Revolta din ogradă: Cascada Diavolului

Câinele Hamlet ținu să le amintească:

– V-am zis eu că nu e bine să avem încredere în ea! Ne-a mințit că e Pioasa și când colo era Șireata. Poate că nu are nici o soră. Ce fraieri am fost!

Curcanul Gogu îl temperă:

– Hai să nu ne mai plângem atâta și să găsim o soluție. Am rămas fără Piatra Cunoașterii și nu știm drumul care duce în afara pădurii. Trebuie să căutăm vizuina Șiretei. Crezi că ai putea să-i iei urma?

– În privința mirosului sunt de neîntrecut. O găsesc pe cumătr și-n gaură de șarpe!, se lăudă Hamlet, iar șoricelul Chițac chiui bucuros:

– Să mergem, să mergem să-i tăbăcim fundul!

– Da, da, să nu mai pierdem vremea prin locurile astea înfricoșătoare, se auzi și părerea căluțului Călin.

Gogu și-a reluat locul pe spinarea căluțului și a dat semnalul de pornire. Înainte pășea Hamlet, ce mirosea atent pământul și adierile imperceptibile pentru ceilalți, iar Chițac, de pe spinarea lui, îl încuraja în șoaptă. Era către amiază când au găsit adăpostul vulpii, situat în trunchiul unui copac bătrân și scorburos. Se părea că Șireata lipsea de acasă, așa că au decis să intre câinele și șoricelul înăuntru.

Ușița era blocată, dar a fost floare la ureche pentru Călin, care a dărâmat-o ușor cu copita. Interiorul era arhiplin cu de-ale gurii și tot felul de obiecte, probabil furate. Chițac și Hamlet au căutat cu atenție și, în cele din urmă, au găsit ce căutau într-un coșuleț cu bijuterii sclipitoare. Au mai luat cu ei și ceva de mâncare, pentru că erau cu toții flămânzi, iar vulpea avea de toate. S-au ospătat în grabă, după care au pornit pe drumul de întoarcere, căutând potecuța principală, de unde au fost deviați de Șireata.

Tot cu ajutorul nasului lui Hamlet au reușit să revină pe calea indicată de Martinică și bucuria i-a îndemnat să iuțească pasul. Simțeau că sunt urmăriți de zeci de ochi, din spatele tufișurilor, și auzeau urletul lupilor din ce în ce mai aproape. Era către seară când poteca i-a scos din pădure, dar în fața lor se întindea o prăpastie imensă în care se vărsa un șuvoi de apă zgomotoasă. Impresionanta cădere venea din stânga și se strecura printre două stânci, una pe partea lor și cealaltă pe malul opus, precum două coarne de diavol. Fără îndoială că de aici i se trăgea numele.

Dacă ar coborî în jos, urmând marginea prăpastiei, ar trebui să intre iar în pădure, ajungând pradă ușoară pentru lupii care se auzeau tot mai tare. Așa că au urcat în sus, până în dreptul stâncii ce se încovoia peste cascadă, la fel ca perechea ei din cealaltă parte. Înainte de cădere, cursul apei era foarte lat și învolburat, fapt ce-i îndreptățea să creadă că nici adâncimea nu era de neglijat. Dacă ar fi încercat să-l traverseze, ar fi murit înecați.

Singura scăpare rămânea un salt de circa douăzeci de metri, între cele două coarne. Era oare Călin în stare de o asemenea performanță?

Nu aveau mult timp de gândire, căci în spatele lor era Auuurel, cu haita lui mare de lupi flămânzi. Dintr-un desiș se vedea capul vulpii, care-și freca labele a mulțumire. Mai mult ca sigur că s-a aliat cu lupii, pentru a se răzbuna și a recupera Piatra Cunoașterii.

– De data asta nu mai aveți scăpare!, rânji Auuurel, urlând a victorie. Ursul nu mai e aici să vă apere și chiar de-ar fi, noi suntem mulți și hotărâți să vă savurăm.

– Nu uita că piatra e a mea, iar carnea a ta!, se auzi și vocea pițigăiată a Șiretei.

Frica i-a cuprins  pe cei patru eroi și Gogu întrebă panicat:

– Ce facem, ce facem?

– Să ne suim în copaci!, veni Chițac cu o idee.

Hamlet nu putea accepta așa ceva:

– Tu poți să te urci, dar noi vom lupta până la moarte! Măcar o să-mi vând scump pielea.

Călin, care până atunci examinase toate riscurile, strigă spre ei:

– Urcați pe spinarea mea. O să încerc saltul vieții mele!

– Ești nebun!? Nu o să reușești și o să ne înecăm cu toții!, se împotrivi Gogu. Dar căluțul insistă:

– Faceți cum vă zic! Nu avem altă scăpare.

Hamlet își luă avânt și sări lângă Gogu, avându-l pe Chițac în spate. Nu aveau timp la dispoziție, căci lupii erau aproape. Călin a pornit într-o goană demențială, iar ceilalți se țineau din răsputeri să nu cadă. Haita de prădători fugea în urmărirea lor, ceea ce-i dădea fiori și un imbold în plus căluțului.

Au intrat în linie dreaptă pe stâncă și când au ajuns la marginea ei, Călin s-a catapultat cu toată forța spre celălalt corn. Simțea cum plutește, de parcă ar avea aripi, și vântul îi zburătăcea cu sălbăticie coama neagră și bogată. Zbura cu adevărat și se simțea liber, fără teamă. Sentimentul acela era ca o descătușare și era arhisuficient, orice s-ar fi întâmplat în final. Dar, spre uimirea lui, a reușit și a aterizat pe uscat! Era buimac și nu-i venea să creadă. L-au trezit la realitate chiotele de bucurie ale prietenilor lui, care-l felicitau și nu mai știau cum să-i mulțumească. Pe malul celălalt, lupii urlau a pagubă.

25 thoughts on “Revolta din ogradă: Cascada Diavolului

  1. … dar eu nu urlu, eu ma bucur de reusita lor, de peripetiile lor si de ideile neasteptate din acest text. A fost un episod realmente surprinzator si placut in acelasi timp! Felicitari!🙂

    1. O poveste de regula are si un personaj negativ. Mai rare povestile in care calul, cainele, soricelul (da, si el e uneori personaj negativ), curcanul, sa fie personaje negative.🙂

  2. Prin multe peripeţii au mai trecut, însă este bine când totul se termină cu bine.
    Mi-a plăcut povestea, Petru şi cred că ar fi bine să încerci s-o publici în format tradiţional. Este atât de frumoasă aventura animăluţelor şi ar fi păcat să n-o citească mai multă lume.
    O seară minunată îţi doresc, Petru.🙂

    1. Nu acesta e finalul! Încă nu s-a ajuns în Valea Veșnic Verde. Sper să-ți placă și felul în care se va încheia, peste patru episoade.
      O zi încântătoare îți doresc, Ștefania!🙂

  3. La o asa frumoasa poveste
    merita sa-ti dau de veste
    ca problema tehnica s-a rezolvat
    si m-am apucat de postat……………

    La multi ani vizitatorilor si vizitatoarelor tale , familiei , prietenilor si vecinilor
    ce poarta numele Sfintilor Mari Imparati ,
    CONSTANTIN si ELENA ! 🙂
    Aliosa.

    1. Mă bucur că ai reușit să revii, dragă prietene, și, ca de obicei, o faci în forță! Chiar dacă nu am vreun Constantin sau Elenă în familie, mă bucur și eu de o zi frumoasă, alături de ei, și le urez La mulți ani!
      Să-ți fie și ție ziua binecuvântată, Alioșa!🙂

      1. Despre PARABOLA postata
        Nu am spus nimic
        Ca vulpea (blondina )cea sireata
        Are un PMP prea mic !!! 🙂 🙂 🙂

        O zi cu soare si bucurii ! 🙂
        Aliosa.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s