A-i spune copilului „nu”

De când se naște, copilul este „șeful” casei, în jurul lui se desfășoară toată activitatea familiei. Dacă are și bunici pensionari, răsfățul său devine deplin și primește totul de-a gata. Noi, părinții, trebuie să învățăm să spunem NU!

Cum îi educăm pe tinerii din noua generație este o problemă de esență a societății. Familiile fac de regulă un singur copil, pe care îl cresc ca pe un prinț și după ce absolvă liceul sau facultatea refuză să muncească și să-și câștige singur pita de toate zilele. An de an, zeci de mii (…) de absolvenți de liceu sau facultate, care nu au lucrat nici măcar o zi, cer și primesc de la stat indemnizație de șomaj. La vârsta debutului în muncă, parcă ar vrea să treacă direct în… pensie.

Cauzele acestor efecte pornesc de la părinții prea permisivi, care îi lasă pe copii să facă ce vor, ori de câte ori vor și le satisfac toate dorințele, ceea ce este o greșeală frecventă mai ales la oraș. Educația corectă înseamnă disciplină și instrucție și se bazează pe rațiune.

Copilul are nevoie de ajutorul părintelui pentru a fi disciplinat, educat, civilizat. Omul lăsat liber să facă tot ce vrea nu va mai accepta să fie contrazis și va tinde să încalce libertatea celor din jur. Caracterul dedat capriciilor se schimbă greu la maturitate, așa că părinții trebuie să fie atenți. Nu slujește la nimic să-ți lași copilul să facă ce vrea, modelul liberal de educație pare să fie depășit. Occidentalii au ajuns la concluzia că educația permisivă creează o generație de tineri fără empatie socială, care sfârșesc prin a fi dezamăgiți de viață.

Părinții, nu „cei mai buni prieteni”, trebuie să-l învețe pe copil cum să se comporte. Este important să-l lase liber și să intervină cu explicații și negocieri doar atunci când încalcă libertatea altora, pentru a-l convinge că fiecare om are dreptul să-și atingă scopurile proprii, cu condiția să nu-i împiedice pe ceilalți să și le atingă pe ale lor.

De regulă omul needucat încalcă libertatea altora. Părinții trebuie să-i îndemne mereu pe copii să fie liberi, adică să se lipsească de ajutorul celor din jur, deoarece vor ajunge adulți și vor fi obligați să se întrețină singuri. Dacă părinții îi fac pantofii fiului de 30 de ani, înseamnă că nu l-au educat și a rămas tot un copil. Acum este greu să-l disciplineze, educe, civilizeze, iar acest om pare pierdut pentru societate; nefiind educat, nu are un scop în viață.

Educatorii din școli nu sunt nici ei bine educați de părinți și profesori. Omul devine om prin educație, zicea Kant, în secolul XVIII. Lipsa culturii poate fi suplinită, dar lipsa educației de acasă și din școală nu poate fi înlocuită. Fără educație, omul nu-și poate dezvolta aptitudinile naturale și nu-și va găsi rostul. Fiecare copil e unic și are inteligențe multiple (talentele lui), așa că educația tinerilor se face prin negociere și educare la fiecare. Părinții participă la educația copilului direct, nu prin intermediar. Copilul învață prin imitație, dar atât cele bune, cât și cele rele…

Lanțul educației precare de la noi pornește, să ne criticăm pe noi, părinți și educatori, și abia apoi pe tinerii care nu au respect pentru muncă și societate. Să ne spunem NU și nouă!

Sursa: Nicolae GOJA („Graiul Maramureșului”)

24 thoughts on “A-i spune copilului „nu”

  1. sa stii ca la asta am ajuns si eu sa ma gandesc
    am citit ca si tarile unde pana acum se considera ca e cea mai mare democratie din punctul de vedere al educatiei, au realizat ca a fost o greseala enorma
    e greu de gasit un echilibru: sa fii parinte, dar si prieten cu propriul copil
    eu asa incerc,dar ei stiu care sunt limitele si sper sa reusesc sa mentin acest echilibru fragil pana vor creste si vor depasi perioadele critice ale acestor etape

    1. Am auzit și eu un fapt care m-a șocat. Există copii de 9-10 ani care încă poartă pemperși, pentru că nu au fost încă educați să folosească toaleta! Până unde poate merge indiferența sau cocoloșirea unui copil!

  2. De curand mi-am luat un part-time de bona la o familie care are o fetita de 4 ani jumate. Este excesiv de rasfatata, autoritara, capricioasa, etc. Are la jucarii, cred eu, cat valoreaza o garsoniera! Practic, i-am spus mamei ca este f. greu de lucrat cu un astfel de copil si mama imi da “povete intelepte” si ma ia pe mine cu povesti…deci mama e tare in teorie…. sa o vad in practica!🙂 I-am spus ca deja la copilul ei s-au pus bazele unei educatii si deprinderi si ca, normal, copilul are drept exemplu parintii si ceea ce vede in casa. Deci puterea exemplului este sfanta in educarea unui copil. Dar, am cu cine ma intelege??? Ma gandesc acum ca poate trebuia sa ma angajeze mai intai bona la parinti si apoi la copil!🙂 Sincer, nu stiu cat voi rezista intr-un astfel de job!!!

    1. Chiar asta e și concluzia articolului: să ne educăm întâi pe noi, părinții, și apoi pe copiii noștri! Problema e că cei mai mulți nu vor să-și recunoască nepriceperea, așa cum spui și tu. Și astfel vor suferi tot odraslele lor, când nu vor mai avea sprijinul și răsfățul cu care erau obișnuiți.

      1. Petru, stii ce este cel mai grav in educatia si rasfatul unui copil? dupa parerea mea, este BANUL! Cine are bani de-i intoarce cu…tableta, isi rasfata copiii atat de mult incat acestia ajung sa nu se mai poata integra in societate mai tarziu, printre cei de varsta lor si/sau de conditie medie. Parintii le interzic chiar copiilor de a socializa cu “plebea”, ii dau la gradinite/scoli/licee particulare, unde gasesc aceeasi snobi ca si ei iar cand pasesc in viata…daca parintii fac bani in continuare, copiii le vor mosteni atat metehnele cat si banii. Si uite-asa se intra in cel mai tare joc al vietii, care astazi il joaca fiecare dupa cat de adanci si dotate le sunt buzunarele si dupa propriile reguli, uitand de fapt esentialul in viata: EDUCATIA SI BUNUL SIMT….ca sa nu mai zic de MASURA IN TOATE!!! Si eu mi-am rasfatat copiii (caci in fond parintii o fac din marea lor iubire pt. copiii lor), dar totodata i-am invatat si ca exista limite.

      2. Îmi place să cred că totul se plătește și orice joc are un sfârșit. Copiii care trăiesc pe spinarea părinților, chiar dacă vor moșteni o avere mare, tot nu le va ajunge, neștiind cum s-o administreze. Astfel că, o parte din ei, vor ajunge pe drumuri sau chiar în temnițe. S-au văzut cazuri concrete și se vor mai vedea.

    1. Sunt conștient că fiecare părinte are propria-i viziune în ceea ce privește educația copilului său, și puțini sunt receptivi la alte sugestii. Eu am postat un punct de vedere cu care sunt perfect de acord. Doar pentru cine are ochi de citit și minte deschisă.

  3. Văd zilnic astfel de exemple, părinți și copii. Copii care își lovesc bunicii cu pumnii sau picioarele pentru că nu vor să îi ducă, la comandă, în parc, după programul de grădiniță. Copii care adună tot ce vor de pe rafturile magazinelor și pun în coș, ba mai și desfac înghețata și o mănâncă sub privirea disperată a mamei, până să ajungă la casă cu ea. Părinți complet neajutorați în fața lor. Părinți care își însoțesc copiii mai înalți decât ei la școală în fiecare dimineață, până în clasa a patra sau chiar mai mult, ba le mai duc și ghiozdanul în spate. Chiar ieri, la prima oră, am fost martora unei scene care m-a lăsat fără cuvinte. Copilul ( trei ani să fi avut, poate patru), plânge în autobuz că vrea plăcintă. Plânge atât de tare și repetă întruna (,,Veau pățintă, veau pățintă!”) încât îmi vine să cobor la prima stație numai să nu îl mai aud.Tatăl încearcă să îl domolească și se pregătește să coboare. Vorbește singur însă. Îl roagă să se țină de bară, copilul îi răspunde, înverșunat : ,,Nu veau!”. Răspuns urmat de replica sfioasă a tatălui: ,,Nu vrei? Bine.” Atât. 🙂 Ar fi bine numai să îi văd, dar și lucrez cu ei🙂 . Constat că mai întâi ar trebui educați părinții, apoi copiii. Acești părinți care cred că reacțiile violente ale copiilor nu sunt altceva decât dovezi de voință sau de inteligență excepțională, garanția succesului în viață.

    1. Asemenea „mici teroriști” vedem cu toții și ne bucurăm că nu suntem în pielea părinților lor. Sau suntem și nu ne dăm seama, fiindcă odraslele noastre au alt sistem de șantaj. Copiii au un talent înnăscut de a obține ceea ce doresc, găsindu-ne punctul slab și exploatându-l, ori de câte ori au ocazia. E bine să ne dăm seama și să impunem niște limite, așa cum zicea Ileana, mai sus. Soluții există, trebuie doar să le adaptăm familiei și temperamentului micuților.

  4. In privinta copiilor eu sunt o norocoasa. Mi-am crescut baietii, nu foarte usor, dar cu mult drag , multa munca si mai multa demnitate. Am doi baieti, CEI MAI FRUMOSI DIN LUME, foarte muncitori, amandoi la casa lor, isi fac viata onest si nu foarte usor, in ziua de azi.
    Sunt mandra de ei si sunt cea mai mare COMOARA a mea.

    1. Te felicit și-ți doresc să-ți trăiască băieții, să te mândrești de ei mereu și să-ți fie alături, la bine și la greu! Sunt siguri că și ei sunt mândri de tine și-ți răsplătesc strădana cu multă iubire!🙂

  5. Cred că una din marile greşeli pe care le fac părinţii faţă de copiii lor, este că merg pe principiul, “dacă eu nu am avut, să aibe copilul meu ceea ce n-am avut eu” , ” dacă eu am muncit de mic, copilul meu să-şi trăiască copilăria, are timp să muncească” — ceea ce nu este rău, însă copilul trebuie aibă nişte responsabilităţi, pentru că doar experimentând, poate progresa.
    Îmi amintesc că eram mititică şi mămica, pe lângă datoria de-a învăţa, ne-a impus mie şi fratelui meu, nişte responsabilităţi pe care le puteam îndeplini la vârsta la care eram atunci, pe care trebuia să le respectăm cu sfinţenie, pentru că asta ne dovedea vrednicia de-a mânca. Şi Biblia spune în, 2 Tesaloniceni, cap 3.10 «Căci, când eram la voi, vă spuneam lămurit: „Cine nu vrea să lucreze nici să nu mănânce.”», iar aceste învăţături ne-au rămas impregnante în memorie şi ne-a urmărit de-a lungul timpului, ca un talisman şi am căutat să le împlinim.
    În ziua de astăzi, am observat că deşi se fac ore de religie în şcoli, deşi mulţi merg la biserică, mulţi copii nu cunosc Decalogul lui Dumnezeu, — dar ce spun eu aici?, din păcate sunt mulţi părinţi care ei însăşi nu cunosc acest Decalog sacru. Altfel dacă toată lumea l-ar cunoaşte şi l-ar îdeplini atunci viaţa noastră a tuturor ar fi mai frumoasă.
    O seară minunată îţi doresc, Petru!🙂

    1. Biblia e o carte pe care e bine s-o citească fiecare copil, la școală sau acasă. Eu am lecturat-o pe la zece ani și m-a impresionat profund. Astăzi, cu atât mai mult cu cât se predă religia, iar societatea e așa cum e, frica de Dumnezeu și de pedeapsa divină ar trebui să fie implementată copiilor și adolescenților. Ar fi o piatră solidă de temelie pentru o educație sănătoasă.
      Să ai un sfârșit de săptămână binecuvântat, Ștefania!🙂

  6. Buna dimineata, Petru !
    ” Graiul Maramuresului” ADEVAR graieste ! 🙂
    Nu degeaba romanii spun vorba :
    ” Ce naste din pisica, soareci mananca ” ! 😦
    Daca parintii, bunicii ,tutorii sau educatorii
    nu au curajul sa spuna copiilor ” NU ” ,
    atunci COPILUL devine ” MARE SMECHER ” 🙂 🙂 🙂
    Sa ai parte de o sambata frumoasa si o duminica minunata ! 🙂
    Aliosa.

    1. Mă bucur că suntem într-un consens! De aici și convingerea că educația pe care ai dat-o copiilor tăi și-o vei da în continuare nepoților, va fi din cea mai potrivită.
      S-auzim numai de bine, Alioșa!🙂

    1. Îmi place să cred că sunt și părinți receptivi, care chiar vor să dea o educație potrivită copiilor lor, și nu din auzite sau prejudecăți moștenite de la bătrâni.

      1. In statistica, cind numărul este foarte mic este considerat zero.

        Apoi, depinde la ce va referiti cind spuneti “prejudecăți mostenite de la batrini”, pentru ca nu întotdeauna acestea sint proaste, dimpotrivă. Eu ma folosesc de prejudecăți de acum 200+ ani si spun ca acestea sint cele pe care trebuie sa le urmeze toți parintii.

      2. Eu îmi amintesc de nuiaua pe care o folosea mama atunci când făceam câte o prostie mai mare. Ne ustura rău când ne altoia cu ea peste fund și numai de frica acelei corecții ascultam, de obicei. Cuvintele și promisiunile părinților nu prea aveau efect asupra noastră. Nu le port pică pentru corecțiile fizice, ci le mulțumesc că au făcut din noi oameni, așa cum s-au priceput ei. Văd alte exemple din aceeași generație cu noi, care au fost alintați și apoi, când n-a mai fost cine s-o facă, și-au pedepsit părinții și cunoscuții, ajungând niște delicvenți. Azi este strict interzis să ridici mâna asupra copilului tău, dar e permis alintul, care dăunează cel puțin la fel de mult.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s