Minitest de logică

Demult tare, am auzit o legendă despre o partidă de șah deosebită. Poate că a ajuns și la urechile unora dintre voi, într-o formă sau alta, și poate că nici nu e o legendă, ci o povestire adevărată. Mi-e mi-a plăcut mult și aș vrea să o redau mai jos, chiar dacă unii s-ar putea să nu știe regulile după care se desfășoară ostilitățile pe tabla cu 64 de pătrățele. E suficient să cunoaștem faptul că fiecare jucător caută să-l facă mat (un fel de capturare) pe regele advers, iar pentru a-și facilita un astfel de deznodământ, încearcă să captureze cât mai multe piese adverse, lăsându-l fără apărare pe inamic.

Era odată, nu tare demult, într-o insulă bogată din mijlocul oceanului, un rege bătrân care avea un singur copil: o fată foarte frumoasă și inocentă totodată. În jurul ei roiau zeci și chiar sute de pețitori, care ar fi făcut orice ca să intre în atenția prințesei și în grațiile regelui. Tocmai asta îl îngrijora pe bătrânul monarh și-l făcu să se gândească la o soluție prin care să-și aleagă un ginere inteligent și potrivit să conducă regatul după moartea sa. Frământările sale au găsit un răspuns cu ajutorul credinciosului său sfetnic.

Ca urmare, s-au făcut anunțuri în toate insulele apropiate sau chiar îndepărtate, ba chiar în toate regatele de pe continent, pentru că ginerele trebuia să aibă neapărat și sânge albastru. Se căuta un tânăr care putea să-l învingă într-o partidă de șah pe sfetnicul regelui, cunoscut ca un jucător foarte experimentat. Cel care reușea această performanță urma să primească mâna prințesei și tronul regatului. Bineînțeles că s-au prezentat o mulțime de pretendenți, chiar cu titluri de maeștri în sportul minții. Dar fiecare pierdea și trebuia să plece spășit, oricât de mari șanse i s-ar fi dat înainte de confruntare.

Pentru că, dragii mei, partida de șah nu era una obișnuită, ci condimentată cu o modificare care o făcea mai dificilă și comică totodată. Fiecare piesă de pe tablă, albă sau neagră, avea un recipient în care se găsea coniac, mărimea lui diferind în funcție de valoarea ei. Pionul, cea mai insignifiantă figurină, conținea 50 ml din acea licoare. Caii și nebunii aveau fiecare câte 150 ml, turnurile câte 200 g, iar dama, cea mai puternică figură, 500 ml de coniac. Regula era ca cel care capturează piesa adversă să bea conținutul aferent ei și apoi să continuie jocul. Problema era că, oricât de buni ar fi fost tinerii pretendenți, după ce capturau câteva piese se amețeau și nu mai judecau bine mutările. În timp ce bătrânul sfetnic era mai obișnuit cu băuturile alcoolice și rezista până când adversarul făcea greșeala fatală.

În fiecare zi se desfășura câte o partidă, iar regele privea cu îngrijorare cum numărul aspiranților la tron scade. În cele din urmă a rămas un singur tânăr, nu prea arătos și care nici nu putea să-și dovedească originile nobile. Doar că se încăpățâna cu îndârjire să susțină că în arborele lui genealogic au existat rude cu sânge albastru și că are și el dreptul la o șansă. Văzându-l cât e de pipernicit și vrând să evite orice scandal, bătrânul rege și-a zis că nu o să fie un capăt de lume dacă turneul va mai dura o zi, și i-a dat tânărului posibilitatea de a-l înfrunta pe marele sfetnic. Însă, după o luptă palpitantă, tânărul necunoscut a câștigat și a primit premiul atât de râvnit.

Mă opresc aici cu povestirea și aștept să văd dacă știți cum a procedat. Pentru a afla răspunsul nu e nevoie să știți șah, ci doar să gândiți logic. Deci, vă rog să vă expuneți părerea despre tactica prin care tânărul l-a învins pe șiretul sfetnic.