Opiniile unui bărbat despre femeia modernă

PUNCTE DE VEDERE

Societatea noastră se transformă pe zi ce trece. Femeile care dau dovadă de feminitate sunt din ce în ce mai greu de găsit. Bărbații cu personalitate sunt și ei din ce în ce mai rari. Bărbații și femeile din zilele noastre se pare că, odată cu trecerea timpului, și-au uitat rolul. Văd din ce în ce mai des, bărbați efeminați până la ridicol. Unii dintre ei au început deja să creadă că nu pot fi iubiți dacă nu învață să asculte… dacă nu învață să fie tandri… cum să le intre în grații! Unii dintre ei par să se rușineze deja de faptul că au testicule! Unele femei (în special femeile-bărbat) au început să se poarte ca și cum le-ar fi crescut ceva între picioare. Se pare că nu a fost de-ajuns să ne demonstreze că și ele pot să facă anumite meserii destinate bărbaților – acum vor mai mult de atât! Din păcate, acest lucru a trezit în bărbați sentimentul de inutilitate.

În urmă cu ceva timp ele luptau cu tărie pentru egalitate (dar se pare că nici asta nu le-a fost de-ajuns!). Unele dintre ele au început să-și agreseze verbal bărbații… să-i domine de-a dreptul. Femeia modernă (și aici mă refer la femeile dominante) chiar dacă poate singură să mute dulapul, ea preferă să-și țuguie buzele, să-și subțieze vocea și să-și cheme bărbatul în ajutor. Bineînțeles că el… măcar în astfel de momente… va fi bucuros să afle că e bun și el la ceva (femeia modernă crede că e o dovadă de slăbiciune dacă îi arată soțului că se simte atras de acesta!). Problema apare atunci când femeia începe să se comporte ca și cum… ceea ce i-a crescut între picioare… depășește lungimea bărbatului!

Comportamentul femeii moderne a castrat psihologic bărbatul. Femeia modernă… femeia independentă… s-a „masculinizat” până la extrem. Această masculinizare l-a determinat pe bărbat să se efemineze și el la rândul său – tocmai să nu intre în conflict cu aceasta (intuiția lui îi spune că dacă nu o lasă el mai moale, va ieși scântei!). Unii bărbați deja au devenit un fel de fetișcane speriate, care nu știu cum să facă să-și împace femeile – „cum să facă față așteptărilor”! Unii bărbați au înțeles că, pentru a fi iubiți, trebuie neapărat să se epileze pe tot corpul. Sau să se penseze! Alții deja sunt clienți fideli ai magazinelor de produse cosmetice, ai solarelor și saloanelor de înfrumusețare! Femeile se masculinizează, bărbații se efeminează… și astfel… atât femeile cât și bărbații… devin toți încet, încet… egali!

Din ce cauză a apărut această criză de testosteron? De ce iese la iveală… atât de evident în ultima vreme… latura feminină a bărbatului? Răspunsul e simplu. Lipsesc exemplele potrivite! Lipsesc mentorii! Bărbații adevărați ori au îmbătrânit, ori sunt pe cale de dispariție! Trăind într-o societate de consum… într-o societate în care banul face legea… e de-ajuns să ai ceva bani în buzunar și sexul vine de la sine – deja bogăția a devenit echivalentă cu virilitatea (am văzut asta în showbitz!). Bărbații adevărați care încă mai sunt în viață… cei care încă mai rezistă… sunt ridiculizați de către „femeile-bărbat”! Dacă deschid acum televizorul… pe orice program… și caut o emisiune cu conflicte între sexe… sunt sigur că voi găsi cel puțin o emisiune în care un bărbat este ridiculizat de vreo femeie cu cocoșel! Dacă cumpăr orice revistă dedicată bărbaților… sigur voi găsi vreun titlu care să sune cam așa: „Zece trucuri pentru a-ți face iubita fericită”, sau „Cum să fii plăcut de către femei”! Ce dracu’ vrea să însemne asta? Adică… noi bărbații… pentru asta trăim? Pentru asta suntem aici? Să le facem pe ele să se simtă bine, făcând sute de compromisuri? Asta să fie menirea noastră pe pământ? Cum rămâne cu perioadele în care bărbații cucereau popoare… în care luptau pentru libertate? Crezi că bărbatul de acum o sută de ani nu ar fi plecat la război, pentru simplul fapt că vreo femeie i-ar fi spus: „Nu pleca nicăieri iubitule… vreau să stai cu mine în seara asta… vreau să intrăm împreună pe Facebook”?

Femeile moderne se pare că nu înțeleg faptul că… chiar dacă sunt feministe, drăguțe, frumoase și erotice… atunci când intră în competiție cu bărbații, își pierd complet feminitatea! Niciun bărbat nu-și dorește o femeie care să-l conducă. Un bărbat nu poate iubi o zgripțuroaică! Niciun bărbat inteligent nu se va simți bine lângă o „femeie cu cocoșel” – asta-i clar! Poate că o astfel de femeie îi poate face fericiți pe homosexuali… dar nu și pe noi, ceilalți! Un bărbat vrea lângă o femeie – nicidecum o „femeie-bărbat”! Competiția asta acerbă dintre bărbat și femeie nu poate aduce cu sine decât o impotență psihologică a bărbatului. Dacă deschidem acum cartea de istorie, aflăm că bărbații… încă din începuturi… au condus lumea. Aflăm că ei au construit aproape tot ce ne înconjoară. Sunt și câteva nume feminine prin cărți – dar sunt atât de puține, că nici măcar nu se pot compara cifrele! Clanul avea un șef de clan… tribul avea un șef de trib… orice organizație avea un lider… orice armată avea un războinic cu care să se laude – și nu-mi aduc aminte ca vreunul dintre aceștia să fi fost femeie! Chiar dacă toate femeile se cuplează în zilele noastre cu bărbați sensibili, tandri și efeminați… ele totuși se simt atrase… în secret… de băieții „răi”! Aici apare dilema! Dacă femeile preferă bărbații efeminați, cum se face totuși că ele se simt atrase de bărbații greu de abordat? De ce nu au fantezii sexuale cu bărbații efeminați? De ce se simt atrase de bărbați duri – ca apoi să încerce să-i efemineze? Să fie asta marea provocare?

Femeia îi cere bărbatului să joace roluri contradictorii. Pe de-o parte… ea vrea ca el să fie sensibil și efeminat. Pe cealaltă parte… vrea ca bărbatul să fie dur… să fie cât se poate de masculin (eventual să „dea cu ea de pereți” , atunci când fac dragoste)! Bărbatului îi e greu să fie masculin în pat, dar feminin atunci când citește un poem… îi e greu să fie masculin atunci când o apără de golani pe stradă, dar să plângă vizionând „Titanic”. Dar femeile știu foarte bine acest lucru! Ce-și dorește de fapt o femeie de la un bărbat? Un bărbat brutal dar sensibil în același timp? Un bărbat care să o adore, dar în același timp să o domine? Un Superman cu barbă de 3 zile? Un Batman fără mască? Un Spiderman care să stea acasă să gătească lasagna? Un Casanova cu un trecut tumultuos, dar care să nu înșele niciodată? Un James Bond, care să o ia în misiuni, în Moscova? Să fie bogat, să-și calce în picioare rivalii în afaceri, dar să aibă suflet bun? Să fie frumos, să aibe abdomenul tare ca oțelul și să aibe ochi doar pentru ea? Să fie viril, dar impotent în prezența altor femei străine? Se contrazic aceste calități… sau mi se pare mie? Cea mai mare problemă cu care se confruntă femeia-bărbat e că totul se va întoarce împotriva ei, până la urmă! De ce spun asta? Un bărbat… dacă e criticat la nesfârșit că e prea masculin… dacă e criticat la nesfârșit că e prea sensibil… va încerca să fie pe placul femeii iubite – și se va efemina, într-un final! Se va… „pizdifica”!!! Ce femeie ar mai vrea să facă dragoste cu un bărbat „pizdificat”?

Unele femei au experiență în a manipula bărbații. Fenomenul prin care inima unui bărbat ajunge să o ia la galop când aude vocea nevestii, necesită timp… e un proces relativ lent și se întâmplă gradual… în etape. Multe femei se poartă exemplar la începutul unei relații… ca apoi… încetul cu încetul… să-și scoată colții. Pentru început, femeile-bărbați (și aici vorbesc doar despre cele cu multă experiență) îi critică… După această fază… dacă nu sunt părăsite instant… urmează „faza de început”! Le interzice acestora să se mai întâlnească cu anumiți prieteni (în special cu cei mai dezghețați la minte), pe motiv că… „ei sunt cei care îți vor răul”! Odată ce un bărbat renunță la activitățile sale din afara cuplului, va fi mult mai ușor de manipulat (dar ea știe foarte bine acest lucru!). Apoi urmează faza a doua – „reproșurile”! Scorpia îi va repeta la nesfărșit… dar foarte subtil… că mai sunt multe lucruri de demonstrat, pentru ca să fie trecut pe lista „Celui mai bun dintre toți la pat”. Deja mă bufnește râsul doar când mă gândesc… Bărbatul slab de înger și fără experiență va fi astfel foarte ușor de… depersonalizat. Acum urmează penultima etapă – „dominarea”!

Odată ce un bărbat nu mai are prieteni… odată ce nu mai are încredere în el… odată ce a fost depersonalizat… exact când e pe cale să cedeze psihic… femeia-bărbat va scoate „asul din mânecă”! Ea știe foarte bine că acum e momentul ei! Urmează deci… ultima etapă – „resemnarea fraierului”! Ea va ataca cu multă tandrețe de această dată, va veni cu vorbe dulci – ba chiar îl va cocoloși… îl va face să-și amintească de copilărie – îi va aminti de mama lui… îi va face toate poftele (clătite, gogoși, etc.)… se va purta frumos… îl va face să creadă că el e cel mai bun bărbat din viața ei! Îl va face să „înțeleagă” că nu-i chiar atât de rău într-o relație… și fără prieteni! El… săracu’… va crede că ăsta e genul de caracter care face pe orice femeie să-l dorească și astfel va prinde treptat încredere în el. Se va simți din nou capabil. Dar nu va fi la fel de curajos și în prezența altor femei (scorpia i-a „plantat” deja ideea adânc în subconștient, că el nu e nici pe departe vreun bărbat care ar putea satisface altă femeie… în afară de ea)!

El… fără să-și dea seama… o va urî undeva în adâncul sufletului pentru toate cele întâmplate, dar o va iubi, în același timp. Sexul între ei va deveni mai mult… ca o obligație! Pentru că nu poate uita cât de greu i-a fost să-l schimbe, ea îl va urî pentru asta, va mima de acum încolo orgasmul – chiar și atunci când el nu există! Va mima fericirea… va mima probabil chiar și puțină indiferență față de el (mai ales atunci când îl va simți ușor îndrăgostit!). Aceste femei nu înțeleg că… făcând lucrurile astea mizerabile… pe care ele le consideră „Secrete despre cum să-ți fraierești bărbatul”… nu fac decât să mimeze propriul lor viitor… își mimează propriul lor destin – practic se mint singure!

Unii bărbați se pare că nu realizează că tocmai independența și siguranța de sine sunt seducătoare pentru orice femeie – nicidecum sensibilitatea și dependența pe care o arată față de ea! Ce femeie are nevoie de un bărbat efeminat? Îți spun eu. Niciuna! Poate că femeile-bărbați vor bărbați efeminați… dar cui îi pasă de ce vor „femeile cu cocoșel”? Lasă-le să facă dragoste între ele – nu-ți mai pierde timpul încercând să le faci fericite! Ai atâtea lucruri mai bune de făcut. Mai bine mergi la pescuit cu un prieten! Las-o pe zgripțuroaică să fiarbă!

Decât într-o relație cu o femeie frigidă și nebună, care țipă ca o descreierată când întârzii 10 minute la cină… mai bine singur… beat… într-un șanț!

Sursa: e-mail

Epigrama care mușcă (LXXIV)

Pe autostrada A1 a pătruns zilele trecute un porc.

.

AGENTUL GHIȚĂ

.

Deunăzi, pe-autostradă,

Patrula un porc, să vadă

Dacă drumu-i conform legii

Și pe unde-i sunt… colegii.

Moartea se uită la televizor

Organizația franceză Reports sans Frontieres întreprinde de ani buni un studiu, pe baza căruia întocmește un clasament mondial privind libertatea presei. Studiul este aplicat asupra presei din 180 de țări. În ultimul clasament dat publicității, pe primul loc este Finlanda, iar pe ultimul, Eritreea. Față de clasamentul precedent, România a mai coborât trei locuri, tendința fiind, deci, de rău: libertatea presei din România este pe locul 45. După Papua Noua Guinee.

Aparent, s-ar putea spune că libertatea presei în România este totală, judecând după lejeritatea cu care apar în diversitatea presei diverse năstrușnicii. În realitate, presa, în cea mai mare parte a ei (onor ziariștilor onești!), este, prin interpuși, proprietatea unor infractori îmbogățiți. Așa se întâmplă la București sau Constanța, la Iași sau Baia Mare. Pentru a-și proteja afacerile murdare, pentru a acapara puterea administrativă a țării, acești indivizi fără mamă și tată, cu ajutorul presei subjugate economic, manipulează mulțimea, îi „prostesc” cu minciuni pe cei care merg la vot. Acești indivizi, ciocli ai democrației, sunt de toată gama: de la bădărani cu două clase, la spilcuiți școlari pe la facultăți din vest. Mereu parfumați peste jegul moral. Mereu pozând în făcători de bine. S-au îmbogățit prin jefuirea pădurilor și fabricilor, au prăduit tot ce era făcut pentru bunăstarea acestui popor. Chiar dacă „s-au ajuns” de au averi pentru șapte generații, ei fac mai departe ce știu: jefuiesc și țin cu dinții de putere, pentru că doar puterea îi poate scăpa de pușcăria care-i pândește în orice moment. Adevărate fapte de patriotism vor face polițiștii, procurorii și judecătorii din România care vor elibera presa de acești infractori.

Cum arată presa din România dominată de infractori. Mai ales televiziunea s-a „prostituat” atât de tare încât a devenit nocivă, adevărat pericol public. Înainte de a deschide un canal, știi bine că ți se va spune că apa curge la deal, de te uiți la altul, îți va spune că mărul lui Newton cade în sus, atât de departe de adevăr fiind opiniile în dezbaterile politice. Moderatorii și analiștii plătiți spun minciunile plătite de „moguli”. Când nu-i politică la televizor, este așa-zisul „divertisment” cu paparude ce-și dau jos chiloții în văzul lumii. Mai încolo, tabloul este completat de presiuni asupra Justiției (vezi cazul Gigi Becali, neisprăvitul care a ajuns la Comisia Juridică a Senatului), filme cu explozii și prost gust, care debusolează tânăra generație. Unde-i refugiul privitorului la televizor: spre emisiuni din lumea animalelor și a plantelor sau inspirate din sport. În colpeșitoarea lor majoritate, emisiunile de la televizor sunt atât de neprivit încât doar moartea se mai uită la televizor. Am parafrazat titlul unei cărți de poeme cu tematică protestatară a lui Mircea Dinescu: „Moartea citește ziarul”.

Sursă: Alec Portase („Graiul Maramureșului”)

Preferințele sexuale sunt scrise în gene

Cercetătorii de la Universitatea Chicago au identificat două seturi de gene care îi fac pe oameni să fie homosexuali. Studiul sugerează că această preferință sexuală nu este o simplă alegere personală, ci e determinată biologic.

Concluzia studiului a născut deja dezbateri aprinse, pentru că noua descoperire poate duce la discriminări. Femeile ar putea decide să avorteze, în urma unor teste genetice, copiii care vor fi homosexuali, iar persoanele care au această orientare sexuală ar putea fi discriminate de companiile de asigurări, de exemplu.

Savanții americani au analizat ADN-ul a 400 de frați homosexuali. În urma analizelor, două fragmente de ADN au fost asociate cu această orientare sexuală. Deocamdată nu se știe exact care sunt genele care determină asta și cum influențează ele preferințele erotice. Studiul susține astfel rezultatele unei cercetări din anul 1993, care a evidențiat existența unei gene a homosexualității.

„Orientarea sexuală nu este o alegere. Este determinată de gene, noi am găsit două seturi de gene care decid dacă un bărbat este heterosexual sau homosexual”, explică medicul Michael Bailey, de la Universitatea Northwestern din Illinois. La rândul său, psihologul Qazi Rhaman, de la Kings College din Londra, spune că genele  sunt responsabile în proporție de 40% de orientarea sexuală a unei persoane.

Testele genetice vor fi însă greu de realizat, pentru că este vorba de foarte multe gene care sunt implicate în acest proces. El crede că va fi imposibil să fie identificate toate aceste gene.

Sursa: Daily Mail

Epigrama care mușcă (LXXIII)

DE DRAGOBETE

.

Azi, în țara noastră, toată,

Dragostea-i amplificată,

De se miră toți străinii

Cât de mult iubesc românii.

.

P. S. – MUȘCĂTURA DIN IUBIRE

.

Dragostea nu e făcută

Doar din bucurie multă,

Dacă nu te bagă-n boală,

Parcă n-ar fi naturală.

Întâlnire umoristică

BANCURILE SĂPTĂMÂNII
.
* Un om intră într-un bar și cere o bere.
– Sigur domnule, un cent!, zice barmanul
– Doar un cent?! Și cât costă o friptură mare și gustoasă, plus o sticlă cu vin?
– Cinci cenți!, spuse barmanul.
– Cinci cenți?! Unde e patronul acestui local?, întrebă clientul.
– Sus, cu nevastă-mea!, zice barmanul.
– Ce naiba face sus cu nevastă-ta?, întrebă clientul.
Barmanul răspunse:
– Același lucru pe care îl fac eu cu afacerea lui, aici jos în bar!
.
* Aseară, noaptea, automobilul unui procuror s-a tamponat cu clădirea bibliotecii municipale.
Poliția a constatat că în timpul accidentului clădirea bibliotecii mergea pe contrasens…
Orice e posibil.
.
* Tata: – Tanti Maria pleacă acasă, ce trebuie să spui?
Fiul: – Nu știu.
Tata: – Dar ce spun eu tot timpul la plecare?
Fiul: – În sfârșit a plecat vaca asta grasă care a mâncat tot salamul și cașcavalul.
.
* Dilemă feminină. Ieri am fost la hipism și am călărit vreo două ore. Azi mâna îmi este roasă din cauza căpăstrului, iar picioarele nu le pot apropia unul de altul.
Întrebare: Cine de la serviciu mă va crede că ieri am fost la hipism?
.
* Un agent secret american merge în Rusia, într-o bodegă, și încearcă să-și demonstreze că nu va fi recunoscut ca nefiind de origine rusă. Cere în cea mai perfectă rusă un pahar de votcă și-l bea dintr-o înghițitură. Rușii din bar se uită admirativ la el și zic:
– Tu ești spion american!
Americanul, înfuriat, ia o balalaică de la unul de pe scenă și începe să cânte la ea ca un meseriaș. Barmanul și rușii din jur:
– Tu ești spion american!
Americanul mai încearcă un truc. Cere orchestrei să cânte un cazacioc. Și începe americanul nostru să danseze ca un apucat. Barmanul și rușii din jur:
– Tu ești spion american!
Supărat la culme, americanul îl întreabă pe barman:
– De ce tot spuneți că nu sunt rus?
– Păi, de băut ai băut ca un rus, de cântat la balalaică ai cântat ca cei mai mari meseriași de la noi, iar de dansat cazacioc n-am văzut pe nimeni să danseze așa de bine.
– Și atunci?
– Păi noi, în Rusia, n-avem negri!!!
.
* O blondă își cumpără un Porsche ultimul tip, roșu metalizat, ca o bijuterie. Pe drum i se defectează mașina și, ca orice șofer, deschide capota. Cu surpriză vede că nu are motor (astea au motor în spate). Speriată, nu știe ce să facă, dar, deodată, acolo oprește alt Porsche roșu, altă blondă la volan. Nou-venita întreabă curioasă:
– Ce-ai pățit, fată?
– Nu știu, cred că mi-am pierdut motorul pe drum.
– Aaa. Păi atunci o rezolvăm ușor, că am eu unul de rezervă în portbagaj.
.
* Discuție amicală:
– Cum te înțelegi cu soția ta?
– Groaznic! Dintotdeauna mi-am dorit o nevastă care să-mi gătească precum mama, dar eu am dat de una care bea ca tata.
.
* Un tip întreabă o domnișoară:
– Domnișoară, sunteți amatoare de plăceri sexuale?
– Amatoare-i mă-ta, eu sunt profesionistă!
.
* Cartea care mi-a schimbat viața? Codul Penal!
.
* În comparație cu planurile de combatere a corupției în România, fanteziile erotice ale unui adolescent sunt mult mai realiste.
.
* Soția:
– Iubitule, înainte să ne căsătorim îmi cumpărai mereu bijuterii și cadouri scumpe… Cum se face că acum nu mai îmi cumperi?
– Unde ai mai pomenit tu pescar care să dea mămăligă la pește după ce l-a prins?

Demnitari fără fițe

Să nu-ți vină să crezi că există așa ceva! Și totuși, e adevărat!

În prezent, parlamentarii suedezi au la dispoziție garsoniere deținute de stat, cu o suprafață de circa 40 de metri pătrați. Singura cameră este folosită atât ca living, cât și ca dormitor. Spălătoria este comună, iar demnitarii trebuie să se programeze din timp dacă vor să își spele așternuturile. Sunt și parlamentari care trăiesc într-un spațiu chiar mai mic, de doar 18 metri pătrați. În aceste cazuri, inclusiv bucătăria este împărțită în comun. Nu există personal de serviciu, iar regulile sunt stricte: „Păstrați curățenia”.

Biroul unui parlamentar are circa 18 metri pătrați. Demnitarii nu au secretare sau consilieri, nici mașini de serviciu cu șofer. „Eu îi plătesc pe politicieni. Nu văd nici un motiv pentru care banii plătitorilor de taxe să fie folosiți pentru a le oferi politicienilor o viață de lux”, explica un suedez în reportajul televiziunii braziliene.

Reședința oficială a premierului suedez nu depășește circa 300 de metri pătrați. Nici acesta nu beneficiază de personal de serviciu. Mai mult, purtătorul de cuvânt al guvernului a declarat că premierul își calcă singur cămășile și își spală singur rufele, la fel ca orice simplu cetățean.

Suedia este împărțită în 21 de comitate conduse de câte un birou administrativ numit de guvern, împreună cu un consiliu ales de cetățeni. Pe teritoriul Suediei sunt 290 de localități.

Nici primarii și guvernatorii nu au dreptul la reședințe oficiale gratuite, iar consilierii nici măcar nu au salariu lunar sau un birou propriu, așa că lucrează acasă. „Suntem aleși să reprezentăm cetățenii și, la fel ca ei, avem propriile noastre slujbe”, a explicat o consilieră. Doar parlamentarii care lucrează la elaborarea legilor se consideră că exercită un serviciu public pentru care trebuie să fie remunerați cu salarii lunare. Un parlamentar suedez câștigă aproape dublul venitului net al unui profesor.

Fără indemnizații speciale

Parlamentarii care nu domiciliază în capitală nu primesc bani în plus pentru costurile suplimentare, cum ar fi plata unei eventuale chirii sau pentru a avea asistenți la cabinetele parlamentare din localitățile de origine. Acolo, mulți dintre ei lucrează de acasă și utilizează sediile partidelor sau bibliotecile publice pentru a se întâlni cu alegătorii.

Toate călătoriile cu avionul ale parlamentarilor trebuie să fie aprobate și rezervate de agenția de turism din cadrul Parlamentului, nefiind alocate indemnizații speciale. Politicienii suedezi nu sunt privilegiați în fața legii și nu se bucură de niciun fel de imunitate.

Mona Sahlin a cumpărat o ciocolată și alte câteva obiecte personale cu credit Cardul Guvernamental și a plătit scump – și-a pierdut postul de vicepremier. Scandalul a fost celebru în anii ’90, fiind cunoscut sub numele de „cazul Toblerone”. Sahlin și-a compromis cariera politică, fiind nevoită să demisioneze din funcția de lider al Partidului Social Democrat.

Transparența și controlul cetățenesc

Cetățenii sunt foarte atenți la modul în care Parlamentul își folosește puterea. Transparența activității parlamentare are rădăcini în Constituție. Fiecare cetățean are dreptul să verifice cheltuielile politicienilor, actele contabile emise de guvern și declarația de impozit pe venit a premierului. Mai mult, funcționarii trebuie să pună la dispoziția doritorilor corespondența zilnică și emailurile oficiale ale prim-ministrului, orice cetățean având acces la aceste informații.

În sala calculatoarelor este posibil chiar să studiezi traseul unor documente, cum ar fi cheltuielile guvernamentale sau detaliile unei licitații publice. De exemplu, unul dintre rapoartele cu cheltuielile premierului a inclus și prânzul luat împreună cu președintele Băncii Centrale, precizându-se chiar și ce au mâncat și au băut cei doi.

Administrația Parlamentului suedez ține socoteala cheltuielilor în rapoarte ale membrilor, depozitate într-o singură încăpere. Există dosare individuale pentru fiecare dintre cei 349 de demnitari, precum și pentru Purtătorul de cuvânt al Parlamentului. Orice suedez poate veni să studieze dosarele sau poate cere informațiile prin intermediul Internetului.

Principiul transparenței este inclus în Constituția suedeză de mai bine de 200 de ani. El face ca excesele de putere sau cazurile de corupție să fie extrem de rare în această țară.

Sursa: e-mail

It’s a jungle out there

Titlul de mai sus e inspirat din tema serialului comico-polițist Monk, în care un fost detectiv cu deficiențe psihice rezolvă cu succes cazuri de crimă care par – cum altfel? – imposibil de soluționat. Afirmația de mai sus e cât se poate de reală și în societatea noastră, chiar dacă nu considerăm să avem vreun handicap. Adevărul e că trăim într-o junglă cu legi pe care nu le cunoaștem bine, fiindcă ele se schimbă mereu de către cei care sunt în vârful lanțului trofic. Cei slabi sunt zdrobiți ușor de jivinele lacome, constituite în haite, ascunse sub măști și nume cât mai atrăgătoare. E bine să fim mereu prevăzători și să-i cunoaștem cât mai bine pe cei care ne vânează.

Cel mai  mare dușman al poporului român este STATUL! Contrar atribuției pe care ar trebui s-o aibă, statul român a devenit un parazit care adună taxe, fără a oferi protecția necesară celor care contribuie la buget. Dimpotrivă, el își condamnă la moarte cetățenii, chiar dinainte de a se naște. Mulți dintre ei au murit în pântecul mamelor din lipsa de personal calificat, aparatura necesară sau alte condiții minime pentru naștere. Banii care ar fi trebuit pentru aceste lucruri au fost risipiți pe ceea ce nu trebuie sau au fost furați de afaceriști oneroși. Orfanii sunt maltratați prin casele de copii, iar bătrânii lăsați să moară fără nici o îngrijire. Statul fură, minte, înșeală, ucide fără să poată fi luat la răspundere, fiindcă e compus din politicieni fără conștiință și fără Dumnezeu. Oameni care n-au onoare și care suportă orice jignire numai să rămână la ciolan. Se înjură între ei, se fac hoți și mincinoși, dar nici că le pasă. Au un obraz atât de gros încât badea Gheorghe ar putea face opinci trainice din el.

O altă haită de prădători, care au făcut mii de victime, este compusă din BĂNCI. Ele acționează în cârdășie cu statul și chiar sub oblăduirea legilor acestuia. Au o adevărată artă în a-și atrage prada, dar dincolo de zâmbetul și promisiunile lor minunate se ascunde o dramă ce stă să se nască. Mulți români au rămas pe drumuri sau chiar s-au sinucis din cauză că băncile nu au voie să piardă niciodată, oricât de mare ar fi recesiunea. Pe lângă dobânzile mari pentru credite (deși la depunere sunt mici) intervin tot felul de comisioane ascunse și chiar ilegale pe care le percep, uneori fără să ne dăm seama. E încă o hoție pe capul românului, pe care nimeni nu o pedepsește.

Chiar dacă mulți nu-și dau seama, o vicleană haită de prădători o reprezintă BISERICA, în marea ei majoritate. Afaceriști cu sutană și cu glas mieros storc bani și de la cel mai sărman om. Se dărâmă spitale și se fac biserici nenumărate, se împodobesc cu aur altarele la care slujesc popi care se plimbă în mașini sclipitoare. Se ridică o catedrală ce vrea să bată recorduri în opulență, în timp ce țara stabilește recorduri în sărăcie, mizerie, corupție, boli… Se adeverește iarăși că poporul cel mai sărac e și cel mai ușor de fraierit.

Urmează PATRONII de intreprinderi mici și mijlocii, care, văzând cât de coruptă e societatea, vor să beneficieze și ei de decadența ei. În acest scop angajează muncitori la negru, evită pe cât pot să-și plătească contribuția la buget și caută să eludeze la orice pas legile. Majoritatea lor consideră că a fi corect într-o astfel de țară înseamnă că a fi prost, iar această concluzie e cât se poate de ancorată în realitate. Cel care suferă mereu este salariatul, care face orice pentru a avea un loc de muncă, o garanție că va avea ce pune mâine pe masă.

Mai sunt mulți prădători în jungla ce ne înconjoară și de aceea e bine să fim mereu cu toate simțurile ascuțite. Și să nu credeți că dacă întâlniți vreun vegetarian, sunteți în siguranță!

 

Dama cu camelii – adevăr și legendă

Dama cu camelii – adevăr și legendă

Cea mai admirată și dorită curtezană a timpului, Marie Duplessis, își împărțea favorurile multor parizieni bogați și nobili, dar faima nemuritoare i-a adus-o legătura cu un tânăr sărac. După o zi de călărie pe câmp, tânărul înalt, bine făcut și, ca de obicei, în ciuda dificultăților financiare, impecabil îmbrăcat, se duse la spectacol, împreună cu un prieten. La Théatre des Variétés, Alexandre Dumas se uita prin binoclu mai mult la femeile frumoase, ostentativ așezate în loji, decât la scenă. În acea seară de septembrie, în public se aflau câteva fermecătoare demi-mondene, acea categorie de femei de la marginea societății respectabile. Întreținute de bărbați bogați și în general mai în vârstă, cărora le acordau favoruri, cele mai multe tânjeau după iubirea unui tânăr chipeș, fie el și sărac. Cel puțin aceasta era convingerea fermă ale tinerilor ca Dumas, care avea 20 de ani.

O femeie îi atrase atenția în mod special. „Era înaltă, foarte zveltă, avea părul negru și un ten alb-rozaliu”, avea să scrie el. „Avea un cap mic și ochii migdalați cu acea privire de porțelan precum a japonezilor. Dar în ei se citea o natură mândră și dinamică… Semăna cu o figurină de Desda”. Femeia descrisă cu atâta pasiune era Marie Duplessis, cea mai frumoasă curtezană a epocii.

Și ea l-a remarcat pe Dumas, căci îi făcu repede semn unui prieten, Clémence Prat, care îl cunoștea pe tânăr. La sfârșitul spectacolului, doamna Prat, amabilă, îl invită pe Dumas și prietenul său acasă, pe elegantul Boulevard de la Madeleine, chiar alături de casa lui Marie. După puțin timp, Marie bătu la geam, ca să se plângă de vizita unui conte care o plictisea nespus, și de dorința de a avea companie. Doamna Prat și cei doi tineri s-au mutat imediat acolo, iar după plecarea contelui, Marie își invită oaspeții la o cină cu șampanie. Spre sfârșitul mesei, ea a avut un acces de tuse și a trebuit să iasă din cameră. Dumas a urmat-o și a găsit-o prăbușită pe sofa, lângă un bol de argint cu apă, în care pluteau urme de sânge.

„Sunteți suferindă?”, o întrebă tânărul. „Puțin, dar m-am obișnuit cu asta”, răspunse frumoasa femeie. „Vă distrugeți singură!” „De unde atâta afecțiune spontană? V-ați îndrăgostit de mine?”, întrebă ea, curioasă. Pentru că el ezita să răspundă, ea a insistat ca să audă mărturisirea, dar l-a și avertizat în legătură cu două posibile consecințe. „Ori vă voi refuza, iar atunci vă veți simți trădat, ori vă voi accepta, iar atunci veți câștiga o iubire tristă, nevrotică, bolnavă și melancolică, a cărei bucurie vi se va părea mai tristă decât durerea ei!”

Întâlnirea dintre Alexandre Dumas și Marie Duplessis a avut loc la începutul toamnei lui 1844 și a fost urmată de o scurtă poveste de iubire dulce-amară. Dialogul, însă, face parte din romanul publicat patru ani mai târziu, Dama cu camelii.

Viața unei curtezane

Născută în 1824, în același an cu Dumas, Alphonsine Plessis era fiica unui fermier despre care se zvonea că ar fi vândut-o țiganilor. Ajunsă, în cele din urmă, la Paris, sub numele de Marie Duplessis, ea și-a câștigat, inițial, existența făcând croitorie, dar frumusețea ei delicată a atras repede atenția unui proprietar de restaurant, care i-a cumpărat un apartament. Acest prim iubit a fost rapid înlocuit de ducele de Guiche, un tânăr înstărit și monden care abandonase armata pentru a urma, zice-se, studii la Școala Politehnică. Ajunsă iubita ducelui, Marie Duplessis devenise cel mai comun subiect de bârfă și era asaltată de pretendenți. Nu avea decât 16 ani.

Plimbări cu trăsura în timpul zilei, seara spectacole la teatru sau la operă, urmate de petreceri strălucitoare și de întâlniri romantice cu bărbați culanți, așa arăta viața unei curtezane. Curând serviciile lui Marie ajunseseră să fie atât de bine recompensate încât se zvonea că putea cheltui până la 100.000 de franci aur pe an, pentru un trai luxos. Se îmbrăca frumos și se înconjura de flori, dar, pentru că mirosul trandafirilor o amețea, Marie prefera camelia și își umplea casa cu ele, până când, după cum spunea un observator critic, „se închidea într-o fortăreață cu camelii”. Marie era cultivată, putea purta discuții despre cărțile pe care le avea în bibliotecă și era o bună pianistă. Singurul ei defect, după cum ea însăși mărturisea, era că mințea. Dar tot ea adăuga, amuzată: „minciunile albesc dinții”.

Când l-a cunoscut pe Dumas era întreținută de bătrânul conte de Stackelberg, deoarece – l-a mințit ea pe noul pretendent – îi amintea de o fiică a lui, care murise. Îl mințea și pe Stackelberg, spunându-i că își petrece serile la prietena ei, Zélia, dar se întâlnea, în realitate, cu Dumas. Se pare că nu îi spusese nici unuia dintre bărbați că avea un al treilea iubit, pe contele de Perregaux. Toți admiratorii ei, însă, erau de părere că are o inimă de aur. Și totuși, Marie dădea impresia că trece de la un bărbat la altul, „tânjind obsesiv după liniște, pace și iubire”, scria un critic al epocii. Subțire și palidă, după cum cerea moda, Marie era o frumusețe eterică. Era, însă, o femeie bolnavă, obsedată de teama că va muri tânără.

După numai câteva luni de fericire, care l-au înfundat în datorii, Dumas a început să se îndepărteze de Marie, deși ea i-a propus să-i fie prietenă, dacă nu îi mai putea fi iubită. La 30 august 1845, el i-a scris o scrisoare de despărțire: „Nu sunt suficient de bogat ca să te iubesc, nici destul de sărac ca să fiu iubit de tine, așa cum vrei tu… Ești prea bună ca să nu înțelegi motivele acestei scrisori și prea inteligentă ca să nu mă ierți.”

Ispășirea pedepsei

Abandonată de Dumas, Marie Duplessis s-a consolat cu Franz Liszt. Apoi, la începutul anului 1846, ea a acceptat surprinzătoarea cerere în căsătorie a contelui Perregaux. Căsătoria a avut loc la Londra, în ziua de 21 februarie. S-a sugerat că lui Perregaux îi era milă de tânăra femeie, chinuită tot mai mut de tuberculoză. La scurt timp după întoarcerea la Paris, s-au despărțit, iar Marie a rămas singură, incapabilă să mai participe la viața mondenă și obligată să-și vândă lucrurile, pentru a scăpa de creditori. Și-a instalat în dormitor o băncuță pentru îngenuncheat spre a-și face acasă rugăciunile și în cele din urmă a chemat un preot să îi administreze ultimele sacramente, așa cum cere Biserica romano-catolică. La 3 februarie 1847, pe când Boulevard de Madeleine răsuna de cântecele și râsetele carnavalului, înăuntru, curtezana de 23 de ani își dădea obștescul sfârșit.

Dumas călătorise, între timp, împreună cu tatăl său, numit tot Alexandre Dumas, celebrul autor al celor Trei Mușchetari și al Contelui de Monte Cristo (cei doi sunt deosebiți prin Alexandre pêre [tatăl] și Alexandre fils [fiul]). Dumas a aflat de moartea lui Marie, în drum spre casă. În timpul unei plimbări, el a trecut pe lângă casa în care se întâlniseră prima oară și își declaraseră dragostea și a văzut un anunț despre licitația în care urma să se vândă tot ce mai rămăsese în casă. Pentru că nu își permitea nici o piesă de valoare, s-a mulțumit să cumpere un lanț de aur pe care Marie îl purta la gât. Întâmplător, vânzarea nu numai că a adus suficienți bani pentru plata datoriilor, dar a lăsat și o sumă pentru o mică moștenire destinată unei nepoate preferate din Normandia. Singura condiție din testament era ca fata să nu vină niciodată în Parisul cel plin de tentații care îi fusese fatal mătușii.

Durerea naște un roman ce va deveni clasic

În luna mai a aceluiași an, Dumas a închiriat o cameră la hotel, a recitit scrisorile trimise lui de Marie și a început să scrie un roman care avea să-l facă celebru. În Dama cu camelii, curtezana Marguerite Gautier renunță la viața strălucitoare din Paris, pentru a fugi cu tânărul ei iubit, Armand Duval. Idila este tulburată de tatăl lui Armand care, în timpul unei discuții cu Marguerite, se arată sceptic în privința sentimentelor ei pentru fiul său. Când promisiunile financiare sunt respinse, el o imploră să îl părăsească pe Armand pentru a salva onoarea familiei, căci atât timp cât fiul va avea o relație cu o femeie cu o asemenea reputație, lui îi va fi imposibil să îi găsească fiicei sale un pretendent potrivit. Cu tristețe, Marguerite își părăsește iubitul, spunându-i că preferă să se întâlnească cu un nobil bogat din oraș. Curând însă, întoarcerea la viața agitată de curtezană o epuizează și o aduce în pragul morții. Armand află cele întâmplate când e prea târziu, ajungând, totuși, la timp pentru a o îmbrățișa pe femeia care îi leșină în brațe.

Publicat în 1848, Dama cu camelii a avut un succes enorm, iar tânărul Dumas a fost asaltat de cereri ale dramaturgilor pentru dramatizare. Ca răspuns, el s-a retras la țară și a scris cu frenezie propria variantă dramatică, pe care apoi a propus-o tatălui său, director de teatru parizian și principalul autor al pieselor jucate acolo. Bătrânul Dumas s-a opus. Subiectul nu era acceptabil pentru a fi pus în scenă… Fiul l-a rugat insistent să citească manuscrisul. „Foarte bine!”, a spus tatăl la citirea primului act, după care fiul a trebuit să se ocupe de afaceri. La întoarcere și-a găsit tatăl în lacrimi. „Dragul meu băiat”, exclamă el, „m-am înșelat atît de mult! Piesa ta va fi jucată!”

Piesa a fost pusă în scenă în 1852 și a avut un succes mai mare decât romanul. Giuseppe Verdi a transformat povestea în opera La Traviata, în anul următor, iar Marie Duplessis a câștigat, într-un fel, nemurirea. Bineînțeles că faima ei s-a întins până în secolul XX, când au fost realizate nu mai puțin de cinci filme artistice, cel din 1936, cu Greta Garbo, fiind cel mai admirat.

Sursa: Mari enigme ale trecutului

Epigrama care mușcă (LXXII)

Deși nu avem logistica necesară, instanțele dau într-o veselie pedepse cu arest la domiciliu

.

Ne mândrim, nevoie mare,

Cu-arestați ca-n alte țări,

Da-i păzim pe fiecare

Cu vecini, nu cu brățări.