar asta e mai puţin important aici. Trebuie să ştim să preţuim timpul, altfel vom ajunge să regretăm!

    1. Ca o consolare, trebuie să-ți spun că pe la noi se spune „săru’-mâna” la toate femeile și fetele, orice vârstă ar avea ele sau cel care le salută. Deci, ești tânără încă! 🙂

  5. Trebuie sa pretuim varsta care cere respect special!Daca am contribuit cu ceva special cu bunatate ,respect si intelepciune pentru semeni nostrii nu am trait pe de geaba!O duminica placuta cu multe bucurii iti doresc!

  6. Parca am citit o pagina din jurnalul tatalui meu. Ma uit la el cat de fericit este cand eu, fiica lui,sunt alaturi de el, cat de fericit il face muzica populara, meciurile de box, jocul de table, intalnirile cu prietenii care mai traiesc.
    La multi ani dumneavostra si celor dragi !

    1. Vorbele tale sunt ca un balsam pentru mine și mai ales pentru cei care sunt în situația să le aprecieze adevărata lor valoare.
      Mulțumesc tare mult și să-ți dea Dumnezeu timp cât mai mult și mai plăcut alături de tatăl tău și apoi de urmașii tăi!

  7. Sa iti pastrezi tineretea sufletului si sanatatea trupului este un deziderat pentru fiecare.
    Sa ne bucuram de fiecare dintre cele cateva anotimpuri ale vietii, ramase si sa incepem cu aceste Sarbatori pentru ca anul Nou sa vina cu sanatate, bucurii, fericire si realizari.
    La multi ani Petru!

    1. Tinerețea și, implicit, sănătatea trupului și a sufletului o putem păstra prin mai mult optimism și zâmbete cotidiene.
      Sărbătorile sunt o ocazie minunată pentru astfel de sentimente, dacă știm cum și cu cine să le împărtășim.
      La mulți ani și ție!

  8. Frumos articol !
    La Multi Ani 2014 !
    La Multi Ani tuturor PENSIONARILOR !!!

    Un An Nou mai bun si cu articole la fel de bune ca si acesta !
    Cu prietenie,
    Aliosa.

  9. ,,Traieste clipa ” daca vrei ca atunci cand intri in iarna vietii sa nu-ti fie frig .Cand santem tineri , uitam sa facem ceea ce ne-ar aduce fericire iar cand imbatranim nu ne mai este permis sa fim fericiti si regretele ne napadesc
    .Nu este o regula dar este ceva ce ni se intimpla multora dintre noi .
    LA MULTI ANI ,PETRICA !!!!Fie ca anul 2014 sa-tI aduca multa sanatate ,putere de munca si numai bucurii .

    1. Se mai poate spune că e bine „să nu regreți nimic din ceea ce ai făcut, ci din ceea ce n-ai făcut”. Eu așa simt.
      La Mulți Ani Fericiți și Sănătoși, draga mea prietenă! 🙂

  10. WordPress-ul mi-a scos în cale acest post. Pfff, m-a emoţionat teribil Petru! Am atâtea de făcut şi atâtea vise încât nu ştiu dacă îmi va ajunge timpul fizic pentru toate. În general, sunt om de acţiune, nu prea amân lucrurile. Însă sunt unele care le întorc pe toate feţele fiindcă n-am curajul sau nebunia de a acţiona. Şi exact asta nu vreau, să am regrete mai târziu. Mulţumesc mult pentru acest post.

    1. Ca să vezi coincidență! Tocmai astăzi am postat câteva versuri sub titlul „Regrete”!
      Cred că, dacă suntem cinstiți cu noi înșine, câteva regrete tot vom avea. Esențial e să nu le dăm mare importanță, pentru că oricum nu putem schimba nimic, ci să ne gândim mai mult la realizări. Iar tu ai, slavă Domnului, cu ce să fii mândră!

      1. Așa e, Petru. Am foarte multe realizări iar până acum nu am regrete. Doar că am niște vise nefinalizate și nu știu dacă să mai muncesc la ele sau nu, dacă merită efortul ăsta sau nu. 😊

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.